Costul de productie

Costul de productie

Productia de bunuri materiale si servicii presupune, dupa cum se stie, intrari sau consum de factori de productie. Intrucat consumul de factori este alcatuit din elemente eterogene, el poate fi masurat numai in expresie monetara.

Costul de productie reprezinta expresia monetara a consumului de factori de productie sau, totalitatea cheltuielilor (platilor) suportate de catre firma cu producerea si desfacerea produselor sale. Costul de productie ocupa un loc central in optiunile sau deciziile pe care le iau producatorii. Asa cum s-a vazut din definirea echilibrului producatorului, firma cauta sa ajusteze intrarile de factori astfel incat fie sa maximizeze productia la un cost dat, fie sa minimizeze costul pentru un nivel determinat al productiei. Pentru firma problema este sa asocieze pretului de vanzare al bunului produs o oferta al carui cost sa-i permita obtinerea unui profit cat mai mare. Aceasta arata ca functia de oferta se construieste pornind de la anumite ipoteze care au ca baza analiza costului de productie.

Pe termen scurt costurile de productie pot fi clasificate in costuri globale si costuri medii sau pe unitatea de produs. Mai exista si costul marginal, un concept fundamental in analiza teoriei producatorului si a ofertei.

Costul global (sau costurile globale) sunt chetuielile aferente unei anumite productii (omogene sau eterogene). Distingem trei categorii de costuri globale: costul fix, costul variabil si costul total.

Costul fix (C_F) reprezinta toate acele cheltuieli care sunt independente de volumul productiei. Din aceasta categorie de cheltuieli fac parte: amortizarea capitalului fix, chiriile si impozitele pe teren si cladiri, dobanzile la imprumuturile contractate, primele de asigurare, cheltuielile de intretinere a firmei (incalzit, iluminat, paza) etc. Toate acestea sunt costuri care sunt suportate de firma, indiferent daca si cat produce; mai sunt denumite si costuri de regie, indirecte sau costuri "inevitabile". Grafic, costurile fixe (C_F) sunt reprezentate de o dreapta paralela axei productiei (vezi Figura.6.1).

Costul variabil (C_V) reprezinta acele cheltuieli a caror marime se modifica in acelasi timp si sens cu modificarea volumului productiei: cheltuieli cu materii prime si materiale, energie si combustibili tehnologici, salariile platite muncitorilor etc. Unele din aceste cheltuieli se pot modifica strict proportional cu volumul productiei (de exemplu, costurile cu materii prime unde consumurile specifice din retetele de fabricatie trebuie strict respectate), iar alte costuri se pot modifica in proportii diferite in raport de variatia volumului productiei. Privite in ansamblu, ele sunt costuri variabile (li se mai spun costuri directe sau "costuri care pot fi evitate") fiind functie crescatoare de volumul productiei:

C_V = f(Q).

In reprezentarea grafica din Figura 6.1, punctul de plecare al curbei C_V il reprezinta originea (o productie zero nu ocazioneaza consumul de factori varibili), ea fiind inclinata pozitiv pe tot traseul, dar ritmul de crestere este diferit: intr-o prima faza, cand productia creste mai amplu decat consumul factorilor variabili, costul variabil creste cu sporuri descrescande (curba Cv este concava), dupa care evolueaza cu sporuri crescatoare (curba Cv devine convexa).

Costul total sau costurile totale (C_T) reprezinta suma costurilor fixe si a costurilor variabile:

C_T = C_F + C_V.

Ca si costurile variabile, costurile totale sunt dependente de volumul productiei. Variatiile costului total reproduc, astfel, variatiile costului variabil. Din acest motiv curba C_T are alura curbei C_V, fiind insa pozitionata deasupra acesteia din urma, cu o marime egala cu cea a costului fix.

Costurile medii sau costurile unitare sunt costurile globale (C_F, C_V si C_T) raportate la volumul productiei; potrivit celor trei categorii de costuri globale vom avea exact trei categorii de costuri medii: costul fix mediu, costul variabil mediu si costul total mediu.

Costul fix mediu (C_FM) sau costul fix pe unitatea de produs rezulta din impartirea costurilor fixe globale la numarul de unitati produse:

.

Reprezentata grafic in Figura 6.1, curba C_FM este continuu descrescatoare in raport cu productia, avand ca asimptote cele doua axe.

