Criza financiara

Criza financiara

1 Definirea conceptului de criza financiara

In primul rand am simtit nevoia sa definesc ce este aceea o criza. Trebuie spus ca in evolutia noastra crizele pot fi definite ca fiind situatii caracterizate de o instabilitate pronuntata, sunt deci insotite de o volatilitate si de o incertitudine in crestere. In situatii de criza (orice forma ar imbraca ea) ne aflam intr-o permanenta stare de neliniste si de nesiguranta legata de viitor, teama sau chiar panica. Instinctul nostru de aparare si de conservare ne indeamna sa ne comportam uneori irational si sa accentuam si mai mult aceasta volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitiva pe care o avem filtram informatia si intelegem fenomenul in felul nostru transpunandu-l apoi intr-un anumit comportament legat de piata. 

Problema cu definitia acestor crize consta in a spune cat de mare sa fie volatilitatea sau caderea pietelor pentru a incadra o evolutie de acest gen in categoria unei crize. Cat de mare sa fie inflatia, somajul sau scaderea PIB-ului unei tari pentru a aprecia intrarea ei intr-o criza. Conventional s-a stabilit ca recesiune este atunci cand dupa 2 trimestre succesive avem de a face cu scaderea PIB-ului unei tari sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER) defineste criza ca fiind "o scadere semnificativa a activitatii economice pentru cateva luni reflectata in scaderea PIB , scaderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocuparii, diminuarea productiei industriale si a consumului".

Exista unii specialisti care clasifica aceste crize in crize sociale (inflatie in crestere, somaj, saracie), in crize financiare (volatilitate accentuata pe pietele de capital, caderea burselor si revenirea lor spectaculoasa), crize politice (care pot degenera in razboaie), crize locale sau internationale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

Este dificil sa facem aprecieri cand o criza financiara devine una economica sau daca o criza economica genereaza o criza financiara sau invers. In principiu vorbim intotdeauna de o criza economica generata fie de cauze financiare, politice sau sociale.

Criza financiara in opinia mea nu este decat o forma de manifestare a crizei economice si reflecta o neincredere in sistemul financiar, o scadere semnificativa a volumului tranzactiilor la bursa, o dereglare a mecanismelor de piata. Bursa este barometrul economiei si tranzactioneaza afaceri de diferite dimensiuni si din diferite sectoare. In momentul in care piata acestor afaceri (piata imobiliara, piata petrolului, piata muncii) sufera dereglari sau corectii importante ele se vor reflecta in profitabilitatea afacerilor listate la bursa si, implicit, in pretul activelor financiare (actiuni sau obligatiuni) care depind direct de asteptarile investitorilor. Panica legata de economie nu face altceva decat sa accentueze amplitudinea acestor corectii si sa induca noi incertitudini in economie. De aici si pana la reducerea apetitului pentru economisiri si investitii si apoi la cresterea dobanzilor pe piata nu este decat un pas.

2 Criza financiara mondiala- un fenomen ciclic

"Indiferent de natura sau originea lor considera economistul Victor Slavescu - crizele economice se pot defini ca tulburari generale si trcatoare ale vietii economice, ce apar ca reactiune impotriva unei activitati exagerate, de cele mai multe ori cu caracter speculativ

Criza economica reprezinta o stare de dificultate a activitatilor economice, ruptura, schimbare brusca in activitatea economica, concretizata in incetinirea, stagnarea sau scaderea activitatilor economice. Prin extensie, reprezinta o conjuctura deprimanta pentru economie in ansamblul ei, pentru unele ramuri etc. , boala a organismului economic ce marcheaza ruperea grava a organismului economic, mai ales intre productie si consum, crere si oferta, cu efectele directe ale preturilor, gradului de ocupare si de folosire a factorilor de productie.

