Echilibrul financiar

ECHILIBRUL FINANCIAR

11.1. Echilibrul financiar. Continut.

Echilibrul general economic este expresia generalizata a echilibrului material al economiei nationale, a echilibrului fortei de munca si a echilibrului valoric. Se poate vorbi de o stare de echilibru ex ante, la elaborarea unui plan, program sau scenariu privind dezvoltarea economiei nationale, si de echilibru ex post, atunci cand s-a realizat aceasta unitate indestructibila intre cele trei forme de manifestare a echilibrului.

Echilibrul valoric vizeaza deopotriva echilibrul financiar, echilibrul monetar si pe cel valutar, fiecare expresie valorica a echilibrului avand o existenta de-sine-statatoare, dar si raporturi de interdependenta cu celelalte forme valorice si nevalorice ale echilibrului general.

Altfel spus, nu s-ar putea vorbi de un echilibru general cu caracter previzional, daca planul, programul sau scenariul, care prefigureaza dezvoltarea economiei nationale intr-o anumita perioada de timp, ar prezenta un raport corespunzator intre productia anumitor mijloace de productie si necesarul de asemenea produse, dar nu ar asigura locuri de munca suficiente pentru toata forta de munca de care dispune economia sau nu ar putea acoperi, cu bunuri si servicii, cererea solvabila a intregii societati.

Cresterea gradului de acoperire a necesarului de materiale deficitare, ca si a proportiei de ocupare a fortei de munca existente in economie, s-ar putea concepe:

a) prin punerea in valoare a unor resurse materiale interne cu costuri de productie ridicate (de exemplu: prin exploatarea unor zacaminte minerale cu continut sarac in substante utile, situate la mari adancimi ori inadecvate mecanizarii productiei; exploatarea unor masive paduroase, neajunse la varsta optima, situate in zone greu accesibile ori care ar produce efecte nefaste asupra mediului inconjurator etc.);

b) prin procurarea unor cantitati de materiale, echipamente sau alte produse din import, cu pretul unor mari eforturi valutare;

c) prin fortarea ritmului de contructii si montaj, in vederea devansarii punerii in functiune a unor capacitati de productie, realizarii unor obiective de infrastructura, sisteme de irigatii si alte lucrari, care reclama un mare consum de munca.

Asemenea solutii ar ameliora raportul dintre cererea si oferta unor materiale, respectiv intre necesarul de forta de munca si resursele umane disponibile pe piata, dar ar adanci dezechilibrul financiar sau pe cel valutar, dupa caz.

Echilibrul dintre cererea si oferta de forta de munca nu ar fi suficient, daca nu s-ar asigura acoperirea cu bunuri si servicii a veniturilor banesti ale intregii populatii.

Asadar, echilibrul general economic presupune existenta unei concordante depline intre necesarul de bunuri materiale si bunurile posibile de procurat; intre necesarul de forta de munca si forta de munca disponibila in perioada de referinta; intre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de procurare a acestora; intre veniturile banesti ale populatiei si posibilitatile de acoperire a acestora cu bunuri si servicii; in sfarsit, intre necesarul de resurse valutare si resursele posibil de mobilizat in conditiile date.

Este vorba de un volum si o structura de resurse - materiale, umane, financiare, monetare si valutare - corespunzatoare nevoilor si posibilitatilor economiei nationale intr-o perioada de timp determinata.

Echilibrul general economic previzional are un caracter potential.

Transformarea acestuia din posibilitate in realitate se realizeaza in cursul perioadei de referinta, in activitatea de zi cu zi a agentilor economici, a tuturor celor care participa la infaptuirea reproductiei largite.

Productia unui anumit produs pe total economie este egala cu cantitatea obtinuta de toti agentii economici profilati pe acel produs, iar consumul total este egal cu suma cantitatilor consumate de utilizatorii din intreaga economie.

Cantitatile totale efectiv produse si, respectiv, consumate pot fi egale, mai mari sau mai mici decat cele prevazute.

Productia realizata suplimentar poate contribui la consolidarea echilibrului material si poate avea efecte favorabile asupra celorlalte forme de echilibru, in masura in care se materializeaza in bunuri cerute pe piata interna sau in marfuri cu desfacere asigurata la export, de calitate corespunzatoare si cu cheltuieli de munca sociala acceptate de societate, nu se obtine pe seama stocurilor intangibile de materiale si nici in detrimentul altor produse necesare economiei.

Un plus de productie echivaleaza cu un plus de resurse materiale, iar acesta poate asigura, prin valorificare, un plus de resurse financiare, un plus de resurse valutare etc.

Un consum suplimentar de materiale pentru obtinerea unui anumit produs creeaza un dezechilibru intre cererea si oferta acelui produs, cu efecte negative de ordin financiar si/sau valutar.

Aparitia unor resurse materiale, financiare si valutare suplimentare favorizeaza realizarea unor obiective economice si sociale peste prevederi, in conditii de echilibru corespunzator noilor conditii create in economie. Dimpotriva, nerealizarea resurselor materiale, financiare si valutare la nivelul prevazut pune in pericol realizarea obiectivelor stabilite.

Acesta face necesarea luarea de masuri pentru reconsiderarea cadrului previzional, pentru realizarea echilibrului la un nivel inferior celui initial.

Dezechilibrele materiale localizate la un produs sau altul, la o subramura sau alta, la un numar restrans de agenti economici, de regula, pot fi eliminate prin masuri economice si tehnico-organizatorice, prin folosirea rezervelor de care dispune economia.

Descoperite la timp, asemenea dezechilibre pot fi inlaturate inainte ca ele sa capete proportii si sa puna in pericol echilibrul general economic.

Dupa Revolutia din decembrie 1989 au fost luate masuri pentru trecerea de la conducerea supercentralizata a economiei, pe baza planului imperativ, la economia de piata.

Dupa generalizarea mecanismului economiei de piata, echilibrul material se va realiza cu ajutorul contractelor incheiate direct intre parti, fara vreo interventie din afara.

Nici echilibrul resurselor umane, stabilit in trecut cu ajutorul balantelor, nu asigura intotdeauna o utilizare rationala a personalului si nici eficienta economica datorita acestuia.

In conditiile trecerii la economia de piata, ocuparea resurselor de munca, pana la limita permisa de productivitatea muncii existenta sau dorita, constituie obiectivul de baza urmarit prin politicile de ocupare si folosire a acestora.

Realizarea echilibrului dintre cererea (necesarul de forta de munca) si oferta (de resurse de munca) urmeaza sa se asigure printr-un complex de instrumente menite sa conduca fie la crearea de noi locuri de munca, fie la mentinerea nivelului existent al ocuparii fortei de munca.

Procesele economice care au loc in activitatea de zi cu zi a agentilor economici, in relatiile dintre acestia, ca si in raporturile lor cu autoritatile publice, cu bancile, societatile de asigurare si cu alte persoane de drept public sau privat, genereaza multiple fluxuri materiale si banesti, paralele sau interdependente unele de altele.

Fluxurile banesti reflecta prelevarile ce alimenteaza fondurile de resurse financiare ce se constituie in economie, precum si transferurile resurselor materiale, este necesar sa existe o stare de echilibru intre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de procurare a acestora.

Cu alte cuvinte, este impetuos necesar ca resursele financiare posibile de mobilizat in cursul perioadei considerate sa acopere integral nevoile de dezvoltare economica, de satisfacere a trebuintelor sociale, de asigurare a ordinii interne, de aparare a tarii etc.

Altfel spus, societatea nu trebuie sa se angajeze in actiuni economice, sociale sau de alta natura care reclama resurse mai mari decat poate sa procure pe plan national.

In determinarea echilibrului financiar se iau in calcul toate resursele financiare, indiferent de esalonul la care se constituie si administreaza si de metodele folosite in mobilizarea si repartizarea acestora.

Echilibrele individuale ale fondurilor de resurse financiare isi gasesc expresia, la nivelul economiei nationale, in echilibrul intregului sistem financiar.

Acest echilibru reflecta corelatia existenta intre resursele financiare necesare economiei pentru indeplinirea obiectivelor si actiunilor prevazute, inclusiv cele pentru satisfacerea eventualelor nevoi suplimentare aparute pe parcurs, pe de o parte, si posibilitatile de procurare a acestora, pe de alta parte.

Asigurarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic constituie o necesitate atat in conditiile conducerii centralizate, pe baza de plan imperativ, a economiei, cat si in economia de piata, in care programul de dezvoltare economico-social, schitat de organe specializate de stat, are un caracter pur orientativ.

9.2. Instrumentele echilibrului financiar

In functie de mecanismul de functionare a economiei, difera si intrumentele folosite la constituirea si dirijarea fondurilor de resurse financiare, la proiectarea echilibrului financiar si la restabilirea acestuia in caz de perturbatii aparute pe parcurs.

In cele ce urmeaza, vom sublinia cateva dintre caracteristicile echilibrului financiar existente independent de mecanismul de functionare a economiei.

1) Echilibrul financiar se construieste dupa trierea nevoilor sociale, stabilirea optiunilor si prioritatilor in satisfacerea necesitatilor economiei nationale si asigurarea bazei materiale a acestora.

Pana se ajunge in acest stadiu se elaboreaza multiple variante de balanta financiara a economiei nationale, care au menirea sa apropie nevoile de resurse pentru realizarea obiectivelor si actiunilor considerate prioritare in perioada de referinta, de posibilitatile de preocupare a acestora.

In acest fel, prin iteratii repetate, nevoile se dimensioneaza in functie de posibilitati, iar posibilitatile se examineaza si reexamineaza in vederea identificarii de resurse suplimentare, capabile sa asigure satisfacerea intr-o proportie cat mai mare a nevoilor sociale.

Realizarea echilibrului financiar necesita examinarea atenta a obiectivelor si actiunilor prevazute, urmarindu-se imbunatatirea laturilor calitative ale acestora, cresterea eficientei lor economice.

Totodata, echilibrul financiar se stabileste in stransa corelatie cu echilibrul monetar si cu cel valutar, cele trei forme ale echilibrului valoric neputand sa fie realizate decat in concordanta cu echilibrul material si echilibrul fortei de munca.

2) La elaborarea programului economiei nationale se tine seama de factorii cu actiune previzibila in perioada considerata.

Intrucat in cursul executarii acestuia pot sa survina factori noi, neprevazuti, care sa actioneze fie asupra nevoilor sociale ce urmeaza a fi satisfacute, fie asupra volumului de resurse de care dispune economia, este necesar ca la elaborarea programului sa se prevada anumite rezerve materiale, financiare si valutare.

De aceea, la determinarea echilibrului financiar este necesar sa se ia in considerare si rezervele de resurse financiare pentru nevoi neprevazute. Rezervele la care ne referim pot servi la :

a) sporirea productiei in cursul anului, in anumite ramuri sau subramuri, peste prevederile initiale;

b) realizarea unor investitii urgente sau de mare eficienta cu destinatie economica ori sociala, neavute in vedere initial;

c) aplicarea unor masuri suplimentare de ridicare a nivelului de trai (majorarea salariilor si a pensiilor, a burselor acordate elevilor si studentilor si a alocatiilor pentru hrana si medicamente in unitatile spitalicesti etc.);

d) refacerea unor bunuri distruse de calamitati naturale sau accidente;

e) acoperirea preturilor la unele produse de import sau scaderea preturilor la unele produse de export, cresterea ratei dobanzii pe piata capitalului de imprumut, incapacitatea de plata a unor debitori externi etc.).

3) Echilibrul financiar se refera la resursele si necesitatile financiare ale intregii economii nationale.

In acest sens, in balanta financiara a economiei nationale - instrumentul cu ajutorul caruia se verifica echilibrul financiar al programului de activitate - isi gasesc reflectarea toate resursele financiare ale economiei nationale, indiferent de provenienta acestora, de fondurile pe care le alimenteaza, de metodele de prelevare-repartizare utilizate si de destinatia pe care o capata.

Balanta financiara a economiei nationale trebuie sa fie astfel conceputa incat sa arate in mod distinct, resursele si destinatia lor pe total economie si in cadrul fiecarui sector economic, fluxurile dintre sectoare si corelatia pe ansamblul economiei.

4) Echilibrul financiar se sprijina in principal pe resursele financiare mobilizate pe plan national prin metode si cai diferite.

Emisiunea baneasca nu trebuie folosita ca mijloc de echilibrare a balantei financiare. Ea se reflecta in echilibrul financiar numai in masura in care serveste ca resursa de creditare pe termen scurt, in stricta concordanta cu nevoile economiei nationale.

5) Echilibrul financiar ofera posibilitatea unor judecati de valoare nu numai la nivelul sistemului financiar ori al fiecarui fond de resurse financiare, ci si in profil teritorial.

Sub acest ultim aspect, echilibrul financiar arata, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, raportul dintre resursele financiare si destinatia acestora, scotand in evidenta discrepantele care continua sa mai existe intre diferite judete ale tarii in ceea ce priveste potentialul lor financiar.

Lichidarea ramanerii in urma din punct de vedere economic a unor zone geografice face necesara o redistribuire a resurselor financiare intre judete, iar in cadrul acestora, intre orase, municipii si comune.

6) O problema importanta care se ridica in procesul elaborarii balantei financiare este aceea a determinarii nivelului optim la care se contruieste echilibrul financiar.

Acest nivel poate fi definit atat prin marimea absoluta a resurselor financiare, potential mobilizabile in perioada considerata, in vederea satisfacerii nevoilor sociale triate, cat si prin marimea relativa a acestora, adica prin cresterea procentuala prevazuta a se realiza, comparativ cu perioada de baza.

Asa, de pilda, in anul de referinta se poate lua in considerare, o crestere a resurselor financiare de 2%, 5%, 10% sau mai mare, comparativ cu anul precedent.

Cu cat mai ridicat este nivelul la care se stabileste echilibrul financiar, cu atat mai inalt poate fi gradul de satisfacere a nevoilor economice si sociale in perioada considerata.

Nivelul resurselor financiare depinde, in primul rand, de marimea produsului intern brut realizabil in perioada considerata si de proportia in care acesta serveste pentru consum si, respectiv, pentru formare bruta de capital.

Cu cat mai mare este produsul intern brut, cu atat mai mari sunt posibilitatile de consittuire a fondurilor de resurse financiare.

Utilizarea in scopuri productive a unei importante parti a produsului intern brut asigura reporductia pe baze largite - premisa a sporirii productiei materiale si a resurselor banesti de care dispune societatea.

Cresterea intensiva a productiei duce la sporirea mai accentuata a resurselor financiare decat cresterea extensiva.

La resursele financiare reprezentand produs intern brut, se adauga cele rezultate din valorificarea unei parti a avutiei nationale - bunuri de natura mijloacelor fixe scoase din uz ca urmare a uzurii lor fizice sau morale.

7) La stabilirea nivelului echilibrului financiar este indicat a se lua in considerare numai resursele pe care societatea le poate mobiliza pe piata interna, nu si cele de provenienta externa.

Dimensionarea cheltuielilor in functie de resursele ce pot fi procurate pe plan national constituie o masura de prudenta, de evitare a indatorarii statului fata de strainatate, pentru obiective a caror realizare nu este presanta si care nici nu asigura o eficienta economica exceptionala.

Cu toate acestea, in procesul decizional pot sa apara situatii care sa pledeze pentru realizarea unor obiective ce reclama un efort financiar mai mare decat este capabila economia sa suporte din resurse proprii.

In masura in care organele de decizie competente ajung la concluzia ca este impetuos necesara realizarea anumitor obiective economice in anul considerat - pentru consolidarea echilibrului material ori a celui valutar, micsorarea dependentei energetice si de materii prime fata de strainatate sau care prezinta certitudinea ca din produsele obtinute la punerea lor in functiune se va putea asigura rambursarea intr-un termen rezonabil a creditului extern - se poate lua in considerare construirea echilibrului financiar la un nivel mai intalt, prin atragerea unor resurse din afara.

In asemenea cazuri, trebuie avute in vedere conditiile existente pe piata externa in ce priveste preturile materiilor prime, combustibilului si altor bunuri din import si raportul dintre acestea si preturile produselor finite; rata dobanzii nominale si reale la creditele externe; venitul net actualizat estimat a se realiza pe seama capacitatilor prevazute a se finanta cu resurse externe; rata interna a rentabilitatii; valuta in care se libereaza creditul si tendinta de apreciere sau depreciere a acesteia etc. Intereseaza nu numai conditiile din momentul contractarii creditului extern, ci si evolutia acestora in intreaga perioada pana la rambursarea datoriei contractate .

8) In procesul intocmirii programului economiei nationale, pana se ajunge la varianta optima care asigura echilibrul general economic, se elaboreaza mai multe variante de program, carora le corespund tot atatea variante de balanta financiare; fiecare varianta de balanta financiara prezinta o stare de echilibru (dezechilibru) financiar la un alt nivel decat precentele.

Variantele de balanta financiara pot fi: a) echilibrate, cand resursele sunt egale cu necesitatile de resurse; b) supraechilibrate, cand resursele depasesc necesitatile, prezentand un anumit excedent si c) dezechilibrate cand resursele nu acopera integral necesitatile, prezentand un sold negativ. Varianta echilibrata constituie, evident, situatia normala; cea supraechilibrata poate fi considerata normala, in masura in care este vorba de o rezerva de plan judicios dimensionata.

Anormala este situatia infatisata de o varianta dezechilibrata, care arata ca necesitatile de resurse nu pot fi acoperite cu resursele financiare identificate. Aceasta, deoarece fie ca resursele obtenabile au fost subevaluate, fie ca s-au prevazut obiective ori actiuni care reclama un efort financiar mai mare decat poate sa suporte economia in perioada de plan.

In situatiile anormale - de excedent exagerat sau de deficit - este necesar a se adanci analiza resurselor si necesitatilor pana se ajunge la o varianta echilibrata, normala.

9) Volumul resurselor financiare variaza in functie de marimea produsului intern brut, de proportiile in care acesta se repartizeaza pentru consum si formare bruta de capital, de regimul amortizarii mijloacelor fixe, de proportia participarii persoanlor fizice si juridice la constituirea fondurilor de resurse financiare ale societatii, ca si de alti factori.

Necesitatile de resurse financiare, la randul lor, depind de volumul investitiilor prevazute a se realiza in perioada considerata, de volumul productiei, desfacerilor de marfuri, lucrarilor de executat si serviciilor de prestat, de viteza de rotatie a fondurilor, de programul de cercetare si explorare geologica, de obiectivele social-culturale, ca si de exigentele apararii tarii si de nevoile administratiei.

Datorita multitudinii factorilor care determina volumul resurselor financiare si respectiv al necesitatilor de resurse, si nivelul echilibrului ex ante difera de la o perioada la alta, in functie de conditiile concrete ale acesteia. Este evident ca la ritmuri rapide de crestere a productiei si de reducere a costurilor de productie, echilibrul financiar se va stabili la niveluri inalte. Aici raporturile de interdependenta dintre dinamica produsului intern brut si dinamica resurselor financiare sunt evidente: o economie care cunoaste ritmuri inalte de crestere va realiza un volum tot mai mare de produs intern brut si respectiv de resurse financiare, care asigura largirea productiei si satisfacerea intr-o mai mare masura a celorlalte nevoi ale societati.

La proiectarea echilibrului financiar se pot utiliza intrumente diferite in functie de sfera de cuprindere a resurselor si nevoilor financiare si de sistemul de determinare a indicatorilor economici la nivel national.

Astfel, echilibrul financiar poate sa vizeze: a) totalitatea resurselor financiare ale societatii (natiunii) si destinatia acestora; b) resursele financiare apartinand unui anumit sector, unei anumite ramuri sau unei anumite unitati administrativ-teritoriale si destinantia acestora; c) resursele si nevoile financiare ale unui agent economic ori social. Ca urmare, se va utiliza un instrument cu o larga sfera de cuprindere, unul limitat la dimensiunile sectorului, ramurii, colectivitatii locale considerate, ale unei societati comerciale, bancare ori de asigurare sau ale unei institutii fara scop lucrativ, dupa caz.

Instrumentul folosit - denumit plan financiar, balanta financiara, buget de stat, buget local, buget de venituri si cheltuieli etc. - serveste la dimensionarea resurselor financiare, la precizarea destinatiei acestora, la fundamentarea echilibrului, la stabilirea modalitatii de acoperire a deficitului sau de valorificare a excedentului de resurse. Unele planuri (balante) financiare, de regula cele cu o larga sfera de cuprindere, servesc numai la fundamentarea echilibrului financiar, in timp ce altele, mai limitate ca arie, dupa aprobarea lor de catre organele de decizie competente, capata caracter obligatoriu si devin instrumente ale conducerii operative.

Pe langa sfera de cuprindere a instrumentelor financiare, mai intereseaza sistemul de determinare a indicatorilor economici.