Bugetul de stat

Bugetul de stat

1.1.1. Definirea bugetului de stat

In literatura de specialitate, asupra bugetului de stat, au fost emise numeroase definitii. Astfel, unii autori, au afirmat ca bugetul este un document de prevedere a veniturilor si cheltu-ielilor pe o perioada determinata sau ca bugetul este un program de cheltuieli ce urmeaza a se efectua si de venituri ce urmeaza a se realiza intr-o perioada determinata.

Alti autori, abordand sub aspect juridic notiunea de buget, considera ca acesta reprezinta un act prin care sunt prevazute si autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului.

Legea contabilitatii publice din 1929 definea bugetul public astfel "bugetul este actul prin care sunt prevazute si in prealabil aprobate, veniturile si cheltuielile anuale ale statului sau ale unor institutii publice"[2].

Din cuprinsul acestei definitii rezulta trei elemente specifice ale bugetului public:

a) Bugetul public este un act de previziune, in sensul ca prezinta un tablou evaluativ si comparativ de venituri publice, adica indica sursele banesti ale bugetului;

b) Bugetul public este un act de autorizare, prin care puterea executiva este imputernicita de puterea legislativa sa cheltuiasca si sa perceapa venituri in acord cu prevederile bugetare;

c) Bugetul public este un act anual, deci limitat in timp la o perioada mai potrivita pentru a se efectua programarea si a se urmari executia bugetara.

Potrivit art.2 pct.6 din Legea finantelor publice nr.500/2002 bugetul de stat este definit ca fiind documentul prin care sunt prevazut si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile, sau, dupa caz, numai cheltuielile in functie de sistemul de finantare al institutiilor publice.

Dintre toate definitiile si caracterizarile bugetului de stat exprimate in literatura si legislatia financiara, cea la care aderam si pe care o consideram de referinta este cea consacrata prin Legea franceza a contabilitatii publice, conform careia bugetul statului este un act de stabilire si autorizare a veniturilor si cheltuielilor anuale ale statului sau altfel spus, bugetul de stat este principalul plan financiar al statului in care sunt prevazute veniturile si cheltuielile statului pe o perioada determinata, respectiv un an.

Actualitatea moderna a acestei definitii este confirmata de faptul ca elementele ei esentiale au fost preluate si pentru caracterizarea oficiala a bugetului Comunitatilor Europene.Regulamentul financiar al acestor comunitati precizeaza ca bugetul lor este actul care prevede si autorizeaza in prealabil, in fiecare an, cheltuielile si veniturile comunitatilor[3].

1.2.2. Natura juridica a bugetului de stat

Din punctul de vedere al naturii juridice, bugetul statului a fost caracterizat diferit in literatura finantelor publice. Cele mai comentate teorii de acest fel sunt cele care sustin fie ca bugetul statului este act-conditiune de natura administrativa, fie ca acest buget este intodeauna o lege, fie ca bugetul statului este si lege si act administrativ .

1. Teoria potrivit careia bugetul de stat este un act administrativ, deoarece atat veniturile cat si cheltuielile sunt simple evaluari de natura financiara realizate de agentii administrativi. Potrivit acestei opinii bugetul de stat ar fi un act-conditie pusa de legiuitor la dispozitia agentilor administrativi pentru a realiza acte juridice prin care sunt create creante de la si in formarea tezaurului public si prin care se efectueaza plata acestor creante . Mai mult aceasta teorie a fost fundamentata prin faptul ca, in statele moderne, prin bugetele anuale se conditioneaza atat cheltuielile, cat si veniturile pe care le efectueaza si respectiv le realizeaza statul, sub aspecte partiale diferite insa comune actelor administrative.

I.Gliga arata ca intr-adevar, prin bugetele statelor moderne cu economie liberal-capitalista se stabileste cuantumul veniturilor si cheltuielilor in acest fel. In sustinerea acestei teorii, referin-du-se la totalitatea veniturilor acestor bugete, se prevede continutul fiecaruia dintre principalele impozite sau categorii de venituri si, de asemenea, se specifica impozitele, taxele si celelalte venituri de stat programate a se realiza anual in conformitate cu dispozitiile din legi sau celelalte acte normative referitoare la fiecare dintre aceste venituri ale bugetului de stat.

