Subiectele dreptului comertului international

SUBIECTELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Raportul juridic de comert international este o relatie patrimoniala in cadrul activitatii de comert international, reglementata juridic, in care partile, aflate pe pozitii de egalitate juridica, sunt titulare de drepturi si obligatii, aduse la indeplinire, daca este cazul, prin forta de constrangere a statelor.

Sectiunea 1. Consideratii prealabile. Comerciantul persoana fizica

Notiunea de comerciant nu este universala, nefiind cunoscuta in termenii dreptului romano-germanic si in siste­mul Common Law.

Rolul comerciantului persoana fizica este redus in rela­tiile juridice intemationale, pe de o parte pentru ca nu are protectia pe care statele o acorda unei persoane juridice si pe de alta parte trebuie avute in vedere realitatile dure, relatiile comerciale in continua miscare, precum si divergentele care se manifesta in acest domeniu.

Sectiunea 2. Societatile comerciale

2.1. Consideratii generale

Posibilitatile de manifestare a societatilor comerciale in dreptul comertului international nu mai sunt restranse doar la posibilitatea ca direct o societate sa-si constituie sucursale sau filiale in alte tari dar au fost inovate noi forme con­tractuale.

In dreptul roman, o societate comerciala poate desfasura activitati de comert international prin introducerea in actul constitutiv al societatii al obiectului de activitate de import export.

Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt per­soane juridice romane, indiferent de structura capitalului, nationalitatea asociatilor etc.

2.2. Dobandirea personalitatii juridice

Prin actul constitutiv ia nastere o noua persoana: societatea comerciala (nu si societatea in participatie). Potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990 societatea comerciala este persoana juridica de la data inmatricularii in registrul comertului.

De la momentul inmatricularii raporturile intre asociati sunt reglementate de catre actul constitutiv si de principiile generale aplicabile contractelor si obligatiilor. In primul rand cele comerciale si, in lipsa acestora, cele civile.

Societatea dobandeste de la data inmatricularii perso­nalitate juridica si, in consecinta: patrimoniu, capacitate, sediu si nationalitate.

Patrimoniul social este distinct de patrimoniul asocia­tilor. Daca asociatii nu libereaza aporturile la care s-au obligat acestia pot fi executati silit (la societatile pe actiuni) sau vor putea fi exclusi (la societatile de persoane).

In literatura de specialitate se realizeaza o distinctie intre patrimoniul societatii si capitalul social. In timp ce patri­moniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor socie­tatii (compunerea acestuia este fluctuanta in functie de profi­tul operatiunilor comerciale), capitalul social este o valoare contabila.

Patrimoniul societatii este distinct de patrimoniul asocia­tilor. Asociatul nu are vreun drept asupra bunurilor societatii, nici chiar asupra acelora aduse ca aport propriu. In cazul in care un bun este aportat numai sub forma folosintei, asociatul detine dreptul de proprietate asupra acestui bun. Creditorii personali ai asociatilor nu pot urmari vreun bun in afara de aplicarea regulii fraus omnia corumpit (se dovedeste ca toti asociatii cunosteau existenta datoriei si ca prin instrainarea bunului catre societate, asociatul nu putea sa libereze creanta).

Transmiterea drepturilor sociale (parti sociale, parti de interes sau actiuni) este distincta de transmiterea bunurilor societatii (element al patrimoniului social).

Capacitatea este civila (societatea comerciala nu ras­punde penal - desi administratorii sau/si asociatii pot ras­punde penal) si consta in posibilitatea de a contracta in nume propriu si de a sta in justitie.

Persoanele juridice care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea drepturi si obligatii de la data inregis­trarii lor (art. 33 din Decretul nr. 31/1954).

Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drep­turi si obligatii, dupa caz:

a) de la data actului de dispozitie care le infiinteaza,

b) de la data recunoasterii,

c) ori a autorizarii infiintarii lor,

d) de la data indeplinirii oricarei alte cerinte, prevazute de lege.

Cu toate acestea, chiar inainte de data inregistrarii sau de data actului de recunoastere ori de data indeplinirii celorlalte cerinte ce ar fi prevazute, persoana juridica are capacitatea chiar ele la data actului de infiintare cat priveste drepturile constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a oricaror masuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai intrucat acestea sunt cerute pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil.

Societatea este valabil obligata in momentul in care reprezentantul acesteia a incheiat un act (sau a existat un acord social de vointa constatat printr-o hotarare a adunarii generale a asociatilor).

Societatea poate avea drepturi pe care nici asociatii nu le pot avea. De exemplu, in ceea ce priveste regimul juridic al terenurilor.

Strainii nu pot detine in proprietate terenuri in Romania, societatea comerciala are acest drept, chiar daca toti asociatii ar fi straini (fiind inmatriculata in Romania, societatea comerciala are personalitate juridica romana).

Capacitatea societatii comerciale trebuie sa aiba in vedere regulile generale in special persoanelor juridice. Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut.

Sediul are o importanta procedurala. Actele adminis­trative, fiscale, jurisdictionale sunt comunicate la sediul societatii.

Pe de alta parte, in principiu societatea functioneaza la sediul desemnat, in caz contrar va trebui sa faca o mentiune in Registrul Comertului pentru deschiderea uni punct de lucru.

Nationalitatea este un element important in dreptul international privat. Potrivit art.1 alin.2 societatile comer­claie cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane.

Potrivit art.40 din Legea cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului consultativ, sediul social.

Daca exista sedii in mai multe state, determinant pentru a identifica nationalitatea persoanei juridice este sediul real.

Prin sediul real se intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state.

2.3. Prezumtiile stabilite de lege

In momentul in care o societate comerciala ia fiinta, printr-o fictiune juridica, se considera ca aceasta este o per­soana independenta de vointa fiecaruia dintre asociati. Numai prin cumularea vointei acestora functioneaza societatea. Regulile pot fi stabilite de catre asociati; in cazul in care nu este precizat in actul constitutiv hotararile se iau la societatile de capital potrivit art.112 pentru adunarea generala ordinara si art.115 pentru adunarea generala extraordinara iar in cazul societatile de persoane cu unanimitate.

Potrivit art.7 din Codul Comercial, societatea comerciala are calitatea de comerciant (asociatii/actionarii dintr-o socie­tate nu sunt comercianti). In consecinta societatii ii vor fi aplicabile toate regulile comerciale referitoare la prescriptie, dobanzi, retract litigios, termen de gratie etc.

2.4. Nulitatea societatii comerciale.

Se constata ca nu toate elementele prevazute de lege ca fiind obligatorii au o sanctiune propriu-zisa.

Nulitatea unei societati inmatriculate in Registrul comertului poate fi declarata de tribunal numai atunci cand:

a)    lipseste actul constitutiv sau cand acesta nu a fost incheiat in forma prevazuta de lege (autentica - in cele 3 cazuri);

b)    toti fondatorii au fost potrivit legii, incapabili, la data constituirii societatii;

c)    obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice;

d)    lipseste incheierea judecatorului delegat de inmatri­culare a societatii;

e)    lipseste autorizarea legala administrativa de constituire a societatii;

f)    actul constitutiv nu prevede denumirea societatii, obiectul sau de activitate, aporturile asociatilor si capitalul social subscris si varsat;

g)    s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris si varsat;

h)    nu s-a respectat numarul minim de asociati, prevazut de lege.

Nulitatea societatii nu opereaza retroactiv, actele inche­iate de o societate nula fiind valabile.

Constatarea nulitatii societatii comerciale de catre tribunal (la cererea oricarei persoane interesate) poate fi evitata daca motivul nulitatii a fost inlaturat inainte de a se pune concluzii in fond. O data cu ramanerea irevocabila a sentintei societatea intra in lichidare.

2.5. Forma juridica a societatilor comerciale

O societate comerciala se poate constitui in una din formele prevazute de lege. Alegerea uneia dintre formele legale exclude aplicarea regulilor de la o alta societate (de exemplu: o societate cu raspundere limitata nu poate emite obligatiuni, etc.). Art.7 si 8 (lit.b in ambele articole citate) din Legea nr.31/1990 prevad obligatia de a desemna forma societatii.

