RASPUNDEREA CIVILA
DELICTUALA
& 1. Definire si forme
Raspunderea civila este o forma a
raspunderii juridice care consta intr-un raport de obligatii ,
in temeiul caruia o persoana este indatorata sa repare
prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, in cazurile prevazute de
lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare.
In
dreptul civil sunt reglementate doua forme ale raspunderii civile: raspunderea delictuala si raspunderea
contractuala.
Raspunderea civila
delictuala
consta in obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat
altuia printr-o fapta ilicita contractuala sau, dupa caz,
prejudiciul pentru care este chemata prin lege sa raspunda.
Raspunderea civila
contractuala este
indatorirea debitorului unei obligatii nascuta dintr-un contract
de a repara prejudiciul, cauzat creditorului sau prin faptul neexecutarii lato sensu a obligatiei se
intelege executarea ei cu intarziere, executarea necorespunzatoare ori
neexecutarea propriu-zisa totala sau partiala.
Intre
cele doua forme de raspundere civila nu exista deosebiri
fundamentale.
In
dreptul civil contemporan roman raspunderea
civila se intemeiaza, in principiu, pe culpa. Totusi
doctrina si practica judiciara admit si existenta unor
cazuri in care raspunderea este de natura obiectiva,
fara culpa fundamentala.
& 2. Faptele juridice licite
Faptele
juridice sunt definite ca fiind toate actiunile omenesti sau faptele
voluntare ale omului de savarsirea carora legea leaga
anumite efecte juridice, ce dau nastere, modifica sau sting raporturi
juridice civile.
Actiunile
savarsite fara intentia de a produce efecte juridice
civile sunt de doua feluri: fapte
juridice licite, care sunt actiuni omenesti savarsite
fara intentia de a produce efecte juridice de obligatii,
care totusi dau nastere la asemenea efecte in puterea legii si fapte juridice ilicite, care sunt actiuni omenesti savarsite
fara intentia de a crea raporturi juridice de obligatii,
care totusi produc asemenea efecte in temeiul sau puterea legii.
Faptele
juridice licite sunt reglementate in capitolul intitulat "Despre
cvasi-contracte", art. 986-997 din Codul civil roman.
Cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar din care se naste o obligatie
fata de o alta persoana sau obligatii reciproce intre
parti.
Codul
nostru civil reglementeaza expres doua izvoare de obligatii din
aceasta categorie, gestiunea de afaceri si plata nedatorata
(art. 987-991 Cod civil respectiv 992-997 Cod civil) . Practica judiciara
si literatura de specialitate au apreciat ca si teoria sau
principiul imbogatirii fara justa cauza este un
fapt juridic.
Imbogatirea
fara justa cauza este un izvor de obligatii
extracontractuale. Obligatia de restituire este sanctionata
printr-o actiune civila
speciala numita actiune de restituire a imbogatirii.
Potrivit
art. 987 C. civ. gestiunea de afaceri
apare ori de cate ori o persoana indeplineste, fara o
insarcinare prealabila sau in lipsa oricarei legaturi
contractuale preexistente, un act in interesul altei persoane.
Persoana
care indeplineste actul se numeste gerant iar aceea in interesul careia este indeplinit se
numeste gerat.
Gestiunea
de afaceri constituie izvor de obligatii atat in sarcina geratului cat
si a gerantului.
Plata nedatorata constituie izvorul unei
obligatii de restituire.
Orice
plata presupunand o datorie preexistenta a carei stingere se
urmareste. Astfel, tot ceea ce a fost platit fara a fi
datorat este supus restituirii.
Plata
nedatorata se numeste plata
indebitului, iar actiunea prin care se cere restituirea ei poarta
numele de actiune in
repetitiune.
Existenta
unei plati nedatorate, ca izvor al unei obligatii de restituire
se cer a fi intrunite doua elemente: sa nu existe o datorie
preexistenta si plata sa fi fost facuta din eroare,
autorul ei avand credinta ca stinge astfel o obligatie.
