Exceptia procesuala este definita in doctrina ca fiind mijlocul procedural prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca in cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta acesteia ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune, ori, dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea, respingerea ori perimarea cererii.

Procedura de solutionare a acestui mijloc de aparare este guvernata de regula potrivit careia, inainte de a intra in cercetarea fondului, instanta trebuie sa se pronunte, mai intai, asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii (art. 137 alin. 1 C. pr.civ.). In mod exceptional, exceptia poate fi unita cu fondul, dar numai daca pentru judecarea sa este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii (art. 137 alin. 2 C.pr.civ.).

Spre deosebire de Codul de procedura civila (astfel cum a fost republicat in anul 1948), care trateaza problema ordinii in care se invoca si se solutioneaza aceste mijloace de aparare doar prin art. 137 din Codul de procedura civila, in forma republicata in anul 1900 cuprindea in cartea a II-a un capitol special - capitolul IV - consacrat acestei probleme, intitulat " Exceptiunile ce se propun inaintea cercetarii fondului". Prin art. 108-111 erau reglementate exceptii privitoare la necompetenta instantei, litispendenta, conexitate, nulitate relativa a actelor de procedura.

De asemenea, art. 111 bis stabilea si ordinea in care trebuiau propuse exceptiile "sub pedeapsa de a nu mai putea fi tinute in seama" si anume: nulitatea actelor de procedura, necompetenta, litispendenta, conexitatea.

In legatura cu ordinea invocarii si solutionarii exceptiilor s-a pus si problema de a se sti in ce ordine se va pronunta judecatorul asupra exceptiilor invocate concomitent in fata sa. Aceasta deoarece art. 137 alin. 1 C.pr.civ. arata doar ca instanta trebuie sa solutioneze inainte de toate, exceptiile care fac inutila cercetarea in fond a pricinii. Este insa posibil ca mai multe exceptii sa fie invocate in acelasi timp si care sa nu necesite unirea lor cu fondul, sa tinda catre un asemenea rezultat: neintrarea in cercetarea fondului dreptului.

In lipsa unui text care sa reglementeze modul in care trebuie sa procedeze instanta in acest caz, in doctrina s-a aratat ca judecatorul trebuie sa deduca ordinea de solutionare a acestora din caracterul si efectele pe care le produc diferitele exceptii in cadrul procesului civil, propunandu-se urmatoarea ordine: exceptiile legate de investirea instantei, pentru ca "ne apare firesc a se acorda intaietate exceptiilor legate de nulitatea cererii de chemare in judecata, intrucat, daca instanta a fost investita printr-o cerere care nu indeplineste conditiile legale privitoare la plata taxelor de timbru sau careia ii lipsesc elemente esentiale - partile, obiectul sau semnatura - ea nu are caderea de a solutiona alte incidente procedurale",apoi exceptia de necompetenta, exceptia puterii lucrului judecat, exceptia de prescriptie etc. De asemenea, "In toate cazurile in care judecatorii se vad pusi in situatia de a cerceta laolalta mai multe chestiuni,in aceeasi cauza, daca aceste chestiuni sunt de natura a nu fi examinate decat succesiv, ei trebuie sa tina seama de o ordine logica, de o succesiune rationala, incepand cu examinarea si solutionarea chestiunilor care au in mod logic prioritatea"[1].

In legatura cu solutionarea exceptiilor procesuale, trebuie verificat, mai intai, daca exceptia este absoluta sau relativa, pentru a stabili cine o poate invoca si in ce temen.

Cat priveste invocarea exceptiilor procesuale, trebuie mentionat ca, in primul rand, paratul este cel care are posibilitatea sa formuleze, prin intampinare, exceptiile procesuale referitoare la cererea reclamantului, anume acele exceptii pe care le poate cunoaste imediat dupa ce i s-a comunicat cererea de chemare in judecata. Exceptiile procesuale neinvocate prin intampinare vor putea fi ridicate de catre parat, in anumite cazuri (daca paratul nu este reprezentat sau asistat de avocat, precum si atunci cand intampinarea nu este obligatorie), la prima zi de infatisare, iar daca la acest termen procedural reclamantul solicita un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, paratul ar putea raspunde printr-o intampinare, aratand printre altele, si exceptiile procesuale ce se impun fata de cererea modificata, desigur dupa ce aceasta din urma i-a fost comunicata. Daca paratul formuleaza cerere reconventionala, reclamantulva putea solicita un termen in vederea depunerii intampinarii in care va arata si exceptiile procesuale pe care intelege sa le invoce cu privire la cererea reconventionala.

