Dobanda si rata dobanzii

Dobanda si rata dobanzii

Definirea si continutul conceptului

Dobanda reprezinta o alta forma a venitului creat in societate si anume, venitul ce revine factorului capital. Dobanda apare atunci cand posesorul capitalului transfera capitalul sau, prin imprumut, unui intreprinzator. Este vorba de capital "lichid", respectiv capitalul aflat sub forma baneasca.

De remarcat este faptul ca existenta capitalului lichid nu este suficienta pentru explicarea dobanzii. Este necesar ca in acelasi timp, posesorul capitalului lichid sa doreasca a imprumuta acest capital, sau mai corect, este necesar ca ei sa-si amane satisfacerea unor cheltuieli prezente, in favoarea unora de perspectiva (oferta de credite). Procedand astfel, ei pot imprumuta capitalul lor lichid celor care au nevoie de el, in prezent, pentru folosirea lui in afaceri. Cei ce iau cu imprumut banii - intreprinzatorii - ii folosesc pentru procurarea de factori de productie, cu ajutorul carora organizeaza si desfasoara activitati de producere de bunuri si servicii (cererea de marketing). Deci, capitalul lichid, preluat prin imprumut de intreprinzator, se transforma in capital fizic (active fizice) cu ajutorul caruia se va obtine cantitati sporite de bunuri si servicii necesare societatii.

Cei care imprumuta platesc pentru dreptul de folosinta a capitalului imprumutat, dobanda. Deci, acesta este pretul platit de debitor creditorului, pentru dreptul de folosire a imprumutului pana la scadenta. Cu alte cuvinte, dobanda poate fi considerata ca reprezentand pretul renuntarii la capitalul lichid, cerut de cel ce acorda imprumutul si acceptat de cel ce se imprumuta. Mai simplu, dobanda se prezinta ca fiind suma de bani platita creditorului de catre debitor pentru dreptul de folosire a capitalului imprumutat, pe intreaga perioada a imprumutului.

Dobanda se poate stabili fie la creditele pentru consum, caz in care debitorul o plateste din venitul sau, fie la creditele pentru productie, cand debitorul o plateste din profitul obtinut ca urmare a desfasurarii activitatii economice in care s-a utilizat creditul solicitat.

Forma cea mai importanta de dobanda este cea de pe piata monetara pentru imprumuturile pe termen scurt pe care bancile le contracteaza intre ele sau cu banca centrala. La aceasta se adauga si alte tipuri de dobanda, cum este cea de pe piata obligatiunilor, taxa de scont etc.   

Determinarea ratei dobanzii

Pornind de la definitia dobanzii, rata acesteia exprima nivelul pretului la care poate fi dobandit imprumutul, acceptat de solicitant. In mod concret, rata dobanzii se determina ca un raport procentual intre marimea dobanzii totale si capitalul imprumutat:

unde:

d = rata dobanzii;

D = dobanda totala;

C = capitalul imprumutat.

Sa vedem cum se stabileste concret rata dobanzii. intotdeauna aceasta este rezultatul intalnirii pe piata a cererii cu oferta de credite.

La intersectia curbelor cererii si ofertei apare punctul de echilibru E, care pune in evidenta nivelul ratei dobanzii (figura nr. 45). De asemenea, din grafic, putem observa de la ce nivel sunt dispusi posesorii de capital de imprumut sa ofere capitalurile lor.

De pilda, daca consideram rata dobanzii de 4%, observam o oferta mica de capital de imprumut (linia f), deoarece la o rata mai mica decat cea determinata la punctul E se manifesta mai puternic tendinta de a consuma propriul capital pentru nevoi prezente. Este ceea ce specialistii denumesc o rata pozitiva a preferintei de timp[1], ceea ce inseamna ca posesorii de disponibilitati de imprumut apreciaza la un nivel mai ridicat, obtinerea bunurilor si serviciilor in prezent decat in viitor. Cu alte cuvinte, ei au o preferinta puternica spre consum in prezent, in detrimentul celui in viitor.

