Etapele ascultarii invinuitului, inculpatului

ETAPELE ASCULTARII INVINUITULUI, INCULPATULUI

Activitatea de ascultare se incadreaza in prevederile Cod. Procedura Penala articolele 70,

1.Verificarea identitatii invinuitului, inculpatului

Art.70 Cod de Procedura Penala prevede identificarea invinuitului, inculpatului prin intrebarea acestuia "cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenia, studiile, situatia militara, loc de munca, ocupatia, adresa, antecedente penale si alte date necesare stabilirii situatiei sale personale".[1]

Ulterior stabilirii identitatii celui ascultat, pe un ton calm, dar oficial, anchetatorul ii va aduce la cunostinta celui anchetat, fapta care formeaza obiectul cauzei punandu-i in vedere sa declare tot ce stie cu privire la acea fapta precum si la invinuirea ce i se aduce .

2.Tactica de ascultare in faza relatarii libere

Dupa ce i s-a adus la cunostinta acuzatia, i s-a prezentat infractiunea de facto, si i s-a solicitat sa declare tot ce stie, invinuitul, inculpatul va fi pus sa dea si o declaratie scrisa .

Ascultarea in faza relatarii libere este reglementata, in art.71 C. Proc. Pen. Prin art. 68 C. Proc.Pen. prin care " se interzice folosirea de violente, amenintari ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri in scopul de a se obtine recunoasterea invinuirii "Ascultarea nu poate incepe, potrivit art.71 alin.4 C .Proc.Pen. "cu citirea sau reamintirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior". Invinuitul, inculpatul nu poate prezenta sau citi o declaratie scrisa anterior. Odata ce a inceput sa-si prezinte versiunea cu privire la fapta, invinuitul, inculpatul va fi lasat sa declare liber tot ce stie, fara a fi intrerupt de anchetator. In cazurile cu mai multi invinuiti, inculpati, art.71 C. Proc.Pen. reglementeaza modul in care se va desfasura ascultarea. Alineatul 1 prevede ca "fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat" ceea ce presupune ca "fiecare este ascultat fara sa fie de fata ceilalti" (alin.2). Este esential ca anchetatorul sa fie calm si rabdator, chiar si atunci cand in raport cu dovezile pe care le detine, nesinceritatea celui ascultat este vadita. Odata intrat in cabinetul de ancheta, invinuitul, inculpatul va fi urmarit tot timpul fara ostentatie, discret, lasandu-i-se impresia ca anchetatorul este total absorbit de declaratiile sale si nu de comportamentul sau expresiv. Pe langa gesturile involuntare ale invinuitului, inculpatului, organul de urmarire penala trebuie sa fie atent si la privirea acestuia, pentru a sesiza starea de neliniste, de deruta, de disimulare. Cunoasterea valorii informative a pendularii privirii trebuie sa-l faca pe anchetator circumspect, obligandu-l sa-si controleze mimica si privirea. El trebuie sa fie cat mai putin permisiv si sa nu uite nici un moment ca este tatonat de invinuit sau inculpat, iar cea mai mica reactie l-ar trada. Pe intreaga durata a ascultarii vor fi evitate gesturile de nemultumire, de enervare sau de oboseala. Invinuitul, inculpatul trebuie urmarit cu atentie, anchetatorul fiind foarte interesat sa asculte versiunea acestuia. El nu trebuie intrerupt ci lasat sa relateze totul, ba chiar incurajat sa o faca prin expresii de genul: " . da, continua, . interesant, . mai departe, etc.". Intr-un fel aceasta incurajare denumita « conditionare prin gratiere » este o capcana eficienta, invinuitul, inculpatul avand falsa impresie ca a fost integral crezut, astfel ca revenirea cu intrebari dupa incheierea declaratiei, cel putin pentru inceput, il surprinde nepregatit. Trebuie retinut insa ca starea de impasibilitate pe care se situeaza anchetatorul in aceasta faza a ascultarii nu se confunda cu "buna-vointa" sau "iertarea", fiind necesara pastrarea fermitatii in a-l determina pe cel ascultat sa declare adevarul. Relatarea libera a declaratiilor are unele avantaje in functie de sinceritatea sau nesinceritatea invinuitului:

posibilitatea invinuitului, sa expuna faptele si imprejurarile in succesiunea lor fireasca, asa cum si le reaminteste, urmand un anumit sir al ideilor sale;

posibilitatea cunoasterii sau verificarii cu exactitate a modului in care s-a savarsit infractiunea si a mobilului acestei;

obtinerea de date noi despre faptele si imprejurarile cauzei, despre participanti, date necunoscute de organul judiciar;

posibilitatea organului de urmarire penala de a-l examina pe cel ascultat, dandu-si seama de pozitia pe care a ales-o pentru apararea sa si daca este sincer sau nu in cele relatate.

