Teoria constitutiei

TEORIA CONSTITUTIEI

Constitutia, ca lege fundamentala a statului, reprezinta izvorul juridic principal al dreptului constitutional. Trebuie precizat aici ca valoarea si importanta sa nu se limiteaza doar la acest rol. Ea sta la baza unui intreg curent de gandire, aparut in perioada iluminista si continuat inclusiv dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu relevanta atat pentru domeniul juridic, cat si pentru cel politic si filozofic. Astfel, constitutionalismul si-a propus initial (si a reusit cu un oarecare succes) sa inlocuiasca din randul izvoarelor dreptului si mai ales din cadrul izvoarelor de drept constitutional cutuma, ce permitea o larga putere discretionara detinatorului puterii in stat, cu izvoarele scrise, mai precis cu Constitutia, care avea drept principal rol limitarea puterii suveranului si incadrarea sa in limitele stabilite de norme juridice cunoscute si cu forta juridica suprema in stat. Prin urmare, inca de la aparitia sa, Constitutia a fost considerata si analizata prin opozitie cu absolutismul, drept o limita in calea exercitarii arbitrare a puterii. O data acest scop indeplinit, constitutionalismul a continuat sa aiba un rol important si eminamente progresist pe scena istorica, el propunandu-si garantarea eficienta a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului. Miscarea constitutionalista a stat la baza dezvoltarii fenomenului constitutie in lume si a permis raspandirea sa tot mai larga, precum si aprofundarea consecintelor juridice ale acestuia, studiul nostru se va limita la analiza notiunii de constitutie din perspectiva juridica, la precizarea regimului juridic si la identificarea principalelor consecinte pe care legea fundamentala le produce asupra sistemului normativ statal. In final, va fi succint prezentata istoria constitutionala a statului roman.

In istoria lumii, incepand cu secolul al XVIII-lea s-a impus, alaturi de alte mari institutii create in scopul de a exprima prefacerile structurale politice, economice sau juridice si constitutia, ca lege fundamentala a oricarui stat.

De altfel, pretutindeni astazi, adoptarea constitutiei este un mare eveniment politic, social si juridic din viata unui stat. Iar aceasta, pentru ca in constitutie sunt consacrate principiile fundamentale ale intregii vieti economice, politice, sociale si juridice, in conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promoveaza si apara.

Continutul constitutiei este un continut complex, el cuprinzand principiile fundamentale pentru toate domeniile vietii (politice,  economice, sociale, culturale, juridice etc). este si motivul pentru care adeseori este caracterizata ca fiind legea fundamentala care sta la temelia organizarii statale si este baza juridica a intregii legislatii.

Constitutia, ca izvor principal al dreptului constitutional, reglementeaza relatiile sociale fundamentale, dar care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Realizam astfel distinctii clare, stiintifice intre drept, drept constitutional si constitutie, deci intre aceste mari categorii juridice care se explica unele prin altele, dar nu se confunda.

In acest sens constitutia trebuie considerata a fi legea fundamentala a unui stat, constituita din norme juridice, investite cu forta juridica suprema, si care reglementeaza acele relatii sociale fundamentale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii politice a poporului.

Intr-o prima apreciere putem considera constitutia ca un 'asezamant politic si juridic fundamental al unui stat'. Constitutia, situata la rascrucea dreptului si politicii, este influentata de actiunea lor conjugata. Putem folosi de asemenea o comparatie sugestiva: 'Constitutia este ca textul unei piese, in timp ce sistemul politic este jucarea piesei'. Iar Napoleon afirma ca 'nici o constitutie nu ramane asa cum a fost facuta. Punerea sa in miscare este intotdeauna subordonata oamenilor si circumstantelor'.

