Comportamentul producatorului

Comportamentul producatorului

Activitatea oricarei firme presupune consum de factori de productie. Prin combinarea lor in anumite proportii si dupa anumite reguli, se realizeaza productia si firmele obtin produse si / sau servicii.

Fiecare firma, permanent, este pusa in fata a cel putin trei intrebari:

Ce bunuri trebuie sa produca firma si in ce cantitati?

Pentru cine trebuie sa produca?

Cum trebuie combinati factorii utilizati in producerea bunurilor respective?

In functie de raspunsul la aceste intrebari se determina volumul de activitate al firmei (dimensiunea activitatii) si, in mod corespunzator, cheltuielile de factori de productie si, mai departe, profitul. Indiferent de alternativele ce se pot discuta si de varianta la care se opreste firma, cheltuielile de factori de productie sunt inevitabile.

Intotdeauna se va pune intrebarea cat costa producerea bunului sau serviciului respectiv? Aceasta intrebare este generata pe de o parte, de caracterul limitat al resurselor, pe de alta parte, de necesitatea ca firma sa contribuie la satisfacerea nevoilor de consum ale societatii, in conditiile in care ea obtine profit si, daca se poate, un profit cat mai mare.

In contextul economiei de schimb, a existentei banilor, cheltuielile de factori de productie sunt evaluate in expresie baneasca si se vor regasi in rezultatul obtinut, respectiv in pretul bunurilor si serviciilor produse. Si, cum pretul constituie unul din elementele principale prin care produsele fiecarei firme sunt cunoscute, apreciate si impuse consumatorilor, costul, care sta la baza determinarii marimii pretului, devine un factor fundamental al succesului sau insuccesului firmei. De el depinde, intr-o mare masura, atat dimensiunea activitatii intreprinderii, cat mai ales, marimea profitului obtinut de ea.

Inainte de a discuta despre continutul costului, tipuri de costuri, structura etc., este necesar sa ne oprim asupra orizontului de timp pe care firma il ia in considerare in ceea ce priveste determinarea costului. Din acest punct de vedere s-au delimitat doua situatii si anume:[1]

a) un orizont scurt, sau perioada scurta, pe parcursul careia activitatea firmei se desfasoara cu acelasi capital fix (nu se produc modificari in ceea ce priveste cantitatea sau tipul de capital fix, respectiv constructii, utilaje, echipamente etc.). In cadrul acestui orizont productia poate sa creasca sau sa descreasca numai prin modificarea celorlalti factori de productie.

b) un orizont lung, sau perioada lunga, pe parcursul careia firma poate modifica cantitatile sau tipurile oricarui factor de productie. Deci, firma poate actiona in cresterea sau descresterea cantitatii de mijloace de munca, respectiv nu mai exista nici un factor fix, de nemodificat.

Perioada scurta nu se reduce la un numar specific de saptamani, luni sau ani. Ea se defineste ca fiind acea perioada in care constructiile, utilajul, echipamentul (capitalul fix) raman neschimbate ca tip si cantitate. Schimbarea acestora duce la incetarea acestei perioade si la plasarea firmei in perioada lunga, in care investitiile noi produc modificari in cadrul acestor elemente ale capitalului.

Trecerea de la perioada scurta la perioada lunga trebuie privita ca un proces general.

Cu alte cuvinte, delimitarea si definirea celor doua perioade sunt de convenienta, facute in scopul analizei comportamentului firmei, a deciziilor luate si, desigur, a costului.

Pentru a intra in problemele de detaliu ale costului de productie este necesar sa ne oprim putin asupra definirii lui. Cea mai simpla definire a costului este aceea care  il considera ca totalitate a cheltuielilor ocazionate de producerea bunurilor, serviciilor unei firme ori intreprinderi oarecare. Mai concret, putem spune ca costul reflecta consumul de factori de productie, in expresie baneasca, in cadrul fiecarei firme, pentru obtinerea unei anumite cantitati de bunuri si servicii. Respectiv, el reflecta in mod concret consumul factorului capital, al factorului munca, al factorului pamant (natura) inregistrat in cadrul firmei pentru un anumit volum al productiei obtinute sau serviciilor prestate.

Consumul factorului capital se realizeaza diferit, corespunzator naturii componentelor fizice ale acestuia. Astfel, capitalul fix se regaseste in cost prin intermediul amortizarii, in timp ce capitalul circulant se regaseste integral in costul productiei la care participa.

Consumul factorului munca se evidentiaza prin intermediul salariului, respectiv al sumei de bani pe care o plateste firma pentru procurarea (angajarea) si functionarea factorului respectiv. Acest consum poate fi exprimat si in unitati fizice, respectiv prin intermediul timpului de munca cheltuit pentru un produs sau pentru total productie.

Consumul factorului natura (pamant) se reflecta in cost prin pret, respectiv prin suma de bani platita de intreprindere pentru procurarea sau pentru folosirea lui. In ultima perioada se mai adauga cheltuielile banesti pe care le fac firmele pentru conservarea si protejarea acestui factor.

Insumand in expresie baneasca consumul factorului capital, al factorului munca si al factorului natura se obtine consumul total de factori de productie pentru obtinerea unei anumite cantitati de bunuri si servicii. Acesta este de fapt costul productiei respective. Raportat la numarul de produse create se obtine costul pe un produs.

In functie de modul cum se modifica diferitele componente de cheltuieli corespunzator cresterii sau descresterii productiei, in cadrul firmei intalnim urmatoarele categorii de costuri:

a) costuri fixe (CF) formate din acele consumuri de factori de productie care raman neschimbate, indiferent de variatia volumului productiei (de exemplu: amortizarea capitalului fix, cheltuieli cu chiriile, asigurarile etc.);

b) costuri variabile (CV) formate din acele consumuri de factori de productie care cresc sau descresc corespunzator variatiei volumului productiei (de exemplu: salariile, energia, materiile prime etc.).

Unele consumuri pot varia strict proportional cu productia (de exemplu: consumul de materii prime), altele nu variaza  strict proportional cu productia (de exemplu: plata orelor suplimentare care se platesc la un tarif suplimentar celui normal);

c) costul total (CT) al firmei, format din costurile fixe si cele variabile (CT = CF + CV);

d) costul mediu sau costul unitar, care este privit prin prisma celor trei categorii de costuri aratate mai sus si anume:

Costul total mediu (CTM), rezultat prin divizarea costului mediu la cantitatea produsa (CTM = CT / Q);

Costul fix mediu, rezultat prin divizarea costului fix la cantitatea produsa (CFM = CF / Q);

Costul variabil mediu, rezultat prin divizarea costului variabil la cantitatea produsa (CVM = CV / Q).

e)  Cost marginal (CM) care reprezinta cresterea de cost fata de costul total, in cazul producerii unei unitati aditionale de produs. Mai pe inteles, costul marginal reprezinta sporul de cheltuieli antrenate de cresterea cu o unitate a productiei. El se obtine prin scaderea din costul total pentru realizarea a 'n+1' produse a costului total pentru realizarea a 'n' produse (vezi tabelul nr. 1).