QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente drept

Notiuni generale privind procesul penal roman



NOTIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL ROMAN


DEFINITIE

Procesul penal reprezinta o activitate reglementata de lege, desfasurata de organele judiciare, cu participarea partilor si a altor persoane, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala (un scop subsidiar).

Analiza definitiei:

- etimologic, termenul latin processus: inaintare, progres,



- activitate reglementata de lege,

- organele judiciare: organe de stat care actioneaza ca subiecti oficiali in anumite faze ale procesului penal:

- instanta de judecata,

- Ministerul Public,

- organele de cercetare penala (organe de cercetare ale politiei judiciare, organe de cercetare penala speciale).

Partile: persoane fizice sau juridice cu drepturi si obligatii penale sau civile, ce reies din calitatea lor procesuala. Aceste persoane au interese direct in cauza.

Clasificare:

a) inculpat - cel care este adus in fata instantei sa raspunda penal pentru infractiunea comisa si civil de pagubele pe care le-a produs prin acea infractiune.

b) Partea vatamata - victima infractiunii care actioneaza in vederea sanctionarii penale a inculpatului.

c) Partea civila - persoana prejudiciata prin infractiune, care pretinde repararea pagubei provocata de inculpat.

d) Partea responsabila civilmente - este chemata sa raspunda fata de partea civila impreuna cu inculpatul pentru paguba ce i s-a produs acesteia.

Aparatorii si reprezentantii care, desi sunt persoane distincte de parti, exercita drepturile si indeplinesc obligatiile procesuale in numele sau in interesul partilor.

Alte persoane.

- persoane care au interese directe in cauza: martori, experti, interpreti, martori asistenti, grefieri, etc.

Acestia sunt participantii, dar nu in toate procesele sunt prezenti toti.

Esential: procesul penal cuprinde atat activitatea autoritatilor publice judiciare, a partilor si aparatorului, dar si raporturile juridice procesual-penale care se incheie intre ele.

Scopul procesului penal (vezi si art.1 alin.2 C.pr.pen.), obiectul juridic al procesului penal: consta in aplicarea sanctiunilor penale pentru savarsirea infractiunilor, este mijlocul prin care se rezolva conflictul de drept penal, trecand prin toate fazele procesului penal.


FAZELE PROCESULUI PENAL

Fazele procesului penal reprezinta diviziuni ale acestuia, in cadrul carora isi desfasoara activitatea anumite categorii de organe judiciare.

Clasificare:

- urmarirea penala

- judecata

- punerea in executare a hotararilor penale ramase definitive.

Urmarirea penala are ca obiect identificarea faptuitorilor, administrarea probelor, luarea masurilor procesuale in vederea trimiterii ori retrimiterii faptuitotului in judecata. Limita initiala este reprezentata de inceperea urmaririi penale. Limita finala: rechizitoriul, ordonanta si rezolutia.

Judecata se desfasoara activitatea in vederea tragerii la raspunderea penala sau achitare. Limita initiala: sesizarea instantei prin rechizitoriu. Limita finala. Pronuntarea hotararii judecatoresti definitive de achitare, condamnare sau incetare a procesului penal.

Punerea in executarea a hotararilor penale ramase definitive. Limita initiala: eliberarea mandatului de executare de catre instanta de judecata si trimiterea lui catre organele competente (penitenciar). Limita finala: intocmirea procesului penal de catre comandantului locului de detinere, unde se consemneaza si data la care a inceput executarea.


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL ROMAN. NOTIUNE SI SISTEMUL ACESTORA

Prin principiile de baza ale procesului penal roman sunt avute in vedere regulile cu caracter general in temeiul carora este reglementata intreaga desfasurare a procesului penal. Sunt definite ca fiind idei diriguitoare si fundamentale potrivit carora este organizat sistemul procesual si se desfasoara intreaga activitate procesuala.

Ele sunt reguli de baza ale intregii activitati procesuale, deci sunt si principii specifice unor anumite faze ale procesului penal.

Astfel: Legalitatea - valabila pentru toate fazele, dar publicitarea numai pentru faza de judecata. Majoritatea acestor principii sunt legiferate. Codul nostru penal in primul capitol reglementeaza : " Scopul si regulile de baza ale procesului penal roman".

In cadrul notiunii de sistem al principiilor fundamentale trebuie avute in vedere doua aspecte:

- cunoasterea elementelor componente ale acestuia

- interdependenta dintre aceste principii in realizarea scopului procesului penal.

Interdependenta principiilor: actioneaza intr-o interdependenta si conditionare reciproca.

