Institutii ale dreptului international penal - " APARTHEIDUL " - proiect

Universitatea   'Spiru Haret'

Facultatea de drept si administratie publica

MASTER - Institutii ale dreptului international

penal

" APARTHEIDUL "

CUPRINS:

INTRODUCERE

SCURT ISTORIC AL APARTHEIDULUI

3. TEORIA SI LEGILE APARTHEIDULUI

4. LUPTA IMPOTRIVA APARTHEIDULUI

5. ORIGINILE RASISMULUI SI ALE DISCRIMINARII

RASIALE

6. APERHEIDUL SI DREPTURILE OMULUI

6.1. Eliminarea oricaror forme de discriminare

6.2. Eradicarea rasismului si a discriminarii rasiale.

6.3. Documente internationale referitoare la

eradicarea rasismului si a discriminarii rasiale

7. FORME CONTEMPORANE DE RASISM

8. INCHEIERE

BIBLIOGRAFIE :

Daniel François Malan a fost primul ministru al Africii de Sud.

Mandela, Nelson Rolihlahla, om politic din Africa de Sud, apartine populatiei Xosa, *18.7.1918 Umtata, Transkei; in 1944 devine membru al Congresului National African (ANC) si participa activ, inca de la sfarsitul anilor 40, la lupta impotriva Apartheidului. In 1956 este acuzat de inalta tradare de tara, este insa eliberat in 1961. Mandela a contribuit la infiintarea organizatiei militare a ANC, iar in 1964 este condamnat la inchisoare pe viata.

Klerk, Frederik Willem de, om politic din Africa de Sud (National Party), *18.3.1936 Johannesburg; 1989-1994 presedintele statului, 1994-1996 vice-presedinte; el a fost cel care a ordonat in 1990 eliberarea lui N. Mandela si care a contribuit decisiv la abolirea politicii Apartheid; impreuna cu Mandela, de Klerk a fost laureat in 1993 cu Premiul Nobel pentru Pace.

Teoria conform careia oamenii se trag din stramosii comuni - maimutele primate, este in mare parte abandonata. In consecinta asemenea puncte de vedere sunt foarte izolate.

Platon, Protagoras- ,,voi toti care sunteti aici prezenti, va consider pe toti ca fiind parinti apropiati, cetateni dupa natura, daca nu chiar dupa lege. Dupa natura, semenul este parintele semenului, dar legea tirana a oamenilor opune naturii contrastul sau

El cuprindea  intr-o forma rudimentara, interzicerea arestarii arbitrare si principiul legalitatii, care au devenit cu timpul piatra ungiulara a notiunii de norma de drept.

In cele patru puncte ale acestei legi se dispunea ca: 1.Omul liber nu poate fi obligat sa plateasca impozit fara consimtamantul Parlamentului; 2.Omul liber nu poate fi citat impotriva legii; 3.Soldatii si marinarii nu pot patrunde in case particulare; 4.In timp de pace, soldatii si marinarii nu pot fi pedepsiti.

Conf. Ioan Demeter, Declaratia drepturilor omului, schita istorica, Ed. Politica, Bucuresti 1968, p.29. Gugliermo Negri - Degli ,,Articoli di Confederazione alla constituzione di Filadelfia, in culegerea Passato,  prezente e futuro dei diritti dell uomo, op.cit.,pp.21-31.

Declaratia a fost elaborata conform hotararii Adunarii Nationale din 14 iulie 1789, potrivit careia, viitoarea Constitutie va trebui sa cuprinda si o Declaratie a drepturilor omului. ,,Abuzurile administrative guvernamentale ale regimului vechi, miscarea ideilor si practica politica americana, ar trebui, fireste, sa determine Adunarea de a proclama drepturile omului. Afirmarea solemna a principiilor era indispensabila pantru ca ele erau foarte des violate, uitate si dispretuite; afirmarea lor era totodata necesara pentru a le asigura eficacitatea . Roger Pinto, Elementes de Droit Constitutionnel, Lille, 1948, p.112.

Art.4 din Declaratie definea libertatea astfel: Libertatea consta in a face tot ceea ce nu este daunator altuia; astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecarui om nu are limite, decat cele ce asigura celorlalti membri ai societatii satisfacerea acestor drepturi. Aceste limite, nu pot fi determinate decat de lege.

Convetia pentru protectia militarilor raniti din fortele armate in campanie, din 22 august 1864.

Desi aceasta noua preocupare a ONU este criticata pe considerentul ca incalca unele norme si principii ale Cartei si ale unor conventii internationale, ea ocupa o parte insemnata in activitatea Organizatiei. Astfel, activitatea normativa se manifesta prin sustinerea actiunilor realizate de state pentru aplicarea conventiilor umanitare si prin adoptarea unor Rezolutii referitoare la protectia populatiei civile. In plus, cea mai mare parte a organelor ONU, contribuie in sfera lor de influenta la dezvoltarea Dreptului International Umanitar. Kurt Waldheim, ecretar General al ONU, alocutiune in cadrul Adunarii Generale de proclamare a DUDO

Arduino Agnelli, Le grandi ,,Diaclarazioni" post-bellice di brante allo stato totalitario in culegerea Passato, presente e futuro dei diritti dell uomo, op. Cit. pp.53-58.

