Globalizarea - concept, premise, evolutie

GLOBALIZAREA - CONCEPT, PREMISE, EVOLUTIE

Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestui capitol, studentii vor putea sa:

- inteleaga conceptul de "globalizare";

- analizeze procesul de globalizare;

- identifice criticile aduse acestui proces;

Cuvinte cheie: interdependenta, multilateralism, revolutia globala, forte geo-economice, ordine globala, globalizare culturala.

Introducere

Cu ceva ani in urma, era inca posibil sa plecam de acasa si sa vizitam locuri diferite unde totul, incepand cu arhitectura, peisajul, limba, modul de viata, felul de a se imbraca al oamenilor si terminand cu valorile dupa care se ghideaza populatia erau total altfel decat cele pe care le cunosteam noi. Aceia erau ani in care puteam observa cu ochiul liber diversitatea culturala. Dar odata cu globalizarea, diversitatea dispare rapid. Scopul principal al economiei globale este acela ca toate tarile sa se omogenizeze intr-un tot unitar. Cand lanturile hoteliere isi fac reclama prin faptul ca toate camerele lor sunt identice in fiecare oras din lume, ele nu mentioneaza ca acele tari devin identice si din alte puncte de vedere: masini, zgomot, smog, fast-food-uri, McDonald's, Nike, Levis, papusile Barbie, televiziunea si filmul american.

1. Conceptul de globalizare

Pe masura ce devine tot mai mult o realitate contemporana, globalizarea ajunge sa fie si cel mai controversat concept in literatura economica si politica internationala.

Traim intr-o lume globalizata, si totusi nu exista inca un consens cu privire la ceea ce inseamna globalizare. Pentru unii, inseamna accesul la internet. Pentru altii, posibilitatea de a munci in strainatate. Pentru multi, globalizarea inseamna sa poti cumpara din Romania un tricou facut in China de o multinationala franceza cu actionari americani. Pentru investitori, inseamna sa iti muti capitalul dintr-o tara in alta, de la o zi la alta. Pentru muncitori, poate insemna fie un salariu peste media nationala, fie somaj. Tocmai pentru ca fiecare intelege ce vrea din globalizare, deschid aceasta lucrare cu o incercare de a sintetiza punctele de vedere prevalente in dezbaterea despre globalizare: o dezbatere care ramane, evident, globala.

FMI-ul defineste globalizarea ca si "cresterea in interdependenta economica a tarilor din intreaga lume prin cresterea volumului si a varietatii tranzactiilor de bunuri si servicii peste granite, fluxul de capital international mult mai liber si mai rapid, dar si o difuziune mai larga a tehnologiei."(FMI, World Economic Outlook, mai 1997), in timp ce Banca Mondiala intelege prin globalizare "libertatea si capacitatea indivizilor si a firmelor de a initia tranzactii economice voluntare cu rezidenti ai altor tari"

Globalizarea este modalitatea sau sistemul de receptare si abordare pe termen lung a marilor probleme contemporane, determinate de interactiunea multiplelor procese si fenomene economice, tehnice, politice, sociale, culturale, ecologice etc. si preconizarea solutionarii lor intr-o larga perspectiva de catre comunitatea internationala. Abordarea globalista in domeniul economico-social a fost initiata de Clubul de la Roma, organism apolitic, fondat in anul 1968 pentru care problematica mondiala a devenit o preocupare emblematica[1]. Liberalizarea comertului ca si a pietelor financiare exprima elocvent globalizarea ca filozofie economica si politica, precum si ca actiune practica a unor politicieni si conducatori de guverne.

Globalizarea este un termen foarte uzitat caruia ii putem atribui numeroase semnificatii. Prin acest termen putem intelege dezvoltarea pietelor financiare globale, cresterea corporatiilor transnationale si dominatia lor crescanda asupra economiilor nationale.

Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociaza globalizarii, incluzand patrunderea valorilor de piata in acele domenii de care ele nu apartin in mod traditional, pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodata despre globalizarea informatiei si a culturii, despre raspandirea televiziunii, a Internetului si a celorlalte forme de comunicare si despre mobilitatea crescuta a comercializarii ideilor.[2]

Globalizarea mai poate fi definita ca un set de structuri si procese economice, sociale, tehnologice, politice si culturale care reies din caracterul schimbator al productiei, consumului si comertului de bunuri. S-au petrecut multe schimbari m economia mondiala, de altfel putem considera globalizarea ca un rezultat a crearii pietei mondiale.

Faptul ca globalizarea este reala si diferita de procesele din trecut, a facut posibil sa fie considerata o societate -retea. Lucrul este evident in cazul pietelor monetare mondiale. Rulajul mediu zilnic pe piata schimburilor valutare a crescut de la 180 de milioane de dolar, in urma cu douazeci de ani la 1500 de miliarde, astazi. Portofoliile de depozite bancare si imprumuturi din afara granitelor au crescut de la 1 miliard de dolari in 1981 la 5,5 miliarde de dolari in prezent[3]. Aceste statistici reprezinta mai mult decat pur si simplu o crestere semnificativa a volumului tranzactiilor economice.

Intensificarea globalizarii a fost profund influentata de revolutia tehnologiei informatiei, in timp ce economia informatiei insesi a devenit globalizata. In acelasi timp, rapida raspandire a informatiei dizolva traditia si obiceiurile, facand posibila o abordare mai activa si mai deschisa a vietii. Legata si de rapida inovatie stiintifica, globalizarea contribuie direct la crearea de noi riscuri.

Exista patru caracteristici principale care pot explica originile globalizarii: integrarea in pietele mondiale ale economiilor nationale, tranzitia de la economia ,,high volume' la cea "high value' care rezulta din cunoasterea tot mai buna a produselor si serviciilor folosite pe piata, sfarsitul bipolaritatii intre capitalism si socialism in privinta costurilor de productie, si, nu in ultimul rand configurarea noilor blocuri economice.

La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, tranzactiile Internationale de capital erau strict controlate de majoritatea statelor. Institutiile rezultate la Bretton Woods, Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala, au fost concepute tocmai pentru a facilita comertul international si investitiile intr-un mediu caracterizat prin restrictionarea fluxurilor de capital privat. Controalele asupra miscarilor de capital au fost treptat inlaturate, iar pietele financiare off- shore, stimulate si de criza petrolului din anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Miscarile internationale de capital s-au accelerat la inceputul anilor `80, in timpul lui Ronald Reagan si Margaret Thacher, pietele financiare devenind cu adevarat globale la inceputul anilor '90, dupa colapsul imperiului sovietic.[4]

Globalizarea este de dorit din mai multe puncte de vedere. Intreprinderea privata este apta sa produca bogatie in masura mai mare decat statul. Mai mult, statele au tendinta de a abuza de propria putere. Globalizarea ofera un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-l poate asigura. Concurenta libera la scara globala a eliberat talentele antreprenoriale si creative si a accelerat inovatiile tehnologice.

Asadar, globalizarea, intr-un inteles de manual conservator, inseamna eliminarea frontierelor, cresterea comertului transfrontalier si a investitiilor, produse globale si clienti globali, competitie globala si standarde globale. Astfel, globalizarea implica formarea unei noi ordini economice mondiale, care transcede modelele traditionale de capitalism si necesita un nou cadru institutional.

2. Avantajele si limitele globalizarii

In sens larg, globalizarea inseamna apartenenta tuturor indivizilor si societatilor la un sistem societal unic de valori umane (integrate unui mediu de dezvoltare durabila, in acord cu armonia naturii si respectul fata de cerintele acesteia), in calitatea lor de locuitori ai Terrei, cu toate drepturile si responsabilitatile ce le revin.

