Ordonante presedintiale

Ordonante presedintiale

Conceptul de ordonanta presedintiala este folosit in doctrina si jurisprudenta in varii acceptiuni. Astfel, intr-o prima acceptiune prin ordonanta presedintiala se desemneaza "ansamblul de norme dupa care se conduc partile si instanta in solutionarea unei pricini urgente"[1]. Inteleasa astfel ordonanta presedintiala se infatiseaza ca o procedura speciala reglementata de lege in scopul luarii unor masuri vremelnice in cazuri urgente. Acesta este si sensul care va fi folosit frecvent in cuprinsul lucrarii de fata.

Intr-o alta acceptiune, ordonanta presedintiala evoca insasi actul final si de dispozitie prin care instanta statueaza asupra cererii promovate de partea interesata[2]. Conceptul de ordonanta presedintiala evoca in acest caz ideea de act procedural.

Conceptul de ordonanta presedintiala este folosit de asemenea pentru a desemna actul de investire al instantei in acele cazuri in care reclamantul invoca o interventie urgenta a justitiei. In acest sens, in jurisprudenta noastra s-a decis ca cererea de ordonanta presedintiala trebuie sa indeplineasca in mod obligatoriu cele doua conditii fundamentale: urgenta si aparenta dreptului.

Adeseori Codul de procedura civila se refera la ordonanta presedintiala in acceptiunea de hotarare a conceptului analizat. Astfel, de pilda, potrivit art. 581 alin. (3) C. proc. civ. ordonanta va putea fi data si fara citarea partilor, si chiar atunci cand exista judecata asupra fondului dreptului. Acelasi text precizeaza in alineatul urmator ca: "Ordonanta este vremelnica si executorie". De asemenea, potrivit art. 582 alin. (1) C. proc. civ. "Ordonanta este supusa recursului". In toate aceste situatii este evident ca legea are in vedere insusi actul - hotararea - prin care instanta se pronunta asupra cererii pentru luarea unei masuri vremelnice.

Notiunea de ordonanta s-a impus in dreptul procesual civil prin insasi forta traditiei. La origine, aceasta denumire a fost utilizata pentru a sugera competenta presedintelui instantei de a lua masuri vremelnice in cazuri grabnice. Ulterior cererile de ordonanta au fost trecute in competenta instantei colegiale. In prezent, potrivit art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, cererile de ordonanta presedintiala se judeca din nou de un singur judecator.

Originea institutiei este controversata in doctrina[3]. In opinia unor autori francezi institutia ordonantei presedintiale sau a ordonantei de referat, cum este denumita si azi in dreptul francez , si-ar avea origine in "ius vocatio ab torto collo" din Legea celor XII table; dupa alti autori, institutia nu reprezinta decat o consacrare legala a unui obicei raspandit in Normandia, numit "clameur de haro". Pronuntarea cuvantului "haro" provoca imediat interventia justitiei; cel vizat prin pronuntarea cuvantului haro era obligat sa se infatiseze impreuna cu reclamantul in fata judecatorului .

In dreptul francez, referiri la posibilitatea luarii unor masuri urgente in cazul unui pericol iminent s-au facut pentru prima data prin celebra Ordonanta din 1667 si intr-un edict din anul 1685. De aici institutia ordonantei de referat a fost preluata de Codul de procedura civila francez[6] din anul 1806 si a alcatuit art. 806-811.

Ordonanta presedintiala a fost reglementata, pentru prima data, in dreptul romanesc cu prilejul modificarii Codului de procedura civila in anul 1900. Potrivit art. 66 bis, alin. (2) C. proc. civ., in redactarea de la acea data, pe calea ordonantei presedintiale se puteau lua masuri conservatorii in cazuri grabnice. Aceasta reglementare s-a vadit, in timp, necorespunzatoare, iar prin Legea nr. 394/1943, pentru accelerarea judecatilor in materie civila si comerciala, s-au adus modificari corespunzatoare in legislatia noastra. In acest sens art. 67 din Legea nr. 394/1943 preciza ca judecatorii pot "sa ordone masuri provizorii, in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru evitarea unei pagube iminente si ireparabile, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul aducerii la indeplinire a unui titlu executoriu". Asa fiind, in virtutea noii legi judecatorul nu mai era limitat la simple masuri conservatorii, el avand posibilitatea de a cerceta chiar si aparenta dreptului. Textul enuntat, impreuna cu art. 68 din Legea nr. 394/1943, a fost inclus in Codul de procedura civila cu prilejul modificarii acestuia in anul 1948.

In prezent, institutia ordonantei presedintiale este reglementata in art. 581-582, texte ce alcatuiesc primul Capitol (intitulat Ordonante presedintiale) din Cartea a VI-a a Codului de procedura civila.

Importanta institutiei decurge din natura masurilor ce pot fi luate de judecator, dar si din eficienta deosebita a procedurii instituite in acest scop. Intr-adevar, legea a creat un mijloc procedural rapid si lipsit de formalism pentru luarea unor masuri provizorii in cazuri ce reclama urgenta.

Scopul ordonantei este acela de a evita pierderea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, de a preveni o dauna iminenta ce nu s-ar putea repara si de a inlatura eventualele piedici ivite in cursul executarii silite. Este evident ca asemenea masuri si o interventie atat de prompta a justitiei nu se poate realiza in cadrul procedurii de drept comun, ci numai in conditiile unei proceduri suple si operative. De aceea, legea stabileste principiul potrivit caruia ordonanta se poate solutiona chiar si fara citarea partilor. In acelasi timp, legea ingaduie ca executarea ordonantei sa se faca fara somatie si fara trecerea vreunui termen.

Rolul ordonantei presedintiale nu a scazut in epoca care s-a scurs de la reglementarea acestei institutii procesuale, ci dimpotriva s-a amplificat continuu avand o aplicare in cele mai varii materii, inclusiv in litigiile comerciale. Si in prezent institutia isi mentine valentele sale preventive. Este in afara de indoiala ca ordonanta presedintiala poate evita adeseori declansarea ulterioara a unui proces asupra fondului dreptului[7]. Este ceea ce se intampla atunci cand partea impotriva careia s-a luat o masura isi da seama de justetea acesteia si de netemeinicia unei actiuni pe care ar putea-o exercita cu privire la fondul dreptului.

Datorita utilitatii sale practice, ordonanta presedintiala se infatiseaza in prezent ca una din institutiile judiciare la care cetatenii recurg in mod frecvent si in cele mai diferite materii. Intr-adevar, adeseori ordonanta presedintiala este folosita in materie locativa, in materia raporturilor de vecinatate, pentru luarea unor masuri provizorii pe timpul procesului de divort, in litigiile comerciale etc. Jurisprudenta franceza de data recenta cunoaste cazuri de folosire a ordonantei de referat si pentru inlaturarea practicilor ilegale de folosire a unei opere artistice prin Internet (cazul J. Brel, 1996).

Ordonanta presedintiala se infatiseaza ca un mijloc procedural ce intruneste conditiile unei actiuni civile. O atare actiune are insa un caracter specific, determinat de insasi caracterul particular al masurilor ce pot fi luate pe aceasta cale. Asa fiind, cererea de ordonanta presedintiala trebuie sa indeplineasca atat conditiile generale necesare pentru exercitarea oricarei actiuni, cat si unele cerinte particulare.

Conditiile generale de exercitare a actiunii civile au fost deja analizate in prima parte a lucrarii de fata. Totusi se impune sa aratam ca cerinta privitoare la afirmarea unui drept prezinta o serie de particularitati si se impune sa fie cercetata separat. De altfel, in cazul ordonantei presedintiale o atare conditie are ca obiect doar aparenta dreptului.