Din punct de vedere etimologic, constitutia provine de la cuvantul latin 'constitutio', care inseamna 'asezarea cu temei' sau 'starea unui lucru', 'organizare'. in dreptul roman imperial acest termen avea sensul de lege. imparatul edicta acte normative denumite constitutii cu forta juridica superioara, in unele manuale de istorie antica se vorbeste despre Constitutia lui Solomon sau Constitutia lui Lycurg, fara sa fie vorba despre constitutii in intelesul de azi. De asemenea, cuvantul putea sa desemneze si 'un complex de legi sperate care reglementau diferite domenii de organizare a statului, mai ales la greci'.

In acceptiunea actuala, constitutia apare mult mai tarziu, cu toate ca unele reguli cu continut constitutional au existat mai demult. Normele scrise sau nescrise cu privire la transmiterea si exercitarea puterii au aparut odata cu constitutia statului.

Primele constitutii s-au afirmat ca mijloace de limitare a puterii absolutiste si statuarea unor drepturi pentru alte categorii sociale. De exemplu, in Anglia au fost elaborate un set de acte constitutionale, incepand din secolul al XlII-lea.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea se extinde aparitia constitutiilor, ca un ansamblu sistematizat de norme care stabilesc organizarea puterii statale, determinand un anumit echilibru al puterilor publice si garantarea unor drepturi si libertati cetatenesti, imaginata ca un pact, remarca profesorului francez Gicquel, 'constitutia asculta de un ritm binar in ceea ce ea stabileste, pe de o parte, modul de desemnare a guvernantilor ca si competentele lor, si pe de alta parte, determina drepturile si libertatile celor guvernati".

Sursele de inspiratie ale constitutiilor aparute in acea perioada, dar mai tarziu, atat in litera cat si in spiritul lor, au fost Declaratia de independenta a SUA - 1776 (de fapt Constitutia Statului Virginia, care prin dezbateri indelungate a fost transformata in Constitutia SUA), precum si Declaratia drepturilor omului si cetateanului din Franta - 1789.

Constitutia este o lege, dar nu orice lege, ci una fundamentala, caracteristica determinata atat de relatiile sociale pe care le reglementeaza, cat si de forta sa juridica, care o situeaza in fruntea izvoarelor de drept. Cand ne referim la constitutie, desi i se zice lege fundamentala, avem in vedere un ansamblu de norme (fie ca sunt scrise sau nescrise) cu un anumit obiect de reglementare.

Constitutia reglementeaza relatii sociale esentiale care conditioneaza existenta si functionarea societatii ca sistem. In primul rand se refera la relatiile privind puterea politica organizata statal. Constitutia este un document (o carte) sau un set de documente in care se stabileste cum este organizat statul, care sunt deci autoritatile publice (organele statului), cum sunt instituite, cum functioneaza, care sunt relatiile dintre ele, precum si dintre acestea si cetateni; se determina forma statului; se proclama principii generale ale ordinii politice si juridice, precum si simboluri nationale; unele constitutii consacra drepturi, libertati si indatoriri fundamentale.

Constitutia consacra principii de baza pentru intreaga viata economica, sociala, politica, reflecta si consolideaza etape ale dezvoltarii sociale, proiecteaza directiile dezvoltarii viitoare. Semnificatia constitutiei, ca document politic fundamental, remarca prof. I. Deleanu este demonstrabila si sub urmatoarele aspecte: 'Constitutia este retrospectiva si prospectiva - ea realizeaza sinteza proceselor istorice din istoria societatii pana la nivelul de civilizatie si democratie la care a ajuns si totodata exprima un proiect consonat cu aspiratiile majore ale colectivitatii constituite de stat, atat ca sinteza cat si ca proiect, constitutia exprima o filozofie si o ideologie, caracteristice colectivitatii umane constituite in respectivul stat'.

Constitutia are cel mai important loc in ansamblul actelor normative. Pozitia superioara a constitutiei este reflectata in necesitatea confirmarii celorlalte acte normative asezate in ierarhia inferioara a izvoarelor de drept, atat din continutul constitutiei, cat si din forma ei. Majoritatea constitutiilor sunt adoptate si modificate prin proceduri speciale.