Thomas Buergenthal, Alexandre Kiss, Carta Atlanticului, semnata la aceeasi data de Presedintele SUA si Primul ministrual Marii Britanii, exprima speranta ,,de a vedea stabilita o pace care va furniza tuturor natiunilor mijloacele de a ramane in securitate in propriile lor frontiere si care va da asigurarea ca toti oamenii, din toate tarile, vor putea sa traiasca eliberati de teama si nevoi

Art.1 punctul 3 In fine din Carta ONU

Carta ONU nu enumera si nu defineste conceptul de drepruri si libertati fundamentale ale omului.

Programme d action pour la deuxième décennie de la lutte contre la racism et la discrimination raciale. Consultation mondiale sur la racism et la discrimination raciale tenue à Genève du 3 au 6 octobre 1988, Natione Unies.

Problema discriminarii rasiale in teritoriile neautonome a fost dezbatuta in diverse organe ale ONU intre 1949 - 1962 si a condus la adoptarea de catre Adunarea Generala a mai multor rezolutii : 328/IV din 2 decembrie 1949 ; 644/VII din 10 decembrie 1952; 1328/XIII din 12 decembrie 1958; 1536/XV din 15 decembrie 1960; 1698/XVI din 19 decembrie 1961, s.a.

Dupa modelul Comitetului pentru eliminarea discriminarii rasiale, Natiunile Unite au creat alte cinci comitete similare in ce priveste competenta si functiile: Comitetul drepturilor omului (ale carui atributii au fost stabilite in Pactul international privitor la drepturile civile si politice); Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei; Comitetul contra torturii; Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale; Comitetul drepturilor copilului.

Continut in Rezolutia 103/I din 19 noiembrie 1946.

INTRODUCERE

Apartheidul , care in limba afrikaans inseamna separare, este un sistem social, politic si economic rasist, impus de guvernele minoritatii albe din Africa de Sud de-a lungul secolului XX. Apartheidul prevede segregarea raselor adica locuirea separata iar majoritatii negre i se interzice, printre altele, dreptul la vot si libera circulatie.

In sens larg, apartheidul desemneaza politica de separare a comunitatilor etnice sau rasiale diferite. In istoria moderna, politica apartheidului a fost frecvent pusa in practica ; termenul insa referindu-se la cazul sud-african. Ea a fost contestata pe tot cuprinsul lumii, pentru faptul ca a condus la oprimarea tuturor sudafricanilor 'ne-albi' si a cimentat suprematia minoritatii albe.

SCURT ISTORIC AL APARTHEIDULUI

Istoria apartheidului acopera perioada cuprinsa intre anii 1948 ( cand a fost creat), pana in - , cand s-au organizat primele alegeri libere.

Apartheidul este tema centrala in jurul careia s-a petrecut istoria Africii de Sud in perioada de dupa al doilea Razboi Mondial. El era era practicat in Africa de Sud de multi ani, dar abia in 1948 a capatat forma juridica, fiind sustinut de legi. Inainte ca Apartheidul sa fi devenit sistemul politic oficial, Africa de Sud a cunoscut o lunga perioada de discriminari rasiale si de dominatie a colonistilor albi. In anul 1948, Partidul Nationalist a castigat alegerile intr-o coalitie cu Partidul Afrikaans, condus de pastorul protestant Daniel François Malan. La putin timp dupa aceasta s-a hotarat ca fiecare individ sa aiba drepturi conform rasei sale. O lege promulgata in 1950 rezerva anumite districte din orase unde doar albii puteau sa fie proprietari, fortandu-i pe cei care nu erau albi sa migreze.

Legile au stabilit zone separate, cum ar fi plaje, autobuze, spitale, scoli si chiar banci in parcurile publice. Rasa a constituit pilonul principal de rezistenta in ideologia Apartheid. Principiul de baza era ca populatia Africii de Sud impartita in albi 15 %, colorati 8,5 %, indieni 2,5 % si negri 74 %, nu se poate asimila: fiecare dintre aceste grupuri are propriul caracter, potential de dezvoltare si determinare. Burii crestini aveau astfel obligatia sa pastreze aceste diferente date de Dumnezeu si sa impiedice amestecarea raselor. Fara Apartheid, minoritatea alba ar fi fost cotropita de asa numitul 'pericol negru',

care ar fi privat-o de privilegii, condamnand-o astfel la disparitie.

Aceasta ideologie trebuia sa legitimeze segregatia rasiala si sa ii mobilizeze pe buri

impotriva populatiei de culoare. Segregatia rasiala s-a constituit incetul cu incetul intr-un

rasism institutionalizat care a avut, pentru populatia de culoare, efecte negative in cele mai diverse domenii. Negrii si persoanele de alta culoare trebuiau sa poarte documente de identitate in orice moment si nu le era permis sa ramana in alte orase sau chiar sa intre in acestea fara un permis special. Conform aparatorilor Apartheidului, discriminarea negrilor era bazata legal pe faptul ca acestia nu erau cetateni sud-africani, ci doar cetateni ai altor state independente, create cu scopul de a "gazdui" persoane negre.