Problema afirmarii unui drept subiectiv nu se mai pune in cazul cererilor de ordonanta presedintiala. Afirmarea unui drept in cazul cererilor de ordonanta presedintiala ar determina transformarea acestora in veritabile actiuni de drept comun.

Cercetarea fondului este incompatibila cu natura si caracterul procedurii reglementate in art. 581-582 C. proc. civ. Totusi, jurisprudenta admite in mod unanim ca instanta are posibilitatea de a cerceta, in cadrul procedurii ordonantei presedintiale, de partea cui este aparenta dreptului. Aceasta cerinta este intim legata de problema neprejudecarii fondului in cadrul cererilor de ordonanta presedintiala, astfel ca vom formula unele precizari suplimentare in cele ce urmeaza.

In literatura de specialitate nu exista un consens cu privire la determinarea conditiilor specifice ale ordonantei presedintiale. Astfel, in opinia unor autori[8] cererea de ordonanta presedintiala trebuie analizata in prezenta a doua conditii specifice: urgenta si nerezolvarea fondului cauzei.

Cel mai adesea, insa, ordonanta presedintiala este cercetata in raport cu urmatoarele trei conditii de admisibilitate: urgenta, masura ordonata de instanta sa fie vremelnica si masura luata sa nu prejudece asupra fondului[9]. In fine, profesorul G. Porumb considera ca ordonanta trebuie sa indeplineasca o singura conditie de admisibilitate, anume urgenta .

Jurisprudenta noastra a facut si ea referiri la conditiile generale si speciale de admisibilitate ale cererilor de ordonanta presedintiala. Astfel, printr-o solutie de speta, instanta suprema a decis ca cererea de ordonanta presedintiala trebuie sa indeplineasca doua conditii fundamentale: urgenta si aparenta dreptului. In termeni asemanatori, dar nu identici, cerintele enuntate sunt precizate si in una din deciziile de indrumare ale fostei instante supreme, care statuasera ca ordonanta presedintiala, fiind o cale judiciara, poate fi folosita in materia raporturilor locative atunci cand sunt intrunite conditiile cerute prin art. 581 C. proc. civ., adica urgenta si neprejudecarea fondului.

O atare abordare nu este totusi intamplatoare. Aceasta deoarece unii autori au adeseori in vedere conditiile pentru admiterea cererii de ordonanta presedintiala. Este adevarat insa ca cerintele necesare pentru exercitarea actiunii civile trebuie sa fie intrunite si in momentul pronuntarii hotararii. Astfel, de pilda, urgenta ne apare ca o conditie ce trebuie justificata de reclamant atat pentru exercitarea cererii, cat si pentru pronuntarea ordonantei. Neprejudecarea fondului apare si ea ca o dubla conditie: pentru exercitarea cererii si pentru admiterea ei.

Vremelnicia masurii luate trebuie analizata doar ca o conditie a hotararii adoptate, iar nu ca o cerinta de exercitare a cererii de ordonanta. De aceea, in contextul ce urmeaza, ne ocupam de conditiile enuntate, cu precizarea ca vremelnicia masurii luate este necesara numai pentru admiterea cererii.

Urgenta constituie o cerinta esentiala a ordonantei presedintiale, fapt ce explica si enuntarea ei expresa de art. 581 alin. (1) C. proc. civ. In acest sens, textul comentat ingaduie instantei "sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice". Legea nu defineste conceptul de urgenta; ea indica doar situatiile ce pot face necesara si posibila o interventie a justitiei, respectiv pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, inlaturarea piedicilor ivite cu prilejul executarii.

In primele doua situatii, instanta are posibilitatea de a aprecia in concret asupra urgentei. Consideram insa, alaturi de alti autori, ca exista urgenta ori de cate ori pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente nu s-ar putea realiza in mod adecvat pe calea unei actiuni de drept comun[11].

Criteriile pe baza carora se poate aprecia asupra urgentei sunt in mod natural de natura obiectiva. Instanta urmeaza sa aprecieze de la caz la caz asupra acestei cerinte. Dar, tinem sa subliniem ca nu trebuie sa se recurga la o apreciere in abstracto, ci la una in concreto, adica la o estimare adaptata la imprejurarile particulare ale cauzei.

In principiu, criteriile subiective sunt irelevante sub aspectul urgentei impuse de dispozitiile art. 581 C. proc. civ.[12] O atare solutie este logica, caci simplele considerente de ordin moral nu pot legitima prin ele insele interventia justitiei. Doar in mod exceptional asemenea atitudini de ordin moral pot legitima interventia justitiei pe calea sumara a ordonantei presedintiale . Un exemplu evocat de jurisprudenta noastra este elocvent in aceasta privinta. Astfel, o instanta de casare a statuat ca este admisibila ordonanta presedintiala pentru a face sa inceteze impiedicarea folosintei unor dependinte nu numai cand samavolnicia se realizeaza prin incuierea sau punerea unor stavile materiale, ci si atunci cand zadarnicirea accesului se face prin amenintari - in speta cu bataia - a caror traducere in fapt, in trecut, este de natura sa creeze temeri in persoana celui amenintat.

Legislatia noastra cunoaste insa si unele situatii in care urgenta este prezumata. Evocam doar cateva din aceste situatii. Astfel, potrivit art. 613² C. proc. civ. "instanta poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori, la obligatia de intretinere, la alocatia pentru copii si la folosirea locuintei. De asemenea, potrivit art. 280 alin. (3) C. proc. civ. instanta de apel este indreptatita sa dispuna suspendarea executiei vremelnice. Pentru identitate de situatie si de ratiune, masura suspendarii poate fi ordonata de instanta de control judiciar si in cazul hotararilor executorii de drept[14].

In toate situatiile infatisate mai sus urgenta se prezuma, iar ordonanta se pronunta in baza unei dispozitii exprese a legii[15].

Doctrina a fost confruntata insa si cu problema de a cunoaste daca urgenta se prezuma sau ea trebuie dovedita in ipoteza in care ordonanta este solicitata pentru inlaturarea piedicilor ivite in cursul executarii silite. In trecut asupra acestei probleme a existat o accentuata controversa doctrinara[16].

Instanta suprema a promovat punctul de vedere potrivit caruia in imprejurarea analizata urgenta rezulta in mod obiectiv din necesitatea de a inlesni executarea cat mai grabnica a hotararii ramase definitive. In termeni si mai sugestivi printr-o alta decizie s-a statuat ca elementul urgentei este necesar a se constata in cazurile cand se cere a se da ordonanta presedintiala pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, dar nu si atunci cand se cere inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi la executare, scopul urmarit de lege fiind de a asigura imediata executare a titlurilor, evitandu-se intarzierile si cheltuielile. Prin urmare, in acest caz, admiterea cererii de ordonanta presedintiala nu mai este conditionata de stabilirea urgentei.

Solutia promovata de jurisprudenta o socotim intru totul pertinenta, caci o atare solutie tine seama de scopul executarii silite, finalitate ce trebuie realizata de indata si, daca este cazul, prin inlaturarea piedicilor ce s-ar putea ivi in legatura cu executarea.

Urgenta, ca o conditie a ordonantei presedintiale, nu trebuie confundata cu celeritatea[17]. Intr-adevar, celeritatea este o caracteristica a unor cauze de a fi solutionate mai rapid in raport cu alte categorii de litigii. La o atare caracteristica se refera legea in unele situatii particulare. Astfel, de pilda, potrivit art. 320 alin. (1) C. proc. civ. "contestatia se judeca de urgenta si cu precadere". De asemenea, potrivit art. 674 alin. (3) C. proc. civ. "cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precadere".

