Izvoare primare ale dreptului comunitar

Izvoare primare ale dreptului comunitar

Sectiunea 1. Clasificarea izvoarelor primare

Ivoarele primare formeaza dreptul primar european si sunt urmatoarele:

1) Tratatele institutive:

Tratatul de la Paris (CECA -1952)

Tratatele de la Roma (CEE si EURATOM - 1958)

2) Tratatele modificatoare:

Actele prin care s-au pus bazele institutiilor comune

a) Conventia cu privire la anumite institutii comune, semnata si intrata in vigoare in acelasi timp cu Tratatele de la Roma;

b) Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica pentru Comunitati si Protocolul unic cu privire la imunitati si privilegii, semnate la Bruxelles, la 8 aprilie 1965 si intrate in vigoare la 1 iulie 1967;

'Tratatele bugetare', cu privire la cresterea puterii financiare a Parlamentului European, semnate la Luxemburg, la 22 aprilie (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) si la Bruxelles, la 22 iulie (intrat in vigoare la 1 iunie 1977);

Decizia din 21 aprilie 1970, cu privire la inlocuirea contributiilor financiare prin resurse proprii Comunitatilor, fondata pe articolele 2692 din Tratatul instituind C.E. si 173 din Tratatul instituind C.E.E.A., intrata in vigoare la 1 ianuarie 1971, inlocuita ulterior prin Decizia nr. 24 din 31 decembrie 1998;

Decizia din 20 septembrie , cu privire la alegerea reprezentantilor Adunarii prin sufragiu universal direct, fondata, in special, pe articolul 190 din Tratatul instituind C.E.4, intrata in vigoare la 1 iulie 1978;

Actele de aderare care adapteaza si completeaza tratatele anterioare:

a) Actele cu privire la aderarea la Comunitatile europene a Regatului Danemarcei, a Irlandei si a Regatului Unit al Marii Britanii, din 22 ianuarie 1972, intrate in vigoare la 1 ianuarie ;

b) Actele cu privire la aderarea Republicii Elene la Comunitati, din 24 mai 1979, intrate in vigoare la 1 ianuarie ;

c) Actele cu privire la aderarea Regatului Spaniei si a Republicii Portugheze, din 12 iunie ;

d) Actele cu privire la aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda: si a Regatului Suediei, din 24 iunie .

3) Tratate 'compozite'

Actul unic european, semnat la Luxemburg si la Haga, la 17 si 28 februarie 1986, intrat in vigoare la 1 iulie ,

Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie

Tratatul de de modificare a Tratului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor care instituie Comunitatile Europene si a unor Acte conexe, semnat in februarie 2001, la Nisa.

Sunt izvoare ale dreptului comunitar si au un caracter compozit. Ele nu constituie dreptul comunitar asimilat Tratatelor comunitare decat in masura in care acestea, prin dispozitiile pe care le contin, modifica Tratatele comunitare (de exemplu, Titlurile II, III, IV, VII din Tratatul de la Maastricht). In schimb, celelalte dispozitii, in special cele care sunt inscrise laTitlurile V, VI, care corespund pilonilor doi si trei, fac parte, in cel mai fericit caz, din categoria dreptului comunitar complementar.

Sectiunea 2. Autonomia tratatelor comunitare

Tratatul de la Bruxelles, denumit 'Tratatul de fuziune', nu a unificat decat institutiile celor trei Comunitati europene, dar prevede faptul ca aceste institutii isi vor exercita atributiile si puterile in cadrul fiecarei Comunitati, conform dispozitiilor din fiecare Tratat. Astfel, in lipsa unei 'unificari a Tratatelor', ramase a se realiza la o data inca neprecizata, Tratatele comunitare constituie trei angajamente distincte, independente unele de altele.

Raporturile intre ele raman guvernate de articolul 3052 din Tratatul instituind C.E., care, conform regulilor dreptului international, stipuleaza faptul ca dispozitiile Tratatului instituind C.E. (tratat-cadru, general) nu le modifica pe cele din Tratatul instituind C.E.C.O. si nu deroga de la dispozitiile Tratatului instituind C.E.E.A. (tratate speciale).

