Japonia economie proiect

CAPITOLUL I

JAPONIA-SCURT ISTORIC

Istoria si asezarea geografica a Japoniei

Primele alegeri parlamentare postbelice au avut loc in 1952. Partidul Liberal Democrat, creat in 1955, castiga alegerile legislative din acelasi an si domina pana in 1993 cele doua camere ale Parlamentului, formand neintrerupt toate guvernele din aceasta perioada. Dupa 38 de ani de exercitare solitara a puterii, macinat de scandaluri politice, coruptie si de desprinderea unor grupari majoritare absoluta in Camera Inferioara a Parlamentului si trece in opozitie, ramanand insa principalul partid al tarii. Japonia cunoaste primul guvern de coalitie in 1993, apoi primul cabinet majoritar in 1994, un nou cabinet de coalitie condus de presedintele Partidului Social – Democrat in 1994, cel dintai prim ministru socialist al Japoniei postbelice. In alegerile parlamentare anticipate din 1996, Partidul Liberal Democrat obtine 239 de locuri din cele 500 ale Camerei Reprezentantilor si formeaza din nou cabinetul[1].

Anul 1998 a adus cea mai grava criza financiar – bancara din intreaga epoca postbelica. Rata somajului atinge in martie 1998, 3,9% din forta de munca, cel mai ridicat nivel din ultimii 45 de ani, iar PIB-ul se reduce in anul financiar 1998 cu 2,8%.

In noiembrie 1998, noul premier Keizo Obuchi efectueaza prima vizita a unui sef de guvern nipon in Rusia dupa 1973. Tot in noiembrie 1998, Jiang Zemin efectueaza prima vizita a unui sef de stat chinez in Japonia dupa sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial.

In luna aprilie 2000, in urma unui atac cerebral al premierului Keizo Obuchi, acesta este inlocuit in functie de Yashiro Mori.

Japonia, cunoscuta si sub denumirea de Tara Soarelui Rasare, este o tara foarte importanta a continentului Asiatic si aceasta datorita industriei foarte dezvoltate pe care o are. Tara in cauza ocupa locuri fruntase pe glob in domeniul metalurgiei feroase (fonta, otel), neferoase (aluminiu, plumb), electronica, constructii navale (primul producator in domeniu), autovehicule (cel mai mare producator de autoturisme), sau petrochimie, celuloza si hartie, prelucrarea lemnului, textile s.a[2].

Japonia este situate in Asia de Est (Extremul Orient), mai precis la 45⁰ latitudine nordica si 20⁰ latitudine sudica, avand ca limite: Oceanul Pacific (in Est si Sud), Marea Japonie si Marea Chinei (Vest) si Insula Sahalin (Nord). Este formata din urmatoarele diviziuni administrative:

a) Insula Hokkaido – N;

b) Insula Honshu – centru, fiind cea mai mare;

c) Insula Shikoku – S;

d) Insula Kyushu – S.

Asezarea geografica a Japoniei

Imaginea  nr. 2.2.1.

Sursa: https://harta.infoturism.ro/Asia/Japonia/harta_Japonia.php

Cel mai practice mod de deplasare in si spre Japonia este pe calea aerului, prin intermediul unuia dintre aeroporturile internationale^[3]:

a) Aeroportul International Tokyo (Aeroportul Narita), la 60 de Km de centrul orasului Tokyo, este cel mai aglomerat si una dintre cele doua intrari principale in Japonia. Narita este si un important aeroport de transit, folosit pentru zboruri din Asia in Europa sau America de Nord[4];

b) Aeroportul Haneda – asigura zborurile prin China Airlines;

c) Aeroportul International Kansai – se afla in Osaka, functioneaza 24 de ore din 24, rutele fiind spre America, Europa si Asia;

d) Aeroportul Nagoya – uneste zborurile spre si dinspre diferite puncte din Pacific si America;

Aeroporturile din insula Kyushu (Fukoka, Kumamato si Kagoshima) – servesc zborurile din orase ale Europei, Coreei si de pe continentul Asiatic.

Capitala Japoniei, Tokyo, situate in sud-estul insulei Honshu, are 2166 km² si 7.967.600 locuitori.

Mediul demografic, politic si infrastructura Japoniei

Numarul de locuitori in anul 2009 a crescut doar cu 4% comparativ cu anul 1985, acest lucru fiind datorat scaderii ratei natalitatii (vezi tabelul nr. 2.3.1.) in anul 2000 fata de anul 1983 cu 26% (9,3/12,7 x 100).

Rata natalitatii (1993-2009)

Tabelul nr. 2.3.1.

-mii persoane-

Sursa: JINTO www.interra.ro

Rata mortalitatii in anul 2008 a fost de 8,5‰, iar densitatea de 336 locuitori/km².

Din punct de vedere administrativ, Japonia are 44 de prefecturi, din care, doua prefecturi urbane (Kyoto si Osaka) si o metropola (Tokyo).

Japonia este o monarhie parlamentara, imperiu ereditar, conform Constitutiei din 3 mai 1947[5].

Puterea legislativa este reprezentata de un Parlament bicameral, Dieta care este format din Camera Consilierilor (252 de membrii, alesi pentru un mandat de 6 ani, jumatate dintre ei fiind schimbati o data la trei ani) si camera Reprezentantilor (500 de membrii, alesi prin vot direct, pentru un mandata de 4 ani).

Puterea executiva este exercitata de un Cabinet condus de primul ministru (desemnat de Dieta si numit de Imparat), seful statului fiind imparatul. Partidele politice cele mai importante sunt: Partidul Liberal Democrat, Partidul democrat, Partidul Social Democrat si Partidul Comunist Japonez.

