Normele conflictuale privind mostenirea

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND MOSTENIREA

Legea aplicabil mostenirii (lex succesionis)

In materia mostenirii, atat a celei legale cat si a celei testamentare, legea aplicabila difera potrivit art.66 din Legea 105/1992, dupa natura juridica mobiliara sau imobiliara a bunurilor ce compun masa succesorala.

Asadar, in raport de obiectul ei mostenirea este guvernata de:

1) legea nationala (lex patriae) pe care persoana care a decedat o avea la data mortii, atunci cand masa succesorala este compusa din bunuri mobile (indiferent de locul in care acestea se afla);

2) legea locului situarii bunului (lex rei sitae), atunci cand masa succesorala este compusa din bunuri imobile;

3) legea locului situarii fondului de comert pentru comerciantul persoana fizica (lex rei sitae), in cazul bunurilor ce compun acest fond.

Atat lex patriae cat si lex rei sitae se subsumeaza notiunii de lege a succesiunii (lex succesionis).

Domeniul de aplicare a legii mostenirii

Legea succesorala, conform art.67 din Legea 105/1992, se aplica in urmatoarele aspecte:

a) momentul deschiderii succesiunii;

b) persoanele cu vocatie la mostenire;

c) cerintele legale pentru a putea mosteni;

d) exercitarea posesiei asupra bunurilor succesorale;

e) conditiile si efectele optiunii succesorale;

f)  intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul succesoral;

g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

1. Situatia mostenirii testamentare

1.1 Posibilitatea acordata testatorului

Pentru succesiunea testamentara, art.68 din Legea 105/1992, permite testatorului sa supuna transmiterea prin mostenire a bunurilor sale altei legi decat cea prevazuta la art.66    (lex patriae - pentru bunuri mobile, lex rei sitae - pentru bunuri imobile si fond de comert), fara a avea dreptul sa inlature dispozitiile sale imperative. Aceasta posibilitate pe care legea o confera testatorului este o expresie a principiului autonomiei de vointa, limitata insa de incalcarea dispozitiilor imperative ale acestor legi, adica a acelor prevederi ce compun ordinea publica de drept international privat.

1.2 Domeniul de aplicare a legii mostenirii testamentare

Daca testatorul a ales o alta lege care sa reglementeze mostenirea testamentara, aceasta lege se va aplica situatiilor prevazute de art. 67 din Legea 10571992, mentionate mai sus.

1.3 Conditiile de fond si conditiile de forma ale testamentului

1.3.1 Conditiile de fond

Cu privire la conditiile de fond ale testamentului deosebim urmatoarele solutii:

capacitatea de a dispune prin testament, precum si incapacitatile absolute de a dispune prin testament sunt supuse legii personale ( lex personalis), iar incapacitatile relative de a dispune, sau, dupa caz, de a primi prin testament urmeaza legea mostenirii testamentare;

consimtamantul si viciile de consimtamant sunt supuse legii succesiunii;

obiectul testamentului - legatul - este supus legii succesiunii;

cauza testamentului estereglementata de legea succesiunii;

interpretarea dispozitiilor succesorale se face dupa legea succesiunii;

1.3.2 Conditiile de forma

Dispozitiile art.68 alin.3 din Legea 105/1992 fac aplicarea legii mai favorabile, in materia formei testamentare, stabilind cerinte alternative atat sub aspect temporal, cat si sub aspect spatial.

Sub aspect temporal, se prevede ca intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt valabile daca actul juridic respecta conditiile de forma aplicabile, fie la data cand a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului.

Sub aspect spatial, se aplica oricare din urmatoarele legi:

a) legea nationala a testatorului;

b) legea domiciliului acestuia;

c) legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;

d) legea locului situarii imobilului ce formeaza obiectul testamentului;

e) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite.

Normele conflictuale in materie de mostenire reglementate de noul Cod Civil:

Art.2629 - Mostenirea este supusa legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut, la data mortii, resedinta obisnuita.

Art.2630 - (1) O persoana poate sa aleaga, ca lege aplicabila mostenirii in ansamblul ei, legea statului a carui cetatenie o are.

(2) Existenta si validitatea consimtamantului declaratiei de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a carmui mostenirea.  