Daca, potrivit necesitatii de stabilire si autorizare a veniturilor bugetare, prin bugetele anuale se conditioneaza realizarea anumitor venituri publice ca venituri ale respectivelor bugete, pe baza acestui efect specific administrativ se formuleaza concluzia ca "bugetul veniturilor este un act conditiune".Dar cum existenta unui buget presupune si o parte de cheltuieli, autorul referindu-se la acestea, arata ca potrivit acestei teorii, bugetul anual al statului este conditia obtinerii din trezoreria publica a sumelor de bani destinate cheltuielilor bugetare, pe langa faptul ca prin acest buget se stabilesc si se aproba cuantumul banesc al fiecareia dintre cheltuielile programate a se efectua. In temeiul acestor argumente se apreciaza ca "si bugetul cheltuielilor este un act conditiune".

Consideram ca teoria potrivit careia bugetul de stat este un act conditie de natura administrativa s-a fundamentat pe faptul ca in lipsa bugetului de stat, efectuarea cheltuielilor si incasarea veniturilor statului ar fi fost de neimaginat.

2. Teoria naturii juridice a bugetului de stat este fundamentata pe ideea ca legea este orice decizie emanata de la puterea legislativa, iar in situatia in care bugetul statului este o decizie a el este si lege propriu-zisa . Intr-o varianta a acestei teorii care apreciaza ca fiind intodeauna importanta distinctia intre sensul formal si sensul material al legii, se sustine ca "bugetul statului este o lege numai in sens formal si nu in sens material" pentru ca el "este elaborat sub forma de lege, conform procedurii legislative" .

3. Teoria potrivit careia bugetul statului are natura juridica atat de lege si de act administrativ, sustinuta de L.Dugiut[9], ajunge la concluzia ca bugetul este lege in partile lui creatoare de dispozitii generale si act administrativ in partile creatoare de acte individuale si concrete. In acest sens, I.Gliga, releva ca dintre cele doua componente ale bugetului de stat, partea de venituri este considerata creatoare de dispozitii generale. Astfel, aprobarea anuala a partii de venituri a bugetului statului este o adevarata lege, materiala, deoarece determina in fiecare an, prin dispozitie generala, perceperea impozitelor si taxelor ca si cand ar fi reglementate din acel moment. Si este cert ca actele prin care se creeaza obligatiuni de plata a impozitelor si taxelor sunt acte legislative. Partea de cheltuieli a bugetului de stat este considerata creatoare de acte individuale si concrete de natura administrativa deoarece votul cheltuielilor bugetare de catre Parlament se produce in sfera de aplicare a legilor preexistente, referitoare la deschiderea de credite bugetare si alte procedee de cheltuieli bugetare. Din moment ce acest vot nu aduce nici o modificare a unor norme juridice preexistente si ramane conform unor reguli generale, este un act individual de natura administrativa.

In aceasta varietate deschisa a cuprinsului legilor de aprobare a bugetelor statelor moderne, raman cu valoare teoretica constanta aprobarea fiecarui buget anual printr-o lege si menirea acestei legi de a autoriza realizarea anumior venituri si efectuarea anumitor cheltuieli, cu efectul de conditionare a cuantumului lor banesc in virtutea specificului pecuniar al veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat in contextul finantelor publice.

In lumina acestei perspective, I. Glica conchide ca "bugetul statului aprobat anual printtr-o lege dobandeste natura juridica de act legislativ al carui cuprins este determinat de necesitatea stabilirii si autorizarii veniturilor si cheltuielilor publice anuale, cu completari impuse de necesitatile conjuncturale din fiecare stat" .

Dintre aceste teorii principale privind natura juridica a bugetului de stat, formulate in primele decenii ale secolului XIX ultimele doua, au ramas in atentia si aprecierea doctrinelor de specialitate.

In literatura de specialitate noua in legatura cu natura juridica a bugetului de stat, intalnim doua teorii si anume:

- teoria potrivit careia bugetul de stat este un act de planificare financiara care odata aprobat de Parlament, printr-o lege emisa in acest scop, dobandeste natura juridica de lege;

- teoria potrivit careia bugetul de stat este principalul plan financiar cu caracter executoriu al statului.