In toate aceste situatii, legea are in vedere necesitatea solutionarii rapide a unor categorii de litigii. Drept urmare, chiar daca legea foloseste termenul de urgenta acesta are semnificatia de celeritate, rapiditate, iar nu de conditie necesara pentru exercitarea unei cereri. Or, urgenta la care se refera art. 581 alin. (1) C. proc. civ. are, asa cum am vazut, o alta conotatie, anume aceea de conditie specifica ce tine de insasi natura ordonantei presedintiale[18].

Delimitarea necesara dintre urgenta si celeritate este sugerata si de unele dispozitii legale privitoare la ordonanta presedintiala. Astfel, potrivit art. 582 alin. (4) C. proc. civ. "Recursul se judeca de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor". Legea foloseste aici conceptul de urgenta in sensul de celeritate, adica de solutionare rapida a unei cauze.

Pe de alta parte, urgenta ca o conditie de admisibilitate a ordonantei nu exclude celeritatea procedurii. Si aceasta constatare poate fi dedusa cu usurinta chiar din dispozitiile citate anterior. Dar din aceste prevederi procedurale nu s-ar putea trage concluzia ca numai solutionarea caii extraordinare de atac a recursului se caracterizeaza prin celeritate. Dimpotriva, desi legea nu o spune expres, intreaga procedura a ordonantei presedintiale se caracterizeaza prin celeritate. O atare concluzie rezulta din chiar scopul ordonantei presedintiale, anume acela de a permite luarea unor masuri in cazuri grabnice. Prin urmare, urgenta la care se refera art. 581 alin. (1) C. proc. civ. nu exclude, ci presupune si celeritate in solutionarea cauzei.

Conditia urgentei trebuie intrunita din momentul sesizarii instantei si pana in momentul pronuntarii ordonantei. Ori de cate ori se constata lipsa acestei cerinte continuarea procedurii specifice ordonantei presedintiale nu mai are nici o justificare.

De asemenea este esential ca urgenta sa persiste atat in momentul pronuntarii, cat si in acela al solutionarii cailor de atac. Aceasta deoarece, daca in intervalul de la sesizarea instantei si pana la solutionarea irevocabila a cererii de ordonanta, dispare elementul urgentei, nu mai este necesara luarea, respectiv confirmarea unei masuri vremelnice.

Conditia urgentei trebuie apreciata si in considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil si pana la introducerea cererii de ordonanta presedintiala. In aceasta privinta jurisprudenta noastra nu a manifestat o pozitie constanta. Astfel, de pilda, uneori s-a decis ca in lipsa unui termen fatal de introducere a cererii de ordonanta simplul fapt al trecerii unui anumit timp de la savarsirea faptului prejudiciabil si pana la sesizarea instantei nu exclude caracterul urgent al cauzei[19]. Alteori, instanta suprema a apreciat ca elementul urgentei nu mai subzista atunci cand de la savarsirea faptului prejudiciabil si pana la sesizarea instantei a trecut un timp apreciabil.

Socotim totusi, alaturi de alti autori[20], ca problema enuntata nu poate fi solutionata in general, ci doar in functie de imprejurarile concrete ale fiecarei cauze. Trecerea unui timp apreciabil de la data savarsirii faptului prejudiciabil conduce, de regula, la concluzia potrivit careia intr-o asemenea imprejurare lipseste elementul urgentei. Este adevarat insa ca legea nu stabileste un termen fatal in acest sens. Dar, se poate vorbi, in opinia noastra, de o simpla prezumtie privitoare la lipsa urgentei. Asa fiind, reclamantului ii revine sarcina de a stabili, prin mijloace probatorii adecvate, existenta urgentei si in asemenea imprejurari.

Neprejudecarea fondului cauzei reprezinta o conditie specifica de admisibilitate a ordonantei presedintiale al carui continut complex ridica multiple probleme. Ea a reprezentat si in trecut una din cele mai controversate probleme din domeniul ordonantei presedintiale[21].

Aceasta conditie este determinata de insasi caracterul vremelnic, provizoriu, al masurilor ce pot fi ordonate de instanta in conditiile art. 581 C. proc. civ. De aceea, atunci cand solutioneaza o cerere de ordonanta presedintiala judecatorul nu are de cercetat fondul litigiului dintre parti. O atare realitate procedurala nu poate conduce la concluzia ca pe calea ordonantei presedintiale s-ar putea lua o masura arbitrara.

Dimpotriva, doctrina[22] si jurisprudenta sunt unanime in a recunoaste judecatorului dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparenta dreptului. Deosebit de semnificativa in aceasta privinta este si una din deciziile instantei supreme, in care se remarca ca pe calea ordonantei presedintiale nu poate fi solutionat fondul dreptului. Cu toate acestea, un examen sumar al litigiului este autorizat de lege si chiar indispensabil, atat pentru a se stabili competenta instantei de a lua o masura provizorie, cat si pentru ca judecata sa poata aprecia care dintre partile litigante are in favoarea sa aparenta unei situatii juridice legale si justifica un interes legitim pentru a mentine o anumita stare de fapt sau de drept.

Prin urmare, spre a pronunta o solutie justa, judecatorul este indreptatit de a realiza un examen sumar al fondului cauzei, determinand astfel de partea cui este aparenta dreptului. Dar care sunt limitele unei asemenea investigatii?

Examenul sumar al cauzei se intinde, astfel cum s-a subliniat deja in doctrina[23], asupra tuturor pretentiilor si apararilor reciproce ale partilor; instanta poate examina in acest scop chiar si actele sau titlurile infatisate de parti. Dar, instanta este chemata sa examineze titlurile si actele prezentate de parti doar pentru a stabili de partea cui este aparenta dreptului; ea nu se poate pronunta asupra valabilitatii actului sub aspectul indeplinirii conditiilor de fond, caci o atare cercetare este rezervata numai judecatii in fond .

De asemenea, instanta de judecata nu poate dispune anularea actului prezentat sau sa-i interpreteze continutul ori sa dispuna rezilierea unei conventii ori revocarea unui administrator al societatii comerciale. Aceeasi solutie a fost promovata si in ceea ce priveste radierea unei inscriptii ipotecare, lichidarea unor creante, stabilirea caracterului simulat al unui act, prescrierea dreptului sau existenta unui drept afectat de o conditie ori de un termen[25].

Jurisprudenta a fost confruntata si cu problema de a determina daca pe calea procedurala a ordonantei presedintiale se poate impune paratului si o obligatie de a face, cum ar fi refacerea gardului distrus, ridicarea materialelor depozitate pe terenul altuia, desfiintarea unor lucrari facute pentru a impiedica accesul reclamantului la drumul public[26]. Intr-o decizie de speta instanta suprema a statuat ca o obligatie de a face nu poate fi dispusa prin ordonanta presedintiala decat in cazurile in care se tinde la incetarea unor acte abuzive, deoarece numai in felul acesta se pastreaza caracterul vremelnic al masurilor luate.

Solutia promovata de instanta suprema are o dubla semnificatie, anume a statuarii ca pe calea ordonantei presedintiale nu i se poate impune paratului o obligatie de a face si nici nu se pot adopta masuri cu caracter definitiv. Totusi se admite, ca o exceptie de la regula enuntata, ca ordonanta presedintiala este admisibila atunci cand se urmareste incetarea unor acte abuzive, situatie in care i se poate impune paratului chiar si o obligatie de a face. Astfel cum s-a remarcat insa in asemenea imprejurari nu este vorba, in ultima instanta, de veritabile acte de a face, ci mai degraba ne aflam in prezenta unor lucrari ce au ca scop restabilirea situatiei anterioare[27].

