Concepte economice in teoria concurentei

CONCEPTE ECONOMICE IN TEORIA CONCURENTEI

I.1.Practicile anticoncurentiale si cartelul

Practicile anticoncurentiale interzise sunt nule de drept si se refera, pe de o parte, la intelegerile exprese sau tacite dintre agentii economici sau asociatiile de agenti economici, la orice decizii luate de asociatii de agenti economici sau practici concertate intre acestia, iar pe de alta parte, la folosirea abuziva a unei pozitii dominante detinuta de catre unul sau mai multi agenti economici, prin  recurgerea la fapte anticoncurentiale.

Referindu-ne la primul aspect, practicile anticoncurentiale, sub forma intelegerilor secrete intre agenti economici, avand ca scop majorarea sau stabilirea preturilor si reducerea productiei sunt considerate de majoritatea autoritatilor ca singura incalcare mai serioasa a legilor concurentei.

Cazurile analizate din diverse tari releva ca intelegerea secreta poate fi realizata formal, ca "gentlemen's agreement", in care respectul reciproc, conventiile sociale si contactele personale sunt suficiente pentru a garanta respectarea preturilor de intelegere si a practicilor de afaceri conexe.

Intelegerile secrete nu implica in mod necesar un acord explicit sau o comunicare intre agenti economici. In industriile oligopoliste, agentii economici isi stabilesc preturile si nivelul productiei, in mod interconditionat, astfel incat actiunile fiecarui agent economic sa aiba impact si sa determine reactia celorlalti agenti, pe piata.

In aceste conditii, membrii unui oligopol pot lua in considerare actiunile concurentilor pe piata si sa isi coordoneze actiunile ca si cum ar forma un cartel, neavand la baza o intelegere explicita si clara. Un astfel de comportament este numit, deseori, "intelegere secreta tacita" sau paralelism constient.

Referitor la cel de-al doilea aspect enumerat anterior, se defineste pozitia dominanta, ca fiind: ''situatia in care un agent economic este capabil, intr-o masura apreciabila, sa se comporte independent fata de clientii si concurentii sai de pe aceasta piata''. Pozitia dominanta nu contravine legii prin ea insasi, fiind sanctionat numai abuzul de pozitie dominanta.

De asemenea, sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale sau locale, care pot conduce la restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, fie prin luarea unor decizii care limiteaza libertatea comertului sau autonomia agentilor economici, fie prin stabilirea unor conditii discriminatorii pentru activitatea acestora.

Tipurile de practici anticoncurentiale ce incalca Legea Concurentei difera de la o jurisdictie la alta, fiind examinate ca ilegale prin definitie sau supuse regulii argumentarii. In acest sens, practicile referitoare la preturi, tarife, acorduri de partajare a pietei sau participarea cu oferte trucate la licitatii sau alte forme de concurs de oferte sunt interzise si sanctionate, indiferent de marimea agentilor economici implicati.

Intelegerile intre agenti economici pot fi clasificate in intelegeri pe orizontala, intre agenti economici concurenti ce actioneaza pe aceeasi piata si intelegeri verticale, intre agenti economici ce opereaza in diferite stadii de productie (de ex., intre producatori si distribuitori).

In urma analizei noilor politici comunitare in domeniul intelegerilor verticale si a acordurilor orizontale, s-a luat in considerare necesitatea transpunerii acestora in legislatia romaneasca, in vederea consolidarii mediului concurential si a cresterii capacitatii economiei romanesti pentru a face fata fortelor pietei si presiunilor concurentiale din Uniunea Europeana.

Pentru asigurarea functionarii eficiente a pietei din cadrul sectoarelor in care au loc comportamente indoielnice, elaborarea unor criterii specifice pentru detectarea practicilor anticoncurentiale prezinta importanta deosebita. Data fiind diversitatea practicilor anticoncurentiale, se impun anumite particularitati in ceea ce priveste mijloacele si metodele utilizate in descoperirea ei:

1. Detectarea intelegerilor secrete concertate pentru ofertantii la licitatii, prin:

examinarea pe termen lung a nivelurilor de pret de oferta la licitatii consecutive;

analiza atenta a periodicitatii in care agentii economici depun oferte castigatoare la licitatii;

examinarea unei serii de oferte ale aceluiasi ofertant;

observarea cotatiilor de pret inaintate de aceleasi firme pentru diferite licitatii succesive;

investigarea localizarii licitantilor castigatori, intr-o serie de licitatii succesive.