Crizele economice nu se incadreaza intr-un anumit model.Teoriile economice moderne resping ideea unei teoretizari generale a crizelor economico - financiare, conform carora acestea pot fi incadrate intr-un model general valabil, considerandu-se ca fiecare criza financiara este unica, fiecare reprezentand de fapt un accident istoric, generat de factori specifici, intr-o anumita conjunctura social - economica si politica. Conform acestor teorii crizele nu pot fi anticipate, astfel incat efectele negative ale acestora sa fie aduse la un nivel minim. Cu toate acestea, istoria ne arata ca, desi crizele economico - financiare nu apar si nu produc efecte in parametrii identici, ele sunt strans legate de caracterul ciclic al proceselor economice. Desi cauzele evolutiei ciclice a proceselor economice nu au fost inca identificate, caracterul ciclic al acestora este evident. Ciclurile economice, indiferent ca sunt pe termen scurt, mediu sau lung se compun din doua faze - expansiunea si recesiunea. In faza de expansiune  are loc o crestere a eficientei economice, generata de introducerea in circuitul economic a unor inovatii tehnologice semnificative, in timp ce in recesiune are loc o slabire a resorturilor care au produs propulsia economica. Daca ciclurile economice pe termen scurt (cu durata intre 10 si 40 de luni) si lung (asa- numitele cicluri seculare, care dureaza intre 40 i 60 de ani) se incheie cu perioade de recesiune caracterizate printr-o incetinire a cresterii economice, ciclurile decenale ( denumite i cicluri de afaceri, care dureaza de la 4 i 6 ani, pana la 10 - 12 ani) se caracterizeaza prin prezenta fenomenului de criza, in cadrul careia cererea, productia, gradul de ocupare al fortei de munca, produsul intern brut, lichiditatile, scad in mod dramatic, iar nivelul de trai se inrautateste. Crizele economico-financiare au aparut inca din timpul Imperiului Roman, iar gradul lor de complexitate a crescut odata cu dezvoltarea  societatii capitaliste in general, respectiv odata cu configurarea economiei mondiale - incepand cu sec. al - XVI - lea - i formarea relatiilor de interdependenta intre statele lumii,  atingand un punct de maxima complexitate in  actuala criza economico - financiara.   

Studiul datelor statistice din ultimele decenii a demonstrat ca ciclul economic modern are o durata de aproximativ 6 ani. Incepe cu o recesiune de 1 an, cand productia scade - in medie - cu mai putin de 3% urmata de o perioada de 5 ani de expansiune, timp in care productia creste cu mai mult de 3%. Nivelul productiei la sfarsitul ciclului este cu 14% mai mare decat la inceput.

Ciclurile au devenit mai lungi si recesiunile mai putin intense incepand cu 197 Durata medie a crescut de la 4 ani in timpul anilor 1970 la 6 ani in anii `80 si `90, reflectand expansiunile mai lungi. Recesiunile au devenit mai moderate in anii `80 si `90, desi ratele de crestere medii au fost mai reduse decat in anii `70. Aceste rezultate sunt pe aceeasi linie cu cercetarea empirica recenta asupra volatilitatii productiei in scadere in tarile industriale ( McConnell and Perez-Quiroz, 2000; Blanchard and Simion, 2001; Dalsgaard, Elmeskov, and Park, 2002).Din contra, magnitudinea fluctuatiilor productiei in tarile in curs de dezvoltare nu a scazut.

Inviorarea, respectiv durata de care este nevie ca productia sa revina la varful anterior - dureaza in medie 30% mai mult decat recesiunile, indicand faptul ca productia scade mai rapid decat creste in timpul fazei initiale a expansiunii .

3 Crize economico-financiare semnificative intalnite de-a lungul timpului

In continuare vom aborda crizele economico-financiare semnificative din punct de vedere al spatiilor geo - economice afectate, precum si al duratei si efectelor economice si politice pe care le-au produs.

a) Prima criza mondiala internationala a inceput in Austria si Germania 1873

Cauza: boomul de creditare in America Latina, fenomen alimentat din Anglia, precum si cresterea speculativa a pietei imobiliare din Germania si Austria, acesta din urma incheindu-se cu prabusirea pietei financiare din Viena, in luna mai, urmata de cele din Zürich si Amsterdam. In SUA, panica bancara s-a declansat dupa o cadere puternica a actiunilor la Bursa din New York si falimentul principalului finantist al acesteia, Jay Cook, presedintele cailor ferate.

b) 1914: Criza financiara internationala, generata de izbucnirea primei conflagratii mondiale. Cauza, vanzarea in masa a titlurilor emitentilor straini de catre guvernele SUA, Marii Britanii, Frantei si Germaniei pentru finantarea operatiunilor militare. Spre deosebire de altele, aceasta criza nu s-a raspandit din centru spre periferie, ea incepand, practic, concomitent, in mai multe tari dupa ce partile beligerante au trecut la lichidarea activelor straine. Consecinte, prabusirea tuturor pietelor monetare si de marfuri.

c)  Marea Depresiune: 1929-1933

Aceasta perioada de patru ani din istoria lumii este supranumita "Marea Depresiune". Nicio alta criza economica nu a avut consecinte atat de grave ca aceasta si nici o alta nu a durat atat de mult. Aceasta, avand cauze in ciclicitate in fluctuatiile intrinseci ale activitatii economice, dar si intr-o dezvoltare ce a supralicitat consumul, a "zguduit lumea si a cuprins toate ramurile de activitate".