In
ceea ce priveste obiectul in repetitiune, daca cel ce a primit
plata a fost de rea-credinta, trebuie sa restituie atat bunul
cat si fructele sale civile sau naturale, percepute de el din ziua
platii; daca a fost de buna credinta, restituirea
poarta numai asupra lucrului platit.
In
situatia in care restituirea in natura a lucrului nu mai este
posibila, acesta fiind vandut, obiectul actiunii este pretul
vanzarii in caz de buna credinta sau valoarea lucrului din
ziua intentarii actiunii, in caz de rea-credinta.
& 3. Faptele juridice ilicite
Raspunderea
civila delictuala este un raport juridic de obligatie ce
izvoraste dintr-o fapta cauzatoare de prejudicii, raport in care
autorul faptei are obligatia de a repara prejudiciul cauzat.
Raspunderea
delictuala apare, astfel, ca o sanctiune specifica dreptului
civil aplicata pentru
savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Fiind
o sanctiune de drept civil ea are in vedere in primul rand patrimoniul
persoanei ce a savarsit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii,
dar nefiind o pedeapsa, ea nu se stinge odata cu decesul acesteia, ci
se transmite mostenitorilor sai.
Raspunderea
civila delictuala constituie dreptul comun al raspunderii civile,
iar raspunderea civila contractuala constituie o raspundere
civila cu caracter derogativ de la dreptul comun, este o raspundere
cu caracter special.
De
aici concluzia ca ori de cate ori nu este vorba de o raspundere
contractuala se vor aplica regulile raspunderii delictuale.
Raspunderea delictuala
subiectiva ne vom cuprinde: raspunderea pentru fapta proprie,
raspunderea civila delictuala pentru fapta persoanei juridice
si raspunderea institutorilor
pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub
supraveghere
1). Raspunderea pentru fapta
proprie.
potrivit art. 998 "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un
prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a
ocazionat, a-l repara".
Raspunderea
civila delictuala trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii generale: a) existenta unei fapte ilicite; b) existenta
unui prejudiciu; c) raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si
prejudiciu; d) culpa, greseala sau vinovatia autorului.
Faptele
ilicite pot fi actiuni sau inactiuni. Fapta ilicita poate fi,
deci, comisiva, constand dintr-o
actiune, o fapta pozitiva, de pilda vatamarea
sanatatii unei persoane sau distrugerea unir bunuri
proprietatea altei persoane.
Prejudiciul
constituie o conditie esentiala a raspunderii civile
delictuale si reprezinta consecinta negativa suferita
de o anumita persoana datorita faptei ilicite a unei alte
persoane.
Prejudiciul
este rezultatul incalcarii unui drept subiectiv al persoanei, de
pilda incalcarea unui drept real sau a unui drept de
creanta, precum si rezultatul incalcarii unor simple
interese ale victimei.
Prejudiciul
poate fi patrimonial, atunci cand el poate fi evaluat in bani (exemplu
degradarea unor bunuri) sau
nepatrimonial, daca el nu este susceptibil de pretuire in bani ( ex.
atingerea adusa onoarei sau demnitatii persoanei). Prejudiciul
nepatrimonial se mai numeste moral.
Pentru
ca un prejudiciu patrimonial sa dea dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei ilicite la
repararea lui este necesar sa se indeplineasca urmatoarele conditii:
sa fie cert; sa nu fi fost reparat in prealabil, sa fie sigur
si actual, adica deja sa se fi produs. Tot cert este insa
si prejudiciul care se va produce cu siguranta in viitor si
este susceptibil de evaluare.
Prejudiciul
eventual lipsit de certitudine nu trebuie confundat in nici un caz cu
prejudiciul viitor.
Prejudiciul
viitor se refera atat la existenta sa cat si la intinderea sa.
Daca nu se cunoaste intreaga intindere, instanta de
judecata se va limita numai la obligarea repararii principiului constatat
si evaluat cu certitudine.
Repararea
prejudiciului se face integral,
adica este supusa repararii atat paguba efectiv produsa
(damnum emergens), cat si castigul nerealizat (lucrum cesans)
daca aceasta nerealizare a
fost cauzata de savarsirea faptei ilicite.
