Obiectul pietei capitalului - hartiile de valoare pe termen lung

Obiectul pietei capitalului - hartiile de valoare pe termen lung

Hartiile de valoare se impart dupa orizontul de timp al valabilitatii lor in :

hartii de valoare pe termen scurt;

hartii de valoare pe termen lung.

Hartiile de valoare pe termen scurt sunt acelea care faciliteaza finantarile prin care se fac plasamente pe perioade mai mici de un an (efecte de comert, bonuri de tezaur, certificate de depozit).

Hartiile de valoare pe termen lung se constituie din acele avtive financiare care mijlocesc finantari externe, respectiv asigura plasamente pe perioade ce depasesc un an, sau fara termen limita. Actiunile si obligatiunile fac parte din aceasta categorie de hartii de valoare.

Actiunea reprezinta tilul de valoare pe termen lung constituit asupra unei fractiuni a capitalului social al unei societati pe actiuni, ce dovedeste participarea detinatorului sau la capitalul social al firmei emitente. Actiunea se concretizeaza intr-un titlu de proprietate asupra unei parti din capitalul societatii care a emis-o. Valoarea nominala a unei actiuni este egala cu a celorlalte care fac parte din aceeasi emisiune.

Actionarii (posesorii de actiuni), sunt persoane fizice si juridice care-si aduc aportul la capitalul societatii pe actiuni. Ca mod de exprimare a participarii respective, actionarii primesc un numar de titluri din emisiunea realizata, proportional cu capitalul subscris de fiecare. Prin detinerea unui numar de actiuni, care asigura titularului posibilitatea de a dispune de majoritatea voturilor in Adunarea Generala a Actionarilor (A.G.A.), se obtine pachetul actiunilor de control in firma.

Valoarea nominala (pretul) a unei actiuni se calculeaza raportand capitalul social al firmei respective la numarul de titluri emise. Fiecare actiune aduce un venit anual numit dividend, care se coreleaza cu marimea profitului obtinut de firma (daca se inregistreaza pierderi, nu se pune problema calcularii dividendelor).

Actiunile se clasifica dupa mai multe criterii astfel:

A.    Dupa modul de prezentare :

actiuni nominale (nominative): au inscris pe ele numele titularului si sunt transmisibile numai prin cesiune (transcrierea notificata a tranzactiei in documentele emitentului);

a) la randul lor, ele pot fi de doua categorii :

pure (insciptionate chiar de firma emitenta);

administrate (de catre banci si alte institutii financiare);

actiuni la purtator nu au inscris pe ele numele persoanei titulare, ceea ce le usureaza transmisibilitatea (deoarece nu se apeleaza la formalitati). Din acest punct de vedere sunt mai avantajoase decat cele anterioare, deoarece 'codul' de identificare este dat doar de seria titlului.

B.    Dupa caracterul oferit de drepturile prevazute:

actiuni ordinare (obisnuite sau comune), dau posibilitatea obtinerii dividendului (ca o cota procentuala din profitul firmei, repartizata titularilor);

actiuni privilegiate (preferentiale), confera anumite drepturi titularilor.

C.    Dupa modul de subscriere:

actiuni cu aport valoric, exprima valoarea capitalului real adus societatii de catre titulari;

actiuni cu aport in munca;

actiuni cu aport mixt.

D.    Dupa avantajele oferite de emisiune:

actiuni cu dividende prioritare

actiuni cu bon de subsciere in alte titluri, dau dreptul detinatorului sa subscrie pentru actiuni suplimentare, in cazul unei noi emisiuni.

Drepturile posesorilor de actiuni sunt:

informarea si accesul la date care-i vizeaza direct;

participarea la A.G.A.;

votul in A.G.A., conform numarului de actiuni, exceptie fac cazurile in care exista drepturi privilegiate in privinta numarului de voturi corespunzatoare unei actiuni;

controlul asupra societatii pe actiuni;

primirea dividendelor;

'compensarea' drepturilor banesti cu sistemul 'platii prin actiuni';

in cazul falimentului sau al dizolvarii agentului economic, dupa ce firma si-a achitat datoriile fata de creditori, soldul pozitiv ramas se repartizeaza intre actionari. Daca debitele nu se pot acoperi din valorificarea activelor, posesorii de titluri raspund in fata creditorilor doar in limita participarii lor la capitalul social;

pentru detinatorii de actiuni privilegiate, se practica ajustarea ratei dividendului la anumite perioade de timp;

dreptul de preemptiune, respectiv dreptul posesorilor de actiuni comune de a-si mentine proportia de titluri detinute, atunci cand se va realiza o noua emisiune;

convertibilitatea actiunilor preferentiale in actiuni ordinare (nu si invers);

dreptul de revocare, respectiv de rascumparare a titlului la valoarea nominala plus un 'premiu'.