Astfel, regulile speciale din Tratatul instituind C.E.C.O. nu se vor aplica in cadrul C.E. Tot astlel, de fiecare data cand Tratatul instituind C.E.C.O. reglementeaza intr-un mod exhaustiv, Tratatul instituind C.E. nu se va aplica. In schimb, in cazul in care ar exista o lacuna in Tratatele speciale, dispozitiile Tratatului, ca si cele ale dreptului derivat din cadrul C.E.E. se pot aplica produselor din Tratatul instituind C.E.C.O., fara ca un act special sau o alta interpretare ori declaratie interpretativa sa fie necesara.

In prezent, aceasta independenta a Tratatelor este temperata de Curtea de Justitie prin faptul ca aceasta promoveaza o mai mare armonie in interpretarea dispozitiilor celor trei Tratate in lumina unuia dintre ale. Trebuie remarcat faptul ca, in fata analogiei evidente care exista intre cele trei Tratate, principiul interpretarii a permis Curtii de Justitie sa recurga la dispozitiile dintrun Tratat pentru interpretarea dispozitiilor obscure din altul.

Durata tratatelor comunitare

Tratatul de la Paris a fost incheiat pentru o perioada de 50 de ani

Tratatele de la Roma sunt incheiate pentru a durata nedeterminata, ceea ce exprima dorinta autorilor de a releva caracterul lor de angajament irevocabil.

Tratatul asupra Uniunii Europene nu prevede nici o procedura de denuntare a Tratatului si nici o procedura de excludere a unui stat.

Curtea de justitie a subliniat caracterul definitiv al limitarii drepturilor suverane ale statelor. Insa, nu se peate imagina situatia in care unui stat care doreste sa se retraga din Comunitati sa i se opuna caracterul definitiv al angajamentelor sale, iar retragerea sa se poata interveni numai pe baza unui acord incheiat intre statele membre.

In realitate, amploarea efectelor concrete ale participarii statelor membre la Comunitati apare ca un veritabil factor de ireversibilitate a angajamentelor comunitare.

Sfera de aplicare teritoriala

In lipsa unei definitii a sferei de aplicare teritoriala a Tratatului asupra Uniunii Europene, este bine ca referirile sa se faca cu prudenta in ceea ce priveste notiunea de 'teritoriu comunitar'.

Teritoriul comunitar, la care, adeseori, face referire Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, apare ca fiind un teritoriu functional, cu o geometrie variabila, potrivit competentelor comunitare.

Dreptul comunitar se aplica oricarui teritoriu in care statele membre actioneaza in campul de competente atribuite Comunitatilor europene.

Structura tratatelor comunitare

Cele trei Tratate Comunitare au o structura aproape identica care se ordoneaza in jurul a 4 categorii de clauze.

1. Preambulul si dispozitiile preliminarii

Obiectivele finale, statale si politice, care i-au animat pe sefii statelor fondatoare, apar in termeni similari la inceputul si la finalul preambulurilor.

Obiectivele socio-economice, proprii fiecareia dintre cele trei Comunitati, sunt enuntate intr-unul din pasajele preambulurilor si reluate, apoi, in mod concis, in articolele preliminarii ale Tratatelor, care enumera diferitele actiuni care trebuie sa fie intreprinse de catre institutiile comunitare pentru realizarea lor.

Toate aceste dispozitii contin obiective si principii cu caracter general si nu sunt aplicabile direct; totusi, ele nu trebuie considerate simple declaratii de intentie.

In situatia in care Curtea de Justitie face referire la acestea, exact ca la orice altadispozitie din Tratate, ea le confera un loc specific in aplicarea metodei de interpretare finaliste. Caracterul 'fundamental' al obiectivelor Tratatelor rezulta din faptul ca autorii lor le-au mentionat si definit chiar din primele randuri ale Tratatelor. Astfel, 'deoarece ei fixeaza obiectivele fundamentale ale Comunitatii', aceste dispozitii trebuie sa fie respectate intotdeauna; realizarea lor prezinta un caracter 'imperativ'; efectul util nu poate fi compromis.

Trebuie remarcat faptul ca Tratatele nu stabilesc o ierarhie cu privire la obiectivele fundamentale, care au un caracter imperativ.

2. Clauzele institutionale

Clauzele institutionale sunt cele care asigura buna functionare a sistemului institutional' al Comunitatilor europene, in sans larg, asa cum este el descris in prima parte (fondarea Comunitatilor; organizarea, functionarea si puterile institutiilor; finantele; functia publica; relatiile externe).