A inceput in Statele Unite si s-a extins rapid pe tot globul, iar punctul de debut a fost caderea bursei de pe Wall Street in "Martea Neagra", din 29 octombrie 1929. Au existat si atunci semnale negative ale pietei pe care economistii vremii le-au inteles si le-au facut publice. Multi erau de parere ca actiunile tranzactionate pe bursa erau cumparate cu prea multe credite. Intre finele anului 1927 si octombrie 1929, creditele acordate brokerilor crescusera cu 92%.

Unul dintre factorii-cheie a fost politica neinterventionista a administratiei Hoover, care, aplicand teoria economica a vremii (conform careia economia se regleaza de la sine), nu a intervenit agresiv si nu a folosit rezerva federala pentru a salva de la faliment doua cincimi din numarul total al bancilor americane prezente pe piata inainte de criza. Depozitele bancare nu erau asigurate, asa ca, intre 1929 si 1933, falimentul bancilor a micsorat masa monetara cu aproximativ 30%, fapt ce a provocat limitarea plafonului maxim al creditelor acordate, ingreunand astfel investitiile. Aceasta este teoria monetarista sustinuta de economistii Milton Friedman si Ana Schwartz, care priveste Marea Depresiune ca pe o "boala americana" raspandita pe glob.

O alta teorie este cea a lui Charles Kindleberger ("The World in Depression", 1929-1939), care explica Marea Depresiune prin lipsa de leadership economic global - teorie imbratisata actualmente de promotorii globalizarii economice. Dupa Kindleberger, Marea Britanie fusese liderul economic mondial inainte de Primul Razboi Mondial, actionand ca investitor international si banca a bancilor in situatii de urgenta. Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, Statele Unite si-au asumat acest rol, insa intre cele doua razboaie nicio tara nu a jucat rolul de lider, fapt ce a creat conditiile propice propagarii globale a crizei.

Marea Depresiune poate fi inteleasa corect numai in contextul economic al vremii, mult diferit de cel actual. Spre exemplu, desi banii de atunci erau tot de hartie, bancile centrale aveau ceea ce se numeste "etalonul aur", adica o banca centrala era obligata ca, la cerere, sa rascumpere bancnotele aflate pe piata cu aur. Aceasta convertibilitate limita cantitatea de bani pe care un stat o putea emite la cantitatea de aur pe care o detinea, prevenind astfel inflatia. Cele mai multe state au renuntat la standardul aur in timpul Primului Razboi Mondial, dar au revenit la el dupa (spre exemplu, Marea Britanie, in 1925). Tarile care nu s-au putut alinia standardului aur dupa razboi au facut depozite de monede convertibile in aur.In consecinta, flexibilitatea politicilor lor monetare era redusa la jonglarea cu rata dobanzii si era strans legata de politicile monetare ale tarilor cu monede convertibile.

Recesiunea declansata in 1929 nu a putut fi oprita un an mai tarziu, asa cum sperau multi. Scaderea volumului comertului mondial a provocat scaderea dramatica a pretului bunurilor, in special scaderea celor din agricultura si a materiilor prime, care insumau inainte de criza trei cincimi din volumul total al tranzactiilor comerciale la nivel mondial. Creditele s-au prabusit. Multe fusesera folosite pentru a cumpara actiuni pe bursa si erau acordate de mari corporatii internationale, care au cerut returnarea fondurilor cand pretul actiunior pe bursa a cazut. Cateva banci americane au returnat creditele, ceea ce a determinat, din lipsa de fonduri, micsorarea valorii totale a creditelor acordate importatorilor de materii prime. Cererea pentru aceste produse a scazut si pretul a urmat traiectoria descendenta. Pentru ca nu mai aveau aceeasi putere de cumparare, statele exportatoare de materii prime si-au redus importurile de bunuri manufacturate in tarile industrializate. America a adoptat actul Smoot-Hawley, semnat in 1 iulie 1930, care a majorat taxele pentru peste 20.000 de bunuri importate. Tarile afectate de acest act au adoptat si ele politici protectioniste similare pentru bunurile americane. Consumatorii finali au inceput sa cheltuiasca mai putin, sa tina banii "la ciorap" si sa nu mai contracteze credite. Consumul mic a depreciat pretul, astfel ca fermierii, micii si marii intreprinzatori si chiar statele prinse in siajul crizei nu si-au mai putut plati datoriile. Datoriile insolvabile au obligat bancile sa restrictioneze si mai mult accesul la credite si sa vanda instrumentele financiare pe care le detineau. Limitarea creditului a insemnat imprumuturi mai mici, consum mai mic, preturi mai mici si falimente mai multe. Comertul si investitiile s-au prabusit, increderea in piata a fost zguduita si s-a instalat panica. Cei care aveau depozite bancare au dorit sa-si retraga banii si, previzibil, multe banci au intrat in faliment.

Depresiunea a avut efecte devastatoare. La nivel global, rata somajului a ajuns la 18,2 %, valoarea comertului international a scazut cu 65%, iar volumul-cu 25%, in timp ce produsul intern brut al statelor afectate de criza a scazut in medie cu 30%. Punctul de cotitura in cursul crizei l-a constituit abandonarea standardului aur si acceptarea unei inflatii moderate ca normala, dar economia globala nu a inceput cu adevarat sa creasca decat cu ocazia inarmarii pentru cel de-Al Doilea Razboi Mondial. In 1943, rata somajului cobora in SUA la 1.9%.

In Romania factorii agravanti ai crizei au fost:

- nivelul tehnic redus al agriculturii, care amplifica decalajul intre productia industriala in crestere si productia agrara in scadere;

- impletirea crizei din agricultura cu cea din industrie;

- existanta, inaintea crizei, a unui mare volum de imprumuturi facute de tarani la banci si camatari

- scaderea catastrofala a productiei romanesti ce se exporta in vreme ce importul se mentinea la un nivel ridicat.

d) Criza FMI

Criza financiara asiatica, intalnita adesea si sub denumirea de criza FMI, a cuprins o mare parte din tarile Orientului Indepartat, incepand cu iulie 1997. Potrivit opiniei unor analisti economici prima cauza a crizei a constat int-o aliniere eronata a monedelor nationale. Se stie, ca o anumita perioada de timp, tarile din Asia de Est "au mentinut un aranjament informal care lega monedele lor nationale de dolarul american". Acest angajament, care se bucura de o stabilitate aparenta, a incurajat bancile si cercurile de afaceri locale sa contracteze imprumuturi in valuta straina pe care le-au convertit, apoi, in moneda locala, fara a realiza acoperirea lor prin operatiuni de dedging .

A debutat cu decizia guvernului thailandez de a flota (nu se foloseste o rata de schimb fixa relativa la dolar) bhatul, moneda nationala. Criza financiara asiatica a fost provocata de doua runde de depreciere a monedelor incepand cu vara lui 1997. Prima runda a inclus devalorizarea bhatului thailandez, riggitului malaezian, pesoului filipinez si a rupiei indoneziene. A doua runda a afectat dolarul taiwanez, wonul sud corean, realul brazilian, dolarul singaporean si dolarul din Hong Kong.

Un raport1 FMI sustine ca originea acestei crize se gaseste in combinatia dintre supravegherea inadecvata a sectorului financiar, proasta evaluare si administrare a riscului si mentinerea unor rate fixe de schimb a monedelor, fapt ce a determinat bancile si institutiile financiare sa imprumute de pe pietele internationale sume foarte mari pe termen scurt si fara asigurare. Pe masura ce timpul s-a scurs, acest capital imprumutat a inceput sa fie folosit pentru finantarea unor investitii de calitate indoielnica. Desi cheltuielile din sectorul privat si deciziile financiare eronate au declansat criza, la sporirea magnitudinilor ei au conlucrat guvernele care au intervenit in sectorul privat si lipsa transparentei din contabilitatea unor mari companii.