Prin legea paminturilor cei de culoare au fost constrinsi doar la 13% din teritoriul statului, iar fiindca cele 87% ale colonistilor trebuiau sa fie cele mai fertile terenuri, negrii s-au ales cu cele mai erodate si poluate terenuri din propria lor tara, chiar daca numarul lor depasea mai mult de jumatate din toata populatia . Populatia apta de munca a fost urcata in autobuze si transportata in zonele populate de albi pentru a le sluji lor, iar pe 'paminturile natale' munca se baza pe truda copiilor, batrinilor, bolnavilor.

Densitatea negrilor in 'paminturile natale' era de 10 ori mai mare decat cea a albilor , iar banii obtinuti erau de 16 ori mai putini, astfel ca peste 80% din negri duceau un trai foarte sarac. S-au creat zece state autonome pentru a primi negrii . Acestei populatii i s-a retras cetatenia sud-africana fiind in tranzit, sau ca fiind persoane ce stau temporar in tara si care au patruns in tara cu pasaport fara viza. In timpul anilor , si , guvernul a fortat populatia neagra sa se stabileasca in statele care erau create pentru ei.

3. TEORIA SI LEGILE APARTHEIDULUI

Legile Apartheidului clasificau oamenii in 3 grupuri rasiale majore:

* albii;

* bantu - africanii negri ;

* coloratii - care erau descendentii primelor doua grupuri combinate.

Mai tarziu asiaticii, indienii si pakistanezii au fost adaugati ca cea de-a patra categorie. Tot legile Apartheidului stabileau si locul de trai permis fiecarui grup in parte, precum si nivelul educational la care aveau dreptul si in acelasi timp interziceau majoritatea contactelor intre rase. Educatia nu trebuia sa trezeasca asteptari desarte in randul populatiei bastinase, ci conform ministrului Verwoerd, sa pregateasca oamenii pentru rolul ce urmau sa il aiba in societate.

'Negrii trebuie invatati sa-si serveasca propria societate in toate domeniile. In afara de atunci cand trebuie sa execute anumite tipuri de munci, ei nu au ce cauta in comunitatea albilor. In cadrul propriei comunitati, li se deschid insa tot felul de posibilitati. De aceea nu are nici un rost ca negrii sa primeasca o educatie care ar avea ca scop integrarea lor in societatea albilor'

Cei ce se impotriveau deschis Apartheidului erau considerati comunisti si guvernul a

trecut la o legislatie bazata pe stricta securitate transformand astfel Africa de Sud intr-un stat politist. Un total de 3 milioane si jumatate de locuitori s-au vazut obligati sa se deplaseze catre anumite zone. Cel mai mediatizat caz a fost cel de la Johannesburg, unde 60.000 de locuitori negri au fost reasezati intr-o zona numita Soweto.

Alt caz a fost cel de la Sophiatown, un loc multirasial , unde negrilor li se permitea sa detina pamant. Totusi, cresterea populatiei si a zonei industriale din Johannesburg, transforma aceasta zona intr-un loc strategic. In februarie , cei 50.000 de locuitori negri din zona au fost evacuati cu forta, fiind mutati intr-o zona numita Meadowlands, regiunea Sophiatown fiind total distrusa de buldozere si pe locul ei ridicandu-se o noua zona urbana numita Triomf pentru populatia alba.

Si metisii au fost discriminati si obligati sa se mute in zone speciale, uneori abandonandu-si casele si pamanturile care le apartineau din generatie in generatie.

Chiar daca aveau mai multe drepturi decat negrii, ei au jucat un rol important in lupta contra apartheidului. La fel ca si negrii, nici metisii nu aveau drept de vot. Istoria rezistentei din Africa de Sud poate fi impartita in doua faze diferite.

Prima dintre acestea a constituit incercarea bastinasilor de a se apara fata de actiunile oprimatoare ale puterii coloniale si sa-si pastreze autonomia. In cea de-a doua faza, rezistenta a reprezentat lupta populatiei colonizate de a indeparta elementele colonizatoare sau dobandirea de drepturi egale cu acestea.

In 1983 o reforma a Constitutiei le-a permis celor de culoare si indienilor (acestia din urma fiind originari din India si Pakistan) sa participe la niste alegeri separate pentru a forma un parlament de culoare, subordonat parlamentului albilor.

Teoria Apartheidului era ca cei de culoare erau cetateni sud-africani cu drepturi limitate, in timp ce negrii erau cetatenii unuia dintre cele 10 state create special pentru ei.

4. LUPTA IMPOTRIVA APARTHEIDULUI

Intensificarea discriminarii a determinat Congresul National African (CNA), format din persoane negre, sa dezvolte un plan de rezistenta care includea nesupunere civica si marsuri de protest. In la un congres tinut la Kliptown, langa Johannesburg, un numar de organizatii incluzand CNA si Congresul Indian a format o coalitie prin adoptarea unei Proclamatii pentru Libertate, care avea in vedere crearea unui stat in care sa fie eliminata discriminarea rasiala. In , un grup al CNA a decis sa iasa din randurile partidului pentru a forma un partid mai radical, pe care l-a numit Partidul Congresului African (PCA). Principalul obiectiv al noului partid era acela de a organiza un protest la nivel national impotriva legilor discriminatorii. La data de 21 martie un grup s-a adunat in Sharpeville, pentru a protesta impotriva legii prin care negrii trebuiau sa poarte asupra lor acte de identitate. Politia a deschis focul impotriva multimii si toate victimele au fost negri si majoriotatea impuscati in spate. Evenimentul a avut o semnificatie importanta; dintr-un protest pasnic s-a transformat intr-unul violent; totusi, partidele politice interzise nu erau o amenintare reala pentru guvern, deoarece nu detineau arme. In iulie , mai multi sefi politici au fost arestati, printre ei numarandu-se si Nelson Mandela .