3.Tactica de ascultare in faza adresarii intrebarilor

Art.72 Cod de Procedura Penala reglementeaza ascultarea invinuitului, inculpatului in faza adresarii de intrebari, dar nu precizeaza modalitatile sau tactica ce trebuie folosita . Intrebarile vor fi formulate, in principal in functie de pozitia adoptata de invinuit sau inculpat fata de invinuirea ce i se aduce. In functie de scopul urmarit de organul de cercetare penala ce efectueaza ascultarea precum si de caracterul general al problemei pe care acesta doreste s-o clarifice, in literatura de specialitate intrebarile sunt clasificate astfel:

- intrebari tema cu caracter general; intrebari problema ; intrebari detaliu.

Dupa formularea intrebarilor o alta problema importanta ce se ridica este : modalitatea tactica de adresare a acestora. Rolul determinant in alegerea procedeelor tactice este pozitia invinuitului, inculpatului fata de invinuirea ce i se aduce, de structura sa psihica. In ipoteza recunoasterii comiterii infractiunii pentru care este cercetat misiunea anchetatorului nu intampina dificultati, singurele intrebari necesare fiind cele de precizare si completare. Atunci cand invinuitul incearca sa nege, sa denatureze faptele, anchetatorul trebuie sa manifeste abilitatea de a-l determina sa faca declaratii adevarate, putand utiliza intrebarile de completare, precizare si control, un efect deosebit avandu-l intrebarile detaliu. In situatia refuzului de a face declaratii anchetatorul va trebui sa-l convinga pe cel anchetat ca a renunta la aceasta pozitie este in avantajul sau. Dificultati apar in situatia declaratiilor mincinoase, incomplete, contradictorii, a respingerii invinuirii, a persistarii in refuzul de a face declaratii sau a revenirii cu elemente noi

asupra declaratiilor anterioare.

4.Procedee tactice utilizate in ascultarea invinuitului, inculpatului

Tactica ascultarii invinuitului, cuprinde un ansamblu de mijloace legale, stabilirea tacticii fiind realizata cu respectarea dispozitiilor legale si a regulilor tactice criminalistice.

4.1 Folosirea intrebarilor detaliu

Procedeul este utilizat atunci cand declaratiile invinuitului, prezinta elemente contradictorii, sau cand acesta refuza colaborarea cu organul de urmarire penala. Anchetatorul trebuie sa puna intrebari formulate clar, precis si concis, utilizand o terminologie adecvata persoanei ascultate si evitand intrebarile sugestive.

4.2 Ascultarea repetata

Uneori anchetatorul nu poate afla de la o prima ascultare aspectele adevarate, iar in aceste cazuri, se apeleaza la procedeul ascultarii repetate, invinuitul, fiind solicitat sa faca noi declaratii cu privire la aceleasi fapte, imprejurari, amanunte, la diferite intervale de timp.

Utilizand intrebarile de detaliu la fiecare noua ascultare, contrazicerile din declaratiile

invinuitului, demonstreaza netemeinicia afirmatiilor pe care le-a facut anterior.

4.3 Ascultarea sistematica

Acest procedeu tactic consta in adresarea unor intrebari problema, incercandu-se clarificarea modului in care a conceput si pregatit infractiunea, care au fost persoanele participante si contributia fiecaruia la savarsirea infractiunii. Ascultarea sistematica este utilizata in cauzele complexe si cu grad ridicat de dificultate, fie la o infractiune cu mai multi autori, fie la multe infractiuni cu acelasi autor, sau in cazul invinuitului, nesincer, necooperant.