Sunt reglementate cinci forme juridice ale societatii comerciale:

a. societate in nume colectiv;

b. societate in comandita simpla;

c. societate pe actiuni;

d. societate in comandita pe actiuni;

e. societate cu raspundere limitata.

In afara acestor forme juridice, legea reglementeaza ca forme derivate - societatea cu raspundere limitata uniper­sonala sau cu asociat unic si societatea pe actiuni constituita prin subscriptie publica. Acestea sunt formele limitativ preva­zute de lege - de la care nu pot exista derogari. Alegerea uneia din cele cinci fomle ale societatii are in vedere posibi­litatile (materiale) ale viitorilor asociati, numarul acestora, prognoza pietei in dezvoltarea afacerii etc. Alegerea este libera, dar uneori trebuie corelata cu obligatia impusa de lege pentru anumite elemente ale actului constitutiv (obiectul de activitate la societatile cu profil medical; capitalul social minim etc.).

In afara Legii nr.31/1990 mai sunt reglementate: asociatia in participatie (art.251 si 252 din Codul comercial) si asociatia familiala (Legea nr.300/2004) - care sunt entitati fara personalitate juridica. Societatile comerciale isi pot crea structuri subordonate, cu sau fara personalitate juridica, cu relative grade de dependenta (sucursale, filiale, puncte de lucru, reprezentante etc.).

Forma juridica a societatii comerciale va fi precizata in publicarea actului constitutiv sau a extrasului in Monitorul Oficial. Apoi, in tot cursul functionarii societatii, in orice act, scrisoare sau publicatie emanand de la o societate, trebuie sa se mentioneze denumirea, forma juridica, sediul, codul unic de inregistrare.

Distinctia cea mai importanta imparte entitatile comer­ciale in societati de persoane si societati de capital.

In cazul societatii de persoane, definitorii sunt increderea intre asociati, capitalul relativ mic, raspunderea solidara si nelimitata a asociatilor; aceste societati sunt caracterizate de elementul intuituu personae.

Societatile de capital au un numar nedeterminat de asociati, capitalul social este mai mare, pot fi emise obligatiuni etc.

Totusi, in cazul dizolvarii prin faliment a societatii unipersonale cu raspundere limitata, transmisiunea universala a patrimoniului persoanei juridice catre asociatul unic, in temeiul dispozitiilor art.236 al Legii nr.31/1990 opereaza numai daca se dovedeste faptul confuziunii de patrimonii, anterior deschiderii procedurii. Asociatul unic, autor al confuziunii, a optat, prin aceasta confuziune, pentru renuntarea la limitarea raspunderii pentru obligatiile sociale la patrimoniul societatii.

2.6. Filiale si sucursale

Filialele sunt societati comerciale cu personalitate juri­dica si se infiinteaza intr-una dintre formele de societate enumerate de lege (SA, SCA, SRL, SNC, SCS) si in conditiile prevazute pentru acea forma.

Filialele vor avea regimul juridic al formei de societate in care s-au constituit (care poate fi acelasi sau diferit de societatea mama). Societatile straine pot constitui in Romania filiale, potrivit legilor romane, in una din formele prevazute de legea romana (fiind inmatriculate in Romania acestea sunt societati comerciale cu nationalitate romana).

In privinta criteriului definirii unei filiale, singurul utiliza­bil, in lipsa unor prevederi legale, este acela al declaratiei fondatorilor in actul constitutiv.

O definitie a filialei este data de Legea nr.20 din 6 aprilie 1993 pentru ratificarea Acordului european inslituind o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, filiala a unei companii va insemna o companie care este efectiv controlata de prima companie.

La imnatricularea filialei, care se face distinct in Registrul Comertului, va trebui se sa tina cont de declaratia asociatilor realizata in actul constitutiv. Nu poate constitui un criteriu prezenta unui asociat al societati mama printre asociatii filialei (sau chiar a societatii mama - in calitate de asociat), dar nici un criteriu procentual (nu poate fi considerata o filiala orice societate, in care unul dintre asociati, care detine peste 50% dintre partile sociale/actiuni, si care este asociat in alta societate).