Deci, intelesul pozitiv al globalizarii este acela de bunastare, de progres: un schimb de informatii si o economie neingradita la nivel mondial, fara nici o bariera si fara influenta politicului, un joc liber al puterilor pe piata. Putem vorbi despre dezvoltarea pietelor financiare globale, cresterea corporatiilor transnationale si dominatia lor asupra economiilor nationale.

De asemenea, s-ar putea discuta despre globalizarea informatiei si a culturii, despre raspandirea televiziunii, a internetului si a celorlalte forme de comunicare, sau despre mobilitatea din ce in ce mai mare a comercializarii ideilor .

Pentru cei mai optimisti, globalizarea poate fi o solutie pentru inlaturarea, sau cel putin diminuarea discrepantelor care separa lumea de azi, altfel spus, o sansa pentru indepartarea barierelor dintre cei bogati si cei saraci.

Globalizarea economiei poate avea, din acest punct de vedere, efecte benefice, prin facilitarea accesului tarilor slab dezvoltate la tehnologii si management performant, asigurand pe ansamblu o eficienta economica sporita, costuri mai mici, mai multe produse si servicii mai bune pentru consumatori, un nou impuls dat comertului si productiei, noi oportunitati de piata.

Partea negativa a globalizarii consta in nivelarea si incercarea de a duce intr-un ritm comun culturi cu diverse grade de dezvoltare

Campionii globalizarii au fost si sunt deseori identificati in guvernele unor state occidentale superindustrializate, de tipul SUA sau al unor state dezvoltate apartinand UE.

Astfel, unii intelectuali cu spirit critic inteleg prin globalizare americanizare sau occidentalizare.

In tarile mai putin dezvoltate, multi au suferit din cauza globalizarii fara a primi un sprijin in ceea ce priveste sistemul de securitate sociala. Globalizarea a produs o alocare defectuoasa a resurselor intre bunuri private si cele publice. Pietele sunt capabile sa raspunda si altor necesitati sociale. Pietele financiare globale pot naste crize. Este posibil ca locuitorii din tarile dezvoltate sa nu fie pe deplin constienti de urmarile devastatoare ale crizelor financiare, deoarece acestea au tendinta de a lovi mai crunt in tarile in curs de dezvoltare.

O economie libera - insa fara o ordine prestabilita - nu poate rezolva problemele lumii. Intr-o democratie, politica - avand rolul de a ajuta oamenii si fiind in slujba intereselor poporului - trebuie sa intervina. Fara o ordine prestabilita si acceptata de toate tarile, globalizarea se adreseaza doar intereselor individuale, devenind o frana in calea bunului mers al societatii.

Pentru multi, globalizarea este un fenomen relativ recent, care deosebeste prezentul de ceea ce se petrecea acum o jumatate sau chiar un sfert de veac. Potrivit altor autori, globalizarea are radacini mult mai adanci. In ultimele doua secole am asistat la un sir aproape neintrerupt de victorii ale adeptilor pietei libere: eliminarea treptata a restrictiilor, constituirea unor zone tot mai intinse de liber-schimb, constituirea unor institutii suprastatale de monitorizare, supraveghere si consultanta financiara; treptat, din domeniul strict comercial s-a trecut la cel monetar, al serviciilor financiare etc.

Prin urmare, globalizarea nu este un fenomen nou si are in epoca actuala urmatoarele caracteristici distinctive:

- piete noi: comertul exterior si pietele de capital sunt conectate la nivel global si opereaza continuu (24 ore/zi), la distanta si in timp real, datorita noilor tehnologii ale informatiei si comunicatiilor.

- instrumente noi : Internet, telefoanele celulare, retelele multimedia.

- actori noi

- Organizatia Mondiala a Comertului cu o autoritate recunoscuta asupra guvernelor nationale;

- corporatiile transnationale cu o putere economica mai mare decat a multor state;

- retelele globale formale si informale;

- organizatii nonguvernamentale;

- grupari pe diferite criterii care trec dincolo de granitele nationale.

- reguli noi: acorduri multilaterale asupra comertului, asupra drepturilor de proprietate industriala si intelectuala, cu reglementari care sunt mai puternice decat politicile nationale.

In acest context, natiunea, asa cum a inceput a fi definita dupa Pacea de la Westfalia, pare a suferi sub actiunea acestor fenomene, mutatii dramatice si ireversibile.

Dar nu putem vorbi despre nationalism si globalizare, fara a mentiona, mai intai, deosebirile dintre nationalitate, natiune, nationalism.

Natiunea este un tip de grupare umana intemeiata pe comunitate de teritoriu, limba, obiceiuri, cultura, traditii si viata economica proprie. Nationalitatea este identitatea de apartenenta a unui individ la o natiune. Pe de alta parte, prin definitie, nationalismul este o forta centrifuga, distinctiva, care genereaza diversitate in lume.

De aceea, pentru ca globalizarea sa nu fie doar un pretext pentru noi forme de imperialism, statul national trebuie sa ramana un actor principal pe scena lumii.

Potrivit anumitor critici, chiar daca globalizarea aduce un progres economic incontestabil si posibilitati certe de dezvoltare in anumite domenii, acest progres este departe de a fi uniform si creeaza zone privilegiate, dand nastere la conflicte majore in cadrul structurilor social-economice care nu se pot adapta.

Totusi exista unele beneficii evidente ale globalizarii economiei:

- noi oportunitati pentru dezvoltare;

- mai buna alocare a resurselor;

- rata mai ridicata a profitabilitatii si a productivitatii;

- mai rapida difuzie a inovarii;

- acces mai usor la pietele de capital.

Si in ceea ce priveste ecologia si efectele globalizarii parerile sunt impartite. Reglementarile privind mediul, sanatatea si securitatea ridica unele probleme spinoase.

Raportul "Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie" arata ca in 1995, o cincime din populatia globului - apartinand tarilor avansate - era responsabila pentru 63% din totalul emisiilor poluante si consuma 86% din totalul resurselor existente, in vreme ce alta cincime, din tarile lumii a treia, producea 2% din totalul noxelor si consuma doar 1,3 % din resurse! Aproape 60% dintre saracii lumii sunt lipsiti de cele mai elementare mijloace de subzistenta, o treime nu au acces la apa salubra, un sfert nu au o locuinta corespunzatoare, 20% nu au acces la servicii moderne de sanatate si 20% dintre copii parasesc scoala inainte de clasa a V-a.

In decursul ultimilor ani, datorita lacomiei companiilor transnationale, s-au inregistrat cele mai ridicate niveluri ale despaduririlor din istorie. In acest ritm, peste 50 de ani toate padurile tropicale vor disparea, ducand la o dereglare ireversibila a echilibrului ecologic.

Schimbarile climaterice, urmare a perturbarii echilibrului ecologic prin industrializare nerationala si urbanizare excesiva, au deja un impact sever asupra populatiei globului, mai ales sub urmatoarele aspecte: furtuni si inundatii de mare amploare, accelerarea eroziunii solului si a extinctiei speciilor animale si vegetale, deplasarea oamenilor din zonele agricole, degradarea sanatatii publice. La ora actuala numarul refugiatilor ecologici a atins 25 de milioane in intreaga lume. (United Nations' Fund for people and agriculture, 2001).

Pe de alta parte, adeptii globalizarii sustin ca protectia mediului trebuie sa fie un obiectiv care sa priveasca in egala masura toate tarile, deci si in aceasta privinta trebuie actionat la nivel global, astfel incat interesele fiecaruia sa fie in acord cu interesele societatii in general, toti trebuind ca actioneze in spiritul protejarii mediului inconjurator.