Aplicarea consecventa a unuia dintre ele nu se poate face decat in conditiile respectarii riguroase a tuturor celorlalte principii din sistem.

Ex. Legalitatea si aflarea adevarului : in vederea aflarii adevarului pot fi folosite probele admise de lege; administrarea probelor se poate face numai prin mijloacele prevazute de lege.

Principiile fundamentale sunt:

1. legalitatea procesuala

2. prezumtia de nevinovatie

3. aflarea adevarului

4. oficialitatea

5. rolul activ al organelor judiciare penale

6. garantarea libertatii persoanei in procesul penal

7. respectarea demnitatii umane

8. garantarea dreptului de aparare

9. legalitatea persoanelor in procesul penal

10. limba in care se desfasoara procesul penal si folosirea limbii oficiale prin traducator

11. dreptul partilor la un proces echitabil si solutionarea cauzelor penale intr-un termen rezonabil.


PRINCIPIUL LEGALITATII

In dreptul penal exista principiile "nullum crimen sine lege" si "nulla poena sine lege", care semnifica legalitatea incriminarii si legalitatea pedepselor; acestora le corespunde in procedura penala "nulla justitia sine lege", adica nu exista justitie in afara legii.

Art.2 alin.1 C.pr.pen: procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii potrivit dispozitiilor legale.

Aplicarea principiului legalitatii presupune:

- infiintarea prin lege a instantelor judecatoresti, a parchetelor si a organelor de cercetare penala;

- respectarea de catre organele judiciare, pe tot parcursul procesului penal, a legii procesual penale;

- garantarea respectarii absolute a drepturilor procesuale ale participantilor din proces;

- efectuarea oricarui act procesual sau procedural cu indeplinirea conditiilor de fond si de forma stabilite de lege;

- opereaza in ce priveste activitatea organelor judiciare si fata de parti si ceilalti participanti in proces.

Garantii:

- daca actele procesuale si procedurale se dispun si nu se realizeaza in conditiile legii, exista posibilitatea legala a anularii acestora (nulitate relativa sau absoluta);

- sunt prevazute sanctiuni pentru efectuarea acestor acte cu respectarea legii, dar si pentru persoanele care le-au dispus si realizat;

- legea prevede posibilitati de control care au ca scop inlaturarea actelor procesuale si procedurale nelegale;

- instanta de judecata are posibilitatea potrivit legii sa verifice legalitatea actelor de urmarire penala.


PREZUMTIA DE NEVINOVATIE

In art. 5² C.pr.pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, se prevede ca "orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva". Astfel se consacra pe plan procesual dispozitiile constitutionale retinute in art. 22 pct.8: pana la ramanerea definitiva a hotararilor penale de condamnare persoana este considerata nevinovata.

Garantii pentru respectarea acestui principiu:

- in dreptul nostru invinuitul sau inculpatul nu trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia, organelor judiciare revenindu-le obligatia administrarii probelor in procesul penal;

- invinuitul sau inculpatul are dreptul sa dovedeasca lipsa lor de temeinicie;

- orice indoiala este in favoarea inculpatului (in dubio pro reo);

- prezumtia de nevinovatie este inlaturata cand se stabileste ca probele au fost riguros administrate.


PRINCIPIUL AFLARII ADEVARULUI

Art. 3 C.pr. pen.: intreaga activitate procesuala trebuie sa asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.

Definitie: aflarea adevarului in procesul penal penal. Existenta unei concordante intre concluziile la care ajung organele judiciare si realitatea obiectiva privind fapta si autorul ei.

Scopul: aflarea adevarului obiectiv in cauzele penale.

In virtutea acestui principiu, organele judiciare au urmatoarele obligatii:

- constatarea existentei faptei ce constituie obiectul invinuirii;

- stabilirea imprejurarilor in care s-a comis fapta;

- stabilirea formei si modalitatii vinovatiei;

- stabilirea mobilului si scopului urmarit de faptuitor;

- stabilirea prejudiciului cauzat, daca exista;

- constatarea oricaror aspecte care ar putea sa influenteze raspunderea penala si civila.

Garantii:

- controlul solutiilor pronuntate in cauzele penale;

- controlul de catre instantele ierarhic superioare;

- hotararile ramase definitive pot fi supuse controlului in caile extraordinare de atac; daca s-au comis erori judiciare, se aplica art. 504-507 C.pr.pen.


PRINCIPIUL OFICIALITATII

Nasterea raportului juridic de conflict da nastere dreptului statului de a trage la raspundere penala pe faptuitor si obligarea acestuia de a suporta sanctiunea penala.

