Dreptul proprietatii industriale

DREPTUL PROPRIETATII INDUSTRIALE

1. Consideratii generale

Ansamblul normelor juridice care reglemeteaza relatiile sociale care decurg din nasterea si valorificarea creatiilor tehnice formeaza obiectul dreptului de proprietate industriala.

Dupa cum s-a mai precizat, dreptul proprietatii industriale reprezinta o parte componenta a dreptului proprietatii intelectuale, el vizand, indeosebi brevetele, desenele sau modelele industriale, marcile de fabrica sau de comert, marcile de serviciu, numele comercial si indicatiile de provenienta sau denumirile de origine, precum si reprimarea concurentei neloiale.[1]

Dreptul de proprietate industriala se caracterizeaza prin faptul ca el ofera autorului creatiei tehnice prerogativele de a exploata economic obiectul creatiei sale, precum si de a interzice altora reproducerea, multiplicarea si vinderea acestui obiect.

Inventiile. Brevetul de inventie

Orice inventie presupune materializarea unei idei. Autorul unei inventii aduce solutii noi intr-un anumit domeniu.

Deoarece solutia propusa are o aplicatie practica, activitatea creatoare a inventatorului implica o natura tehnica.

Creatia tehnica si descoperirile stiintifice se intrepatrund, activitatea creatoare fiind puternic influentata de dezvoltarea stiintei si tehnicii. Avand in vedere interdependenta mentionata mai sus, se considera ca inventiile sunt aplicatii tehnice ale descoperirilor stiintifice.

Inventia este definita ca fiind creatia stiintifica sau tehnica, care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetata sau facuta publica in tara sau in strainatate, reprezinta o solutie tehnica si poate fi aplicata pentru rezolvarea unor probleme din economie, stiinta, ocrotirea sanatatii, apararea nationala sau in orice alt domeniu al vietii economice si sociale.

Din definitia de mai sus rezulta urmatoarele elemente:[2]

inventia este solutia tehnica a unei probleme;

solutia pe care o ofera o inventie apartine oricarui domeniu;

solutia propusa trebuie sa fie noua;

solutia propusa trebuie sa reprezinte un progres;

solutia propusa trebuie sa poata fi aplicata.

In cazul in care inventia a fost creata impreuna de mai multi inventatori, fiecare dintre acestia are calitatea de coautor al inventiei, iar dreptul apartine in comun acestora.

Daca mai multe persoane au creat aceasi inventie, independent de alta, dreptul la brevet apartine aceleia care a depus o cerere de brevet a carei data de depozit este cea mai veche.

In situatia in care inventatorul este salariat, in lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul de la brevetul inventiei apartine:

unitatii, pentru inventiile realizate de salariat in exercitarea unui contract de munca ce prevede o misiune inventiva incredintata in mod explicit, care corespunde cu functiile sale; inventatorul beneficiaza de o remuneratie suplimentara stabilita prin contract;

salariatului, pentru inventiile realizate de catre acesta fie in exercitarea functiei sale, fie in domeniul activitatii unitatii, prin cunoasterea sau folosirea tehnicii sau mijloacelor specifice ale unitatii ori ale datelor existente in unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, in lipsa unei prevederi contrare.

Daca inventia rezulta dintr-un contract de cercetare, in lipsa unei clauze contrare, dreptul la brevetul de inventie apartine unitatii care a comandat cerecetarea, inventatorul avand dreptul la o remuneratie suplimentara stabilita prin act aditional la contract.

Un brevet este un document emis, pe baza unei cereri, de catre un oficiu guvernamental, care descrie o inventie si creeaza o situatie legala in care inventia brevetata poate fi exploatata in mod normal (fabricata, utilizata, vanduta) cu autorizarea titularului brevetului.[3]

O inventie este brevetabila in urmatoarele conditii: sa prezinte elemente de calificare pentru existenta unei inventii brevetabile si sa nu poata fi inclusa in categoria inventiilor nebrevetabile.