Activistii in domeniul protectiei mediului din tarile dezvoltate solicita standarde universale pentru mediul inconjurator, dar tarile sarace nu vor putea sa indeplineasca astfel de standarde. Impunerea unor standarde prin utilizarea unor mecanisme de constrangere va duce, cu siguranta la discriminarea tarilor slab dezvoltate. Este unul dintre domeniile in care ar putea fi utilizate stimulente financiare pentru a obtine a acceptare generala. Protectia mediului inconjurator este un scop nobil, iar cei care cred in el trebuie sa fie pregatiti sa plateasca pentru aceasta. Exista deja mai multe initiative private pentru protejarea florei si faunei. Acolo unde se cere o participare globala, cum ar fi in cazul padurilor tropicale sau a speciilor aflate in pericol, poate fi justificata o finantare publica.

S-a sugerat ca ar trebui infiintata o Organizatie Mondiala a Mediului, dar aversiunea fata de institutiile internationale este atat de mare incat chemarea a ramas fara ecou. O astfel de institutie si-ar putea castiga autoritatea prin expertiza si ar putea influenta politica globala privind mediul inconjurator.

Iata din nou, o serie de motive pentru care ne intrebam: Este globalizarea cheia bunastarii pentru toti? Asigura ea o economie sociala si ecologica pentru intreaga lume? Este globalizare in opozitie sau pe aceeasi lungime de unda cu ecologia?

Dar, daca asa cum arata unii analisti mai sceptici, globalizarea este pusa doar in slujba unor interese individuale, in ceea ce priveste protectia mediului, suntem cu totii "condamnati" sa luam toate masurile pentru diminuarea poluarii, pentru protejarea florei si faunei, trebuie sa gandim global si sa actionam local si global, caci nu trebuie uitat ca fara hrana, apa si aer suntem cu totii la fel de saraci.

Astfel, in centrul globalizarii trebuie sa se afle o noua politica economica, aceasta trebuind sa se bazeze pe o crestere suportabila pentru mediul inconjurator, pe ocuparea fortei de munca si care are ca fundament etic demnitatea umana.

Dar efectele globalizarii nu se rasfrang, asa cum am aratat anterior, doar asupra domeniilor economic, financiar, comercial sau politic, ci si a celor militar, cultural si religios

Daca o serie de organisme regionale, continentale sau internationale - de tipul UE sau NAFTA, OMC, FMI, ONU sau NATO - actioneaza pentru globalizarea pe plan economic, financiar, comercial sau militar, problema pare a fi si mai delicata in ceea ce priveste cultura si religia.

Intrebarea "In ce limba vom rosti globalizare?" este in acest context din ce in ce mai fireasca.

Nu este o noutate faptul ca, astfel, cultura nationala influenteaza comportamentul consumatorului prin cateva parghii importante cum ar fi: bariere de limba, educatie, structura sociala, traditii si obiceiuri si chiar apartenenta religioasa.

Din unghiul sociologic orice cultura, se stie, este strans legata de un anumit loc, locul fiind si ramanand suportul identitatii. Dar internationalizarea mass-media asigura difuziunea anumitor culturi, impunand, de exemplu, "McDonalizarea" sau "Coca-colizarea" lumii.

Convergenta tehnologica si presupusa naturalizare a modelelor culturale in numele ofertei globale nu pot evita conflictele de interese cu teritoriul-gazda.

Campul cultural este, prin urmare, destul de tensionat

Cu toate acestea, cetateanul roman de astazi isi poate vorbi limba natala si isi poate conserva pe deplin obiceiurile, dar in acelasi timp, este un cetatean al Europei. In situatia in care justitia din tara sa nu il multumeste in anumite cazuri, el se poate adresa instantelor comunitare - procedeu destul de complicat - dar in multe cazuri deja incununat de succes.

Fiecare parte comunitara isi conserva propria sa limba, dar un functionar care isi doreste un post in structurile comunitare trebuie sa vorbeasca in mod obligatoriu o limba de circulatie internationala, la fel cum in epoca feudala, limba latina facea posibila comunicarea intre diverse entitati etnice.

Globalizarea pietelor, estomparea barierelor de timp si spatiu, disparitia granitelor, fac ca oamenii sa traiasca mai profund, mai intens si mai imediat decat niciodata.

Globalizarea - inteleasa in mod pozitiv - integreaza nu numai economiile, dar si cultura, tehnologia si guvernarea si are ca efect cresterea interdependentelor dintre popoarele lumii. Un eveniment produs intr-un anumit colt al globului poate afecta populatia dintr-o cu totul alta zona geografica.

Tehnologiile globale, retelele globale, ideile globale si solidaritatea globala pot imbunatati viata popoarelor de pretutindeni si pot mari libertatea de optiune.

Nu trebuie neglijat faptul ca globalizarea are si o serie de limite. Pot aparea astfel:

- inegalitatile economice si sociale la nivel de tari si continente;

- cresterea marginalizarii;

- noi amenintari privind securitatea individuala, cum sunt :

- insecuritatea economica si financiara, crize economice si financiare extinse, datorita legaturilor dintre piete;

- insecuritatea locului de munca si a venitului, datorita restructurarii continue a economiei, a companiilor si a institutiilor de protectie sociala;

insecuritatea sanatatii, datorata in special migratiei pe piata muncii si turismului, care au permis raspandirea SIDA si a altor boli grave ;

- insecuritatea culturala, datorata extinderii retelelor globale si a dominatiei unor producatori de film, emisiuni TV etc. pe piata globala;

- insecuritatea personala, datorata utilizarii noilor tehnologii in mod fraudulos, pentru trafic de droguri, comert cu arme, spalarea banilor negri etc. - crima organizata;

- insecuritatea mediului, datorata degradarilor produse de industrie si de exploatarea irationala a resurselor naturale;

- insecuritatea politica, datorata conflictelor armate in diferite zone ale globului.

In acest context, interesante sunt rezultatele unui sondaj international al BBC referitor la cum privesc oameni mersul globalizarii[5]:

jumatate din populatia totala a celor 34 de state luate in calcul cre­de ca globalizarea a prins o viteza prea mare;

35% crede insa ca fenomenul ar trebui sa se miste mai repede.

Astfel, multi dintre locuitorii state­lor in curs de dezvoltare se roaga ca globalizarea sa se grabeasca, in ideea ca ar re­duce inegalitatile din tarile lor - asa se spera in Filipi­ne, Mexic, Indonezia, Bra­zilia sau Kenya.

Chiar daca delocalizarile aduc foarte mari beneficii multor companii occiden­tale, cetatenii statelor cu economii dezvoltate sunt cei mai preocupati de fe­lul in care globalizarea im­parte beneficiile si poveri­le - de pilda, intre Benga­lore si Detroit. Doar locui­torii oraselor din China, un­de cresterea economica este mult peste media de 10% pe an a tarii, considera ca glo­balizarea se petrece echita­bil - uitand de zonele rurale ale Republicii Populare, din care provin.

Nu in ultimul rand, son­dajul BBC a descoperit un adanc pesimism economic chiar in statele cele mai bo­gate, si asta inca dinainte sa fi izbucnit actuala criza fi­nanciara: 22% din ameri­cani simt ca se bucura de conditii economice tot mai bune, in timp ce 78% consi­dera ca acestea se prabusesc; similar in Franta sau Japo­nia. Optimistii traiesc in fe­nomenala China ori in Ru­sia, Canada, Australia si Emirate - tarile care bene­ficiaza de scumpirea globala a materiilor prime.

