Psihologia martorului minor

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

MASTER - STIINTE PENALE

DISCIPLINA: psihologie judiciara

PSIHOLOGIA MARTORULUI MINOR

Procesul psihologic de formare a declaratiilor martorilor

Veridicitatea declaratiilor unui martor chiar de buna credinta fiind, ca si aprecierea fortei lor probante, nu poate fi conceputa fara cunoasterea mecanismelor psihologice care stau la baza formarii marturiei .

Marturia este rezultatul unui proces de observare si memorare involuntara a unui fapt juridic urmat de reproducerea acestuia, intr-o forma orala sau scrisa, in fata organelor de urmarire penala si a instantelor de judecata.

Conform precizarilor psihologiei judiciare, marturia, ca proces de cunoastere a realitatii obiective, este structurata in patru faze: receptia (perceptia) informatiilor, prelucrarea logica a informatiilor, memorarea si reactivarea acestora (prin reproducere sau recunoastere) . Procesul de cunoastere a realitatii depinde de capacitatea fiecarui individ de a receptiona informatiile primite, de a le prelucra, de subiectivismul si selectivitatea lui psihica etc.

In literatura de specialitate s-a manifestat ideea ca procedeele tactice de ascultare nu pot si nu trebuie desprinse de psihologia martorului ci, dintr-o anumita legitate sau particularitate psihica a acestuia trebuie desprins si procedeul tactic a carui eficienta a fost verificata de practica audierilor . Se argumenteaza ca acest mod de tratare, pe langa avantajul inlaturarii unor paralelisme, ingaduie organelor judiciare de a asocia procedeele tactice cu anumite manifestari psihice ale martorului. Astfel, cel ce conduce audierea va sti ca o anumita atitudine, anumite particularitati psihice ale celui ascultat, impun utilizarea anumitor procedee tactice.

In mod indiscutabil nu poate exista marturie fara martor, si nici martor fara evenimentul judiciar obiectiv, intersubiectiv testabil, care constituie obiectul marturiei (onus probiandi) .

Enrico Altavilla in lucrarea "Psicologia giudiziaria" precizeaza ca "fenomenul psihologic al marturiei are un dublu aspect, pe care nu trebuie sa-l neglijam: subiectiv si obiectiv: capacitatea psihologica a individului de a depune marturie, proprietatea obiectului sau evenimentului de a forma obiectul marturiei .

Astfel, cu privire la marturie si la martor, trebuie avute in vedere urmatoarele:

a) testimoniabilitatea - acea trasatura a evenimentului judiciar de a putea

b) memorabilitatea - constand in capacitatea obiectului de a fi memorat, tinandu-se cont de acele situatii ce efectiv nu pot fi memorate pentru ca nu pot fi percepute, ele situindu-se sub pragurile perceptibilitatii umane;

c) fidelitatea - care consta in capacitatea individului de a-si aminti evenimentul judiciar si de a depune marturie;

d) sinceritatea - care consta in disponibilitatea subiectiva a martorului de a spune adevarul.

Problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului este deosebit de

complexa si ridica importante dificultati in activitatea autoritatilor judiciare, abilitate prin lege sa audieze martori. Se insista asupra dificultatilor legate de probatiunea testimoniala si asupra aspectelor de "infidelitate" si nesinceritate a marturiilor, la care trebuie sa vegheze justitia.

Magistratului ii revine obligatia de a stabili si cerceta in formele prescrise de legea penala si procesual penala cauzele alterarii marturiilor judiciare (experimente, expertize, testari intersubiective, biodetectie etc).

"Erorile si denaturarile care apar in relatarile subiectilor sau in depozitiile martorilor, cand este vorba de depozitii in justitie, pot sa fie consecinta fie a unei perceptii eronate sau lacunare, fie a unei atitudini care poare orienta atat perceptia cat si reproducerea intr-o anumita directie, fie a unui interval mai lung de la perceptie la relatare, fie a unor intrebari mai sugestive, la care conditii se mai pot adauga si altele" .

Procesul de formare a marturiei are doua momente: un moment initial - evenimentul judiciar care este independent de subiectul psihologic (viitorul martor) si momentul final - marturia, care este opera subiectului psihologic .

Intre aceste doua momente au loc patru etape, caracteristice marturiei: receptia senzoriala a faptelor si imprejurarilor, prelucrarea sau decodarea informatiilor, stocarea memoriala a informatiilor, reactivarea memoriala a informatiilor receptionate, decodate si stocate cu prilejul evenimentului9.

Receptia faptelor si imprejurarilor

Receptia senzoriala este prima faza a trecerii de la eveniment la constituirea marturiei care se caracterizeaza prin obtinerea de catre subiectul psihologic a informatiilor despre eveniment, devenit pentru acesta obiect de receptie senzoriala. Receptia se realizeaza prin procesele psihice, senzatii si perceptii.

Receptia senzoriala reprezinta un proces psihic de cunoastere in care martorul achizitioneaza informatii circumscrise infractiunii sau faptuitorului acesteia , fiind momentul in care martorul, prin mijlocirea organelor sale de simt, percepe imprejurari legate de fapta savarsita.

Senzatia este cea mai simpla forma de reflectare senzoriala a insusirilor izolate ale obiectelor sau persoanelor prin intermediul unora dintre organele noastre de simt .

Perceptia este consecinta reflectarii mai complexe, care conduce la constientizare, la identificarea obiectelor si fenomenelor. Procesul perceptiei mai este definit ca fiind un act de organizare a senzatiilor, implicit a informatiilor pe care un martor le-a receptat in functie de diferiti factori: interes, experienta, necesitate s.a. .

