Principiile raspunderii penale in dreptul international contemporan

Principiile raspunderii penale in dreptul international contemporan

1. Principiul legalitatii incriminarii infractiunilor si al legalitatii pedepselor

Legalitatea incriminarii infractiunilor - nullum crimen sine lege -  si al legalitatii pedepselor - nulla poena sine lege - sunt principii potrivit carora nu exista infractiune daca fapta nu este prevazuta de legea penala, anterior savarsirii acesteia, si, respectiv, nici o pedeapsa nu poate fi aplicata daca ea nu era prevazuta de legea penala, inainte de comiterea faptului incriminat.

In considerarea caracterului cutumiar al numeroaselor norme ale dreptului international, societatea internationala a decis in favoarea principiului legalitatii incriminarii infractiunilor internationale, indiferent daca acestea sunt incriminate sau nu in legislatia penala interna a statelor.

Art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948, prevede ca nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care, in momentul cand ele au fost comise nu constituiau un act delictuos potrivit dreptului national sau international

In proiectul Codului crimelor impotriva pacii si securitatii omenirii a fost inserat principiul legalitatii pedepsei, pedeapsa urmand a fi aplicata in functie de caracterul si gravitatea faptei.

Art. 77 din Statutul Curtii Criminale Internationale stabileste doua categorii de pedepse, ai anume pedeapsa principala si pedeapsa complementara. Art. 80 stipuleaza ca reglementarea pedepselor prin acest Statut nu va afecta aplicarea de catre state a pedepselor prevazute de dreptul lor intern sau de legea statelor care nu stipuleaza pedepsele inscrise in Statut.

In lipsa unei legislatii universale sistematizate, existenta incriminarii faptelor se determina in dreptul international penal prin analiza tuturor izvoarelor principale ale dreptului international, apeland si la datele oferite de jurisprudenta si doctrina, facand trimiteri la dreptul intern al statelor in ceea ce priveste pedeapsa ce urmeaza a fi aplicata.

2. Principiul represiunii universale

Acest principiu opereaza in dreptul penal intern, protejand prin sanctiuni penale ordinea interna a statului. Urmarind protejarea intereselor comunitatii internationale, dreptul international penal nu se limiteaza la frontierele unui singur stat si nu depinde de vointa unui stat oarecare.

Intrucat dreptul international penal nu se prezinta ca un cod unitar, asemanator celui din dreptul intern, deoarece nu exista un aparat represiv unic si unitar, rolul acestuia se manifesta in forme specifice.

Infractiunile internationale sunt supuse principiului represiunii universale, in temeiul caruia orice stat are dreptul sa judece orice fapta penala incriminata in conformitate cu normele dreptului international penal.

3. Principiul imunitatii de jurisdictie

Ca o exceptie de ordin procedural, unele categorii de persoane - agentii diplomatici, se bucura de imunitate de la jurisdictia penala a unui stat strain.

Imunitatea nu se confunda cu inlaturarea caracterului infractional al faptelor savarsite. Beneficiarul imunitatii nu poate fi urmarit sau judecat, dar ramane obligat sa respecte legea, savarsind infractiunea in cazul incalcarii acesteia.

De aceasta imunitate nu beneficiaza persoanele care au comis crime impotriva pacii, crime de razboi sau crime impotriva umanitatii, calitatea oficiala neavand relevanta in aceste situatii, in care dreptul international nu admite nici o cauza care sa inlature raspunderea penala.

In acest sens, art. 27 alin. 1 din Statutul Curtii Penale Internationale precizeaza in mod expres ca Acest Statut se va aplica in mod egal tuturor persoanelor, fara vreo distinctie bazata pe capacitatea oficiala Potrivit acestei prevederi, capacitatea oficiala in calitate de sef al statului sau al guvernului nu va scuti in nici un caz o persoana de raspundere penala potrivit Statutului si nu va constitui un motiv de reducere a sentintei.

Aplicare dispozitiilor acestei prevederi a Statutului suscita unele probleme legate de conflictul dintre aceasta norma si principiul imunitatii suveranului, consacrat de constitutiile moderne, potrivit caruia seful de stat se bucura de imunitate penala in timpul exercitarii mandatului sau, fiind determinat astfel un impediment procedural, valabil pe perioada in care o persoana exercita functia de sef al statului. Totodata, sefii de stat beneficiaza, pe plan international, de prevederile art. 1 alin. 1 din Conventia pentru prevenirea si sanctionarea infractiunilor contra persoanelor care se bucura de protectie internationala, inclusiv agentii diplomatici.[1]

Categoriile de persoane care se bucura de imunitate de jurisdictie si modalitatile de aplicare ale acestei imunitati sunt stabilite prin Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice, din 18 aprilie 1961.

Imprescriptibilitatea crimelor contra pacii, a crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii

Faptul ca pedeapsa nu a fost pusa in executare intr-o anumita perioada de timp, nu conduce la exonerarea de raspundere penala pentru faptele savarsite, intrucat, in dreptul international penal prescriptia nu constituie o cauza de inlaturare a raspunderii. Gravitatea deosebita a crimelor contra pacii, a crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii si interzicerea ferma a agresiunii in dreptul international sunt in masura sa justifice neaplicarea porescriptiei in dreptul international.

5. Principiul legitimei aparari

Potrivit prevederilor art. 51 din Carta Natiunilor Unite, legitima aparare nu poate fi exercitata decat in situatia in care statul care face uz de acest drept a constituit, in prealabil, obiectul unui atac armat.

Folosirea fortei armate, ca raspuns la un atac armat, are anumite limite in timp, spatiu si in intensitate. Starea de necesitate nu poate fi invocata, dar, in anumite imprejurari speciale, incalcarea neintentionata a legilor razboiului poate constitui o scuza a necesitatilor militare.

Legitima aparare in dreptul international are in vedere statul al carui teritoriu, persoane sau bunuri care se gasesc pe teritoriul sau sunt tinta atacului armat, si nu se refera la resortisantii acelui stat care se pot gasi in pericol in afara teritoriului acelui stat.