In concluzie, accentuarea procesului de globalizare reclama in mod stringent cresterea vitezei de transformare in planul dezvoltarii socio-economice a sistemelor locale aflate in decalaj si scoaterea lor din starea de inertie care le impinge spre subdezvoltare.

Deci, globalizarea inseamna mai mult decat un flux de bani si de marfuri la scara mondiala.

Globalizarea ofera mari oportunitati pentru avansul omenirii, dar numai in conditiile unei guvernari puternice. Deci, nu globalizarea ar trebui sa ne sperie, ci acea globalizare lipsita de reguli, care poate avea drept revers anarhia sociala si crizele identitare la scara globala.

Globalizare si regionalizare

La inceput de mileniu, lumea si relatiile internationale sunt mult mai complexe decat erau inainte. Este un paradox ca astazi, cand perioada razboiului rece s-a incheiat si continentul european are o sansa reala sa se integreze pe baza valorilor democratiei si economiei de piata, a respectului drepturilor fundamentale ale omului, securitatea a inceput sa fie din nou o chestiune foarte controversata, poate chiar mai mult ca inainte.

Pe de alta parte, asistam la o mondializare inevitabil, care reprezinta fundamental seismului geopolitic pe care l-a prevestit caderea ,,Zidului Berlinului'. Cresterea exponentiala a liberalizarii schimburilor si revolutia tehnologica a retelelor informatice sunt factori cu actiune conjugata care, in timp, ar trebui sa puna in cauza viziunea clasica asupra suveranitatii statelor.

Departe de a fi o exceptie, Romania este cu atat mai sensibila la acest fenomen cu cat de aproape 150 de ani devenirea noastra statala a avut ca pilon central conceptia etatista[6] si centralizatoare a suveranitatii. Suveranitatea poporului nu exista in afara puterii statale.

Tot mai mult in ultima vreme, in lume se manifesta o tendinta care nu mai poate fi limitata: mondializarea.

In aceste conditii, par absolut firesti intrebari precum: care este viitorul
Romanei pe o planeta mondializata? Cum ne vom gestiona interesele de securitate? Vom mai avea vocatia de actor reprezentativ pentru sud-estul european si vom reusi sa indeplinim rolul statului printr-un nou tip de guvernare politica, sociala si economica capabila sa identifice sau sa creeze vectorii unei existente transnationale?

Unii considera mondializarea ca fiind un proces aflat in curs de desfasurare, cu impact global; altii ii reduc continutul la cel al unei ideologii care legitimeaza suprematia Occidentului si consacra occidentalizarea sau americanizarea lumii.

In acest context vom face referire la un alt termen, respectiv cel de regionalizare.

Astfel, se profileaza doua tipuri de regionalizare : una de esenta ,,dura', care cauta sa transforme microregiunile in spatii de state nationale intre care competitia sa prevaleze asupra cooperarii. Cea de-a doua este deschisa si functionala modernizarii sau chiar americanizarii lumii bazate pe ,,soft-power'. Trebuie sa facem insa precizarea ca singura regiune din lume unde este vizibil un proces de ,,regionalizare' este, in acest moment, Europa.[7]

Ambele tipuri de regionalizare, dincolo de diferente au si elemente comune, relevante pentru intelegerea procesului. Poate cel mat socant dintre ele este cel referitor la permeabilizarea frontierelor.

Frontiera nu mai are rolul unei imprejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine inevitabil parte a unui intreg: lumea globalizata, iar spatiul sau teritorial se intelege de acum dupa o logica a fluxurilor in toate domeniile: capitaluri, bunuri, informatii, cultura, persoane. Toate aceste fluxuri sunt atat vectori de putere pentru cei care stiu sa le produca, sa le stapaneasca si sa le dea un sens, cat si factori de destabilizare, daca sunt vazute ca o fatalitate.

Ar fi lipsit de realism daca nu am recunoaste ca astazi Romania nu poate fi inclusa in categoria statelor puternice. Cu toate acestea nu inseamna ca un astfel de stat nu poate fi, totusi, influent. Prima conditie, in acest sens, este de a accepta ca identitatea noastra nationala nu este imuabila. Orice colectivitate evolueaza, nefiind eterna prin simpla sa existenta. Viitorul ei poate fi asigurat pe termen lung, cu conditia adaptarii la o lume care se schimba. Daca teritoriul nostru national ramane comunitatea noastra de destin, de amintiri si de sperante in viitor, trebuie sa recunoastem ca statul natiune al secolului XXI nu va mai avea trasaturile cu care ne-am obisnuit[8].

Trebuie sa operam schimbari interne radicale, sa fim capabili sa cream si sa controlam structuri noi impuse de racordarea la economia mondiala, care este o economic de flux. Trebuie sa intelegem ca statul nu mai este singurul vector de putere. Aceasta este deja divizata intre diferite domenii de schimburi globalizate. Este evident ca suveranitatea isi schimba natura si odata cu ea notiunea si exercitiul insusi al puterii. Incontestabil, o anumita forma de suveranitate este pe cale de disparitie in favoarea unui nou sistem de reglementare sociala, care integreaza de facto interpretarea internationalului si nationalului.

Fara a-si nega trecutul, Romania de astazi trebuie sa se deschida viitorului. Ea trebuie sa fie capabila sa-si adapteze sistemul politic practicilor unei noi forme de societate din care emana guvernarea.

4. Cinci dimensiuni ale globalizarii

P. Worsley afirma ca "pana in zilele noastre societatea umana nu a existat", insemnand ca doar astazi putem vorbi de forme ale asocierii care se raspandesc in intreaga lume. Intr-un fel, posibilitatea unei singure societati umane mondiale a existat dintotdeauna, din timpul lui homo sapiens, insa ocazia nu a aparut decat acum. Lumea a devenit in aspectele importante un singur sistem social ca rezultat al legaturilor de interdependenta care afecteaza acum fiecare individ. Sistemul global nu este doar un mediu in interiorul caruia se dezvolta si evolueaza societatile particulare. Legaturile sociale, economice si politice care traverseaza granitele dintre state conditioneaza in mod decisiv soarta celor care traiesc in fiecare din ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependenta crescanda a societatii umane este acela de globalizare

Globalizarea relatiilor sociale este inteleasa ca o reordonare a timpului si distantei in viata sociala. Viata este influentata din ce in ce mai mult de evenimente ce se petrec departe de contextul social in care se desfasoara activitatile cotidiene. Chiar daca astazi cunoaste o dezvoltare rapida, globalizarea nu este in nici un caz o noutate, ea datand din perioada in care influenta Vestului a inceput sa se extinda in lume in urma cu doua, trei secole. Globalizarea relatiilor sociale a fost de la inceput asociata cu inegalitatile dintre diferitele regiuni ale lumii, in acest sens de o importanta deosebita fiind procesul prin care au fost create societatile Lumii a treia.

In zilele noastre, competitia pentru stapanirea de teritorii si pentru posedarea si exploatarea materiilor prime si a fortei de lucru ieftine, se poarta o noua lupta si anume aceea pentru stapanirea informatiilor.[9] Se deschide astfel un nou camp pentru strategiile industriale si comerciale, dar si pentru cele militare si politice. Astfel se risca aparitia raporturilor dintre instantele economice si cele statale. In ultimele decenii aceste instante economice au fost in stare sa puna in pericol stabilitatea celor statale datorita formelor noi de circulatie a capitalurilor carora li s-a dat numele generic de corporatii multinationale. Aceste forme fac ca deciziile referitoare la investitii sa scape, cel putin in parte, controlului statelor-natiuni. Redeschiderea pietei mondiale, reluarea unei competitii economice sustinute, disparitia hegemoniei exclusive a capitalismului american, declinul alternativei socialiste, ca si multi alti factori au adus statele in situatia de a-si revizui serios rolul pe care se obisnuisera sa-l joace dupa anii '30 si care consta in protejarea, ghidarea si chiar planificarea investitiilor.