Pentru antrenarea raspunderii civile este
necesar ca intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate.
Raportul
de cauzalitate este o conditie generala a raspunderii civile,
fara a deosebi intre raspunderea delictuala sau contractuala.
Culpa, greseala sau
nevinovatia este o conditie necesara a raspunderii civile delictuale.
Astfel, art. 998 C. civ. se refera la raspunderea celui a carui
greseala a ocazionat prejudiciul, iar art. 999 C. civ. se refera
raspunderea celui a carui neglijenta sau imprudenta a cauzat prejudiciul.
Culpa este atitudinea psihica a
autorului faptei ilicite si pagubitoare fata de fapta
respectiva si fata de urmarile acestei fapte.
Din
definitie se desprinde faptul ca, in ordine, culpa presupune, in primul
rand, un element intelectiv si apoi un volitiv. Deci, un proces de
constiinta, urmat de unul de vointa.
Factorul
intelectiv presupune un anumit nivel de cunoastere, de
constiinta a faptelor, a semnificatiei faptelor sociale
si a urmarilor acestora.
Factorul
intelectiv este determinat deci, de nivelul de cunoastere umana la un
anumit moment dat, adica de gradul de dezvoltare al stiintei,
precum si de puterea de cunoastere, in concret, a autorului faptei
ilicite, daca el putea sau trebuia sa cunoasca semnificatia
sociala a faptelor sale si a urmarilor lor.
In
acceptiunea Codului civil, vinovatia sau culpa poate fi numai de
doua feluri: culpa internationala sau dolul si culpa
neintentionala, propriu-zisa.
Forta majora este un fenomen natural sau
social exterior, extraordinar, de nebiruit si exclude in intregime
angajarea raspunderii, daca a fost cauza exclusiva a
prejudiciului.
Spre
deosebire de forta majora, cazul
fortuit cuprinde: fenomenele naturale, daca au un caracter
extraordinar, absolut imprevizibil si de nebiruit; imprejurarile sau
fenomenele interne, adica acelea care isi au originea si se
produc in sfera de activitate a persoanei chemata sa
raspunda. Asadar, cazul fortuit este, de regula, un fenomen
intern, care isi are originea in campul de activitate a paratului. De
asemenea, cazul fortuit poate fi si un fenomen extern obisnuit, cum
ar fi grindina, bruma, o ploaie torentiala, etc.
Dimpotriva,
forta majora avand intotdeauna un caracter extern, este un fenomen extraordinar, absolut imprevizibil si
invincibil (calamitati naturale, inundatii s.a.).
In
general, atat forta majora, cat si cazul fortuit exclud in aceeasi masura
angajarea raspunderii civile.
2). Raspunderea institutorilor pentru prejudiciile cauzate de elevi
si ucenici. Potrivit
art. 1000 alin. 4 C. civ. ''institutorii si artizanii sunt responsabili de
prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul cat se
gasesc sub a lor priveghere''.
Prin
institutor se intelege, invatatorul de la clasele primare,
educatorul din invatamantul prescolar, profesorul din
invatamantul gimnazial, liceal sau profesional, pedagogul din
internatele de elevi si cel ce supravegheaza pe elevi in taberele de
elevi.
Raspunderea
este instituita pentru institutor, privit ca o persoana fizica
(care are indatorirea de a se preocupa de pregatirea si supravegherea
ucenicului).
Raspunderea
juridica civila intervine numai pentru elevii si ucenicii
minori, nu si pentru cei majori.
Textul
de lege stabileste trei prezumtii
relative: prezumtia ca indatorirea de supraveghere nu a fost
indeplinita corespunzator; prezumtia de cauzalitate intre
neindeplinirea acestei indatoriri si savarsirea de catre
elev sau ucenic a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii si prezumtia
vinei(culpei) profesorului sau
mestesugarului in indeplinirea necorespunzatoare a indatoririi
pe care o avea.
Potrivit
art. 1000 alin. 4 este necesara intrunirea urmatoarelor conditii
generale: existenta prejudiciului; existenta faptei ilicite a
elevului sau a ucenicului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita
si prejudiciu si existenta vinei elevului sau ucenicului.