(3) Declaratia de alegere a legii aplicabile se poate face in oricare din formele prevazute pentru validitatea testamentului. Aceeasi lege carmuieste si conditiile de forma pentru modificarea sau revocarea declaratiei.

Art.2631 - Intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile daca actul respecta conditiile de forma aplicabile, fie la data cand a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia dintre legile urmatoare:

a) legea nationala a testatorului;

   b) legea resedintei obisnuite a acestuia;

c) legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;

   d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;

f) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite.

Art.2632 - Legea aplicabila mostenirii stabileste indeosebi:

a) momentul si locul deschiderii mostenirii;

b) persoanele cu vocatie de a mosteni;

   c) calitatile cerute pentru a mosteni;

   d) exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct;

   e) conditiile si efectele optiunii succesorale;

   f) intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul;

   g) drepturile statului asupra succesiunii vacante;

h) conditiile de fond ale testamentului, modificarea si revocarea unei dispozitii testamentare precum si incapacitatile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;

i) partajul succesoral.

CAPITOLUL VI

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND CONDITIILE DE FOND SI CONDITIILE DE FORMA ALE ACTULUI JURIDIC

Aspecte generale

Intre statele membre ale Uniunii Europene, conflictul de legi in materie de obligatii contractuale (act juridic bilateral) se rezolva in conformitate cu Conventia de la Roma din 1980, care desi imprumuta forma unei conventii internationale, ea este un act al UE si face parte din acquis-ul comunita).

Romania a ratificat-o o data cu Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, intrarea sa in vigoare fiind amanata pana la data de 15 ianuarie 2008, prin Decizie a Consiliului UE.

In consecinta, intre Romania si celelalte state membre UE, Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat este actualmente inlocuita de Conventia de la Roma.

Legea 105/1992 nu este abrogata, fiind in continuare aplicabila intre Romania si statele ne-membre UE.

Normele conflictuale privind conditiile de fond ale actului juridic

1. Notiune

Prin conditii de fond ale actului juridic se intelege ansamblul aspectelor de fond privind incheierea actului, efectele, executarea, transmiterea si stingerea obligatiilor rezultate din actul juridic respectiv.

2. Legea aplicabila

Conditiile de fond ale actului juridic, sunt supuse legii actului (lex actus) - in cazul actului juridic unilateral, respectiv legii contractului (lex contractus) - in cazul contractului.

De regula, lex actus si lex contractus este aleasa de parti prin clauza electio juris, fiind desemnata prin notiunea lex voluntatis.

Daca partile nu recurg la o astfel de alegere, legea aplicabila fondului actului juridic va fi deterrminata in functie de criterii obiective, stabilite de lege.

2.1 Lex voluntatis

2.1.1 Notiune

Lex voluntatis reprezinta transpunerea in planul dreptului international privat a principiului autonomiei de vointa a partii/partilor, care reglementeaza in general materia conditiilor de fond ale actului juridic. De remarcat, ca prin autonomia lor partea/partile nu pot crea efecte peste lege, legea forului indicand limitele libertatii de vointa a acestora.

Partea/partile pot alege legea aplicabila totalitatii sau numai unei parti a actului juridic.

Recunoasterea principiului autonomiei de vointa in alegerea legii aplicabile (lex voluntatis) se justifica, deoarece :

partile sunt cele mai in masura a indica legea statului cu care raportul juridic are cele mai stranse legaturi;

dreptul strain poate fi mai usor administrat in cazul in care dreptul intern al unor state nu este adaptat corespunzator relatiilor internationale;

acest principiu asigura securitatea dreptului, in sensul ca se aplica o lege cunoscuta de parti, careia i se supun prin vointa lor;

se asigura o unitate de reglementare pentru partile care incheie in mod curent raporturi juridice cu element de extraneitate, care vor fi supuse toate aceleiasi legi;

prezinta avantajul adaptarii contractului la conditiile juridice variate ale diferitelor sisteme de drepr.

2.1.2 Temei

Posibilitatea partilor de a alege legea aplicabila actului juridic, este prevazuta de Legea 105/1992, atat pentru actele juridice unilaterale cat si pentru contracte.