2. Detectarea impunerii pretului de revanzare, data fiind uniformitatea acestora, intre diferiti comercianti angrosisti sau detailisti;
3. Detectarea cumpararii legate, a negocierii exclusive si a restrictiilor verticale, prin examinarea sistematica a contractelor incheiate intre producatori si distribuitori, inclusiv a contractelor de licenta cu partenerii straini;
4. Detectarea cartelurilor, ce presupune cunoasterea mediului de functionare a acestuia, a  problemelor cu care se confrunta, sub cele trei aspecte: atragerea firmelor in cartel, incheierea intelegerii, respectiv supravegherea firmelor membre ale cartelului.

Cartelurile, pentru a avea succes, fie ele private sau publice, necesita "conlucrare", "coordonare" si "conformare" intre membrii.

Cartelul reprezinta un acord prin care un grup de agenti economici producatori sau distribuitori ai aceluiasi produs fixeaza anumite preturi sau isi impart piata. In practica, aceste aranjamente constau, in general, in fixarea preturilor, limitarea productiei, impartirea pietelor, alocarea clientilor sau teritoriilor, licitatii trucate sau combinatii ale acestora.

In inteles larg, cartelul este sinonim cu o forma explicita de intelegere secreta, analiza efectelor economice ale cartelurilor avand ca baza teoria oligopolului cooperativ.

In functie de obiective si de piata pe care actioneaza, sunt definite patru forme de cartel:

a) Cartelul national:

Apare atunci cand doi sau mai multi agenti economici incheie un acord in scopul controlarii lantului de productie/distibutie si a retelei de servicii post vanzare pentru un produs, la nivelul pietei unei tari. Cartelurile nationale au un puternic efect restrictiv asupra importurilor.

b) Cartelul international:

Apare atunci cand doi sau mai multi agenti economici din tari diferite se inteleg pentru a fixa preturile si a-si imparti piata sau pentru a prelua pe rand comenzile la proiectele ce le-au fost adjudecate.

c) Cartelul de import:

Reprezinta o intelegere intre agenti economici care cumpara centralizat o materie prima pentru a o furniza unei ramuri industriale, avand uneori ca obiectiv contrabalansarea puterii de piata a cartelurilor de export.

d) Cartelul de export:

Reprezinta un acord intre agenti economici de a stabili un anumit pret de export si/sau de a imparti pietele de export. Legislatia cu privire la protectia concurentei din diferite tari poate excepta in mod expres asemenea carteluri, daca ele nu produc efecte anticoncurentiale pe piata interna.

Ratiunea acceptarii cartelurilor de export este facilitarea patrunderii pe pietele straine (externe), transferarea veniturilor de la consumatorii straini la producatorii interni si efectele favorabile asupra balantei comerciale.

Este necesar sa se faca distinctie intre cartelurile publice si cele private. In cazul cartelurilor publice, guvernul poate stabili si aplica reglementari referitoare la preturi, volumul productiei, etc.

Spre exemplu, in SUA, in timpul depresiunii din anii '30 au fost permise cartelurile publice, continuand sa existe si dupa cel de-al doilea razboi mondial in industrii ca cea a carbunelui si cea a extractiei petrolului. Si in Gemania cartelurile publice au jucat un rol important in perioada inter si postbelica.

Intelegeri internationale privind unele produse precum cafeaua, zaharul, zincul sau petrolul (OPEC) sunt doar cateva exemple de carteluri internationale ce au determinat intelegeri intre diverse guverne.

Au existat asa numitele "carteluri de criza", organizate de guverne pentru diferite industrii sau produse, in perioade de penurii acute, in scopul fixarii preturilor si rationalizarii productiei si distributiei.

Spre deosebire de acestea, cartelurile private presupun intelegeri privind conditile prin care membrii obtin avantaje reciproce, dar care nu sunt cunoscute si este putin probabil ca ar putea fi detectate de catre terti. Drept urmare, cartelurile private sunt considerate in majoritatea jurisdictiilor ca fiind ilegale si incalcand legile antitrust.