Potrivit art. 136 C.pr.civ., exceptiile care nu au fost propuse in termen nu vor mai putea fi ridicate in cursul judecatii, afara de cele de ordine publica.

Asadar, neinvocarea unei exceptii relative in termen este sanctionata cu decaderea partii interesate din deptul de a mai opune ulterior exceptia respectiva, insa exceptiile absolute pot fi invocate oricand in cursul judecatii, chiar direct in apel sau recurs.

Exceptiile care au ca obiect invocarea unor neregularitatii savarsite pe parcursul judecatii pot fi ridicate de partea interesata cel mai tarziu la prima zi de infatisare ce a urmat neregularitatii si mai inainte de a se pune concluzii pe fond, daca este vorba de o exceptie relativa, sub aceeasi sanctiune a decaderii [art. 108 alin. (3) C.pr.civ.], respectiv in orice stare a pricinii, daca este o exceptie absoluta [art. 108 alin. (1) si art. 136 C.pr.civ.][2].

EXCEPTIA DE NECOMPETENTA

Notiune. Particularitati

Jurisdictiile nu sunt apte in mod egal sa solutioneze un litigiu.

Serviciul public al justitiei este organizat, in ce priveste competenta, in asa fel incat instantele sa fie mai aproape geografic de justitiabili, dar si tinand cont de o necesara specializare a acestora.

In acelasi timp, au fost create jurisdictii speciale care se realizeaza prin organe din afara sistemului instantelor judecatoresti (ex: Comisia de reexaminare din cadrul OSIM solutioneaza opozitii si contestatii in conditiile prevazute prin Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, Legea nr. 255/1998 privind protectia noilor soiuri de plante, Legea nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice; tribunalele arbitrale, care se constituie, in principal, in conditiile stabilite prin Cartea a IV-a C.pr.civ., respectiv, a Regulilor de procedura privind arbitrajul comercial ad-hoc organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, solutioneaza litigiile patrimoniale convenite de parti, cu exceptia celor care privesc drepturi asupra carora legea nu permite sa se faca tranzactie etc.).

Atunci cand o persoana doreste sa declanseze un proces, inainte de toate trebuie sa determine care este jurisdictia competenta sa solutioneze procesul.

In indeplinirea acestui scop va trebui sa tina seama de o serie de criterii, precum: obiectul litigiului, natura si valoarea acestuia, acordul partilor, caracterul normelor care reglementeaza competenta.

Competenta este definita ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti, unui alt organ de jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala de a judeca un anumit litigiu.

Rezulta asadar, ca problema competentei se analizeaza prin raportare la instanta sau la un organ cu activitate jurisdictionala si nu la judecator (sau la completul de judecata), desi uneori confuzia este alimentata chiar de Cod, de vreme ce potrivit art. 105 alin. 1 C.pr.civ., actele de procedura indeplinite de un judecator necompetent sunt nule.

Daca, pornind de la faptul ca are initiativa declansarii litigiului, reclamantului i se recunoaste dreptul de a determina jurisdictia careia i se adreseaza cu cererea sa, in aceeasi masura este posibil ca din nestiinta, comoditate sau interes, in speranta ca nu va fi contestata alegerea sa, reclamantul sa sesizeze un organ necompetent. Pentru a evita tergiversarea solutionarii procesului, cheltuielile inutile si, nu in cele din urma, pronuntarea unei hotarari susceptibile de casare, competenta jurisdictiei aleasa de reclamant poate fi contetata. Daca aceasta problema s-a ivit pe parcursul procesului, mijlocul proceual folosit pentru a invoca necompetenta este exceptia.