Vremelnicia masurii luate reprezinta astfel cum am aratat doar o conditie a ordonantei pronuntate de instanta. Aceasta conditie se afla intr-o stransa legatura cu neprejudecarea fondului cauzei. Ordonanta presedintiala este o institutie procesuala pusa la dispozitia partilor doar pentru a se lua unele masuri provizorii, adica in termenii legii a unor "masuri vremelnice", iar nu definitive.

Ratiunea ordonantei este chiar aceea de a se permite luarea unei masuri rapide si cu caracter temporar. Astfel cum s-a remarcat si in doctrina masurile ordonate de instanta, pe aceasta cale procedurala, au o limita in timp, fiind destinate, in principiu, sa dureze pana cand se va solutiona fondul cauzei, chiar daca hotararea pronuntata nu cuprinde vreo mentiune in acest sens[28].

Masura luata de instanta isi pastreaza insa caracterul vremelnic indiferent daca partile promoveaza sau nu, ulterior, o actiune de drept comun. Practic insa de cele mai multe ori masura luata de instanta pe calea ordonantei presedintiale corespunde dreptului. De aceea, daca reclamantul a avut castig de cauza in cadrul ordonantei presedintiale el nu mai are interesul de a exercita ulterior o actiune de drept comun. La randul sau, paratul va evita exercitarea unei actiuni ulterioare ori de cate ori isi da seama ca masura luata de instanta este conforma cu dreptul reclamantului. Esential insa, in cadrul procedurii ordonantei presedintiale, este faptul ca instanta nu rezolva fondul dreptului, ci adopta doar masuri provizorii. Partile au insa deschisa calea unei actiuni de drept comun spre a lichida in mod definitiv pretentiile dintre ele[29].

Ordonanta presedintiala este una din institutiile cele mai frecvent folosite in practica. Explicatia rezida tocmai in posibilitatile pe care ea le ofera pentru luarea unor masuri provizorii in situatii ce reclama o prompta interventie a justitiei.

Varietatea situatiilor in care se poate recurge la procedura ordonantei presedintiale face aproape imposibila o analiza detaliata a acestora. De aceea, ne vom referi in continuare doar la cateva din domeniile mai importante de aplicabilitate ale institutiei.

In materie locativa se recurge frecvent la folosirea ordonantei presedintiale, lucru posibil ori de cate ori sunt intrunite conditiile impuse de art. 581 C. proc. civ. Jurisprudenta a decis ca este posibila folosirea ordonantei presedintiale chiar pentru a obtine evacuarea unei persoane dintr-un spatiu locativ. Evacuarea, in general, este legata de o apreciere si cu privire la existenta dreptului subiectiv. De aceea, o atare masura se poate obtine numai in acele imprejurari ce impun o interventie neintarziata a justitiei.

Astfel, in jurisprudenta noastra mai veche, s-a decis ca ordonanta presedintiala poate fi folosita si impotriva persoanei care a ocupat o suprafata locativa fara contract de inchiriere, precum si aceea care, desi are un atare contract, a ocupat locuinta in mod samavolnic, valorificandu-si dreptul locativ pe cai de fapt si nu in conditiile prevazute de lege. Pe aceeasi cale, a ordonantei presedintiale, se poate dispune si evacuarea persoanei tolerate intr-un spatiu locativ, intrucat aceasta nu are un drept locativ propriu.

Calea ordonantei presedintiale poate fi folosita si de locator pentru reprimarea unor abuzuri de folosinta. Intr-adevar, potrivit art. 1429 alin. (1) C. civ. locatarul trebuie sa intrebuinteze lucrul inchiriat sau arendat ca un bun proprietar si numai la destinatia determinata prin contract; iar in lipsa de stipulatie speciala, la destinatia prezumata dupa circumstante. Nesocotirea acestei obligatii se poate materializa in variate actiuni de natura a modifica structura lucrului inchiriat, a schimba destinatia lui sau a-i provoca stricaciuni. Daca totusi locatarul savarseste un abuz de folosinta proprietarul este indreptatit sa recurga la calea ordonantei presedintiale, spre a obtine astfel restabilirea grabnica a situatiei de fapt anterioare[30].

Legea impune locatarului si obligatia de a efectua toate reparatiile necesare, cu exceptia acelora care sunt in sarcina locatorului [art. 1425 alin. (1) C. civ.]. Daca este necesara efectuarea grabnica a unor asemenea reparatii se poate dispune chiar restrangerea spatiului inchiriat. In asemenea imprejurari o atare masura sau chiar evacuarea temporara a chiriasului, daca se justifica urgenta la care se refera art. 581 alin. (1) C. proc. civ., poate fi luata pe calea ordonantei presedintiale.

Ordonanta presedintiala poate fi folosita si in raporturile dintre locatari. Cel mai adesea, in raporturile dintre locatari pot apare litigii cu privire la folosinta pasnica a lucrului inchiriat. Ele pot fi generate de comportarea abuziva a unor locatari care urmaresc sa zadarniceasca folosirea locuintei, dependintelor, curtii sau holurilor comune etc. De aceea, instanta suprema a statuat ca ordonanta presedintiala poate fi folosita si in cazul in care actul samavolnic al unui colocatar consta in ocuparea in exclusivitate a holului, a unei camere de trecere, sau a unei dependinte pe care, potrivit contractului de inchiriere, le are in folosinta comuna cu ceilalti locatari ai imobilului sau apartamentului.

Procedura ordonantei presedintiale poate fi folosita si pentru reprimarea altor acte abuzive, cum ar fi cele privitoare la folosirea unor utilitati ale imobilului (curti, ascensoare, energie electrica etc.). In fine, ordonanta presedintiala este admisibila si pentru reintegrarea locatarilor izgoniti abuziv din locuinta[31]. Astfel, de pilda, in practica judiciara s-a decis ca pe calea ordonantei presedintiale se poate dispune reintegrarea in locuinta a membrilor de familie izgoniti in mod abuziv.

Ordonanta presedintiala isi gaseste o eficienta si ampla aplicatie in cadrul raporturilor de dreptul familiei[32]. Adeseori ordonanta este folosita in procesele de divort, chiar legea referindu-se la o atare posibilitate. In acest sens, art. 613 C. proc. civ. precizeaza ca: "Instanta poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori, la obligatia de intretinere, la alocatia pentru copii si la folosirea locuintei".

Mai mult, unele masuri vremelnice pot fi luate, in baza art. 581 C. proc. civ., chiar daca intre soti nu exista un proces de divort. Asa este, bunaoara, cazul izgonirii din locuinta comuna a unuia dintre soti. Pe calea ordonantei presedintiale se poate obtine de catre unul dintre soti si restituirea bunurilor de uz personal sau a celor necesare exercitarii profesiei. Aceeasi cale poate fi folosita si pentru inventarierea sau evaluarea bunurilor comune atunci cand exista pericol ca ele sa fie instrainate de catre unul dintre soti.

Ordonanta presedintiala poate fi folosita si pentru luarea unor masuri de ocrotire a minorilor in cazul in care sotii sunt despartiti in fapt, cum ar fi stabilirea domiciliului minorilor. O atare solutie este deosebit de utila si ea se impune doar atunci cand exista urgenta[33]. In cazul incredintarii minorilor pe timpul procesului de divort, conditia urgentei este prezumata de legiuitor.