La procesul din Rivonia din iunie 1964, Mandela si alti sapte politicieni au fost condamnati la inchisoare pe viata pentru tradare. Declaratia lui Mandela la proces a devenit faimoasa:

"Am luptat cu dominatia albilor si cu dominatia negrilor. Am dorit o democratie ideala si o societate libera in care toate persoanele sa traiasca in armonie si cu egalitate de sanse. E un ideal cu care vreau sa traiesc si sa reusesc. Dar daca este necesar, este un ideal pentru care sunt dispus sa mor".

Procesul a fost condamnat de catre Natiunile Unite si a fost un element foarte important pentru implementarea de sanctiuni regimului din Africa de Sud. Cu partidele negrilor proscrise si conducatorii acestora in inchisoare, Africa de Sud a intrat in cea mai critica etapa din istoria sa. Prim-ministrul Verwoed a fost asasinat, iar aplicarea Apartheidului s-a intensificat . In anii rezistenta contra Apartheidului a crescut.

La inceput s-a manifestat prin atacuri, iar mai tarziu prin studentii condusi de Steve Biko, un student la medicina, care devine forta principala din Miscarea de Constienta a Negrilor care lupta pentru eliberarea negrilor, fara violenta. In 1974 guvernul a emis o lege care obliga folosirea limbii afrikaans in toate scolile, inclusiv cele ale negrilor.

Aceasta masura a fost foarte nepopulara deoarece limba afrikaans era considerata ca fiind "o limba a opresiunii". In data de 16 iunie 1976, elevii au organizat un mars care s-a terminat foarte violent, prin moartea a 556 de copii . Acest incident a reprezentat inceputul unui val de violente care s-a extins in toata Africa de Sud.

In septembrie , Steve Biko a fost arestat si omorat in bataie de politie, moartea sa reprezentand un semnal de alarma pe plan international. O noua generatie de tineri negri erau dispusi sa lupte cu motto-ul "eliberare inainte de educare".

Chiar daca cea mai mare parte a albilor din Africa de Sud era de acord cu apartheidul, exista o importanta minoritate care se opunea. In 1960, Africa de Sud a devenit independenta de Marea Britanie. Prezenta ei in cadrul acestei organizatii devenea din ce in ce mai dificila deoarece statele africane si asiatice si-au intensificat presiunile pentru eliminarea Africii de Sud care s-a retras in cele din urma din Commonwealth la data de 31 mai , data la care s-a proclamat republica. In anul urmator a inceput Razboiul de la frontiera Africii de Sud, intai intre politie si dupa aceea Fortele Armate ale Africii de Sud impotriva SWAPO, care actiona la inceput din Zambia, iar din din Angola. Armata sudafricana era de departe cea mai puternica din zona si se putea impune in fata oricarui stat de pe continent; de aceea a hotarat sa invadeze de mai multe ori cele doua state care sprijineau SWAPO. Totusi, puternica sustinere primita din partea Uniunii Sovietice, Cubei si intr-o mai mica masura Etiopiei au oprit inaintarea sudafricana si, in schimb, dus la inceperea unuia dintre cele mai mari razboaie de pe Continentul Negru, si anume razboiul civil din Angola. Politica apartheidului a promovat izolarea Africii de Sud pe plan international, fapt care a afectat sever economia si stabilitatea tarii. In anul Africa de Sud era unica tara din Africa neagra guvernata de minoritatea alba. La 10 mai 1994, cu ocazia ceremoniei de depunere a juramantului (de catre presedintele Nelson Mandela si F.W. de Klerk ), din fata cladirii guvernului de la Pretoria, Mandela a spus:

' Vom construi o societate in care toti cetatenii Africii de Sud - atat negrii cat si albii - isi vor putea tine fruntea sus, fara sa se teama, fiind pe deplin constienti de demnitatea lor umana. Natiunea noastra va fi ca un curcubeu, se va impaca cu sine si cu intreaga lume.'

Calea in vederea infaptuirii acestor idealuri este insa deosebit de grea, insa punctul

de start a fost anul 1990, cand Mandela a fost eliberat din inchisoare:

'Mi-am ingaduit o clipa de ragaz pentru a ma bucura de privelistea minunata si pentru a privi inapoi la drumul pe care l-am parcurs pana acum. Nu ma pot odihni prea mult, pentru ca libertatea presupune foarte multa raspundere si nu imi pot permite sa stau degeaba atata vreme cat drumul meu lung nu va fi ajuns la sfarsit '.

Drumul inceput de Mandela a trebuit batut de mostenitorii sai. Chiar daca apartheidul este astazi ilegal, in Republica Africa de Sud mai exista inca inegalitati economice, sociale si politice intre albi si negri.

5. ORIGINILE RASISMULUI SI ALE DISCRIMINARII RASIALE

Exista unele pareri conform carora originea rasismului se afla in insasi originea

omului. Fiintele umane s-au nascut din aceiasi stramosi comuni, iar religiile monoteiste, in

forma lor arhaica, ar contribui la originea rasismului[4] . Dupa alte opinii, general acceptate,

exista o legatura intre colonialism si rasism, iar originile rasismului trebuiesc cautate in epoca coloniala si postcoloniala in Africa. Unul dintre aspectele sale cele mai importante il reprezinta interesul  economic, iar ignoranta este cea care a jucat un rol major in persistenta prejudecatilor si a discriminarii rasiale. In context, s-a degajat un raport intre expansiunea europeana in cursul sec.XIX, ideologia liberalismului si rasism, precum si relatii foarte stranse intre rasism, discriminare rasiala, apartheid si realizarea drepturilor economice, sociale si culturale. In formele sale de manifestare, directe sau indirecte, discriminarea rasiala imbraca forme diverse, ea facand parte din istoria umanitatii. Uneori, discriminarea poate fi numai o simpla judecata rasiala, care prin educatie poate fi remediata, alteori ea poate imbraca forma dominatiei unei clase sociale asupra alteia.

6. APERHEIDUL SI DREPTURILE OMULUI

"Fiinta umana poseda prin natura sa, anumite drepturi general valabile, chiar daca acestea nu sunt perfect in acord cu legile juridice corespunzatoare unei anumite epoci sau zone geograficeײ, este conceptia de baza a drepturilor omului care isi are originea in sistemul gandirii stoice naturaliste grecesti si romane. In lucrarea sa ,,Protagorasײ , Platon a elogiat adevarata credinta a naturii universale, comune oamenilor. La randul sau Aristotel, in ,,Politicaײ, a afirmat ca: ,,numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc intru nimicײ.

Literatura juridica de specialitate consemneaza ca legiferarea drepturilor omului a avut ca precursoare o serie de documente ca:   Magna Charta Libertatum (Magna Charta), care contine anumite norme ce, cateva secole mai tarziu, au inspirat documente ca ,,The Petition of Rights"(1628), adresata regelui de catre Parlament si ,,Habeas Corpus Act".

Declaratia de Independenta a Statelor Unite, in 1776, proclama ca este ,,de la sine inteles adevarul ca toti oamenii se nasc egali si Creatorul lor ii investeste cu anumite drepturi inalienabile si ca printre acestea se numara straduinta la viata, libertate si fericire; ca oamenii instituie Guverne, care isi dobindesc puterea legala prin consimtamantul celor guvernati; ca, daca oricare forma de guvernamant pericliteaza aceste scopuri, poporului ii sta in putere de a o rasturna si a instaura o noua guvernare"

   Dar documentul juridic care a consacrat, in maniera cea mai completa, conceptul drepturilor si libertatilor fundamentale, a fost ,,Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului" din 1789, adoptata in perioada Revolutiei franceze .  Potrivit declaratiei ,,libertatea consta in a putea face tot ceea ce nu dauneaza altoraײ A trebuit insa sa treaca 80 de ani de la adoptarea Declaratiei de Independenta a SUA, care proclama principiul egalitatii si al drepturilor inalienabile ale omului, pana la abolirea sclaviei.

A fost creeat apoi - Comitetul International al Cricii Rosii - la initiativa caruia a fost elaborata, o Conventie internationala[11] care protejeaza doua din drepturile fundamentale ale omului - dreptul la viata si dreptul la demnitate.

Organizatia Natiunilor Unite, a inclus incepand din 1988, dimensiunea umanitara in preocuparile sale cotidiane care imbraca astazi toate cele trei forme: normativa, diplomatica si jurisdictionala .  

In anul 1948 a fost proclamata, Declaratia universala a drepturilor omului care, a enuntat consensul comunitatii internationale :

    ,,Dupa acest eveniment marcant al istoriei, Declaratia universala a drepturilor omului a servit ca imperativ moral care a guvernat raporturile dintre indivizi si guvernantii lor, precum si, ca garantie a protectiei drepturilor omului, a libertatilor fundamentale si a demnitatii inerente a tuturor membrilor familiei umane"[13].

    Declaratia a permis sa se incurajeze si sa se inspire, decizii internationale de mare anvergura, care au antrenat crearea de noi reguli si obligatii juridice . Declaratia Natiunilor Unite, adoptata la 1 ianuarie 1942 de cele 27 state ale coalitiei antifasciste, mentiona ca o victorie completa asupra inamicului ar fi esentiala ,,pentru a apara viata, libertatea, independenta si libertatea religioasa, precum si pentru a conserva drepturile

umane si justitia in propriile lor tari precum si de catre celelalte natiuniײ

Carta Natiunilor Unite a inscris, printre scopurile sale, promovarea si respectarea ,,drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie . ײ , punand astfel bazele principale ale viitoarei dezvoltari a protectiei

internationale a drepturilor omului.

 Prin Rezolutia sa nr. 9/II din 21 iunie 1946, Consiliul Economic si Social (ECOSOC) a recomandat acceptarea principiului conform caruia tratatele internationale privind drepturile fundamentale ale omului si tratatele de pace, trebuie sa fie conforme normelor fundamentale referitoare la aceste drepturi enuntate in Carta Natiunilor Unite

6.1. Eliminarea oricaror forme de discriminare

Egalitatea si nediscriminarea sunt cele doua mari principii de drept international care guverneaza materia drepturilor omului, ele fiind garantul demnitatii umane.

Principiile respective postuleaza dreptul de exercitare a tuturor drepturilor recunoscute si asigurarea protectiei fiecarei persoane in fata eventualelor abuzuri ale autoritatii. Popoarele lumii se declara hotarate sa reafirme: ,,a) credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si a natiunilor mari si mici; b) de a promova cooperarea internationala in toate domeniile si de a sprijini infaptuirea drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba si religieײ

Transpunerea in viata a acestor principii a constituit una din preocuparile majore ale

forumului mondial si ale unor institutii specializate din sistemul sau, ele gasindu-si materializarea atat in instrumente juridico-diplomatice, cat si in diverse Declaratii si Rezolutii. In forma lor sintetica acestea se regasesc in Declaratia universala a Drepturilor omului din 10 decembrie 1948, care in art. 1 prevede: ,,toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi, ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se poarte unele fata de celelalte in spiritul fraternitatiiײ, iar art. 2 dispune ca: ,, fiecare om se poate prevala de toate depturile si de toate libertatile proclamate in prezenta Declaratie, fara nici o deosebire, ca de exemplu, de rasa, culoare, sex, limba sau reigie, de opinie politica sau de orice alta opinie, de origine nationala sau rasiala, de avere, de nastere sau

decurgand din orice alta situatieײ.

6.2. Eradicarea rasismului si a discriminarii rasiale.

Organizatia Natiunilor Unite a actionat in directia eradicarii rasismului si discriminarii rasiale; inlaturarea discriminarilor intre barbat si femeie; combaterea prejudecatilor si intolerantei. In vederea eradicarii rasismului si a discriminarii rasiale, Natiunile Unite au actionat pe mai multe planuri prin: a) elaborarea de acte normative internationale; b) aplicarea instrumentelor internationale pentru eliminarea discriminarilor rasiale (crearea de organe specializate); c) elaborarea unor programe de perspectiva;    d) efectuarea de studii; e) intreprinderea de cercetari asupra raselor, efectuate sub auspiciile UNESCO; etc.

6.3. Documente internationale referitoare la eradicarea rasismului si a discriminarii rasiale.

Adunarea Generala a examinat problema discriminarii rasiale numai in ceea ce priveste unele zone, precum Africa Australa si teritoriile neautonome[19] sau sub tutela, sau anumite domenii speciale, precum educatia, angajarea la munca si drepturile politice.

Incepand din 1960, cand manifestarile de prejudecati rasiale si de intoleranta religioasa s-au intensificat in multe tari, organele abilitate ale ONU, au luat in studiu aceasta problema, iar, in 1962, Adunarea Generala a propus sa se elaboreze un proiect de declaratie si un proiect de conventie asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, precum si alte doua documente similare asupra eliminarii tuturor formelor de intoleranta religioasa. Primul document, adoptat si proclamat de Adunarea Generala, a fost Declaratia Natiunilor Unite asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, din 20 noiembrie 1963. In Rezolutia 1904/XVIII care contine aceasta Declaratie se afirma: ,,necesitatea eliminarii rapide a tuturor formelor si manifestarilor de discriminare rasiala in toate partile lumii si asigurarii intelegerii si respectarii demnitatii persoanei umane si necesitatea de a adopta in acest scop masuri de ordin national si international, inclusiv masuri in domeniile invatamantului, educatiei si  informatiei, pentru a asigura recunoasterea si aplicarea universala si efectivaײ a principiilor enuntate in Declaratie.

      La 21 decembrie 1965, Adunarea Generala a ONU a adoptat Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, care, semnata la 31 decembrie 1994 de 138 de state, ,, constituie expresia cea mai clara si cea mai completa, sub forma de tratat international, a principiului egalitatii tuturor raselorײ. De o deosebita importanta este faptul ca in prima parte a acestui document, este definit cu claritate conceptul de ,,discriminare rasialaײ

      Pentru asigurarea unui control international cu privire la aplicarea prevederilor celor doua documente, a fost creat Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale[20].

      Un rol important in lupta contra rasismului si a discriminarii rasiale l-a avut, incepand cu 1948, crearea Comisiei drepturilor omului care, in decursul existentei sale, si-a inscris pe ordinea de zi probleme precum: dreptul popoarelor la autodeterminare; apartheidul; popoarele autohtone si intoleranta religioasa; s.a.

      De asemenea, ONU a elaborat ample strategii internationale, avand ca finalitate eliminarea rasismului, concretizate in programe de actiune. Un astfel de program a fost adoptat in 1969 cu prilejul proclamarii ,,Anului international de lupta contra rasismului si discriminarii rasialeײ, iar ulterior al ,,Deceniilor de lupta contrat rasismului si discriminarii rasialeײ In 1994, cand Congresul National African (ANC) a preluat puterea, acesta a trebuit sa se confrunte cu o situatie economica si sociala catastrofica. De asemenea, a trebuit sa infrunte inegalitatile si nedreptatile mostenite de la regimul apartheid si a optat pentru o strategie fondata pe crearea unei clase negre de mijloc .