Constitutia, in acceptiunea ei propriu-zisa, presupune constituirea unui sistem politic democratic, existenta unui stat de drept in care sa domneasca legea atat pentru guvernanti, cat si pentru cei care sunt guvernati. in acest sens se exprima Declaratia drepturilor omului si cetateanului din Franta - 1789, potrivit careia 'orice societate in care garantarea drepturilor omului nu este asigurata, nici separarea puterilor stabilita, nu are constitutie'.

Totusi, exista numeroase conceptii care considera constitutia o lege care reglementeaza cu preponderenta sau exclusiv organizarea politica a statului. Unele au avut in vedere societati democratice. Pe de alta parte, este posibil ca, pornind de la aceste considerente, tari cu regimuri autoritare sa posede constitutii care sa le ofere legitimitatea.

In unele state, au existat constitutii democratice din punct de vedere al formei, care raspundeau exigentelor initiale, total sau partial, privind ingradirea puterii guvernantilor si proclamarea unor drepturi fundamentale. Dar, in practica, acestea erau lipsite de un continut real. Este edificator exemplul tarilor din sud-estul Europei, in perioada totalitarismului.

Recapituland cateva repere care configureaza notiunea de constitutie putem arata ca: ea nu este o simpla lege, ci un sistem de norme cu caracter fundamental care sta la baza edificiului juridic si politic; in acelasi timp, este o categorie istorica care exprima evolutia sistemului legislativ, dar si o noua conceptie, o ideologie politica si juridica, cu deschiderea democratica.

In concluzie, Constitutia este o lege a unui stat, investita cu forta juridica suprema si care reglementeaza relatiile sociale esentiale care privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii in societate, consfinteste cele mai importante principii ale vietii social-economice si politice, consacra drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor.

1. Aparitia, adoptarea, modificarea, suspendarea si abrogarea Constitutiei

A.  Aparitia Constitutiei

In aprecierea momentului aparitiei constitutiei in lume, doctrina juridica nu este unitara datorita, credem noi, faptului ca uneori nu se iau in consideratie constitutia cutumiara si constitutia mixta (scrisa si cutumiara), ci numai cea scrisa si bineinteles faptului ca nu se apreciaza fenomenul constitutie in toata complexitatea lui. Astfel, unii considera ca prima constitutie a aparut in Anglia, pentru altii constitutiile au aparut odata cu ajungerea la putere a burgheziei, in timp ce altii subliniaza ca daca din punct de vedere cronologic Constitutia Americii a aparut inaintea celei franceze, sub aspectul importantei istorice, al rolului si influentei pe care le-au avut asupra dezvoltarii miscarii constitutionale in lume intaietatea revine actelor cu caracter constitutional ale Revolutiei franceze.

Cauzele aparitiei Constitutiei. Aparitia constitutiei trebuie privita ca un proces desfasurat in timp, inceput cu mult inainte de revolutia burgheza, proces in care burghezia a jucat un rol hotarator, desavarsit prin adoptarea constitutiei scrise.

Constitutia apare din necesitatea afirmarii si protejarii printr-un ansamblu de norme cu putere juridica suprema, adoptate in forme solemne, a puterii instaurate. Ea marcheaza practic aparitia statului de drept, punand si guvernantii sub incidenta regulilor juridice. In Europa, prima constitutie scrisa este adoptata in Franta in anul 1791.

Constitutia cutumiara si Constitutia scrisa. Doctrina juridica precizeaza pe buna dreptate ca normele constitutionale pot fi sistematizate fie intr-un act unic fundamental, fie in mai multe acte constitutionale redactate in forma scrisa, fie intr-un sistem de norme scrise si cutumiare (nescrise) care in totalitatea lor formeaza constitutia statului.

In mod obisnuit constitutiile se divid in doua categorii si anume in constitutii nescrise (cutumiare) si constitutii scrise.

Constitutiile cutumiare se intalnesc in Anglia, Israel si Noua Zeelanda. Ele sunt rezultatul experientei si practicii zilnice, al unor traditii, uzante, precedente, principii fundamentale cristalizate in decursul timpurilor in activitatea statala.