4.4 Ascultarea incrucisata

Ascultarea incrucisata fiind un procedeu ofensiv, prin ritmul alert in care se succed intrebarile adresate lui, invinuitul, inculpatul nu are posibilitatea de a-si pregati raspunsuri mincinoase, organul de cercetare penala fiind in avantaj prin profesionalismul sau.

4.5 Tactica complexului de vinovatie

Aceasta tactica consta in adresarea alternativa de intrebari neutre, care nu au legatura directa cu cauza si a altora care contin cuvinte "afectogene" privitoare la fapta si rezultatele ei. Astfel anchetatorul obtine declaratii sincere si complete din partea celui audiat.

4.6 Folosirea probelor de vinovatie

Acest procedeu este utilizat numai dupa ce organul de cercetare penala a efectuat o prima ascultare a respectivului invinuit, inculpat, care s-a dovedit a fi nesincer. Prezentarea probelor de vinovatie va fi insotita de intrebari selectate judicios si formulate clar, corect, concis, fara a lasa vreo posibilitate de interpretare a raspunsului.

4.7 Ascultarea unui invinuit, inculpat despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea infractiunii

Acest procedeu este utilizat atunci cand intr-o cauza exista mai multi invinuiti, inculpati, adica in cazul infractiunilor comise in participatie. Avand in vedere faptul ca fiecare invinuit, inculpat este ascultat separat, nici unul nu va sti ceea ce au declarat ceilalti, fiind bineinteles interesati sa afle de la organul de urmarire penala care este pozitia celorlalti.

.8 Solicitarea de a justifica modul in care invinuitul, inculpatul a folosit timpul intr-o anumita perioada

Acest procedeu tactic consta in solicitarea adresata invinuitului, sa faca declaratii despre locul unde s-a aflat, cu cine a luat legatura, ce a facut inainte, in timpul si dupa comiterea faptei. Intrebarile scurte, precise, la obiect vor obliga invinuitul, inculpatul sa formuleze raspunsuri adecvate, relatand datele solicitate de anchetator.

5.Particularitatile ascultarii unor categorii de invinuiti, inculpati

In cazurile in care invinuitii, inculpatii fie nu cunosc limba romana, fie prezinta anumite handicapuri (de vorbire, vizuale, auditive), fie sunt minori, se va asigura prezenta unui interpret pentru respectivul faptuitor, alaturi de aparatorul acestuia.

Ascultarea minorului

Potrivit legii penale , minorul in varsta de pana la 14 ani nu raspunde penal, iar cel cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani raspunde doar daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant, de la aceasta regula fiind formulate unele exceptii. Pe parcursul ascultarii minorului, acesta va fi lasat sa relateze faptele asa cum le-a savarsit. Pentru evitarea intelegerii eronate a sensului intrebarilor este recomandat ca acestea sa fie clare, corecte, concise.

6.Mijloace tehnice destinate depistarii comportamentului simulat

Profesorul Rolea sublinia ca "sinceritatea este o prescriptie morala care nu poate fi intotdeauna o realitate psihologica". Omul este capabil sa-si ascunda (disimuleze) actiunile sale sau sa le contrafaca (simuleze) fie pe plan actional fie pe plan verbal (minciuna). "A minti, spunea Rousseau, inseamna a ascunde un adevar ce trebuie dezvaluit."

De cele mai multe ori simpla prezenta a unei persoane in cabinetul de ancheta sau in boxa acuzatilor ii provoaca acestuia o stare emotionala destul de puternica, stare ce nu in putine cazuri a fost interpretata in sensul vinovatiei. Emotiile - asa numitele emotii "soc" sau starile emotionale de mai lunga durata - sunt insotite, de obicei, de unele manifestari viscerale si somatice . Aceasta se explica prin faptul ca un raspuns poate fi mincinos, dar nu poate fi depersonalizat. Pentru depistarea acestor modificari s-au construit o serie de aparate ca: pleistmograful, sfigmograful, cardiograful, pneumograful, cele mai utilizate de organele de cercetare penala, deci cele mai eficiente sunt considerate a fi:poligraful; detectorul de stres emotional in voce; dectectorul de stres emotional in scris.