In virtutea acestui drept organele judiciare pornesc din oficiu mecanismul procesual; nu este nevoie de solicitarea sau staruinta unor persoane.

Este consacrat expres de art. 2 C.pr. civ.unde se arata ca: "actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel".

Acest principiu determina obligatiile pe care le au organele judiciare:

- obligatia de a incepe urmarirea penala;

- obligatia trimiterii in judecata;

- obligatiile privind masurile de judecata, pregatitoare, ascultarea inculpatului, obligatia rezilvarii actiunii civile;

- obligatia primei instante de judecata de a pune in executare hotararile judecatoresti ramase definitive.

Exceptie: pentru unele procese este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Uneori oficialitatea este inlaturata numai in privinta declansarii procesului penal, inceperea urmaririi penale fiind conditionata de sesizarea sau autorizarea organului competent.


ROLUL ACTIV AL ORGANELOR JUDICIARE

Este consacrat in art. 4 C.pr.pen: organele care participa la desfasurarea procesului penal trebuie sa manifeste un rol activ atat in initierea procesului penal, cat si in realizarea activitatilor cerute de urmarirea penala, de judecata si de punerea in executarea a hotararilor judecatoresti penale. Este in stransa legatura cu oficialitatea.

Exceptii: procesul penal in care partea vatamata se poate sau nu constitui parte vatamata, renuntarea la apel, retragerea apelului sau recursului.


GARANTAREA LIBERTATII PERSOANEI

In Constitutie sunt reglementari detaliate privind libertatea persoanei.

Inviolabilitatea persoanei consta in dreptul fiecarui om de a fi si de a se putea comporta liber, atingerea acestor atribute putand fi facuta numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege.

Constititia: retinerea nu poate depasi 24 de ore, arestarea se face numai de judecator pe cel mult 30 de zile, se poate prelungi cu cate cel mult 30 de zile fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil si nu mai mult de 180 de zile, in cursul urmaririi penale.

Art.5 C.pr.pen prevede:

- in tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei;

- nu poate fi retinuta, arestata sau sa i se restranga libertatile decat in conditiile prevazute de lege;

- daca se considera ca masura este ilegala se poate adresa instantei in tot cursul procesului penal.;

- are dreptul la repararea pagubei.

Garantii ale acestui principiu se gasesc in reglementarile privind masurile preventive, durata acestora, organele competente sa dispuna luarea acestora.



RESPECTAREA DEMNITATII UMANE

In art.5¹ C.pr.pen., introdus prin Legea nr.32/1990 se preved ca "orice persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ste pedepsita de lege".

In Constitutie se prevede la fel in art. 22 pct. 2.

Garantii:

- potrivit art. 68 alin.1 C.pr.pen. sunt oprite violenta, amenintarea sau alte mijloace de constrangere, promisiuni sau indemnuri, in scopul de a se obtine probe;

- dreptul de a face plangere impotriva actelor de urmarire penala;

- intreruperea, suspendarea executarii pedepsei.


GARANTAREA DREPTULUI DE APARARE

Este consacrat in art. 24 din Constitutie si este garantat in tot cursul procesului penal.

In art.6 C.pr.pen. se prevede:

- dreptul de aparare este garantat invinuitului si inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal;

- organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale si sa administreze probele necesare in aparare;

- organele judiciare au obligatia sa incunostiinteze de indata si mai inainte de a-l audia pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii;

- orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal;

- inainte de a-i lua prima declaratie organele judiciare au obligatia de a incunostiinta pe invinuit sau inculpat despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul verbal de ascultare;

- in cazul asistentei juridice obligatorii, organele judiciare asigura dreptul de aparare prin avocat din oficiu sau ales.

Garantii:

- legea prevede ca organele judiciare trebuie sa aibe in vedere din oficiu aspectele favorabile partilor;

- asistenta juridica;

- prezentarea materialului de urmarire penala;

- sanctiunile - nulitatea;

- folosirea cailor ordinare si extraordinare de atac.


EGALITATEA PERSOANELOR IN PROCESUL PENAL

Art.16 din Constitutie prevede ca toti cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii.

Nimeni nu este mai presus de lege. Acest principiu nu este consacrat in codul de procedura penala, dar se manifesta real. Egalitatea rezulta din urmatoarele:

- tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleasi reguli procesuale;

- aceleasi persoane desfasoara procesul penal, fara ca anumite persoane sa fie privilegiate si fara sa se faca vreo discriminare.