Procedura ordonantei presedintiale poate fi utilizata si in numeroase alte situatii. Astfel, la aceasta procedura se poate recurge si in vederea exercitarii dreptului parintelui de a avea legaturi personale cu minorul, precum si pentru stabilirea modalitatilor concrete de realizare a acestui drept. De asemenea, dispozitiile art. 581 C. proc. civ. pot constitui si temeiul adoptarii unor masuri vremelnice privitoare la intretinerea minorilor sau la plata alocatiei de stat. Daca asemenea masuri sunt luate pe timpul procesului de divort, in temeiul art. 613² C. proc. civ., urgenta se prezuma.

Ordonanta presedintiala se poate folosi si in cadrul raporturilor de vecinatate. Atributele dreptului de proprietate nu se pot exercita in mod nelimitat sau abuziv, astfel incat sa prejudicieze pe alti proprietari. Din raporturile de vecinatate deriva pentru fiecare proprietar obligatia de a se limita la o folosinta normala a bunului sau, spre a nu-i stanjeni cu nimic pe ceilalti.

Nerespectarea normelor legale privitoare la raporturile de vecinatate si orice abuz in exercitarea dreptului de proprietate poate genera litigii, iar unele dintre ele pot reclama o interventie prompta a justitiei. Asemenea litigii pot sa apara, de pilda, in legatura cu obligatiile partilor privitoare la zidul, santul sau gardul comun. Fiecare proprietar este obligat sa participe la cheltuielile de intretinere si de conservare proportional cu cota parte ce-i revine din bun. Daca exista urgenta se poate recurge la calea ordonantei presedintiale pentru obligarea partilor sa adopte masuri de natura a evita o paguba iminenta. Astfel, s-a decis ca in ipoteza in care santurile amenajate impotriva eroziunilor apelor de ploaie nu au mai fost intretinute de mult timp, iar infundarea lor ameninta inundarea proprietatii vecine, se poate interveni pe calea ordonantei presedintiale. In aceleasi conditii se pot solicita si obligarea vecinilor la efectuarea unor reparatii cu privire la zidul sau santurile comune. O atare solutie nu prejudeca fondul cauzei daca reparatiile reclama urgenta, caci instanta poate deduce obligatia de reparatie din prezumtia legala de comunitate.

Ordonanta presedintiala poate fi folosita si in diverse alte situatii, cum ar fi ridicarea unei constructii care incalca o parte din terenul vecinului, efectuarea de lucrari ce pericliteaza soliditatea imobilului vecin ori depozitarii de materiale de natura a bloca accesul vecinului la imobilul sau.

In asemenea situatii procedura ordonantei presedintiale este admisibila ori de cate ori interventia justitiei apare necesara pentru prevenirea unei pagube iminente sau pentru inlaturarea unui pericol. Masurile luate prin ordonanta sunt vremelnice si ele nu trebuie sa prejudece asupra fondului cauzei. Aceasta din urma conditie nu este intrunita in cazul cererii care are ca obiect granituirea dintre doua proprietati. De aceea, granituirea dintre doua proprietati nu se poate dispune pe calea ordonantei presedintiale, o atare actiune avand un caracter petitoriu. Or, intr-o asemenea actiune partile isi contesta reciproc dreptul de proprietate, ceea ce obliga instanta la o cercetare a fondului cauzei.

Intensificarea relatiilor economice in ultimii ani a readus in actualitate problema admisibilitatii ordonantei presedintiale si in litigiile de drept comercial. In mod evident, nici o dispozitie legala nu impiedica folosirea ordonantei presedintiale si in acest important domeniu de activitate. Dimpotriva, ordonanta presedintiala poate constitui si in materie comerciala un mijloc procedural deosebit de util pentru prevenirea unei pagube iminente sau pentru luarea oricaror masuri ce reclama o interventie prompta a justitiei.

Folosirea ordonantei presedintiale in litigiile comerciale este supusa acelorasi exigente ca si in celelalte materii, respectiv conditiilor privitoare la urgenta si la neprejudecarea fondului cauzei.

Jurisprudenta noastra a fost deja confruntata cu varii situatii in care folosirea ordonantei presedintiale a fost declarata admisibila. Astfel, cu titlu de exemplu, mentionam folosirea ordonantei presedintiale pentru evacuarea salariatului care dupa incetarea raportului juridic de munca ocupa in mod abuziv spatiul comercial gestionat sau pentru oprirea unor acte de concurenta neloiala.

In schimb, calea ordonantei presedintiale nu poate fi folosita pentru evacuarea dintr-un spatiu comercial atunci cand partile isi disputa chiar dreptul de proprietate asupra acestuia sau pentru revocarea calitatii de administrator al unei societatii comerciale, o atare masura avand un caracter definitiv se poate pronunta numai prin intermediul unei actiuni de drept comun.

De asemenea, prin intermediul ordonantei presedintiale, nu se poate statua asupra valabilitatii unui contract de credit sau a unui contract de garantie, prin radierea lui din cartea funciara, atare masura fiind de natura sa prejudece fondul cauzei. Pentru identitate de ratiune nu se poate dispune, pe calea ordonantei presedintiale, nici inregistrarea in registrul de actiuni al emitentului a unei cesiuni.

Codul de procedura civila cuprinde un numar redus de reguli derogatorii de la dreptul comun in materia ordonantei presedintiale. Exista insa si unele reguli de drept comun care sunt incidente si in aceasta materie, dar care trebuie sa fie adaptate si aplicate in concordanta cu specificul ordonantei presedintiale. O atare aplicare a regulilor de drept comun trebuie sa tina seama de caracterul contencios al procedurii ordonantei presedintiale.

Natura contencioasa a ordonantei presedintiale nu poate fi pusa la indoiala. Aceasta deoarece in cadrul procedurii reglementate in art. 581-582 C. proc. civ. se solutioneaza un veritabil conflict de interese. Un atare conflict de interese apare cel mai adesea ca urmare a savarsirii unui act abuziv sau al schimbarii unei stari de fapt preexistente.

Caracterul contencios al procedurii ordonantei presedintiale rezulta nu doar din interesele contrare pe care le promoveaza partile, ci si din modul de reglementare a institutiei. Intr-adevar, ordonanta presedintiala este reglementata, alaturi de celelalte proceduri speciale, in Cartea a VI-a a Codului de procedura civila. Procedura necontencioasa are insa o reglementare distincta. Aceasta inseamna, asa cum s-a aratat[34], ca ordonanta presedintiala apartine procedurii contencioase.

Sesizarea instantei competente se realizeaza prin formularea unei cereri de catre persoana interesata. In lipsa unor dispozitii derogatorii de la dreptul comun privitoare la continutul cererii urmeaza sa se aplice normele dreptului comun. Tinand seama de aceste dispozitii, cererea de ordonanta presedintiala va trebui sa cuprinda mentiuni privitoare la: numele, domiciliul sau resedinta partilor; calitatea juridica in care partile stau in judecata, atunci cand nu participa in nume propriu la activitatea judiciara; aratarea masurii ce urmeaza sa fie luata prin ordonanta; aratarea motivelor pe care se intemeiaza cererea; aratarea dovezilor de care intelege sa se foloseasca reclamantul si semnatura acestuia.

In legatura cu aceste elemente in doctrina s-a subliniat, fata de caracterul sumar al procedurii, ca partea trebuie sa indice numai elementele esentiale ale actului de sesizare[35]. De asemenea, s-a apreciat ca motivarea in drept nu este indispensabila, intrucat temeiul juridic al cererii este intotdeauna art. 581 C. proc. civ. Intr-adevar, temeiul juridic al cererii rezulta, cel mai adesea, din insasi obiectul ei, adica din aratarea masurii ce urmeaza sa fie luata de instanta in cazuri grabnice.