Un brevet poate fi acordat pentru orice inventie avand ca obiect un produs sau un procedeu, in toate domeniile tehnologice, cu conditia ca aceasta sa fie noua, sa implice o activitate inventiva si sa fie susceptibila de aplicare industriala.

Nu se acorda brevet de inventie potrivit legislatiei pentru:

inventiile a caror exploatare comerciala este contrara ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv cele daunatoare sanatatii si vietii persoanelor, animalelor sau plantelor si care sunt de natura sa aduca atingeri grave mediului, cu conditia ca aceasta excludere sa nu depinda numai de faptul ca exploatarea este interzisa printr-o dispozitie legala;

soiurile de plante si rasele de animale;

procedeele esential biologice pentru obtinerea plantelor sau animalelor.

Totodata nu sunt considerate inventii brevetabile urmatoarele:

descoperirile, teoriile stiintifice si metodele matematice;

creatiile estetice;

planurile, principiile si metodele in exercitarea de activitati mentale, in materie de jocuri, sau in domeniul activitatilor economice, precum si programele de calculator;

prezentarile de informatii.

Elementele de baza care determina ca o inventie sa fie brevetabila sunt urmatoarele: inventia sa fie rezultatul unei activitati de creatie stiintifica sau tehnica, sa indice solutia tehnica a unei probleme, sa prezinte noutate in comparatie cu solutiile cunoscute ale tehnicii mondiale, solutia tehnica sa poata fi aplicata industrial pentru rezolvarea unei anumite probleme.

Intr-adevar, inventia trebuie sa constituie rezultatul unei activitati de creatie stiintifica sau tehnica. Activitatea inventiva presupune in primul rand o idee originala care poate capata valoare prin dificultatile invinse si prin rezultatele economice sau industriale obtinute. In general, solutia tehnica reprezinta rezolvarea efectiva si completa a unei probleme practice. Solutia trebuie sa prevada in intregime noile metode si mijloace preconizate.

Noutatea unei inventii consta in faptul ca solutia pe care o presupune, sa se deosebeasca de alte solutii cunoscute. Solutia propusa de o inventie este noua, fata de stadiul existent al tehnicii mondiale, daca nu a fost brevetata sau adusa la cunostinta publicului. Cand publicitatea provine de la autorul inventiei se numeste divulgare, iar cand provine de la un tert se numeste anterioritate.

Anterioritatea este formata din acte sau fapte care permit sa se constate ca solutia examinata nu este noua.[4]

Se considera ca inventia are un caracter industrial daca se poate aplica in mod repetat cu rezultate identice.

Brevetul de inventie se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:

reprezinta un titlu care atesta protectia unei inventii;

este acordat de autoritatea de stat competenta, in cazul tarii noastre acesta fiind Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci privind inventiile (OSIM);

protectia instituita este limitata in spatiu si timp. In spatiu protectia este limitata la teritoriul statului nostru iar in timp durata de protectie a unui brevet de inventie este de 20 de ani, cu incepere de la data de depozit;

dupa incetarea protectiei, inventia trece in domeniul public.

OSIM este un organ de specialitate al administratiei publice centrale in subordinea Guvernului, cu autoritate unica pe teritoriul Romaniei in domeniul proprietatii industriale.

In domeniul inventiilor OSIM are urmatoarele atributii:

coordoneaza politica de proprietate industriala in Romania;

inregistreaza, publica si examineaza cererile de brevet de inventie, in vederea acordarii si eliberarii brevetului de inventie;

este depozitarul Registrului national al cererilor de brevet de inventie depuse si al Registrului national al brevetelor de inventie in care se scriu datele privind cererile de brevet si cele privind brevetele;

este oficiu receptor pentru cererile de brevet de inventie inregistrare international de catre solicitanti romani;

administreaza, conserva si dezvolta, prin schimburi internationale, colectia nationala de descrieri de inventie si realizeaza baza de date informatice in domeniul inventiilor, pe orice fel de suport informational;