In aprilie 1999 guvernul a adoptat legea cu privire la angajarea "echitabila" (Employement Equity Act), care avea drept scop sa ofere categoriilor de sud-africani locul meritat pe piata muncii, incluzand femeile si handicapatii si ei victimele discriminarilor, dar, dat fiind ca prioritatea institutiilor publice o reprezinta in mod evident eliminarea sechelelor apartheidului, textul legii a fost utilizat aproape in exclusivitate in favoarea populatiei de culoare. Ca urmare a acestei logici rasiale, milioane de functionari albi obisnuiti cu luptele dintre rase au fost incitati sa-si paraseasca locurile de munca datorita primelor de concediere. Aceasta politica a costat statul enorm . Un deputat ANC a ajuns pana la a da urmatoarea replica presei: "Multi albi isi parasesc locurile de munca de stat din cauza politicii guvernamentale. Unii dintre ei raman deoarece nu au alta solutie, in special cadrele mijlocii, si ii fac pe subordonatii lor sa plateasca fara ca cineva sa stie." 

Un alt efect l-a avut in economie, prin pierderea reprezentata de plecarea albilor calificati, indeosebi plecarea tinerilor. Se estimeaza ca dintre acestia sunt mii care au emigrat in Marea Britanie, Canada, Australia sau in Noua Zeelanda, acuzand discriminarea pozitiva. Daca in sectorul public prezenta negrilor a crescut, acest lucru nu este valabil si pentru sectorul privat. Acesta este motivul pentru care a fost adoptata Broad-Based Economic Empowerement Act (BEE) - legea promovarii economice a negrilor . Printre altele, BEE prevede dezvoltarea capitalului de actiuni detinute de negri. Autoritatile politice si responsabilii marilor sectoare ale economiei au stabilit obiective precise: pana in 2015, 25 sau 30% din capitalul companiilor trebuie sa fie detinute de negri. Insa, in majoritatea cazurilor, acestia din urma nu dispun de capitalul necesar. Asadar, tranzactiile trebuie finantate prin transferuri complicate de fonduri, ale caror riscuri sunt suportate de societatea in cauza. Acest lucru explica motivul pentru care aceiasi oligarhi negri reapar ca protagonisti ai tuturor operatiunilor: relatiile lor politice minimalizeaza riscurile si permit lumii afacerilor atragerea bunavointei autoritatilor guvernamentale. Logica BBE, asemanatoare celei a discriminarii pozitive in general, nu este de a redistribui bogatiile. De fapt, aceasta ajunge sa creeze o mica elita parvenita, formata din negri.  Profitand de lupta impotriva discriminarilor seculare, a caror victima a fost larga majoritate a locuitorilor, la conducerea Africii de Sud se instaleaza o casta politico-afacerista. In aceasta privinta, tara ajunge precum celelalte state africane: clasa dominanta de culoare se alatura omologilor sai albi. Pentru moment, ANC refuza sa reconsidere politica sa de "discriminare pozitiva".

7. FORME CONTEMPORANE DE RASISM

Forma cea mai brutala, cea mai extrema de manifestare a rasismului si discriminarii rasiale, o constituie asa cum am precizat, apartheidul, care, in 1948 a fost ridicat la rangul de politica de stat in Republica Sud-Africana. Elementul esential al acestei crime internationale este exploatarea, la care se adauga militarizarea tarii si presiunile pe care armata acestei tari le faceau asupra statelor vecine. Pana in 1994, cand in Republica Sud-Africana a intrat in vigoare noua Constitutie in baza careia au avut loc primele alegeri libere, guvernul acestei tari era cel mai represiv din lume.

Alte forme contemporane de rasism sunt si fenomenele ,,xenofobieiײ si ,,heterofobieiײ, care apar in state organizate in jurul unei culturi sau unei religii. Asemenea fenomene apar si in situatii de insecuritate economica.

Grupurile cele mai vulnerabile la rasism si la discriminare rasiala sunt, in special, populatiile autohtone, muncitorii migranti, refugiatii si grupurile minoritare.

Amploarea fenomenului rasismului si a discriminarii rasiale, existent la mijlocul sec. al XX-lea in teritoriile neautonome si in cele aflate sub tutela, a impus Natiunilor Unite sa actioneze energic pentru eradicarea sa. Asa cum avea sa constate Adunarea Generala a ONU, intr-una din primele sale rezolutii ,,orice distinctie, excludere, restrictie sau preferinta intemeiate pe rasa, culoare, ascendenta  sau origine nationala sau etnica, are ca scop sau ca efect de a distruge sau compromite recunoasterea, beneficierea sau exercitarea, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale in domeniile politic, economic, social si cultural sau in orice alt domeniu al vietii publiceײ si ca este ,,in interesul superior al umanitatii sa se puna capat imediat persecutiilor si