Japonia isi asigura marea majoritate a materiilor prime din import, avand o industrie complexa si un inalt nivel tehnologic, care antreneaza¹/₄la crearea PIB, ponderi aflate in scadere, fata de peste 1/3 din populatia activa si peste 2/5 din PIB inainte de 1990, datorita cresterii insemnate a serviciilor.

Tara in cauza ocupa locuri fruntase pe glob (1 - 3) in urmatoarele domenii[6]:

a)         metalurgia feroasa (fonta, otel);

b)         metalurgia neferoasa (aluminiu, plumb);

c)         metalurgia electronica;

d)         constructii navale (primul producator in domeniu);

e)         autovehicule (cel mai mare producator de autoturisme);

f)          petrochimie, celuloza si hartie, prelucrarea lemnului, textile etc.

Japonia exploateaza mari cantitati de roci de constructie (calcar, dolonit etc.), precum si mici cantitati de zinc, plumb, cupru, wolfram, aur si argint.

Japonia are o infrastructura fizica pe deplin dezvoltata: sosele, autostrazi, cai ferate, aeroporturi, porturi si telecomunicatii pentru distributia tuturor tipurilor de bunuri si servicii. Japonia este de asemenea angajata in mari proiecte de extindere a lucrarilor publice, atat in vederea dezvoltarii infrastructurii, cat si pentru stimularea economiei[7].

Ea are o retea de cale ferata extrem de dezvoltata, un imens trafic de persoane, practic fara intarzieri, sosele moderne, insulele Honshu si Kyushu sunt legate printr-un tunel submarin care are 8 km. Intre Honshu si Hokkaido se afla cel mai lung tunel submarin din lume (55 km). Japonia are si flota comerciala si aeroporturi (Tokyo, Osaka, Sapporo) care au legaturi cu tot globul. 

Orase - porturi in Japonia sunt: Kobe, Yokohama, Nagoya, Kitakyushu si Osaka.

In aceasta tara se regasesc orice mijloc de transport: de la biciclete pana la cele mai rapide trenuri din lume (Shinkasen – trenul glont). Trenurile din Japonia sunt foarte diferite si circula, aproape mereu, cu mare precizie. Trenul glont (shinkesen) leaga unele metropole importante ale Japoniei. Se poate calatori cu acest tren pe toata lungimea tarii. Viteza maxima a acestui tren este de 270 km/h. Dureaza doar doua ore si jumatate sa strabati cei 550 de km ce despart Tokyo de Osaka.

Pentru a calatorii intravilane scurte, exista treburi de navetisti.

Se adauga o importanta retea de cai rutiere (aproape 1,2 milioane km, dintre care circa 1 milioane asfaltate (o parte din acestea fiind autostrazi) si un mare parc de autovehicule (peste 65 milioane, dintre care circa 43 milioane autoturisme, din acest punct de vedere japonia ocupand locul 2 pe glob).

1.3. Potentialul turistic natural si antropic al Japoniei

Oferta turistica

Oferta turistica a Japoniei este formata dintr-un cumul de elemente definitorii care dau imaginea fidela a potentialului uman, turistic natural si antropic, a bazei tehnico-materiale si a infrastructurii generale, puternic sustinuta financiar de o economie dezvoltata[8].

Resursele naturale

Relieful Japoniei este predominant muntos (84% impreuna cu dealurile), in care 25 de varfuri trec de 3000 m altitudine (cel mai inalt este Fuji Yama, 3776 m). Muntii formeaza lanturi paralele cu axele insulelor, reunite in trei noduri orografice: Gifu (in centrul insulei Honshu), Asahi (in insula hokkaido) si Muntii Chugoku din Vest si Muntii Gida (Alpii Japoniei) in insula Kyushu. Lanturile muntilor de incretire (tertiari) li se adauga sapte lanturi de munti vulcanici, formati din 150 de vulcani, in mare parte activi, intre care Fuji Yama, Asama Yama, Sakurajima etc.

Seismele sunt frecvente (numai in Gifu sunt 516/an), majoritatea de slaba intensitate si, alaturi de vulcani, contureaza imaginea unei zone labile tectonic, componenta a ˝cercului de foc˝ al Pacificului.

Campiile ocupa 15% din teritoriu, mai extinse fiind Kanto (in zona central – estica a insulei Honshu), Sendai (in nord – estul insulei Honshu) si Ishikari (in insula Hokkaido)[9].

Un simbol al Japoniei este Muntele Fuji, el fiind cel mai mare varf din Japonia (3776 m). Este situat aproape in centru tarii, are circa 5000 de ani de existenta si este inca un vulcan activ. Ultima eruptie de mari proportii a fost in anul 1707. Muntele Fuji are diferite culori pe care le etaleaza in functie de anotimp si de diferite momente ale zilei: iarna este acoperit cu multa zapada; vara este o combinatie intre culoarea alba reprezentata de o coroana de zapada intr-o panorama albastra ; la apusul soarelui, imaginea rosiatica care invaluieste muntele este mirifica. Muntele Fuji este deschis pentru turisti doar in perioada iulie – august a fiecarui an. In aceste doua luni, aproximativ 1 milion de turisti vin sa escaladeze acest munte. Craterul are diametrul de 800 m si circumferinta de 3,5 km. Temperatura medie este de 6,5^oC.

Muntele Fuji

Imaginea nr. 2.5.1.

 

Clima este tropicala in Ryukyu, subtropicala in Kyushu si temperata in restul teritoriului (mai aspra in insula Hokkaido), cu nuante imprimate de dispunerea reliefului, de masa oceanica inconjuratoare si de actiunea musonilor.

Diferentele termice sunt mai mari iarna (temperaturi medii in ianuarie: - 5,7^oC Tokyo, - 3,4^oC - Sapporo) si mai reduse vara (24,7^oC – Tokyo si 20,6^oC – Sapporo, in luna iulie)[10].

