Managementul riscului in asigurari

Managementul riscului in asigurari

Unele forme de asigurare au aparut inca din antichitate, dar adevaratele asigurari s-au dezvoltat la a doua jumatate a secolului XX cand procesul de asigurare a fost perceput ca un proces de management al riscului.

Acest management se caracterizeaza prin gestionarea unui volum mare de informatii, o abordare sistematica a prevenirii daunelor accidentale, a reducerii acestor daune si a gasirii celor mai eficiente cai de acoperire a daunelor.

Asigurarea este un mijloc de inlaturare a efectelor financiare ale riscurilor asigurate, sau, mai precis a expunerii la daune. Expunerea la daune reprezinta probabilitatea de producere a unei daune, iar una din preocuparile majore ale managementului riscului este acela de a gasi metode de prevenire sau de estimare a pagubelor, inainte ca ele sa se produca.

Procesul de management al riscului se caracterizeaza prin urmatoarele etape principale:

identificarea si analiza expunerii la daune,

examinarea  fezabilitatii tehnicilor alternative de management al riscului,

implementarea tehnicilor de management al riscului,

monitorizarea procesului.

In vederea obtinerii de profit, asiguratorii trebuie sa fie familiarizati cu tipul de expunere la risc si cu tehnicile de management al riscului care pot fi folosite. Aceste tehnici includ pe langa asigurare, evitarea producerii daunelor, controlul daunelor, transferul riscului prin alte metode decat asigurarea si limitarea daunelor.

1. Identificarea si analiza expunerilor la daune

Obiectele expuse la daune se impart in bunuri mobile si imobile, pentru fiecare grupa facandu-se separat o analiza a managementului riscului.

Pentru bunurile imobile, constand in suprafete de teren, cladiri, cai de acces la cladiri, alte suprafete construite, tehnicile de management al riscului se aplica altfel decat la bunurile care constau din:

masini si echipamente,

mobilier pentru cladiri comerciale si administrative,

bunuri circulante: materii prime, materiale de inventar, lichiditati.

Nu se pot proteja impotriva incendiului sau inundatiilor bunurile imobile prin mutarea lor in alt loc, dar bunurile mobile  pot fi deplasate pentru a fi protejate, cu conditia sa existe suficient timp si mijloacele necesare.

Bunurile mobile sunt supuse la o serie de pericole tocmai datorita faptului ca se afla in permanenta miscare, cum ar fi: coliziuni, rasturnari, manipulare gresita, etc.

O analiza a expunerii la daune se face in functie de structura bunurilor preluate in asigurare.

Cauza producerii daunelor

Una din cele mai importante obligatii ale departamentului de management al riscului este identificarea tuturor cauzelor, pericolelor care conduc la producerea daunelor. Identificarea lor este importanta atat din punct de vedere al stricaciunilor efective pe care le produc, cat mai ales pentru faptul ca activitatile care se desfasoara in incinta bunului asigurat nu se pot finaliza la termenele stabilite. Cele mai raspandite pericole care produc daune sunt: incendiul, inundatia, furtuna, cutremurul, razboiul, falsificarea, neglijenta, explozia, frauda, delapidarea, coliziunea, etc.

Pentru stabilirea metodei da management optima, intr-o situatie data, este necesara o examinare atenta a cauzelor care produc daune. De exemplu, daca o companie de taximetre a inregistrat multe daune datorita coliziunilor cu alte vehicule, atunci se impune imbunatatirea metodelor de recrutare si pregatire a soferilor, in nici un caz construirea unor garaje sofisticate pentru protectia impotriva furtunilor sau actelor de vandalism.

Consecintele daunelor

Efectele pe care le produc daunele asupra bunurilor asigurate pot fi de natura:

fizica,

operationala (functionala),

financiara.

Consecintele fizice se refera la modificarea bunului propriu-zis in timpul evenimentului, efectele pe care le produce un incendiu asupra unei case, cat a ars sau cat se mai poate recupera.

Consecintele functionale se refera la pierderea capacitatii de productie a organizatiei respective. Ex. deraierea unui tren produce oprirea traficului de calatori si de marfa pe linia respectiva, sau un incendiu produs intr-o hala de productie are consecinte si datorita faptului ca se opreste activitatea in toata hala, uneori chiar in toata fabrica.

Continuarea activitatii unei organizatii care a suferit o dauna necesita bani pentru repararea echipamentelor sau inlocuirea lor. Acestea constituie consecinte financiare.

Efectele pe care daunele le produc asupra bunurilor asigurate nu pot fi refacute cu contravaloarea despagubirilor platite de societatea de asigurare decat in putine cazuri, astfel o consecinta a daunelor este faptul ca bunurile care au suferit avarii, au dupa reparatii o valoare de evaluare mai mica decat au avut inainte de dauna. De cele mai multe ori organizatia care a reparat un bun asigurat, dupa o dauna avuta, este nevoita sa faca cheltuieli suplimentare pentru ca acesta sa poata fi folosit la parametrii lui de dinainte de dauna.

Alte consecinte aparute ca efect al riscurilor sunt daunele indirecte, acestea reprezentand pierderi de venituri datorita incetarii temporare a activitatii precum  si costurile suplimentare sau extraordinare impuse de continuarea activitatii.

Metode de identificare a expunerilor la daune

Departamentul de management al riscului acorda o importanta deosebita identificarii tipurilor de daune care pot afecta activitatea unei organizatii.

Cele mai importante metode de identificare a expunerilor la daune:

a) inspectia de risc,

b) interviul,

c) chestionarul,

d) analiza documentelor financiare,

e) analiza diagramelor de fluxuri,

f)  evaluarea portofoliului daunelor.

Folosind una sau alta dintre aceste metode exista riscul ca anumite tipuri de expuneri (riscuri) sa nu poata fi puse in evidenta, de aceea se folosesc mai multe metode combinate.

a) inspectia de risc - sau altfel spus "a vedea cu proprii ochi" situatia reala - presupune cunoasterea organizatiei si intelegerea acesteia pentru a descoperi cat mai multe expuneri la daune. Este metoda cea mai des utilizata de companiile de asigurari pentru a evalua expunerile la daune atat pentru persoane fizice cat si pentru organizatii.

Dupa o vizita la un potential client, un agent de asigurare poate obtine o masura precisa a numarului de cladiri, a suprafetelor acestora, a continutului lor, a destinatiei cladirilor, a sistemelor de protectie, etc.

Daca dupa efectuarea inspectiei, agentul nu a reusit sa viziteze intreaga organizatie, va face recomandarea continuarii investigatiilor si a evaluarii expunerilor la daune a organizatiei.

b) interviurile - sau altfel spus "a invata de la altii" - de obicei se realizeaza o data cu inspectia de risc si pot fi chestionate orice persoane din organizatia care urmeaza a fi asigurata - de la presedinte la secretara.

Prin intrebari bine gandite se pot afla lucruri utile care pot contribui la identificarea expunerilor la daune si chiar la stabilirea masurilor de prevenire.

c) chestionarele - scopul lor este obtinerea de informatii de la persoane bine informate, pe baza de intrebari.

Chestionarele sunt de obicei in forma scrisa si contin intrebari prestabilite. Chestionarele pot fi de doua feluri: pentru asigurari si pentru managementul riscului sau intrebarile despre ambele domenii sunt cuprinse intr-un singur chestionar.

chestionarele despre asigurari - urmaresc expunerea la daune a bunurilor care fac obiectul unor contracte de asigurare. Prin combinarea informatiilor obtinute din aceste chestionare cu experienta agentului de asigurare, se pot elabora programe de asigurare apropiate de nevoile organizatiei implicate. Informatiile obtinute din aceste chestionare se combina cu informatiile obtinute prin alte metode.

chestionarele pentru managementul riscului - sunt concepute pentru a identifica atat riscurile care pot fi asigurate cat si cele care nu pot fi asigurate. Aceste chestionare sunt analizate mai atent decat cele despre asigurari si cer un volum de timp mai mare pentru completare, de aceea acestea se completeaza o data la cativa ani. Cele mai multe chestionare sunt standardizate pentru a se putea aplica la o mare varietate de organizatii, ceea ce constituie de multe ori un dezavantaj pentru ca nu poate surprinde specificul unei organizatii.

d) analiza documentelor financiare - pentru identificarea riscului pot fi utile si documentele care reflecta activitatea financiara a unei companii. Cele mai concentrate in informatii sunt bilantul contabil si centralizatorului de venituri si cheltuieli.

Bilantul contabil - reflecta bunurile unei companii, datoriile si drepturile proprietarului la un moment dat. El nu reflecta toate bunurile detinute de companie (cele achizitionate in leasing si platile pana la data elaborarii bilantului), bunurile care nu apartin companiei, dar care sunt folosite de aceasta pe baza de contract de inchiriere.

Bilantul reflecta situatia existenta la o anumita data, dar continutul lui nu este ceva static, fluxurile de materiale, de numerar si de creante se modifica in permanenta.

Centralizatorul de venituri si cheltuieli reflecta atat dinamica activitatii desfasurate de companie cat si veniturile nete realizate in decurs de 1 an. La fel ca si bilantul contabil si centralizatorul de venituri si cheltuieli constituie doar un punct de plecare in analiza expunerilor la daune ale organizatiei.

e) analiza diagramei de fluxuri - o astfel de diagrama reprezinta activitatea organizatiei sub forma unor fluxuri functionale, informationale sau financiare. La un producator, diagrama reprezinta fluxul materialelor de la materii prime la produse finite. In companiile mari, unde produsele sunt foarte complexe, exista mai multe diagrame, cate una pentru fiecare flux tehnologic.

Diagramele sunt utile pentru identificarea expunerilor la riscul intreruperii activitatii si deci pierderea veniturilor pe care aceasta activitate le genereaza. Analiza acestor fluxuri reflecta posibilele cauze de producere a daunelor pe care alte tehnici nu le evidentiaza.

f) analiza portofoliului daunelor - analiza portofoliului daunelor anterioare este intotdeauna deosebit de utila pentru determinarea expunerilor la daune viitoare si evaluarea probabilitatii acestora.

Intr-o organizatie mare cu cat frecventa de producere a riscurilor este mai mare cu atat evaluarea probabilitatilor de reaparitie a acestora este mai corecta. Pentru o companie mica, repetarea unor expuneri la daune este mai putin probabila si analiza este mai putin eficienta. Analiza expunerilor la daune presupune o intelegere a conditiilor care favorizeaza sau impiedica producerea pierderii.

O analiza completa trebuie sa raspunda la 3 intrebari:

- Care este frecventa probabila de aparitie a unui risc?

- Care este valoarea probabila a consecintelor producerii unui risc?

- Care este gradul de precizie cu care s-au determinat raspunsurile la intrebarile de mai sus?

Frecventa probabila de producere a riscului - se refera la numarul de evenimente (incendii, furtuni, cutremure, etc.) ce se pot intampla intr-un anumit interval de timp (un an, un deceniu, un secol).

Expresia de frecventa asociata unor evenimente care se produc destul de rar poate crea confuzie. Aceste evenimente sunt rare, raportate la viata unui om, de aceea de multe ori frecventa se raporteaza la un grup de obiecte de acelasi tip (ex. frecventa producerii unui incendiu la o cladire este de 50 de ani, in loc sa caute masuri de prevenire sau reducere a riscului de incendiu la acea cladire, managementul riscului realizeaza previziuni pentru grupuri de cladiri sau categorii de cladiri).

Consecintele probabile ale daunelor - insemnand atat consecinte materiale cat si financiare pe care o potentiala dauna le-ar produce. Cu cat consecintele sunt mai mari, cu atat mai importante devin riscurile care le pot produce pentru compartimentul de management al riscului. Severitatea daunelor se masoara in primul rand prin efectele fizice produse (a suprafetei de teren inundata de apele unui rau, etc.). Dupa ce se aproximeaza efectele fizice ale unui eveniment asupra bunurilor asigurate, se evalueaza consecintele financiare ale stoparii temporare a activitatii companiei asigurate.

De cele mai multe ori consecintele au valori care difera de la un eveniment la altul (intensitatea unui cutremur de pamant poate varia de la 1 la 7 grade pe scara Richter si daunele pe care le produce sunt diferite, in functie de distanta de epicentrul  cutremurului a bunului asigurat).

