Drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorului. Actiunea
oblica ( indirecta sau subrogatorie ).
La art. 974 C. civ. se aratà:
,,Creditorii pot exercita toate dreptunile si actiunile debitoruiui lor, afara
de acelea care Ii sunt exclusiv personale".Din cuprinsul textului rezulta ca nu
este vorba de o actiune proprie a creditorului, deoarece acesta exercitä o
actiune care apartine debitoruiui, in numelc acestuia din urma, dar, desi
exercita o asemenea actiune in locul debitorului sau, creditorul are in vedere
un interes propriu. Acest interes se explica in ipoteza in care in patnimoniul
debitorului se afla si drepturi ori actiuni care urmeaza sä fie exercitate
impotriva unor terti pentru intrarea sau reintrarea in patrimoniul acestuia a
,,unui element nou, care, atunci cand va fi realizat ca bun corporal, prin
efectul actiunii exercitate, va fi susceptibil de a fi urmärit direct de
creditori" (4, p. 494). Dcci, daca din neglijenta, din nepäsare, din
nepricepere ori din rea-vointa debitorul nu exercita actiunile care ar avea ca
efect intregirea elementelor patrimoniului sau, legea conferä creditorilor
dreptul de a se substitui debitorului respectiv pentru a pune in miscare
actiunea care apare acestuia din urmà. Astfel se intelege de ce o asemenea
actiune este denumitä oblicà sau indirectä - creditorul actionand datoritä
dreptului debitorului sàu - dar si subrogatorie tinand seama de faptul cà prin
initiativa sa creditorul se comportä ca si cum ar fi subrogat debitorului. In
ceea cc priveste natura juridicä a acestei actiuni putem spune ca este vorba de
o actiune cu caracter mixt,
deoarece implicà atat ideea de conservare a patrimoniului cat si un inceput de
executare. 0 problema care se poate pune este aceea a masurii in care
acordarea, prin lege, a acestei actiuni, ar constitui o imixtiune a
creditorului in gestiunea patrimoniului debitorului sau, altfel spus, daca
prevederile art. 974 C. civ. sunt susceptibile de o interpretare largä on
restransà. Este vorba, prin urmare, de o apreciere a echilibrului cc trebuie sà
existe intre libertatea de ac a debitorului - de exercitare a unor optiuni, de
sesizare a unor ocazii favorabile sau nefavorabile etc. - acesta neputand fi
dependent de creditoni säi, pe de o parte, si ocrotirea intereselor
creditorilor, pe de alta parte. Preocuparea doctrinei a fost aceea de a
determina, in lumina acestui echilibru, conditiile in care poate fi exercitatä
ac oblicä si sfera de aplicare a dreptului la aceasta actiune. Dc asemenea,
jurisprudenta a incercat sa stabileasca limitele interventiei creditorului in
afacerile debitorului sau astfel incat sa nu se depaseasca masurile care se
impun, in mod necesar, pentru apararea dreptunilor sale. S-a aratat astfel ca:
,,Formularea legii, cu tot aspectul ci general, trebuie interpretata in sensul
ca facultatea creditorului de a se substitui debitorului neglijent nu-i da
dreptul sa se amestece in administrarea averii debitorului (ceea ce ar insemna
o micsorare a capacitatii civile a acestuia). Legea vorbeste numai de
drepturile si actiunile pe care debitorul le poate exercita in contra tertilor;
acestea pot fi exercitate de creditori in virtutea articolului 974" (29, p.
148). In aceeasi ordine de idei, tot in doctrina romana s-a precizat: ,,Trebuie
insa sa ne dam bine seama de limitele acestui drept al creditorului. De legea
vorbeste de <<toate dreptunile si ac debitorului>>, aceasta nu
indreptateste pe creditor sa se substituie debitorului pentru administrarea
patrimoniului acestuia si sa-1 administreze in locul sau. Un astfel de amestec
ar rapi debitorului orice libcrtate de actiune si ar echivala cu declararea
debitorului drept incapabil. In realitate, prin <<drepturi si actiuni
trebuie sa intelegem drepturile pe care debitorul le poate exercita in contra
tertilor, si care se afla in pericol de a se pierde (de cx. prin prescriptie)
din cauza ca debitorul neglijeaza sa le exercite" (17, vol. II, p. 563). In
privinta conditiilor cc se cer in vederea exercitarii actiunii oblice, intr-o
anumita sistematizare pot fi deosebite unele conditii cu caracter general si
altele care se rerera la creditori sau la debitori, fàra ca aceasta
sistematizare sà fie insusita de intreaga doctrina. In prima categorie poate fi inclusa conditia ca debitorul sa
neglijeze introducerea actiunii pentru respectarea unui drept al carui titular
este, cum ar fi de exemplu cazul in care desi titular al dreptului de
proprietate asupra unui bun debitorul nu actioneaza pe cel care exercita
posesia asupra bunului respectiv, ceea ce indreptateste pe creditor sä
introduca acea actiune in locul sau, daca inactiunea debitorului aduce atingere
drepturilor sale. Creditorul nu are insa dreptul de a incheia contracte in
locul debitorului sau ori de a face sa se nasca in patrimoniul acestuia noi
drepturi. In categoria conditiilor generale este cuprinsa si interdictia
prevazuta de lege privind exercitarea de catre creditor a drepturilor si
actiunilor ,,exclusiv personale" ale debitorului sau. Se pune insa problema
care sunt acele drepturi si actiuni care implica decizii riguros personale si
sunt, in consecinta, interzise creditorului, pe calea actiunii oblice? In
aceasta categorie sunt incluse, fàra a forma obiect de discutie, actiunile extrapatrimoniale, adica, in
general, cele care se refera la starea civila a persoanelor, deoarece acestea
nu au drept obiect o valoare pecuniara si nu pot face parte din gajul
creditorilor, interesand deci numai persoana debitorului. In acest sens, nu
s-ar putea admite ca un creditor sä introduca in locul debitorului o actiune
avand drept obiect tagaduirea paternitätii ori divortul. Cu privire la ac
patrimoniale se observa ca, in general, acestea pot fi exercitate de creditori
prin actiunea oblica - cum ar fi, de exemplu, o actiune in revendicare, o
actiune pentru plata unei creante, o actiune izvorata dintr-un delict ori un
cvasidelict comis impotriva patrimoniului debitorului - dar nu cele care ar
implica ,,o apreciere de ordin intim si moral, cu tot caracterul lor
patrimonial si cu tot rezultatul lor de naturä pecuriiara" (29, p. 148) cum ar
fi, de pilda, actiunea in revocarea unei donatii pentru ingratitudine sau
actiunea prin care se urmäreste raspunderea civila sub forma daunelor morale
etc., tinand seama ca aprecierea ,,interesului moral" apartine in exclusivitate
debitorului (17, vol. II, p. 564). In doctrina s-a cautat un criteriu pentru a
putea stabili daca o actiune patrimoniala poate fi sau nu exercitata de
creditori in locul debitorului cand fundamentul dreptului respectiv are valente
morale. In acest sens s-a propus, de exemplu, ca in ipoteza in care fundamentul
dreptului este ,,pur moral" creditorii nu pot actiona. Dimpotriva, daca
fundamentul dreptului este ,,pur pecuniar" poate fi intentata si actiunea
ob1ica. In sfarsit in cazul dreptului care are la baza atat un interes pecuniar
cat si un interes moral, trebuie luat in considerare elementul dominant (R.
Demogue, Traité des obligations en general, II, Effets des obligations, Tome
VII, Paris, Librairie Arthur Rousseau, 1933, p. 303). Se considera, de
asemenea, ca nu pot fi exercitate de catre creditori actiunile care se referä
la bunuri neurmaribile, deoarece
chiar daca ar reusi sa se reintegreze in patrimoniul debitorilor nu le-ar putea
urmari si deci introducerea actiunii oblice ar fi pentru ei, inutila. In
discutie sunt problemele care se ivesc in cazul unor ,,facultati" ale
debitorului spre deosebire de drepturile acestuia. De exempln, cand este vorba
de facultatea de administrare a patrimoniului (facultatea de a construi, de a
demola, de a exploata bunuri intr-un anumit fel etc.). Pentru unii autori orice
optiune este o facultate si aceasta nu poate fi exercitata de càtre creditori
ca, de pilda, in cazul legatelor, succesiunilor, donatiunilor de bunuri
prezente si viitoare, optiunea locatarului unui mobil partial distrus de a cere
micsorarea chiriei sau rezilierea contractului etc. Jurisprudenta franceza a
oscilat iar pentru o parte din doctrina franceza in acest domeniu exista o
,,zona mixta" care impune aprecierea fiecarui caz in parte, nefiind posibila
stabilirea unui criteriu precis (pentru difenite cazuri de acest fel, R.
Demogue, op. cit., p. 305 Si urm.; 2, Tome IV, Paris, L.G.D., 1902, P. 204 si
urm.; pentru doctrina romanA, 4, p. 45 1-452). In privinta conditiilor privind pe creditor se
aratä, de regula, ca acesta trebuie sa aiba un interes serios si legitim,
de natura sa justifice dreptul creditorului de a interveni in afacerile
debitorului. Dc exemplu, in cazul unui debitor solvabil, nu exista interesul
creditorului de a supralicita in locul debitorului, deoarece refuzul celui din
urma de a supralicita nu provoaca nici o paguba creditorului, astfel cum a
decis Curtea de Casatie din Franta (17, vol.II, p. 565; 29, p. 149). Creanta
creditorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. Astfel, o creanta
suspendata printr-o conditie sau un termen este inoperanta. Nu se cere insa
existenta unui titlu executoriu. Conditia exigibilitatii este totusi
controversata. Astfel, Matei Cantacuzino arata ca aceasta este ,,o conditie
neaparata pentru exercitiul dreptului de gaj". Dar nu se cere o creanta executorie
,,(precum nu se cere nici in matenie de proprire) caci nu e inca o urmarire ci
numai pregatirea unei urmariri ulterioare" 4. p. 450). Aceeasi opinie este
sustinuta in doctrina romani recenta (35, C. Blrsan, p. 315). A fost sustinut
insa si un alt punct de vedere motivat prin aceea ca actiunea oblica este mai
mult decat o simpla masura conservatorie, farä a fi totusi o masura de
executare, deoarece urmareste numai sa ,,impiedice pierderea unei valori
patrimoniale, fara a conduce la urmarirea si executarea acelei valori". In
consecinta, s-ar putea admite exercitarea de catre creditor a actiunii oblice
chiar in cazul in care creanta sa ,,ar fi suspendata printr-un termen sau
printr-o conditie (17, vol.11, p. 565-566). In legatura cu conditiile cerute debitorului se
observa ca acesta trebuie sa fi fost neglijent sau, mai precis, inactiva,
adicii sii nu fi exercitat ci insusi actiunea la care era indreptatita pentru a
spori patrimoniul sau. De asemenea, el trebuie sa fie insolvabil, deoarece
numai in asemenea cazuri exista interesul interventiei creditorului prin
acliunea oblica. Debitorul nu este obligat sa participe la procesul care se
desfasoara in instantele judiciare, dar creditorii obisnuiesc sa-l ,,puna in
cauza", pentru ca hotararea ce se va da in actiunea oblica sa-i fie opozabila.
Punerea in cauza a debitorului poate fi ceruta si de tertul parat, pentru
acelasi motiv. Doctrina este de acord, in principiu, ca nu se cer anumite conditii. Astfel, nu este necesar ca debitorul
sa fie pus in intarziere de a exercita actiunea, deoarece o asemenea masur nu
este prevazuta de lege. Totodata, nu se cere ca justitia sa subroge pe creditor
in drepturile debitorului, exercitarea actiunii oblice constituind un drept al
creditorului. Tinand seama de caracterul general al dreptului de gaj pe care i1
au creditorii asupra bunurilor prezente si viitoare ale debitorului - deci si
asupra celor intrate in patrimoniul debitorului dupa nasterea creantei - nu
este nevoie ca acea creanta pe care o are creditorul sä fie anterioarä
dreptului pe care acesta intelege sa-l exercite in locul debitorului (17, vol.
II, p. 566; 29, p. 150). In privinta
efectelor actiunii oblice se observa ca tertul parat va putea sa opuna
creditorului toate mijloacele de aparare (toate exceptiile pe care este
indreptatit sa le opuna debitorului. In acest sens, el va putea opune
creditorului compensatia sau o tranzactie, chiar daca aceasta din urma a
intervenit in cursul procesului - deci posterior introducerii actiunii -
deoarece actiunea oblica nu are drept efect de a face ,,indisponibile
drepturile debitorului; debitorul poate dispune de ele chiar dupa intentarea
actiunii si actele sale sunt opozabile creditorului" cu conditia de a nu fi
fost frauduloase - in acest din urma caz creditorul avand la dispozitie
actiunea pauliana (17, vol. II, p. 5670. Un alt efect al actiunii oblice este
cel de a conduce, in cazul admiterii acesteia, la remiterea unor bunuri in
patrimoniul debitorului care vor servi la asigurarea gajului general al tuturor
creditorilor chirografari, chiar dacà acestia nu au intervenit in proces.
Astfel cum s-a arätat: ,,() creditorul a carui diligenta a introdus aceasta
valoare in patrimoniul debitorului, va trebui sa sufere asupra valorii in
chestiune concurenta celorlalti creditori, afarä numai daca nu are privilegiu
in favoarea sa" (17, vol. II, p. 568) ceea ce inseanma ca, in general,
creditorul nu poate invoca asupra bunului readus in patrimoniul debitorului
vreun drept de preferinta. In practica, actiunea oblica este folosita rareori,
deoarece de cele mai multe ori creanta are drept object o sumä de bani si, in
asemenea cazuri, creditorul prefera sa exercite o poprire in mana tertului,
imobilizand astfel suma respectivä si susträgand-o actelor debitorului. Or,
daca ar reintroduce suma in patrimoniul debitorului, prin actiunea oblica,
debitorul ar avea posibilitatea de a o cheltui sau de a o sustrage (29, p. 151).