Constitutia scrisa are la baza o serie de teorii si practici care au precedat-o si care s-au impus. Justificarile date constitutiei scrise sunt de ordin istoric, traditional etc.

B.  Adoptarea Constitutiei

Fata de continutul si scopurile constitutiei, din totdeauna s-a pus problema unor forme speciale (proceduri) de adoptare, care sa puna in valoare suprematia acesteia si deosebirile fata de restul dreptului, dar mai ales fata de legile ordinare.

Initiativa adoptarii Constitutiei Cat priveste initiativa adoptarii constitutiei, se pune problema de a sti ce organism sau forta politica, obsteasca sau statala poate avea aceasta initiativa. De principiu consideram ca initiativa constitutionala trebuie sa apartina acelui organism statal, politic sau social care, ocupand in sistemul politic al unei societati locul cel mai inalt (organ suprem), este cel mai in masura sa cunoasca evolutia societatii date, perspectivele sale.

Moduri de adoptare a Constitutiei. In legatura cu adoptarea propriu-zisa a constitutiei se impun mai multe explicatii, avand in vedere ca in aceasta privinta teoria si practica constitutionala a statelor cunosc multe nuantari.

Adoptarea constitutiei a cunoscut si cunoaste diferite moduri. Ca si in alte domenii ale vietii politice si juridice, modul de adoptare a unei constitutii este specific fiecarei tari si este determinat de stadiul de dezvoltare economica, sociala si politica, de ideologia dominanta in momentul adoptarii constitutiei, de raporturile sociale.

Importanta este nu analiza clasificarilor, ci expunerea modurilor (procedeelor) de adoptare a constitutiilor, observandu-se ca aceste moduri explica in mare masura si evolutia constitutiilor cat priveste forma si continutul lor.

Constitutia acordata. Constitutiile acordate sunt constitutii adoptate de catre monarh ca stapan absolut, care-si exercita puterea sa. Ca exemple de constitutii acordate sunt: Constitutia data in Franta de Ludovic al XVIII-lea la 4 iunie 1814; Constitutia Piemontului si Sardiniei din 4 martie 1848; Constitutia japoneza din 11 februarie 1889 etc.

Statutul. Statutul sau constitutia plebiscitara, cum mai este denumit in literatura de specialitate, este in fond o varianta a constitutiei acordate, o varianta mai dezvoltata. Statutul este initiat tot de seful statului (monarhul), dar este ratificat prin plebiscit.

Pactul sau constitutia pact este considerata a fi un contract intre rege si popor. Poporul este reprezentat prin parlament. Este considerata mai potrivita pentru apararea intereselor grupurilor conducatoare (guvernantilor), deoarece monarhul trebuie sa tina seama de pretentiile acestora. Pactul s-a folosit atunci cand, profitandu-se de o conjunctura favorabila, s-au putut impune sefului statului anumite conditii. Exemplu de pact este Charta de la 14 august 1830, din Franta, cand Louis Philippe d'Orleans este chemat la tronul Frantei ramas liber si accepta constitutia propusa de parlament, devenind astfel, in urma acordului sau cu parlamentul, rege al Frantei.

Constitutia conventie. Aceasta constitutie este opera unei adunari, denumite conventie. Aceasta adunare era special aleasa pentru a adopta constitutia, ea exprima conventia intervenita intre toti membrii societatii, era considerata deasupra parlamentului, avea dreptul de a stabili puterile delegate in stat si competenta puterii constituante. Franta a cunoscut acest procedeu pentru stabilirea constitutiilor din 1781, 1848 si 1873, cu deosebirea ca termenul conventie a fost inlocuit cu cel de adunare constituanta.

Constitutia parlamentara. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, adoptarea constitutiilor s-a realizat, de regula, de catre parlamente (mai ales in tarile din estul Europei), folosindu-se urmatoarea procedura: initiativa, elaborarea proiectului, discutarea publica a proiectului, adoptarea proiectului de catre parlament cu majoritate calificata (cel putin 2/3 din numarul total al membrilor parlamentului). In acest mod au fost adoptate constitutiile noastre din anii 1948, 1952 si 1965.

