Competenta si felurile ei

COMPETENTA SI FELURILE EI

Categoria juridica de competenta

O cauza penala nu poate fi solutionata de oricare organ de urmarire penala sau instanta de judecata. In consecinta, este necesar sa se delimiteze drepturile si obligatiile acestor organe judiciare intre ele, respectiv sa se circumscrie competentele lor.

Competenta penala consta in capacitatea unui organ judiciar de a indeplini acte procesuale care sa fie valabile si sa produca toate efectele prevazute de lege.

Notiunea de competenta poate fi privita in doua sensuri: fie sub aspectul capacitatii pe care o are un organ judiciar de a se ocupa de o anumita cauza, fie a insusirii pe care o are o cauza penala de a fi data in atributiunile unui organ judiciar.

Reglementarea competentei in dreptul procesual roman se bazeaza pe urmatoarele doua reguli principale:

- asigurarea unei ample cuprinderi de atributii organelor judiciare la care cetatenii au acces cel mai usor. In acest sens, trebuie remarcat faptul ca in materia urmaririi penale organul de competenta generala avand atribuite cele mai numeroase cauze este organul de cercetare al politiei judiciare, iar in materia judecatii - judecatoria. Ambele organe au o competenta foarte larga, cuprinzand toate cauzele care nu sunt date in mod expres de lege in competenta altor organe.

- ridicarea calitatii activitatii procesuale prin atribuirea cauzelor mai complexe sau dificile unor organe superioare avand o calificare mai inalta. Sunt de semnalat in acest sens, atribuirea in competenta de urmarire obligatorie a procurorului, a cauzelor prevazute in art.209 C.p.p., precum si trecerea in competenta tribunalelor si a curtilor de apel a judecarii, in prima instanta, a unor cauze mai deosebite.

Formele fundamentale ale competentei

Cauzele penale sunt extrem de variate prin natura sau gravitatea faptelor savarsite, locul unde ele au fost comise ori persoana faptuitorului, iar atributiile functionale, specializarea si gradul mai mult sau mai putin ridicat de profesionalitate a fiecarui organ judiciar constituie factori de care trebuie sa se tina seama in distribuirea cauzelor penale intre diversele organe judiciare.

Repartizarea cauzelor penale si a activitatilor procesuale intre organele judiciare impune folosirea conceptului de forma a competentei. Formele competentei reprezinta criteriul sau modalitatea in functie de care se diferentiaza capacitatea organelor judiciare de a urmari sau judeca diversele cauze penale.

In teoria procesuala unele din formele competentei sunt considerate fundamentale. Constituie, dupa opinia noastra, forme fundamentale ale competentei acelea care sunt necesare pentru determinarea concreta a competentei unui organ judiciar intr-un caz dat. Reprezinta asemenea forme fundamentale competenta functionala, competenta materiala si competenta teritoriala, acestea nelipsind din sfera de competente a nici unui organ judiciar. Competentele fundamentale sunt intotdeauna si concurente intrucat organul judiciar trebuie sa fie competent in acelasi timp dupa functiune, dupa materie si dupa teritoriu pentru fiecare cauza.

Criterii cu o pondere mai redusa duc si la alte forme ale competentei care fac ca in lege, in doctrina sau in practica judiciara sa se vehiculeze si alte numeroase forme sau categorii ale competentei. Astfel, se face referire la competenta personala, speciala sau exceptionala.

Competenta functionala (ratione officii) este determinata de atributiile specifice conferite de lege organelor judiciare in desfasurarea procesului penal si de modul particular in care se realizeaza activitatea procesuala in diferitele faze sau etape ale cauzei ori in raport de caracterul deosebit al unor institutii.

Din acest punct de vedere a cerceta inseamna altceva decat a trimite in judecata, dupa cum efectuarea urmaririi penale intr-o cauza penala este cu totul diferit de a judeca. Din aceleasi considerente a solutiona un litigiu penal pe calea judecatii are o alta semnificatie decat rezolvarea unei cereri de stramutare sau a unei cereri de reabilitare.

Competenta functionala isi gaseste ratiunea in regula obiectiva a diviziunii muncii in general si in regula subsecventa a specializarii in particular care sta si la baza stabilirii atributiunilor functionale distincte conferite organelor judiciare.