In acest context, apare paradigma dezvoltarii sociospatiale cu cei doi termeni opusi: individualizarea si globalizarea. Acesta din urma a atras un interes mare in ultimii ani, majoritatea discursurilor nefiind centrate asupra definitiilor conceptului, ci mai degraba asupra abordarilor foarte diferite ale acestui fenomen.

Globalizarea este un proces ce largeste cadrele determinate ale schimbarii sociale la nivelul lumii ca intreg. In timp ce schimbarea sociala a fost initial abordata in cadre locale, regionale si nationale, acum centrarea este asupra internationalizarii si globalizarii. A crescut interesul in explicarea relatiilor dintre unitatile teritoriale si lumea ca intreg, discutiile purtandu-se asupra problemelor cu privire la "legatura micro-macro", "raportul local-global" si la analize multinivel.

Problema care ramane deschisa este cea referitoare la nivelul in care s-ar putea merge dincolo de enumerarea simpla a diferitilor indicatori ai globalizarii precum operatiunile corporatiilor multinationale si transnationale, comunicatiile prin satelit, existenta unei limbi universal acceptata, problemele ecologice ale lumii actuale sau abordarea globala a problemelor de securitate si pace.

4.1. Globalizarea ca interdependenta in crestere la nivel mondial

Aceasta dimensiune priveste atat largirea cadrului spatial al interdependentei evenimentelor, cat si intensificarea extinderii pe bazele unei complementaritati a diferentelor si competitivitatii alternativelor. Din ce in ce mai des, comportamentele si activitatile oamenilor din diferite zone au repercusiuni care se extind dincolo de granitele locale, regionale sau nationale si mai devreme sau mai tarziu ating dimensiuni mondiale. In general, cu cat cadrul temporal este mai mare, cu atat mai mare va fi participarea la activitatile individuale si colective cu impact mondial. In acest proces se manifesta o sensibilitate crescuta diferentele care apar la scara mondiala, diferenta care formeaza bazele interactiunii competitive si complementare. Ambele devin astazi mai intense, la un nivel care trece de cadrul statului-natiune. Odata cu intensificarea "comprimarii spatio-temporale" devine imposibila, spatial vorbind, rezolvarea problemelor prin "evitarea" lor (de exemplu suburbiile reprezinta o retragere, o scapare fata de problemele din centrul urban. Cum interdependentele la scara mondiala cresc in fiecare moment si odata cu recunoasterea faptului ca exista o "singura lume", posibilitatile pentru solutiile izolate, partiale sunt diminuate atat pentru individ, comunitate locala sau stat natiune. Spre exemplu, problema poluarii aerului devine din ce in ce mai dificil de rezolvat, independent de resursele materiale si politice disponibile. Nu numai indivizii, dar si statele sunt incapabile sa stopeze cresterea numarului de interventii provenite din afara granitelor lor. Desi, in general tindem sa vedem deschiderea spre o arie larga din punct de vedere al emanciparii fata de constrangerile locale, provinciale sau nationale, trebuie luat in considerare si celalalt aspect al problemei. Astfel, cu cat mai mare va fi nivelul de globalizare, cu atat mai restransa va fi sfera "alternativelor de evadare". In acest sens, globalizarea este un fel de totalitarizare a spatiului mondial.

4.2. Globalizarea ca expansiune a dominatiei si dependentei

"Societatea mondiala" sau "sistemul mondial" nu apare doar pe baza interdependentei si a legaturilor reciproce ale partilor sale. Sustinatorii teoriei dependentei au aratat ca interdependenta este un paravan pentru dominatie si subjugare la scara mondiala. Aceasta nu este propusa ca o alternativa, ci pentru a arata ca, globalizarea poate inainta atat in directia libertatii, cat si in cea a dominatiei. Cea din urma poate fi observata, de exemplu, in relatiile dintre lumea centrului metropolitan si lumea periferiei. Aceasta este o interconexiune la scara mondiala in care predomina mai degraba raporturilor radiale, decat cele laterale. La baza raportului este logica "jocului de suma nula": cu cat mai mare este profitul pe care centrul il are de pe urma acestor relatii, cu atat mai mare este pierderea si exploatarea periferiei sau semiperiferiei.

Dominarea si dependenta extinse la relatiile internationale si transnationale se aplica in particular economiilor, politicilor si culturilor (conceptualizate ca "imperialism cultural"). Este important ca acest mod de expansiune a relatiilor mondiale nu este constant, fiind variabil in functie de conexiunile existente intre raporturile radiale si cele laterale.

4.3. Globalizarea ca omogenizare a lumii

Astazi, standardele universale inlocuiesc omogenitatea particulara, specifica a unitatilor teritoriale mici. In locul diferentierilor din interiorul unitatilor teritoriale care erau reciproc exclusive, acum este vorba de o uniformitate, reprezentand o infrastructura a "spatiului represiunilor" si miscarii libere de bunuri materiale, oameni si idei la scara internationala si mondiala. Acesta este aspectul referitor la globalizarea la care reactioneaza cel mai des criticii deoarece ei considera ca "indivizii vor deveni la fel, peste tot in lume"[10]. Asemenea tendinte sunt vazute ca fiind negative, in special acolo unde standardizarea si uniformizarea apar alaturi de o tendinta de dominare unica, indicata prin conceptii precum "americanizarea" sau "occidentalizarea". Aceasta implica standardizarea atat a culturii materiale cat si a celei nonmateriale: anumite "retele" de hoteluri, piete de desfacere, aeroporturi internationale sau folosirea unei limbi universal cunoscute precum engleza.

Un proces intens similar este in desfasurare, la scara teritoriala mai restransa, in incercarile "integrarii europene". Sute de masuri diferite au fost propuse pentru omogenizarea teritoriului Europei, o "Europa fara granite". In acest caz este vorba, pe de o parte de o eliminare a exclusivitatii reciproce, care pune cateva probleme, atata vreme cat aici existau sisteme inchise ce coexista la nivelul statelor-natiuni si, pe de alta parte, introducerea standardelor uniforme si a culturii comune, fie ca proces de difuziune, fie ca participare colectiva in crearea uneia noi.

4.4. Globalizarea ca diversificare in interiorul "comunitatilor teritoriale"

Nivelul globalizarii poate fi caracterizat prin masura in care unitatile teritoriale restranse sunt deschise si permit accesul fortelor lumii ca intre. Nu exista globalizare acolo unde exista "comunitati teritoriale" inchise la niveluri locale, regionale sau nationale deoarece, daca asa ar sta lucrurile, lumea ar fi in totalitate mecanica, un agregat de sisteme inchisesi in interior omogene. Globalizarea are loc atunci cand exista o "redistribuire teritoriala a diversitatii lumii ca intreg". Astfel, cu cat mai mare va fi participarea la diversificarea mondiala, prezenta sau accesibila in interiorul comunitatilor teritoriale, cu atat mai mare va fi gradul de globalizare. Aceasta este asemanatoare cu ceea ce Kauffer prezenta ca fiind "penetrarea diferentierii in structuri". Este cazul fostei tari Iugoslavia, in interiorul careia, in timpul ultimelor decenii, a avut loc o crestere continua in diversificarea etnica in cadrul republicilor constituente; in mod similar putem observa proportiile mari ale grupurilor etnice ce se pot regasi printre locuitorii marilor orase, precum New York, Londra, Paris sau Tokio. Pe masura ce subsistemele teritoriale devin mai inclusive in relatia cu diversitatea din mediul mai larg, cu atat ele se vor asemana cu sistemul mondial ca intreg. Globalizarea totala va insemna ca trasaturile locale vor fi aceleasi cu cele mondiale. Ne apropiem de situatia in care intreaga lume se va regasi in fiecare localitate si, in acelasi timp, fiecare localitate, regiune sau natiune se va regasi pe intregul glob. Fiecare parte individuala devine din ce in ce mai mult precum intregul, in timp ce intregul se manifesta din ce in ce mai mult la nivelul partilor sale. Cu o crestere in diversitate, unitatile teritoriale particulare pierd particularitatea lor anterioara, iar conflictele de la nivel local nu mai sunt legate de probleme locale, ci privesc din ce in ce mai mult problemele sociale mondiale.