Aparitia senzatiilor si a perceptiilor este in functie de intensitatea stimulilor care actioneaza asupra analizatorilor. Analizatorul este sistemul sau aparatul organismului uman alcatuit din organe de simt, cai nervoase de transmitere si centri corespunzatori de pe scoarta cerebrala.

Senzatia nu se naste decat in momentul in care stimulul atinge o marime minima, capabila sa provoace senzatia. Cu cat sensibilitatea analizatorului este mai mare, cu atat este posibila nasterea de senzatii prin stimuli mai putin intensi. In egala masura exista si o intensitate maxima a stimulilor, dincolo de care nu se mai produc senzatii. Intensitatea minima sau maxima prin care stimulii pot determina o senzatie - pragurile senzatiei - variaza de la un individ la altul. Magistratul trebuie, in aceasta situatie, sa aprecieze in fiecare caz in parte limitele posibilitatilor de perceptie ale unui martor. Aceste limite sunt determinate si de calitatea organelor de receptie, de prezenta unor stari de boala ce pot influenta negativ aparitia senzatiei sau pot distorsiona informatia. Faptele, obiectele sau persoanele sunt percepute diferentiat, unele fiind inregistrate imediat, spre deosebire de altele, care trec pe un loc secundar, desi au posibilitatea de a influenta analizatorii. Cauzele acestei diferentieri, sub raport perceptiv, a unei persoane, obiect sau fenomen dintr-o masa mai mare de oameni, lucruri sau fapte pot fi foarte diferite. Pe langa elementele psihologice mentionate exista o serie de factori de distorsiune (bruiaj), determinata de legitatile generale ale senzorialitatii, cu influenta directa asupra modului de receptionare, proprii fiecarei persoane.

a) Modul de organizare a informatiilor la nivelul cortexului, care se constituie in structuri si configuratii, permitand martorului sa perceapa intregul inaintea partilor sale componente. Rapiditatea cu care sunt sesizate elementele componente ale intregului variaza de la un individ la altul. Viteza clarificarii acestor elemente, aparitia detaliilor si a nuantelor variaza la indivizi din cauza diferentei de viteza cu care apar detaliile percepute in cadrul intregului13.

b) Constanta perceptiei - fenomen care determina o anumita "corectare a imaginii" percepute, clasic fiind procesul de asezare in pozitia normala a unei imagini care, pe retina noastra apare rasturnata, potrivit legii opticii geometrice14. In acest caz, distorsionarile sunt specifice perceptiei de persoane, obiecte sau imprejurari familiare martorului. Astfel, imaginea care se formeaza in cortex reda obiectele percepute in pozitie normala si de o marime invariabila, intr-o raza de aproximativ 150 m. Datorita fenomenului constantei perceptiei, mediul inconjurator apare pe plan senzorial mai stabil, deoarece in mod obisnuit diferentele de forma, marime, culoare ale obiectelor familiare nu se mai inregistreaza in reala lor variatie si fluctuatie. Este important sa se stabileasca daca martorul este obisnuit cu obiectele, locul sau persoana la care se refera depozitia sa, pentru ca, in functie de gradul de obisnuinta se va manifesta la el si fenomenul de constanta a perceptiei si, in consecinta, in mod involuntar martorul va distorsiona realitatea, fie omitand, fie adaugand informatii .

c) Fenomenul de iluzie poate duce la perceptii eronate, prin deformarea subiectiva a realitatii. Dintre diversele iluzii, cele optico-geometrice sunt mai frecvente in cuprinsul marturiei. Prin fenomenul de iluzie, receptia senzoriala este distorsionata prin deformarea subiectiva a unui continut perceptiv obiectiv. Fenomenele care se incadreaza in conceptul de iluzie sunt numeroase si variate: iluzia optica a intalnirii liniilor paralele, iluzia inegalitatii unor marimi egale ca urmare a contextului in care acestea se afla, deformarea distantelor si a proportiilor obiectelor sau persoanelor etc16.

Literatura de specialitate, referindu-se la formarea iluziilor, avertizeaza asupra

limitelor naturale ale capacitatilor umane senzoriale de a reflecta fidel realitatea din jur, evenimentele ce se petrec, obiectele si persoanele aflate la locul evenimentului - obiect al marturiei. Se impune necesitatea de a examina cu atentie si spirit critic continutul marturiilor, mai ales cand acestea sunt decisive pentru elucidarea cazului.

d) Fenomenul de expectanta determina receptionarea unor anumiti stimuli de catre

o persoana, filtrand alti stimuli mai putini importanti in viziunea ei. Expectanta este o stare de veghe a constiintei, orientata spre inregistrarea senzorial perceptiva a unui anumit tip de informatii posibile si care, din aceasta cauza, sunt asteptate de subiectul psihologic. Expectanta este o stare de pregatire pentru a receptiona anumite stimulari si a filtra altele17.

e) Efectul "halo" este fenomenul ce determina extinderea detaliului asupra intregului. Acest efect poate genera distorsiuni ale perceptiei reale a evenimentului - obiect al marturiei, determinand considerarea intregului in functie si numai pe baza unui detaliu, in mod neadecvat, necritic.

In cadrul momentului de receptie a informatiilor, un rol important in formarea marturiei il au senzatiile si perceptiile auditive, vizuale, cinetice, temporale si altele.

Receptia auditiva este asigurata de organul auditiv al omului, capabil sa perceapa intr-o infinitate de nuante, o multitudine de fenomene sonore ce insotesc in mod necesar sau intamplator savarsirea unor infractiuni. In cadrul marturiei auditive, declaratiile martorilor se pot intemeia pe senzatiile auditive, cel mai mare interes prezentandu-l perceptia si redarea cuvintelor. Martorului i se cere reproducerea fidela a cuvintelor, expresiilor si nu reproducerea unor intregi conversatii in mod exact, important fiind sensul convorbirii . Continutul de idei este exprimat intr-o forma comprimata. La conducerea audierii si la aprecierea declaratiilor martorilor va trebui sa se tina seama de posibilitatile reale ale celui ce percepe declaratia de a intelege continutul unei convorbiri, determinate de gradul de complexitate al convorbirii (limba straina, discutii pe o tema de specialitate), de gradul de cultura, de nivelul intelectual, de formatia profesionala .