I.2.Notiunea de concentrari economice si fuziuni

In conceptia legislatiei romanesti in domeniul concurentei, in sfera notiunii de concentrare economica sunt incluse trei mari categorii de operatiuni:

fuziunile

achizitiile prin dobandirea controlului

crearea de societati in comun concentrative

Fuziunile pot avea loc prin:

contopire: atunci cand doi sau mai multi agenti economici se reunesc intr-un nou agent economic si inceteaza sa mai existe ca persoane juridice distincte;

absorbtie: atunci cand un agent economic este inglobat de un alt agent economic, acesta din urma pastrandu-si personalitatea juridica, in timp ce primul inceteaza sa mai existe ca persoana juridica;

fuziune de facto: atunci cand doi sau mai multi agenti economici independenti, desi isi pastreaza personalitatea juridica, isi combina activitatile, creand un grup care se manifesta concurential ca o singura entitate economica, in absenta unui act juridic legal.

Fuziunile se sprijina pe diferite ratiuni, spre exemplu, cresterea eficientei economice sau dobandirea puterii de piata, diversificarea, extinderea pe diferite piete geografice, promovarea mecanismelor financiare si de cercetare-dezvoltare.

Fuziunile sunt clasificate in trei categorii:

fuziuni orizontale,

fuziuni verticale,

fuziuni conglomerate.

Fuziunea orizontala se refera la asocierea intre agenti economici concurenti (care produc si comecializeaza aceleasi produse pe piata relevanta). Daca sunt reprezentative ca marime, fuziunile orizontale pot reduce concurenta pe piata, fiind deseori sub supravegherea autoritatilor de concurenta.

Fuziunea verticala are loc intre agenti economici care opereaza la nivelul diferitelor stadii de productie, de la materiile prime pana la produsele finite, aflate in faza de distributie (spre exemplu o fuziune intre un agent economic ce opereaza pe piata serviciilor de foraj-sonde si un agent economic ce activeaza in sectorul de rafinare a petrolului). Efectul acestora se concretizeaza, de obicei, in cresterea eficientei economice, desi uneori pot avea un impact anticoncurential.

Fuziunea conglomerata se prezinta sub forma unei asocieri de agenti economici aflati in sectoare neinrudite (spre exemplu intre un producator de produse alimentare si un producator de utilaje pentru industria energetica).

O fuziune poate crea sau consolida puterea de piata sau poate inlesni exercitarea ei numai daca ea sporeste semnificativ gradul de concentrare a pietei si daca are ca efect o piata concentrata, definita si masurata corect.

Fuziunile care, fie nu maresc semnificativ gradul de concentrare a pietei, fie nu duc la acest rezultat nu necesita de obicei continuarea analizei.

I.3.Bariere la intrare,monopolul si monopolul natural

Barierele la intrare au rolul de a impiedica sau intarzia intrarea noilor agenti economici (concurenti potentiali) pe o piata data, rezultand fie dintr-o structura de piata speciala (spre exemplu, costurile irecuperabile sau loialitatea fata de marca a consumatorilor dintr-o anumita ramura de activitate), fie din comportamentul agentilor economici existenti pe piata. Este de subliniat faptul ca si guvernele pot fi sursa barierelor la intrare, prin impunerea unor conditii de autorizare sau prin reglementarile emise.

Barierele la intrare pot fi clasificate in doua mari categorii:

bariere structurale (bariere economice),

bariere strategice (bariere de comportament).

Barierele structurale la intrare provin din caracteristicile de baza ale industriei, precum : tehnologie, costuri si cerere, implicand:

diferentierea produselor (diferentiere fizica sau numai in perceptia consumatorului, ceea ce il determina sa prefere un produs altuia),

avantaje absolute de costuri ale celor deja aflati pe piata,

economii de scara (prin repartizarea costurilor fixe asupra unei productii mai mari),

costurile irecuperabile (sunt acele costuri angajate pentru a patrunde sau a deveni activ pe o piata, dar care se pierd atunci cand agentul economic paraseste piata respectiva.)

Exemplificam aici prin cheltuielile de publicitate, de cercetare dezvoltare, investitiile in echipamente care nu pot permite fabricarea decat a unui anumit produs.