Autorul D.D. Saguna prezinta si cele doua teorii, in care bugetul statului fie are natura juridica de lege fie este un plan financiar, facand, pe scurt, o analiza care evidentiaza rolul deosebit al sistemului bugetar in societate permitand, in acelasi timp, intelegerea in profunzime a acestor relatii social-economice.

Astfel, el afirma ca:

A patra opinie afirma ca sistemul bugetar este un act de planificare financiara, care, in urma adoptarii de catre organul suprem al puterii de stat, printr-o lege emisa in acest scop, dobandeste natura juridica specifica de lege; "bugetul statului nostru, fiind planul financiar anual, este adoptat de catre organul suprem al puterii de stat printr-o lege, ceea natura juridica a acestui buget"; "bugetul de stat este un plan financiar investit cu putere de lege juridica"; "necesitatea exprimarii bugetului de stat in forma juridica a legii este dictata de importanta si rolul exceptional al bugetului ca plan financiar de baza al statului socialist"

Si cea de-a cincea opinie, in care sistemul bugetar nu este decat un plan, principalul plan financiar cu caracter executoriu al statului sau principalul plan financiar anual cu caracter operativ al statului.

Neindoielnic, fapt cunoscut de altfel indirect de toti autorii din literatura de specia­litate, sistemul bugetar este un plan, mai exact principalul plan financiar al statului si cuprinde indicatori financiari privind modul de realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor centralizate ale statului. Fiind principalul plan financiar cu caracter operativ al statului, este firesc ca societatea sa manifeste un interes deosebit. Acest interes justifica atentia de care sistemul bugetar se bucura din partea legiuitorului. Dar legiuitorul nu poate si nici nu este posibil sa adopte un plan, adica sa aplice procedura de adoptare a legilor unui act al carui continut nu are trasaturile unei norme juridice, fiind format, in principal, din indicatori de plan care sunt aleatorii, susceptibili de modificare pe perioada de plan.

Si totusi ce adopta Parlamentul? Nefiind posibil sa se aplice procedura de adoptare a legilor unui document al carui continut este format din indicatori de plan, de o importanta deosebita pentru viata sociala si economica a statului, pentru a-i da caracter obligatoriu, legiuitorul va dezbate si adopta un alt document, si anume legea bugetara anuala de aprobare a sistemului bugetar. Prin urmare, Parlamentul nu adopta un plan, ci legile bugetare anuale.

Astfel, acest subterfugiu de tehnica juridica confera sistemului bugetar - care, in esenta, este si ramane un plan - forta obligatorie a normei de drept si, in consecinta, sistemul bugetar are o natura juridica de lege.

1.2.3. Functiile bugetului de stat

Bugetul de stat ca principal plan financiar si act juridic indeplineste urmatoarele functii:

functia de mobilizare, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului si functia de control prin leu.

a) Functia de mobilizare, repartizare si utilizare a rezervelor banesti ale statului, consta in atragerea la fondurile statului a unei parti din produsul national brut si chiar din avutia nationala, in repartizarea si utilizarea acestor fonduri pentru satisfacerea cerintelor comune ale societatii, de regula cu titlu definitiv, nerambursabile si fara contraprestatie directa si imediata.

Aceasta functie isi gaseste fundamentul in faptul ca bugetul de stat este principalul instrument prin care are loc repartitia produsului national brut. Repartitia produsului national brut presupune atat distribuirea primara, cat si redistribuirea acestuia.

Veniturile rezultate din procesul distribuirii primare a produsului national brut se numesc venituri de baza sau primare. Astfel, primesc venituri in aceasta faza numai acele persoane juridice si fizice care participa nemijlocit la productia materiala iar persoanele fizice si juridice care nu lucreaza in sfera productiei materiale primesc venituri in procesul redistribuirii produsului brut. Procesul redistribuirii produsului national brut cuprinde doua faze si anume:

mobilizarea;

dirijarea unei parti din produsul national brut distribuit.