In raport cu natura extrem de variata a imprejurarilor in care se savarsesc infractiunile, cu natura sunetelor si zgomotelor ce le pot insoti, poate prezenta interes determinarea, pe baza receptiei auditive, a raportului de distanta dintre sursa sonora si organul receptor, determinarea directiei din care se propaga semnalul sonor si determinarea naturii fenomenului acustic pe baza stabilirii obiectului de la care a putut emana unda sonora .

Receptia vizuala este sursa pentru marturia tip, deoarece in aproape fiecare pricina penala se resimte necesitatea reconstituirii cat mai fidele a consideratiei locului infractiunii, a localizarii spatiale a unor obiecte, a precizarii unor raporturi spatiale intre obiecte (distanta, marime, forma etc.), dintre obiecte si persoane a caror prezenta la locul savarsirii infractiunii este legata de savarsirea acesteia. Alteori se impune necesitatea precizarii insusirilor cromatice ale unor obiecte sau ale persoanelor. Perceptia insusirilor spatiale ale obiectelor este dependenta de insusirile cromatice ale acestora. Coeficientul de fidelitate al marturiei ce poarta asupra culorilor si asupra insusirilor spatiale ale obiectelor este in functie de conditiile de iluminare ale locului unde are loc perceptia, de conditiile atmosferice existente, de contextul in care sunt percepute obiectele, de dimensiunile obiectelor aflate in vecinatate, de textura cromatica. Varsta martorilor are o mare importanta in acest caz, la fel ca si profesia acestora. Cand aprecierile martorilor sunt susceptibile de neexactitate organele judiciare pot verifica aptitudinea martorilor prin experimente adecvate .

Perceptia miscarii intereseaza cand este necesara precizarea vitezei miscarii unor obiecte, parti ale corpului ce ar putea contribui la cunoasterea mecanismului producerii infractiunii, a cauzelor acesteia sau la intelegerea modului de materializare a activitatii ce caracterizeaza latura obiectiva. Intr-o marturie, cel mai mare interes il prezinta aprecierea vitezei. Factorii de care este conditionata perceptia vitezei, in general sunt reprezentati de viteza obiectiva a miscarii, precum si de distanta dintre vehicul si martor . Inexistenta unor criterii sigure, lipsa de experienta a martorului atribuie acestor aprecieri o valoare relativa, deoarece martorul comun evalueaza in termeni generali viteza. Se manifesta tendinta de a subestima vitezele reduse si de a supraestima vitezele mari. Este important sa se faca distinctie intre aprecierile facute de pieton si aprecierile facute de persoanele aflate in mijloace de transport in miscare.

Perceptia timpului este necesara pentru localizarea in timp a activitatilor, actiunilor, imprejurarilor ce graviteaza in jurul martorilor sau a faptuitorilor. Astfel, se localizeaza in timp fapta savarsita, precum si alte activitati legate de infractiune sau infaptuitor, durata in timp a infractiunii, succesiunea imprejurarilor importante . Principala cauza obiectiva a neputintei martorului de a localiza in timp infractiunea precum si alte activitati este intervalul mare de timp dintre momentul receptiv si cel al reproducerii. Alte cauze pot fi: lipsa de semnificatie pentru martor a unor anumite imprejurari, lipsa de atentie, tipul perceptiv si de memorare caruia ii apartine martorul etc. Ajutorul pe care organul judiciar il poate acorda martorului la localizarea temporala a unor fapte este uneori decisiv. De aceea, se impune cunoasterea personalitatii martorului, a preocuparilor si a aptitudinilor sale etc. Experimental s-a evidentiat tendinta cvasigenerala de supraevaluare a duratelor scurte de timp si de subevaluare a duratelor lungi. Martorii pot face aprecieri corecte prin folosirea instrumentelor de masurare a timpului, prin notarea duratei fenomenului, deliberat sau intamplator .

Prelucrarea (decodarea) informatiilor

Aceasta este a doua etapa importanta a formarii declaratiilor martorilor, etapa ce este legata de procesul receptiv. In unele lucrari de specialitate aceasta etapa este tratata in cadrul primei etape a formarii declaratiilor . Dintre factorii meniti sa influenteze direct calitatea prelucrarii, cei mai importanti sunt: experienta de viata a martorului, gradul sau de cultura, profesiunea, capacitatea de apreciere a spatiului si timpului sau a vitezei. Magistratul trebuie sa se raporteze la modul in care persoana ascultata percepe insusirile spatiale ale obiectului, timpul, durata de desfasurare a unui eveniment. In cadrul decodarii informatiilor, aprecierea satiului si a dimensiunilor, perceptia timpului si a vitezei sunt foarte importante.

Aprecierea spatiului, a dimensiunilor obiectelor este un proces relativ ce trebuie verificat datorita tendintelor dimensiunilor de a fi supraestimate sau subestimate.

Perceptia timpului, a duratei de desfasurare a unui eveniment este relativa. Se impune localizarea in timp a unui fapt produs, de regula cat mai repede. Aprecierea unei actiuni depinde mult de timpul subiectiv diferit de cel real, tendintele de comprimare fiind intalnite in starile afective pozitive.

Aprecierea vitezei este un proces complex ce implica perceptii temporale sau spatiale, legate de drumul parcurs intr-un anumit timp, de obiectele pe langa care se trece, ca si distanta de la care se face receptia. Aprecierea vitezei depinde direct de gradul de specializare al martorului26.