Angajarea
raspunderii presupune si indeplinirea a trei conditii speciale:
cel care a cauzat prejudiciul sa aiba calitatea de elev sau ucenic
si sa fie minor, fapta ilicita cauzatoare de prejudicii sa
fi fost savarsita in timp ce elevul sau ucenicul se afla sau
trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului sau
mestesugarului, elevul sau ucenicul sa fi cauzat prejudiciul
unei terte persoane.
Raspunderea comitentilor pentru faptele
prepusilor. Potrivit
art. 1000 C. civ. comitentii raspund de ''prejudiciul cauzat de .
prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat''.
Doctrina
apreciaza ca esential pentru calitatile de comitent
si prepus este existenta unui raport
de subordonare care-si are temeiul in imprejurarea ca, pe baza
acordului de vointa dintre ele, o persoana fizica sau
juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita
insarcinare.
Izvorul
specific al raportului de prepusenie il constituie contractul de
munca in cadrul caruia subordonarea salariatului fata de
patron conduce la concluzia ca suntem in prezenta raportului de
prepusenie care se prezuma relativ.
Calitatea
de angajator-comitent poate sa fie detinuta de o persoana
fizica sau, in cazul cel mai frecvent, de o persoana juridica,
precum regia autonoma, societatea agricola, societatea
comerciala etc.
Prezumtia relativa referitoare la existenta
raportului de prepusenie intre angajator si salariat poate fi
rasturnat in acele ipoteze in acest raport ajunge sa se disocieze de
contractul de munca.
Contractul
de mandat si contractul de antrepriza pot genera, ca exceptie,
raporturi de prepusenie daca, din continutul acestora
rezulta o subordonare foarte stricta intre mandatar si mandat,
respectiv intre antreprenor si beneficiarul lucrarii. In lipsa unei
asemenea subordonari stricte, mandatul si beneficiarul lucrarii
nu pot fi actionati in despagubiri pentru repararea
prejudiciilor cauzate de mandatar, respectiv de antreprenor.
Raspunderea
comitentului a fost reglementata in scopul de a proteja victima
prejudiciata in dorinta sa de a obtine in conditii mai
sigure si mai facile repararea integrala a prejudiciului.
Persoana
direct si in primul rand raspunzatoare ramane prepusul,
comitentul fiind raspunzator numai in raport cu victima, ceea ce
explica dreptul comitentului care a reparat prejudiciile a se indrepta
impotriva persoanei culpabile pentru recuperarea sumelor achitate victimei cu
titlu de despagubiri.
Comitentul
are astfel, la indemana o actiune
in regres care este o actiune civila de drept comun, comitentul
are dreptul de recupera integral de la prepusul sau despagubirile
platite.
Prepusul
se poate exonera in parte de raspundere dovedind ca la
savarsirea faptei a concurat, alaturi de propria sa culpa
in a carei lipsa nu s-ar fi putut angaja nici raspunderea
comitentului care a platit despagubirea, si culpa proprie a
comitentului.
Raspunderea pentru lucruri. Potrivit art. 1000 alin. 1 C.
civ. ''Sunt de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat . de lucrurile ce sunt
sub paza noastra''.
Domeniul
de aplicare a art. 1000 alin. 1 C. civ. presupune clasificarea
urmatoarelor elemente: notiunea de bun, notiunea de paza
si de paznic al bunului si notiunea de cauzare de catre
lucru a prejudiciului etc.
Lucrurile pentru care se raspunde
sunt ''lucruri ce sunt sub paza noastra''. Se va raspunde pentru
prejudiciile produse de lucruri mobile sau imobile, de o periculozitate
deosebita ori in general nepericuloase, cu o miscare proprie sau
inerte etc. Periculozitatea se dovedeste mai mult datorita
prejudiciilor pe care un obiect oarecare le-a produs.
Raspunderea presupune a delimita lucrurile care
se afla in paza celui chemat sa raspunda. Paza are
doua sensuri, paza materiala si paza juridica.
