Echilibrul consumatorului

Echilibrul consumatorului

Preferintele care se refera la bunuri, fie direct, fie indirect, pentru a se deosebi de concepte similare utilizate in alte domenii ale vietii sociale se numesc preferinte economice[1]. Ele prezinta doua componente: una rationala si alta afectiva; de asemenea, au intotdeauna caracter subiectiv, care genereaza multiple consecinte in ceea ce priveste modul de exteriorizare, stabilitatea in timp si particularitatile concrete ale acestora.

Descrierea preferintelor se poate face in doua moduri:

a)   folosind utilitatile generate de diferite combinatii de marfuri. Analiza diferitelor utilitati conduce la urmatorul rationament: daca combinatia A ofera mai multa utilitate consumatorului decat B, acesta va prefera prima varianta; daca combinatiile de bunuri C si D prezinta aceeasi utilitate, consumatorului ii este indiferenta alegerea intre aceste doua posibilitati. Ceea ce conteaza este clasamentul sau ordinea de preferinte ale individului si nu marimea diferentei dintre utilitati. Cu alte cuvinte, daca la functia de utilitate a combinatiei A consumatorul asociaza 30 utili, iar la varianta B, 5, singura concluzie posibila este ca se prefera A lui B (nu prezinta nici un sens afirmatia ca A este de 6 ori mai buna decat B).

b)   folosind curbele de indiferenta (de utilitate) care exprima diversele niveluri de satisfactii ale unui consumator care alege intre doua bunuri (X₁ si X₂).

Fig. nr. 9

Ca si in cazul teoriei producatorului, la acelasi nivel de utilitate, consumatorul poate opta, fie pentru o cantitate mai mare din marfa 1 si mai mica din bunul 2, fie invers, adica bunurile sunt substituibile cantitativ. In acest moment, consumatorul isi propune sa raspunda la intrebarile:

Care este utilitatea care ii asigura satisfactia maxima ?

Care este combinatia de marfuri pentru care opteaza in vederea obtinerii nivelului de utilitate maxim ?

Consumatorul, desi cunoaste combinatiile de marfuri pentru care resimte satisfactii mari, el practic, nu poate opta pentru o utilitate oricat de ridicata, datorita restrictiei bugetare, adica capacitatii sale limitate de achizitie a marfurilor, respectiv nivelului venitului pentru consum. Astfel, suma produselor dintre preturile marfurilor si cantitatile solicitate trebuie sa coincida cu bugetul de consum, adica:

+ + . + , unde V = venitul consumatorului, P₁, P₂, . P_n, preturile marfurilor, si Q₁, Q₂, . Q_n cantitatile solicitate din marfurile 1, 2, . n; desigur, pentru doua bunuri A si B: V = + sau Q_B = - (P_A / P_B) * Q_A + V / P_B .

Intr-o reprezentare grafica, functia bugetului ia forma urmatoare:

Fig. nr. 10

Deci, dreapta bugetului defineste ansamblul combinatiilor de marfuri pe care consumatorul le poate obtine tinand seama de constrangerea sumei de bani destinate consumului.

In fata unei probleme de cumparare, consumatorul se confrunta cu situatia in care, in conditiile unui buget determinat si ale unei infinitati de utilitati pe care le pot genera combinatiile de doua bunuri, el trebuie sa aleaga varianta maximizatoare de satisfactie. Astfel, nivelul optim de cumparare (sau echilibrul consumatorului) este inregistrat pentru acea cantitate de marfuri la care utilitatea totala resimtita de consumator corespunde cu utilizarea intregului venit al acestuia; altfel spus, maximul de satisfactie in conditiile restrictive de venit se atinge atunci cand sunt achizitionate acele cantitati pentru care intregul venit a fost cheltuit. Din punct de vedere grafic, linia venitului este tangenta la o curba de indiferenta, punctul de tangenta corespunzand combinatiei optime sau echilibrului consumatorului (E):

Fig. nr. 11

Conditia de atingere a echilibrului consumatorului, in situatia a doua bunuri 1 si 2 este egalitatea dintre raportul utilitate marginala/pret pentru fiecare marfa:    = .

Pentru a ilustra cum conditia echilibrului consumatorului determina cantitatile de bunuri 1 si 2 cerute de consumator[2], sa presupunem ca preturile sunt 5 u.m. si respectiv 3 u.m., in conditiile unui buget de consum de 20 u.m. Utilitatile marginale corespunzatoare cresterii unitatii consumate de fiecare bun, ca si raportul dintre acestea si pretul bunului la care se refera sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabelul nr. 3

Echilibrul consumatorului se gaseste comparand utilitatea marginala pe unitatea monetara cheltuita pentru bunurile 1 si 2, tinand seama de bugetul de consum de 20 u.m. Astfel, UM / P pentru prima unitate consumata este mai mare la bunul 1 decat la bunul 2 (7 utili > 6 utili), ceea ce inseamna ca se va cumpara prima unitate din bunul 1 care costa 5 u.m., pentru alte achizitii ramanand din bugetul de consum : 20 u.m. - 5 u.m. = 15 u.m. In continuare, consumatorul compara UM / P pentru cea de-a doua unitate din bunul 1 cu UM / P corespunzatoare primei unitati din bunul 2; rezulta ca va achizitiona bunul 2, deoarece 6 utili > 4 utili, la pretul de 3 u.m., bugetul de consum diminuandu-se la 15 u.m. - 3 u.m. = 12 u.m. A treia unitate cumparata este a doua unitate fie din bunul 1, fie din bunul 2. Cum UM / P corespunzatoare acestor unitati sunt diferite (4 utili, 5 utili), rezulta ca se va cumpara bunul 2 care genereaza o satisfactie mai mare, iar bugetul de consum ajunge la 12 u.m. - 3 u.m. = 9 u.m. Intre cea de-a doua unitate din bunul 1 si cea de-a treia unitate din bunul 2, consumatorul este indiferent, deoarece satisfactia generata de acestea este aceeasi, ceea ce inseamna ca vor fi cumparate ambele unitati daca bugetul permite. Cum aceasta dubla achizitie costa 5 u.m. + 3 u.m. = 8 u.m., inseamna ca se pot cumpara. In acest moment, in care UM / P coincide pentru fiecare bun, echilibrul consumatorului se atinge, acesta cumparand in final 2 unitati din bunul 1 si 3 unitati din bunul 2.