Filialele sunt sursa principala de implantare a unei societati in alta tara decat cea de origine; se considera (nu este si cazul Romaniei) ca infiintarea de filiale este supusa unui regim special in functie de interesele tarii unde se constituie.

Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se inmatriculeaza, inainte de inceperea activitatii lor, in Registrul comertului din judetul in care vor functiona.

Aceasta regula nu poate avea decat exceptii legale si nu exceptii conventionale - stabilite prin actele constitutive ale societatii comerciale.

Practica anumitor societati de a include o clauza de imputernicire generala (un mandat tacit) pentru sucursale nu poate conduce la dobandirea capacitatii de folosinta. Este citata in acest sens dispozitia din actul constitutiv potrivit careia 'se imputernicesc sucursalele sa incheie acte juridice cu tertii in numele si pe seama societatii-mama, precum si sa reprezinte societatea mama in litigii legate de activitatea acestora.' (M.O. nr.184 din 18.01.1999). S-a aratat ca prin actele constitutive nu se poate deroga de la art.43 alin.2 si nici de la dispozitiile referitoare la capacitatea de folosinta a mandatarilor.

Este posibil ca sucursala sa aiba capacitate de folosinta speciala, in virtutea unei legi exprese in acest sens ­sucursalele institutiilor de credit (art.3 pct.4 'unitatea opera­tionala fara personalitate juridica a unei institutii de credit, care efectueaza in mod direct toate sau unele dintre activitatile institutiei de credit, in limita mandatului dat de aceasta').

Regimul juridic al sucursalei se aplica oricarui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui (de exemplu, punctul de lucru sau reprezentanta), caruia societatea care il infiin­teaza ii atribuie statut de sucursala.

Celelalte sedii secundare - agentii, reprezentante sau alte asemenea sedii - se mentioneaza numai in cadrul inma­tricularii societatii in registrul comertului sediului principal.

Infiintarea sau desfiintarea de sedii secundare precum: sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica sunt de competenta adunarii gene­rale extraordinare a actionarilor, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Fuziunea (in oricare din formele sale) dintre societati cu nationalitate diferita se poate realiza numai daca sunt indeplinite, cumulativ, conditiile legale din statele unde isi au sediul ambele societati.

2.7. Societatea europeana

Reglementarea societatii europene este recenta, actele cu impact asupra acestei materii fiind:

Regulamentul Consiliului (CE) nr.2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societatii europene (SE)

Directiva 2001/86/CE din 8 octombrie 2001 pentru completarea statutului Societatii europene in ceea ce priveste implicarea angajatilor.

Necesitatea reglementarii societatii europene. In adop­tarea textului referitor la societatea europeana au existat doua ratiuni superioare: obiectivul juridic, de integrare economica europeana si obiectivul social.

Realizarea pietei interne si imbunatatirea situatiei econo­mice si sociale pe care aceasta o atrage in intreaga Comunitate implica nu numai eliminarea barierelor comertului, dar si adaptarea structurilor de productie la dimensiunea comu­nitara. In acest scop, este esential ca intreprinderile a caror activitate nu este limitata la satisfacerea unor nevoi pur locale sa poata concepe si intreprinde reorganizarea activitatilor proprii la nivel comunitar.

Organizarea activitatii la nivel comunitar se poate realiza fie prin entitati juridice cu personalitate juridica (sucursale, birouri, puncte de lucru, reprezentante) fie prin entitati care detin personalitate juridica (filiale). Exista dezavantaje in ambele situatii: in primul caz, entitatile fara personalitate juridica pot functiona numai pe baza unor acorduri de reciprocitate intre statele implicate, iar in cazul al doilea functionarea societatii se face pe baza regulilor nationale, diferite de la stat la stat.

O astfel de reorganizare presupune ca intreprinderile existente in diverse state membre sa aiba posibilitatea punerii in comun a potentialului lor prin fuziuni. Astfel de operatiuni pot fi derulate doar prin respectarea regulilor de concurenta instituite in Tratat.

Operatiunile de restructurare si cooperare care implica intreprinderi din diverse state membre genereaza dificultati juridice si psiho-sociale, precum si probleme fiscale. Armonizarea dreptului societatilor comerciale din statele membre prin directive intemeiate pe art.44 poate remedia unele dintre aceste dificultati. Totusi, o astfel de armonizare nu exonereaza societatile supuse diverselor sisteme juridice de la obligatia de alegere a formei societatii reglementata de catre o legislatie nationala determinata.

