Evolutia si structura cheltuielilor publice

Asa cum arata si datele statistice, evolutia cheltuielilor publice este una crescatoare, datorata, in primul rand, expansiunii sectorului public. Aceasta evolutie se poate demonstra printr-o serie de modele construite, tinand seama de variabile micro si macroeconomice.

Cresterea cheltuielilor publice se poate exprima matematic atat in marime absoluta, cat si in marime relativa. Cresterea absoluta semnifica sporul de cheltuieli publice de la o perioada la alta, in timp ce cresterea relativa arata raportul dintre nivelurile cheltuielilor publice la doua date diferite.

1. Cresterea absoluta se exprima prin formula:

Cresterea relativa se exprima prin formula:

unde:

DCpa si DCpr cresterea cheltuielilor in valoare absoluta, respectiv in marime relativa;

Cp₁ si Cp₀ nivelul cheltuielilor publice in anul curent, respectiv in anul de baza.

Analiza evolutiei cheltuielilor publice se poate face si prin compararea dinamicii acestora cu dinamica PIB, pentru a putea constata, comparativ, cum evolueaza cei doi indicatori. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul indicatorului numit elasticitatea cheltuielilor publice care releva reactia cheltuielilor publice la cresterea cu o unitate a PIB:

ecp reprezinta elasticitatea cheltuielilor publice;

Cp₀ si DCp cheltuielile publice in perioada de referinta, respectiv modificarea lor fata de aceasta perioada

PIB_o si DPIB nivelul PIB in perioada de referinta si modificarea acestuia fata de aceasta perioada.  

Elasticitatea cheltuielilor poate sa ia valori supraunitare, subunitare sau egale cu unitatea:

- atunci cand ecp> , tendinta cheltuielilor publice este de a creste intr-un ritm mai rapid decat PIB sau, altfel, se utilizeaza un volum  mai mare din PIB pentru cheltuieli publice,

daca ecp = 1 atunci tendinta de evolutie a celor doi indicatori este aceeasi,

- daca ecp< atunci se restrang cheltuielile publice in PIB, respectiv cheltuielile publice cresc intr-un ritm mai lent decat PIB.

In interpretarea evolutiei cheltuielilor publice trebuie avuta in vedere si modalitatea de exprimare a cresterii cheltuielilor publice, pentru a obtine o imagine cat mai fidela a acestei tendinte.

Cresterea cheltuielilor publice poate fi exprimata in valoare nominala sau reala, dupa cum se utilizeaza nivelul cheltuielilor publice exprimat in preturi curente sau in preturi constante. Acest lucru este valabil avand in vedere ca preturile reprezinta unul dintre factorii care influenteaza evolutia cheltuielilor publice. Pentru a elimina din calcul influenta preturilor, care actionand ca variabila exogena poate denatura calculele, se determina valoarea cheltuielilor publice in preturile constante ale unei perioade stabilite.

Pentru ca preturile unei perioade sa poata fi luate drept punct de referinta (si considerate preturi constante), ele trebuie sa fie relativ stabile, iar inflatia sa fie minima. Determinarea cheltuielilor publice in preturi constante, pornind de la nivelul cheltuielilor in preturi curente se face pe baza urmatoarei formule:

unde:

Cpct nivelul cheltuielilor in preturi constante

Cp₁ nivelul cheltuielilor in preturi curente

Ip indicele de crestere a preturilor in perioada respectiva.

Examinarea cheltuielilor publice, utilizand formulele amintite, are un aspect tridimensional:

- in primul rand, se releva costurile macroeconomice ale cheltuielilor (inclusiv distorsiunile economice cu cauza fiscala si cresterea riscurilor de natura fiscala determinate de cresterea gradului de indatorare),

- in al doilea rand, se pune in evidenta eficienta alocativa (sau rezultatul obtinut cu o unitate marginala de cheltuiala publica),

- in al treilea rand se urmareste eficienta tehnica (volumul resurselor utilizate pentru o unitate din utilitatea publica pentru care s-au efectuat cheltuieli)   

1. Nivelul si structura cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice reprezinta volumul acestora la un moment dat. Determinarea nivelului se poate face, teoretic, prin mai multe modalitati cum ar fi, de exemplu, multiplicarea cantitatii totale a utilitatilor publice cu pretul lor unitar sau insumarea cheltuielilor pe diferitele nivele ale administratiei publice, din care se deduc transferurile intre acestea. Fiecare dintre aceste metode prezinta dezavantaje din punct de vedere practic din cauza faptului ca, cuantificarea cheltuielilor nu se poate face decat cu un grad mare de aproximare si, nu intotdeauna informatiile necesare sunt disponibile cu acuratete. Pentru a realiza, totusi, exprimarea cheltuielilor publice, pentru nevoile practicii se construiesc o serie de indicatori specifici cum ar fi: ponderea cheltuielilor in produsul intern brut, cheltuielile publice medii pe locuitor si structura cheltuielilor publice.

Indicatorul cu vocatie universala este ponderea cheltuielilor in produsul intern brut, datorita faptului ca pune volumul cheltuielilor publice in legatura cu nivelul general de dezvoltare a tarii (exprimat prin PIB). De asemenea, indicatorul are relevanta deoarece arata optiunile politicienilor in repartizarea PIB. Pe plan international, indicatorul permite realizarea de comparatii intre tari.

Pentru o relevanta mai mare, acest indicator este completat cu indicatorul cheltuielile publice medii pe locuitor, care arata performantele economiei de a crea un PIB ridicat la un numar de locuitori si, pe seama acestuia, sa repartizeze o parte pentru cheltuieli publice. Ca urmare, indicatorul pune in dependenta directa nivelul dezvoltarii cu nivelul cheltuielilor publice care revin la un locuitor.

Importanta pentru studiul cheltuielilor publice il prezinta si indicatorul structura cheltuielilor publice. Acesta exprima alcatuirea interna a cheltuielilor publice pe diferite categorii, relevand raporturile care exista intre acestea.

Exprimarea structurii se face cu ajutorul formulei:

unde:

pcpi ponderea categoriei i de cheltuieli in totalul cheltuielilor

Cpi nivelul cheltuielilor de categorie i

Cpt totalul cheltuielilor publice.

Calculul structurii cheltuielilor serveste analizei comparate a evolutiei diferitelor categorii de cheltuieli si pune in evidenta optica guvernului, in diferite perioade, in ceea ce priveste finantarea anumitor obiective. Pe plan international, indicatorul permite compararea structurii cheltuielilor intre state, pe stadii de dezvoltare. Se constata statistic ca, tarile cu economie dezvoltata aloca o pondere mai ridicata din cheltuielile publice pentru actiuni social- culturale, in timp ce tarile cu economie in curs de dezvoltare aloca un procent mai mare pentru cheltuieli cu caracter economic. Explicatia rezida in aceea ca, in prima categorie de tari, economia functioneaza relativ autonom, pe baza mecanismelor pietei si fara o interventie masiva cu fonduri publice din partea statului, in timp ce, in cea de-a doua categorie de tari, interventia economica a statului este mai accentuata, astfel incat raman mai putine fonduri disponibile pentru actiunile neproductive.

Analiza structurii cheltuielilor publice, coroborata cu analiza indicatorilor economici si sociali, poate constitui un punct de pornire util in rezolvarea dezechilibrului intre veniturile si cheltuielilor publice. De asemenea, daca analiza structurii cheltuielilor publice nu ofera informatii cu privire la eficienta cheltuielilor, variatia in timp a structurii coroborata cu indicatorii de masurare a indeplinirii scopului urmarit (imbunatatirea infrastructurii, cresterea nivelului de educatie, imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, etc) poate justifica efectuarea respectivelor cheltuieli.