4.5. Globalizarea ca unificare a discontinuitatii temporale

Asa cum, din punct de vedere spatial, globalizarea duce la un "spatiu al locurilor specifice", la un "spatiu al expansiunilor", tot asa se poate vorbi si de o unificare a timpului. Se poate considera ca globalizarea poate depasi discontinuitatile temporale pe baza coerentei ritmurilor nesimultane ale diferitelor activitati si a "melodiei temporale" ce rezulta din extinderea functionarii serviciilor particulare la cadrele spatiale mondiale.

In prezent, diferentele temporale nu mai exclud o zona de la sistemul mondial. Este importanta, mai ales in momentul actual, existenta legaturilor dintre indivizii diferitelor zone (pietele bursiere din New York, Londra sau Tokio). In aceste servicii, care sunt cel mai integrate din procesele de expansiune internationale si mondiale, oamenii nu-si mai permit pauzele zilnice in timpul liber. In "orasele mondiale" ale lumii putem gasi un numar mare de activitati sau institutii care lucreaza continuu in "timpul mondial", cum sunt aeroporturile internationale sau industria hoteliera. In ciuda flexibilitatii lor, procesele de expansiune mondiala pot fi dezvoltate doar acolo unde exista o sincronizare de timp exacta cu fazele particulare sau operatii ale procesului de productie care au loc la diverse localizari. Conceptul "chiar la timp" a devenit din ce in ce mai important.

In opozitie cu procesul de globalizare este folosit deseori conceptul de individualizare. Acesta se refera la procesele de crestere a autonomiei si diferentierii actorilor la nivel individual si colectiv. Ambele procese au propriile caracteristici si se pot afla fie in raport de concordanta fie in raport de opozitie. Se pot pune intrebari cu privire la relatia dintre cele doua, considerandu-se fie ca un nivel ridicat de globalizare implica un nivel scazut de individualizare si viceversa, fie ca un pas inainte in directia individualizarii atrage un regres in sensul globalizarii, fiind ignorate insa inter - relatiile ce se pot stabili intre aceste procese.

Nu exista un singur raspuns valid pentru toate situatiile in problema relatiilor sau a interdependentei proceselor de individualizare si globalizare. Un pas in directia unei autonomii foarte mari implica, in general, o anumita restrangere a cercului de relatii. Un exemplu este destramarea Imperiului austro-ungar in 1918, care a condus la o independenta si autonomie mare a natiunilor individuale, insa, in acelasi timp, a fost o restrangere a cadrului spatial al asocierii si mobilitatii spatiale, iar procentul de astazi al integrarii europene cere o anumita limitare a autonomiei statelor.

Globalizarea se numara printre cele mai importante schimbari sociale cu care se confrunta lumea de azi. Multe dintre problemele fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice sau evitarea unei confruntari militare la scara mondiala sunt, in ceea ce priveste scopul, de importanta mondiala. In ciuda cresterii accentuate a independentei economice si culturale, sistemul mondial este caracterizat prin inegalitati si divizat intr-un "mozaic" de state ale caror preocupari pot fi comune, insa si divergente. Nu exista o dovada clara a unui consens politic in viitorul apropiat care sa depaseasca interesele conflictuale ale statelor. Un guvern mondial poate aparea in cele din urma, insa, acesta va fi rezultatul unui proces destul de indelungat. In multe sensuri lumea devine mai unita, iar unele surse de conflicte intre natiuni tind sa dispara. Totusi, diferentele mari intre societatile puternic dezvoltate si cele sarace se pot constitui cu usurinta in sursele unor conflicte internationale. Astfel inca nu exista o nici o "agentie" mondiala care sa poata controla eficient aceste tensiuni sau sa realizeze o redistribuire a prosperitatii si pacii in lume.

Procesul de globalizare economica

Procesul de globalizare a economiei mondiale, a inceput la mijlocul anilor '80, a capatat noi valente si adepti in deceniul '90 si continua in prezent sa se manifeste cu putere desi are de infruntat conceptii regionaliste si nationaliste.

Intr-un sens larg, procesul de globalizare economica, poate fi definit ca fiind procesul dinamic al cresterii interdependentelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor dintre acestea si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale.

Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept intarirea si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor si mai ales a capitalurilor.

5.1. Factorii procesului de globalizare economica

Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfasoara cu o viteza adeseori ametitoare, cuprinzand in sfera sa cvasitotalitatea statelor lumii. Sub aspect strict economic, al eficientei alocarii si utilizarii resurselor, globalizarea economica apare ca un fenomen rational, de natura sa furnizeze un volum mai mare de bunuri si servicii cu resurse tot mai putine.

In acest context, importanta este identificarea factorilor care au influentat adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale si anume:

Liberalizarea comertului cu servicii in special in domeniul telecomunicatiilor, asigurarilor si bancar, a constituit tendinta dominanta a anilor '70 in SUA, fiind continuata in anii '80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si Japonia. Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de Est, printre care si Romania.

Liberalizarea pietelor de capital, ca urmare a eliminarii treptate a obstacolelor impuse circulatiei devizelor si a capitalului, reprezinta un pas favorabil in vederea formarii unor piete financiare globale. Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in special in cazul companiilor transnationale si inregistreaza, totodata, o reducere a costurilor in conditii normale.

Liberalizarea investitiilor straine directe - incepand cu anii '70, interesul comun al umanitatii de prezervare (aparare) a mediului inconjurator s-a concretizat prin aparitia unor concepte, cu vocatie globala: bunurile comune ale umanitatii, dezvoltarea durabila si securitatea ecologica, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.

Bunurile comune ale umanitatii sunt spatii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate si nici nu cad sub incidenta suveranitatii statelor.

Dezvoltarea durabila este definita drept dezvoltarea care raspunde nevoilor prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile. Dezvoltarea durabila e conceputa in vederea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator, ca o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pe intreaga planeta si pentru un viitor apropiat.

5.2. Decalajele economice in contextul globalizarii

Raportul Dezvoltarii Umane elaborat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) anunta, inca din 1996, sporirea inegalitatii veniturilor, la nivel global, dar si in interiorul societatilor, in perioada care s-a scurs de la incheierea razboiului rece.

Dupa incheierea razboiului rece au aparut doua mituri periculoase, care s-au raspandit rapid, atingand statutul de intelepciune conventionala. James Gustav Speth, administratorul PNUD, considera ca aceste mituri trebuie dezintegrate cu arma crudei realitati pentru ca omenirea sa inregistreze cu adevarat un progres pe calea dezvoltarii umane.