Exceptia de necompetenta ar putea fi definita ca fiind un mijloc de contestare a competentei instantei sau organului cu activitate jurisdictionala investit cu judecarea unei cereri. Este un incident procedural care obliga organul sesizat sa statueze asupra competentei, prin determinarea jurisdictiei apte sa solutioneze cauza "caci, pentru ca sa existe interes de a discuta competenta unei jurisdictiuni, trebuie ca cineva sa invoce incompetenta ei, sau cel putin sa manifeste o indoiala asupra acestui lucru, si sa determine astfel pe judecatori de a cerceta cazul si norma aplicabila.

Astfel, in conditiile art. 158 alin. 1 C.pr.civ., cand in fata unei instante de judecata se pune in discutie ompetenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent.

In mod evident, exceptia de necompetenta presupune ca o anumita jurisdictie a fost sesizata, ceea ce inseamna ca cererii reclamantului i s-a dat curs prin fixarea unui termen in vederea judecatii si acest termen s-a implinit. Rezulta aceasta din faptul ca problema necompetentei se poate pune "in fata instantei de judecata" (art. 158 C.pr.civ.). prin urmare, ar fi prematur si inutil sa se conteste competenta unei jurisdictii care inca nu este sesizata. De altfel, ceea ce confera paratului calitatea de parte in proces, este cererea de chemare in judecata. Numai ulterior unei astfel de cereri el are posibilitatea sa-si formuleze in mod valabil apararile, si in primul rand sa conteste competenta. In aceeasi masura, nici instanta nu-si poate verifica din oficiu competenta pana la primul termen de judecata, pana in acest moment dosarul fiind doar "pregatit" pentru judecata, ceea ce implica o activitate pur administrativa.

Codul nostru, spre deosebire de cel francez nu consacra ca atare si nici nu foloseste expresia "exceptia de necompetenta". Problem necompetentei este tratata in sectiunea intitulata "Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat" impreuna cu exceptia lipsei capacitatii de exercitiu, lipsa dovezii calitatii de reprezentant, litispendenta, conexitatea si puterea lucrului judecat.

CLASIFICARE

In functie de obiectul sau, exceptia de necompetenta este o exceptie de procedura, asa cum rezulta, de altfel, chiar din denumirea sectiunii in care este tratata.

In raport de criteriul efectului pe care tinde sa-l realizeze, exceptia de necompetenta poate fi atat dilatorie cat si peremptorie.

Va fi o exceptie dilatorie atunci cand prin admiterea ei se urmareste declinarea competentei, cu consecinta amanarii solutionarii fondului pricinii. Daca insa, prin admiterea exceptiei se urmareste repingerea cererii pentru ca este de competenta unui organ fara activitate jurisdictionala ori de competenta unei instante straine dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, atunci exceptia de necompetenta este dirimanta, peremptorie.

In fine, in functie de criteriul caracterului normei incalcate, exceptia de necompetenta poate fi absoluta sau relativa, dupa cum competenta insasi are o asemenea natura.

Pentru determinarea felului competentei trebuie avute in vedere doua texte. Astfel, potrivit art. 19 C.pr.civ., partile pot conveni, prin inscris sau prin declaratie verbala in fata instantei, ca pricinile privitore la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art. 13, 14, 15 si 16. La randul sau, art. 159 C.pr.civ. dispune ca necompetenta este de ordine publica: 1. cand pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti; 2. cand pricina este de competenta unei instante de alt grad; 3. cand pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura.

Rezulta ca este reglementata prin norme imperative, si deci este absoluta, competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva - in pricinile privitoare la persoane precum si in pricinile privitoare la bunuri, in situatiile reglementate de art. 13-16 C.pr.civ.

In celelalte cazuri, competenta teritorala este reglementata prin norme dispozitive, si este relativa.

INVOCARE

Distinctia dintre competenta absoluta si cea relativa prezinta importanta pentru stabilirea regimului juridic al exceptiei de necompetenta, respectiv, pentru a determina cine poate invoca exceptia si pana la ce moment al procesului.