2.1.3 Obiectul vointei partilor

Obiectul vointei (partii) partilor il constituie legea aplicabila, adica sistemul de drept al altui stat (aplicabil ca lex causae).

Daca partea (partile) fac referire la o anumita lege din cadrul unui sistem de drept sau la uzantele internationale, acestea nu constituie lex voluntatis, ci, eventual, au ca scop a preciza sau completa contractul, prin mecanismul incorporarii contractuale.

2.1.4 Modalitati de exprimare a vointei

Vointa partii (partilor) privind alegerea legii aplicabile, poate fi exprimata expres sau tacit.

Alegerea expresa a legii aplicabile se face fie prin inserarea unei clauze in actul juridic principal fie printr-un act separat. Clauza contractuala din actul juridic principal, sau conventia prin care partile desemneaza legea aplicabila se numeste pactum de lege utenda (clauza de alegere) sau, asa cum indicam mai sus, clauza de electio juris (conventie).

Valabilitatea clauzei de alegere se determina in raport de legea aleasa de parti privind actul juridic principal ( lex voluntatis).

Daca aceasta lege declara nevalabila alegerea astfel convenita, contractul principal va fi guvernat de legea care rezulta din localizarea obiectiva a acestuia.

Clauza de alegere are autonomie relativa fata de contractul principal, in sensul ca, sub anumite aspecte, aceasta clauza urmeaza un regim juridic distinct. De exemplu:

cauzele de rezolutiune si reziliere si anumite cauze de nulitate a contractului principal (ex: necompetenta organului instrumentator) nu afecteaza, de regula, valabilitatea clauzei de alegere;

ordinea publica de dreptul international privat poate actiona numai in legatura cu contractul principal, fara a afecta clauza de alegere;

Alegerea expresa poate fi directa - cand partile si-au exprimat explicit vointa - sau indirecta - cand partile au facut referire in contractul lor, la un contract tip, la conditii generale, uzante codificate etc, care cuprind o clauza de alegere.

Alegerea tacita trebuie sa rezulte in mod neindoielnic, fie din cuprinsul actului juridic, fie din circumstante.

Pot fi considerate indicii intrinseci contractului, de apreciere a vointei tacite a partilor de exemplu:

referirea partilor in cadrul contractului, la o uzanta, contract tip, conditii generale etc, aplicabile doar intr-o anumita tara;

utilizarea de catre parti, in contract, a unor institutii juridice sau notiuni specifice unui anumit sistem de drept;

inserarea de catre parti, in contract, a unei clauze compromisorii (alegere de jurisdictie) in favoarea organelor de jurisdictie a unui anumit stat ;

Pot fi socotite indicii extrinseci contractului, de exemplu:

invocarea de catre reclamant, ca temei juridic al actiunii sale, a legii unui anumit stat si acceptarea implicita a acesteia de catre parat;

atitudinea partilor ulterior incheierii contractului, prin referirea pe care o fac la legea unui anumit stat intr-un act aditional la contract.

2.1.5 Momentul exprimarii vointei

Lex voluntatis este aleasa, de regula, anterior ivirii unui litigiu intre parti. Alegerea se poate face si ulterior, insa, cel mai tarziu pana la inceperea dezbaterilor in fond in fata instantei judecatoresti sau arbitrale.

2.1.6 Intinderea vointei partilor

Potrivit art.75 din Legea 105/1992 partile pot alege legea aplicabila intregului contract sau numai pentru anumite parti a acestuia. Asadar este admisa legal posibilitatea partilor de a desemna sisteme de drept diferite care sa guverneze fiecare, anumite aspecte de fond ale contractului.

2.1.7 Modificarea alegerii legii aplicabile

Conventia avand ca obiect alegerea legii aplicabile (lex voluntatis) poate fi modificata prin acordul partilor.

Daca aceasta modificare a intervenit dupa data incheierii contractului, are efect retroactiv, fara sa poata totusi:

sa infirme validitatea formei acestuia;

sa aduca atingere drepturilor dobandite intre timp de terti.

2.1.8 Limitele libertatii de alegere a legii aplicabile

Libertatea de alegere a legii aplicabile cunoaste anumite limite generale dar si limite speciale.