DREPTUL PARTILOR LA UN PROCES ECHITABIL SI LA SOLUTIONAREA CAUZELOR INTR-UN TERMEN REZONABIL

In acord cu art.6 din C.E.D.O., Constitutia Romaniei prevede in art.21 alin.3 ca partile au dreptul la un process echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

A) Proces echitabil: in Constitutie se face mentiunea de "proces echitabil" fara sa lamureasca aceasta sintagma

In dictionarul de procedura penala se considera ca in reglementarea procesuala "echitatea" presupune o deplina egalitate a tuturor participantilor la procesul penal, alaturat ideii ca toate persoanele care au incalcat legea trebuie sa fie sanctionate si nici o persoana nevinovata sa nu fie pedepsita. Rezulta anumite cerinte ale procesului echitabil:

- accesul liber la un tribunal impartial si independent;

- potrivit Constitutiei arestarea preventiva si perchezitia nu se pot dispune decat de un judecator ca exponent al impartialitatii si al independentei justitiei;

- dreptul de a recurge la un tribunal superior, care controleaza legalitatea si temeinicia hotararii judecatoresti a primei instante;

- demnitatea umana cu care trebuie sa fie cercetat, fiind interzise violentele de orice fel, tortura, tratamentele inumane. Tortura este sanctionata de legea penala, precum si tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante;

- in caz de comitere a unei erori judiciare, cel vatamat are dreptul la despagubiri;

- egalitatea procesuala.

B) Dreptul partilor la solutionarea cauzelor penale intr-un termen rezonabil

- pedeapsa sa fie aplicata cat mai aproape de data savarsirii infractiunii, cu rol represiv si educativ;

- nu este reglementat in codul de procedura penala;

- in unele legislatii se fixeaza o durata limita de solutionare a cauzei, respectiv 6 luni, deci operativitate.

Abordarea duratei procesului trebuie sa tina seama de gradele diferite de complexitate a cauzelor penale: numarul de infractiuni, numarul inculpatilor, al celorlalte parti, dificultatea probatoriilor; este rezonabil un termen de cateva luni pentru o cauza cu un singur inculpat si o singura infractiune, fara probatorii complicate, dar si un termen de unu sau doi ani pentru solutionarea unei cauze complexe, in special in domeniul economico-financiar, unde sunt necesare expertize de lunga durata. Sa existe continuitate fara intreruperi nejustificate.


LIMBA IN CARE SE DESFASOARA PROCESUL PENAL - a se vedea continutul dispozitiilor art. 7-8 C.pr.pen.

Interpretarea normelor juridice penale.

Este acea operatiune logico-rationala care se efectueaza cu ocazia si in vederea aplicarii normelor de drept penal si are ca scop descifrarea (descoperirea) vointei legiuitorului exprimata in aceste norme cu privire la cazul la care s-a prin lege fac parte din dreptul intern.

C.p.p. prin dispozitia din art. 513 trimite in legatura cu asistenta juridica internationala la conventiile incheiate de tara noastra cu alte tari, conventii care urmeza sa se aplice in materie de extradare, comisiile rogatorii internationale, in locul normelor cuprinse in legea nationala; potrivit Constitutiei si aceste conventii trebuie sa fie ratificate de Parlamentul tarii, normele de drept cuprinse in ele devenind obligatorii pentru cazurile la care se refera. Ex.: Tratatele privind acordarea asistentei juridice in cauzele civile, familiare si penale incheiate cu Turcia, Italia, Grecia, Franta etc. ratificata prin procedura legala.

Practica judiciara: conform art. 414² C.p.p. deciziile pronuntate in solutionarea recursului in interesul legii de catre sectiile concrete.

Astfel spus, aplicarea corecta a normei penale este conditionata de cunoasterea a ceea ce a vrut sa decida legiuitorul prin norma respectiva. De aceea este nevoie de ca dispozitia cuprinsa in norma sa fie cercetata atat din punct de vedere formal cat si substantial pentru a scoate in evidenta vointa legiuitorului in ce priveste continutul, functionarea si campul de aplicare a regulilor inscrise in acea dispozitie.

Nu intotdeauna este posibil ca normele juridice sa fie clare, precise sau categorice, din mai multe cosiderente:

- cuvintele folosite ca mijloc pentru exprimarea vointei legiuitorului nu au intotdeauna suficienta preciziune, claritate si puterea de a reda in mod fidel intentia legiuitorului, anumite cuvinte fiind susceptibile de mai multe intelesuri;

- uneori legiuitorul doreste ca anumitor sau exprsii sa le dea alte intelesuri decat cele din vorbirea curenta;

- normele penale se refera la cazuri tipice, in timp ce situatiile de fapt in raport cu cele care trebuie sa fie aplicate, privesc fapte concrete savarsite in imprejurari specifice si o fizionomie proprie; ca urmare este necesar sa se stabileasca de fiecare data daca norma respectiva este sau nu aplicabla in cazul dat.