Precipitatiile abundente ating maxima toamna si iarna in vestul tarii, aduse de musonul nord-vestic, incarcat cu umiditate deasupra Marii Japoniei, si in perioada iunie – septembrie pe versantul Pacific, aduse de musonul de sud-est.

Asupra insulei japoneze se abat taifunuri cu efecte dezastruoase in regiunile litorale[11].

Flora si fauna

Vegetatia este extrem de variata (arborele de camfor, magnolii, bananieri, cedrul japonez, pinul rosu etc.), padurile ocupand 2/3 din teritoriu. Coniferele predomina in Hokkaido si in muntii din nordul insulei Honshu. Vegetatia subtropicala predomina in sud – vest si in partile calde ale insulelor Kyushu si Shikoku[12].

Cele mai intalnite specii de animale sunt caprioarele, ursii si porcii mistreti. Printre animalele mai mici se includ maimutele si reptilele. Populatia de pasari este formata din vulturul motat si alte specii de pasari de prada, precum si mai mult de 400 tipuri de pasari migratoare si specii domestice.

Fauna variata este ocrotita in 27 de parcuri nationale (circa 2 milioane ha), parcuri ale prefecturilor si in alte sute de rezervatii, acestea constituind atractii turistice majore.

Hidrografia: rauri scurte, printre care Shimano – 367 km, Tone – 322 km, Kitagami – 249 km, au ridicat potentialul energetic (in mare parte valorificat), iar lacurile (cele mai mari fiind: Biwa – 676 km², Kasumi – 168 km²) completeaza peisajul japonez.

Rezervatii – termenul japonez ˝tennen kinmbutsu˝ (monumente naturale) are mai multe intelesuri, cel mai frecvent folosit referindu-se la obiecte naturale si fenomene (incluzand specii de animale si plante) caracteristice sau particulare Japoniei care au fost desemnate protejate conform Legii Proprietatilor Culturale din 1950 si a altor legi similare. Acestea includ formatiuni geologice sau minerale si zone (altele decat parcuri nationale) de interes istoric, stiintific ca si specii de animale sau plante care se regasesc doar in anumite regiuni din japonia.

Monumentele naturale si speciile protejate sunt clasificate in doua categorii[13]:

a)         Cele stabilite pentru a fi protejate de catre guvernul national, conform Legii Proprietatilor Culturale (sunt mentionate 75 de categorii de monumente naturale speciale)  ;

b)         Cele care sunt in afara protectiei legilor guvernamentale, dar sunt protejate prin legile locale publice ale prefecturilor, oraselor, satelor etc.

Resurse antropice

Resursele turistice antropice sunt reprezentative pentru japonia, ele fiind principala sursa generatoare de turism alaturi de baza tehnico - materiala foarte dezvoltata a acestei tari. In ceea ce urmeaza vor fi prezentate cele mai importante resurse antropice din aceasta tara.

a)  Parcul Memorial al Pacii de la Hiroshima – se afla langa centrul zonei bombardate si langa Muzeul Memorial al Pacii de la Hiroshima. Tot aici se mai gaseste singura cladire care a ramas in picioare si o statuie inchinata copiilor care au murit in urma bombardamentului de la 6 august 1945.

La Muzeul Memorial se poate afla prin intermediul unor casete video, poze, ramasite gasite la fata locului dupa bombardament, istoria atacului de la Hiroshima. Pe scurt, aceasta poveste, a fost aruncata in dimineata zilei de luni 6 august 1945, din bombardierul B – 29, numit Enola Gay. Little Boy a explodat in jurul orei 8¹⁵, ora Japoniei, cand a ajuns la inaltimea de 2000 m deasupra cladirii care astazi se numeste Genbakudo (A – Bomb Dome).

Se estimeaza ca mai mult de 140.000 de oameni au murit in acel an, iar 200.000 de persoane au murit in urma efectelor bombardamentului.

b)  Miyajima (insula sacra) este catalogata ca una dintre ˝triurile scenice˝ ale natiunii din cauza imbinarii a 3 elemente: apa, uscatul si aerul[14].

c)  Templul de aur (kinkakuji) – este situat in Kyoto, vechea capitala a Japoniei, unde se afla cele mai multe temple din aceasta tara. Acest templu se numeste ˝de aur˝ intrucat este acoperit cu aur, fiind construit in secolul 14 e.n. Aproximativ acum 10 – 11 ani, acesta a fost refacut. In jurul templului se afla un mic lac, un rau si o padure – lucrari rar intalnite in Japonia, in zone neamenajate si, in special, in preajma templelor[15].

d)  Templul Sanjusangendo – contine 33 de statui, situate intr-un hol (numarul 33 deriva din credinta ca Kannon – Bosatsu salveaza omul prin impartirea lui in 33 de figuri diferite). Planul arhitectural al acestui hol se bazeaza pe aranjarea a 1001 de statui Kannon – Bosatsu pe un alt altar. Cladirea are 118 m lungime si 18 m inaltime. In centrul holului sta statuia principala (Juichinen – Senju – Kannon sau Kannon cu 11 fete si 1000 de arme). De-a lungul statuii, in ambele parti, sunt 1000 de imagini cu Juichinen – Senju – Kannon. Alte 30 de statui atrag atentia turistului, doua dintre ele reprezinta zeul Vant si zeul Fulger, iar restul sunt Nijuhachibushu, adica 28 de spirite care tind sa ajunga Kannon – Bosatsu.

e)  Parcul Korakuen – dateaza din secolul al XVII – lea si este localizat in Kayama. Este unul dintre cele 3 mari parcuri din Japonia. Acesta acopera o zona de 130.000 m². Designul este compus din apa care are doua functiuni: cascada in gradina si apa in gradina, peste care trece un pod. In plan secundar se afla Castelul Okayama, unul dintre castelele medieval ale Japoniei care se remarca prin exteriorul sau negru, de aceea mai este cunoscut si sub denumirea de castelul Intunecat.

f)   Podul SETO OHASHI – este cea mai lunga combinatie de cale ferata si sosea din lume. Ruta pe Seto Ohashi Bridge, intre insulele Honshu si Shikoku, a fost unul din primele trei trasee care legau aceste insule.