Acest proces ce implica aprecierea timpului, spatiului si vitezei apare ca rezultat al colaborarii dintre organele de simt, gandire si memorie, explicandu-se astfel influenta proceselor asociative asupra receptiei si prelucrarii informatiei .

Decodarea informatiei nu constituie punctul final al prelucrarii acestora. Trebuie sa se tina cont de continutul conotativ al cuvintelor folosite de martor, de valorizarea acestora pentru intelegerea nuantelor exprimate. Este importanta semnificatia individuala a altor cuvinte, calitatea afectogena dobandita, deoarece se pot introduce usor elemente distorsionate. Descoperirea unor asemenea semnificatii trebuie facuta cu abilitate si tact. Doar in procesul de decodare se constientizeaza deplin calitatile spatio-temporale si se estimeaza valoarea lucrurilor, fiintelor etc. In acest moment apar insa si distorsiuni involuntare deoarece reflectarea timpului, a spatiului si a vitezei se efectueaza prin interactiunea mai multor organe de simt, ceea ce potenteaza sensibil relativitatea lor .

Stocarea informatiilor

Constituirea marturiei este strans legata de calitatea proceselor amnezice, desfasurate in trei etape succesive, respectiv achizitia, retinerea (conservarea) si reactivarea.

Stocarea informatiilor prelucrate se efectueaza prin procesele de intiparire si pastrare a elementelor de informatie referitoare la continutul actiunii la care a participat martorul. Intiparirea (engramarea) nu este o actiune mecanica, exercitata asupra masei cerebrale, ci trebuie inteleasa ca formarea unor urme functionale (aparent datorate schimbarilor calitative ce se produc in acizii nucleici)29.

Faptele intiparite anterior - arata A. Chircev (1975) - nu raman neschimbate pe masura acumularii unor date noi, ci sufera insemnate modificari. Cele doua categorii de date (vechi si noi) se organizeaza in cadrul memoriei in unitati logice cu o structura mai complexa decat aceea a grupelor componente. Aceste unitati se supun unor reorganizari si grupari atunci cand subiectul asimileaza noi informatii. Fenomenul reminiscentei (restabilirea in memorie a faptelor uitate) este dovada concludenta a caracterului dinamic al pastrarii .

Pe plan juridic, problema memoriei are o componenta calitativa diferita, intrucat intereseaza nu atat cantitatea de date memorate si redate de catre martor, ci corectitudinea, fidelitatea acestora, certitudinea subiectiva a informatiilor stocate, avand o importanta particulara in marturie .

Stocarea memoriala nu reprezinta o simpla inregistrare mecanica, o fotografie fidela a celor percepute de o persoana, ci este un proces dinamic, activ, de prelucrare ti de sistematizare a datelor receptate, in functie de personalitatea fiecarui individ, de interesul manifestat fata de o anumita problema.

La ascultarea martorului, organul judiciar trebuie sa tina seama de factorii ce conditioneaza procesul memorizarii .

1) Durata stocarii memoriale. Rapiditatea fixarii si timpul de conservare a informatiilor percepute sunt in functie de durata memoriei (scurta, medie, lunga) si de cauza uitarii. Astfel, sunt martori cu o perceptie rapida, dar in memoria carora datele receptionate se pastreaza un timp scurt. Memoria acestora poate fi corecta si fidela numai daca ascultarea are loc intr-un interval cat mai apropiat de momentul perceptiei. Alti martori prezinta o fixare mai lenta, insa stocarea este de mai lunga durata. Declaratiile acestora pot fi corecte numai in masura in care evenimentul perceput nu a fost prea complex si nu a avut o desfasurare rapida, altfel receptia lor devenind incompleta .

Interesul diferentierii acestor procese psihice e justificat de faptul ca, de obicei, martorul nu e ascultat imediat dupa producerea faptelor, ci dupa un interval de timp, cand exista posibilitatea pierderii din memorie a unor date semnificative.

2) Tipul de memorie al martorului. In functie de acest criteriu, exista martori cu memorie auditiva, vizuala sau afectiva etc. Memoria poate fi mecanica sau logica, dupa cum a fost sau nu inteles materialul informativ receptat. Memoria poate fi voluntara sau involuntara, potrivit atitudinii si interesului manifestat de martor in retinerea aspectelor percepute. In marturie intervine cel mai adesea memoria involuntara.

3) Uitarea. Uitarea este un fenomen natural care determina denaturarea treptata a informatiei percepute de un martor in legatura cu o anumita imprejurare sau persoana. Procesele inhibitive de la nivelul scoartei cerebrale, specifice uitarii, sunt determinate atat de timp cat si de unii factori de natura afectiva, cum ar fi interesul pentru memorare, impresia produsa de eveniment, temperamentul martorului sau varsta acestuia. Uitarea nu poate fi totala nici la un martor cu memorie slaba .

Psihologia marturiei trebuie sa infatiseze toate raspunsurile corecte si false si sa determine justetea depozitiilor in raport cu calitatea lucrurilor relatate si cu diferite imprejurari individuale .

Reactivarea memoriala

Reactivarea continuturilor (informatiilor) receptionate, decodate si stocate anterior se refera fie la recunoasterea obiectelor, persoanelor sau a situatiilor receptate mai demult de catre subiect, fie la reproducerea (descrierea, relatarea) verbala a lor.

Reproducerea constituie forma prin care martorul comunica organelor judiciare faptele percepute cu ocazia ascultarii. In cazul marturiei, reproducerea poate imbraca forma verbala sau scrisa. Calitatea continutului datelor reproduse depinde de calitatea perceptiei faptelor sau imprejurarilor, de conditiile obiective si subiective ce au putut influenta procesul perceptiv, de fixarea datelor in memoria martorului. Este importanta pentru fidelitatea unei marturii reducerea emotivitatii firesti a martorului. Pentru aceasta, potrivit regulilor tactice de ascultare este necesara crearea unei atmosfere cat mai destinse, evitandu-se atitudinile sau conditiile stresante de natura sa-l inhibe pe martor .