Cadrul juridic in care intreprinderile trebuie sa isi deruleze propriile activitati in Comunitate este inca intemeiat in mare masura pe legislatiile nationale si, prin urmare, nu mai corespunde cadrului economic in care acestea trebuie sa se dezvolte, in situatia in care trebuie atinse obiectivele din art.18 din Tratat. 'Aceasta situatie formeaza un obstacol considerabil pentru crearea de grupuri de societati comerciale din diverse state membre.

'Statutul acopera o gama restransa de probleme, cele mai multe fiind doar partiale si lasand optiuni deschise Statelor Membre sau chiar companiilor.' Autorul subli­niaza ca reglementarea nu este cea dorita de adeptii unifor­mizarii dreptului societatilor; sunt mai degraba reguli dispa­rate si posibilitati de atenuare a efectelor uniformizatoare.

Obligatiile statelor membre si dispozitii referitoare la sediu. Statele membre sunt obligate sa asigure faptul ca dispozitiile aplicabile societatilor europene in temeiul Regu­lamentului nu conduc fie la discriminarea provenita dintr-un tratament diferentiat nejustificat al societatilor europene in comparatie cu societatile anonime, fie la restrictii dispro­portionate asupra infiintarii unei societati europene ori asupra transferului sediului sau statutar.

Sediul statutar al SE este situat in interiorul Comunitatii, in acelasi stat membru in care se afla administratia sa centrala. Un stat membru poate impune, in mod suplimentar, SE inmatriculate pe teritoriul sau obligatia de situare a sediului administrativ central si a sediului statutar in acelasi loc.

In Preambul se subliniaza ca avand in vedere caracterul specific si comunitar al SE, regimul 'sediului real' adoptat de catre acest regulament in privinta SE nu aduce atingere legislatiei statelor membre si nu prejudeca alegerile care se pot face pentru alte texte comunitare in materia dreptului societatilor comerciale. Art.64 instituie controlul statelor asupra SE putandu-se ajunge la dizolvarea acestora daca sediul nu corespunde declaratiilor. Art.64 par.4 arata ca 'in situatia in care se stabileste, fie la initiativa autoritatilor, fie a oricarei parti interesate, ca o SE are sediul central al administratiei pe teritoriul unui stat membru prin incalcarea art.7, autoritatile acelui stat membru informeaza fara intarziere statul membru in care este situat sediul statutar al SE despre acest lucru.' In doctrina se mentioneaza ca tehnologia informatiilor si comunicarii ar putea sa nu faca fara sens conceptul de 'administratie centrala'.

Art. 293 din Tratat prevede ca statele vor incepe negocieri pentru a garanta cetatenilor lor recunoasterea reciproca a societatilor, mentinerea personalitatii juridice in cadrul transferului sediului dintr-o tara in alta si posibilitatea fuziunii unor societati spuse unor legislatii nationale diferite.

Potrivit art.8 din Regulament, sediul statutar al unei SE poate fi transferat in alt stat membru in conformitate cu par.2-13 ale aceluiasi articol. Un astfel de transfer nu poate genera nici dizolvarea SE si nici crearea unei noi persoane juridice noi.

Paragraful 2 al art.8 prevede ca organul director sau de administrare elaboreaza o propunere de transfer si o publica, fara a aduce atingere formelor suplimentare de publicitate prevazute de catre statul membru in care se afla sediul statutar. Propunerea trebuie sa mentioneze actuala denumire, sediul statutar si numarul de inmatriculare al SE si trebuie sa cuprinda:

a) sediul statutar propus pentru SE;

b) statutul propus al SE, incluzand, daca este cazul, noua sa denumire;

c) consecintele pe care transferul le poate avea asupra implicarii angajatilor;

d) calendarul propus;

e) toate drepturile prevazute pentru protectia actionarilor si/sau creditorilor.

Organul director sau de administrare elaboreaza un raport care sa explice si sa justifice aspectele juridice si economice ale transferului si care sa explice implicatiile transferului pentru actionari, creditori si angajati (par.3).

Actionarii si creditorii unei SE au dreptul, cel putin cu o luna inainte de adunarea generala intrunita pentru a decide asupra transferului, sa examineze la sediul statutar al SE propunerea de transfer si raportul elaborat in temeiul par.3 si, la cerere, sa obtina gratuit copii ale acelor acte (par.4).

Un stat membru poate adopta, in privinta SE inma­triculate pe teritoriul sau, dispozitii desemnate asigurarii protectiei corespunzatoare a actionarilor minoritari care se opun transferului (par.5).

Decizia de transfer nu poate fi adoptata decat dupa 2 luni de la publicarea propunerii. O astfel de decizie trebuie adoptata in conditiile prevazute de art. 59 (par.6).

Inainte ca autoritatea competenta sa emita certificatul mentionat in par.8, SE trebuie sa faca dovada ca, in privinta creantelor aparute anterior publicarii propunerii de transfer, interesele creditorilor si titularilor altor drepturi fata de SE (inclusiv cele apartinand organismelor publice) sunt protejate corespunzator, in conformitate cu dispozitiile prevazute de catre statul membru in care SE are sediul statutar, inainte de transfer (par.7).

In statul membru in care SE are sediul starutar, o instanta judecatoreasca, un notar ori o alta autoritate competenta emite un certificat care sa ateste realizarea actelor si formalitatilor care trebuie indeplinite inainte de transfer (par.8).

Noua inmatriculare nu se poate face pana la prezentarea certificarului mentionat in par.8 si pana la dovedirea realizarii formalitatilor necesare pentru inmatricularea in statul in care se afla noul sediu statutar (par.9).

Transferul sediului statutar al SE si modificarea subsecventa a statutelor sale produce efecte la data la care SE este inmatriculata, in conformitate cu art.12, in registru a noului sau sediu starutar (par.10).

In situatia in care noua inmatriculare a fost efectuata, registrul pentru noua inmatriculare notifica registrului pentru vechea inmatriculare. Radierea vechii inregistrari se efectueaza la primirea notificarii, iar nu inainte de aceasta (par.11).

Noua inmatriculare si radierea vechii inmatriculari se publica in statele membre respective (par.12).

La publicarea noii inregistrari a SE, noul sediu statutar este opozabil tertilor. Totusi, daca radierea inmatricularii SE din registru pentru fostul sediu statutar nu a fost publicata, tertii pot continua sa se prevaleze de fostul sediu statutar, daca SE nu dovedeste ca acesti terti aveau cunostinta de noul sediu statutar (par.13).

Legislatia unui stat membru poate dispune ca, in ceea ce priveste SE imnatriculate in acel stat membru, transferul unui sediu starutar care ar conduce la o schimbare a legii aplicabile, nu va produce efect daca o autoritate competenta din statul membru se opune in termenul de 2 luni prevazut in par.6. O astfel de opozitie se poate intemeia doar pe ratiuni de interes public.

In situatia in care o SE este supusa controlului de catre o autoritate nationala de supraveghere financiara conform directivelor comunitare, dreptul de formulare a opozitiei in privinta transferului sediului statutar se aplica si acestei autoritati.

Ea poate fi atacata cu recurs in fata unei autoritati judecatoresti.O societate europeana nu poate transfera sediul sau statutar daca au fost demarate proceduri de dizolvare, lichidare, insolvabilitate sau suspendare de plati ori alte proceduri asemanatoare impotriva acesteia.

O societate europeana care a transferat sediul sau starutar in alt stat membru este considerata, in privinta oricarui litigiu aparut anterior transferului ca sediul sau statutar in statul membru in care SE a avut sediul statutar inainte de transfer, chiar daca este intentata o actiune impotriva SE ulterior transferului.

Domeniul de aplicare al Regulamentului. Regulile privind implicarea angajatilor in SE sunt instituite in Directiva 2001/86/CE si astfel acele dispozitii fac parte indisociabila din acest regulament, ele trebuind sa fie aplicate concomitent.

Regulamentul nu acopera alte domenii de drept, cum ar fi impozitarea, concurenta, proprietatea intelectuala ori insolvabilitatea. In consecinta, dispozitiile legislatiei din statele membre si cele ale dreptului comunitar sunt aplicabile in domeniile de mai sus si in alte domenii neacoperite de catre regulament.

Directiva 2001/86/CE este desemnata sa asigure faptul ca angajatii au un drept de implicare in problemele si deciziile care afecteaza activitatea SE. Alte probleme de drept social si de dreptul muncii, in special dreptul angajatilor la informare si consultare astfel cum este reglementat in statele membre, sunt reglementate de catre dispozitiile nationale aplicabile, in aceleasi conditii, societatilor anonime.

Sectiunea 3. Reprezentantele societatilor comerciale si organizatiilor economice straine

Reglementarea societatilor comerciale si organizatiilor economice straine este data de Decretul-Lege nr.122 din 24 aprilie 1990 privind autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si organizatiilor economice straine.

Societatile comerciale si organizatiile economice straine pot avea reprezentante in Romania:

pe baza de autorizatie eliberata, in acest scop, in conditiile legislatiei romanesti.

pe baza de contract,

birouri romanesti specializate, inclusiv cele infiintate din initiativa proprie.

Autorizatiile pentru functionarea reprezentantelor socie­tatilor comerciale si organizatiilor economice straine se elibereaza, la cererea acestora, de Ministerul Economiei si Comertului.

Societatile comerciale si organizatiile economice straine reprezentate raspund, in conditiile legii, pentru actele si activitatea reprezentantelor lor in Romania.

Societatea comerciala sau organizatia economica straina care solicita eliberarea unei autorizatii de reprezentanta va mentiona in cererea adresata Ministerului Economiei si Comertului urmatoarele:

a.  sediul social;

b. obiectul activitatii reprezentantei, in concordanta cu obiectul de activitate al societatii comerciale sau organizatiei economice solicitante;

c.  durata de functionare a reprezentantei;

d. numarul si functiile persoanelor propuse a se incadra la reprezentanta, iar daca sunt straini, numele, prenumele si domiciliul lor in strainatate, cu mentionarea functiilor pe care le au la societatea comerciala sau la organizatia economica si la reprezentanta.

Serviciile privind intocmirea si indeplinirea formalitatilor necesare infiintarii si functionarii reprezentantelor din Roma­nia pot fi prestate, la cererea societatii comerciale sau organi­zatiei economice straine, si de Camera de Comert si Industrie a Romaniei sau de alte organisme autorizate.

La cererea de eliberare a autorizatiei se vor anexa urma­toarele acte:

a)    o atestare, in original, din partea camerei de comert sau a altui organ competent din tara in care isi are sediul societatea comerciala sau organizatia economica straina care sa confirme existenta sa legala, obiectul activitatii si capitalul sau social;

b)    o confirmare asupra bonitatii din partea bancii prin care societatea sau organizatia isi desfasoara principalele operatiuni financiare;

c)    statutul sau alte acte dovedind forma de organizare si modul de functionare a societatii sau organizatiei;

d)    imputernicirea autentificata privind reprezentantii desemnati sa angajeze valabil societatea, respectiv organi­zatia ce a solicitat autorizatia.

Ministerul Economiei si Comertului este obligat ca, in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, sa emita autorizatia sau, motivat, sa o respinga.

Prin autorizatia pentru functionare se vor stabili obiectul, conditiile de exercitare a activitatii, durata si sediul repre­zentantei.

In termen de cel mult 15 zile de la data eliberarii auto­rizatiei, reprezentanta se inregistreaza la administratia finan­ciara in a carei raza teritoriala isi are sediul.

Reprezentanta efectueaza in numele societatii comerciale sau al organizatiei economice straine numai acte juridice si activitati conforme cu obiectul de activitate stabilit prin autorizatia de functionare. Reprezentantele si personalul acestora isi desfasoara activitatea cu respectarea dispozitiilor legale din Romania.

Societatile comerciale si organizatiile economice straine raspund solidar cu angajatii incadrati la reprezentante pentru daunele rezultate din faptele ilicite comise de angajatii lor in exercitarea activitatii sau in legatura cu exercitarea acesteia.

Societatile comerciale sau organizatiile economice straine reprezentate in Romania au obligatia sa comunice Ministerului Economiei si Comertului in termen de cel mult 30 de zile, eventualele modificari intervenite in statutul lor juridic, in special in legatura cu obiectul de activitate, capitalul social sau sediul, si sa solicite modificarea autorizatiei de functionare. In acest sens, Ministerul Eco­nomiei si Comertului poate modifica autorizatia de functionare.

Autorizatia de functionare poate fi retrasa de Ministerul Economiei si Comertului, inainte de expirarea valabilitatii, pentru urmatoarele motive:

a) incalcarea de catre personalul reprezentantei a dispo­zitiilor legale din Romania privind ordinea publica;

b) depasirea obiectului de activitate stabilit prin auto­rizatie;

c) nerespectarea obligatiilor fiscale.

Ministerul Comertului Exterior va notifica societatii comerciale sau organizatiei economice straine si reprezentantei din Romania retragerea autorizatiei, acordand un termen de 90 de zile pentru lichidarea activitatii.

Functionarea reprezentantei inceteaza de drept atunci cand societatea comerciala sau organizatia economica inceteaza de a mai functiona.

In cazul in care societatea comerciala sau organizatia economica straina dispune incetarea activitatii reprezentantei, va instiinta despre aceasta Ministerul Comertului Exterior. Lichidarea activitatii se va efectua in termen de 90 de zile de la instiintare.

La cererea de eliberare si la eliberarea autorizatiilor, societatile comerciale si organizatiile economice straine vor achita taxele prevazute de lege.

Pentru activitatea desfasurata in Romania reprezentantele sunt obligate sa plateasca impozitele si taxele stabilite in conditiile legii.

Operatiunile financiar-bancare ale reprezentantelor se efectueaza prin conturi in valuta, deschise la bancile legal constituite pe teritoriul Romaniei, cu respectarea legislatiei in vigoare.

Personalul reprezentantei

Personalul reprezentantei poate fi format din cetateni romani cu domiciliul in Romania sau in strainatate si din cetateni straini.

Cetatenii straini, ca si cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, pot fi angajati numai pe baza de permis de munca eliberat de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale.

Alegerea personalului roman pentru a fi angajat la reprezentanta apartine societatii comerciale sau organizatiei economice straine.

Contractele de munca se vor negocia si incheia direct de catre cetatenii romani cu firma comerciala sau organizatia economica straina.

Personalul reprezentantelor poate contacta in mod direct orice intreprindere productiva sau de comert exterior, institutii sau autoritati, pentru discutarea problemelor legate de obiectul lor de activitate, cu respectarea reglementarilor legale in vigoare la data respectiva.

Pe perioada in care un cetatean roman lucreaza in cadrul unei reprezentante nu poate cumula o alta functie intr-o unitate de stat cu sediul in Romania.

Sectiunea 4. Integrarea societatilor comerciale pe plan international

Societatile transnationale/multinationale se apropie foarte mult de grupurile de societati.

Totusi, grupurile de societati sunt reprezentate de entitati distincte din punct de vedere juridic in timp ce societatea transnationala este o structura care are in centru o societate-mama si care, prin mijloace juridice adecvate (constituirea de filiale, sucursale, franciza), isi extinde activitatea la nivel international.

Societatile internationale sunt constituite prin con­ventii interstatale, nefacandu-se referire la un sistem national de drept, ci prin aplicarea regulilor prevazute in actul con­stitutiv.

Exemple: BIRD-Banca Internationala pentru Recon­structie si Dezvoltare; Corporatia Financiara Internationala; Scandinavian Air System; Air Afrique.

Sectiunea 5. Participarea statelor la raporturile de comert international

Participarea statelor la raporturile de comert international se face, in principiu, potrivit principiului egalitatii juridice a partilor. Statul este reprezentat de catre Ministerul Finantelor Publice.

Se subliniaza ca imunitatile statale, in conditiile vietii contemporane, au fost reduse, dar se pun numeroase pro­bleme referitoare la organul jurisdictional si arbitral care ar putea solutiona un posibil litigiu in absenta unor norme internationale in materie.