. Mobilizarea presupune relatii economice exprimate valoric cu ajutorul carora se atrage prin mecanismul economico- financiar, prin organele financiare si bancare, prin sistemul preturilor, precum si pe calea prestarilor de servicii o parte din veniturile intreprinderilor de stat, private sau mixte si o parte diferentiata din veniturile grupelor de populatie, adica formarea fondurilor financiare.

. Procesul redistribuirii produsului national brut cuprinde relatiile banesti prin intermediul carora sunt apoi dirijate si folosite aceste fonduri banesti impreuna cu o parte a resurselor banesti mobilizate in procesul distribuirii produsului national brut catre sfera social- culturala, administratie, ordine publica, aparare.

Redistribuirea trebuie sa se realizeze atat prin intermediul impozitelor si taxelor, cat si cheltuielilor. Astfel, instituirea unui impozit progresiv asupra veniturilor persoanelor fizice poate sa vizeze redistribuirea veniturilor intre diferitele categorii sociale.

Tehnicile fiscale in acest scop sunt: deducerile din venit, diferentierea impunerii in functie de transele de venit, instituirea de impozite particulare numai pentru persoanele ce obtin venituri sau detin averi, utilizarea unor impozite diferentiate in raport cu originea veniturilor.

Procesul formarii, repartizarii si utilizarii produsului national brut reclama un control eficient pentru a-si atinge scopul.

b) Functia de control prin leu este strans legata de prima si se manifesta in controlul care se exercita prin bugetul de stat asupra intregii activitati economice si sociale.

In primul rand, acest control se realizeaza in procesul mobilizarii veniturilor bugetare cu ocazia platii veniturilor datorate bugetului de stat de catre persoanele fizice sau juridice iar in al doilea rand, exercitarea functiei de control este determinata de faptul ca fondurile financiare care se formeaza la dispozitia statului sunt ale intregii natiuni. Respectarea si intarirea disciplinei economice si financiare se pot asigura numai prin exercitarea unui control riguros, multilateral si sistematic din partea organelor de stat ce au atributii de control in domeniul economic-financiar. Prin aceasta functie se urmareste apararea integritatii avutului public, legalitatea, necesitatea oportunitatea si eficienta utilizarii fondurilor financiare de catre agenti economici si institutiile publice si private, respectarea obligatiilor fata de bugetul statului.

1.2.4. Continutul bugetului de stat

Bugetul public reprezinta, printre altele, un plan anual, o balanta cuprinzand, pe de o parte venituri, iar pe de alta cheltuieli.

1.Veniturile publice

Veniturile publice sunt formate din totalitatea resurselor banesti ale statului.

Veniturile publice sunt formate din venituri ordinare si venituri extraordinare.

Veniturile ordinare sunt resursele banesti care se cuvin bugetelor componente ale sistemului bugetar reglementat de Legea nr. 500/2002, in baza unor prevederi legale, fiind formate din impozite, taxe, contributii si alte varsaminte, precum si cele prevazute in bugetele locale (O.U.G. or. 45/2003 privind finantele publice locale

Din categoria veniturilor ordinare fac parte si veniturile obtinute din proprietatile statului, respectiv: dividende, dobanzi, castiguri din capital (vanzarea de actiuni si active), redevente (concesiuni, inchirieri, parteneriat public-privat).

Din categoria veniturilor extraordinare fac parte: imprumuturile interne si externe, bonurile de tezaur, obligatiunile de stat, suplimentarea masei monetare aflate in circulatie printr-o noua emisiune monetara, vanzarea unei parti din rezervele de aur ale statului.

Veniturile publice ordinare cele mai importante sunt impozitele directe si indirecte.

Impozitele directe se stabilesc pe baza unor criterii exterioare si au ca obiect al impunerii pamantul, cladirile, activitatile economice cu caracter neagricol, miscarea capitalului banesc, venitul persoanelor fizice, profitul, diferenta pozitiva de pret din valorificarea terenurilor si cladirilor aflate in patrimoniul persoanelor fizice si juridice.

Impozitele indirecte se realizeaza sub forma impozitelor pe consum la vanzarea diferitelor marfuri sau la prestarea anumitor servicii. Cele mai importante impozite indirecte sunt accizele, taxa pe valoarea adaugata si taxele vamale. Cotele de impozit pot fi percepute in procente proportionale asupra valorii marfurilor vandute si a serviciilor prestate ori in sume fixe pe unitatea de masura. Impozitele indirecte din Romania sunt impozite ad valorem, stabilite procentual la valoarea materiei impozabile.

Veniturile de la intreprinderile si proprietatile statului reprezinta prelevari cu caracter nefiscal , care se incaseaza in etapa repartitiei primare a venitului national. Acestea sunt legate de calitatea statului de proprietar si organizator al activitatii in intreprinderile si domeniile sale.

Aceasta categorie de venituri reprezinta o pondere relativ redusa, in formarea veniturilor sistemului bugetar.

Veniturile publice extraordinare sunt considerate veniturile la care statul apeleaza numai in cazuri exceptionale, si anume atunci cand mijloacele banesi provenite din re­sursele curente nu acopera integral cheltuielile bugetare.

Imprumuturile publice se acorda statului mai ales pe seama unor capitaluri acumu­late anterior, ele constituind venituri ale statului care se negociaza cu creditorii acestuia. Practica imprumuturilor de stat nu este, in toate situatiile, cea mai fericita metoda de finantare bugetara, ea creand presiuni ale datoriei publice in perioade viitoare.

In situatii deosebite, statui mobilizeaza la buget o parte din fondul de amortizare a capitalu-lui fix, apartinand intreprinderilor sale productive; pentru plata diferitelor chel­tuieli bugetare in moneda straina, apeleaza la rezervele sale de aur si disponibilitatile sale valutare, lichideaza participatiile de capital in strainatate sau valorifica o parte din bunurile sale mobile si imobile aflate peste granita. De asemenea, statul poate folosi ca venit bugetar uneori si resurse externe, cu precadere sub forma imprumuturilor.

2. Cheltuielile publice

Reprezinta modalitati de repartizare si utilizare a fondului banesc bugetar in vederea atingerii obiectivelor generale ale societatii. Cheltuielile publice sunt repartizate de la bugetul de stat pentru: acoperirea nevoilor militare, functionarea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subventii, dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale, precum si a celor de cercetare-dezvoltare.

Astfel, principalele categorii de cheltuieli ale bugetului de stat sunt cele social-culturale, pentru apararea nationala si ordinea publica interna, pentru organele de stat legislative, executive si juridice, pentru actiuni economice si cercetare stiintifica, precum si pentru datoria publica si alte trebuinte de interes general.

Bugetul statului roman, ca de altfel al oricarui stat, cuprinde in mod constant doua parti si anume: veniturile bugetare si cheltuielile bugetare.

In art.30, Legea nr.500/2002 privind finantele publice se prevede ca in bugetul de stat se includ Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului si Fondul de interventie la dispozitia aceleasi institutii. Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului se repartizeaza unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat si ai bugetelor locale, pe baza de hotarari ale Guvernului, pentru finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute in timpul exercitiului bugetar. Fondul de interventie aflat la dispozitia aceleasi institutii se repartizeaza acelorasi ordonatori de credite ( ai bugetului de stat si ai bugetelor locale), in conditiile de mai sus, pentru finantarea unor actiuni urgente in vederea inlaturarii efectelor unor calamitati naturale si sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.

1.2.5. Elaborarea bugetului de stat.

Guvernul elaboreaza anual proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurarilor sociale de stat pe care le supune, separat, aprobarii Parlamentului. Aceste bugete, precum si cele ale fondurilor speciale, ale creditelor externe contractate sau garantate de stat si bugetele fondurilor externe nerambursabile se aproba prin lege.

Bugetele institutiilor publice autonome se aproba de organele abilitate in acest scop, prin legi speciale.

Bugetele institutiilor publice finantate partial din bugetele de stat sau cele ale asigurarilor sociale de stat se aproba prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, iar cele finantate integral se aproba de catre ordonatorul de credite ierarhic superior al acestuia. Bugetele institutiilor publice care se finanteaza integral din venituri proprii, se aproba de catre organul de conducere al institutiilor publice si cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior.

1.2.6. Executia bugetului de stat. Notiune. Competente Responsabilitati

Executia bugetara se incheie la data de 31 decembrie a fiecarui an .