Diversele activitati sunt indeplinite in cadrul procesului penal de organe diferentiate, avand atributiuni deosebite. Cercetarea este efectuata de anumite organe, in timp ce supravegherea urmaririi revine in atributiile altui organ; nici un organ de cercetare nu poate sesiza instanta la terminarea urmaririi penale, trimiterea in judecata fiind data numai in competenta procurorului; anumite organe judeca o cauza in prima instanta si altele in apel sau in recurs; exista organe care nu realizeaza decat unele forme procesuale, neavand alte atributiuni functionale (de exemplu: judecatoriile nu judeca decat in prima instanta) dupa cum sunt cazuri cand o anumita activitate este data in competenta functionala exclusiva numai a unui singur organ (de exemplu: judecarea recursurilor in interesul legii, este de competenta exclusiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar promovarea recursului in interesul legii se face numai de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie).

Competenta materiala (ratione materiae) este determinata de obiectul cauzei penale, adica de faptul juridic care a produs conflictul de drept penal si in legatura cu care se desfasoara activitatea judiciara.

Organele judiciare sunt organizate ierarhic intr-un sistem de mai multe trepte. Prima problema care se pune in legatura cu orice cauza penala este de a se determina nivelul organului care are dreptul, respectiv obligatia, de a desfasura activitatea procesuala. Astfel, este necesar a se stabili daca o cauza urmeaza a fi judecata de judecatorie, de tribunal, curtea de apel sau Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin aceasta determinare pe linie verticala, se circumscrie si stabileste competenta materiala.

Competenta materiala determina organul competent sa solutioneze o cauza penala, dintre organele penale de grade deosebite.

Criteriile care se au in vedere la stabilirea competentei materiale pot fi multiple. Dintre acestea cele mai insemnate sunt natura si gravitatea infractiunii ori complexitatea cauzei penale. Tinand seama de astfel de criterii legea a dat: infractiunile de dezertare sau insubordonare in competenta instantelor militare si nu a celor civile; infractiunea de omor in competenta tribunalului si nu a judecatoriilor; infractiunile de dare si luare de mita ori trafic de influenta in competenta de urmarire exclusiva a procurorului si nu a organelor de cercetare penala etc.

In reglementarea competentei materiale se folosesc diverse sisteme de determinare dintre care amintim cateva mai importante.

Determinarea generala se face pe grupe sau categorii mari de infractiuni, in mod generic si fara o individualizare sau enumerare a acestora. De exemplu art.25 C.p.p. prevede ca judecatoria judeca in prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date in competenta altor instante. Determinarea individuala se face printr-o circumscriere precisa a cauzelor. De exemplu art.27 pct.1 lit.a si art.28¹ pct.1 lit.a-d C.p.p. enumera expres toate infractiunile care intra in competenta tribunalului, respectiv curtii de apel, ca prima instanta. In majoritatea legislatiilor exista si o reglementare care combina cele doua sisteme, posibilitatile mergand de la indicarea exhaustiva a tuturor infractiunilor dintr-o competenta si pana la categorii determinate in particular de anumite criterii cum ar fi de exemplu latura subiectiva conjugata cu urmarile infractiunii (infractiuni savarsite cu intentie avand ca urmare moartea unei persoane - art.27 pct.1 lit.b C.p.p.).

In mod obisnuit, competenta instantei penale este precis delimitata numai sub raportul laturii penale, actiunea civila putand fi alaturata ori de cate ori se urmareste repararea prejudiciului izvorat din fapta penala care formeaza obiectul cauzei.

Respectarea competentei materiale este necesara pentru ca numai astfel se realizeaza, in cadrul sistemului de organe, activitatea procesuala la nivel corespunzator. Intrucat ierarhizarea organelor este strict stabilita de lege, abaterea de la dispozitiile care reglementeaza competenta materiala nu este ingaduita. De aceea unii autori au dat acestei competente denumirea de competenta absoluta.

Competenta teritoriala (ratione loci) este competenta in a carei determinare s-a tinut seama de elementele generale de ordin spatial (teritorial) aratate in art.30 C.p.p. (locul savarsirii infractiunii, locul prinderii infractorului, locul unde locuieste infractorul sau persoana vatamata) sau de unele localizari speciale aratate in art.31 C.p.p. (infractiuni savarsite in strainatate ori la bordul unor nave sau aeronave).

Existenta competentei teritoriale se justifica avandu-se in vedere cel putin doua ratiuni. Prin impartirea teritoriului tarii in circumscriptii judiciare, fiecare organ judiciar a fost abilitat in anumite limite spatiale, fara suprapuneri sau imixtiuni in activitatea altor organe. Pe de alta parte, competenta intr-o situatie data nu se poate determina numai dupa criteriul material, intrucat prin acesta se stabileste doar gradul organului competent, or exista numeroase organe care sunt intre ele la acelasi nivel. Pentru stabilirea exacta a competentei este nevoie si de o determinare pe linie orizontala, realizata intre organele de acelasi grad. Aceasta determinare se face in cadrul competentei teritoriale.

Competenta teritoriala determina organul competent sa solutioneze o cauza penala dintre organele penale de acelasi grad.

Alte forme si categorii de competenta

Competenta personala (ratione personae). Competenta poate fi determinata si de calitatea faptuitorului. In acest caz, stabilirea competentei se face avand in vedere calitatea sau starea unei persoane (intuite persoanae), aceasta atragand si denumirea competentei respective. Astfel, calitatea de militar a faptuitorului determina judecarea lui de catre instantele militare, iar calitatea de judecator la judecatorie atrage competenta de judecata a curtii de apel.

Calitatea celorlalte parti din proces este irelevanta din punctul de vedere al determinarii competentei personale cu exceptia instantelor pentru minori si familie (art.41 din Legea nr.304/2004).

Competenta personala nu exclude egalitatea cetatenilor in fata legii.

Imunitatile de jurisdictie prevazute in Constitutia Romaniei in art.96, art.72 si art.109, pentru seful statului, deputati, senatori si membrii guvernului au implicatii judiciare si in domeniul competentei. Pentru persoanele avand calitatile indicate normele constitutionale prevad o competenta personala; in cazurile aratate dreptul de a judeca revine exclusiv Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Persoanele isi pot modifica in timp calitatea; o persoana poate avea o anumita calitate in momentul savarsirii infractiunii si alta in momentul urmaririi, respectiv judecarii cauzei.

In determinarea competentei personale hotarator este momentul cand s-a savarsit infractiunea. De aceea, urmeaza a se observa totdeauna calitatea pe care o are faptuitorul in momentul comiterii infractiunii.

Dobandirea calitatii dupa savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei (art.40 alin.2), cu exceptia infractiunii savarsite de persoanele mentionate in art.29 pct.1.

Daca infractorul in momentul savarsirii infractiunii are o calitate care atrage o competenta personala, aceasta se pastreaza chiar daca inculpatul nu mai are acea calitate dupa savarsirea infractiunii. Totusi, competenta se mentine, desi s-a pierdut calitatea, daca: a) fapta are legaturi cu atributiunile de serviciu ale faptuitorului; b) s-a dat o hotarare care a rezolvat cauza in prima instanta (art.40 alin.1).

Competenta speciala este competenta pe care o au organele special infiintate in legatura cu infractiuni dintr-un anumit domeniu si care de regula necesita o specilizare (ex. in cadrul Ministerului Public se organizeaza si functioneaza Parchetul National Anticoruptie specializat in combaterea infractiunilor de coruptie. Atributiile Parchetului National Anticoruptie au fost stabilite prin O.U.G. nt.43/2002 aprobata prin Legea nr.503/2002).

Competenta este speciala cand se incredinteaza, unor organe judiciare speciale atributia de a urmari sau judeca o cauza penala pentru care legea are in vedere o protectie speciala.

Art.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara enumera intre instantele din tara noastra si tribunalel specializate, iar in art.35 sunt mentionate tribunalele pentru minori si familie ca tribunale specializate.

Competenta speciala nu trebuie confundata cu competenta organelor de cercetare penala speciale.

Organele de cercetare penala speciale prevazute in art.208 C.p.p. in majoritatea cazurilor urmaresc invinuitii sau inculpatii nu in virtutea unei competente speciale ci avand in vedere calitatea persoanei cercetate. De exemplu, ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor sau de catre sefii comenduirilor de garnizoana cerceteaza anumite persoane, in primul rand pentru ca au calitatea de militari si nu avand in vedere infractiunea savarsita.

In materia judecatii o competenta speciala revine sectiilor maritime si fluviale ale tribunalelor si curtilor de apel (art.33-34 din Legea nr.304/2004 stabileste competenta acestor sectii).

Instantele militare prezinta competenta speciala cel mai frecvent in conexiune cu competenta personala.

Competenta poate fi influentata uneori de imprejurari cu totul exceptionale cum ar fi: starea de razboi, starea de asediu sau alta situatie cu totul deosebita. Aceste imprejurari pot determina ca o cauza sa fie luata din competenta obisnuita a unui organ si data in mod exceptional si pentru perioada de timp cat dureaza situatia exceptionala, in competenta altui organ. Prin natura sa, competenta exceptionala are un caracter temporal (vremelnic).

Jurisdictia indeplinita de aceste organe este admisa de lege numai in mod exceptional motiv pentru care in doctrina multi autori au folosit in desemnarea categoriilor juridice corespunzatoare si denumirea de competenta extraordonara.

Constitutia Romaniei prin art.126 alin.5 teza I interzice infiintarea de instante extraordinare.