Dreptul de a sesiza instanta cu o cerere de ordonanta presedintiala revine partii interesate in pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, in prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau in inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executarii silite.

Cererea de ordonanta presedintiala poate fi promovata si de procuror in temeiul dispozitiilor de principiu ale art. 45 C. proc. civ. Introducerea cererii de ordonanta presedintiala este limitata si de data aceasta la luarea unor masuri vremelnice.

Codul de procedura civila nu limiteaza folosirea cererii reconventionale la anumite materii. Asa fiind, s-ar putea sustine ca ea este admisibila si in cadrul procedurii ordonantei presedintiale. Totusi, specificul ordonantei presedintiale nu poate fi ignorat, caci in cadrul acestei proceduri se iau doar masuri vremelnice in cazuri grabnice, nerezolvandu-se fondul dreptului.

In considerarea unei atare particularitati s-a sustinut ca in cadrul procedurii ordonantei presedintiale actiunea reconventionala este admisibila numai daca prin intermediul ei se urmareste luarea unor masuri vremelnice[37]. Daca prin intermediul ordonantei presedintiale se urmareste valorificarea unui drept propriu, si nu doar luarea unei masuri vremelnice, actiunea reconventionala este inadmisibila. Aceasta deoarece valorificarea unui drept propriu pe cale de actiune reconventionala ar contraveni chiar procedurii reglementate de art. 581-582 C. proc. civ.

Actiunea reconventionala se judeca o data cu cererea principala. In principiu, instanta nu va dispune disjungerea celor doua cereri, caci prin ele se urmareste luarea unor masuri provizorii in cazuri grabnice si se intemeiaza adeseori pe acelasi fapt prejudiciabil. Asupra ambelor cereri instanta se va pronunta printr-o singura ordonanta. Hotararea va cuprinde insa solutii cu privire la cererea principala, dar si asupra actiunii principale.

O problema care s-a pus deja si in jurisprudenta este aceea a compatibilitatii formelor de participare a tertilor in procesul civil cu procedura ordonantei presedintiale. De la inceput trebuie sa aratam ca, in principiu, chemarea in judecata a altor persoane si aratarea titularului dreptului nu sunt compatibile cu procedura ordonantei presedintiale. Intr-adevar, chemarea in judecata a altor persoane constituie o veritabila actiune in cadrul careia se urmareste valorificarea unui drept subiectiv. De asemenea, cererea privind aratarea titularului dreptului se poate exercita numai in cadrul unor actiuni reale.

In ce priveste admisibilitatea interventiei voluntare in cadrul procedurii ordonantei presedintiale trebuie sa distingem intre interventia in interesul uneia dintre parti si interventia principala. Interventia principala poate fi promovata, in principiu, in cadrul oricarei cereri de ordonanta presedintiala. Admisibilitatea cererii este conditionata, in mod firesc, de justificarea unui interes al tertului. Intreaga activitate procesuala a tertului va fi limitata la discutarea necesitatii luarii unei masuri vremelnice.

Situatia este mai complexa in ceea ce priveste admisibilitatea interventiei principale. In aceasta privinta un raspuns nuantat se impune. Doctrina mai veche considera ca interventia principala este admisibila in cadrul ordonantelor presedintiale, motivat de faptul ca legea nu limiteaza dreptul de interventie in aceasta materie[38]. Literatura mai recenta de specialitate a apreciat ca orice persoana poate interveni in cadrul procedurii ordonantei presedintiale daca prin aceasta nu se impieteaza asupra solutionarii urgente a cererii principale . In acest context s-a remarcat ca ordonanta presedintiala are caracterul unei cereri de chemare in judecata care se rezolva cu citarea partilor, asigurandu-se prin aceasta dreptul la aparare si la contradictorialitate .

Socotim insa ca interventia principala are o aplicare limitata in cadrul procedurii ordonantei presedintiale. Intr-adevar, in cadrul procedurii ordonantelor presedintiale nu se poate valorifica un drept propriu, ci este permisa doar luarea unor masuri provizorii in cazuri grabnice. Or, interventia principala prin care se urmareste valorificarea unui drept propriu nu este compatibila cu natura speciala a ordonantei presedintiale. Dimpotriva, daca tertul urmareste doar luarea unor masuri, intemeiate pe dispozitiile art. 581 C. proc. civ., interventia sa este admisibila[41].

Pentru aceleasi considerente cererea de chemare in garantie trebuie si ea considerata inadmisibila in cadrul procedurii ordonantei presedintiale[42]. O atare solutie se impune intrucat chemarea in garantie vizeaza exclusiv fondul dreptului, in timp ce ordonanta presedintiala are ca obiectiv doar luarea unor masuri vremelnice.

Potrivit art. 581 alin. (3) C. proc. civ. "Ordonanta va putea fi data si fara citarea partilor, si chiar atunci cand exista judecata asupra fondului". Din acest text se desprinde concluzia ca instanta are posibilitatea de a aprecia asupra necesitatii citarii partilor. Instanta va aprecia asupra necesitatii citarii partilor in functie de natura cauzei si de imprejurarile care reclama interventia justitiei.

Solutionarea cererii de ordonanta presedintiala fara citarea partilor trebuie sa reprezinte o masura exceptionala si ea urmeaza sa fie motivata de instanta. Exigentele principiului contradictorialitatii impun ca orice cereri care se adreseaza instantelor judecatoresti sa fie solutionate cu citarea partilor. Or, aceasta regula trebuie sa fie aplicata pe cat posibil si in materia ordonantei presedintiale. Uneori insa fapta prejudiciabila are un caracter atat de grav incat se impune solutionarea ei cat mai grabnica. De aceea, este posibil sa se stabileasca un termen de judecata chiar in ziua depunerii cererii.

Masura solutionarii cererii fara citarea partilor poate fi dispusa chiar si atunci cand exista judecata asupra fondului.

Practica judiciara a facut si ea o aplicare semnificativa a regulii enuntate. In acest sens s-a remarcat ca fata de consecintele pe care le poate produce admiterea cererii de ordonanta presedintiala in materie locativa, instantele vor dispune, de regula, citarea partilor; inlaturarea acestei garantii procesuale fiind admisibila numai in cazuri cu totul exceptionale, de extrema urgenta. Aceasta solutie trebuie considerata totusi ca una de principiu. Prin urmare, ea trebuie aplicata in cazul tuturor cererilor de ordonanta presedintiala, iar nu doar in materie locativa.

In cazul in care se dispune citarea partilor nu este totusi necesara respectarea termenului prevazut de art. 89 alin. (1) C. proc. civ. privitor la inmanarea citatiei[43]. Solutia se intemeiaza pe faptul ca in pricinile urgente instanta are facultatea de a reduce termenul de 5 zile prevazut de textul mentionat. Ratiuni similare conduc la concluzia potrivit careia nu sunt incidente nici dispozitiile art. 114 alin. (3) C. proc. civ. privind depunerea intampinarii cu cel putin cinci zile inaintea termenului de judecata .

Precizam ca in toate cazurile in care s-a dispus citarea, instanta nu poate solutiona litigiul ori de cate ori constata neindeplinirea procedurii; doar in mod exceptional instanta ar putea renunta la masura citarii[45]. Intr-adevar, in practica pot sa apara situatii deosebite, care sa faca anevoioasa indeplinirea procedurii de citare. Or, in asemenea situatii mentinerea masurii de citare ar putea face inutila ulterior intreaga procedura a ordonantei presedintiale.

Caracterul urgent al procedurii ordonantei ne conduce la concluzia potrivit careia instanta nu este obligata sa dispuna comunicarea cererii de investire si a actelor depuse de reclamant. Ordonanta pronuntata de instanta va trebui comunicata insa partilor ori de cate ori cererea a fost solutionata fara citarea lor.

