Economia pozitiva si economia normativa

Economia pozitiva si economia normativa

Economia politica, din perspectiva analizei intreprinse si a concluziilor obtinute, poate fi privita ca economie pozitiva si economie normativa. Distinctia dintre cele doua concepte este de data relativ recenta.

John Neville Keynes ( tatal lui J.M. Keynes) delimiteaza stiinta pozitiva de stiinta normativa in termenii in care Milton Friedman procedeaza in eseul intitulat "Metodologia stiintei economice pozitive", publicat in anul 1953. Autorul analizeaza relatia dintre stiinta economica "pozitiva" sau descriptiva si cea "normativa" sau prescriptiva[1].

O asemenea distinctie in cadrul economiei moderne are in vedere necesitatea ca rezultatele demersului intreprins de stiinta economica sa poata fi utilizate in elaborarea politicilor economice. Exista si alte ratiuni care impun o asemenea delimitare[2], intre acestea un loc important detinandu-l preocuparea depistarii modalitatilor prin care consideratiile normative influienteaza orientarea cercetarii pozitive.

Economia pozitiva si economia normativa sunt definite relativ diferentiat : astfel, ele apar in calitate de ramuri ale stiintei economice[3], directii principale in abordarea problematicii economice , tipuri sau faze ale analizei economice , s. a.

Economia pozitiva opereaza cu explicatii obiective sau stiintifice privind functionarea economiei. Ea se limiteaza la formularea de enunturi privind faptele si relatiile dintre acestea asa cum sunt ele. Economia pozitiva poate pune in aplicare un demers stiintific in urma caruia sunt emise ipoteze referitoare la comportamentele agentilor economici si sunt confruntate evolutiile unor variabile cuantificabile (preturi, venituri, s.a.) cu previziunile teoretice.

De exemplu, afirmatia conform careia cresterea deficitului bugetar antreneaza reducerea nivelului prezent al somajului insa in detrimentul ratei inflatiei, face obiectul analizei pozitive. Rezulta, asadar, ca numai analiza pozitiva poate recurge pe deplin la demersul stiintific in urma caruia rezulta informatii in legatura cu ceea ce este. In schimb, ceea ce trebuie sa fie este conditionat de obiectivele formulate in economie la un moment dat, precum si de ierarhizarea acestora. Toate acestea sunt consecintele unor optiuni, ale unor judecati de valoare si sunt rezolvate prin decizii de ordin politic. Ele fac obiectul economiei normative care se preocupa de gasirea celor mai bune solutii pentru alocarea resurselor, precum si a criteriilor de apreciere a acestora.

Economia normativa ofera prescriptii sau recomandari bazate pe judecati de valoare personale. In general, problemele specifice macroeconomiei fac obiectul economiei normative ( de ex.: modalitatea de finantare a deficitului bugetar, nivelul ratei inflatiei si al somajului, s.a.). Cu alte cuvinte, economia normativa se concentreaza asupra tendintelor, respectiv asupra a ceea ce va fi.

Pentru a intelege mai bine relatia dintre economia pozitiva si cea normativa facem referire la urmatoarea situatie: in numeroase cazuri, ca obiective prioritare ale politicilor economice se inscriu combaterea inflatiei si a somajului. Insa, modalitatile si caile care definesc strategia respectiva sunt definite de stiinta economica. In mod concret, optiunea pentru o varianta sau alta, prioritatea acordata unui obiectiv sau altuia nu mai prezinta rezultate ale unor analize stiintifice, ci rezultate ale unor judecati de valoare ce tin cont de scopurile urmarite de societate la un moment dat. De precizat, insa, ca nu intotdeauna este posibila trasarea unei linii de demarcatie intre problemele ce fac obiectul economiei pozitive si al celei normative; unele dintre acestea fac obiect de studiu comun. De asemenea, orice concluzie practica se sprijina pe stiinta economica pozitiva. Dar aceasta nu inseamna ca exista o relatie biunivoca intre concluziile de politica economica si cele ale teoriei economice pozitive.