De regula, acestea sunt considerate ca fiind 'Constitutia' Comunitatilor. Cea mai mare parte dintre ele apare in cele trei Tratate sub numele de 'Institutii'. Curtea de Justitie a folosit chiar denumirea de 'Constitutie' cu privire la Tratatul instituind Comunitatea europeana sau pe cea de 'carte constitutionala'.

3. Clauzele materiale

Din punct de vedere cantitativ, clauzele materiale reprezinta cea mai mare parte a Tratatelor. Acestea sunt dispozitii care definesc regimul economic si cel social instituite de catre Tratate.

In mod firesc, aceste clauze sunt substantial diferite, de la un Tratat la altul (in special in ceea ce priveste libera circulatie), in functie de domeniul pe care-l reglementeaza si de solutiile oferite; mai mult, in cadrul Tratatului instituind C.E. figureaza diferente, mai ales in ceea ce priveste sectoarele si activitatile economice.

4. Clauzele finale

Ca in orice tratat international, clauzele finale vizeaza modalitatile de angajarea partilor, precum si intrarea in vigoare si revizuirea lor.

Tratate solemne, cele comunitare pot fi supuse ratificarii de catre fiecare stat contractant, conform regulilor lor constitutionale si nu pot intra in vigoare decat dupa depunerea instrumentului de ratificare de catre toate statele semnatare.

Tratatul de la Paris a fost redactat intr-o singura limba, cea franceza, dar depozitarul acestuia este Guvernul francez; in schimb, Tratatele de la Roma, al caror depozitar este Guvernul italian, au fost redactate in patru limbi (germana, franceza, italiana si olandeza), toate cele patru texte avand aceeasi forta juridica.

In virtutea actelor de aderare, textele stabilite in limbile englaza, daneza, irlandeza, greaca, spaniola, finlandeza, portugheza si suedeza au aceeasi forta obligatorie ca si textele originale.

Sectiunea 3. Particularitatile izvoarelor primare

Dreptul comunitar cuprinde doua categorii de dispozitii:

A. Unele dintre ele (in special tratatele constitutive) au un caracter constitutional. Se poate remarca faptul ca aceste norme comunitare sunt rezultatul unei elaborari traditionale in dreptul international clasic, intrucat statele membre sunt cele care negociaza si semneaza tratatele constitutive dupa procedurile obisnuite, ulterior acestea fiind ratificate de catre popoarele natiunilor Europei comunitare.

B. Dar dreptul comunitar contine de asemenea si legislatia ordinara a C.E.E. Obiectivul sau global este crearea unei piete interne.

In acest scop, legislatia comunitara indeplineste diverse sarcini: asigura libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor; mentine conditiile unei concurente loiale; suprima obstacolele stabilirii operatorilor economici, si chiar ii incurajeaza; pune la dispozitia acestora instrumente comune sau armonizate (incepand cu moneda comuna).

Trebuie adaugat ca dreptul comunitar contine o limita precizata de jurisprudenta conform careia nu se aplica "situatiilor pur interne" statelor membre.

Acest drept comunitar apare ca fiind dreptul intern al Comunitatilor. Dupa modelul dreptului intern al unui stat pot fi distinse doua categorii de dispozitii: cele care creaza, organizeaza si garanteaza libertatile specifice pietei interne si cele care sunt fundamentul politicilor comune.

Identificarea izvoarelor primare

A. Tratatele institutive, protocoale si declaratii anexe.

Dreptul primar comunitar european este constituit din cele trei tratate institutive ale Comunitatilor, tratate care au fost permanent modificate pentru a face fata circumstantelor specifice aprofundarii si largirii constructiei .

Pentru Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.A.) principalul instrument este tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952. Pentru Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E. si C.E.E.A.) exista cele doua tratate de la Roma din 25 martie 1957 insotite de numeroase anexe si protocoale, cel mai important definind Statutul Bancii Europene de Investitii la care se adauga protocoalele semnate la 17 aprilie 1957 la Bruxelles asupra privilegiilor si imunitatilor privind Curtea de Justitie. Acestea au intrat in vigoare la 14 ianuarie 1958.

B.Tratatele si actele modificatoare.

Acestea rezulta nu numai din tratatele propriu-zise, ci si dintr-o varietate de acte normative ale institutiilor comunitare adoptate in cadrul procedurilor simplificate de revizuire sau din alte acte de natura particulara, cum este cazul deciziilor, pretinzand o ratificare a statelor membre.

Cele mai importatnte modificari care au avut loc asupra celor trei Comunitati au fost:

- tratatele de fuziune a executivelor Comunitatilor conventia relativa la anumite institutii comune semnata si intrata in vigoare in acelasi timp cu tratatele de la Roma, tratatele instituind o Comisie, un Consiliu unice a Comunitatilor si Protocolul unic asupra privilegiilor si imunitatilor semnate la Bruxelles la 8 aprilie 1965 intrate in vigoare in august 1967.

- tratatele bugetare care au avut drept scop marirea puterii financiare a Parlamentului European (tratatul de la Luxemburg din 22 aprilie 1970, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971 si tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975, intrat in vigoare la 1 iunie 1977).

- decizia din 21 aprilie 1970 relativa la inlocuirea contributiilor financiare prin resurse proprii ale Comunitatilor, fundamentata pe articolele 231 al tratatului C.E.E. si 173 al tratatului C.E.E.A., intrata in vigoare la 1 ianuarie 1971, astazi inlocuita prin decizia din 24 iunie 1988.

- decizia din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentantilor Adunarii prin sufragiu universal direct intrata in vigoare la 1 iulie 1978. Primele alegeri parlamentare care au avut loc in aceste conditii s-au desfasurat in 1979.

- actele de aderare sunt de asemenea izvoare primare ale dreptului comunitar. Se incadreaza in aceasta categorie actele referitoare la aderarea la Comunitatile Europene a Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii intrate in vigoare la 1973

- actele relative la aderarea Republicii Elene la Comunitatile Europene din 24 mai 1979 intrate in vigoare la 1 ianuarie 1981

- actele relative la aderarea Regatului Spaniei si Republicii Portugheze din 12 iunie 1985, precum si cele care au urmat pana in anul 1995 inclusiv (Austria, Finlanda, Suedia)[1]

- Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg si Haga la 14 februarie 1986 de noua din cele 12 state membre si la 28 februarie 1986 de catre celelalte trei state membre (Italia, Danemarca, Grecia). A intrat in vigoare in iulie 1987, si nu s-a limitat la a modifica cele 3 tratate institutive si la a completa tratatul C.E.E., ci a dat si o baza juridica Consiliului European si cooperarii politice europene.

- Tratatul de la Maastricht din 1993.

- Tratatul de la Amsterdam din 1999.

Sectiunea 4. Angajamentelor inernationale anterioare momentului aderarii

Din respectarea obligatiilor asumate fata de terti, tratatele constitutive admit mentinerea validitatii angajamentelor internationale anterioare care leaga statele membre si statele nemembre.

In tratatul C.E., aceasta rezulta din articolul 234, alineatul 1: 'Drepturile si obligatiile rezultate din conventile incheiate anterior intrarii in vigoare a prezentului tratat intre unul sau mai multe state membre pe de o parte si unul sau mai multe state trete, pe de alta parte, nu sunt afectate de dispozitiile prezentului tratat' (tratatul C.E.E.A. este mai restrictiv decat tratatul C.E. pentru ca impune statelor membre sa notifice Comisiei in cele 30 de zile care urmeaza intrarii in vigoare a tratatului constitutiv, angajamentele internationale anterioare pe care le mentine, articolul 105).

Curtea face aplicarea principiului (27 februarie 1962, Comisia/Italia). Pentru statele care nu sunt membre originare, ea considera ca principiul se aplica angajamentelor contractate inaintea aderarii (14 octombrie 1980, Burgoa), dar in orice caz daca membrii sunt tinuti sa respecte drepturile tretilor, ei nu pot invoca existenta angajamentelor anterioare numei in scopul de a se elibera de obligatiile lor comunitare.

In plus, alineatul 2 al aceluiasi articol prevede in sarcina statelor membre o obligatie de comportament pentru ca acestea trebuie sa recurga 'la toate mijloacele potrivite pentru eliminarea incompatibilitatilor constatate', sa recurga eventual la o asistenta mutuala pentru a atinge acest scop si daca este necesar sa adopte o atitudine comuna.