Expertiza

Expertiza

Legea procedurala consacra posibilitatea folosirii expertizei pentru lamurirea unor probleme de specialitate. Intr-adevar, in epoca contemporana volumul cunostintelor din diferite domenii ale vietii social-economice se multiplica intr-un ritm fara precedent. In atare conditii judecatorul nu se poate erija intr-un homo universalis. De aceea, atunci cand este necesara lamurirea unor imprejurari care implica cunostinte de specialitate judecatorul poate dispune efectuarea unei expertize.

Prin urmare, se poate afirma ca expertiza reprezinta un mijloc de dovada la care instanta sau partile pot recurge atunci cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt sunt necesare cunostinte de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

In dreptul nostru procesual expertiza este reglementata ca un mijloc de proba, iar constatarile expertilor sunt lasate la libera apreciere a judecatorului. In doctrina occidentala s-a sustinut, de catre unii autori, ca expertiza nu este decat un mijloc auxiliar de informare a organului judiciar. Cu toate acestea, remarcam ca in majoritatea legislatiilor procesuale expertiza este reglementata totusi ca un mijloc de proba.

Trecand insa peste orice disputa doctrinara este necesar sa remarcam ca expertiza este un mijloc de proba deosebit de util pentru judecator, dar si pentru parti. Acest mijloc de proba, in pofida unor asemanari cu alte dovezi, se infatiseaza ca un instrument probatoriu particular, iar particularitatea sa rezida esentialmente in caracterul tehnic al constatarilor facute de expert. Tocmai de aceea se si considera ca expertiza este un instrument moralmente neutru. Acest caracter nu trebuie insa exagerat, caci el se refera doar la constatarile tehnico-stiintifice ale raportului de expertiza si doar daca acestea sunt sustinute de buna-credinta a specialistului.

Buna-credinta a specialistului este un element esential in corecta apreciere de catre judecator a constatarilor facute in cadrul raportului de expertiza. Tocmai de aceea un reputat autor brazilian avertizeaza asupra necesitatii ca judecatorul sa manifeste o atentie deosebita cu privire la constatarile expertizei si la credibilitatea expertilor. Acelasi autor afirma, cu suficient temei, ca nu se poate acorda expertizei o valoare absoluta; experienta demonstreaza, sustine acelasi autor, ca adeseori constatarile tehnice desi sunt fundamentale sunt distorsionate integral "de catre profesionisti corupti". Un avertisment deosebit de sever, dar semnificativ si demn de luat in considerare si de catre magistratii nostri.

Expertiza este un mijloc de proba lasat la libera apreciere a judecatorului. Constatarile tehnico-stiintifice ale specialistului poarta numai asupra elementelor de fapt supuse judecatii. Activitatea lui inceteaza acolo unde incepe opera de valorizare de catre judecator a constatarilor de fapt ale cauzei. Constatarile tehnico-stiintifice ale expertului nu se pot substitui aprecierilor facute de judecator.

Expertul desfasoara in cadrul procesului civil o activitate asemanatoare cu aceea a martorului. Cu toate acestea, situatia expertului este distincta de cea a martorului, cele doua calitati neputand fi confundate in nici un mod. Astfel, martorul relateaza in fata instantei fapte astfel cum ele s-au petrecut si cum au fost retinute de el in memorie, fara a trage concluzii cu privire la valoarea acestora. Dimpotriva, expertul nu certifica fapte petrecute in prezenta sa, ci explica situatii sau imprejurari de fapt care-i sunt cunoscute din materialul probatoriu de la dosar. Daca expertul cunoaste personal anumite fapte el va putea fi ascultat ca martor, caci aceasta din urma calitate primeaza fata de aceea de expert. Intr-o formula de sinteza se poate spune ca in timp ce martorul nareaza anumite fapte, expertul opineaza cu privire la semnificatia acestora.

Expertiza are ca obiect, astfel cum se degaja cu claritate din chiar art. 201 C. proc. civ., numai imprejurarile de fapt care presupun cunostinte de specialitate. Din acest punct de vedere se impune precizarea ca orice imprejurare de fapt care necesita o evaluare de specialitate poate forma obiect al expertizei. Expertiza poate fi efectuata in cele mai varii domenii: contabil, psihiatric, medical, tehnic, artistic, chimic, veterinar etc.

Normele juridice nu pot forma obiect al probatiunii judiciare. Principiul enuntat este aplicabil si in privinta expertizei.

Dispozitiile procedurale comentate sunt importante si prin faptul ca ele determina posibilitatea numirii unuia sau a trei experti. Aceasta optiune a legiuitorului este fireasca si ea da expresie necesitatii de a se crea posibilitatea formarii unei majoritatii in adoptarea concluziilor finale.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 a adus si unele completari semnificative art. 201 C. proc. civ. In aceasta privinta, remarcam mai intai posibilitatea instantei de a solicita ca efectuarea expertizei sa se efectueze de un laborator sau de catre un institut de specialitate. De asemenea, in domenii strict specializate, judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv [art. 201 alin. (3) C. proc. civ.]. Recursul la unele personalitati sau specialisti este posibil numai daca in domeniile de specialitate in care acestia urmeaza sa fie consultati nu exista experti autorizati.

Pentru a se garanta dreptul la aparare al partilor art. 201 C. proc. civ. instituie principiul potrivit caruia punctul de vedere al personalitatilor sau specialistilor respectivi va fi prezentat in camera de consiliu sau in sedinta publica, partilor fiindu-le recunoscut dreptul de a pune intrebari.

Dispozitiile privitoare la expertiza sunt aplicabile si in cazurile prevazute de art. 201 alin. (2) si (3) C. proc. civ., cu exceptia acelora privitoare la aducerea cu mandat, sanctionarea cu amenda si obligarea la despagubiri. Regula enuntata are un caracter general, astfel ca ea este aplicabila si in privinta conditiilor de desemnare a specialistilor. Prin urmare, socotim ca nu se poate recurge la serviciile unei personalitati sau a unui

Expertiza se dispune de instanta, din oficiu sau la cererea partii interesate. Efectuarea expertizei este lasata la aprecierea instantei, in sensul ca aceasta are posibilitatea de a dispune asupra necesitatii lamuririi unor imprejurari de fapt. Exista insa si situatii in care efectuarea expertizei este obligatorie. Astfel, de pilda, expertiza trebuie ordonata din oficiu in cazul punerii unei persoane sub interdictie. De asemenea, pentru inregistrarea tardiva a nasterii este necesara o expertiza medico-legala prin care urmeaza sa se stabileasca varsta copilului. Efectuarea unei expertize este obligatorie si pentru stabilirea valorii aportului in natura in cazul societatilor cu raspundere limitata constituite de un singur asociat.

Procedura expertizei nu este reglementata in mod exclusiv in Codul de procedura civila. Astfel, expertiza tehnica este reglementata prin Ordonanta Guvernului nr. 2 din 21 ianuarie 2000. Prin acest act normativ a fost abrogata vechea reglementare care era cuprinsa in Decretul nr. 79/1971. Dispozitiile acestui act normativ se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Codului de procedura civila sau de procedura penala (art. 40 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2000).

Potrivit reglementarii cuprinse in Ordonanta Guvernului nr. 2/2000 expertizele tehnice pot fi efectuate numai prin intermediul birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice si contabile care functioneaza in cadrul tribunalelor. Mentionam si existenta, in cadrul Ministerului Justitiei, a unui Birou central pentru expertize tehnice judiciare.

Expertii se numesc de instanta, prin incheiere, la recomandarea biroului local de expertize, dintre persoanele aflate pe tabelul nominal cuprinzand expertii tehnici judiciari cu datele de identificare, intocmit pe specialitati si judete si care se publica anual in Monitorul Oficial.

Noua reglementare privitoare la organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara determina si conditiile necesare pentru ca o persoana sa poata dobandi calitatea de expert. Potrivit art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2000, calitatea de expert tehnic poate fi dobandita numai de persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

a) este cetatean roman si cunoaste limba romana;

b) are capacitate de exercitiu deplina;

c) a absolvit studii superioare in specialitatea pentru care se prezinta la examenul de expert, dovedite cu diploma;

d) are un stagiu de cel putin 5 ani in specialitatea in care a obtinut diploma;

e) este apt din punct de vedere medical pentru indeplinirea activitatii de expert;

f) nu are antecedente penale si se bucura de o buna reputatie profesionala si sociala;

g) a fost declarat reusit la examenul organizat in acest scop.

O inovatie importanta, adusa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, este cea statornicita de lege in legatura cu tragerea la sorti a expertilor, de pe lista intocmita de biroul local de expertiza. La aceasta solutie se recurge doar "daca partile nu se invoiesc asupra numirii expertilor" [art. 202 alin. (1) C. proc. civ.]. Daca o atare conditie este intrunita tragerea la sorti este obligatorie si ea se face in sedinta publica. In acest fel este garantata impartialitatea instantei in numirea expertilor. Precizam ca noua reglementare statueaza, in aceasta privinta, spre a evita orice alta interpretare, ca pot fi desemnati, prin tragere la sorti, doar acei experti care sunt prevazuti in lista "intocmita si comunicata de catre biroul local de expertiza" si care cuprinde evidenta persoanelor "autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare".

In incheierea de numire a expertului se va arata obiectul expertizei, intrebarile la care expertul trebuie sa raspunda, data de depunere a raportului, onorariul provizoriu si avansul pentru eventualele cheltuieli de deplasare. Numele expertului desemnat se comunica biroului local.

Efectuarea expertizei implica adeseori unele verificari sau lucrari pregatitoare ori chiar deplasarea specialistului la fata locului. In aceasta situatie, adica atunci cand "este nevoie de o lucrare la fata locului" expertiza nu poate fi efectuata decat dupa citarea partilor prin scrisoare recomandata, aratandu-se zilele si orele cand incepe si continua lucrarea.

Partile sunt obligate sa-i dea expertului toate lamuririle ce-i sunt necesare pentru efectuarea lucrarilor. Potrivit art. 18 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2000 partea interesata are dreptul sa solicite ca pe langa persoana numita in calitate de expert sa mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa, si un expert sau un specialist, nominalizat de ea, care indeplineste conditiile prevazute de acest act normativ.

Concluziile expertului sau expertilor se consemneaza intr-un raport de expertiza, care se depune la biroul local pentru expertize judiciare tehnice si contabile si dupa verificarea lui este inaintat instantei de judecata.

Constatarile facute de experti, in calitate de delegati ai instantei, si care se refera la data raportului, cercetarile facute in prezenta partilor si sustinerile facute de participanti fac dovada pana la inscrierea in fals. In schimb, concluziile formulate de experti cu privire la imprejurarile de fapt ce au format obiectul investigatiei lor nu sunt obligatorii pentru instanta. Acestea reprezinta doar elemente de convingere lasate la libera apreciere a instantei. Evident, in cazul in care instanta inlatura concluziile raportului de expertiza, ea va trebui sa-si motiveze o atare solutie.

Potrivit art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2000 raportul de expertiza trebuie sa cuprinda:

a) partea introductiva, in care se mentioneaza organul care a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului sau ale specialistului, specialitatea acestuia, data intocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia si intrebarile la care expertul sau specialistul urmeaza sa raspunda, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata si daca partile care au participat la aceasta au dat explicatii in cursul expertizei;

b) descrierea operatiunilor de efectuare a expertizei, obiectiile sau explicatiile partilor, precum si analiza acestor obiectii ori explicatii pe baza celor constatate de expert sau de specialist;

c) concluziile, care cuprind raspunsurile la intrebarile puse si parerea expertului sau a specialistului asupra obiectului expertizei.

Raportul de expertiza se depune in termenul indicat de textul pe care-l comentam, sub sanctiunea aplicarii unei amenzi art. 108¹ pct. 2, lit. c) C. proc. civ.]. Sanctiunea se aplica printr-o incheiere executorie. Precizam ca expertilor vinovati de abateri comise in exercitarea activitatii lor li se pot aplica, de catre Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, si una din sanctiunile expres determinate de art. 35 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2000, respectiv: avertisment scris, suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice pe o perioada cuprinsa intre 3 luni si un an, precum si retragerea calitatii de expert tehnic judiciar.

Daca nu este lamurita prin lucrarea efectuata instanta poate dispune intregirea expertizei sau efectuarea unei noi expertize (contraexpertiza). Intregirea expertizei se face intotdeauna de expertul sau expertii care au intocmit raportul de expertiza.

Contraexpertiza se infatiseaza ca o lucrare care trebuie efectuata de aceiasi experti sau de alte persoane, daca instanta apreciaza ca cei dintai au manifestat nepricepere ori lipsa de obiectivitate. Suplimentul de expertiza, ca si contraexpertiza, se ordona de instanta din oficiu sau la cererea partii nemultumite de primul raport de expertiza. Intregirea expertizei sau contraexpertiza trebuie solicitata pana la primul termen ce urmeaza dupa depunerea raportului de expertiza.