Sase portiuni de poduri imbinate formeaza pe o distanta de 9,4 km Seto Ohashi Bridge, care leaga cele doua insule. Constructia a inceput in octombrie 1978, a costat 7,692 milioane de dolari, si a necesitat aproape 10 ani pentru a fi finalizata in aprilie 1988. Structura constructiei poate rezista la un vant puternic de 65 km/h si la cutremure cu magnitudinea de 8,5 grade.

g)  Kamakura City – este un oras cu multe temple, multe dintre ele construite in secolul al XIII – lea, cand acest oras a reprezentat centrul politic al Japoniei. Aceste temple sunt foarte cunoscute si pentru florile de sezon si pentru marea atractie a orasului Kamakura care este o statuie din bronz a lui Budha. Aceasta statuie are 11,3 m inaltime, a fost realizata in secolul al XIII – lea si este simbolul Kamakurei[16].

1.4.Elemente definitorii ale culturii japoneze

In ceea ce urmeaza, vor fi prezentate cinci elemente definitorii ale Japoniei[17].

a)    CEREMONIA CEAIULUI

Ceremonia ceaiului sau chanoyu dateaza din secolul al XII – lea si a fost preluata de la chinezi. Este ritualul prepararii si servirii ceaiului verde in prezenta oaspetilor. O ceremonie formala completa a ceaiului implica o masa si doua serviri cu ceai care dureaza aproximativ patru ore, timp in care gazda isi dedica intreaga fiinta procesului crearii unei ocazii sa combine estetica, inteligenta si bucuria interioara care trebuie sa duca la buna dispozitie a musafirilor[18].

Pentru a ajunge la acest rezultat, gazda nu numai ca are o buna pregatire in privinta procedurii de servire a ceaiului in fata musafirilor, dar trebuie sa invete sa aprecieze arta, poezia, mestesugul aranjarii florilor, sa stie sa gateasca si sa ingrijeasca gradina. Toate aceste eforturi sunt indreptate catre distractia participantilor, dar aceasta nu inseamna ca ceremonia ceaiului este mai indulgenta in ceea ce priveste timpul de dupa servirea lui. Ceremonia ceaiului este de asemenea menita sa atraga atentia participantilor asupra frumusetii naturii, in special a lucrurilor simple legate de aceasta cum ar fi luminozitatea, sunetul apei etc. si a altor forte creative ale universului realizate de om, cum ar fi mestesugul obiceielor.

Conversatia in camera unde se serveste ceaiul este centrata asupra acestor subiecte. Musafirii nu se vor antrena in discutii nesemnificative sau soptite, ei limitandu-si dialogul la originea ustensilelor si la pretuirea naturii.

b)    ARANJAREA FLORILOR (IKEBANA)

Cuvantul ikebana este tradus, de obicei, ca ˝arta japoneza de aranjare a florilor˝, dar materialele cu care se realizeaza ikebana pot include ramuri proaspete, taiate, vita de vie, frunze, iarba, boabe, fructe, seminte, flori si, de asemenea, plante salbatice si plante uscate. De fapt, orice substanta naturala poate fi folosita, iar la ikebana contemporana, se poate utiliza sticla, metal sau plastic.

Aranjament ikebana

Imaginea  nr. 2.5.2.

Ca orice arta traditionala japoneza, ikebana a dezvoltat un limbaj simbolic, pe langa conceptul decorativ si folosirea naturii, florile efemere si crengile fac parte din dimensiunea timpului, ca parte integrata a creatiei. Legaturile dintre materiale, stilul aranjamentului, masura, forma, textura, volumul si culoarea vasului, ocazia si locul prezentarii sunt factori importanti ai procesului creatiei. Florile sunt aranjate conform unor reguli pentru a reprezenta uniunea dintre cer, pamant si oameni[19].

In istoria de 500 de ani ai ikebanei, au fost folosita o varietate impresionanta de forme, de la cele mai modeste piese pentru decorarea casei, pana la peisaje mari si lucrari sculpturale inovatoare care pot umple un hol de expozitie.

a)               PLIEREA HARTIEI (ORIGAMI)

Origami este un mestesug traditional japonez care inseamna ˝hartie indoita˝. Cu o bucata mica de hartie, impachetata in mod corect, poti sa realizezi diferite figuri si animale. Tot ceea ce trebuie sa ai este o bucata de hartie si mainile tale.

Plierea unor patrate din hartie colorata in diferite forme este o modalitate curenta de petrecere a timpului liber. Cand o persoana este foarte bolnava, rudele sau prietenii pliaza o mie de cocori pentru ca acestia sa se roage pentru insanatosirea lui.

b)               VESTIMENTATIA (KIMONO-UL)

In zilele noastre, kimono-ul a devenit mult mai mult decat o parte a Japoniei. Kimono-urile sunt purtate de catre varstnici care s-au obisnuit cu astfel de vesminte inca din tinerete, chelnerite in restaurante specifice japoneze sau persoane care predau sau iau lectii de dansuri traditionale japoneze, de ceremonie a ceaiului sau de aranjare a florilor[20]. Kimono-urile sunt purtate la ocazii importante, cum ar fi: prima oara in an cand se duc la temple si la serviciu, la ceremonia de implinire a varstei de 20 de ani si de absolvire a universitatii, la casatorii, la petreceri formale etc. La astfel de ocazii, fetele care nu sunt casatorite poarta kimono-urile lungi al caror design atractiv reproduce unul dintre multele aspecte ale culturii traditionale japoneze. Kimono-ul se poarta infasurat strans pe corp si se leaga cu un brau lat (obi). Kimono-urile tinerelor sunt viu colorate, cele ale femeilor mai in varsta sunt in culori mai sobre, iar cele ale barbatilor in culori inchise.