Printre limitele generale pot fi enumerate, cu titlu de exemplu : exceptia de ordine publica, situatie in care lex voluntatis va fi inlaturata de la aplicare prin faptul incalcarii de catre aceasta a ordinii publice de drept international privat (art.101 din Legea 105/1992 prevede o asemenea situatie in materia contractului de munca, unde lex voluntatis va fi inlaturata daca ea contravine dispozitiilor imperative privind ocrotirea salariatului continute in legea care ar fi aplicabila in cazul utilizarii de criterii obiective); frauda la lege.

Cu titlu de limite speciale, pot fi date ca exemplu urmatoarele:

1) lex voluntatis declara contractul principal nevalabil ( in acest caz, legea plicabila se determina dupa criterii obiective);

2) lex voluntatis este absolut improprie sa reglementeze contractul, intrucat nu contine reglementari adecvate, nici la nivelul analogiei legii, nici la cel al dreptului.

3. Determinarea legii aplicabile actului juridic dupa criterii obiective (localizarea obiectiva a actului juridic)

3.1 Caracterul subsidiar al localizarii obiective

Stabilirea legii aplicabile dupa criterii obiective are un caracter subsidiar, in sensul ca intervine doar in lipsa lex voluntatis.

Caracterul subsidiar rezida din art.69 alin.2 din Legea 105/1992, pentru actele unilaterale si din dispozitiile art.77 alin.1 din aceeasi lege, pentru contracte.

3.2 Criteriul principal

In lipsa de lex voluntatis, actul juridic este supus, in principal, legii statului cu care acesta prezinta legaturile cele mai stranse.

Legea 105/1992 califica notiunea « legaturile cele mai stranse » in doua moduri, si anume:

1) se considera ca exista legaturile cele mai stranse cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice are, la data incheierii contractului, dupa caz, domiciliul sau, in lipsa, resedinta ori fondul de comert sau sediul statutar.

2) contractul referitor la un drept imobiliar sau la un drept de folosinta temporara asupra unui imobil are legaturile cele mai stranse cu legea statului unde acesta se afla situat.Aceasta constituie o prezumtie absoluta ce face aplicabila lex rei sitae. Ea vizeaza: contractele de vanzare - cumparare, de schimb, donatie, concesiune, locatiune, comodat, ipoteca etc.

Calificarea notiunii de « prestatie caracteristica »

Prin prestatie caracteristica se intelege:

a) prestatia partii care, in temeiul unui contract translativ, precum vanzarea si altele similare, instraineaza un bun mobil (art.78 alin.1 lit.a);

Observatii:

- intra in categoria contractului translativ, acelea prin care se transfera dreptul de proprietate a unui bun mobil: vanzare - cumparare, donatie, schimb, etc;

- debitorul prestatiei caracteristice este cel care transmite dreptul de proprietate: vanzator, donator, coschimbas, etc;

- aceste contracte sunt prezumate a avea legaturile cele mai stranse cu statul in care persoanele enumerate anterior (vanzator, donator, coschimbas) isi au localizate atributele de identificare.

b) prestatia partii care, in temeiul unui contract de inchiriere sau altele similare, pune la dispozitia unei persoane, pe o durata de timp determinata, folosinta unui bun (art.78 alin.1 lit.b);

Observatii:

- din coroborarea textului cu art.77 alin.3 din Legea 105/1992 care dispune « contractul referitor .la un drept de folosinta asupra unui imobil are legaturile cele mai stranse cu legea statului unde acesta se afla situat » trebuie interpretat ca acesta se aplica doar contractelor avand ca obiect bunuri mobile. Asadar art.77 alin.3 se aplica atunci cand prin contract se transmite temporar folosinta unui bun imobil, iar art. 78 alin. lit.b se aplica atunci cand prin contract se transmite temporar folosinta unui bun mobil;

- debitorul prestatiei caracteristice este locatorul sau comodantul.