Felurile interpretarii:

a) autentica sau legala, aceea pe care o face legiuitorul insusi, are caracter general fiind obligatorie.

b) interpretare judiciara sau cauzala: cea mai pertinenta modalitate de interpretare de catre organele judiciare. Ex: s-a ridicat problema daca in cazul furtului unui animal, acesta acesta este bun imobil si poate sau nu sa constituie obiectul material al infractiunii de furt. Aceasta intrucat animalul se misca singur si nu poate fi asimilat cu bunurile mobile care, de regula, presupune existenta unei forte care sa le miste.

S-a decis prin vointa legiuitorului ca animalul poate fi obiect material al infractiunii de furt sau: punerea in primejdie a vietii poate conduce la comiterea infractiunii de vatamare corporala grava sau a unei tentative la infractiunea de omor.

c) interpretarea rationala sau logica: consta in cautarea pe cale de rationament, a vointei adevarate a legiuitorului nu in litera legii, ci in acele elemente care au puterea sa indice aceasta vointa:

- rationamentul ,,a fortiori,, bazat pe argumentul ca acolo unde legea opreste mai putin opreste implicit si mai mult, iar acolo unde legea permite mai mult, implicit permite si mai putin.

- rationamentul ,,per a contrario,, intemeiat pe argumentul ca daca o dispozitie incuviinteaza o fapta numai cand este savarsita in anumite conditii sau imprejurari inseamna ca incidenta acelei dispozitii la alte situatii este exclusa.

In toate cazurile interpretul nu poate sa modifice continutul normei, extinzandul la ipoteze neprevazute in norma.


Interpretarea normelor juridice procesual-penale.

Interpretarea reprezinta operatiunea logica prin care se cauta sensul exact al legii, necesara in vederea unei aplicari corecte a acesteia.

Felurile interpretarii:

a) interpretarea legala: este facuta de insusi organul care edictat legea si prezinta caracter obligatoriu. Ex.: prin ,,locul savarsirii infractiunii,, se intelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, in total sau in parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia, art. 30 alin. final C.p.p. sau: persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala se numeste invinuit cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa (art. 229 C.p.p.).

b) intrerpretarea judiciara: este facuta de organele judiciare care aplica legea. De principiu, nu are caracter obligatoriu.

c) interpretarea doctrinara: este facuta de catre cercetatorii din domeniul dreptului, nu este obligatorie, dar poate influenta atat procesul de legiferare cat si practica judiciara.

d) interpretarea logica: urmareste lamurirea continutului unei norme juridice cu ajutorul rationamentelor logice.

Exemplu de rationament ,,a fortiori,, potrivit art. 145 C.p.p. procurorul poate dispune in cursul urmaririi penale, masura obligarii invinuitului sau inculpatului de a nu parasi localitatea pentru o durata de cel mult 30 de zile. Prin folosirea rationamentului ,,a fortiori, procurorul il va putea obliga pe invinuit sau inculpat sa nu paraseasca localitatea pe o perioada mai mica de 30 de zile.

Exemplu de rationament ,,per a contrario,, conform art. 313 alin. 4 C.p.p. in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest judecatorul ii comunica acestuia citatia impreuna cu o copie a actului de sesizare a instantei.

,,Per a contrario,, inculpatului aflat in stare de libertate nu i se trimite si copia actului de sesizare a instantei.

Sau potrivit art. 313 alin. 3 C.p.p. citatia trebuie sa fie inmanata inculpatului cu cel putin 5 zile inaintea termenului fixat ,,per a contrario,, pentru celelalte parti, citatia poate fi remisa intr-un termen mai mic de 5 zile.

e) interpretarea extensiva: se foloseste in situatia in care textul de lege spune mai putin decat s-a intentionat initial: prin interpretare norma se extinde si la alte ipoteze care se subinteleg in mod implicit.

Exemplu: conform art. 2 alin. 1 C.p.p. ,,procesul penal se desfasoara atat cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege. Se apreciaza ca vinovatiile citate sunt de aplicare si in ceea ce priveste faza punerii in executatre a hotararilor penale definitive.

Aceasta concluzie se desprinde ca urmare a aplicarii regulilor de interpretare extensiva.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }