QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente economie

Asigurarea autovehiculelor



Asigurarea autovehiculelor


1. Asigurarea de avarii auto

Pentru aceasta forma de asigurare este important de definit categoria de autovehicule. Prin acest termen se inteleg nu numai autovehiculele, ci si remorcile trase de autovehiculele asigurate, autovehiculul propulsat, suspendat pe roti, senile, talpi de alunecare folosite pentru transportul marfurilor sau persoanelor.

In practica internationala, clasificarea riscurilor asigurabile in asigurarea de autovehicule tine seama de tipurile de vehicule ce se asigura, datorita varietatii mari a acestora.

Clasele mai intalnite sunt urmatoarele:

a) autovehicule proprietate privata,



b) motociclete,

c) autovehicule comerciale - pentru transportul marfurilor si pasagerilor,

d) vehicule agricole si forestiere,

e) auto speciale, construite sau adaptate pentru o anume utilizare, ex: macarale, tractoare, ambulante, excavatoare, echipamente pentru extractii si transport minier, auto speciale pentru transport autovehicule, etc.

Asigurarea auto este cea mai frecvent intalnita in asigurarile non-viata. Ea se contracteaza cel mai usor dintre toate asigurarile facultative si este asigurarea cu cea mai mare rata a daunei.

In practica societatilor de asigurare, pentru stabilirea primei de asigurare se au in vedere mai multi factori si anume:

a) statistici privind accidentele de circulatie, furturi,

b) tipul autovehiculului si marca,

c) valoarea autovehiculului,

d) riscurile asigurate,

e) capacitatea cilindrica,

f)  performantele tehnice,

g) usurinta reparatiilor, disponibilitatea si accesibilitatea pieselor de schimb,

h) costul reparatiilor,

i)  atractia pentru hoti,

j)  varsta si experienta conducatorului auto,

k) vechimea masinii,

l)  istoricul daunelor solicitantului,

m)   starea drumurilor, sisteme de semnalizare rutiere in tara in care circula cel mai mult autovehiculul.


Riscuri asigurate

Riscurile pentru care se ofera protectie sunt diferite de la o societate la alta, deoarece fiecare isi stabileste singura politica de subscriere. Exista totusi anumite riscuri pe care le intalnim la majoritatea societatilor de asigurare, cum ar fi:

a)     avarii produse ca urmare a ciocnirii, lovirii sau izbirii cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile aflate in afara ori in interiorul autovehiculului asigurat, rasturnari, derapari, zgarieturi, caderi( cadere in prapastie, cadere in apa cu ocazia transbordarii, caderi pe autovehicul a unor corpuri cum ar fi: copaci, blocuri de gheata sau de zapada, etc.),

b)     incendiu, precum si pagubele produse din aceasta cauza, cum ar fi: afumare, patare, carbonizare sau alte distrugeri,

c)     trasnet, explozie si pagubele produse cand acestea au avut loc la distanta de autovehiculul respectiv,

d)     ploaie torentiala, grindina, inundatie, apa ramasa pe sol, furtuna, uragan, cutremur de pamant,

e)     prabusire sau alunecare de teren,

f)      greutatea stratului de zapada sau gheata,

g)     avalanse de zapada, caderea unor corpuri pe constructia in care se afla autovehiculul.

La fel ca la alte tipuri de asigurari, sunt acoperite si avariile aparute ca urmare a unor masuri luate in timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvare autovehiculului sau a constructiei in care se afla acesta.

In cazul riscurilor cu caracter natural( trasnet, furtuna, uragan, etc.) se acorda despagubiri si pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor fenomene, cum ar fi: prabusirea unui copac lovit de trasnet peste autovehiculul asigurat.

In cazul in care in asigurare sunt incluse si pagube la partile componente precum aparatele de radio, casetofoane, TV., aparate de aer conditionat special construite pentru auto, acestea se despagubesc numai daca erau montate la autovehicul si daca avariile s-au produs odata cu cele produse din orice cauza cuprinsa in asigurare.

Pagubele produse anvelopelor ori camerelor autovehiculului ( inclusiv a celor de rezerva) sculelor, trusei medicale de prim ajutor se despagubesc numai daca acestea erau montate ori se aflau in autovehicul si daca avariile s-au produs dintr-un risc asigurat.

De obicei in cadrul asigurarii de auto se mai despagubesc si alte cheltuieli cum ar fi:

a)     cheltuieli cu transportul autovehiculului la atelierul de reparatii cel mai apropiat de locul accidentului si care poate executa reparatia( numai daca autovehiculul nu poate fi deplasat prin forta proprie),

b)    pagubele produse autovehiculului asigurat - avarii sau distrugeri prilejuite de masurile luate in timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a constructiei in care se afla acesta,

c)     cheltuieli efectuate in vederea limitarii pagubelor produse din cauze cuprinse in asigurare.

Riscurile excluse:

1.daunele autovehiculului asigurat, ale partilor si accesoriilor sale care rezulta:

a)       din operatiuni de razboi civil, militare sau paramilitare, greve, demonstratii, orice miscari populare, actiuni teroriste, vandalism sau sabotaj,

b)      din competitii sportive sau antrenamente pentru competitiile sportive,

c)       din influenta directa a exploziei atomice, a materialelor sau produselor radioactive sau din masurile luate cu scopul de a elimina efectul nociv al radiatiilor care fac obiectul asigurarii practicate de poolul nuclear;

2. daune rezultand din incendii sau explozie la autoturism transformat fara permisiunea autoritatilor sau a constructorului, ca rezultat a unei asemenea transformari;

3. pagube cauzate de incendiu, explozie in eventualitatea in care au fost incalcate grav reglementarile de prevenire a incendiilor;

4. partile componente ale autovehiculului, accesoriile, piesele de schimb tinute separat de autovehicul( garaj, casa, atelier);

5. daune rezultate din neincarcarea sau suprasolicitarea autovehiculului;

6. cheltuieli facute pentru imbunatatirea sau transformarea autovehiculului in comparatie cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri care au fost produse din cauze necuprinse in asigurare, precum si cele pentru reparatii nereusite;

7. pagube indirecte cum ar fi : reducerea valorii autovehiculului dupa reparatii sau cele produse prin intreruperea utilizarii autovehiculului chiar ca urmare a unei cauze cuprinse in asigurare, cheltuieli ocazionate de deplasare la locul evenimentului asigurat, costul ingrijirilor medicale de care beneficiaza conducatorul auto in cazul evenimentului asigurat;

8. pagube produse partilor componente sau pieselor de rezerva, huselor, prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar sau oricaror altor bunuri existente in autovehicul.

Asiguratorul este exonerat de raspundere si pentru pagubele cauzate de:

a) intrebuintarea, functionare, uzarea pieselor si subansamblelor, defecte de fabricatie ale materialului sau de executie a partilor componente sau pieselor,

b) influenta temperaturii asupra motorului autovehiculului( avarieri la blocul motor, chiulasa sau la sistemul de aprindere sau racire) si cele produse cutiei de viteze sau diferentialului ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri sau supraincalzirii din orice alte cauze decat cele cuprinse in asigurare,

c) pagube indirecte ( reducerea valorii autovehiculului in timpul mersului, pagube produse de actiunea curentului electric asupra instalatiei electrice precum si pagube produse prin actiunea acizilor sau a oricaror substante chimice),

d) pagube produse partilor componente de rezerva, huselor, prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar, paturilor sau altor bunuri din autovehicul,

e) cheltuieli efectuate pentru transformare sau imbunatatirea autovehiculului in comparatie cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avariei sau distrugeri in urma unor cauze necuprinse in asigurare si cheltuieli pentru reparatiile nereusite,

f)  pagube produse autovehiculului de operatiuni militare in timp de razboi, greve

g) influenta directa a trepidatiilor autovehiculului in timpul mersului, actiunii curentului electric asupra instalatiei electrice, etc.,

h) arsurile simple care nu sunt urmate de incendiu ;i cele provocate de fenomenele electrice produse in orice fel la instalatia electrica, cu exceptia celor cu flacara.

Contractul de asigurare prevede si clauze referitoare la intinderea teritoriala a acoperirii, perioada de acoperire ( sase luni, un an), momentul intrarii in vigoare a asigurarii, fransiza, reducerea primelor de asigurare prin acordarea unui bonus in situatiile in care in perioada anterioara ( de obicei in anul anterior de asigurare) nu s-au inregistrat pagube. Este o practica incetatenita in societatile de asigurare din Romania ca la reinnoirea unui contract de asigurare de avarii auto sa se acorde un bonus la prima de asigurare daca in anul anterior de asigurare, asiguratul nu a facut cerere de despagubire. Bonusurile care se acorda sunt intre 15-45% daca asiguratul nu a inregistrat daune dupa 1-5 ani sau mai multi, de asigurare.

Suma asigurata - are in vedere valoarea reala a autovehiculului la data incheierii contractului, aceasta valoare se obtine ca diferenta intre valoarea din nou a acesteia si uzura calculata in functie de vechime. In societatile de asigurare din Romania valoarea din nou se calculeaza diferit in functie de provenienta vehiculelor ( straine sau romanesti).

Toate drepturile si obligatiile partilor contractante sunt aceleasi ca si in cazul altor tipuri de contracte de asigurare.

Printre obligatiile asiguratului se mentioneaza intretinerea autovehiculului asigurat si a eventualelor instalatii speciale ale acestora in bune conditii, in scopul prevenirii producerii evenimentului asigurat. Asiguratorul are dreptul de a verifica modul in care sunt intretinute autovehiculele asigurate.

In cazul in care evenimentul asigurat se produce, asiguratul pentru a putea solicita incasarea contravalorii despagubirii, este obligat sa prezinte asiguratorului documente care sa ateste producerea evenimentului, precum si a cauzelor si circumstantelor in care s-a produs.

In acest scop, succesiunea faptelor pe care trebuie sa le indeplineasca asiguratul este urmatoarea:

a)     sa instiinteze imediat organele politiei sau alte organe de cercetare mai apropiate de locul producerii evenimentului, cerand intocmirea de acte cu privire la cauzele si imprejurarile producerii accidentului si la pagubele produse,

b)    sa ia, pe seama companiei de asigurari si in cadrul sumei asigurate, potrivit cu imprejurarile, masuri pentru limitarea pagubei,

c)     sa ia masuri pentru salvarea bunurilor asigurate, pentru pastrarea si paza bunurilor ramase si pentru prevenirea degradarii ulterioare,

d)    sa puna la dispozitia societatii de asigurare toate actele si evidentele necesare pentru verificarea existentei si valorii autovehiculului asigurat, precum si pentru constatarea si evaluarea pagubelor si pentru stabilirea drepturilor la despagubiri,

e)     sa puna la dispozitia societatii de asigurare documentatia privind evenimentul asigurat, cuantumul despagubirii se determina pe baza acestei documentatii, in functie de costul reparatiilor, al partilor componente sau de costul de inlocuire al acestora, incluzandu-se cheltuielile pentru materiale, demontare si montare corespunzatoare reparatiilor si inlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse de cauze cuprinse in conditiile de asigurare.

De cele mai multe ori, dat fiind faptul ca asiguratii solicita si alte acoperiri suplimentare care nu sunt incluse in conditiile generale de asigurare, societatea de asigurare ofera si astfel de protectii, in schimbul unei prime aditionale. In aceasta categorie poate intra de exemplu riscul de furt.