Primul mit - nivelarea decalajelor dintre bogati si saraci. Conform acestui mit, majoritatea tarilor aflate in curs de dezvoltare o duc destul de bine sub conducerea a circa 15 economii ce se dezvolta in ritm galopant datorita oportunitatilor oferite de globalizarea pietelor. Ca urmare, saracii se redreseaza, iar decalajul dintre bogati si saraci incepe sa se niveleze. Realitatea arata ca acest mit este pur si simplu fals. Traim intr-o lume care devine din ce in ce mai polarizata economic, atat in relatiile dintre tari, cat si in interiorul fiecarei tari. Polaritatea incepe sa nu mai insemne "o lume", ci "doua lumi" in care decalajul dintre tarile bogate si cele in curs de dezvoltare in ceea ce priveste venitul pe cap de locuitor s-a triplat din 1960 pana in 2006, ajungand de la 5.700 de dolari la 15.400 de dolari.

Daca ar fi sa ne referim la Romania, analizand dinamica PNB/locuitor din ultimii ani se poate observa accentuarea decalajului absolut si relativ, nu numai fata de statele foarte dezvoltate, ci si fata de tarile din Europa Centrala si de Est (cu o singura exceptie-Bulgaria). Decalajul in nivelul indicatorilor macroeconomici se reflecta si in nivelul venitului pe locuitor, in prezent Romania avand un venit pe locuitor ce reprezinta circa 27-28% din media Uniunii Europene. Potrivit unor calcule, in ipoteza ca tara noastra ar inregistra un ritm mediu anual de crestere pe termen lung de 5%, iar in tarile din U.E. acest ritm ar fi doar de 2%, ajungerea din urma a acestor state in ceea ce priveste venitul pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumparare nu ar fi posibila in mai putin de 45 de ani, iar pentru a ajunge la nivelul venitului mediu pe locuitor al statelor U.E. ar fi necesari circa 20 de ani.

Reflectand asupra opiniilor exprimate de cercetatorii din alte state ale lumii, precum si de cei din tara noastra, putem considera ca adeseori se exacerbeaza efectele negative ale globalizarii, considerandu-se ca inlaturarea decalajelor economice ar fi misiunea ce ar reveni numai statelor dezvoltate in acest nou context al desfasurarii vietii economice. In realitate, ajutoarele straine in bani nu pot inlocui necesitatea ca fiecare tara sa-si elaboreze o strategie nationala proprie pentru a putea beneficia de avantajele globalizarii.

Al doilea mit - cresterea economica este asociata cu cresterea inegalitatilor. Acest mit sustine ca primele stadii ale cresterii economice sunt asociate in mod inevitabil cu inegalitati crescande in raport cu o tara data. Nu exista insa nici o lege de ier care forteaza lucrurile in aceasta directie. Cresterea echitabila nu este ideala doar in mod abstract, ea este eficienta si posibila in lumea reala. Numeroase economii asiatice - din Japonia, Hong Kong, Indonezia, Malayezia, Republica Coreea si Singapore au avut parte de o crestere rapida si o inegalitate relativ scazuta.

Din momentul in care s-a inteles ca cresterea economica este un mijloc necesar realizarii dezvoltarii umane, calitatea cresterii economice a devenit la fel de importanta ca si cantitatea. Astfel, cresterea economica ar fi crestere de someri, in loc sa fie de locuri de munca; crestere de inegalitati, nu echitabila; izolata, nu participativa; lipsita de viitor, nu integrata in mediu.

Cazul "Nike" este un exemplu izbitor al distorsiunilor unui sistem economic care ii priveaza de recompense pe cei care produc valoarea reala, in formarea celor a caror functie primara este de a crea iluzii de marketing, pentru a-i convinge pe consumatori sa cumpere la preturi umflate produse de care nu au nevoie. Nike, o importanta companie de incaltaminte, se autocaracterizeaza drept "o firma retea" (network firm). Aceasta inseamna ca ea angajeaza 8.000 de oameni in management, design, vanzari si promovare si lasa productia in mainile a aproximativ 75.000 de muncitori angajati de contractanti independenti. Majoritatea productiei care se efectueaza in Indonezia, unde o pereche de bascheti care se vinde in Statele Unite si Europa cu preturi intre 73 si 137 de dolari, este produsa la un pret aproximativ de 5,6 dolari perechea de tinere femei si fete care primesc un salariu de numai 15 centi pe ora.

Sistemul economic mondial recompenseaza corporatiile si pe conducatorii lor cu profituri si avantaje substantiale, deoarece contracteaza productia lor unor ateliere cu conditii grele de munca care platesc mai putin decat salariile minime, pentru ca defriseaza padurile primare, introduc tehnologii de economisire a fortei de munca ce inlatura zeci de mii de angajati, arunca reziduurile toxice si intocmesc agende politice pentru a apara cu prioritate interesele corporatiste fata de cele umane. Sistemul ii apara pe cei care intreprind asemenea actiuni de consecintele deciziei lor suportate de membrii sai mai slabi. Consecinta separarii beneficiilor de costurile necesare obtinerii lor este acea ca sistemul le arata celor mai puternici factori de decizie la nivel mondial ca deciziile lor creeaza noi avantaje, cand, de fapt, ele nu fac altceva decat sa le transfere oamenilor bogati tot mai multe dintre avutiile disponibile ale pamantului pe seama oamenilor si a planetei insasi.

Cu toate ca exista diferente regionale, cele mai redutabile corporatii mondiale transnationale, fie japoneze, fie europene sau americane sunt angajate intr-un proces de transformare a lor, precum si al structurilor capitalismului mondial, pentru a-si consolida si mai mult puterea, prin forme complexe de organizare de tip retea. Patru elemente ale acestei transformari sunt relevante in mod specific pentru analiza si anume: restructurarea, computerizarea si automatizarea, fuziuni, achizitii si aliante strategice si munca in echipa, moralitatea la sediile centrale.

a) Restructurarea. Reducerile drastice de personal constituie aspectul cel mai vizibil al restructurarii, parte a unei strategii organizatorice mai largi. Planul mai larg este sa puna in ordine operatiunile interne ale firmei reducandu-le la competentele ei de baza, prin care se intelege in general comercializarea, finantele si dreptul de proprietate asupra unor tehnologii, care reprezinta sursele primare de putere economica ale firmei. Personalul care indeplineste aceste functii este redus la minimum si considerat in cadrul sediului central al corporatiei.

b) Computerizarea si informatizarea. Corporatia-mama pune la baza oricaror functii de productie pe care si le pastreaza si la baza sistemelor informationale de conducere prin care coordoneaza cu flexibilitate retelele de productie ale activitatilor plasate la periferie totalitatea capacitatilor de computerizare si automatizare. Automatizarea are doua obiective cheie. Unul este reducerea numarului de muncitori la un minim absolut, ca, de pilda, planurile firmei AT&T de a inlocui miile de telefonisti cu sistemele computerizate de recunoastere a vocii. Al doilea este minimalizarea inventarelor, prin punerea in legatura a furnizorilor dispersati cu debuseele de piata, utilizand livrarea "tocmai la timp" a partilor si proviziilor.

c) Fuziuni, achizitii si aliante strategice. Corporatiile care stau in centrul marilor retele urmeaza o varietate de strategii pentru a concura concurenta potential distructiva dintre ele. Una din strategii este contopirea corporatiilor prin fuziuni si achizitii. Alta este edificarea unor aliante strategice prin care ele isi impart tehnologia, instalatiile de productie, pietele si se dedica cercetarii stiintifice comune.

d) Munca in echipa si moralitatea la sediile centrale. O atentie considerabila este data mentinerii conditiilor care determina o inalta moralitate si o munca in echipa eficienta a personalului de la centru.