Judecata se desfasoara cu respectarea regulilor de drept comun. Instanta va urmari respectarea tuturor regulilor privitoare la administrarea dovezilor, rezolvarea exceptiilor de procedura, la suspendarea si perimarea procesului, precum si la deliberare si la pronuntarea solutiei finale. Cu toate acestea, sublinierea unor aspecte particulare este necesara.

Competenta instantei de judecata se determina potrivit art. 581 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit acestui text: "Cererea de ordonanta presedintiala se va introduce la instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului". Prin urmare, in determinarea competentei trebuie sa se tina seama de regulile de drept comun privitoare la solutionarea litigiilor in fond. O mentiune aparte trebuie facuta in privinta ordonantelor presedintiale prin care se suspenda provizoriu executarea unei hotarari judecatoresti. In acest sens art. 280 alin. (5) C. proc. civ. dispune ca: "Pana la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi incuviintata vremelnic, prin ordonanta presedintiala, chiar inainte de sosirea dosarului.". Textul trebuie interpretat in concordanta si cu celelalte dispozitii procedurale pe care le contine. Or, este de observat ca potrivit primului alineat al aceluiasi text cererea pentru suspendarea executiei vremelnice se va putea face fie o data cu apelul, fie deosebit in tot cursul instantei de apel. Asa fiind, in imprejurarea analizata competenta de solutionare a ordonantei apartine instantei de control judiciar[46].

Un moment important in desfasurarea judecatii il reprezinta si prima zi de infatisare. Pana in acest moment procesual reclamantul are posibilitatea de a transforma cererea de ordonanta presedintiala intr-o actiune de drept comun. Aceasta transformare se poate produce, cu acordul tacit sau expres al paratului, in tot cursul procesului.

In ipoteza in care transformarea cererii a avut loc in lipsa paratului, instanta este indatorata sa comunice paratului o atare modificare, punandu-i in vedere ca are posibilitatea de a depune intampinare cu cel putin cinci zile inainte de termenul de judecata. Comunicarea este necesara spre a-i acorda paratului posibilitatea de a-si pregati apararea fata de situatia intervenita.

Transformarea cererii de ordonanta in actiune de drept comun nu poate avea loc decat in conditiile statornicite de art. 132 C. proc. civ. Drept urmare, instanta nu poate schimba din oficiu cadrul actului de investire, respectiv din cerere de ordonanta in actiune de drept comun sau invers.

In cadrul procedurii de solutionare a cererii de ordonanta presedintiala pot fi invocate si exceptii de procedura. Acestea se solutioneaza, in principiu, in conditiile dreptului comun in materie. Totusi unele precizari se cuvin a fi facute in legatura cu solutionarea exceptiilor de litispendenta si de conexitate. Precizarea necesara este aceea ca exceptia de litispendenta nu functioneaza in cazul sesizarii unei instante cu o cerere de ordonanta presedintiala si a investirii altui organ judiciar cu o actiune de drept comun. Solutia se intemeiaza pe faptul ca cele doua pricini au un obiect diferit[47]. Intr-adevar, in cadrul procedurii ordonantei presedintiale se urmareste luarea unei masuri vremelnice, in cazuri grabnice, in timp ce actiunea de drept comun are ca scop solutionarea definitiva a raporturilor litigioase dintre parti.

Solutia enuntata trebuie adaptata, in mod corespunzator, si in legatura cu solutionarea exceptiei de conexitate[48]. Prin urmare, doua sau mai multe cereri de ordonanta presedintiala pot fi conexate spre a se pronunta o singura hotarare. In schimb, nu poate fi conexata o cerere de ordonanta presedintiala cu o actiune de drept comun.

In materie de probatiune nu exista dispozitii restrictive, astfel ca pot fi folosite orice mijloace de dovada admise de lege. De aceea, o atare solutie a fost promovata atat de doctrina[49], cat si de jurisprudenta. Totusi in literatura de specialitate s-a subliniat de unii autori ca nu sunt admisibile toate mijloacele de dovada, caci ne aflam in prezenta unei aparente de drept ce "se stabileste cu o aparenta de dovezi" . In mod izolat, jurisprudenta a promovat si punctul de vedere potrivit caruia in cadrul procedurii ordonantei presedintiale nu poate fi primita decat proba prin inscrisuri.

Daca, astfel cum am aratat, in principiu, sunt admisibile toate mijloacele de dovada in cadrul procedurii ordonantei presedintiale, totusi nu se poate face abstractie in totalitate de caracterul special al unei atare proceduri. Asa fiind, ne apare firesc ca instanta sa manifeste o atentie sporita pentru a nu administra probe de natura a epuiza insusi fondul litigiului[51]. De asemenea, instanta va trebui sa respinga acele dovezi a caror administrare ar necesita timp indelungat, cum ar fi o audiere de martori prin comisie rogatorie, o verificare de scripte etc.

Actul final si de dispozitie al instantei poarta, in aceasta materie, denumirea de ordonanta. Cu tot caracterul special al procedurii reglementate de art. 581-582 C. proc. civ., ordonanta trebuie sa fie pronuntata cu respectarea regulilor de drept comun. Prin urmare, forma scrisa este obligatorie, iar ordonanta va trebui sa cuprinda toate elementele unei hotarari judecatoresti.

In privinta considerentelor, instanta va trebui sa acorde importanta cuvenita pentru a motiva si urgenta ce justifica adoptarea unei masuri vremelnice. De asemenea, dispozitivul ordonantei va trebui sa includa si mentiuni cu privire la modul de executare, respectiv daca urmarirea se va face fara somatie sau fara trecerea vreunui termen. In lipsa unei atare mentiuni, ordonanta se va executa potrivit regulilor de drept comun.

Prin ordonanta instanta poate statua, la cererea partilor, si asupra cheltuielilor de judecata. Daca in cadrul unei actiuni ulterioare de drept comun paratul, cazut in pretentii si obligat la cheltuieli prin ordonanta, are castig de cauza el are posibilitatea recuperarii tuturor acestor cheltuieli[53]. Aceasta solutie decurge din faptul ca prin hotararea pronuntata asupra fondului s-au rezolvat in mod definitiv raporturile dintre parti. O atare rezolvare se impune insa numai atata timp cat imprejurarile care au justificat adoptarea ordonantei au ramas neschimbate pana la solutionarea actiunii de drept comun.

Unele reguli particulare sunt consacrate in art. 581 alin. (3) C. proc. civ. si in legatura cu pronuntarea si motivarea ordonantei, iar aceste norme sunt determinate tot de caracterul urgent al procedurii. Intr-adevar, potrivit textului invocat pronuntarea ordonantei poate fi amanata cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonantei se face in cel mult 48 ore de la pronuntare.

Procedura ordonantei presedintiale are, astfel cum am remarcat, deja un caracter contencios. De aceea, ordonanta presedintiala se apropie, sub aspectul formei si al continutului, de o hotarare judecatoreasca obisnuita. Caracterul urgent al masurii ce poate fi luata imprima totusi ordonantei si unele note distinctive.

Ordonanta pronuntata de instanta competenta prezinta trei trasaturi esentiale: vremelnicia masurii luate, puterea executorie si puterea relativa a lucrului judecat. Vremelnicia masurii luate reprezinta, in ultima instanta, chiar o conditie a ordonantei presedintiale. Aceasta trasatura a ordonantei a fost prezentata si in paginile precedente, astfel ca nu mai revenim asupra unor atare consideratii.

