Mecanisme, fluxuri si cicluri financiare

Mecanisme, fluxuri si cicluri financiare

1. Mecanismele financiare ale agentului economic sunt metodele, parghiile, instrumentele si procedurile de formare si de gestionare a capitalurilor si a celorlalte surse de finantare. Aceste mecanisme au o mare importanta in conducerea, organizarea si administrarea activitatii financiare si se pun in miscare prin tehnici specifice, particulare, care se utilizeaza in procesele de nastere si derulare a fluxurilor si ciclurilor financiare, a capitalurilor si celorlalte surse financiare, in constituirea si utilizarea surplusului monetar, in formarea si acoperirea necesarului global de finantare a intreprinderii, etc.

Mecanismele financiare sunt foarte diversificate si numeroase, dintre acestea amintind: mecanismele formarii si utilizarii fondurilor proprii si imprumutate, privind autofinantarea, creditarea activitatii de investitii si de exploatare, varsarea taxelor, impozitelor si contributiilor, circuitul capitalului, desfasurarea fluxurilor financiare, formarea si utilizarea surplusului monetar, etc.

Aceste mecanisme trebuie astfel organizate si utilizate incat sa dea un impuls desfasurarii unei activitati rationale, asigurarii rentabilitatii, eficientei, lichiditatii si inlaturarii riscurilor, satisfacerii necesitatilor de consum productiv si neproductiv, intretinerii unui sistem normal de interese si stimulente. De aceea, in cadrul gestiunii financiare se acorda o atentie majora nu numai formarii de capitaluri si constituirii surselor de finantare, ci si deciziilor de afectare (utilizare) a lor pe diferite destinatii, precum si stabilirii unei politici de echilibru, de rezultate si de crestere economica.

2. O intreprindere se caracterizeaza in special prin detinerea de capital, prin punerea in miscare a unei functii de productie si prin participarea la procese de schimb. Schimburile intre agentii economici se fac pe baza de moneda, dand nastere vietii financiare a intreprinderii, de aceste schimburi depinzand functionarea procesului de productie si compozitia capitalului. Orice schimb implica doua miscari de sens contrar: una de generata de transferul de marfuri (bunuri si servicii), iar alta de transferul de moneda.

Cantitatile de marfuri sau de moneda transferate intr-o anumita perioada intre agentii economici se numesc fluxuri. Fluxurile pot fi:

• Fluxuri reale sau fizice (de marfuri);
• Fluxuri financiare (de moneda sau inlocuitori).

Cantitatea de marfuri sau de moneda existenta la un moment dat reprezinta

un stoc. Relatiile dintre fluxuri si stocuri stau la baza mecanismelor financiare.

Fluxurile financiare pot fi: de contrapartida, decalate (intarziate), multiple si autonome.

Fluxurile financiare de contrapartida se caracterizeaza prin inlocuirea imediata a unui activ real (corporal sau necorporal) cu moneda sau invers.Aceste fluxuri apar in cazul achizitionarii sau vanzarii unor marfuri cu plata imediata in numerar.

Fluxurile financiare decalate apar in cazul in care fluxurilor fizice nu le corespund imediat niste fluxuri financiare, astfel ca echilibrul stocurilor este rupt si se restabileste prin aparitia ulterioara a unui activ financiar. Activul financiar se materializeaza astfel initial ca o creanta la furnizor si intr-o datorie la cumparator (sau invers, daca plata a fost facuta in avans). Acest tip de fluxuri se nasc in cazul operatiunilor comerciale insotite de credite (tehnice, comerciale, contractuale). Creanta respectiv datoria se vor stinge la o data ulterioara, stabilita intre parti.