Dat fiind procesul inflationist in conditiile economiei romanesti, este posibila si actualizarea sumei asigurate in raport cu inflatia, dar si datorita cresterii valorii reale a autovehiculului ca urmare a cresterii valorii de comercializare sau ca urmare a cresterii cursului de referinta. Aceasta clauza va presupune plata unei prime de asigurare suplimentare corespunzatoare sumei asigurate suplimentare si perioadei ramase pana la expirarea contractului de asigurare.


Asigurarea auto pentru riscuri speciale

Asigurarea pentru riscul de furt la auto reprezinta o forma de asigurare speciala care acopera riscul de furt al intregului autovehicul si de cele mai multe ori al unor parti componente si accesorii.

Riscurile asigurate in baza acestei conditii sunt:

a) insusirea arbitrara a autovehiculului de catre terte persoane,

b) furtul autovehiculului sau al unor componente si accesorii din dotarea acestuia, prin efractie sau prin acte de violenta,

c) pagubele produse autovehiculelor ca urmare a furtului sau a tentativei de furt.

Excluderile pentru aceasta conditie sunt:

a) daca organele politiei nu confirma furtul sau tentativa de furt, ori daca la acestea nu s-a inregistrat o reclamatie in legatura cu furtul sau tentativa de furt,

b) daca, dupa comiterea furtului sau a tentativei de furt, paguba s-a marit prin neluarea intentionata de catre asigurat a masurilor pentru limitarea ei, pentru partea de paguba care s-a marit, in cazul in care aceste fapte rezulta din actele incheiate de organele de drept ( politie sau alte organe de cercetare),

c) daca la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte persoane din familia asiguratului sau din serviciul acestuia, in cazul in care aceste fapte rezulta din actele incheiate de organele de drept (politie),

d) daca in timpul cat autovehiculul nu era folosit, iar conducatorul auto l-a parasit, nu i s-a scos cheia din contact si nu i s-au incuiat usile cu exceptia cazurilor cand autovehiculul se afla intr-o incapere incuiata,

e) daca in momentul furtului sau al tentativei de furt, autovehiculul era desfacut in partile sale componente, cu exceptia cazurilor in care furtul sau tentativa de furt s-au produs prin efractie in incaperea in care se afla autovehiculul desfacut in partile sale componente,

f)  pentru furtul integral al autovehiculului inchiriat pe baza unei licente oficiale sau a carui inchiriere a fost mentionata expres printre modurile de utilizare ale acestuia, in cazul in care furtul a avut loc in timpul perioadei de inchiriere,

g) pentru bunurile din autovehicul, altele decat cele din dotarea acestuia, daca nu au fost cuprinse in asigurare, in mod expres, prin acordul partilor.

In caz de neindeplinire a obligatiilor asiguratului, societatea de asigurare are dreptul sa refuze plata despagubirii daca din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei.


2. Asigurarea de raspundere civila auto a detinatorilor de autovehicule

Prin asigurare de raspundere civila auto se acopera prejudiciile create de asigurat unor terte persoane pentru care acesta este raspunzator conform legii.

In fiecare tara exista reglementari specifice pentru asigurarea auto, dar in mod deosebit pentru asigurarea de raspundere fata de terti. Acest lucru este determinat de puternica implicare sociala, datorita pagubelor materiale si suferintelor cauzate de accidentele de circulatie unor terti nevinovati.

In Romania, in conformitate cu Legea 136/'95 privind asigurarea si reasigurarea in Romania, art.4 asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse din accidente de autovehicule este singura forma de asigurare obligatorie.

Prin aceasta asigurare asiguratorul se obliga sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde in fata legii fata de tertele persoane pagubite si pentru cheltuielile facute de asigurat in procesul civil (art.41).Datorita caracterului obligatoriu, unicitatii conditiilor de asigurare si primei de asigurare practicate pentru aceasta asigurare nu se incheie contract de asigurare, ci se elibereaza numai un certificat prin care se confirma plata primei de asigurare si perioada asigurata. Asigurarea de raspundere civila se practica numai de asiguratori autorizati de C.S.A.