C.  Modificarea Constitutiei

O alta problema teoretica, cu numeroase implicatii practice priveste modificarea constitutiei. Modificarea (revizuirea) constitutiei se poate face dupa aceeasi procedura dupa care se modifica legile, in acest caz suntem in prezenta unei constitutii suple sau flexibile.

Constitutia actuala a Romaniei (2003) stabileste ca pot initia revizuirea Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.

D. Incetarea provizorie a efectelor juridice ale normelor constitutionale si abrogarea Constitutiei

O alta problema teoretica priveste incetarea provizorie (suspendarea) a constitutiei, adica scoaterea din vigoare, in total sau in parte, pe o anumita perioada de timp determinata, a dispozitiilor constitutionale. Cercetarea acestei probleme se impune deoarece in practica constitutionala au fost cazuri in care constitutiile au fost suspendate in total sau in parte.

In practica constitutionala, constitutiile au fost suspendate in perioadele de crize politice, atunci cand guvernantii renuntau la formele democratice de conducere. In general, s-a suspendat constitutia prin proclamarea starii de necesitate, prin proclamarea starii de asediu, prin guvernarea prin decrete-legi, prin loviturile de stat.

In ce priveste abrogarea constitutiei, ea se produce atunci cand se adopta o noua constitutie.

2. Continutul normativ al Constitutiei

Din moment ce constitutia este o lege, dar se deosebeste totusi de lege, in mod firesc se pune problema de a stabili ce norme juridice trebuie sa cuprinda.

Identificarea continutului normativ al constitutiei prezinta un real interes mai ales pentru activitatea de redactare a proiectelor de constitutii si de legi.

Continutul normativ al constitutiei se subordoneaza conceptului de constitutie, el trebuie sa exprime in concret ceea ce este constitutia, ca important act politic si juridic.

O incercare de determinare a continutului normativ al constitutiei, de indelungata istorie, este definirea constitutiei in sens material si in sens formal. Prin constitutie, in sens material, sunt intelese dispozitiile cu caracter constitutional, indiferent in ce act normativ sunt cuprinse, iar prin constitutii, in sens formal, sunt intelese dispozitiile cuprinse in corpul constitutiei, indiferent daca aceste dispozitii sunt fundamentale sau reglementeaza relatii sociale de mica importanta, cum ar fi dispozitiile sanitare, scolare etc. prin constitutie in sens material - spunea Andre Hauriou - se are in vedere obiectul sau materia reglementarilor constitutionale si nu forma lor, iar prin constitutie in sens formal se are in vedere modul de exprimare a regulilor constitutionale.

3. Suprematia Constitutiei

Una din problemele stiintifice mai putin abordate frontal este fundamentarea stiintifica a suprematiei constitutiei. Nu trebuie sa intelegem ca aceasta problema nu a preocupat pe constitutionalisti si ca nu este prezenta in teoria si practica constitutionala a statelor. Nici nu s-ar putea altfel, deoarece ea tine de locul constitutiei in sistemul normativ, de ierarhizarea actelor normative, a sistemului de drept, si in orice caz de locul dreptului constitutional in sistemul de drept.

Interesant insa este faptul ca suprematia constitutiei apare ca un lucru stiut, firesc, de necontestat si de aici lipsa unor preocupari directe pentru motivarea, justificarea acestei suprematii. in general, s-a afirmat si se afirma caracterul de lege suprema al constitutiei, dar aceasta afirmatie este acceptata ca o axioma, ce nu mai trebuie demonstrata, ca ceva de certa si de incontestabila notorietate. Preocuparile pentru justificarea suprematiei constitutiei s-au exprimat prin definitiile ce i s-au dat, prin explicatiile privind adoptarea, modificarea si abrogarea ei, dar, intr-un fel, indirect.