In mod obisnuit, exceptia de necompetenta este invocata de catre parat.

De altfel, daca necompetenta este relativa, numai paratul poate sa conteste competenta intrucat art. 158 alin. final C.pr.civ. prevede ca, daca necompetenta nu este de ordine publica, partea care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declararea necompetentei.

Daca, in conditiile art. 66 alin. 1 C.pr.civ., tertul aratat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile paratului si reclamantul consimte, el va lua locul paratului si va putea invoca necompetenta relativa, cu rezerva, impusa de art. 53 si 136 C.pr.civ., ca interventia sa in proces sa fi avut loc inainte de momentul pana la care ar fi putut fi invocata necompetenta relativa.

Intervenientul accesoriu in favoarea paratului nu poate invoca exceptia de necompetenta relativa, fata de dispozitiile art. 54 C.pr.civ., decat daca exceptia a fost invocata si de catre parat si, evident, daca a intervenit inainte de termenul in care trebuia depusa intampinarea sau, daca este lipsit de aparare, pana la prima zi de infatisare (art. 118 alin. 3 C.pr.civ.).

In schimb, reclamantul si intervenientul principal (in cazurile prevazute de art. 49 alin. 2, 58 si 66 alin. 2 C.pr.civ.) nu pot invoca exceptia privind necompetenta teritoriala relativa.

Nici intervenientul accesoriu in favoarea reclamantului nu poate invoca necompetenta relativa, argumentul decurgand tot din dispozitiile art. 54 si 158 alin. final C.pr.civ.

Solutia este aceeasi in privinta celui chemat in garantie de catre reclamant, pentru ca prin apararile pe care le face el sprijina de fapt pozitia reclamantului, urmarind admiterea cererii de chemare in judecata pentru a evita obligarea sa fata de reclamant. Rezulta aceasta din interpretarea prevederilor art. 60 alin. 1 C.pr.civ., de vreme ce soarta cererii de chemare in garantie depinde de solutia data cererii principal. In masura in care cererea principala se admite, inseamna ca reclamantul nu a cazut in pretentii, astfel incat cererea de chemare in garantie facuta de reclamant se va respinge ca lipsita de obiect sau de interes. Numai daca cererea principala a fost respinsa reclamantul a cazut in pretentii si,daca este fondata, va fi admisa cererea de chemare in garantie. In aceste conditii, chemtul in garantie nu ar putea contesta norme de competenta care nu pot fi contestate nici de reclamant.

Consideram ca nici cel chemat in garantie de catre parat nu poate invoca exceptia de necompetenta teritoriala relativa, chiar daca a fost introdus in proces inainte de prima zi de infatisare. Aceasta deoarece, in conditiile art. 17 C.pr.civ., prin formularea cererii de interventie fortata, a avut loc o prorogare de competenta. Or, daca partea in favoarea careia sunt prevazute normele de competenta relativa nu a contestat competenta, ca efect al prorogarii, aceasta atitudine procesuala va produce efecte si in privinta chematului in garantie.

De asemenea, procurorul si instanta din oficiu, nu pot invoca aceasta exceptie. Totusi instanta, in exercitiul rolului activ, poate sa atraga atentia paratului asupra posibilitatilor procesuale pe care le are.

Exceptia de necompetenta teritoriala relativa trebuie sa fie invocata, sub sanctiunea decaderii potrivit art. 103 C.pr.civ., prin intampinare sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare (art. 136 C.pr.civ.).

Prin urmare, sanctiunea decaderii intervine daca:

paratul nu depune intampinarea cu cel putin 5 zile inaintea termenului stabilit pentru judecata, potrivit art. 114¹ alin. 2 C.pr.civ.;

paratul depune intampinarea in termen, dar nu invoca exceptia de necompetenta relativa;

la prima zi de infatisare paratul, care nu este asistat sau reprezentat de un avocat, nu invoca exceptia si nici nu cere termen pentru pregatirea apararii si depunerea intampinarii, conform art. 118 alin. final C.pr.civ.

