Principiul separatiei si echilibrului puterilor

Principiul separatiei si echilibrului puterilor

Obiective specifice

Crearea competentelor in intelegerea si determinarea principiului separatiei si echilibrului puterilor si autoritatilor politice  

Puterea este categoria-cheie a organizǎrii statale a societǎtii. Statul nu este altceva decat institutionalizarea puterii.

Organizarea puterii se face prin intermediul mai multor autoritǎti (organe de stat) cu functii precis definite si caracterizate prin autonomie organizationalǎ si functionalǎ, astfel incat prin echilibrul si colaborarea dintre ele asigurǎ aplicarea principiului separatiei puterilor in stat. El este propriu sistemelor de guvernare democratice.

Dacǎ, dimpotrivǎ, organizarea si functionarea acestor organe statale sunt caracterizate de centralism si concentrare ne aflǎm in prezenta puterii unice, specificǎ pentru sistemele de guvernǎmant totalitare.

Functia fundamentalǎ a statului este aceea de a exprima si garanta vointa poporului, astfel incat sǎ devinǎ vointǎ general obligatorie, respectiv vointǎ de stat.

Intrucat titularul puterii este unic (poporul), rezultǎ cǎ puterea de stat este, de asemenea, unicǎ.

Dar in manifestǎrile sale concrete, puterea de stat se divizeazǎ intre organele de stat care sunt insǎrcinate de a le pune in operǎ, respectiv legislative, executive si judecǎtoresti.

Teoria separatiei puterilor a apǎrut ca o reactie fatǎ de absolutismului monarhic, fiind pentru prima datǎ exprimatǎ de Montesquiu, in lucrarea Despre spiritul legilor, si a avut un rol decisiv in promovarea si aparitia sistemului reprezentativ, respectiv in valorizarea democraticǎ a relatiei dintre detinǎtorul suveran al puterii (poporul) si organizarea statalǎ a puterii politice, cu o atentie specialǎ pentru garantarea drepturilor omului si cetǎteanului.

Teoria separatiei puterilor a cunoscut un succes enorm de la aparitia sa. Ea este criteriul care clasificǎ regimurile politice in regimuri care practicǎ confuzia puterilor si regimuri care practicǎ separarea suplǎ sau rigidǎ.

Dar evolutia statului a pus in evidentǎ realitatea cǎ nu poate fi vorba de o separare netǎ a puterilor si cu atat mai putin de o repartitie fǎrǎ echivoc a atributiilor organelor de stat, avand de-a face in practicǎ, cu o interferentǎ a lor.

In zilele noastre, multi teoreticieni si practicieni considerǎ cǎ teoria separatiei puterilor nu mai poate fi socotitǎ sacrosanctǎ cǎ, dimpotrivǎ, este un principiu imbǎtranit, revolut, care nu se mai poate adapta regimurilor pluraliste contemporane, cand partidele politice joacǎ un rol din ce in ce mai important, tinzand spre roluri autocratice, iar executivul se implicǎ tot mai mult in domenii si competente ce apartin fie legislativului, fie puterii judecǎtoresti.

Trǎsǎturile generale ale puterii de stat sunt:

- caracterul de putere - obligatorie

- caracterul de coercitie

- caracterul social

- caracterul de expresie (si realizare) a vointei guvernantilor

- caracterul de organizatie (organizator)

- caracterul de suveranitate a puterii statale.

Teme de control:

Ce intelegem prin putere?

Care sunt trasaturile generale ale puterii de stat ?

Cine a exprimat pentru prima data teoria separatiei puterilor in stat ?

Verificarea de cunostinte

Test grila (demonstrativ)

Prin separatia puterilor in stat intelegem:

a.  Separatia puterii guvernamentale de puterea politieneasca si de puterea politica

b. Separarea puterilor: legislativa, executiva si judecatoreasca

c.  Separarea celei de-a patra puteri de puterile statului

Baremul de evaluare:

Bibliografie  recomandata

Constitutia Romaniei in Monitorul Oficial al Romaniei, Nr. 758 din 29 oct. 2003

Cǎlinoiu, Constanta, Duculescu, Victor, Drept constitutional si institutii publice, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2008

Deleanu, Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006

Muraru, Ioan, Drept constitutional si institutii politice, Ed. Lumina Lex, 2001

Ion Marin, Ordinea Constitutionalǎ in contextul integrǎrii Romaniei in Uniunea Europeanǎ, Ed. "Romania 2000", Bucuresti 2007

Ion Marin, Ordinea constitutionala si securitatea nationala in contextual integrarii si globalizarii, Editura Sitech, 2009

Studiu de caz

Principiul separatiei puterilor si integrarea

"Suveranitatea comuna" este totuna cu a ceda prerogative apartinand suveranitatii nationale, care se refera la dreptul de a te conduce in propria tara fara nici o ingerinta, ceea ce este o utopie in conditiile Uniunii, respectiv, in conditiile globalizarii.

Sub aspect pragmatic, noua ordine a fost inteleasa si acceptata fara dificultati, in primul rand sub aspectul cetateniei europene. Conferirea cetateniei europene, care nu este un titlu onorific precum cel atribuit de Tratatul de la Maastricht, comporta o serie de drepturi si obligatii care ne leaga mai mult de statutul de europeni decat de cel national. Constitutia ar trebui sa modifice toate prevederile referitoare la suveranitate, independenta, ordine juridica, aratand in ce raporturi se afla acestea cu Uniunea Europeana.

Un punct esential este cel prin care Curtea Europeana de Justitie interpreteaza tratatele UE, adica inclusiv cele incheiate de statele membre, ceea ce prezuma ca statele membre sunt autorizate sa-si exercite puterile in domenii reziduale, subsidiare, dar numai pe baza directivelor tratatelor UE.

De acum inainte, toate legile date pe teritoriul UE vor fi interpretate de Curtea Europeana de Justitie, astfel ca izvoarele de drept nationale vor avea aceasta pozitie subsidiara in raport cu instantele de control supranationale. Astfel, din aceasta perspectiva, UE ar putea deveni un stat la fel cu alte state.

Transferarea atributelor juridice, economice, militare ale statelor catre institutiile europene si gestionarea lor comuna constituie premisa si garantia transformarii Europei intr-o supraputere ce va echilibra raportul mondial de forte si care va asigura utilizarea resurselor mondiale in scop benefic, cu o rata de rentabilitate crescuta in beneficiul general.

Dincolo de discutiile despre suveranitate, ordine juridica si constitutionala, ce trebuie abordate in mod corect pe baza faptelor si datelor reale, si nu pe dorinte sau baze ideologice revolute, aceasta este esenta pozitiva, progresista, conforma evolutiei umanitatii, revolutiei internationale si deci si europene, institutionale, constitutionale, careia ii suntem martori si actori in acelasi timp.