Imaginea  nr. 2.5.3.Kimono

CAPITOLUL II

CULTURA DE MASA, PARGHIE A CRESTERII ECONOMICE

2.1. Traditiile

Specialistii japonezi si cei occidentali care studiaza experienta japoneza se pun usor de acord asupra faptului ca nivelul inalt al productivitatii muncii isi are explicatia nu numai in particularitatile relatiilor din cadrul marilor companii si in gradul ridicat de dotare tehnica a intreprinderilor, dar si in nivelul superior de cultura al muncitorului japonez in raport cu nivelul mediu de cultura din alte tari capitaliste dezvoltate. Cu alte cuvinte, capacitatea de munca a japonezului asociata cu un grad mai ridicat de pregatire culturala determina calitatea superioara a fortei de munca[21].

Acestui avantaj comparativ al factorului uman, cu evidente implicatii asupra capacitatii de inovatie, ca si asupra intregului proces de crestere, i s-au dat si i se dau numeroase explicatii, incepand sa pasioneze nu numai economisti, dar si specialisti din cele mai variate domenii ale cunoasterii.

Cert este ca, pe un asemenea fond traditional istoric, una dintre cele trei mari reforme cu care a debutat modernizarea Japoniei dupa restauratia Meiji a fost reforma invatamantului prin crearea unui Minister al Educatiei (1871) si decizia de a se infiinta, pentru copiii de la varsta de sase ani in sus, peste 53000 de scoli primare, 256 de licee si 8 universitati.

Istoricii japonezi subliniaza greutatile initiale intampinate in infaptuirea reformei sistemului educational datorita insuficientei resurselor financiare si cadrelor de profesori.

Ceea ce mi se pare semnificativ nu sunt aceste inerente dificultati, ci faptul ca – asa cum rezulta explicit din declaratiile liderilor politici ai anilor '80 din secolul trecut – promovarea invatamantului si educatiei culturale de masa a fost considerata din primul moment drept instrument de dezvoltare a potentialului de creatie al tineretului si componenta de baza a intregului program de modernizare a Japoniei.

Japonia traditionala este tot atat de departe de imaginatia noastra ca si distanta care ne separa fizic de Tara Soarelui Rasare. Singura deosebire este urmatoarea – ceea ce noi ne imaginam, nu se masoara in kilometri, ci in grade si nuante de sensibilitate. Datorita izolarii geografice a Japoniei, modul in care cultura nipona s-a exprimat a fost perceput secvential, fragmentat si nu ca o unitate de structura. Unitatea structurala provine in acest caz dintr-o unitate a contrariilor. Intr-adevar, aceasta teza este un loc geometric transpus literar, centrat pe cuvantul “contrast”.

Astfel, secolul al XI-lea d.Hr., cand in alte parti ale lumii statele erau in curs de formare, gaseste Japonia cu o literatura clasica, intr-un stat unitar si centralizat[22].

Gingasia si sensibilitatea exprimata literar contrasteaza cu duritatea clasei militare a samurailor, in ascensiune, care va conduce Japonia timp de opt secole. Intr-o tara in care tortura era ridicata la nivel de arta, privitul florilor, hanami, era o sarbatoare nu numai pentru ochi, dar si pentru suflet.

Pe plan religios, in secolul al VI-lea d.Hr., in Japonia patrunde budismul. Budismul marcheaza decisiv arta, scrierea, organizarea sociala si structurile statului. Totusi, japonezii nu isi abandoneaza propria religie, Shintö, budismul si shintoismul coexistand si astazi, intr-o armonie tipic nipona.

Dupa epocile istorice cunoscute sub numele de Kamakura si Muromachi, Japonia ajunge in pragul dezastrului din cauza de numeroaselor razboaie civile. In anul 1600 insa, dupa batalia de la Sekigahara, Shögun-ul Tokugawa Ieyasu unifica Japonia si instaureaza pacea feudala pentru aproape trei secole (1603-1868). Pacea feudala, sinonima cu era Tokugawa (Edo), va marca decisiv cultura si traditia japoneza[23]. La inceputul acestei perioade istorice (in anul 1639) Shögunul Tokugawa Iemitsu, impune izolarea Japoniei prin ruperea legaturilor cu toate tarile straine. Japonia renunta astfel la legaturile cu lumea exterioara si se inchide in ea insasi.
Acest efort de repliere interioara reprezinta geneza unei culturi unice ce se caracterizeaza prin introspectie, interiorizare si trairea acuta a temporalitatii.
Conceptul de “Vid” asociat budismului Zen patrunde in toate compartimentele vietii, proiectia sa in cultura japoneza fiind determinanta.
Elementele de arhitectura, eticheta, arta gradinaritului, ceremonia ceaiului, poezia, teatrul urmeaza o cale, “Dö”, fiind ridicate la nivel de arta printr-o formalizare extrema.

Sarbatorile, ceremoniile, vestimentatia, bucataria specifica, transpun si transfigureaza viata de zi cu zi intr-o lume a simbolurilor, cunoscuta, inteleasa si traita doar de japonezi.

Japonia contemporana are un aspect modern, datorita inevitabilelor schimbari produse incepand cu perioada Meiji (1868-1912), care a marcat ruptura definitiva de Japonia feudala.

Cultura si Japonia traditionala subzista insa, constituind filonul de vitalitate si creativitate nipona. Cutremure, taifunuri si tsunami devastatoare au lovit Japonia pe tot parcursul existentei ei. Al doilea razboi mondial s-a terminat pentru japonezi odata cu lansarea celor doua bombe atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, care au produs sute de mii de victime. Toate acestea insa nu au putut distruge spiritul Yamato. Japonia s-a ridicat din cenusa atomica, intr-o replica a pasarii Phoenix, dar cultura sa a ramas pentru noi la fel de indepartata, necunoscuta si inaccesibila.

Japonezii se simt bine doar daca urmeaza reguli stricte. Ei se ghideaza dupa nenumarate legi, scrise sau nescrise, avand cate un ritual pentru orice, de la desfacerea cadoului si servirea ceaiului pana la mersul la biserica[24].

Imaginati-va urmatoarea scena, care sigur va este cunoscuta: un autobuz plin cu turisti japonezi, care coboara cu aparatele foto in mana. Blitzurile incep sa se faca auzite, iar intr-un timp record parcurg obiectiv dupa obiectiv.

Daca doriti sa aflati mai multe despre modul de viata japonez, precum si despre cultura acestui popor, aveti la indemana nenumarate ghiduri explicative. Insa occidentalului sigur i se vor parea deplasate multe dintre regulile infatisate aici.

Exista, de exemplu, ghiduri pentru tinerele mamici, in care sun invatate cum sa se comporte atunci cand isi plimba copilul prin parc. Daca o mama nu respecta regulile unanim acceptate, atunci eticheta nu-i va permite sa fie primita in comunitatea tinerelor mamici.

Eforturile depuse pentru atingerea armoniei generale in societate sunt strans legate de cele ale integrarii intr-un grup, fara abateri de le regulile comunitatii, prin gesturi deplasate sau extravagante.

La gradinita si, mai tarziu, in timpul scolii, lectiile despre comunicarea si apartenenta sociala sunt printre cele mai importante. Copiii sunt invatati cum sa se obisnuiasca cu regulile de grup si cum trebuie sa-si asume aceste reguli.

Elevii fac curat in scoala, pregatesc pranzul sau invata intotdeauna impreuna. Poarta uniforme, iar la ocazii speciale canta imnul scolii. Regula de baza este, deci: grupul, mai important decat orice altceva[25].

Parintii asteapta de la copiii lor ca, in scoala, sa dobandeasca abilitati profesionale excelente, pentru a face mai tarziu cariera intr-o mare corporatie. Si acest lucru se poate intampla numai daca tanarul japonez isi continua studiile la o universitate cu renume din tara. Nu conteaza neaparat ce specializare urmeaza studentul, ci este importanta reputatia universitatii respective.

Studentul care si-a finalizat studiile la o universitate de elita are toate sansele sa fie primit in urmatorul grup social: o corporatie mare, unde va trebui sa munceasca dupa aceleasi principii, tot restul vietii.

Noii angajatii sunt primiti in firme prin ceremonii festive, dupa care urmeaza stagii in fiecare departament al firmei. Asimileaza, in primul rand, ideologia dupa care firma respectiva isi desfasoara activitatea. Tinerii angajati, intotdeauna, isi aleg ca modele colegi mai in varsta. Tipic este faptul ca in Japonia barbatii sunt cei care fac cariera. Femeile, de obicei, renunta la locul de munca odata cu nasterea primului copil. Din aceasta cauza, femeile foarte rar avanseaza in cariera intr-o companie de top. Cu toate acestea, egalitatea intre sexe incepe sa isi faca loc si in societatea japoneza. Familiile in care lucreaza si sotul si sotia nu mai sunt o raritate, iar companiile ofera chiar si crese unde sunt supravegheati copiii tinerilor angajati.

Japonezii invata, inca de mici, tot ceea ce trebuie sa stie despre obiceiurile si cultura japoneza. Fratii si surorile mai mici sunt obligati sa se comporte decent fata de cei mai mari. Pana la sfarsitul secolului trecut, casatoria era privita ca o uniune pe viata. Acum, din moment ce sotul lucreaza 6 zile din 7, cei doi de-abia ajung sa-si adreseze cateva cuvinte seara[26].

Adesea, perechea ajunge la divort, odata cu pensionarea barbatului. De-abia in acel moment, cei doi au ocazia sa converseze si sa se cunoasca mai bine, dandu-si seama, intr-un final, ca nu se potrivesc deloc.

La casatoriile dintre un barbat strain si o femeie japoneza intervine un impediment foarte grav pentru partea masculina, neobisnuita cu asemenea clisee: femeia japoneza stie ca ea trebuie sa tina toti banii familiei, inclusiv controlul total asupra conturilor bancare deschise de sot. Iar banii de buzunar ai sotului vin tot din partea sotiei.

2.2. Sistemul de invatamant, formarea si informarea

de masa

Potrivit Constitutiei japoneze, toti cetatenii au dreptul sa primeasca o educatie corespunzatoare capacitatii lor; totodata, fiecare cetatean are obligatia sa asigure copiilor lor o educatie normala.

De aici decurge, intre altele, sistemul invatamantului obligatoriu care, tot potrivit prevederilor constitutionale, este gratuit, statul (guvernul si organele administrative locale) suportand toate cheltuielile respective.

Invatamantul obligatoriu include scoala elementara, cu o durata de sase ani (incepand de la varsta de sase ani) si prima treapta sau primul ciclu al scolii liceale, cu o durata de trei ani.

Acesta este invatamantul obligatoriu pe care il termina peste 99% dintre copii japonezi de varsta scolara si a carui desfasurare este riguros supravegheata de consiliile de educatie existente in fiecare oras si sat.

O treapta superioara este al doilea ciclu al invatamantului liceal, teoretic sau tehnic, pe care il absolva, de regula, 90-93% dintre copiii japonezi in varsta de 15-18 ani; aceasta este treapta a carei proportie de absolvire uimeste, de obicei, pe specialistii americani[27].

Urmeaza invatamantul superior in care intra intre 38 si 39% dintre tinerii japonezi.