3.1. Conceptul de suprematie a Constitutiei

Spuneam ca suprematia constitutiei apare ca ceva firesc, de notorietate, vorbindu-se fie pur si simplu despre suprematie sau folosindu-se si alte exprimari precum: valoarea juridica suprema, super legalitate (Marcel Prelot), legea suprema (Georges Burdeau) etc.

Suprematia constitutiei este deci o notiune complexa, in continutul careia se cuprind trasaturi si elemente (valori) politice si juridice, care exprima pozitia supraordonata a constitutiei nu numai in sistemul de drept ci in intregul sistem social-politic al unei tari.

Aceasta calitate a constitutiei face ca pe buna dreptate in literatura juridica sa se puna intrebarea de a sti care este sursa valorilor morale, politice si juridice ale constitutiei. Trebuie deci sa cautam motivatia stiintifica a suprematiei constitutiei, semnificatia, finalitatea si consecintele sale.

3.2. Fundamentarea stiintifica a suprematiei Constitutiei

Unii autori lasa sa se inteleaga ca suprematia constitutiei s-ar fundamenta pe principiul legalitatii, plecand de la stransa legatura ce exista intre legalitate si constitutionalitate, de la ideea (exacta, de altfel) ca legalitatea in sensul cel mai general se sprijina pe principiul constitutionalitatii.

In alte opinii, se fundamenteaza suprematia constitutiei pe continutul si forma ei. In mod deosebit, retine aici atentia opinia potrivit careia se poate vorbi de o suprematie materiala si de una formala, plecand de la cele doua sensuri sub care este analizata uneori constitutia, sensul material si sensul formal.

Suprematia materiala se motiveaza prin aceea ca intreaga ordine juridica se bazeaza pe constitutie. Fiind la originea intregii activitati juridice ce se desfasoara intr-un stat, ea este in mod necesar superioara tuturor formelor de activitate deoarece ea, ea singura, determina valabilitatea lor.

Cat priveste suprematia formala a constitutiei, ea este explicata prin divizarea constitutiilor in constitutii rigide si constitutii suple, precizandu-se ca redactarea constitutiei exteriorizeaza forta deosebita care se da dispozitiilor sale.

Ca lege, constitutia este expresia vointei guvernantilor, a poporului, vointa strans legata (conditionata, determinata) de contextul economic, social, politic si cultural, concret din societatea in care este edictata. Aceasta trasatura explica continutul si forma constitutiei.

Suprematia constitutiei se explica prin functiile sale, iar exprimarea vointei guvernantilor este chiar functia puterii de stat. Apare clara legatura dintre constitutie si putere care este tocmai puterea organizata a guvernantilor de a exprima si realiza vointa lor ca vointa general obligatorie pentru intreaga societate.

3.3. Consecintele juridice ale suprematiei Constitutiei

Pozitia privilegiata a constitutiei in sistemul de drept implica firesc o multitudine de consecinte juridice, unele care privesc chiar constitutia, altele care privesc restul dreptului.

A.   Consecintele juridice privind adoptarea Constitutiei

Fata de continutul si scopurile constitutiei, dintotdeauna s-a pus problema unor forme speciale (proceduri) de adoptare, care sa puna in valoare suprematiei acesteia si deosebirile fata de restul dreptului, dar mai ales fata de legile ordinare.

Adoptarea constitutiei trebuie vazuta ca un proces complex, de profunde semnificatii politico-juridice, proces in care se detaseaza clar cel putin trei elemente si anume: initiativa adoptarii constitutiei, organul competent (constituantul sau puterea constituanta), modurile de adoptare.

B.   Consecintele juridice privind modificarea, suspendarea si abrogarea Constitutiei

Constitutia ca lege fundamentala a unui stat nu poate ramane insa neschimbata. Ea sufera in mod firesc unele modificari ca urmare a corelatiei ce exista si trebuie sa existe intre drept si dinamica economica si sociala. Se pune astfel problema modificarii constitutiei, modificare ce trebuie sa se realizeze, de asemenea, prin proceduri si forme care sa puna in valoare locul constitutiei in sistemul de drept.