Institutiile care au competenta legala in executia bugetului de stat sunt: Guvernul care exercita conducerea generala a executiei bugetelor centrale, Ministerul Finantelor Publice care asigura echilibrul bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, ordonatorii de credite care dispun sau aproba orice actiuni cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public. Ordonatorii de credite sunt de 3 grade: ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale, ordonatori secundari de credite (conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica), care aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii si a celor din bugetele fondurilor speciale, ordonatori tertiari de credite (conducatori din institutiile publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor principali sau secundari de credite) si care utilizeaza creditele bugetare repartizate pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le conduc.

Repartizarea veniturilor si cheltuielilor bugetare pe trimestre si pe ordonatori de credite. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercitiului financiar si pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, dupa deschiderea sau alimentarea cu fonduri de catre Ministerul Finantelor Publice.

Modificarea destinatiei creditelor bugetare. Prin legea bugetara se aproba creditele bugetare pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar, precum si structura functionala si economica a acestora. Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finantarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite. Tipuri de modificare a destinatiei initiale a creditelor bugetare : virarile de credite intre subdiviziunile clasificatiei bugetare, transferul creditelor bugetare, suplimentarea, blocarea si anularea creditelor bugetare.

Realizarea veniturilor bugetare cuprinde impozitele, taxele si orice alte venituri stabilite prin lege. Executia bugetara are aceeasi durata ca si exercitiul financiar.Executia cheltuielilor bugetare. Sumele aprobate prin bugetul public pe destinatii, in limita carora se pot angaja, ordonanta si efectua plati reprezinta creditele bugetare (drepturi banesti ale beneficiarilor bugetului public, nerambursabile si nu sunt purtatoare de dobanda).

Respectarea executiei cheltuielilor bugetare este obligatorie, schimbarea nelegala a acestora constituie infractiune de deturnare de fonduri. Procedura executiei cheltuielilor bugetare incepe cu deschiderea creditelor bugetare, urmata de repartizarea acestora in baza "dispozitiei bugetare".

1.2.7. Executia de casa a bugetului de stat

Potrivit art.60, executia de casa a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizeaza

prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finantelor Publice, care asigura:

a) Incasarea veniturilor bugetare;

b) Efectuarea platilor dispuse de persoanele autorizate ale institutiilor publice, in limita creditelor bugetare, si destinatiilor aprobate potrivit dispozitiilor legale;

c) Efectuarea operatiunilor de incasari si plati privind datoria publica interna si externa rezultata din imprumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenta si plata dobanzilor, comisioanelor, spezelor si altor costuri aferente;

d) Efectuarea altor operatiuni financiare in contul autoritatilor administratiei publice centrale si locale.

In cadrul executiei fiecarui buget anual de stat, executia de casa se intercaleaza intre executia partii de venituri si executia partii de cheltuieli, cuprinzand operatiunile inerente de incasare, pastrare si eliberare a fondurilor banesti bugetare.

1.2.8. Incheierea executiei bugetului de stat

Incheierea executiei bugetului de stat se realizeaza in baza urmatoarelor principii prevazute in art.61 din Legea nr.500/2002:

1. executia bugetara se incheie la data de 31 decembrie a fiecarui an;

2. orice venit neincasat sau orice cheltuiala angajata, lichidata si ordonantata, in cadrul prevederilor bugetare, si neplatita pana la data de 31 decembrie, se vor incasa sau se vor plati, dupa caz, in contul bugetului pe anul urmator;

3. creditele bugetare neutilizate pana la incheierea anului sunt anulate de drept;

4. disponibilitatile din fondurile externe nerambursabile si cele din fondurile publice destinate cofinantarii contributiei financiare a Comunitatii Europene, ramase la finele exercitiului bugetar in conturile structurilor de implementare, se raporteaza in anul urmator.

Executia bugetului de stat ia sfarsit pe data de 31 decembrie a fiecarui an, data la care isi inceteaza aplicativitatea legile bugetare anuale. La aceasta data inceteaza toate operatiile de incasare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor bugetare aferente bugetului care expira. Veniturile ramase de incasat, precum si cheltuielile neefectuate pana la data de 31 decembrie

vor constitui acte si operatii ale bugetului pe anul urmator.