efectueaza, la cerere, servicii de informare tehnica din descrierile de inventii romanesti si straine si din publicatiile oficiale de proprietate industriala;

atesta si autorizeaza consilieri in domeniul proprietatii industriale, tine evidenta acestora in Registrul national a caror depozitar este si publica periodic date din acest registru;

intretine relatii cu organizatiile guvernamentale si interguvernamentale similare si cu organizatiile internationale de specialitate la care statul este parte;

organizeaza cursuri de instruire pentru formarea si perfectionarea specialistilor in acest domeniu;

editeaza si publica periodic in Buletinul Oficial de Proprietate industriala date privitoare la cererile de brevet de inventie si la brevetele de inventie.

Marcile

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special, forma produsului sau a ambalajului, sau combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.

Deci, marca indeplineste o functie de individualizare a produselor de pe piata, punand pe producator la adapostul posibilitatii ca marca sa fie utilizata de concurentii sai. Acest aspect trasforma marca intr-un instrument de atragere a clientului, in masura in care ea dobandeste o valoare de piata, prin apecierea de care se bucura la cumparator produsul care poarta acea marca.[5]

Fiind un mijloc de individualizare a produselor unui anumit producator si prin chiar acest fapt, un semn exterior al valorii lor, marca permite consumatorilor sa se orienteze usor si rapid spre produsele verificate, apartinand producatorilor care si-au castigat o buna reputatie. In unele cazuri marca ajunge sa se identifice cu produsul in asemenea masura, incat acesta este desemnat prin marca. Asa se intampla de pilda, cumparatorul cere, intr-un magazin de incaltaminte o pereche de "adidasi"(incaltaminte sport purtand marca "Adidas").[6]

Cu ajutorul marcii, consumatorul ajunge sa identifice un produs anumit pe care il prefera datorita calitatii sau modului de prezentare. In anumite domenii, in special la articolele de moda si parfumerie, unele marci devin un simbol de calitate, in asemenea masura incat isi extind efectele dincolo de domeniul de origine, la obiecte din cele mai diferite, carora le imprumuta prestigiul produsului de origine.

Dreptul asupra marcii este dobandit si protejat prin inregistrarea acestuia la OSIM.

Sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate:

marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;

marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale si constante;

marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii, putand servi in comert pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produsului ori prestarii serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

marcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusa de natura produsului sau este necesara obtinerii unui rezultat tehnic sau care da o valoare substantiala produsului;

marcile care sunt de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;

marcile care sunt constituite sau contin o indicatie geografica, identificand vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;

marcile care contin o indicatie geografica sau care sunt constituite dintr-o astfel de indicatie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este de natura sa induca publicul in eroare cu privire la locul adevarat de origine;

marcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

marcile care contin, fara consimtamantul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucura de renume in Romania;

marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, embleme de stat, insemne, sigilii oficiale de control si garantie, blazoane, apartinand tarilor Uniunii;

marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, alte embleme, sigle, initiale sau denumiri care apartin organizatiilor internationale interguvernamentale din care face parte une sau mai multe tari ale Uniunii.

In afara motivelor enumerate anterior o marca este refuzata la inregistrare daca:

este identica cu o marca anterioara, iar produsele sau serviciile pentru care inregistrarea marcii a fost ceruta sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;

este identica cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioara este protejata, daca exista un risc de confuzie pentru public;

este similara cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii identice sau similare, daca exista un risc de confuzie pentru public, incluzand si riscul de asociere cu marca anterioara;

este identica sau similara cu o marca notorie in Romania pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de inregistrare a marcii;

este identica sau similara cu o marca notorie in Romania pentru produse sau servicii diferite de cele la care se refera marca a carei inregistrare este ceruta si daca, prin folosirea nejustificata a acesteia din urma, s-ar putea profita de caracterul distinctiv sau de renumele marcii notorii ori aceasta folosire ar putea produce prejudicii titularului marcii notorii.

Dreptul la marca apartine persoanei fizice sau juridice care a depus prima, in conditiile legii, cererea de inregistrare a marcii.

Inregistrarea marcii produce efecte cu incepere de la data depozitului national reglementar al marcii, pentru o perioada de 10 ani.

La cererea titularului, inregistrarea marcii poate fi reinnoita la implinirea fiecarui termen de 10 ani, cu plata taxei prevazute de lege.

Cererea de reinnoire a inregistrarii marcii poate fi facuta inainte de expirarea duratei de protectie in curs, dar nu mai devreme de trei luni inainte de expirarea acestei durate.

Drepturile asupra marcii pot fi transmise prin cesiune cu titlu oneros sau gratuit percum si prin licenta, oricand in cursul duratei de protectie a marcii.

Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra marcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este inregistrata sau numai pentru o parte din acestea, cesiunea, chiar partiala, nu poate limita teritorial folosirea marcii pentru produsele sau serviciile la care se refera.

Titularul marcii poate, in baza unui contract de licenta, sa autorizeze tertii sa foloseasca marca pe intreg teritoriul Romaniei sau pe oparte a acesteia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost inregistrata.

Licentele pot fi exclusive sau neexclusive.

Titularul marcii poate invoca drepturile conferite de marca impotriva licentiatorului care a incalcat clauzele contractului de licenta, in ceea ce priveste durata folosirii, aspectul marcii si natura produselor sau a serviciilor pentru care licenta a fost acordata, teritoriul pe care marca poate fi folosita, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licentiat sub marca care s-a acordat licenta.

Pe durata contractului de licenta de marca, licentiatul este obligat sa foloseasca, pentru produsele carora li se aplica marca, numai marca care face obiectul contractului de licenta, avand totusi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicand ca este fabricantul acestora.

Titularul unei marci anterioare, care cu stiinta a tolerat intr-o perioada neintrerupta de 5 ani folosirea unei marci posterior inregistrate, nu poate sa ceara anularea si nici sa se opuna folosirii marcii posterioare pentru produsele si serviciile pentru care marca posterioara a fost folosita, in afara de cazul in care inregistrarea marcii posterioare a fost ceruta cu rea-credinta.

Din punct de vedere al destinatiei lor marcile se impart in marci de fabrica si marci de comert, iar din punct de vedere al obiectului lor in marci de produse si marci de servicii.

Marcile de fabrica sunt destinate sa individualizeze pe producator, pe fabricant, pe cand cele de comert, pe distribuitorul produselor, pe comerciant.

O trasatura comuna caracterizeaza marcile de fabrica si de comert, si anume faptul ca atat unele cat si celelalte se refera la produse. Aceasta trasatura comuna a determinat reunirea lor intr-o categorie comuna, acea a marcilor de produse, categorie care este opusa, in functie de criteriul obiectului, marcilor de servicii menite sa identifice prestarile de servicii.

Modelele de utilitate, desenele si modelele industriale

Modelul de utilitate este o creatie care rezolva o problema tehnica, in special cu privire la forma constructiei, ambalarea unui produs si prezinta noutate pe plan mondial.

Desenele si metodele industriale sunt creatii de forma prin care se realizeaza individualizarea printr-un element estetic a produsdelor industriale.

Ca forme de creatie intelectuala desenele si modelele industriale, reprezinta o modalitate de manifestare a esteticii industriale contribuind atat la orientarea cererii consumatorilor dar si la sporirea valorii comerciale a produselor.

Desenele sunt ansambluri de linii si culori care produc un efect decorativ nou, iar modelele sunt forme sau aspecte plastice care se realizeaza pe suprafete plane ori in spatiu.

Dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare apartine autorului desenului sau modelului industrial ori succesorului sau in drepturi pentru desenele si modelele industriale create in mod independent. Se considera desen sau model industrial creat in mod independent, desenul sau modelul industrial care nu a fost realizat ca urmare a unor contracte cu misiune creativa sau de catre salariati in cadrul atibutiilor de serviciu.

In cazul in care desenul sau materialul industrial este rezultatul unui contract cu misiune creativa, dreptul la certificatul de inregistrare apartine persoanei care a comandat realizarea desenului sau modelului industrial, cu exceptia unor prevederi contractuale contrare.

Daca mai multe persoane au creat acelasi desen sau model industrial, independent una de alta, dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare apartine aceleia care a depus cea dintai cererea de inregistrare la OSIM.

Sunt excluse de la protectie desenele sau modelele industriale ale caror destinatie si aspect contravine ordinii publice sau bunelor maniere.

Numele comercial. Indicatiile de provenienta si denumirile de origine

Numele comercial este denumirea sub care este cunoscuta o intreprindere. El poate fi alcatuit din propriul nume, un prenume, numele unui tert sau o denumire fantezista. Dreptul la nume comercial se obtine prin prioritate de folosire.

Protectia numelui comercial se realizeaza prin intermediul actiunii in concurenta neloiala.

Indicatia de provenienta este o simpla mentiune cu privire la locul unde a fost realizat un produs.

Orice denumire geografica, de tara, de regiune si in general de un loc cunoscut poate constitui o indicatie de provenienta, cu conditia ca cel care o utilizeaza sa aiba intreprinderea efectiva, in regiunea sau locul indicat.

Indicatiile de provenienta pot fi folosite pentru orice fel de produse, fabricate sau naturale, si nu au semnificatia unei garantii de calitate. Ele urmaresc prin indicarea provenientei produsului sa evite inducerea in eroare a cumparatorilor si sa apere pe comercianti impotriva concurentei neloiale.

Protectia indicatiilor de provenienta se realizeaza prin actiunea in concurenta neloiala.

Denumirile de origine sunt mentiuni care indica locul fabricarii unor produse de o calitate deosebita datorita conditiilor naturale ale solului, climei, etc.

Denumirile de origine sunt formate din denumiri geografice. Curent, denumirile de origine sunt folosite pentru identificarea produselor alimentare.

Concurenta neloiala

Comerciantii sunt obligati sa isi exercite autoritatea cu buna-credinta, potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale.

Este considerata ca fiind contrara uzantelor comerciale cinstite, utilizarea in mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutari unilaterale sau realizarii unor proceduri neloiale, abuzului de incredere, incitatii la delict si achizitionarii de secrete de catre terti care cunosteau ca respectiva achizitie implica astfel de practici de natura sa afecteze pozitia  comerciantilor concurenti pe piata.

Constituie secret comercial informatia care, in totalitate sau in conexarea exacta a elementelor acesteia, nu este in general cunoscuta sau nu este usor accesibila persoanelor din mediul care se ocupa in mod obisnuit cu acest gen de informatii si care dobandeste o valoare comerciala prin faptul ca este secreta, iar detinatorul a luat masuri rezonabile, tinand seama de circumstante pentru a fi mentinuta in regim de secret.

Reprezinta concurenta neloiala orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii.

Persoana care savarseste un act de concurenta neloiala va fi obligata sa inceteze sau sa inlature actul, sa restituie documentele confidentiale insusite in mod ilicit de la detinatorul lor legitim si, dupa caz, sa plateasca despagubiri.

BIBLIOGRAFIE

Stanciu D. Carpenaru-Dreptul civil. Drepturile de creatie intelectuala, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de drept

Yolanda Eminescu-Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994

Yolanda Eminescu-Tratat de proprietate industriala, vol.1, Editura Academiei, Bucuresti, 1982

4. Aurelia Ionascu, Nicolae Comsa, Mircea Muresan- Dreptul de autor, Editura Academiei, Bucuresti, 1969

5. Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale -Introducere in proprietatea intelectuala, Editura Rosetti, Bucuresti, 2001

6. Ioan Macovei-Protectia creatiei industriale, Editura Junimea, Iasi, 1984

7. Cristinel Murzea-Notiuni de proprietate intelectuala, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2000