Recunoasterea este frecvent intalnita in practica organelor judiciare, in ipoteza recunoasterii de persoane sau de obiecte. Acest proces psihic se desfasoara mai usor, fiind mai simplu de realizat, intrucat nu solicita un efort de memorare deosebit. Reactivarea se face prin compararea a ceea ce a fost perceput anterior cu ceva care este perceput in momentul audierii. Fidelitatea recunoasterii poate fi influentata de factori obiectivi si subiectivi ca in cazul reproducerii, in depozitie aparand informatii asemanatoare celor reale, eronate sau denaturate37. Interventia si eventuala sugestie din partea celui care conduce ancheta pot contribui la producerea unor erori regretabile. Relatarea spontana este cel mai bun procedeu de a afla tot continutul memorial al martorului. Relatarile martorului pot contine denaturari prin aditie, prin omisiune, prin substituire sau prin transformare.

Declaratia martorului, chiar aceea data in conditii care ne indreptatesc sa o consideram veridica, adesea se dovedeste neveridica. Declaratia cea mai demna de crezut data cu dorinta sincera de a spune numai adevarul se bazeaza numai pe posibilitatile memoriei prin care se retine ceea ce la timpul respectiv i-a atras atentia martorului. Atentia este un instrument destul de imperfect pentru perceptie, iar memoria insasi denatureaza, cu timpul, imaginile imprimate si le lasa uneori sa devina palide. Acest gen de "urcare si scadere" a memoriei impinge la o suplinire inconstienta a lacunelor care s-au format putin cate putin, in retransmiterea celor vazute si auzite strecurandu-se nascocirea si autoinselarea .

Comunicarea, transmiterea informatiilor, este direct conditionata de capacitatea de verbalizare a martorului, de posibilitatile sale de transmitere fidela a imaginilor memorate in limbaj vorbit sau scris.

Marturia este o proba exceptional de utila daca cel ce o administreaza ii cunoaste bine limitele.

PARTICULARITATI PSIHOLOGICE ALE MINORULUI

Psihologia copilului studiaza cresterea mintala, dezvoltarea conduitelor (a comportamentului) inclusiv constiinta pana la faza de trecere pe care o constituie adolescenta si care marcheaza insertia individului in societatea adulta. Cresterea mintala este inseparabila de cresterea fizica, in special de maturizarea sistemului nervos si a sistemelor endocrine, continuand pana la varsta de 16 ani .

Dupa nastere, influentele mediului capata o importanta mare, atat din punct de vedere organic cat si mintal. Psihologia copilului minor studiaza factorii de maturizare biologica si factorii ce depind de exercitiu, de experienta castigata, de viata sociala in general.

Perioada de dezvoltare umana a minorului a fost caracterizata de psihologul de pregatire freudiana Erick H. Erikson prin impartirea ei in cinci cicluri ale vietii si anume:

stadiul I - primul an de viata;

stadiul II - de la 1 la 3 ani - in care se dezvolta caracteristici legate de autonomia si emanciparea copilului de tutela;

stadiul III - intre 4 si 5 ani - este stadiul dominat de constituirea initiativei motorie si intelectuala ce se instrumenteaza prin abordare de actiuni ca jocul si comunicarea prin vocabular. In acest stadiu se formeaza sentimentul de vinovatie ce se stabilizeaza in structura personalitatii;

stadiul IV - intre 6 si 11 ani - se consuma in jurul perechii complementare de trasaturi psihopotentiale, sarguinta si inferioritatea. Scoala absoarbe cea mai mare parte a disponibilitatilor copilului, impunand reguli si tendinte spre sarguinta, dar si trairea inferioritatii in cazul in care copilul nu poate raspunde cerintelor impuse. Inferioritatea se manifesta ca reactie de esec;

stadiul V - intre 12 si 18 ani - este dominat de constientizarea identitatii eului. Daca identitatea eului se traieste amplu, se intaresc la adolescent increderea, autonomia si initiativa. Confuzia de roluri sau identificarea cu roluri negative este frecventa la copiii delicventi si implica intarirea neincrederii, indoielii, rusinii si inferioritatii. Esecul de roluri nu este recuperat in etapele urmatoare ale vietii.

Psihologul Donald Super, in lucrarea "Ocupational psychology" descrie doua

stadii ale vietii pentru minor, acestea fiind:

- copilaria - dominata de procesul cresterii (1-15 ani), cand se realizeaza  

integrarea sociala prin instruire (socializarea cunostintelor) si prin constituirea de interese vocationale;

- adolescenta - ce se caracterizeaza printr-o evidenta maturizare biologica (15-20 ani) si prin cresterea capacitatii de adaptare profesionala si a identificarii de sine .

In copilarie se formeaza toate conduitele importante adaptative, se pun bazele personalitatii, se constituie structurile mai importante energetice, intelectuale, creative, inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, caracteristicile comportamentelor de baza, reactiile afective, volitionale, multilateralitatea aspiratiilor etc. In copilarie are loc procesul alfabetizarii, proces ce incepe inainte de intrarea copilului in scoala si prin care se definitiveaza adaptarea copilului la conditiile nivelului social de cultura. Posibilitatile de a scrie si de a citi devin active si servesc trebuintelor si intereselor psihice intelectuale, intretinand un nivel de cultura.