Costul variabil mediu (C_VM) sau costul variabil pe unitatea de produs este egal cu raportul dintre costurile variabile globale si volumul productiei:

In grafic curba C_VM are forma literei "U", ceea ce evidentiaza faptul ca el poate fi corelat pozitiv sau negativ cu productia. Astfel, atat timp cat C_V cresc mai incet decat creste productia, C_VM este descrescator pana atinge un punct minim, dupa care devine crescator atunci cand C_V cresc mai repede decat productia.

la numarul de unitati produse () sau suma costului fix mediu si a costului variabil mediu (C_TM = C_FM + C_VM). Curba C_TM este tot sub forma literei "U"  asemanatoare celei a C_VM, cu deosebirea ca este pozitionata deasupra acesteia, intrucat

C_TM cuprinde in plus si C_FM.

Costul marginal (C_m) reprezinta sporul sau suplimentul de cost necesar pentru producerea unei unitati suplimentare dintr-un anumit produs. Se determina prin raportarea variatiei costului total la variatia productiei:

Intrucat costurile fixe prin definitie nu variaza cu productia, costul marginal este independent de C_F (costul fix marginal este zero). In schimb, costul variabil marginal este intotdeauna pozitiv, indicand ca orice crestere a productiei va necesita un cost aditional. Acest supliment de cost la fiecare unitate aditionala de produs poate sa scada sau sa creasca pe masura ce productia creste. De aceea, curba Cm este reprezentata in graficul din Figura 6.1 tot sub forma literei "U" si are la baza evolutia randamentelor factoriale pe termen scurt.

Costul marginal poate fi mai mare sau mai mic decat costul mediu (C_TM) iar uneori poate diferi semnificativ de acesta din urma. El este insa unul din conceptele fundamentale in teoria producatorului, evolutiile costului marginal fiind cele care calauzesc deciziile firmei referitoare la volumul productiei si ofertei sale.

Este important, insa, sa nu confundam conceptul de cost marginal cu cel de cost mediu; matematic, costul total mediu este costul total impartit la productie (); in timp ce costul marginal este prima derivata a costului total in functie de productie ().

In graficele din Figura 6.1 este ilustrata intreaga familie de curbe ale costurilor pe termen scurt. Ele arata cum variaza costul in raport cu productia pentru o marime data a capacitatii de productie a firmei (a factorului fix), si anume:

a) pentru nivelurile productiei pentru care costul marginal este mai redus decat costul mediu, sporurile de productie contribuie la diminuarea costului mediu; invers, cand costul marginal este mai mare decat costul mediu, orice crestere a productiei duce la cresterea costului mediu;

b) daca enunturile de la punctul precedent sunt corecte, atunci curba C_m trebuie sa treaca prin minimul costului mediu. Curba Cm intersecteaza mai intai curba C_VM si apoi a C_TM; minimul C_TM este situat deasupra si la dreapta minimului C_VM;

c) deoarece C_FM se diminueaza odata cu sporirea volumului productiei, cresterea C_TM este mai tarzie decat cresterea C_VM. Acelasi lucru explica de ce cresterea C_TM este mai putin intensa decat cresterea C_VM;

d) nivelul productiei care corespunde minimului costului mediu (Q₃ din Figura 6.1) este adesea numit capacitatea de productie  a firmei. Asa cum se vede si din reprezentarea grafica, firma poate produce peste acest nivel (mai mult decat Q₃). O firma care va produce peste capacitatea actuala va opera insa la costuri pe unitatea de produs mai mari decat minimul pe care il poate obtine pe termen scurt.

Evolutia costului marginal si implicit a costului mediu (C_VM si C_TM) depinde de evolutia randamentelor factoriale. Analiza evolutiei costurilor si randamentelor factoriale arata ca la randamente factoriale crescatoare le corespund costuri marginale si medii descrescatoare, si invers, la randamente factoriale descrescatoare le corespund costuri marginale si medii crescatoare. Relatia  inversa dintre costuri si randamente factoriale este ilustrata foarte sugestiv prin graficele din Figura 6.2, unde cele doua categorii de variabile sunt reprezentate ca si cand s-ar privi in oglinda.

Din analiza relatiei dintre costuri si randamentele factoriale, teoria producatorului retine indeosebi ipoteza sau legea cresterii costurilor. Aceasta lege reflecta faptul ca pentru o anumita capacitate de productie (pentru o cantitate data din factorii ficsi), mai devreme sau mai tarziu costul marginal si costul total mediu vor creste.Ea deriva din legea randamentelor descrescatoare (sau legea productivitatii marginale descrescande) si reflecta comportamentul costului de productie pe temen scurt.

Pe termen lung, cand firma poate ajusta toate intrarile de factori de productie, tendinta de crestere a costurilor poate fi amanata sau sa nu se produca.