discriminarilorײ

8. INCHEIERE

Dupa abolirea apartheid-ului, in Africa de Sud a fost infiintata Comisia pentru Adevar si Reconciliere, unde cei vinovati de crime sau de alte delicte erau iertati, daca si le marturiseau si se caiau. Lucrarile Comisiei si-au propus sa scurtcircuiteze dinamica razbunarii si sa favorizeze eliberarea subconstientului colectiv de spaime si frustrari, inlesnind omogenizarea societatii. Nu in ultimul rind, s-a considerat ca promisiunea de imunitate urma sa asigure aflarea adevarului, numele vinovatilor, mai repede si mai complet decit actiunile combinate ale unei justitii si politii implicate in persecutiile trecutului. Sub moto-ul 'iertam dar nu uitam', Comisia urma sa audieze timp de doi ani (1996-1998) atat victimele cat si cei care se dovedisera vinovati de incalcarea flagranta a drepturilor omului, realizand astfel un portret cuprinzator al perioadei 1960-1994 care includea atat cauzele violentelor, masura lor, cat si efectele acestora. Persoanele care isi recunosteau faptele urmau a fi aministiati, iar victimele acestora, reabilitate. Comisia trebuia, in plus, sa faca propuneri in vederea evitarii acestor incalcari si pentru o mai buna protejare a drepturilor omului. Doi ani de-a randul, aceste audieri ale victimelor si faptasilor s-au aflat la ordinea zilei. In fata Comisiei s-au prezentat nu doar oameni 'de rand', dar si personalitati precum fosta sotie a lui Mandela, Madikizela Mandela, sau de Klerk. Astfel au iesit la iveala crime abominabile, precum distribuirea de arme din partea guvernului catre Inkatha, in vederea sporirii actelor de violenta 'black-on-black'.

Multe intrebari au ramas insa fara raspuns. Comisia pentru Adevar nu a fost gandita sa fie o institutie de durata. Ea avea rolul de a da un nou start, dar succesul ei, a fost partial.

Comisia si-a incheiat activitatea in 2001 si cazurile nerezolvate au fost transferate Autoritatii Nationale de Acuzare.

Reprezentantii victimelor de culoare ale apartheid-ului protesteaza destul de des impotriva suspendarii unor sentinte, a altora considerate prea blinde, detinutii se pling ca platesc pentru ordinele date de superiorii lor, pe de alta parte, au pierit oameni si in urma actiunilor Congresului National African, si rudele lor vor sa se faca dreptate si in numele lor. Considerata un model pentru felul cum un regim democratic se poate desparti de un trecut criminal, Comisia din Africa de Sud a facut mult bine, dar s-a dovedit ca asemenea actiuni au si ele limitele lor - chiar cind se afla adevarul, dreptatea nu poate fi dusa pina la capat. In Africa de Sud, pionierul apartheidului, segregatia rasiala s-a inscris intr-un cadru de unitate politica. Regimul rasist ii considera pe negri ca fiind o parte din sistem, un ingredient al totului. Albii creasera o ierarhie rasista in interiorul acestei unitati in conformitate cu propria lor viziune despre univers. Ei interpretasera in aceeasi maniera si textele religioase crestine. Negrii si albii, apoi negrii, albii si metisii au primit statuturi legale diferite in interiorul unui sistem unificat - apartheidul.

Apartheidul este un sistem unic pentru albi si pentru negri. Albii nu s-au gandit niciodata sa creeeze ziduri de separatie de-a lungul unor intregi provincii.

Agresarea naturii intr-un astfel de mod a fost de neconceput. Au creat orase in intregime negre, ghetouri, tabere pentru oameni fara adapost si au restrans libertatea de miscare a celor care traiau in ele. Singurele ziduri pe care le-au ridicat au fost cele ale locuintelor lor private. Se puneau la adapost in spatele zidurilor, a gradinilor, impreuna cu servitorii lor negri. Lupta pentru libertate a fost in Africa de Sud o lupta impotriva segregarii si a discriminarii in interiorul aceleiasi entitati politice. Nici nu s-a pus problema segregarii demografice. Toata logica luptei a fost sa se combata rasismul si segregarea - scopul crearii unei singure natiuni de negri si albi, o natiune sud-africana, un singur stat democratic si suveran. Acest efort continua azi si este prea devreme pentru a evalua unde va conduce. Dar aceasta idee precede traseul. Arhiepiscopul Desmond Tutu, care a primit  Premiul Nobel pentru pace in 1984 pentru lupta impotriva apartheidului , declara intr-un interviu :

" Am depasit apartheidul in Africa de Sud si colonialismul in multe parti ale continentului. Dar provocarile nu s-au sfarsit. Europa este mai mult sau mai putin prospera, mai mult sau mai putin pasnica, dar Europa a iesit dintr-o istorie foarte grava: holocaustul, dictaturile din Spania, Portugalia si Grecia si - de curand - purificarea etnica. Exista inca o situatie grava in Irlanda de Nord. Credem ca, asa cum Europa a putut sa reinvie din propria cenusa precum pasarea Phoenix, Africa va fi capabila sa se ridice din propria cenusa pentru a se confrunta cu numeroasele probleme pe care le are. Una din cele mai grave este SIDA/HIV; in acelasi timp, din cauza schimbarii climatice, malaria devine o amenintare grava la sanatatea multor africani. Tot schimbarea climei exacerbeaza probleme ca lipsa apei, seceta, faptul ca oamenii nu mai produc la fel de multa hrana ca inainte. Toate aceste lucruri vor aduce pe termen lung instabilitate pe continent. Daca putem sa infruntam aceste probleme, o sa le depasim, asa cum am depasit apartheidul. Mai sunt si probleme precum coruptia. Sunt guverne care nu sunt responsabile. Am vazut lucruri groaznice care s-au intamplat in Zimbabwe. Speram ca toate initiativele in curs sa ajute Africa sa-si redobandeasca fosta glorie.