C.   Deosebirile dintre Constitutie si legi, consecinte ale suprematiei Constitutiei

Desigur, intr-o viziune foarte larga, dar corecta, constitutia este si ea o lege. Cu toate acestea pozitia supraordonata a constitutiei se manifesta si cat priveste legea, fata de care se fac trei mari deosebiri si anume de continut, de forma si de putere juridica. Aceste deosebiri pot fi facute insa numai dupa ce vom cerceta si legea ca act juridic al parlamentului.

D. Conformitatea intregului drept cu Constitutia, consecinta a suprematiei Constitutiei

Constitutia, ca izvor principal al dreptului, este deci parte integranta a acestuia. Prin continutul si pozitia sa in sistemul de drept, constitutia comanda insa intregul drept. Reglementand relatiile sociale care sunt esentiale pentru popor, relatii din toate domeniile vietii economice, politice, sociale si culturale, constitutia stabileste principiile fundamentale pentru intregul drept.

Toate celelalte ramuri de drept isi gasesc punctul de plecare, la nivelul celor mai inalte principii, in si numai in prevederile constitutiei. Orice abatere de la aceasta concordanta este considerata o incalcare a constitutiei si a suprematiei sale, ducand la nulitatea dispozitiilor legale in cauza. Una din modalitatile prin care se poate constata eventuala abatere a normelor legale de la prevederile constitutionale este controlul de constitutionalitate. Aceasta consecinta a suprematiei constitutiei se va observa lesne atunci cand vor fi analizate conditiile de fond si de forma ale valabilitatii actelor organului statului.

Din aceasta regula a conformitatii rezulta si o a doua consecinta. Astfel, in cazul in care o dispozitie constitutionala este modificata, in mod obligatoriu trebuie sa se modifice si normele din ramurile de drept corespondente. Aceasta modificare se impune pentru ca in permanenta trebuie respectata concordanta intregului drept cu constitutia. Daca modificarile sunt obligatorii, ele nu se realizeaza insa automat, de indata, ci aceasta depinde de faptul daca norma constitutionala noua este de aplicatie mijlocita sau nemijlocita, problema de mare interes practic.

3.4. Garantiile juridice ale suprematiei Constitutiei

Suprematia constitutiei este o realitate incontestabila, ea nu este o simpla afirmatie. Ea implica o serie de consecinte juridice, dar se bucura in acelasi timp si de garantii. Desigur, garantiile suprematiei constitutiei pot fi formulate in diferite feluri. Suprematia constitutiei beneficiaza de garantiile specifice intregului drept (care fac ca sistemul normativ sa se aplice si sa fie respectat) dar, totodata, de unele garantii juridice specifice.

Controlul general al aplicarii constitutiei este rezultatul faptului ca intreaga activitate statala este organizata prin constitutie. Constitutia statorniceste formele fundamentale de realizare a puterii de stat, categoriile de organe ale statului.

Controlul constitutionalitatii legilor este o alta garantie a suprematiei constitutiei. Controlul constitutionalitatii legilor este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu constitutia, iar ca institutie a dreptului constitutional cuprinde regulile privitoare la organele competente a face aceasta verificare, procedura de urmat precum si masurile ce pot fi luate dupa realizarea acestei proceduri. In general, controlul constitutionalitatii legilor este considerat o garantie a suprematiei constitutiei, folosindu-se desigur formulari diferite precum sanctiunea suprematiei (Georges Burdeau), garantia caracterului de suprematie a constitutiei (Andre Hauriou), sanctiunea violarilor regulilor constitutionale (Marcel Prelot) etc.

Indatorirea fundamentala de a respecta constitutia se inscrie in cadrul garantiilor suprematiei constitutiei. Ea asigura ca prevederile din constitutie sa fie aplicate si respectate de catre cetateni. Izvorul acestei obligatii fundamentale trebuie cautat in chiar continutul si pozitia constitutiei, in faptul ca aducerea la indeplinire a prevederilor constitutionale inseamna de fapt tocmai realizarea masurilor pe care statul le ia in vederea dezvoltarii materiale si culturale a societatii.