In practica, institutiile bancare imprumuta bani de la cei care au o rata scazuta a preferintei de timp si acorda credite la cei care au o rata pozitiva a preferintei de timp.

In exemplul nostru, considerand ca piata este perfect competitiva, punctul de echilibru s-a stabilit la nivelul de 6% al ratei dobanzii. Cu alte cuvinte, eficienta marginala a investitiei este de 6%. Aceasta inseamna ca 1 $ investit azi, peste un an reprezinta 1,06 $. Pe scurt, prin investitii se convertesc bunurile prezente intr-o cantitate mai mare de bunuri ce se obtine in viitor.

Pe piata imprumuturilor, ofertantii de capital de imprumut se intalnesc cu cei ce solicita imprumuturi. Din confruntarea lor, rezulta dobanda, respectiv pretul pe care-l platesc cei ce imprumuta capital celor care dau cu imprumut capitalul lor. Daca privim cu atentie dobanda si in special rata acesteia, constatam ca ele nu sunt numai rezultatul confruntarii cererii si ofertei de capital, ci ele apar si ca o rasplata ce se cuvine posesorilor de capital de imprumut pentru faptul ca si-au amanat consumul prezent pentru unul de viitor. Acest lucru este rezultatul caracterului de productie indirecta a investitiei. Prin investitii, intai se produc bunuri capital, dupa care, acestea impreuna cu ceilalti factori (munca si pamant) vor produce bunuri de consum. Aceasta productie indirecta nu este posibila daca unii indivizi nu-si suspenda consumul prezent. Acestia sunt cei care au ca dominanta inclinatia spre economisire. Astfel, se elibereaza resurse care vor putea fi folosite la producerea bunurilor capital si mai departe, a bunurilor de consum. Rezulta cu claritate faptul ca dobanda poate fi privita si ca rasplata pentru economisire si asteptare.

Determinarea dobanzii (calculul dobanzii) se face pe baza cunoasterii ratei dobanzii. Sunt doua modalitati de calcul:

- Dobanda simpla, calculata numai la suma imprumutata, respectiv:

D_S = S_i (1 + n.d)

- Dobanda compusa, calculata la suma capitalizata a dobanzilor anterior percepute, in plus fata de suma imprumutata, respectiv:

D_c = S_i (1 + d)ⁿ, unde

D_S = dobanda simpla

D_c = dobanda compusa

d = rata dobanzii

S_i = suma imprumutata

n = perioada pentru care se acorda creditul

Dobanda reprezinta o parghie financiara. Pentru o rata a dobanzii scazuta se stimuleaza investitiile, se dezvolta productia si creste profitul agentilor economici (dobanda trebuind sa fie mai mica decat profitul). Daca intr-o tara se doreste realizarea unui anumit nivel al ratei dobanzii, trebuie luate masuri de politica monetara prin care sa se influenteze cererea si / sau oferta de moneda. Reducerea ratei dobanzii va determina cresterea cererii de capital si de asemenea cresterea veniturilor celor ce iau capital cu imprumut. In plus, producatorii vor obtine venituri mai mari, din care vor economisi o parte si o alta parte o vor folosi pentru cresterea cheltuielilor cu bunurile de consum, crescand si cererea pentru acestea. Nivelul scazut al ratei dobanzii are insa, efecte negative asupra bancilor care isi asigura profitul din dobanzi. O rata mai mare este avantajoasa pentru detinatorii de capital deoarece atrage capital atat din tara cat si din exterior dar, franeaza posibilitatea solicitarii creditelor de catre agentii economici pentru ca acestea sunt mai scumpe.

Factori de influenta asupra ratei dobanzii

Marimea ratei dobanzii - asa cum am vazut - nu este data o data pentru totdeauna. Ea este o marime variabila, miscarea ei este generata de procesele economice, sociale si politice ce au loc in cadrul societatii omenesti. Sintetic, putem spune ca asupra ratei dobanzii influenteaza conjunctura economica si politica si desigur, evolutia acesteia atat in interiorul fiecarei tari, cat si in plan international.

Asa cum am aratat, asupra nivelului dobanzii influenteaza, in primul rand, raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut. Daca presupunem ca avem situatia unei piete cu concurenta perfecta, nivelul dobanzii este dat de punctul de intersectie (de echilibru) dintre curba cererii si curba ofertei de capital de imprumut (vezi figura nr. 45).

Alaturi de raportul dintre cererea si oferta de factori asupra nivelului dobanzii, respectiv asupra ratei dobanzii, actioneaza si alti factori. Avem in vedere in principal urmatorii factori:

Riscul pentru cel ce acorda capital de imprumut. Cu cat posibilitatea returnarii capitalului imprumutat este mai mare, cu atat riscul este mai mic si, in conditiile cand ceilalti factori sunt constanti in actiunea lor, rata dobanzii este mai mica. Invers, cu cat posibilitatea returnarii capitalului imprumutat este mai mica, cu atat riscul este mai mare si deci rata dobanzii este mai mare. De pilda, o firma puternica va fi capabila sa obtina imprumuturi la o rata mica a dobanzii deoarece potentialul economic si mersul afacerilor firmei reprezinta garantii pentru cei ce acorda credit. Lucrurile stau invers in situatia unei firme care are o situatie financiara precara. Aceasta trebuie sa plateasca o dobanda mai ridicata, care sa compenseze riscul mai mare al celor ce acorda imprumuturi firmei. De aici tragem concluzia ca dobanda poate fi privita ca o marime compusa din doua elemente si anume: a) dobanda propriu-zisa, care este pretul platit pentru dreptul de folosire a imprumutului si care se determina prin actiunea cererii si a ofertei, marimea ei reprezentand baza ratei dobanzii; b) prima de asigurare contra riscurilor, care variaza, de la caz la caz, in functie de situatiile concrete de acordare a imprumutului. Daca baza ratei dobanzii este aceeasi pentru toate imprumuturile, rata dobanzii fiecarui imprumut se schimba prin interventia factorului risc.

Inflatia este un alt factor de influenta asupra ratei dobanzii. De regula, rata dobanzii se majoreaza cu rata inflatiei. De pilda, daca rata dobanzii este de 6% si rata inflatiei se apreciaza ca va fi de 10%, anual, atunci rata dobanzii va ajunge la 16% anual (6% rata reala a dobanzii si 10% premiu pentru cresterea inflatiei). Cei ce acorda imprumuturi pretind acest premiu drept compensatie pentru scaderea puterii de cumparare a banilor. Desigur, in perioadele in care inflatia se resimte in economia unei tari, rata dobanzii va fi mai mare decat in perioadele non inflationiste. Avand in vedere acest factor, respectiv inflatia, dobanda se prezinta ca dobanda nominala si dobanda reala. Pornind de la ecuatia lui Irving Fisher, rata nominala a dobanzii, sau rata de piata se determina astfel:

r_n = r_r + r_i , unde

r_n = rata nominala sau rata de piata a dobanzii;

r_r = rata reala a dobanzii;

r_i = rata inflatiei.

Daca procesul inflationist nu este prezent, atunci r_n = r_r. Dupa impozitarea dobanzii nominale ceea ce ramane este dobanda neta.

Durata creditului influenteaza rata dobanzii. De fapt, influenta este reciproca. Daca imprumutul este pe termen scurt si rata dobanzii este ridicata, atunci se reduce cererea de credite pe termen scurt, ceea ce va duce la reducerea ratei dobanzii pentru asemenea credite, paralel cu cresterea ratei dobanzii la creditele pe termen lung (5 - 10 ani). Se poate spune ca schimbarile care se prevad in perspectiva in ceea ce priveste rata dobanzii, vor schimba raportul dintre rata dobanzii pe termen scurt si pe termen lung in prezent.

Un alt factor este raportul dintre rata dobanzii si a profitului existand intre acestea o relatie de proportionalitate directa.

Rata dobanzii mai este influentata si de raportul dintre cererea si oferta de capital pentru imprumut pe piata capitalului. O crestere a cererii de capital determina cresterea ratei dobanzii si invers.

In opinia lui J. M. Keynes, nivelul ratei dobanzii este determinat de preferinta pentru lichiditate, adica de confruntarea pe piata dintre cei ce doresc lichiditatea si cei care sunt nevoiti sa renunte la ea ca urmare a necesitatilor activitatii de productie. Acest nivel reprezinta pretul renuntarii la lichiditate.

Desigur, rata dobanzii mai poate fi influentata si de alti factori, unii strict conjucturali, altii cu actiune permanenta. Iata de pilda, un factor care poate influenta la un moment dat rata dobanzii il constituie costul procesului de acordare de imprumut. La imprumuturile mari si care se reintorc la creditor dintr-o data (un singur termen de scadenta) costurile sunt mult mai mici decat in cazul imprumuturilor mici si care se returneaza creditorului in rate.

Agentul economic detinator de capital decide daca il foloseste direct intr-o activitate economica sau daca il imprumuta altui agent economic. Decizia se ia pe baza compararii castigului pe care l-ar obtine daca ar utiliza capitalul cu castigul obtinut ca dobanda la capitalul imprumutat, deci pornind de la costul de oportunitate.

Fiecare din factorii amintiti actioneaza intr-o anumita perioada, cu o anumita intensitate. Nivelul ratei dobanzii se va stabili luand in considerare factorii cu influenta cea mai puternica. De asemenea, nu trebuie sa neglijam faptul ca ei se interfereaza in actiunea lor unii cu altii, si ca din aceasta interferare rezulta nivelul ratei dobanzii la un moment dat.

Plafonarea ratei dobanzii si efectele ei

Atunci cand pe piata capitalului de imprumut se manifesta puternic factorii care actioneaza in directia cresterii ratei dobanzii, guvernul poate interveni in sensul stoparii acestui proces, stabilind un plafon maxim al ratei dobanzii. Ce se intampla in acest caz?

Asa cum se observa in figura nr. 46, inainte de plafonarea ratei dobanzii, punctul de echilibru (E) in conditiile pietei perfecte era la intersectia curbelor cererii si ofertei. Acest punct de echilibru asigura o rata a dobanzii d₁ pentru o cantitate de capital de imprumut Q₁. Daca presupunem ca intervine guvernul prin plafonare, rata dobanzii nu va putea depasii nivelul d₂. Sa vedem ce se va intampla: cei care au nevoie de capital de imprumut vor solicita la dobanda d₂ credite corespunzator cantitatii Q₃, respectiv vor incerca sa impinga punctul de echilibru de la E la F. Ofertantii, descurajati de reducerea ratei dobanzii, nu vor satisface cererea decat la nivelul Q₂, considerand noul punct de echilibru G. Prin mutarea punctului de echilibru de la E la G, se inregistreaza in mod firesc o reducere a cantitatii de capital de imprumut de la Q₁ la Q₂.

In aceste conditii, intervalul dintre Q₂ si Q₃ pune in evidenta cererea de capital de imprumut nesatisfacuta, datorita plafonarii ratei dobanzii.

Plafonarea este adoptata de guvern pentru a proteja pe micii proprietari de practicarea unei rate a dobanzii impovaratoare.

Desigur, plafonarea, la prima vedere, apare ca o solutie de protectie a celor "saraci". In fond, ea nu indeplineste acest rol, deoarece elimina o parte insemnata din aceasta categorie a populatiei de la credite, respectiv intervalul Q₂ Q₃. Cu alte cuvinte, efectele plafonarii ratei dobanzii pot fi negative. Acest lucru nu inseamna eliminarea oricarei interventii a statului in directia sprijinirii "saracilor". Printr-o analiza profunda a situatiei concrete, guvernul poate elabora solutii de sprijin eficiente care, pot duce la sprijinirea micilor firme si a tuturor celor care necesita un asemenea sprijin.