- se prezuma a exista legaturile cele mai stranse cu statul in care persoanele enumerate anterior (locator, comodant) isi au localizate atributele de identificare.

c) prestatia indeplinita de mandatar, depozitar, antreprenor si, in general, de partea care, in contractele de servicii, o aduce la indeplinire (art.78 alin.1 lit.c);

Observatii:

- textul se refera in mod explicit la anumite tipuri de contract: contractul de mandatat, contractul de depozit, contractul de antrepriza. Poate fi considerat ca un text general, ce urmeaza a fi coroborat cu dispozitiile speciale care indica legea aplicabila pentru fiecare tip de contract, astfel: a) pentru mandata, art.78 alin. lit.c) se coroboreaza cu art.93 alin. 1 care prevede ca, in raporturile dintre reprezentat (mandant) si mandatar se aplica, daca nu s-a convenit altfel, legea statului in care intermediarul (mandatarul) exercita imputernicirea; b) pentru depozit, art.78 alin.1 lit.c) trebuie interpretat in corelatie cu art.103 lit.e), conform caruia, in lipsa de lex voluntatis, se aplica legea sediului depozitarului; c) pentru antrepriza, art.78 alin.1 lit.c) se coreleaza cu art.103 lit.a) care prevede ca, in lipsa de lege convenita de parti, in contractele de executare de lucrari, se aplica legea sediului antreprenorului.

- art.78 alin.1 lit.c) se refera, totodata, la contractele de prestari de servicii in general. Acest text general trebuie coroborat cu textele speciale privind diferitele contracte de prestari servicii in parte.

d) prestatia garantului in contractele de garantie, de cautiune si altele similare (art.78 alin.1 lit.d).

Observatii:

- acest text se aplica numai pentru contractele ce au ca obiect bunuri mobile, de exemplu: contractul de gaj. Pentru contractele de garantie imobiliara (ex:ipoteca) se aplica lex rei sitae conform art.77 alin.3 din Legea 105/1992.

- pentru contractele de garantie, textul are un caracter general. El trebuie coroborat cu art.103 lit.c, care se refera la o forma speciala de garantie, si anume garantia bancara autonoma, pentru care se aplica, in lipsa de lex voluntatis, legea sediului intreprinderii (unitatii) de credit, adica a garantului.

- debitorul prestatiei caracteristice, in cazurile la care se refera art.78 alin.1 lit.d, este cel care garanteaza prin gaj, fidejusorul sau orice alt garant.

- se prezuma ca aceste contracte au cele mai stranse legaturi cu statul in care garantul isi are localizate atributele de identificare.

Cele patru situatii mentionate de art.78 alin.1 din Legea 105/1992 constituie prezumtii relative, ce pot fi inlaturate de partea interesata, daca face dovada ca din circumstante rezulta ca exista legaturi mai stranse ale contractului cu legea altui stat.

3.3 Criteriul subsidiar

In situatia in care nu poate fi identificata legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, se aplica legea locului unde a fost incheiat (lex loci actus) respectiv (lex loci contractus).

In cazul in care partile aflate in strainatate au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se considera a fi incheiat in tara domiciliului sau sediului partii de la care a pornit oferta ferma de contractare ce a fost acceptata. Prin urmare, in cazul contractului incheiat intre absenti, locul incheierii este la domiciliul sau sediul ofertantului.

Prin exceptie, in cazul contractului care prin natura lui ori la cererea beneficiarului impune o executare imediata a prestatiei caracteristice, intrucat se considera incheiat la momentul in care debitorul a inceput executarea, locul incheierii contractului va fi domiciliul sau sediul acceptantului ofertei.

4. Legea aplicabila actelor juridice accesorii

Actul juridic accesoriu ( act juridic unilateral sau contract) este guvernat de legea care se aplica fondului actului juridic principal, in lipsa unei manifestari de vointa diferita.

Aceasta dispozitie face aplicabil principiul accesorium sequitur principale.

Trebuie precizat ca soarta actului accesoriu depinde de cea a actului principal numai in masura in care:

partea sau partile prin manifestarea lor de vointa expresa sau tacita nu au ales un alt sistem de drept care sa se aplice actului accesoriu;

nu exista o dispozitie legala care sa supuna actul accesoriu unui alt sistem de drept decat cel aplicabil actului principal. De exemplu: contractul de ipoteca va fi supus lex rei sitae, indiferent de legea aplicabila contractului principal.

5. Raportul dintre legea aplicabila contractului si retrimiterea

Retrimiterea este inlaturata in cazul in care legea aplicabila contractului ( atat ca lex voluntatis cat si ca lege a statului cu care contractul are legaturile cele mai stranse sau ca lex loci actus ori lex loci contractus) este cea straina. In acest caz, se vor aplica direct normele materiale din respectivul sistem de drept, cu excluderea normelor sale conflictuale.

Retrimiterea este exclusa, conform art.85 din Legea 105/1992, numai atunci cand legea aplicabila este legea straina. Per a contrario, daca legea aplicabila ca lex causae este legea romana, atunci trimiterea se face la intregul sistem de drept roman, retrimiterea fiind, asadar, posibila.

6. Domeniul de aplicare a legii actului juridic

Legea aplicabila fondului actului juridic se aplica indeosebi:

1) interpretarii naturii juridice a actului si a clauzelor pe care le cuprinde;

2) executarii obligatiilor contractuale. Modul de executare a acestor obligatii trebuie sa se conformeze locului de executare ( lex loci executionis). Creditorul este obligat sa respecte aceasta lege in luarea masurilor destinate, potrivit naturii contractului, a preintampina sau remedia neexecutarea ori menite a-i restrange efectele prejudiciabile;

3) consecintelor neexecutarii totale sau partiale a acestor obligatii, precum si evaluarii prejudiciului pe care l-a cauzat;

4) modului de stingere a obligatiilor izvorate din contract;

5) cauzelor de nulitate a contractului si consecintelor acesteia;

Capacitatea de a contracta (forma a incapacitatii civile) nu cade sub incidenta legii contractului, ci a legii personale a persoanei respective.

In privinta consimtamantului, art.83 din Legea 105/1992 prevede « efectele juridice ale tacerii partii care contesta ca si-a dat consimtamantul la un contract sunt supuse legii nationale a persoanei fizice sau legii statutului organic al persoanei juridice ». Prin urmare, aceste efecte sunt scoase de sub incidenta legii contractului.

Normele conflictuale privind forma actului juridic

1. Aplicarea, in principal, a legii fondului cu privire la forma actului juridic

Conditiile de forma ale actului juridic (act juridic unilateral sau contract) sunt guvernate, in principal, de legea aplicabila fondului (adica lex voluntatis, sau legea stabilita dupa criterii obiective).

Potrivit art.72 din Legea 105/1992, daca legea aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitatii, o anumita forma solemna, nici o alta lege nu poate sa inlature aceasta cerinta, chiar daca actul a fost intocmit in strainatate.

De exemplu, contractul de ipoteca incheiat in strainatate cu privire la un imobil din Romania trebuie sa imbrace - in mod obligatoriu - forma autentica, chiar daca legea straina aplicabila in locul in care s-a incheiat permite si o alta forma.

De asemenea, un cetatean roman nu poate face o donatie in strainatate sub forma inscrisului sub semnatura privata chiar daca legea straina ar permite, intrucat, legea romana aplicabila conditiilor de fond ale contractului de donatie, ca lege nationala a donatorului, impune cerinta formei autentice ad validitatem.

2. Aplicarea, in subsidiar, a altor legi

2.1 Aplicarea legii locului intocmirii actului (locus regit actum)

Potrivit art.72 alin.2 lit.a din Legea 105/1992, actul juridic este valabil din punct de vedere al formei daca indeplineste conditiile prevazute de legea locului unde a fost intocmit. Acest text se aplica atat actelor juridice unulaterale cat si contractelor in virtutea principiului locus regit actum.

Argumente in favoarea aplicarii regulii locus regit actum:

cand este vorba de acte solemne, acestea implica interventia unei autoritati locale care aplica propria ei lege;

legea locala este mai bine cunoscuta de parti;

satisface o cerinta de generalitate, in care statul forului poate fi interesat, si anume atrage aplicarea aceleiasi legi pentru toate actele juridice incheiate pe teritoriul statului respectiv.

2.2 Aplicarea legii nationale sau a legii domiciliului persoanei care a consimtit actul juridic

Actul juridic este valabil din punct de vedere al formei in cazul in care indeplineste conditile prevazute de legea nationale (lex patriae) sau de legea domiciliului (lex domicilii) persoanei care l-a consimtit (art.71 alin.2 lit.b din Legea 105/1992).