In activitatea de management al riscului este important de stiut valoarea maxima posibila a pierderii precum si valoarea maxima probabila a pierderii.

Dauna maxima posibila - reprezinta valoarea totala maxima posibila a daunei care se poate produce intr-un anumit loc, asupra unui bun. De ex., daca obiectul asigurat este o cladire, iar evenimentul este incendiul, atunci dauna maxima posibila consta in distrugerea ei completa si a bunurilor aflate in ea. Dar daca ea este construita din ziduri rezistente la foc, cu compartimente care limiteaza incendiul, dauna maxima posibila va fi mai mica. Dar pentru cutremur, inundatie sau alunecare de teren, dauna maxima posibila va fi o alta valoare.

Evaluarea daunei maxime posibile trebuie estimata in functie de tipul de proprietate si de un set de conditii specifice producerii evenimentului asigurat.

Dauna maxima probabila - valoarea ei este in general mai mica decat a daunei maxime posibile, numai in cazul in care distrugerea este completa, ele sunt egale. In cazul izbucnirii unui incendiu la o cladire, aceasta dispune de sistem de paza  si stingere a incendiilor, care intra in functiune si limiteaza proportiile daunei, astfel dauna maxima probabila este mai mica decat dauna maxima posibila.

2. Examinarea fezabilitatii tehnicilor de management al riscului

Pentru a intelege aceasta a doua etapa de control al expunerii la daune in procesul de management al riscului, trebuie sa se cunoasca tehnicile ce pot fi aplicate in acest sens in domeniu.

Tehnicile de management al riscului se clasifica in doua mari categorii:

A)   controlul riscului,

B)    finantarea riscului.

A. Controlul riscului - sau control al daunelor - este definit ca actiunea constienta sau decizia de a actiona in vederea reducerii frecventei sau severitatii consecintelor daunelor accidentale. Din punct de vedere teoretic se pot aplica o infinitate de masuri de control al riscului pentru diferite expuneri la daune.

Prin masura de control a riscului se intelege orice actiune care conduce la reducerea frecventei sau severitatii daunelor (ex: instalarea unui sistem de alarma).

Prin tehnica de control al riscului se intelege o serie de masuri asociate.

Tehnicile de control a riscului includ:

a) evitarea expunerii la risc,

b) prevenirea pierderii,

c) limitarea pierderii,

d) dispersia expunerilor la pierderi.

a) evitarea expunerii la risc - printr-o astfel de tehnica se reduce la  zero probabilitatea de producere a riscului.

Ea este posibila numai intr-un numar redus de cazuri si numai in anumite domenii. Totodata aplicarea ei presupune o anumita investire, deci o reducere a veniturilor companiei.

Aplicarea acestei metode se face numai in urma unei analize atente a costurilor implicate si respectiv a beneficiilor ce se vor obtine.

b) prevenirea daunelor - se urmareste reducerea cat mai mult posibil a frecventei sau a probabilitatii de producere a unei daune, fara a se ajunge la eliminarea ei completa.

Prevenirea daunelor are la baza o analiza detaliata a cauzelor care conduc la producerea unei anumite daune, urmata de eliminarea celor care sunt controlabile.

Masuri care se pot lua in scopul reducerii frecventei de producere a daunelor provocate de incendii:

reducerea utilizarii materialelor inflamabile,

depozitarea materialelor inflamabile in conditii de securitate,

controlul surselor de incalzire si a flacarilor libere,

eliminarea surselor de combustie spontana,

impunerea restrictiei "Fumatul interzis".

c) limitarea daunelor - se urmareste reducerea severitatii consecintelor unor daune.

In functie de efectele carui risc se doreste sa fie limitat se iau masurile adecvate.

Pentru reducerea consecintelor unui incendiu:

compartimentarea cladirilor cu ajutorul unor pereti despartitori, incombustibili, astfel incat acesta sa nu se propage,

reducerea intensitatii incendiului prin depozitarea materialelor inflamabile in containere rezistente la foc,

cooperarea cu departamentul de pompieri pentru a stabili masurile de urgenta ce trebuie luate in cazul izbucnirii unui incendiu,

instalarea unui sistem de semnalizare pentru prevenirea incendiului.

d) dispersarea expunerii la daune - inseamna reducerea dependentei organizatiei de oricare dintre bunurile aflate in proprietate, astfel incat orice pierdere individuala sa fie mai mica si mai usor de prezis.

Ex. Repartizarea materialelor stocate in doua magazii separate sau pastrarea documentelor sau a unor copii a acestor documente intr-un seif aflat in alta locatie.

B. Finantarea riscului - scopul ei este de a acoperi acele daune care se produc indiferent de masurile de prevedere care se iau in cadrul controlului riscului.

Masurile de finantare a riscului nu contribuie la scaderea frecventei de producere a unor daune si nici la reducerea consecintelor acestora, ele pot contribui la reducerea costurilor totale si mai ales la gasirea cailor de obtinere a fondurilor de acoperire a daunelor.

Fiecare metoda de finantare a riscului implica un plan de finantare dintr-o sursa certa care trebuie sa interveni in caz de dauna.

Sursele de finantare neplanificate, cum ar fi fondurile guvernamentale in caz de calamitati naturale, nu sunt sigure.

Metodele de finantare a riscului pot fi clasificate in:

metode de retinere a riscului,

metode de transfer a riscului,

metode mixte.

Metode de retinere a riscului - atunci cand o companie se bazeaza pe aceste metode, finantarea se asigura prin resurse proprii.

Cheia folosirii retinerii riscului consta in selectarea acelor daune care pot fi anticipate, aproximate si care nu pot depasi un anumit nivel de acceptabilitate pentru anul respectiv.

Unul dintre avantajele acestei metode este faptul ca firma nu plateste decat daca se produce o anumita dauna. Daca aceasta nu se produce, atunci nu se plateste nimic.

Ca metode de acoperire a daunelor se folosesc:

prefinantarea - banii necesari pentru acoperirea daunelor se pun deoparte, in avans,

finantarea curenta - banii necesari pentru acoperirea daunelor se disponibilizeaza in momentul in care s-au produs daunele,

postfinantarea - organizatia plateste pentru daune cu o anumita intarziere, pentru acoperirea imediata, contractandu-se credite.

Metode de transfer al riscului - aceste metode se utilizeaza atunci cand o persoana sau o organizatie obtine angajamentul unei alte organizatii de a acoperi integral sau partial daunele produse, deci daunele produse sunt transferate unei alte organizatii.

Cea mai cunoscuta forma de transfer al riscului  este asigurarea. Acest transfer al riscului functioneaza bine atunci cand compania de asigurari nu este nevoita sa plateasca mai mult decat isi poate permite. Succesul transferului riscului prin asigurare se realizeaza numai daca societatea de asigurari colecteaza suficient de multi bani ca sa poata acoperi toate cheltuielile cu daunele acoperite prin contractele de asigurare.

Transfer fara asigurare - constituie o alta forma de transfer al responsabilitatilor de plata. Contractul de transfer este de obicei parte a unui contract mai mare, cum ar fi un contract de leasing, un contract de constructii montaj sau unul de service. In cadrul acestor contracte de amploare, una dintre parti isi asuma responsabilitatea de a acoperi pierderile suferite de cealalta parte.

Metode mixte - retinerea si transferul apar de multe ori combinate. Un exemplu uzual il constituie o polita de asigurare de bunuri cu fransiza de 1.000 U.M. pentru fiecare eveniment.

3. Alegerea celor mai adecvate tehnici de management al riscului

Un alt pas in procesul de management al riscului consta in selectarea celei mai bune metode sau tehnici de a trata diferitele expuneri la daune.

De fapt cea mai buna metoda depinde de mai multi factori printre care si capacitatea organizatiei de a anticipa pierderile, de a acoperi pierderile si de a accepta riscul.

Ex. in cazurile de incendii, intrebari de selectie a managementului riscului:

Se instaleaza sau nu un sistem automat de stingere a incendiului, chiar daca organizatia are un contract de asigurare?

Riscul trebuie retinut total sau partial?

Daca nu se poate retine in intregime riscul, care sunt valorile optime de retinut si de transferat?

Exista si situatii in care anumite tehnici de management al riscului sunt impuse de o anumita situatie concreta pentru a obtine obiective prestabilite (ex. un constructor are nevoie de un buldozer, pe care vrea sa il inchirieze. Proprietarul lui cere ca firma de constructii sa aiba incheiata o asigurare pentru buldozer in conditiile "all-risks").

O importanta deosebita o are, in managementul riscului, marimea organizatiei. Societatile mici nu au capacitatea de a-si asuma decat daunele mici, cum ar fi deteriorari de bunuri sau furturi de valoare mica. O pierdere de mari proportii ar scoate campania respectiva din afaceri pentru ca nu are resurse financiare suficiente pentru acoperirea pierderii. Din acest motiv compania va fi nevoita sa-si incheie o asigurare pentru eventualele daune mari. De altfel, pe fondul resurselor materiale reduse, companiile mici ignora problemele de management al riscului si mai ales cele legate de cedarea riscului unei societati de asigurari. La polul opus se situeaza companiile mari, care desi au programe bine fundamentate pentru managementul riscului, analize asupra daunelor aparute si resurse materiale pentru a acoperi eventualele daune, program de instruire a personalului si programe speciale pentru cazurile de calamitati naturale, au incheiate si contracte de asigurare la sume asigurate de zeci sau sute de milioane EURO. Intre companiile de mici dimensiuni si cele de mari dimensiuni exista multe companii de marime medie, unde managementul riscului are diferite abordari, in functie de diferite criterii: resurse materiale, umane sau contracte din portofoliul sau locatia unde este asezata compania.

Metode de selectie - in practica o multitudine de metode ajuta la selectarea masurilor de management al riscului.

Companiile mari si medii au implementate metode cantitative cu ajutorul carora pot anticipa pierderile si se pot compara diferite masuri de management al riscului. In final se aleg acele masuri care aduc beneficiu maxim in organizatia respectiva.

Companiile mici, nu au daune multe de acelasi fel, deci nu au experienta si nu pot determina cu o aproximatie buna frecventa si severitatea consecintelor lor. Ele vor apela la solutii bazate pe propria experienta si la decizii "de bun simt" cum ar fi:

nu risca mai mult decat poti pierde. Daca nu-si incheie asigurare pentru cladirea in care functioneaza, o firma economiseste prima de asigurare cu care creste veniturile companiei. Dar daca intr-un an are loc o avarie majora la cladire, dauna poate falimenta compania.

nu cheltui mult pentru o protectie mica. Daca compania respectiva incheie o asigurare pentru cladire cu o fransiza mica, pe urma isi face calcule ca ar putea mari fransiza, dar isi da seama ca reducerea aplicata primei de asigurare este mult prea mica in comparatie cu marimea fransizei.

4. Implementarea tehnicilor de management al riscului - dupa ce se selecteaza tehnicile de management al riscului, acestea trebuie implementate, daca aceasta nu se face eficient, atunci exista riscul de a pierde ceea ce s-a anticipat ca s-ar fi putut castiga prin adoptarea acestor tehnici. Implementarea inseamna actiune si noi decizii din partea companiei. Daca o companie decide sa foloseasca o anumita metoda de control al riscului, pentru o anumita expunere la daune, se va decide daca aceasta metoda o va implementa o companie specializata sau se va face cu personal din interiorul firmei. Daca se face cu personal din interiorul firmei, o va face departamentul de management al riscului sau de alte departamente. Raspunsurile la aceste intrebari constituie noi decizii pe care compania respectiva trebuie sa le ia pentru o implementare corecta a tehnicilor de management al riscului selectate.

5. Monitorizarea procesului de management al riscului

Masurile de management al riscului implementate, trebuie monitorizate, adica urmarite pas cu pas pentru a observa modul lor de aplicare si pentru a verifica daca efectul lor este cel asteptat.

Experienta demonstreaza ca numai prin acest proces de monitorizare se poate constata daca tehnicile implementate sunt cele mai bune pentru realizarea obiectivelor propuse.

De asemenea, conditiile externe in care functioneaza companiile se schimba, iar tehnicile si metodele de management al riscului au fost gandite pentru unele conditii, acestea schimbandu-se, trebuie modificate si metodele de management al riscului.