Perioada adolescentei este legata de problemele intime ale integrarii scolare si sociale ale copiilor si de aspectele complexe ale personalitatii acestora. Sensibilitatea psihica a minorului puber si adolescent aflat in plin proces de dezvoltare a eului si a constiintei de sine si intr-un salt de mentalitate si responsabilitate determina o fragilitate fata de orice fel de influente. Particularitatile de personalitate se accentueaza, dilatandu-se impetuos.

Legatura psihologiei judiciare cu stiinta dreptului este reclamata de necesitatea de a oferi dreptului un instrumentar al interpretarii corecte a conduitei umane. Astfel, dreptul ii limiteaza psihologiei judiciare aria de extensie strict la conduita umana analizata din perspectiva normelor juridice referitoare la martor. Cunoscand psihologie judiciara, criminalistii vor putea trage concluzii juste cu privire la intentiile, motivatiile si actiunile martorilor. Pentru vasta si complexa activitate de ascultare a martorilor este necesar sa se cunoasca intregul registru al potentialului psihologic al individului uman in fiecare stadiu de viata .

Perioada de la 1 la 3 ani nu prezinta interes in cazul anchetei penale;

Perioada prescolara de la 3 la 6 ani se caracterizeaza prin integrarea minorului in viata sociala, prin dezvoltarea personalitatii acestuia, a capacitatilor sale de cunoastere. Tipul fundamental de activitate este jocul. In aceasta perioada se diferentiaza conduitele fata de persoane de diferite varste si ocupatii, aflate in ambianta cultural-sociala a copilului, se continua dezvoltarea diferentierilor fine in antrenarea functionala a structurilor scoartei cerebrale. Datorita dezvoltarii imaginatiei, copilul descopera faptul ca, imaginar, poate sa creeze, sa schimbe, sa imbogateasca realitatea. Se intensifica dezvoltarea limbajului, a constiintei de sine, iar campul atentiei este dominat de o intelegere mai profunda a situatiilor. Simbolistica infantila este impregnata de decalajul intre dezvoltarea afectivitatii fata de cea intelectuala . Perceptia devine observatie perceptiva si serveste invatarii. Curiozitatea capata un statut similar jocului, memoria fiind mai activa in timpul jocului. Copilul uita repede insa, deoarece fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala. Concentrarea creste de la 5-7 minute la 20-25 minute si chiar 40-45 minute. Gandirea intuitiva opereaza cu coordonate relative. Creste aria situatiilor in care constantele perceptive actioneaza relativ corect, copilul evalueaza cu multa corectitudine obiectele de la distanta ca fiind mici sau mari, late sau inguste. Dezvoltarea vorbirii se realizeaza in directia alcatuirii contextului, propozitiile devenind mai lungi si mai complexe. Tot in aceasta perioada se dezvolta minciuna intentionata, dar care nu prezinta gravitate. Unele din insusirile dobandite in aceasta perioada devin stabile, iar altele influenteaza cu structuri specifice conduitele in etapele urmatoare.

- Perioada scolara de la 6 la 10-11 ani[6] - este caracterizata ca fiind un "sfarsit al copilariei", ce prezinta caracteristici importante si progrese in dezvoltarea psihica. Invatarea devine tipul fundamental de activitate, activitatea scolara solicitand intens activitatea intelectuala, iar rolul atentiei se constientizeaza. Scoala dezvaluie copilului viata sociala cu mecanismele ei. Asimilarea cunostintelor noi continua si creste si interesul fata de carti. Orientarea gandirii spre concretul complex detasat de perceptia imediata se insoteste de operatii logice. In vorbirea copilului incepe sa fie frecvent folosit superlativul in descrierea de situatii, intamplari si obiecte. Copilul devine sensibil la informatiile sociale si la opinia celor din jur. Volumul de lecturi este in crestere, fapt ce contribuie la dezvoltarea imaginatiei. Spiritul critic se dezvolta la fel ca si spiritul de evaluare. Antrenate si exercitate, capacitatile senzoriale perceptive si interpretative devin mai acute si eficiente. Dezvoltarea cunostintelor si a sistemului conceptual creeaza o anumita corelatie intre real - posibil si imposibil in procesul cunoasterii. In gandire incep sa se manifeste independenta si suplete si devine mai evident spiritul critic intemeiat logic. In aceasta perioada se constituie bazele personalitatii, constanta de sine si se creeaza o larga deschidere spre viata sociala.

- Perioada pubertatii de la 10 la 14 ani[7] - se caracterizeaza prin trecerea spre maturizare si integrare in societatea adulta, prin imensa dezvoltare a personalitatii. Tipul fundamental de activitate pentru aceasta perioada devine invatarea si instruirea teoretica si practica, suplimentata cu interese si aptitudini, devenind in mare masura invatare sociala diferentiata si autoinvatare. Independenta si autonomia se cuceresc pas cu pas. Tanarul isi descopera aptitudini, abilitati, forta fizica si spirituala, incepe sa-si construiasca intens lumea interioara a aspiratiilor, intereselor si idealurilor. Uneori, tanarul este considerat copil, alteori, i se atribuie iesirea din copilarie, ceea ce creeaza reactii diferentiate, dupa imprejurari. Individualizarea se manifesta pe planurile intelectuale si de relationare. Tanarul se integreaza in generatia sa prin exprimarea identitatii proprii si fata de adulti. Astfel, se dezvolta atitudini, conceptia despre lume si viata, au loc manifestari de creativitate si implicit structuri motivationale puternic energizate si se contureaza idealurile ca structuri psihice valorice prospective si de tensiune ale personalitatii. Se mentin trasaturile operatiilor concrete si se generalizeaza cele propozitionale. Gandirea devine mobila, fiind capabila sa realizeze cu egala usurinta rationamente directe si inverse, de la cauza spre efect si invers, de la conditii spre consecinta. Se dezvolta gandirea abstracta, demersul analitico-sintetic si se multiplica punctele de vedere. Tanarul stapaneste instrumente deductive, are mobilitate in gandire si este capabil sa inventarieze alternativele, ansamblu de posibilitati, pornind de la conditiile date. Efectele invatarii fiind rapide, se deschide calea instruirii. Se trece de la memorarea textuala la cea inteligibila, cu reproducere de cuvinte proprii, intervine gruparea materialului, schematizarea si condensarea lui. Este evidenta aspiratia la autonomie, emancipare, originalitate si non-conformism. Adolescenta avansata este marcata de definirea personalitatii tanarului, proces favorizat de integrarea lui sociala, de asumarea de roluri de raspundere, in care tanarul participa ca agent al transformarii sociale si al propriei dezvoltari psihice .

- Perioada adolescentei de la 14 la 18 ani[9] - este dominata de adaptarea la starea adulta, de procesul de castigare a identitatii, de intelectualizarea pregnanta a conduitei. Fiecare structura mentala noua, integrand structurile precedente, reuseste in acelasi timp sa elibereze in parte individul de trecutul sau si sa inaugureze activitati noi. Apar identificarile cu adultii luati drept model. Important in aceasta perioada este rolul autonomiei concrete si mai ales rolul constructiilor cognitive ce permit anticiparea viitorului. Autonomia morala ce apare pe plan interindividual dobandeste odata cu gandirea formala o dimensiune in plus. Este o faza de intensa traire si dezvoltare psihica, incarcata de conflicte interioare. Tanarul manifesta impulsivitate, unele extravagante, neliniste, dificultati de concentrare, oboseala la efort. Individualizarea se intensifica pe planurile intelectuale si de relationare. Parerile personale incep sa fie argumentate si capata o validare de generatie. Incepe sa creasca interesul pentru probleme abstracte si de sinteza, dar si pentru participarea la roluri sociale deosebite. Apare dorinta de afirmare personala, ca expresie a socializarii. Se dezvolta gandirea abstracta, prin imbogatirea si largirea incorporarii de conduite adulte . Adolescentul este interesat de responsabilitati in care sa existe dificultati de depasit spre a-si masura fortele. Individualizarea si constiinta de sine devin mai dinamice si capata dimensiuni de "demnitate" si de "onoare". Este intensa socializarea aspiratiilor, aspectele vocationale, profesionalizarea ce se contureaza treptat, cuprinzand in esenta si elemente importante ale conceptiei despre lume si viata. Gustul informatiei continua diversificandu-se si orientandu-se mai mult spre domeniul profesional si cel social. Din punct de vedere intelectual in aceasta perioada se atinge maturitatea individului.

Dezvoltarea psihica a minorului este rezultatul interactiunii factorilor externi (mediul si educatia) si factorilor interni (ereditatea si trasaturile psihosociale ale personalitatii) . Factorii externi si interni se afla intr-o stransa interdependenta, ponderea lor cunoscand o mobilitate continua de la un individ la altul, de la un stadiu de viata la altul si de la o componenta a dezvoltarii la alta. Invarianta este interactiunea dintre ei, in fiecare caz si moment manifestandu-se diferit, dar concret. Ereditatea cuprinde un complex de dispozitii virtuale sau scheme functionale care se transmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice. Patrimoniul ereditar al fiecarui individ rezulta din combinarea unitatilor genetice materne si paterne. Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara la om se manifesta pe doua planuri principale, unul in determinarea unor trasaturi generale ale speciei (structura anatomofiziologica a organismului), si celalalt in determinarea unor particularitati individuale. Nu se poate vorbi de o ereditate psihic pura, deoarece fenomenele psihice se formeaza de-a lungul vietii si activitatii individului. Toate fenomenele psihice, incepand cu cele simple sau elementare si incheind cu cele complexe sau superioare, sunt rezultatul interferentei factorilor ereditari cu influentele de mediu. Exista un "mecanism constructiv intern" , care in timpul vietii, prin maturizare, mijloceste actiunea factorilor interni si directioneaza dezvoltarea individuala, asigurandu-se un echilibru intre individ si mediul fizic si social.

Mediul si individul constituie doua entitati corelative cu functii complementare, fiecare oferind posibilitati nelimitate pentru actiunea celeilalte. Mediul fizic reprezinta totalitatea conditiilor bioclimatice in care traieste fiecare individ. Actiunea acestuia se indreapta in directia adoptarii unui regim de viata, in corelatie cu mediul social ce reprezinta situatia educationala, cu referiri la structura nationala, organizarea politica, cultura materiala si spirituala, constiinta sociala, toate acestea punandu-si amprenta asupra dezvoltarii psihice.

In cadrul mecanismului de dezvoltare, educatia detine rolul cel mai important, determinand specificul activitatii minorului, ce se manifesta direct si indirect prin intermediul celorlalti factori . Dezvoltarea este efectul si premisa educatiei. Faptul ca educatia genereaza noi forme de activitate cu cerinte tot mai complexe, ce presupun amplificarea continua a eforturilor copilului, il obliga pe acesta la o restructurare perpetua a proceselor si insusirilor psihice, impulsionand si consolidand procesul dezvoltarii. Nici unul din factori nu dispune de posibilitati nelimitate, rolul fiecaruia fiind dependent de ceilalti. Predispozitiile ereditare incumba si o latura conservatoare care impune anumite limite ce nu pot fi depasite, orice exagerare sau fortare din partea educatiei putand avea consecinte negative pentru dezvoltarea personalitatii umane. Relatia dintre educatie si dezvoltare cunoaste oscilatii in functie de stadiul de evolutie a copilului si in functie de etapa istorica si de conditiile sociale pe fondul carora se desfasoara actiunea educationala .