In general, o noua emisiune de actiuni, ca urmare a cresterii capitalului social, conduce la scaderea cursului titlurilor din emisiunea veche, precum si la micsorarea momentana a dividendului corespunzator unei actiuni. Ca urmare, interesele persoanelor care au de suferit de pe urma noii emisiuni (vechii actionari) trebuie protejate printr-un drept de subscriere preferential. Potrivit acestui drept, acesti actionari au dreptul, nu si obligatia, sa cumpere actiuni noi, pastrand proportia titlurilor detinute. Daca actiunile nu se vand in acest mod, sunt plasate pe piata, prin oferta publica.

Obligatiunea este un titlu de credit cunoscut drept cota-parte a unui tip de imprumut colectiv pe termen mediu si lung, in favoarea unui agent economic. Ea reprezinta un titlu de valoare negociabil emis in vederea mobilizarii de capital si aducator de venit fix (achitabil indiferent de rezultatele inregistrate de firma in cauza).

Emisiunea unui imprumut de tip obligatar cuprinde urmatoarele faze:

crearea unui proiect de emisiune;

decizia concreta asupra sumei care face obiectul creditului;

fixarea numarului de titluri scoase pe piata;

stabilirea valorii nominale a unei obligatiuni (suma pe care emitentul recunoaste ca o imprumuta si relativ la care socoteste dobanda ce va fi platita la scadenta);

calcularea venitului anual adus de titlul de creanta emis;

prevederea momentului emisiunii;

plasarea obligatiunilor prin intermediul institutiilor si societatilor de profil;

Emisiunea de obligatiuni poate fi:

Publica - daca titlurile sunt oferite, in mod clasic investitorilor, sau daca prospectul de emisiune prevede cotarea lor la bursa;

Prin plasament privat - atunci cand investitorii preiau in totalitate emisiunea, sau cand nu se prevede negocierea titlurilor la bursa.

Elementele definitorii ale obligatiunii sunt:

valoarea nominala;

pretul de emisiune;

suma prevazuta pentru subsciere;

venitul fix adus de obligatiune (cuponul);

data incepand cu care se calculeaza acest castig;

durata obligatiunii cuprinsa intre data emisiunii si cea a rambursarii;

pretul de rambursare la scadenta.

Criteriile de clasificare a obligatiunilor sunt:

Dupa titular:

obligatiuni nominale (nominative) -in cazul acestora numele detinatorului figureaza inscris pe titlul respectiv;

obligatiuni la purtator - in cazul acestora nu este specificat numele titularului.

Dupa posibilitatea de convertire:

obligatiuni convertibile - acestea pot fi schimbate la un moment dat in actiuni preferentiale, pe suportul unui raport de conversie;

obligatiuni neconvertibile - care nu pot fi schimbate in actiuni preferentiale.

Dupa scadenta:

obligatiuni ordinare (obisnuite) - cu scadenta fixa;

obligatiuni prelungibile - cu posibilitatea modificarii scadentei in sensul amanarii ei (plata ulterioara);

obligatiuni cu 'fereastra' - cu optiunea modificarii scadentei prin anticiparea acesteia (plata in avans).

Dupa emitent :

obligatiuni cu caracter intern - al caror emitent are nationalitatea (cetatenia) tarii in care s-au emis obligatiunile;

obligatiuni externe - in cazul carora emitentul este de alta nationalitate (cetatenie) decat cea a tarii in care s-a realizat emisiunea. Acestea pot fi, la randul lor de doua tipuri:

obligatiuni externe straine - titluri din categoria amintita, emise pe o singura piata;

obligatiuni externe internationale - euro-obligatiuni.

Cererea pentru hartiile de valoare pe termen lung este realizata, in principal, de gospodarii si de institutii financiare (case de pensii, societati de asigurari). Dimensiunea cererii pentru astfel de bunuri este rezultatul anticiparilor realizate de cumparatorii potentiali in ceea ce priveste :

randamentul;

castigul potential;

riscul investitiilor  in hartii de valoare;

lichiditatea hartiilor de valoare.