In cazurile in care paratul nu a invocat exceptia, nu se poate considera ca a achiesat la judecarea cererii de catre o instanta necompetenta. Instanta va ramane competenta sa solutioneze pricina nu in temeiul unei prorogari cvonventionale de competenta, ci numai drept consecinta a decaderii paratului din dreptul de a invoca necompetenta relativa.

Necompetenta absoluta, reglementata prin norme imperative, poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror, sau de instanta din oficiu.

In mod obisnuit, se admite ca judecatorul poate sa-si verifice propria competenta. Totusi, s-ar putea sustine ca de vreme ce procesul civil este de cele mai multe ori un proces al intereselor private, societatea in ansamblul ei nu ar fi afectata daca un judecator necompetent solutioneaza un litigiu. Insa, atunci cand legiuitorul a stabilit ca normele care reglementeaza competenta sunt "de ordine publica" (art. 159 C.pr.civ.), inseamna ca s-a recunoscut judecatorului dreptul, dar mai ales obligatia, de a invoca necompetenta si din oficiu. Drept urmare, partile nu ar putea deroga prin conventia lor de la aceste norme, nici macar cu incuviintarea instantei, dupa cum nici instanta nu are posibilitatea eludarii lor, prin ramanerea in pasivitate.

Necompetenta absoluta poate fi invocata in orice stare a pricinii, si chiar direct in apel sau recurs, "desi exceptia nu a fost ridicata in fata instantei de fond si nici n-a format obiectul unui motiv de recurs".

Daca exceptia de necomptenta absoluta este invocata in calea de atac nu se incalca principiul non reformatio in pejus? Raspunsul este negativ. Aceasta deoarece constatarea nulitatii hotararii, ca efect al admiterii exceptiei, duce la reluarea judecatii, fara ca instanta de control judiciar sa se pronunte, in afara aspectelor de ordin procedural, asupra raportului juridic litigios. Deoarece prin admiterea exceptiei are loc numai o temporizare a judecarii litigiului, inrautatirea situatiei partii poate fi apreciata doar din perspectiva prelungirii duratei procesului.

Evident, daca necompetenta este identificata dupa inchiderea dezbaterilor, in respectarea principiilor contradictorialitatii si al dreptului de aparare,cauza trebuie repusa pe rol, potrivit art. 151 C.pr.civ., si exceptia pusa in discutia partilor.

Spre deosebire de sistemul procedural francez in care s-a impus, prin art. 75 NCPC, necesitatea motivarii exceptei de necompetenta de catre partea care o invoca, actualul nostru Cod de procedura civila nu mai prevede aceasta obligatie in mod expres.

Insa, implicit, obligatia motivarii exista si in prezent, partea trebuind sa indice jurisdictia pe care o apreciaza competenta. Consideram ca aceasta rezulta chiar din termenii folositi de art. 158 alin. 1, pentru ca "a pune in discutie competenta" nu inseamna numai o simpla constatare a competentei instantei sesizate. Termenul "discutie" este explicat in DEX (editia 1984) ca fiind un "schimb de pareri, de vederi". Or, schimbul de pareri implica, in mod necesar, pezenta argumentelor in sustinerea unui anume punct de vedere, ceea ce inseamna ca argumentarea exceptiei de necompetenta se poate face numai opunand competentei contestate competenta unei alte jurisdictii. Totusi, de lege ferenda, pentru a inlatura posibilitatea oricaror speculatii, ar trebui sa se reconsidere formularea textului si sa se revina la prevederea expresa a obligatiei de motivare.

Odata investita cu exceptia de necompetenta, instanta are obligatia de a hotari daca este competenta sau nu sa solutioneze pricina respectiva (art. 158 alin. 1 C.pr.civ.), dupa ce in prealabil a pus exceptia in discutia partilor.

Pentru ca in final sa-si motiveze solutia, judecatorul are de parcurs o adevarata judecata in care prealabil verifica daca exceptia a fost invocata in conditiile procedurale mai sus aratate. Apoi, trebuie sa califice pretentiile partilor si sa le raporteze la normele de competenta pretins incalcate.

De rapiditatea solutionarii exceptiei de necompetenta (ca de altfel, a oricarui alt incident procedural) depinde de asigurarea unei bune administrari a justitiei. In sectiunea rezervata exceptiei de necompetenta nu sunt prevazute reguli de urmat pentru rezolvarea acesteia, astfel incat se va recurge la regulile generale in materia exceptiilor. Ca atare, instanta se va pronunta asupra exceptiei fara sa intre in cercetarea fondului (art. 137 alin. 1 C.pr.civ.).

Si de aceasta data, exceptia ar putea fi unita cu fondul in conditiile art. 137 alin. 2 C.pr.civ. de pilda, atunci cand paratul contesta calitatea sa de comerciant; se sustine ca actul atacat nu are natura unui act administrativ sau, desi este un act administrativ, constituie un act de autoritate si nu poate fi supus controlului instantelor judecatoresti.

Preocuparea legiuitorului pentru clarificarea cat mai rapida a incertitudinii legate de competenta, decurge din aceea ca, atunci cand se admite exceptia de necompetenta, termenul pentru exercitarea cailor de atac curge de la pronuntare (art. 158 alin. 3 teza a II-a C. Pr.civ.) prin derogare de la regula ca termenul curge de la comunicarea hotararii. Iar in conditiile alin. 4, trimiterea dosarului, dupa caz, instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent, nu este impiedicata de exercitarea caii de atac de catre partea care a obtinut declararea necompetentei.

SOLUTII

Solutionand exceptia de necompetenta, instanta o poate admite sau respinge.

Daca respinge exceptia, se pronunta o incheire interlocutorie, care poate fi atacata cu apel sau cu recurs numai odata cu fondul (art. 158 alin. 2 C.pr.civ.), tocmai pentru a evita manevrele dilatorii si tergiversarea nejustificata a judecatii. Fata de acest caracter al incheierii, ea leaga instanta (art. 268 alin. 3 C.pr.civ.) motiv pentru care la un termen ulterior nu poate sa revina asupra solutiei si sa admita exceptia.

Daca exceptia este admisa si instanta se declara necompetenta, este obligata sa stabileasca instanta competenta sau organul cu activitate jurisdictionala competent (art. 158 alin. 1 C.pr.civ.). in acest caz, instanta se pronunta prin hotarare care, in functie de etapa procesuala in care se afla judecata, poate fi sentinta sau decizie.

In cazul in care instanta se declara necompetenta, poate sa pronunte una din urmatoarele solutii:

declina competenta in favoarea unei alte instante sau organ cu activitate jurisdictionala;

respinge cererea ca inadmisibila, daca este de competenta unui organ al statului fara activitate jurisdictionala;

respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romane, potrivit art. 157 din Legea nr. 105/1992, atunci cand apreciaza ca este de competenta unei instante din alt stat. Fata de dispozitiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor pronuntate in materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene, potrivit cu care dispozitiile Legii nr. 105/1192 sunt aplicabile in masura in masura in care legea nu stabileste o alta reglementare, precum si fata de dispozitiile art. 31-33 din lege, care reglementeaza declinarea de competenta pe care o pronunta instanta romana in favoarea instantei straine, in prezent art. 157 trebuie inteles ca se aplica numai daca litigiul este de competenta unei i nstante dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene.

Exceptia de necompetenta prezinta anumite particularitati in materia arbitrajului.

In aceasta procedura, problema competentei se poate pune pe de o parte in fata tribunalului arbitral, iar pe de alta parte, in fata instantei statale.

In conditiile art. 341 alin. 1 C.pr. civ., arbitrajul se organizeaza si se desfasoara potrivit conventiei arbitrale.