Sistemul de invatamant nipon are o structura 6-3-3-4 (adica 6 ani scoala elementara, 3 ani gimnaziu, 3 ani liceu si 4 invatamant superior). Obligatoriu sunt 9 ani, adica scoala elementara si gimnaziul. In cea ce priveste performantele, japonezii se situeaza pe primele locuri cu 100% din populatie avand educatia obligatorie de 9 ani, si foarte aproape de 0%, procentul de analfabeti. Cu toate ca nu este obligatoriu, liceul se bucura de prezenta a 96% din populatie, in marile orase acest procent ajungand la 100%. Acest lucru nu inseamna ca fiecare isi permite luxul de a alege liceul, majoritatea multumindu-se cu  a doua sau a treia varianta din lista preferintelor.

In ceea ce priveste universitatile, in 1998 erau 98 de universitati de stat, 53 universitati publice (finantate partial de stat) si 425 de universitati private. 46,2% din studentii care termina liceul sunt acceptati la facultate (comparativ: 48.6% in S.U.A.; 56.4% Marea Britanice, 34.3% in Germania).

Anul scolar incepe in aprilie, si cel putin in licee si universitati este structurat in 2 semestre, cu vacante de 6 saptamani in perioada de vara, una de anul nou si 2-4 saptamanii vacanta de primavara, de sfarsit de an scolar. Cu toate acestea, raportat la restul lumii, studentii japonezii sunt nevoiti sa faca o multime de teme in aceste perioade[28].

Un aspect foarte diferit fata de universitatile din intreaga lume este ca, in Japonia, admiterea la facultate joaca un rol foarte important, fiind considerata foarte grea, un slogan la moda acum cativa ani fiind: “4 intra, 5 pica”. Se spune de asemenea, ca cei care dorm mai mult de 4 ore pe noapte in perioada admiterii nu vor intra. Examenele de admitere consta in doua probe (examene distincte), unul identic la nivel national (se poate echivala cu bacalaureatul la noi), dar si examinarea institutiilor in parte (de profil). Concurenta pentru a intra in universitatile de prestigiu este foarte acerba, iar foarte multi tineri incearca 2-4 ani la rand. In aceasta perioada acestia invata in scoli suplimentare (fenomen ce se asemana cu meditatiile particulare la noi, insa putin mai organizat, despre care voi discuta putin mai jos).

De asemenea, din 1985 a inceput sa functioneze si sistemul de invatamant la distanta, prin infiintarea unei universitati (University of the Air) de catre fundatia British Open University, fiind finantata in proportie de 70% de catre stat.

Studiile superioare se platesc[29]. Taxele sunt mult mai mici insa in cazul universitatilor de stat, in raport cu cele particulare. Exista de asemenea si scoli primare, gimnazii si licee particulare care necesita taxe de scolarizare. Taxele la o universitate de stat variaza in jurul sumei de 500.000Y (5.000$) pe an, iar in cazul universitatilor private pot ajunge la dublul acestei sume. Un procent infim de studenti de la universitatile de stat beneficiaza de burse sau scutirea taxei de studii, bineinteles pe principiul performantei.

Cu un an inainte de terminarea universitatii, incepe febra cautarii slujbei (job hunting). Am observat un mai mare accent pus pe cautarea unui post decat pe examenele finale din universitate. Se pare ca aproape 100% din absolventii de universitate isi gasesc un loc intr-o companie, dar unele voci critica acest aspect pe motive ca distruge posibilitatea initiativei individuale.

Probleme in sistemul de invatamant nipon

Sistemul de invatamant nipon a fost astfel structurat incat sa produca indivizi calificatii pentru productie de calitate. Cu toate ca la prima impresie pare un scop justificat, exista foarte multe aspecte negative cu care a inceput sa se confrunte Japonia. Sistemul de invatamant la ora actuala este in stadiul de reforma.

Partile negative a structurarii actuale sunt ca indivizii produsi au devenit mai putin capabili sa judece si sa i-a decizii singuri, au devenit mai putin inovativi si setea de cunoastere s-a diminuat, cunoasterea devenind o povara, o obligatie[30]. Aceste aspecte, se manifesta prin refularile adolescentilor: violenta in scoli crescand simtitor in ultimii ani, ajungandu-se deseori la crime. Primele decizii au fost deja luate, insa nu se pot observa inca imbunatatiri. Spre exemplu, s-a scurtat saptamana la 5 zile de scoala, iar numarul de ore s-a redus si el la o medie de 6 ore/zi. Totusi, studentii si elevii, sunt fortati de societate sa invete pentru a ajunge in universitati, deci dupa 6 ore pe zi de scoala, acestia mai studiaza la scoli suplimentare (“cram schools”) de 2 pana la 5 zile pe saptamana cate 2 sau 3 ore.

Aceste scoli suplimentare (juku) s-au dezvoltat enorm de mult in ultima perioada. Cu toate ca exista intr-o forma legala, oricine poate infiinta o asemenea scoala, nimeni la ora actuala nu are o statistica a numarului acestora. Aceste scoli isi propun sa pregateasca studentii pentru examenele de admitere ale universitatilor si a inceput sa devina o afacere foarte profitabila. Profesorii clasici sustin ca studentii nu sunt atenti la ore, de aceea este nevoie de ore suplimentare, iar parintii considera ca sunt necesare orele suplimentare pentru ca ei nu au timp sa controleze temele copiilor.

Cu toate ca admiterea la universitati necesita un efort exagerat, terminarea acestora necesita uneori numai prezenta. Bineinteles ca exista o oarecare libertate a profesorilor de stabilire a metodelor de examinare, insa, asa cum spuneam in majoritatea cazurilor prezenta este punctul forte.

Cateva dintre problemele actuale ale invatamantului vor fi dezbatute, in termeni mai mult sau mai putin vagi, in cele ce urmeaza. Unele dintre ele tin exclusiv de Japonia, in timp ce altele se aplica mai multor tari[31].

1. Cresterea economica a anilor 1960 si schimbarile sociale pe care prima le-a determinat au intensificat elementul competitiv din scoli si universitati, in cadrul examenelor de admitere. Rezultatul a fost “distorsionarea” procesului educational. Acesta s-a manifestat prin accentuarea stresului adus de asemenea examinari si prin intensificarea competitiei pentru obtinerea unui loc in cadrul universitatilor cu prestigiu, care urmau sa asigure un loc de munca absolventilor. In ultimii ani, “industria” bazata pe examenele de admitere a inflorit. S-au nascut astfel scoli cu program intensiv de studiu (scoli de arta, muzica, sport, etc.) iar sumele alocate invatamantului din buget au crescut continuu. O problema corelata celei precedente este cresterea numarului copiilor ce nu pot tine pasul cu nivelul clasei. Pentru a rezolva situatiile de genul acesteia, exista o miscare printre cadrele didactice ce sustine ideea unui sistem de notare si evaluare reformat.

2. Fenomenul asa-numit yugami, tot o urmare a cresterii economice, consta in dezvoltarea nearmonioasa a copiilor. Acesta a devenit o problema sociala, acum cca 30 de ani. Factorii determinanti se presupun a fi rolul dominant al mass-mediei in cultura, familiile in care ambii parinti lucreaza, problemele aglomerarii urbane si de mediu. Simptomele sunt atat de ordin fizic (diminuarea drastica a tonusului muscular), cat si psihic. In acelasi timp, atentia a fost indreptata si asupra frecventei cu care delincventa juvenila si comportamentul anormal au inceput sa se manifeste. Rata delincventei juvenile a scazut totusi, incepand cu anul 1983, insa ramane destul de ridicata. De la sfarsitul anilor ’70, violenta manifestata de catre tineri acasa sau la scoala a crescut. Fobia de scoala, chiulul, molestarea celor mai slabi (in cadrul scolii) au devenit cele mai acute probleme. Cazurile in care astfel de copii molestati au sfarsit prin a se sinucide, in anul 1998, ajunsesera la numarul de 3 pe luna.

3. Sistemul actual nu raspunde cererilor invatamantului prescolar. Cu toate ca exista un proiect conform caruia varsta minima pentru invatamantul obligatoriu sa fie scazuta la 1 an, acesta probabil ca nu va fi pus in practica prea curand. Proiectul este probabil concretizarea dorintelor multor parinti de a-si pregati copiii de timpuriu pentru ceea ce va urma in viata[32].

4. La jumatatea anilor ’90, admiterea in licee, in afara de scopul ei propriu-zis, era o evaluare a abilitatilor si a capacitatilor intelectuale si ca un rezultat al regulamentelor scolare din ce in ce mai stricte, a rapoartelor scolare supraevaluate si a sistemului de notare actual, invatamantul gimnazial a fost alterat. In vederea rezolvarii acestor probleme, asociatiile non-guvernamentale incearca sa diminueze importanta examinarilor in favoarea controlului continuu. Se dorea de asemenea unificarea invatamantului gimnazial cu cel liceal.

5. In sfera invatamantului superior, numarul universitatilor a sporit treptat dupa al Doilea Razboi Mondial. In 1998, s-a ajuns la cifra de 604 institutii si la un numar total de 2,7 milioane de studenti. Colegiile de 2 ani au atins cifra de 588 si un numar de studenti de aproximativ 400.000. Universitatile private, in general, nu se ridica la standardele invatamantului de stat, in pofida taxelor mari practicate. Ulterior anului 1977, cand scolile profesionale se bucurau de o mare popularitate, numarul studentilor a scazut pe o perioada de aproximativ 5 ani. Situatia, odata redresata, nu s-a mai ivit. 41% dintre absolventii invatamantului liceal isi continuau studiile universitare, iar 55% doreau sa urmeze o universitate sau cel putin un colegiu.

Este indoielnic faptul ca invatamantul japonez ulterior anilor ’50 poate fi folosit ca un model de imbunatatire a educatiei in alte tari. In orice caz, obstacolele pe care Japonia le intalneste in acest domeniu pot fi comune multor tari, iar o discutie la acest nivel ar putea furniza date importante pentru crearea unui cadru social mai bun.

Societatea japoneza se confrunta cu o majora problema in ultimii 10 ani. Si anume scaderea natalitatii. Aceasta se rasfrange asupra invatamantului, deja fiind necesara inchiderea a numeroase scolii. Universitatii nu au fost inca inchise, dar a scazut concurenta la examenele la admitere. Nu este inca o problema majora in acest caz, dar profesorii sunt ingrijorati de faptul ca prestigiul universitatilor si, implicit calitatea indivizilor rezultati va scade[33].

In Japonia, ca si in celelalte tari capitaliste dezvoltate marile publicatii periodice fac frecvent sondaje de opinie publica. Dar, in timp ce in Europa occidentala si in S.U.A. aceste sondaje isi propun sa investigheze, de regula, evolutia popularitatii diferitilor oameni politici sau motivarea acestei popularitati, in special in perioade preelectorale, in Japonia – fara a se exclude asemenea preocupari – multe sondaje pun in discutie aspecte importante privind viata sociala a tarii sau orientarile ei politice in general.

Japonezii fac, totodata, un serios efort editorial, fiind a cincea tara din lume dupa tirajul cartilor publicate anual.

Acestia traduc, intr-adevar, un numar impresionant de carti – literatura, stiinte tehnice, stiinte sociale – aparute in diferite tari si se preocupa mai putin de traducerea propriilor lor creatii in alte limbi. Literatura originala consacrata economiei japoneze, de exemplu, este extrem de bogata; este accesibila cititorului strain dar, in schimb, este extrem de limitata.

Bibliografie