Fluxurile financiare multiple. Pentru a compensa efectele decalajelor dintre fluxurile fizice si cele financiare de mai sus, intreprinderea isi poate schimba creanta pe moneda, apeland la un tert care, de obicei, este un intermediar financiar (banci, firme de recuperare). Vanzarea sau cumpararea unei creante reprezinta un fenomen extrem de important. Asadar, activele financiare pot constitui obiectul unor tranzactii. In acest caz, fluxurile se desfasoara astfel:

Bunurile vandute de furnizor sunt transferate la cumparator, ceea ce reprezinta un flux real;

Furnizorul vinde creanta (exprimata prin documentele de livrare si, dupa caz, de o factura, cambie/trata, bilet la ordin, cec, warrant, etc.) unei terte persoane si incaseaza contravaloarea produselor (mai putin un comision, denumit in general taxa de scont), ceea ce reprezinta primul flux financiar;

Intermediarul poate vinde si el creanta, in aceleasi conditii, ceea ce reprezinta al doilea flux financiar.

Cumparatorul marfurilor achita suma, adica stinge datoria fata de primul sau al doilea tert, ceea ce reprezinta un al treilea (sau al doilea, etc.) flux financiar.

Fluxurile financiare autonome se degaja din operatiuni financiare

privind acordarea sau primirea de imprumuturi, cand are loc transferul de moneda de la o persoana (fizica sau juridica) la alta. Aceste fluxuri dau nastere la active (creante) si pasive (datorii) financiare.

Unele mecanisme pot fi intelese daca se cunosc fluxurile si ciclurile financiare, contextul si modul lor de desfasurare.

3. Un ciclu financiar poate fi definit ca un ansamblu de operatiuni si de proceduri care intervin intre momentul transformarii monedei in bunuri sau servicii si momentul recuperarii ei. Activitatea intreprinderii trebuie sa se desfasoare in asa fel incat sa se poata obtine nu numai recuperarea volumului initial de moneda, ci si un surplus monetar (denumit valoare adaugata), care se va utiliza pe diferite destinatii. Intr-o intreprindere apar trei cicluri financiare principale:

Ciclul investitii - amortizare. Prin investitii se creeaza o baza materiala de productie de la care intreprinderea asteapta venituri pe mai multe exercitii economico-financiare. Este cel mai lung tip de ciclu, prin natura sa. Investitia este o cheltuiala imediata si masiva, care se materializeaza in transformarea monedei in general in active imobilizate (corporale sau necorporale) care au o durata indelungata de functionare (mai multe exercitii economico-financiare). O data creata, aceasta baza de productie incepe sa se deprecieze (uzeze) fizic si moral, iar procedurile, mecanismele si sistemele de amortizare au ca scop (re)evaluarea si recuperarea acestei deprecieri, care se include treptat in costul bunurilor produse si serviciilor prestate si comercializate. Suma de bani investita initial se reconstituie in mod progresiv prin incasarea c/v bunurilor si serviciilor vandute, in timp ce valoarea activelor din bilant se micsoreaza cu uzura. Prin urmare, la sfarsitul perioadei de serviciu va trebui sa existe o echivalenta a fluxurilor, care se obtine in cazul in care valoarea activelor uzate este actualizata, iar suma vanzarilor asigura si acoperirea deprecierii.

Ciclul de exploatare. Reprezinta ansamblul operatiunilor desfasurate de intreprindere pentru a-si atinge obiectivul, pentru a-si realiza obiectul de activitate. Este un ciclu scurt in general (se exprima in zile), cu exceptia proceselor de productie pentru produsele cu ciclu lung de fabricatie (avioane, nave, autostrazi, bauturi invechite). El cuprinde achizitia de bunuri si servicii, transformarea acestora in produse finite si vanzarea lor. Acest proces trebuie sa functioneze continuu spre a se asigura o folosire optima a fortei de munca si a activelor de productie; continuitatea are la baza existenta unor stocuri. In fazele ciclului de exploatare, activul imbraca diferite forme, circuland si transformandu-se in mod permanent. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare si un ansamblu de active (creante) si pasive (datorii) financiare.

Ciclul operatiunilor financiare. Priveste operatiunile si procedurile de acordare sau primire de imprumuturi, precum si vanzarea sau achizitia de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni, titluri de stat, derivative) sau valuta, care pot dura de la o zi la mai multi ani. Toate aceste operatiuni dau nastere la fluxuri financiare, adica intrari sau iesiri de moneda. Intre fluxurile initiale si suma fluxurilore finale nu exista echivalenta datorita costurilor tranzactiei (dobanzi, comisioane).