Randamentul hartiilor de valoare pe termen lung , de exemplu o obligatiune - se determina tinandu-se seama de faptul ca venitul generat de aceasta hartie de valoare (cuponul) ramane fix pana la scadenta. Rascumpararea obligatiunii implica plata unei sume egale cu valoarea nominala, la scadenta.

Castigul potential, investitia in hartii de valoare pe termen lung este motivata de castigurile totale ce ar putea aparea ca urmare a cresterii preturilor acestor hartii de valoare. Expresia procentuala (in raport de pret) a castigului total al unei hartii de valoare se calculeaza prin insumarea randamentului hartiei de valoare in cauza si a cresterii procentuale a pretului ei . Pentru o actiune, de exemplu, formula de calcul este:

C_t =

unde:   C_t - castigul total;

D - dividendul actiunii;

P₀ - pretul initial (de cumparare);

P₁ - pretul crescut (de vanzare).

Acest castig este unul potential deoarece, el devine efectiv numai daca anticiparile se dovedesc a fi corecte, iar incasarea castigului are loc numai in momentul vanzarii hartiei de valoare.

Modificarea pretului hartiilor de valoare genereaza tranzactii speculative. Aceste tranzactii se bazeaza pe anticipari ale reducerii pretului sau pe anticipari ale cresterii pretului. Ambele tipuri de speculatii sunt expresii ale principiului 'cumpara ieftin si vinde scump'.

In ceea ce priveste riscul investirii in hartiile de valoare, acestea reprezinta grade diferite de risc. De exemplu, obligatiunile sunt mai putin riscante decat actiunile, iar obligatiunile guvernamentale sunt mai putin riscante decat celelalte tipuri de obligatiuni. Se desprinde de aici ideea ca, hartiile de valoare cu un grad inalt de risc asigura venituri mai mari.

Lichiditatea hartiilor de valoare, anticiparea ei se refera la sansa vanzarii lor rapida si cu cheltuieli minime. In general, hartiile de valoare cotate la bursa au un grad ridicat de lichiditate.

Oferta de hartii de valoare pe termen lung (sau fara termen) este sustinuta de intreprinderi si administratii publice. Pentru agentii economici intreprinzatori, sustinerea investatiilor fizice care genereaza venituri dupa mai multi ani de la inceperea obiectivului se poate face numai prin atragerea de resurse financiare (interne sau externe) pe termen lung. Economia contemporana se poate desfasura normal numai prin folosirea ambelor resurse de finantare. In acest fel, se rezolva contradictia dintre economiile numeroase, mici si dispersate, pe de o parte si nevoia de resurse financiare mari, pe de alta parte, in masura sa asigure realizarea obiectivelor economice la nivelul exigentelor tehnico-stiintifice actuale.

Sursele financiare externe se pot asigura, in afara creditelor bancare pe termen lung, prin emisiunea de hartii de valoare pe termen lung (obligatiuni si actiuni). Daca ar fi sa ne oprim la hartiile de valoare pe termen lung, atunci agentii economici investitori pot alege intre emisiunea de obligatiuni si cea de actiuni.

Din punctul de vedere al societatilor comerciale, emisiunile de obligatiuni sunt mai riscante, deoarece dobanda, care este fixa, la acestea trebuie platita, indiferent de marimea profitului. Recurgerea la emisiunea de actiuni sporeste numarul proprietarilor-actionari. Ceea ce poate duce la reducerea profitului net pe o actiune, in cazul in care profitul total ramane constant.

In finantarea externa relatia intre hartii de valoare cu venit fix (obligatiuni) si cea prin hartii de valoare cu venit variabil (actiuni) este una din pargiile financiare ale societatilor comerciale. Aceasta parghie insa este ca o sabie cu doua taisuri, in sensul ca sporirea ponderii obligatiunilor mareste riscul finantarii pentru societate, dar ea are impact favorabil asupra profitului net pe actiuni. Societatile comerciale sunt confruntate cu problema dificila a identificarii acestei marimi a parghiei financiare care echilibreaza obiectivul maximizarii profitului net pe o actiune cu cel al minimizarii riscului finantarii. Oricum, cresterea presiunii financiare este limitata, deoarece, daca emisiunea de obligatiuni ar fi excesiva, cumparatorii potentiali ar manifesta retineri in chizitionarea obligatiunilor respective.

Principalele componente ale pietei capitalurilor sunt:

piata actiunilor;

piata ipotecara (vanzarea-cumpararea de rente economice);

piata obligatiunilor emise de societatile comerciale;

piata obligatiunilor emise de administratiile publice.