7.Consemnarea declaratiilor invinuitului, inculpatului

Declaratiile invinuitului, inculpatului sunt necesare si in faza de judecata. Pentru a putea fi folosite in orice moment al procesului penal, legea instituie obligativitatea consemnarii in scris a acestei declaratii. Declaratia scrisa de invinuit, inculpat, este datata si vizata de organul de urmarire penala in fata caruia a fost facuta. Legea rezerva invinuitului, inculpatului posibilitatea de a reveni asupra declaratiilor anterioare cu completari, rectificari sau precizari, fiecare adaugire fiind, ca si declaratiile, consemnate in scris si semnate. Alta metoda de consemnare este inregistrarea. Inregistrarea declaratiilor invinuitului, inculpatului pe banda magnetica se face potrivit prevederilor legale , cu aducerea la cunostinta persoanei ascultate ca declaratiile sale vor fi inregistrate. Prin aceste inregistrari, organul judiciar poate sesiza nuantele din declaratii si reactiile persoanei anchetate , iar inregistrarea video face posibila studierea modului de manifestare a invinuitului, inculpatului, si a starilor sale si a momentelor in care acesta traieste un evident disconfort psihic. Cunoscand ca declaratiile sale au fost inregistrate, invinuitul, inculpatul nu va mai reveni asupra declaratiilor anterioare. La sfarsitul inregistrarii, banda magnetica este ascultata iar invinuitul, inculpatul intrebat daca imprimarea s-a facut corect. De asemenea, se vor face mentiuni cu privire la ora la care s-a terminat ascultarea, iar banda va fi sigilata si semnata atat de organul judiciar cat si de invinuit sau inculpat.

8.Verificarea si aprecierea declaratiilor invinuitului, inculpatului

Valoarea probanta a declaratiilor invinuitului, inculpatului este aceea pe care o acorda instanta de judecata, ele servind la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza .

Majoritatea infractorilor, isi pregatesc in prealabil declaratiile pe care le vor da in fata organului de urmarire penala, in speranta ca vor reusi sa induca in eroare pe acesta si sa scape astfel nepedepsit. Prin verificarea cu promptitudine a celor relatate, mai ales a alibiurilor si a apararilor prezentate, organul de cercetare penala, va utiliza procedeele tactice cele mai adecvate in scopul obtinerii unor declaratii veridice. Verificarea declaratiilor invinuitului, inculpatului se realizeaza pe intregul parcurs al cercetarilor, prin efectuarea diverselor activitati de urmarire penala, precum; perchezitii domiciliare, ridicari de obiecte si inscrisuri, ascultari de martori, confruntari, dispunerea unor constari tehnico -stiintifice sau expertize, reconstituiri etc.

In capitolul II al Titlului II din Cod Proc. Pen. intitulat "Mijloacele de proba", regasim la sectiunea IV articolele 87 si 88 care definesc obiectul si procedura confruntarii[8]. Prezentarea pentru recunoastere nu este prevazuta in Codul de Procedura Penala, nici printre mijloacele de proba si nici in alte dispozitii. Literatura de specialitate da insa urmatoarele definitii:

* "Ascultarea invinuitului, inculpatului este activitatea procesuala si de tactica criminalistica efectuata de catre organul de urmarire penala, in scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie necesare pentru aflarea adevarului in cauza care face obiectul cercetarii penale[9]."

* "Confruntarea este o activitate de urmarire penala care consta in ascultarea a doua persoane, una in prezenta celeilalte, ce, anterior au mai fost audiate separat, intre declaratiile lor existand contraziceri esentiale cu privire la aceeasi problema."[10]

* "Prezentarea pentru recunoastere este o activitate de tactica criminalistica desfasurata in scopul identificarii persoanelor, cadavrelor, lucrurilor sau animalelor care au legatura cu cauza, cu ajutorul persoanei care le-a perceput anterior si a retinut in memorie semnalmentele, trasaturile exterioare ale persoanelor ori caracteristicile obiectelor si animalelor"[11] .

Fiecare dintre cele trei activitati de tactica criminalistica, are o importanta deosebita, prin intermediul lor fiind posibila aflarea adevarului cu privire la fapta si faptuitor, clarificarea aspectelor care nu pot fi dezvaluite prin intermediul altor mijloace de proba.

Toate acestea, alaturi de celelalte probe prezentate pe parcursul unui proces penal vor ajuta instanta de judecata la solutionarea justa a cauzei penale cu care a fost sesizata.