Cunoasterea martorului minor sub aspectele personalitatii, a temperamentului sau, pe grupe de varsta, tinandu-se cont si de mediul social in care s-a format, de educatia primita, este importanta pentru credibilitatea personala a acestuia.

Fiind insusiri esentiale si durabile, trasaturile caracteriale ale personalitatii determina un mod constant de manifestare. De aceea, se impune cunoasterea tuturor particularitatilor specifice varstei, a trasaturilor de caracter ale martorilor, pentru a se prevedea cu multa probabilitate modul de manifestare a minorului in diferite imprejurari impuse de organele judiciare .

Reputatia, consideratia de care se bucura martorul in mediul social caruia apartine, atitudinile, convingerile, aspiratiile, idealurile, educatia, ca aspecte de continut ale caracterului uman, de natura a configura caracterul sau moral, constituie elemente de apreciere a credibilitatii personale a martorului.

Indiciul psihologic ce deriva din moralitatea martorului minor este insuficient pentru a aprecia pozitia de impartialitate sau de partialitate a martorului, dar o pluralitate concordanta de astfel de indicii dobandeste intr-o anumita masura o valoare sporita. Personalitatea celui de la care emana marturia, considerata in ansamblul atributelor sale, constituie un criteriu de apreciere a valorii acesteia. Acestui element trebuie insa sa i se asocieze si altele, in primul rand pozitia subiectiva a minorului in pricina in care depune marturie .

Un alt element valoros de credibilitate al martorului il furnizeaza cunoasterea trecutului sau, a educatiei primite, a mediului al carui produs este, deoarece toate aceste elemente ii determina minorului conceptia despre lume si viata si modul de a gandi. Marturia va purta intotdeauna amprenta unui anumit mediu social, a deprinderilor, a educatiei primite de catre minori.

In cadrul marturiei, un element de credibilitate al martorului il constituie apartenenta sa la unul din tipurile psihologice caruia ii apartine. In literatura psihologica exista incercari de a aseza martorii intr-o categorie sau alta, in functie de trasaturile temperamentale dominante, deoarece acestea isi pun amprenta asupra perceptiei, memorarii si reproducerii faptelor in cadrul marturiei, fidelitatea acesteia fiind dependenta de ele . Multitudinea si relativitatea criteriilor asezate la baza acestor distinctii a condus la pulverizarea martorilor in tot atatea categorii, situatie care nu serveste practicii judiciare. Examinarea martorilor in functie de tipul psihologic caruia ii apartine a condus la constatarea ca gruparea lor in doua categorii - obiectivi si subiectivi - acopera intreaga diversitate psihologica, oricare din tipurile descrise de diversi autori inscriindu-se fie in tipul obiectiv, fie in tipul subiectiv. Martorul minor ce apartine tipului obiectiv e un martor precis, un bun observator, ce inregistreaza corect si memoreaza fidel faptele. Martorul minor ce apartine tipului subiectiv percepe faptele pe un fond afectiv si este expus sugestiei .

BIBLIOGRAFIE

Bentham J. - "Traite des preuves judicieres", Editure Bassage freres, Paris, 1823, vol. I, nr. 93

Berchesan V., Sandu I.L. - "Tratat de tactica criminalistica", Editura Carpati, Craiova, 1989

Bogdan Tiberiu - "Probleme de psihologie judiciara", Editura stiintifica, Bucuresti, 1973

* * * - "Curs introductiv de psihologie judiciara", Tipografia invatamantului, Bucuresti, 1957

Borst Marie - "Fidelite et education du temoignage" in Archives de Psychologie, vol. III, Geneve, 1904

Ciopraga Aurel - "Criminalistica. Tactica", Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi, 1986

* * * - "Evaluarea probei testimoniale in procesul penal", Editura Junimea, Iasi, 1979

Colectiv - "Tactica criminalistica", Ministerul de Interne, Serviciul editorial si cinematografic, Bucuresti, 1989

Colectiv - "Explicatii teoretice ale codului de procedura penala, parte generala", vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1975

Kahane Siegfried - "Dreptul procesual penal in R. P. R.", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1963

Koni A. F. - "Psihologia si depozitiile martorilor", 1955

Manzini Vincenzo - "Tratatto di diritto procesuale penale", vol. I, Torino, 1968

Mircea Ion - "Criminalistica", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1978

Mitrofan Nicolae s. a. - "Psihologie judiciara", Casa de cultura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1992

Muraru Ioan - "Drept constitutional si institutii politice", Editura Naturismul, Bucuresti, 1991

Neveanu Paul Popescu - "Sensibilitatea", Editura stiintifica, Bucuresti, 1970

Neagu Ion - "Drept procesual penal, parte generala", vol. I, Editura Euro-Trading, Bucuresti, 1992

Piaget Jean, Inhelder Barbel - "Psihologia copilului", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1966

Rosca Alexandru - "Metodologie si tehnici experimentale in psihologie", Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971

Rosca Alexandru, Chircev A. - "Psihologia copilului", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1970

Stancu Emilian - "Criminalistica", vol. II, Editura Actami, Bucuresti, 1997

Suciu Camil - "Criminalistica", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1972

Schiopu Ursula - "Psihologia copilului", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1976

Schiopu Ursula, Verza Emil - "Psihologia varstelor", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1981

Theodoru Grigore, Moldovan Lucia - "Drept procesual penal", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1979

Theodoru Gr., Plaesu T. - "Drept procesual penal, parte generala", Tipografia Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 1986

Vincent Rose - "Drept procesual penal", vol. I, Tipografia Universitatii, Bucuresti, 1987

Volonciu Nicolae - "Drept procesual penal", vol. I, Tipografia Universitatii, Bucuresti, 1987

Volonciu Nicolae - "Tratat de procedura penala", Editura Paideia, Bucuresti, 1996