In situatia in care distribuitorii sunt legati de producatori printr-o clauza de nonconcurenta, efectul de inchidere a pietei va fi mai puternic daca stabilirea distribuitorilor proprii impune costuri de intrare irecuperabile pentru potentialii intrati.

Barierele strategice la intrare apar din comportamentul celor care se afla deja pe piata, impiedicarea strategica a intrarii implicand deseori un comportament preventiv din partea agentilor economici existenti (spre exemplu, un agent economic poate suprainvesti in capacitati de productie pentru a ameninta concurentii potentiali cu un razboi al preturilor).

Statul, deasemenea, prin intermediul licentelor sau a reglementarilor emise, poate fi sursa unor astfel de bariere la intrare.

Monopolul se caracterizeaza prin existenta unui singur agent economic pe piata. Nici un alt agent economic nu are posibilitatea de a intra pe piata produsului respectiv, aceasta din considerente economice sau datorita unor restrictii impuse de legi.

Daca in cazul concurentei perfecte agentul economic nu putea stabili pretul de vanzare a produsului oferit, in schimb, monopolistul este liber sa isi fixeze pretul, neputand impune insa cantitatile ce vor fi cumparate la acest pret.

Aceasta presupune existenta unui transfer de venit de la consumatori la monopolist, consumatorii confruntandu-se cu un pret mai mare, ceea ce va avea ca efect o scadere a bunastarii. Nivelul pretului de monopol depinde de gradul de integrare, raza de actiune a diferitelor firme de monopol, posibilitatea de substituire a bunurilor.

Desi sunt calauzite de mobilul speculatiei, preturile de monopol nu se pot sustrage totusi legitatii costurilor. Argumentele precedente sunt pur statice in realitate si constituie numai o parte din raul posibil care rezulta din monopol.

Uneori, se argumenteaza ca monopolistii, avand imunitate crescuta fata de presiunile concurentiale, nu vor avea stimulentul adecvat pentru a minimaliza costurile si imbunatati calitatea tehnologica. Mai mult decat atat, resursele pot fi irosite in tentativa de a obtine o pozitie de monopol. Totusi, un contraargument ce a fost avansat este acela ca, un anumit grad de putere de monopol este necesar pentru a castiga profituri mai ridicate cu scopul de a crea stimulente pentru inovatii.

Monopolul trebuie deosebit de puterea de piata. Cel din urma este un termen care se refera la toate situatiile in care firmele se confrunta cu curbe ale cererii descendente si pot ridica pretul in mod profitabil deasupra nivelului concurential. Puterea de piata apare nu numai cand exista monopol, dar si in cazurile de oligopol, concurenta monopolista sau de firma dominanta.

Existenta monopolurilor este conditionata de prezenta barierelor la intrare. Barierele care sustin monopolurile sunt deseori asociate cu protectia legala creata prin patente si francize de monopol. Totusi, unele monopoluri sunt create si sustinute prin comportamentul strategic si economiile de scara.

Acestea din urma sunt monopoluri naturale, care deseori sunt caracterizate printr-o reducere abrupta, pe termen lung, a costurilor medii si marginale, iar piata este astfel dimensionata incat este loc numai pentru un singur agent economic care sa exploateze economiile de scara disponibile.

Diferitele legislatii abordeaza monopolul in diverse moduri, in functie de criteriul cotei de piata.

Un monopol natural exista pe o piata specifica daca o singura firma poate deservi acea piata la costuri mai scazute decat orice combinatie de doua sau mai multe firme.

Monopolul natural apare ca urmare a detinerii de tehnologie productiva, deseori asociata cu cererea pietei si nu din activitatile guvernamentale sau cele ale concurentilor.

In general, monopolurile naturale sunt caracterizate prin curbe ale costurilor medii si marginale cu o panta puternic descendenta, pe perioade indelungate, astfel incat nu exista loc decat pentru un singur agent economic sa exploateze deplin economiile de scara disponibile si sa aprovizioneze piata. De aceea, deseori formeaza subiectul tipic al reglementarilor guvernamentale, referitoare la preturi, calitate si conditii de intrare.

In esenta, monopolurile naturale exista datorita economiilor de scara si de gama, fiind semnificative in relatia cu cererea pietei. Sunt frecvent intalnite in sectoare industriale, spre exemplu, in electricitate, cai ferate, gaze naturale si telecomunicatii.