Conform art.50, despagubirea se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si avarierea sau distrugerea de bunuri. In caz de vatamare corporala sau deces, despagubirea se acorda pentru persoanele aflate in afara autovehiculului, numai daca acestea nu erau transportate in baza unui raport contractual existent cu detinatorul autovehiculului respectiv. Pentru avariile sau distrugerile unor bunuri, despagubirea se acorda pentru bunurile aflate in afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate in acel autovehicul, numai daca acestea nu erau transportate in baza unui raport contractual existent cu conducatorul autovehiculului respectiv, precum si daca nu apartineau detinatorului sau conducatorului autovehiculului raspunzator de producerea accidentului.

Asiguratorul poate sa recupereze sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei in urmatoarele cazuri :

a) accidentul a fost produs cu intentie,

b) accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie, chiar daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau in timpul comiterii altor infractiuni savarsite cu intentie,

c) accidentul a fost produs in timpul cand autorul infractiunii savarsite cu intentie incerca sa se sustraga de la urmarire,

d) persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus autovehiculului fara consimtamantul asiguratului.

Exista si situatii in care nu se acorda despagubire pentru pagube produse prin accidente de autovehicul. Spre exemplu: in cazul in care accidentul a fost produs dintr-un caz de forta majora (trasnet, inundatie etc.), din culpa exclusiva a persoanei pagubite, a unei terte persoane sau pentru avarierea ori distrugerea bunurilor, produse intr-un accident de autovehicul al carui autor a ramas neidentificat.

Nivelul primei de asigurare, limita maxima a despagubirilor, termenele de plata, sanctiunile si alte elemente cu privire la aplicarea asigurarii se stabilesc printr-un Ordin al CSA. Primele de asigurare astfel stabilite sunt practicate la acelasi nivel de toate societatile care incheie aceasta asigurare.

Pentru anul 2007 asigurarea se poate incheia anual sau semestrial, primul semestru asigurat incheindu-se la sfarsitul lunii iunie, iar al doilea incepe de la 01.07.2007 - 31.12.2007.

Despagubirea maxima acordata este de 300.000 RON cu o fransiza simpla de 100 RON pentru daunele materiale si 100.000 RON pentru fiecare persoana dar nu mai mult de 500.000 RON indiferent de numarul persoanelor accidentate.


3. Asigurarea internationala de raspundere civila auto "carte verde"

Din aceleasi motive aratate pentru asigurarea de raspundere civila auto pe teritoriul national, a aparut ca o necesitate protectia similara a persoanelor fizice si a bunurilor pe plan international. Alaturi de acestea, pentru inlaturarea inconvenientelor determinate de diversitatea reglementarilor referitoare la compensarea pagubelor produse unui tert de un posesor de autovehicul prin accident. Comisia Economica pentru Europa de pe langa ONU a propus ca asigurarea incheiata in tara de origine a asiguratorului sa fie recunoscuta in tara in care s-a produs prejudiciul. Primele reglementari au aparut in 1947, astfel in tara vizitata este valabila asigurarea incheiata la asiguratorul din tara de origine, asigurarea valabila in baza legii de asigurare obligatorie din tara vizitata.

Astfel in fiecare tara participanta s-a infiintat un birou al asiguratorului de autovehicule ca organism special desemnat al societatii de asigurare din tara respectiva, care are dreptul de a elibera asiguratului un certificat de asigurare in mod direct sau printr-una dintre societatile de asigurare membre, document cunoscut sub denumirea de "carte verde".

Documentul "carte verde" constituie dovada ca proprietarul autovehiculului a incheiat contractul de asigurare pentru raspundere civila. El acopera raspunderea ce i-ar putea reveni asiguratului in termenii prevazuti de legea asigurarii obligatorii a autovehiculelor din tara vizitata unde s-a produs accidentul, biroul gestionar din aceasta tara avand rolul de a constata, evalua si lichida daunele fata de tertul pagubit, despagubirile platite urmeaza a le recupera de la biroul emitent, la care se adauga si o suma de bani pentru serviciile prestate.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }