Capacitatea civila a persoanei juridice

Capacitatea civila a persoanei juridice

§. 1. Notiune, structura

Prin capacitate civila a persoanei juridice intelegem aptitudinea acesteia de a fi subiect de drept, adica aptitudinea de a avea drepturi, obligatii civile si de a incheia acte juridice civile proprii[1]. Capacitatea civila coexista alaturi de capacitatea specifica persoanei juridice in alte ramuri de drept. Relatia intre capacitatea juridica si capacitatea civila a persoanei juridice este de tipul parte-intreg. Capacitatea civila este elementul care defineste calitatea de subiect de drept civil. Existenta ei face posibila integrarea persoanei juridice in circuitul civil in nume propriu si atingerea scopului propus.

In structura capacitatii civile se disting doua elemente - capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Persoana juridica are vocatia de a dobandi drepturi si obligatii civile si totodata are aptitudinea de a-si exercita drepturile, respectiv de a-si asuma obligatiile. Cele doua componente se integreaza orga­nic in continutul capacitatii civile, ca o unitate nepartajabila.

§.2. Capacitatea de folosinta

Notiune, caractere juridice

Desemnata adesea si prin sintagma capacitate subiectivala, capacitatea de folosinta reprezinta "aptitudinea generala si abstracta a persoanei juridice de a avea drepturile si obligatiile care se circumscriu scopului avut in vedere la infiintarea ei'[2].

Caracterele juridice ale capacitatii de folosinta a persoanei juridice sunt similare cu cele ale persoanei fizice, cu unele nuante.

Capacifatea de folosinta este legala, adica isi gaseste consacrarea in lege sub aspectul inceputului, continutului si incetarii.

Persoana juridica nu poate incheia acte juridice prin care sa-si instraineze capacitatea de folosinta, dupa cum nu poate renunta la aceasta, in tot sau in parte, sub sanctiunea nulitatii.

Capacitatea de folosinta este, din acest punct de vedere, inalienabila.

Enuntarea acestui caracter necesita doua precizarii:

instrainarea sau cedarea capacitatii de folosinta nu se confunda cu posibi­litatea de instrainare sau renuntare la un drept subiectiv;

inalienabilitatea nu este incompatibila cu delegarea de atributii si cu imputernicirea organelor de conducere in vederea incheierii de acte juridice in numele persoanei juridice - probleme care tin de valorificarea capacitatii de exercitiu.

Persoana juridica are aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile, fara ca legea sa faca vreo enumerare limitativa. Spunem, in acest sens, ca subiectul de drept are capacitate de folosinta generala.

Aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile nu poate suferi ingradiri, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Capacitatea de folosinta este intangibila, iar stabilirea limitelor sale este atributul exclusiv al legii si este subordonata principiului specialitatii.

Specialitatea capacitatii vine in completarea generalitatii si da expresie aptitudinii de a avea doar acele drepturi si obligatii civile care servesc realizarii scopului persoanei juridice.

Inceputul capacitatii de folosinta

Momentul din care persoana juridica are capacitate de folosinta difera, dupa cum este in discutie capacitatea deplina ori capacitatea restransa.

Capacitatea de folosinta restransa este prezenta sub doua forme, cu preci­zarea ca acestea nu se intalnesc la toate persoanele juridice:

a) capacitatea de folosinta anticipata semnifica existenta acelor drepturi si obligatii civile necesare dobandirii personalitatii juridice;

b) capacitatea de folosinta reziduala7 apare ca indispensabila desfasurarii procesului de desfiintare a persoanelor juridice prin dizolvare urmata de lichidare.

Inceputul capacitatii de folosinta restransa. Facem distinctie intre capa­citatea de folosinta anticipata si cea reziduala.

a) Capacitatea de folosinta anticipati incepe odata cu indeplinirea primului act de constituire a viitoarei persoane juridice. Textul art. 33 alin, (3) din Decretul nr. 31/1954 prevede: "Cu toate acestea, chiar inainte de data inregistrarii, ori de data indeplinirii celorlalte cerinte ce ar fi prevazute, persoana juridica are capacitate chiar de la data actului de infiintare, cat priveste drepturile constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a oricarei masuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai intrucat acestea sunt cerute pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil'.

Inceputul capacitatii de folosinta anticipata este, dupa caz, data actului de dispozitie al organului competent, a actului de constituire ce urmeaza a fi recunoscut, ori a actului de constituire sau infiintare, care va fi autorizat.

b) Capacitatea de folosinta reziduala debuteaza odata cu primul act de lichidare a persoanei juridice.

Inceputul capacitatii de folosinta deplina. Dobandirea personalitatii juri­dice marcheaza inceputul deplinei capacitati de folosinta. Acest moment este diferit, de la o categorie de persoane juridice la alta:

persoanele juridice supuse inregistrarii dobandesc capacitate de folosinta de la data inregistrarii lor;

persoanele juridice nesupuse inregistrarii vor avea capacitate de folosinta de la data actului de dispozitie care le infiinteaza; de la data actului de infiintare; de la data autorizarii infiintarii sau de la data indeplinirii oricarei alte cerinte legale in acest scop;

daca persoana juridica este supusa atat inregistrarii (de regula, la organul fiscal) cat si inmatricularii (la registrul comertului), relevant pentru dreptul civil este acest din urma moment.

3. Confinutul capocitatll de folosinta

In procesul de constituire a persoanei juridice, precum si pe timpul lichidari, subiectul de drept are drepturi si obligatii subordonate scopului infiintarii, respectiv lichidarii. Intre cele doua momente, capacitatea de folosinta este specializata, potrivit prevederilor actului constitutiv.

A.    Capacitatea de folosinta restransa. Continutul capacitatii este diferit
pentru capacitatea de folosinta anticipata si pentru cea reziduala.

continutul capacitatii anticipate de folosinta consta, potrivit unei opinii, in asumarea obligatiilor in vederea infiintarii valabile a persoanei juridice. In opinia contrara, pe care o socotim intemeiata, recunoasterea capacitatii de folosinta anticipate isi indeplineste menirea doar daca include, alaturi de obligatii si drepturile: atat activul, cat si pasivul sunt subordonate aceluiasi obiectiv - nasterea valabila a persoanei juridice.

capacitatea de folosinta reziduala implica exercitarea drepturilor si asumarea obligatiilor impuse de atingerea unui scop bine conturat: finalizarea procesului de desfiintare a persoanei juridice ca subiect de drept. Lichidatorilor le revine sarcina de a urmari plata datoriilor, executarea creantelor, inde­plinirea masurilor de publicitate si a formalitatilor de radiere. Ei nu vor putea, in nici un caz, in numele persoanei juridice, sa isi asume obligatii noi, ori sa dobandeasca drepturi care exced acestui scop.

B.    Capacitatea de folosinta deplina. Capacitatea deplina de folosinta desemneaza ansamblul drepturilor subiective si obligatiilor pe care le poate avea persoana juridica. Limitele continutului capacitatii de folosinta sunt determinate prin actul de constituire a persoanei juridice, cu respectarea stricta a unor reguli.

Intai de toate, persoana juridica poate fi titulara drepturilor si obligatiilor civile patrimoniale, dar si a drepturilor si obligatiilor care nu se circumscriu patrimoniului.

Continutul capacitatii de folosinta prezinta particularitati in cazul persoanei juridice.  

Mentionam cateva dintre notele specifice, cu referire la anumite persoane juridice.

a. in ceea ce priveste drepturile si obligatiile patrimoniale:

(a) in materia drepturilor reale, retinem:

- titularii dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile administrativ-teritoriale. Bunurile de uz sau de interes public national alcatuiesc domeniul public al statului, iar cele de interes local sau judetean constituie domeniul public al unitatilor teritoriale.

Principalele dispozitii care detaliaza regimul proprietatii publice se gasesc in Constitutie (art 136 alin. 3), in Legea nr. 213/1998, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si Legea fondului funciar nr. 18/1991;   

statul si unitatile administrativ-teritoriale exercita dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat. Regimul juridic al domeniului privat este supus dreptului comun, intrucat in privinta proprietatii private, legea nu distinge in raport de calitatea titularului;

potrivit Constitutiei, Legii nr. 213/1998 si Legii nr. 219/1998 privind regi­mul concesiunilor, statul si unitatile au dreptul de a da in administrare bunurile domeniului public. Dreptul de administrare confera titularului (regie autonoma, institutie publica s,a.) prerogativele posesiei si folosintei bunurilor publice, in puterea proprietarului. in conditiile actului constitutiv si in anumite limite, dreptul de administrare poate include si atributul dispozitiei materiale;

durata uzufructului nu poate depasi 30 de ani daca titularul sau este o persoana juridica - art. 559 C. civ.';

(b) in materie obligationala:

- statul poate accepta donatii in conditiile Decretului nr. 478/1954; unita­tile administrativ-teritoriale pot accepta donatii si legate cu sarcini cu votul majoritatii consilierilor locali sau judeteni, dupa caz (art. 123 alin. 3 din Legea nr. 215/2001);

persoanele juridice mentionate au dreptul de a instraina si de a da in concesiune sau locatiune bunurile domeniului lor public sau privat;

asociatiile si fundatiile de utilitate publica pot avea dreptul de a li se atribui in folosinta gratuita bunurile proprietate publica (art. 41 din O.G. nr. 26/2000, modificata);

pe termen limitat, statul are dreptul de a da in folosinta gratuita imobile din patrimoniul sau, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitati de binefacere sau de utilitate publica ori serviciilor publice (art. 17 din Legea nr. 213/1998);

obligatia de despagubire a proprietarilor si a titularilor altor drepturi reale functioneaza in ipoteza exproprierii imobilelor, atunci cand utilitatea publica se declara pentru lucrari de interes national sau local (art. 44 alin. 3 din Consti­tutie, art. 1, art. 5 si art. 7 din Legea nr. 33/1994);

statul are obligatia de a repara prejudiciul cauzat in conditiile art. 504 C. proc. pen. Persoana condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a comis fapta sau ca acea fapta nu exista. Este in drept sa actioneze si cel care a fost arestat, iar ulterior, pentru motivele aratate, a fost scos de sub urmarire penala sau a fost achitat;

statului ii revine indatorirea de a raspunde pentru incalcarea dispozitiilor C.E.D.O. In temeiul Conventiei, Curtea europeana a Drepturilor Omului poate fi sesizata cu doua categorii de cauze: cereri interstatale (statul semnatar, care invoca un prejudiciu, se indreapta cu actiune in pretentii impotriva unui alt stat semnatar) si cereri individuale, formulate de persoane fizice sau persoane juridice non guvernamentale, care alega violarea de catre un stat participant la Conventie a unor drepturi ocrotite de aceasta. in urma ratificarii de catre Parlament, Conventia face parte din dreptul nostru intern. Cu titlu de exemplu, Curtea a pronuntat o serie de hotarari prin care a dispus obligarea statului roman la repararea prejudiciului adus reclamantilor, in materia proprietatii (Vasilescu contra Romaniei, Brumarescu contra Romaniei), libertatii de exprimare a jurnalistilor (Dalban contra Romaniei), respectarii vietii private (Rotam contra Romaniei), drepturilor si obligatiilor rezultate din raporturi de familie (Ignaccolo-Zenide contra Romaniei) s.a.

(c) in materie succesorala, art, 477 C. civ., raportat la art. 25 din Legea nr. 213/1998 prevede ca averile vacante si fara stapan, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori sau ale caror mosteniri sunt lepadate, intra in domeniul privat. In lipsa de succesori legali ori testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului (art. 680 C. civ.). Statul are aptitudinea de a dobandi bunuri si in calitate de legatar.

b. Drepturile extrapatrimoniale nu sunt recunoscute exclusiv persoanelor fizice. Daca persoana fizica poate fi titulara unui spectru foarte larg de drepturi nepatrimoniale, domeniul drepturilor extrapatrimoniale de care poate dispune persoana juridica se analizeaza in stransa legatura cu specialitatea capacitatii de folosinta. Persoana juridica nu poate revendica dreptul la viata, dreptul la integritate corporala, dreptul la sanatate, dreptul la libera circulatie. In schimb, se poate prevala de nesocotirea dreptului la denumire, sediu, emblema, marca. In baza dispozitiilor Legii nr. 11/1991 comerciantul-persoana juridica este in drept sa se adreseze instantei de judecata cu actiune in repararea prejudiciului material sau moral. In materia dreptului muncii se admite posibilitatea com­pensarii daunelor morale pricinuite persoanei juridice in cazul grevei nelegal declarate sau continuate.

Persoana juridica poate dispune numai de acele drepturi si obligatii, patrimoniale ori extrapatrimoniale, care sunt necesare infaptuirii scopului legal sau statutar. Orice act juridic contrar scopului este lovit de nulitate absoluta.

C.  Principiul specialitatii capacitatii de folosinta. Consacrat in vechea Lege nr 21/1924 pentru persoanele juridice principiul a fost reluat in Decretul nr. 31/1954, in termenii urmatori: "Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi si obligatii care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul' (art. 34).

Continutul capacitatii de folosinta depline, privit prin prisma principiului specialitatii poate fi redat in termenii urmatori:

- specialitatea este incidenta doar actelor juridice; "acestui principiu ii scapa aria drepturilor si obligatiilor civile care au ca izvor legea (care, prin ipoteza nu pot fi contrare sccopuluii persoanei juridice) si faptul juridic stricto sensu (cum este delictul civil spre exemplu)"[3].

- in sfera principiului specialitatii intra nu numai drepturile subiective civile la care legiuitorul face referire expresa, dar si obligatiile corelative acestora;

- capacitatea de folosinta difera, in functie de scopul pentru care a fost creat fiecare subiect de drept;

capacitatea de folosinta nu ramane intotdeauna invariabila pe parcursul existentei persoanei juridice. Modificarea scopului antreneaza modificarea corespunzatoare a continutului capacitatii de folosinta: scopul persoanei juridice absorbante poate deveni mai cuprinzator in urma procesului de reorganizare; odata cu intrarea in faza lichidarii, capacitatea de folosinta se va aprecia in functie de operatiunile necesare acesteia s.a.;

incalcarea principiului specialitatii atrage, in planul dreptului civil, nulitatea absoluta a actelor incheiate cu nesocotirea acestuia;

continutul capacitatii de folosinta a statului nu se confunda cu continutul capacitatii de folosinta a persoanelor juridice de stat.

4. Incetarea capacitatii de folosinta

Pierderea aptitudinii de a avea drepturi si obligajii civile necesita unele distinctii.

Capacitatea de folosinta anticipata inceteaza ca si consecinta fireasca a dobandirii capacitatii de folosinta depline, de la data inregistrarii, inscrierii, inmatricularii sau de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de admitere a inregistrarii, dupa caz.

incetarea capacitatii de folosinta deplina, situatie nereglementata expres de lege, are loc odata cu incetarea fiintei persoanei juridice. Momentul in care persoana juridica dispare ca subiect de drept marcheaza incetarea capacitatii de folosinta.

Capacitatea reziduala ia sfarsit odata cu radierea persoanei juridice din registrul in care era inmatriculata.

Sanctiunea incalcarii normelor care reglementeaza capaci­tatea de folosinta

Doctrina mentioneaza doua situatii in care aceste norme pot fi ignorate:

- actul juridic este incheiat in lipsa capacitatii de folosinta (de exemplu, per­soana juridica da curs activitatilor preconizate in actul constitutiv inainte de a dobandi personalitate juridica si nu este vorba de acte necesare infiintarii valabile);

- actul juridic este perfectat in dispretul principiului specialitatii (art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954),

Sanctiunea care intervine este aceeasi - nulitatea absoluta, virtuala in primul caz si expresa in cel de-al doilea.

§.3. Capacitatea de exercitiu

Notiune, reglementare

Capacitatea civila de exercitiu a persoanei juridice reprezinta aptitudinea de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, incheind acte juridice civile prin organele sale de conducere. Persoana juridica participa la circuitul civil prin intermediul organelor anume desemnate prin actul de infiintare. Actele juridice sunt expresia manifestarilor de vointa, iar vointa este proprie individului. Persoana juridica este o entitate care nu are, in mod natural, o vointa proprie. Prin urmare, solutia adoptata de legiuitor este manifestarea vointei persoanei juridice cu mijlocirea persoanelor fizice care compun organul de conducere. Art. 35 din Decretul nr. 31/1954 este edificator: "(1) Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale. (2) Actele juridice facute de organele persoanei juridice in limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice insesi'.

Inceputul capacitatii de exercitiu

Spre deosebire de persoana fizica, dobandirea capacitatii de exercitiu a per­soanei Juridice nu este conditionata de procesul biologic de dezvoltare. intrucat premisa capacitatii de exercitiu este capacitatea de folosinta, momentul doban­dirii capacitatii de exercitiu coincide cu cel al dobandirii capacitatii de folosinta.

Continutul capacitatii de exercitiu

Dobandirea si exercitarea drepturilor, asumarea si executarea obligatiilor civile prin incheierea de acte juridice proprii dau expresie continutului capa­citatii de exercitiu a persoanei juridice. Organele colegiale sau unipersonale au rolul de a reprezenta subiectul de drept in raporturile cu tertii.

Principiile capacitatii de exercitiu.

Continutul capacitatii de exercitiu este guvernat de doua principii:

Pluralitatea organelor de conducere. Acest principiu are importante consecinte:

intre diferitele organe de conducere atributiile se cer a fi clar delimitate; art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 statueaza ca doar actele incheiate in limitele puterilor conferite sunt actele persoanei juridice insesi;

de regula, organul unipersonal reprezinta persoana morala in raporturile cu tertii - caz de reprezentare legala. Daca organul de conducere imputerni­ceste alte persoane, acestea vor avea calitatea de reprezentanti conventionali.

b) Principiul raspunderii persoanelor fizice care alcatuiesc organele de con­ducere ale persoanei juridice. Actele juridice incheiate de organul de condu­cere in limitele puterilor conferite obliga persoana juridica. Depasirea limitelor semnifica incheierea unor acte juridice care nu exprima vointa persoanei juridice.

In raporturile dintre persoana juridica si organul de conducere se aplica, prin asemanare, regulile mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare ori statut (art 36 din Decretul nr. 31/1954). Persoana juridica are dreptul de a stabili si modifica limitele imputernicirilor conferite organului, are dreptul de a-l revoca si de a-i da instructiuni cu privire la modul cum sa-i reprezinte interesele (in conditiile stabilite de structura organizatorica proprie a persoanei juridice). Dupa cum s-a afirmat, nu este vorba de un mandat propriu-zis, ci despre un raport juridic ce implica subordonarea mandata­rului fata de mandant, potrivit reglementarilor care statornicesc sistemul de control si de raspunderi ierarhice, propriu diferitelor categorii de organe indivi­duale si colective [].

In cadrul societatilor comerciale, de pilda, administratorii raspund pentru neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul de mandat, obligatii care le revin potrivit actului constitutiv, statutului, hotararilor adunarii generale sau legii. Regulile raspunderii civile devin incidente daca sunt intrunite conditiile acesteia. Daca fapta savarsita intruneste elementele constitutive ale infractiunii, este incidenta raspunderea penala.

In raporturile cu tertii, organul de conducere este insasi persoana juridica. Raspunderea pentru fapta proprie este reglementata in Decretul nr. 31/1954: "Faptele licite si ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica daca au fost savarsite cu prilejul indeplinirii functiei lor' (art. 35 alin. 3). Interpretam extensiv aceasta sintagma, cu includerea situatiilor in care organul de conducere a abuzat de functie, a deviat de la aceasta, sau functia a fost numai prilejul savarsirii faptei. Se cere conditia bunei credinte a victimei, in sensul necunoasterii imprejurarii ca organul persoanei juridice a abuzat de functie sau a deviat de la aceasta[4].

Daca fapta ilicita nu are legatura cu functia incredintata, nu poate fi consi­derata fapta persoanei juridice. In ipoteza in care persoana fizica actioneaza ca prepus al persoanei morale si nu ca organ al acesteia, raspunderea se va intemeia pe art. 1000 alin. (3) C. Civ.

Incetarea capacitatii de exercitiu.

Incetarea capacitatii de exercitiu a persoanei juridice. Asa cum am aratat deja, premisa capacitatii de exercitiu a persoanei juridice este capacitatea sa de folo­sinta, ceea ce inseamna ca ea nu poate exista dincolo de momentul la care capacitatea de folosin|a a incetat Cum capacitatea de folosinta a persoanei juridice inceteaza odata cu incetarea existentei persoanei juridice insesi inseamna ca acesta va fi si momentul incetarii capacitatii sale de exercitiu.

Sanctiunea nerespectarii regulilor privind capacitatea de exercitiu a per­soanei juridice.

Legea nu prevede expres care este sanctiunea nerespectarii regulilor privind capacitatea de exercitiu a persoanei juridice, ceea ce a atras o controversa sub acest aspect in literatura de specialitate si o practica judiciara neunitara. A fost astfel sustinuta atat teoria inopozabilitatii, fata de persoana juridica, a actului juridic incheiat cu nerespectarea regulilor privitoare la capacitatea sa de exercitiu cat si teza nulitatii (absoluta, dupa unii autori, relativa, dupl altii) acestui act juridic.

Se considera ca sanctiunea care trebuie sa intervina este nuli­tatea relativa a actului juridic (nesocotirea regulilor privind capacitatea de exercitiu a actului juridic constituie o incalcare a conditiilor de fond ale actului juridic, dar inte­resul protejat este unul particular, al unei anumite persoane juridice). Aceasta nulitate este una virtuala[5].