Aceasta solutie vizeaza numai actele juridice unilaterale.

2.3 Aplicarea legii autoritatii care examineaza validitatea actului juridic (auctor regit actum)

Potrivit art.71 alin.2 lit.c din Legea 105/1992 actul juridic este valabil din punct de vedere al formei in cazul in care indeplineste conditiile legii aplicabile potrivit dreptului international privat al autoritatii care examineaza validitatea actului. In aces caz, se face aplicarea regulii auctor regit actum.

Regula se aplica, in principiu, cand validitatea actului este examinata de o autoritate reprezentativa a statului, in strainatate. In caz contrar, este aplicabila regula locus regit actum.

3. Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic

Normele conflictuale privind forma actului juridic au un caracter imperativ, in sensul ca partile nu pot alege o alta lege aplicabila decat cele enumerate in articolele Legii 105/1992, analizate mai sus. Trebuie precizat insa, ca aceste norme sunt alternative, in sensul ca partile pot opta pentru fiecare dintre variantele normative examinate anterior.

Exista si exceptii de la caracterul imperativ, de exemplu: regula locus regit actum poate fi inlocuita cu lex voluntatis in materia mijloacelor de proba (art.161 alin.1 din Legea 105/1992). Tot astfel, regula auctor regit actum este imperativa in ceea ce priveste aspectele probatorii ale starii civile ( art.161 alin.4 din Legea 105/1992).

4. Domeniul legii aplicabile formei actului juridic

Legea aplicabila formei actului juridic stabileste indeosebi:

1) forma in care trebuie exteriorizat actul juridic;

2) conditiile de redactare a actului juridic;

3) mijloacele de proba si forta probanta a actului juridic;

4) conditiile de forma ale conventiei asupra probelor;

5) durata valabilitatii actului juridic;

6) sanctiunile aplicabile in cazul nerespectarii conditiilor de forma.

5. Normele conflictuale speciale privind forma unor acte juridice

Anumite acte juridice sunt guvernate de reguli speciale in privinta formei. Astfel, de exemplu:

forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe teritoriul caruia se celebreaza;

testamentul este supus oricareia din urmatoarele legi: legea nationala a testatorului; legea domiciliului testatorului; legea locului intocmirii, modificarii sau revocarii testamentului; legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului; legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite.

Normele conflictuale privind conditiile de fond si conditiile de forma ale actului juridic conform noului Cod Civil

Art.2633 - (1) Conditiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasa de parti sau, dupa caz, de autorul sau.

(2) Alegerea legii aplicabile actului trebuie sa fie expresa ori sa rezulte neindoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstante.

(3) Partile pot alege legea aplicabila totalitatii sau numai unei anumite parti a actului juridic.

(4) Intelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificata ulterior incheierii actului. Modificarea are efect retroactiv, fara sa poata totusi:   

a) sa infirme validitatea formei acestuia; sau

b) sa aduca atingere drepturilor dobandite intre timp de terti.

Art.2634 - (1) In lipsa alegerii, se aplica legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, iar daca aceasta lege nu poate fi identificata, se aplica legea locului unde actul juridic a fost incheiat.

(2) Se considera ca exista atare legaturi cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice sau, dupa caz, autorul actului are, la data incheierii actului, dupa caz, resedinta obisnuita, fondul de comert sau sediul social.

Art.2635 - (1) Conditiile de forma ale unui act juridic sunt stabilite de legea care ii carmuieste fondul.

(2) Actul se considera totusi valabil din punct de vedere al formei, daca indeplineste conditiile prevazute de una dintre legile urmatoare:

   a) legea locului unde a fost intocmit;

b) legea cetateniei sau legea resedintei obisnuite a persoanei care l-a consimtit;

   c) legea aplicabila potrivit dreptului international privat al autoritatii care examineaza validitatea actului juridic

(3) In cazul in care legea aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitatii, o anumita forma solemna, nici o alta lege dintre cele mentionate la alin.(1) nu poate sa inlature aceasta cerinta, chiar daca actul a fost intocmit in strainatate.