Paza materiala cuprinde situatiile in
care o persoana utilizeaza, in fapt, un bun, fiind subordonat,
urmarind imperativele dale de alta persoana. Reprezentativa
pentru paza materiala o constituie situatia salariatilor care
utilizeaza mecanisme, instalatii si alte lucruri in cadrul
intreprinderii, potrivit organizarii, regulamentelor si
obligatiilor de serviciu date de cei care angajeaza.
Paza juridica recepteaza toate
imprejurarile in care o persoana are un bun in fapt, pe care efectiv
il foloseste autonom de directivele ori controlul altuia. In
intelesul legii pentru raspundere intereseaza numai paza
juridica.
Temeiul
raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri se caracterizeaza
prin raspunderea obiectiva. Complexitatea mijloacelor tehnice,
imposibilitatea evitarii oricaror consecinte negative a
proceselor de productie au determinat aprecierea ca nu poate fi vorba
de vreo culpa a celui ce urmeaza sa raspunda.
Prezumtia de
responsabilitate
ingaduie celui ce a avut paza juridica sa dovedeasca
imprejurarile concrete din care sa rezulte un alt factor decisiv,
determinant al prejudiciului.
Imprejurarile
care demonstreaza actiunea altui factor exonerator de
raspunderea pe care a avut-o paza juridica sunt: forta
majora, culpa grava a victimei ori fapta altei persoane.
Raspunderea pentru prejudiciile aduse de
animale. Potrivit
art. 1001 C. civ. ''proprietarul unui animal sau acela care se serveste de
dansul in timpul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal,
sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat''.
Intrucat legea nu face nici o
distinctie, se va raspunde pentru orice animale, domestice ori
salbatice, agresive ori blande. Indiferent de specie, se impune ca
animalul in individualitatea sa sa fie obiect al dreptului de proprietate
sau al altui drept real.
In
temeiul art. 1001 C. civ. nu se raspunde pentru prejudiciile aduse de
animalele de pe un fond de vanatoare de catre unitatea care
administreaza acel teren. Pentru prejudiciile produse de animalele
salbatice aflate in paduri, fonduri de vanatoare etc., este
reglementata o raspundere speciala a acelor unitati
care nu si-au indeplinit obligatiile de starpire sau de alungare.
Subiectul raspunderii este proprietarul animalului care, in temeiul
unei prezumtii, are si paza juridica. Rezulta ca paza
juridica se transmite catre alta persoana care ar folosi
animalul in interesul sau, independent de indrumarile si
controlul proprietarului.
Proprietarul ori cel care are doar paza juridica vor fi
exonerati de raspundere daca dovedesc una din urmatoarele
imprejurari: culpa grava a victimei, actiunea fortei
majore, o fapta determinata care genereaza alta raspundere.
6). Raspunderea pentru ruina
edificiului. Potrivit
art. 1002 C. civ., astfel: ''Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru
prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este urmarea lipsei de
intretinere sau a unui viciu de
constructie''.
Prin
constructii se cuprind cladirile, digurile, barajele, canalele etc.
Nu se cuprind insa prejudiciile cauzate de caderea copacilor, bunuri
care nu sunt edificate de om.
Raspunderea actioneaza pentru
ruinarea, degradarea edificiului determinata numai de doua cauze:
lipsa de intretinere ori viciul de constructie. Daca daunele
s-ar fi produs datorita altor cauze, cum ar fi ploi torentiale,
furtuna care a smuls acoperisul proiectandu-l asupra bunurilor altuia
raspunderea nu opereaza.
Raspunderea apartine proprietarului.
Se considera ca si pentru un imobil inchiriat proprietarului ii
revin obligatii de intretinere, daca nu s-a prevazut altfel
in contractul incheiat cu locatarul.
Proprietarul edificiului, dupa ce va
despagubi proprietarul de la care a dobandit imobilul, are actiune in
regres.
Fundamentul
raspunderii pentru ruina edificiului este asemanator cu
fundamentul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de bunuri in general,
avand caracter obiectiv.