Necesitatea luarii unor masuri provizorii in cazuri grabnice justifica si caracterul executoriu al ordonantelor. Un atare efect este recunoscut ordonantei din chiar momentul pronuntarii ei. Semnificative sunt in acest sens dispozitiile art. 581 alin. (4) C. proc. civ. text care declara ordonanta "vremelnica si executorie". Textul mentionat trebuie coroborat si cu dispozitiile art. 278 pct. 8 C. proc. civ., imprejurare ce conduce astfel la concluzia ca ordonanta este executorie de drept. Prin urmare, ordonanta poate fi executata fara sa fie necesara investirea ei cu formula executorie.

In functie de circumstantele cauzei, instanta poate dispune ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea vreunui termen. Neindoielnic ne aflam in prezenta unei masuri utile si eficiente mai ales in acele situatii in care paratul ar putea modifica ulterior starea de fapt, astfel incat sa anihileze chiar eficienta ordonantei.

Ca un corectiv la posibilitatile mentionate art. 582 alin. (2) C. proc. civ. ii confera instantei de recurs dreptul de a suspenda executarea ordonantei pana la solutionarea acestei cai de atac. Instanta va dispune si obligarea partii care a solicitat suspendarea la depunerea unei cautiuni, al carui cuantum il va si fixa.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale ordonantei presedintiale vizeaza autoritatea lucrului judecat. Autoritatea de lucru judecat nu poate rezulta insa decat dintr-o hotarare prin care s-a solutionat litigiul in fond[54]. In aceste conditii, problema autoritatii lucrului judecat trebuie analizata sub un dublu aspect, respectiv atat in raport cu o actiune de drept comun, cat si cu privire la o a doua cerere de ordonanta.

Din primul punct de vedere, problema autoritatii lucrului judecat trebuie cercetata in considerarea caracterului special al procedurii ordonantei presedintiale. Or, in cadrul acestei proceduri se adopta doar masuri vremelnice, fara a se statua insa asupra fondului dreptului subiectiv. Datorita acestei imprejurari doctrina[55] si jurisprudenta, in mod constant, au decis ca ordonanta presedintiala nu are autoritate de lucru judecat fata de o actiune de drept comun. In schimb, hotararea pronuntata asupra fondului dreptului dobandeste autoritate de lucru judecat fata de o cerere ulterioara de ordonanta presedintiala. Prin hotararea pronuntata asupra fondului pot fi modificate sau desfiintate masurile incuviintate printr-o ordonanta presedintiala.

Ordonanta presedintiala are o putere de lucru judecat relativa in raport cu o alta cerere de ordonanta presedintiala[56]. Intr-adevar, daca imprejurarile de fapt care au legitimat luarea unor masuri provizorii nu mai subzista, ordonanta isi pierde eficacitatea. De data aceasta partea interesata poate solicita pronuntarea unei noi ordonante prin care sa se modifice masura luata in raport cu noile imprejurari de fapt ce au intervenit. Intr-o asemenea imprejurare, nu se va mai putea opune cu succes exceptia puterii lucrului judecat. Daca insa cea de-a doua cerere de ordonanta se intemeiaza exclusiv pe existenta unor dovezi noi puterea lucrului judecat face inadmisibila admiterea ei .

Impotriva ordonantei presedintiale se poate exercita calea extraordinara de atac a recursului. Codul de procedura civila, in textul comentat, contine unele norme derogatorii de la dreptul comun in materia cailor atac. Derogarile la care ne referim sunt importante.

Prima derogare se refera la durata termenului de recurs care, spre deosebire de dreptul comun, are o durata mai scurta, respectiv de 5 zile.

A doua derogare vizeaza momentul din care incepe sa curga termenul de recurs. Potrivit art. 582 alin. (1) C. proc. civ. termenul de recurs curge "de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, si de la comunicare, daca s-a dat fara citarea lor". Momentul de la care incepe sa curga termenul de recurs este reprezentat de pronuntarea sau comunicarea hotararii si este determinat de modul de solutionare a ordonantei: cu sau fara citarea partilor. Asadar, curgerea termenului de recurs nu este determinata in nici un mod, in acest caz, de prezenta partilor in instanta.

Solutiile mentionate sunt determinate de caracterul urgent al procedurii, dar si de necesitatea garantarii dreptului la aparare al partilor. Asa fiind, o exigenta minima este si aceea ca termenul de recurs sa curga de la comunicare in ipoteza in care s-a dispus ca solutionarea cererii sa se faca fara citarea partilor.

Recursul se judeca, potrivit art. 582 alin. (3) C. proc. civ., "de urgenta si cu precadere" fata de alte cauze. Dispozitia consacrata in textul mentionat este una destinata a conserva caracterul de urgenta al ordonantei si in faza recursului.

In materia cailor extraordinare de atac Codul de procedura civila nu contine referiri speciale cu privire la ordonanta presedintiala. Totusi, art. 582 alin. (4) C. proc. civ. dispune ca: "Impotriva executarii ordonantelor presedintiale se poate face contestatie". Dar textul desi foloseste conceptul general de contestatie are, neindoielnic, in vedere mijlocul procedural al contestatiei la executare. Solutia rezulta chiar din modul de formulare al textului mentionat anterior care in prima sa parte vizeaza faza "executarii" ordonantei. Asa fiind, se pune problema admisibilitatii si in aceasta materie a cailor extraordinare de atac.

Aplicand regulile dreptului comun si constatand inexistenta unei derogari de la dreptul comun se poate ajunge la concluzia admisibilitatii cailor extraordinare de atac si impotriva ordonantelor presedintiale. Numai ca o atare solutie, de principiu, nu poate fi absolutizata, caci altminteri s-ar ignora insasi natura procedurii reglementate in art. 581-582 C. proc. civ.

In mod neindoielnic, calea extraordinara a contestatiei in anulare poate fi exercitata si impotriva ordonantei presedintiale, aceasta avand toate atributele unei veritabile hotarari judecatoresti[58]. O precizare aparte se impune in privinta primului motiv de contestatie in anulare, prevazut de art. 317 alin. (1) C. proc. civ: cand procedura de citare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii. Prin urmare, daca cererea de ordonanta a fost solutionata fara citarea partilor contestatia in anulare, pentru acest motiv, nu poate fi exercitata .

De asemenea, in cazul existentei unei jurisprudente neunitare, cu privire la exercitarea ordonantei presedintiale, este posibila chiar si exercitarea unui recurs in interesul legii.

Solutia este insa diferita in cazul caii extraordinare de atac a revizuirii. Intr-adevar, revizuirea este o cale extraordinara de retractare care se indreapta impotriva hotararilor judecatoresti prin care se solutioneaza fondul cauzei. Dar ordonantele presedintiale nu fac parte din categoria hotararilor de fond. Asa fiind, doctrina este unanima in a considera ca impotriva ordonantei presedintiale nu se poate exercita calea extraordinara de atac a revizuirii[60].

Precizam insa ca revizuirea este inadmisibila si in cazul existentei unei contrarietati intre o ordonanta presedintiala si o hotarare pronuntata asupra fondului. Si aceasta solutie ni se pare incontestabila caci ordonanta nu se bucura de autoritatea lucrului judecat in raport cu o hotarare ce statueaza asupra fondului dreptului[61]. Revizuirea nu este admisibila nici in cazul contrarietatii dintre doua ordonante presedintiale. Intr-o atare situatie calea revizuirii apare si inutila, intrucat partea nemultumita de existenta a doua ordonante contradictorii ar putea fie sa solicite justitiei solutionarea litigiului in fond, fie sa introduca o noua cerere de ordonanta presedintiala.