Criza a aparut in Thailanda, odata cu atacurile speculative asupra bhatului, s-a extins rapid in regiune afectand economiile vulnerabile sau pe care investitorii le considerau vulnerabile la nivel macroeconomic. Criza a cuprins si Corea, a unsprezecea economie la nivel mondial, declansand un semnal de alarma pentru reprezentantii intregului sistem financiar mondial. Acesta a fost punctul in care FMI a intervenit pe pietele cele mai afectate de criza prin consultanta si infuzie de bani sub forma unor imprumuturi. Economiile asiatice si-au revenit complet abia in anul 1999, dar consecintele crizei s-au facut resimtite in Japonia, China, Statele Unite si Rusia si, implicit, la scale diferite, in intreaga lume.

e) Criza financiara ruseasca - GKO

Efectul crizei asiatice s-a resimtit in economia globala care, in 1998, a intrat pe o scurta panta descendenta. In aceasta perioada preturile bunurilor de consum au scazut, iar tarile exportatoare de materie prima (petrol, gaze naturale, metale, lemn) au fost cel mai afectate. In Rusia, scaderea pretului petrolului a inregistrat consecinte dramatice, pentru ca exportul de petrol era cea mai importanta sursa de finantare a bugetului de stat. La acestea s-au adaugat: productivitatea in declin, o rata fixa de schimb a rublei, un deficit fiscal cronic si costul foarte mare al razboiului din Cecenia.

O particularitate a mediului economic rusesc de dinainte de august 1998 era prezenta pe piata a titlurilor GKO, obligatiuni emise de stat pe termen scurt. Criza a inceput atunci cand Rusia a intrat in incapacitate de plata a acestor GKO.

Esecul guvernului rus de a implementa reforme coerente a condus la scaderea increderii investitorilor. Acestia au parasit piata dupa ce si-au vandut instrumentele financiare si mari sume de bani in moneda nationala, alimentand astfel o presiune si mai mare asupra monedei. In 13 august, actiunile rusesti, obligatiunile si piata valutara au intrat in colaps generat de panica investitorilor. Inaintea declansarii crizei, Rusia utiliza un interval de flotare a rublei intre 5,3 si 7,1 RUR/USD. In 2 septembrie, Banca Centrala a abandonat rata fixa de flotare, iar in 21 septembrie, cursul de schimb ajunsese deja la recordul de 21 RUR/USD. Inflatia a crescut la 84%, multe banci au intrat in faliment, preturile bunurilor alimentare au crescut cu aproape 100%, iar costul produselor de import s-a marit de patru ori.

Rusia si-a revenit rapid dupa aceasta criza severa datorita cresterii pretului petrolului intre anii 1999 si 2000 si in urma infuziei de fonduri externe in economia ruseasca. Industria a profitat, de asemenea, de devalorizarea rublei, deoarece produsele rusesti au devenit mai ieftine si, automat, exportul a crescut.

f) Criza subprime

Circumstantele impasului in care a ajuns bursa americana sunt, dupa parerea lui Ann Lee, profesor de finante corporatiste si broker pe Wall Street, tranzactionarea produselor financiare numite derivative structurate (structured credit derivatives). Acestea sunt practic investitii pe hartie bazate pe credite pentru locuinte, masini, companii sau carti de credit.2 In 2006, BIS (Bank for International Settlements) din Basel, o banca a bancilor centrale ale lumii, a declarat ca valoarea produselor derivate de pe piata a ajuns la 20 de trilioane de dolari, aproape dublu fata de produsul intern brut al SUA din acelasi an. Ann Lee este de parere ca valoarea acestor produse a crescut la 100 de trilioane de dolari deoarece bancile au alergat necugetat dupa profit si au acordat prea multe credite. Ea le numeste "bani de abur" si declara ca nimeni nu poate masura cu adevarat riscul pe care si-l asuma cumparatorii acestor produse. Piata produselor derivate nu este reglementata strict la ora actuala si se estimeaza ca depaseste de cateva ori valoarea PIB-ului american, iar caderea ei poate determina colapsul bursei.

O parte semnificativa a acestor derivate au avut la baza creditele "subprime" (credite oferite clientilor care nu s-ar fi calificat in conditii normale de creditare). Una dintre cauzele declansarii crizei subprime a fost saturarea pietei creditelor pentru locuinte cu produse de creditare normale. Urmarind cote de piata si castiguri mai mari, bancile au relaxat conditiile de aplicare si aprobare pentru un credit. Si astfel s-au nascut creditele supranumite "subprime", adica acele credite pentru care banca accepta un risc mai mare de nerambursare, prin nesolicitarea de garantii imobiliare, altele decat imobilul care urma sa fie achizitionat cu creditul, prin acceptarea unui prag de salarizare mai mic a creditatului sau a unei vechimi in munca mai mici etc.

Totusi, pentru ca bancile au inteles riscul la care se supun, au dorit sa-l difuzeze pe piata si au creat instrumente financiare care au la baza pachete cu credite subprime, pe care le-au vandut investitorilor. Pe de alta parte, acestia au sesizat riscul si au asigurat pachetele cu credite la companii de asigurare. Rezultatul acestor schimburi economice a fost o "bula de sapun" care s-a spart in august-septembrie 2007, cand insolventa creditatilor subprime a determinat bancile sa inceapa procesul de lichidare a garantiilor imobiliare ale creditelor.

Schema 4.

Bancile au fost practic, peste noapte, posesoarele multor case pe care le-au scos pe piata pentru a-si recupera banii investiti in credite. A urmat o reactie in lant: cresterea ofertei de case a dus la scaderea pretului lor, care a determinat o recuperare partiala a valorii creditelor si mari pierderi in contabilitatea bancilor care acordasera astfel de credite. Pe de alta parte, investitorii care au achizitionat pachete de credite subprime au pierdut pentru ca nu si-au putut recupera banii si au dorit sa incaseze banii de la companiile de asigurare, aducandu-le si pe acestea in impas.
Criza, care a inceput pe piata imobiliara prin scaderea pretului locuintelor, a creat o nevoie acuta de lichiditati a bancilor si companiilor de investitii financiare si imobiliare (care sunt jucatorii pe bursa) pentru a-si acoperi pierderile, generand o criza pe bursa prin scaderea numarului tranzactiilor si scaderea dorintei generale de a investi. Ca urmare, multi au dorit sa vanda. Astfel, preturile bunurilor tranzactionate au scazut, provocand pierderi mari pentru multe banci si firme de

investitii imobiliare.
Reactia in lant a inceput insa un an mai tarziu - septembrie 2008, odata cu falimentul bancii de investitii Lehman Brothers, care a fost urmat de o serie de alte caderi spectaculoase, printre care si cel mai mare grup de asigurari la nivel mondial - AIG - , salvat in extremis de catre statul american. Odata cu prabusirea mai multor institutii financiare din Statele Unite, bancile din toata lumea au inceput sa-si evalueze pierderile. Pierderi de miliarde de dolari au fost anuntate zilnic de catre diverse institutii financiare din Europa si din intreaga lume.

Spre deosebire de perioada '29-'33, bancile centrale, care actioneaza de obicei drept creditori de ultima instanta, au devenit foarte active. Rezerva federala a folosit, in special in ultima perioada, toate parghiile pe care le are la indemana: infuzia de capital pe piata prin acordarea de imprumuturi atunci cand a considerat necesar, micsorarea dobanzii de referinta, preluarea de pachete de actiuni ale unor institutii financiare private aflate in pragul falimentului si chiar preluarea

controlului unora dintre ele.

Evenimentul principal al inceputului lunii octombrie a fost aprobarea, cu ceva emotii din partea Congresului, a "planului de salvare" al sistemului financiar propus de Henry Paulson, secretarul Trezoreriei Statelor Unite, prin care se urmareste injectarea a 700 de miliarde de dolari in sistem, prin preluarea creditelor neperformante ale bancilor si a altor institutii financiare, in schimbul unor pachete de actiuni preferentiale in companiile creditate. La scurt timp, liderii europeni au creat un plan similar, prin care se vor infuza pe piata 1.700 de miliarde de euro, avand acelasi scop: preluarea "gunoiului" care impovareaza sistemul financiar european.

O initiativa franceza interesanta, care este doar in stadiul de propunere la ora actuala, este cea a crearii unui "guvern economic mondial", care ar avea rolul de a scoate sistemul financiar si economia din impasul in care se afla. In acest sens, tot mai multe voci par sa sustina o astfel de idee care, in lipsa unei crize de genul celei pe care o traim acum, ar fi fost greu de luat in considerare chiar si de catre cei mai ferventi adepti ai globalizarii.

Intre timp, efectele crizei financiare au inceput sa se faca simtite deja in economie, in special in industriile care comercializeaza produse de mare valoare: industria auto, industria mobilei, precum si in ramurile economiei care produc bunuri considerate dispensabile in cazuri de criza: produsele de lux, turismul international etc.

Multi specialisti sunt de parere ca aceasta criza este comparabila cu Marea Depresiune, dar, datorita interventiilor agresive ale bancilor centrale si ale autoritatilor legislative pentru sustinerea economiei , ea va fi solutionata mai rapid si nu va fi la fel de profunda. Totusi, populatia, consumatorul final se comporta aidoma: nu mai contracteaza credite si incearca sa le lichideze pe cele pe care le are, reduce consumul si economiseste mai mult. Acesta este punctul de la care economia americana, in cadrul Marii Depresiuni, a pornit pe o spirala descendenta, marind anvergura crizei. Si tot acesta este punctul in care Bancile Centrale se straduiesc sa nu ajunga astazi: panica, factorul care poate duce usor criza in sfera convulsiilor sociale si a interventiilor politice radicale.

Nu este prima data cand economia mondiala se confrunta cu perioade de recesiune. Poate este pentru prima data dupa foarte multi ani (Marea criza interbelica inceputa in 1929 si continuata pe mai multi ani sau Caderea Sistemului de la Bretton Woods in 1971) cand avem de a face cu o criza localizata la nivelul tarilor dezvoltate (nu doar la nivelul tarilor in curs de dezvoltare). Local mai putem vorbi si de alte crize:

• Criza din Mexic din 1994  care s-a soldat cu adoptarea unor politici mai restrictive cu privire la creditare de catre noul presedinte ales in Mexic (Ernesto Zedillo) si care a pus capat unui "bubble" economic creat pe fondul falsei impresii a unui capital disponibil destul de usor pe piata (este cunoscuta aceasta criza si sub numele de "Greseala din Decembrie"), a unui sistem bancar mult prea lax si dispus la creditare cu orice pret. Aceasta criza a fost urmata de crize in intreaga America Latina (Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay) cunoscut si sub numele de "Efectul Tequilla";
• Criza din Argentina (1999 - 2002): a avut ca si cauza coruptia din sistemul guvernamental care s-a imprumutat excesiv de pe pietele internationale si a demarat tot felul de proiecte publice de "dezvoltare" dovedite a fi ulterior mecanisme complexe de spalare a banilor la nivel international. O alta cauza e legata de cursul de schimb fix practicat de Argentina pe o perioada indelungata (10 ani) care a dus la ieftinirea importurilor si, ulterior, la somaj.
• Criza economica din Camerun (1980 - 2001): probleme legate de deficitul comercial, deficitul guvernamental si inflatia accentuata;
• Criza financiara din Asia (1997 - 1998): a inceput cu o criza puternica in Tailanda urmata apoi de o criza generalizata la nivelul altor tari din regiune (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Filipine, Hong Kong). Are la baza tot expansiunea creditului care a generat dezvoltarea unor proiecte antreprenoriale care in conditii normale nu s-ar fi realizat. Efectele au fost devastatoare pentru toate tarile din regiune: in 1998, de exemplu, PIB-ul Coreei de Sud a scazut la 33% din PIB-ul din anul 1997, PIB-ul / locuitor a scazut in 1998 cu 42% in Indonezia, 21% in Tailanda. Aceste tari nu si-au revenit complet nici in prezent.
• Criza din Rusia (1998): a fost indusa, in opinia specialistilor, de criza din Asia de Sud - Est avand drept cauze scaderea drastica a exporturilor de petrol si gaz (si alte materii prime) catre aceasta regiune (de care Rusia era puternic dependenta) dar si de neplata taxelor si impozitelor de catre o parte insemnata de companii din sectorul energetic si industriei prelucratoare. A fost dublata si de o criza politica (razboiul din Cecenia, autoritatea in scadere a lui Yeltsin).
• Criza mecanismului de schimb ERM din UE (1992 - 1993): a culminat cu retragerea lirei sterline din ERM I ca urmare a atacurilor speculative care au costat Banca Angliei 4 miliarde lire sterline (pierdute intr-o singura zi - 16 septembrie 2002 cunoscuta si sub denumirea de "Miercurea Neagra").

Toate aceste exemple arata ca exista o istorie a crizelor si ca aceasta istorie este una chiar recenta. Mai mult, criza actuala difera prin amploarea ei de aceste crize afectand in momentul de fata un numar foarte mare de tari. Daca pana acum afectate erau cu precadere tarile in curs de dezvoltare in actuala criza au fost implicate si cele mai dezvoltate tari ale lumii.