Acest proces de restructurare creeaza un sistem de incadrare in munca in doua categorii sau dual. Angajatii la sediile corporatiilor sunt bine retribuiti cu beneficii depline si bucurandu-se de conditii de munca atragatoare. Functiile periferice, transferate fie unor unitati subordonate din cadrul corporatiei, fie unor furnizori externi dependenti de activitatea comerciala a firmei, sunt indeplinite de angajati prost platiti, adesea sezonieri sau cu o jumatate de norma care primesc putine beneficii daca nu de loc si fata de care corporatia nu are nici o obligatie.

Diferentele dintre tari, state-natiuni, dintre zone si regiuni ale globului, interferentele posibile, uneori obiectiv necesare, in special in plan economic, grefate pe echilibru-dezechilibru dintre nevoi si resurse, argumenteaza caracterul comunitar al politicii mondiale. Se formeaza opinii conform carora statul-natiune este, pana astazi, singura institutie capabila de a se integra politic in contextul globalizarii economiei si de a participa la comunitatea politica mondiala. Dar se formeaza si aprecierea conform careia vor suferi schimbari politica fiscala si monetara interna, politica relatiilor economice internationale si chiar modul de desfasurare al razboiului.

Partizanii globalizarii afirma ca statele-natiune, daca sunt eliberate de constrangerile externe, pierd masura in ceea ce priveste angajarea cheltuielilor si ca speranta autodisciplinarii este o utopie. Economia globala impune din ce in ce mai multe constrangeri guvernelor obligandu-le sa-si asume responsabilitati in consecinta. Un exemplu il constituie instabilitatea extrema a valorii monetare generata de fluctuatia ratelor de schimb. Are loc "crearea" unei mase enorme de bani mondiali, bani anonimi, virtuali, dar cu impact mai mare fata de fluxurile de finantare, de schimburi sau de investitii. De fapt, procesul globalizarii i-a declansat. El opereaza cu constrangeri nonnationale si supranationale. Cateva dintre parghiile care marcheaza acest proces sunt in actualitate si anume:

a) moneda comuna europeana constituie o realitate si ea va ingradi dreptul statelor membre ale Comunitatii Europene de a controla banii si creditele, acest drept revenind unei agentii transnationale;

b) deciziile economice strategice ale statelor aflate sub incidenta acestui proces sunt dependente de mersul economiei globale;

c) transferul puterii decizionale ale guvernelor catre grupuri de interese este considerat ca un fapt normal si necesar;

d) impactul dintre economia nationala si economia globala  se manifesta subtil, inclusiv in concepte si teorii economice.

Evolutia procesului globalizarii mondiale nu este insa lipsita de sinuozitati, de divergente, de fapte si evenimente care genereaza controverse atat in plan practic cat si in plan teoretic.

Asigurarile, ca activitate economica, cu valente nationale dar si internationale, se afla sub incidenta procesului de globalizare. Partial acest proces se datoreaza interdependentelor care exista intre pietele de asigurari, dar desigur si interdependentelor dintre pietele de schimburi economice si dintre pietele financiare, in plan regional, zonal si mondial.

In primul rand, are loc o amplificare a internationalizarii bunurilor si serviciilor prin operatiuni de import si report a marfurilor si serviciilor. Faptul se explica prin evolutia lenta a schimburilor pe pietele interne si consumul adesea restrans in unele tari sau regiuni. Acest fapt are implicatii in asigurari, intrucat bunurile si serviciile aflate in proces de schimb (import/export) sunt expuse riscurilor si necesita protectia prin asigurare si dupa caz reasigurare. Mondializarea a constituit astfel cel mai puternic factor de accelerare al progresului tehnic si inovarii in unele domenii de activitate (ca industria automobilelor, micro-informatica, instrumentele de credit).

In cel de-al doilea rand, interdependenta economica a natiunilor devine rezultanta principala a comertului mondial. In ultimii cincizeci de ani schimburile externe de marfuri au crescut de doua ori mai repede decat tranzactiile din cadrul pietelor nationale. Acest fapt este reflectat corespunzator si pe piata asigurarilor si reasigurarilor, constituindu-se sectoare de piata internationala cu comportamente specifice. In timp ce unele tari au inregistrat efecte de antrenare, altele au fost destabilizate de crize economice sau financiare, fiind constranse la ajustari structurale. Asemenea tari nu sunt, in general, in masura sa insoteasca dinamismul persistent al cererii internationale. Protectionismul a redus deschiderea spre exterior a numeroase regiuni si zone ale lumii, in ultimii ani (Europa Orientala, statele ex-U.R.S.S., tarile Americii Latine, tarile din Africa). Se remarca un interes deosebit in politica externa a unor tari dezvoltate, pentru zone cu economie scazuta si cu risc politic marcant, in care se negociaza contracte importante, care, adesea, scapa legilor pietei.

Schimburile de servicii au crescut in mod deosebit, ridicandu-se la o mie de miliarde de dolari in anul 1994, astazi ele reprezentand un sfert din valoarea tranzactiilor mondiale. Se apreciaza ca internationalizarea serviciilor va constitui un factor de accelerare a progresului tehnic si al rentabilitatii, la fel ca si schimburile de marfuri. Globalizarea asigurarilor constituie un proces care suporta unele motivatii specifice prin faptul ca protectia de risc prin asigurare are adesea dimensiuni internationale.

BIBLIOGRAFIE

Appadurai, Arjun, Modernity at Large. Cultural Dimensions of Globalizations, University of Minnesota Press, 1990;

Bauman, Zygmund, Globalizarea si efectele ei sociale, Filipestii de Targ, Prahova, Editura Antet, 2000;

Bobirca A. Economia serviciilor internationale, Bucuresti, Editura Economica, 2005;

Diaconescu M. Economie europeana, ed.II, Bucuresti, Editura Uranus, 2004;

Dinu Marin, Socol Cristian, O perspectiva istorica asupra globalizarii, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Friedman Thomas, Cum sa intelegem globalizarea, Bucuresti, Editura Fundatiei PRO, 2001;

Gheorghita Virgil, Economie mondiala, Editura Economica, Bucuresti 2002;

Gribincea A. L'économie mondiale, Iasi, Performantica, 2004;

Mazilu A., Transnationalele si competitivitatea: o perspectiva est-europeana, Bucuresti, 1999;

Miron D., Comert International, Bucuresti, Editura ASE, 2002;

Muresan M., Josan A. Istoria economiei europene. Bucuresti, ASE, 2005;

Papp, D., Contemporary International Relations, MacMillan, 1991.

Pop N.A., Dumitrescu I. Marketing international, Bucuresti, Editura Uranus, 2001;

Ritzer George, Mcdonaldizarea societatii, Bucuresti, Editura Comunicare.ro, 2003;

Robertson Roland, Globalization: Social Theory and Global Culture, London, Sage, 1992;

Soros George, Economie si societate, Editura Polirom, Bucuresti 2002;

Ulrich Beck, Ce este globalizarea?, Editura Economica, Bucuresti 2003;

Williams, Francis, The American Invasion, New York, 1962.

* * * Dictionar de economie (editia a doua), Editura Economica, Bucuresti, 2001;

* * * Marketing-Management, studii, cercetari, consulting, Bucuresti, AROMAR, vol. 4/1993, 5/1995, 4/2004, 6/2004;

* * * Tribuna Economica, nr. 25/1997, 13/1998, 14/1998, 26/2000, 50/2000;

https://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare

Globalizarea_la_nivel_mondial - preferatele.com

https://www.actrus.ro/reviste/3_2005/a26.pdf