In doctrina se apreciaza ca o conventie arbitrala produce atat un efect pozitiv cat si un efect negativ. Dreptul pozitiv il reprezinta constituirea tribunalului arbitral, conventia fiind fundamentul competentei acestuia; efectul negativ consta in excluderea competentei instantelor statale de a solutiona litigiul respectiv. Astfel, potrivit art. 343 alin. 1 C. pr.civ. incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti.textul trebuie interpretat in sensul ca existenta conventiei arbitrale impune ca litigiul ce face obiectul ei sa fie solutionat cu prioritate de tribunalul arbitral. Nu se poate vorbi de o excludere definitiva a competentei instantelor statale, pentru ca altfel, ar fi incalcat principiul constitutional al liberului acces la justitie (art. 21 Constitutie).

Avand in vedere alin. 2 al art. 343 C.pr.civ. tribunalul arbitral, spre deosebire de instanta apartinand justitiei statale (art. 343 alin. 1 si 3 C.pr.civ) isi poate verifica din oficiu competenta. In masura in care tribunalul arbitral apreciaza ca este necompetent va inchide procedura arbitrala (art. 56 alin. 3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei).

Este posibil ca, desi partile au incheiat o conventie arbitrala, sa fie sesizata instanta statala.

Privata, prin conventia arbitrala, de posibilitatea de a solutiona litigiul respectiv, justitia statala ar trebui sa se afle in acest caz intr-o situatie similara cu necompetenta absoluta.

Insa, art. 343 alin. 1 C.pr.civ. confera instantei judecatoresti imediat superioare celei prevazute la art. 342, in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul.

De aceasta data, asa cum rezulta din termenii utilizati de Cod, competenta, materiala, este reglementata printr-o norma imperativa si ca atare incalcarea ei poate fi invocata si din oficiu.

HOTARAREA DE DECLINARE A COMPETENTEI. PARTICULARITATI

Hotararea de declinare a competentei prezinta anumite particularitati:

1. dezinvesteste instanta care a pronuntat-o si investeste instanta sau organul cu activitate jurisdictionala in favoare carora s-a pronuntat declinarea;
2. are puterea de lucru judecat, deci este obligatorie, dar numai pentru instanta care se dezinvesteste, nu si in privinta instantei sau organului cu activitate jurisdictionala aratate ca fiind competente. Acestea isi pot verifica competenta, astfel incat, la randul lor pot pronunta declinarea;
3. produce efecte dezinvestirea unei jurisdictii si investirea celeilalte, la momentul ramanerii sale irevocabile, iar nu la momentul pronuntarii;
4. poate fi atacata cu recurs, in termen de cinci zile de la data pronunpoate fi atacata cu recurs, in termen de cinci zile de la data pronuntarii (art. 158 alin. 3 C. pr. Civ.);
5. dosarul va fi trimis la instanta sau organul cu activitate jurisdictionala de indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila(art. 158 alin. 3 C.pr. civ.).

Ce se va intampla insa cu calea de atac exercitata, cu atat mai mult cu cat este posibil ca instanta sau organul de jurisdictie investite prin declinate sa nu fie competente? Solutia oferita de art. 158 alin.4 C. pr.civ. sa insemne ca recursul nu mai trebuie solutionat? Apreciez ca textul trebuie interpretat in sensul ca exercitarea caii de atac nu obliga instanta care a constatat necompetenta sa trimita dosarul in recurs, insa vor avea aceasta obligatie instanta sau organul cu activitate jurisdictionala carora le-a fost inaintata pricina.

Desigur, daca instanta de recurs va constata abuzul de drept procesual, va putea face aplicarea prevederilor art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. a) C.pr.civ.:

6. actele indeplinite la instanta necompetenta sunt lovite de nulitate (art. 105 alin. 1 C.pr.civ.) cu exceptia probelor, care raman castigate judecatii instanta competenta dispunand refacerea lor numai pentru motive temeinice (art. 160 C.pr.civ.)[3].

Bibliografie:

Mihaela Tabarca - "Exceptiile procesuale in procesul civil", ed. a II-a revazuta si adaugita, ed. Universul Juridic, Buc., 2006;

" Dreptul" nr. 11/2003;

Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, "Drept procesual civil. Curs selectiv pentru examenul de licenta", ed. All Beck, Buc., 2002 ;

Vasile Negru, Dumitru Radu "Drept procesual civil", Ed. Didactica si Pedagogica, Buc.