Miscarile de aparat

Atunci cand cadrele nu sunt fixe (camera fiind fixata pe un trepied), ele sunt dinamice, obtinute prin urmatoarele miscari de aparat:

Transfocarea este operatia prin care camera apropie sau indeparteaza obiectul filmarii (zoomul din tehnica numerica este un caz particular de transfocare). Prin transfocare cadrul se poate strange sau largii, trecand de la cadrul general la prim-plan, si invers. Transfocarea se poate obtine, in limite restranse apropiind sau indepartand camera sau de obicei, mult mai eficient, prin actionarea obiectivului fotografic. Cand apropierea se executa brusc, efectul obtinut se numeste transfocare-pumnal.

Panoramarea (stanga-dreapta sau sus-jos). Se poate executa intre extremitati, sau incepand dintr-un cadru static sau urmarind un personaj. Exista panoramare circulara (360s).

Raff-ul este panaromarea brusca, pe o portiune a cadrului, cand se obtine o imagine neclara a persoanelor si obiectelor "vazute", si cand se obtine o puternica senzatie de dinamism.

Travelling-ul este filmarea din miscarea platoului. In cinematografie acesta se realizeaza prin utilizarea unei cai de rulare. Pe platoul de televiziune nu sunt necesare sinele deoarece camerele de luat vederi se pot misca relativ usor. O forma speciala de travelling este filmarea de pe masina-operator, care se face la viteze mari.

Filmarea de pe macara (macarua este un brat urias terminat cu o platforma pentru camera si operator, si care executa miscari complexe)

Schimbarea de scharf. Scharf-ul este claritatea obiectivului camerei. Cand imaginea este confuza, tulbure, spunem ca ea este "unscharf",cu  obiectivul insuficient reglat. Ca procedeu, schimbarea de scharf poate creea iluzia de relativ dinamism, de miscare in cadru, chiar daca nu se misca nimic. Schimbarea de scharf consta in schimbarea accentului claritatii imaginii. Fara nici o miscare de aparat si fara miscarea personajelor din cadru, numai prin schimbarea focalizarii, personajele trec de la ipoteza de claritate de imagine la cea de imagine confuza si invers, creandu-se un efect de dinamism relativ.

Modalitatile de filmare enumerate se practica totdeauna combinate pentru sporirea efectului vizual. Daca, de exemplu, unui unghi de filmare raccourci( pentru sublinierea inattimii ametitoare a unui "zgarie nori") i se adauga o panoramare de jos in sus( suficient de lenta), atunci, descoperirea treptata a dimensiunii pe verticala potenteaza efectul.

Rareori procedeele de filmare se regasesc necombinate, asa cum au fost prezentate aici din motive didactice. O problema a echipei de filmare este tocmai alegerea adecvata a procedeelor in combinarea lor.

Montajul

Este operatia prin care cadrele se leaga in secvente iar secventele in film (sau in emisiune). Montajul are o componenta cu puternic caracter original si de creativitate.Prin procedee de montaj se poate sugera ca doua actiuni se desfasoara concomitent si in paralel( montajul paralel ) sau ca intre o secventa si alta au trecut 20-30de ani din viata personajului( montajul prin elipsa ).

Exista, pentru montaj, reguli comune si pentru tehnologia de film si pentru cea de televiziune :

Montajul trebuie sa promoveze varietatea ofertei vizuale (in limitele oferite de materialul filmat ). Doua cadre cu acelasi subiect, filmate dintr-o pozitie aproape identica, se leaga nesatisfacator; continuitatea imaginii nu inseamna cvasiidentitatea unghiului de filmare sau a incadraturii ( acestea vor fi necesare doar in cazul unor trucaje cinematografice ). La filmare, sfarsitul unui cadru trebuie reluat putin in urmatorul cadru, chiar daca pozitia camerei s-a schimbat putin, pentru ca in montaj, legatura intre cele doua cadre sa se faca intr-un punct comun optim, care sa asigure continuitatea( fara saritura in montaj ).

Este interzisa (formal), pentru un montaj corect, saritura in montaj.Continuitatea este asigurata si de pastrarea directiei si de pastrarea sensului de miscare a camerei.

Este interzisa saritura peste ax.( Daca actiunea se deruleaza de la stanga la dreapta, atunci, in cadrul urmator, ea va fi urmarita tot de la stanga la dreapta ).

Este interzisa saritura in cadru.( Un cadru nu trebuie folosit la montaj daca el contine momentul de discontinuitate provocat de absenta unor fotograme ).Se va renunta la cadrul respectiv ( ca fiind rebut tehnic ) sau se va prelua cadrul doar in portiunea completa daca aceasta se justifica.

Experienta a consacrat urmatorul algoritm de executare a montajului:dupa filmare, filmul se trimite la laborator, unde se fac copii pentru montaj. La montaj,daca materialul are clacheta si sunet sincron, cadrele se pun in ordine conform numerelor de pe clacheta ( "cadrul x ,filmat y , unde y este numarul dublei variantei).

Se sincronizeaza imaginea cu sunetul, se aleg dublele mai bune si, in sfarsit, se trece la montajul propiu-zis, la legarea cadrelor unul de altul. In cazul filmelor fara clacheta sau fara cadre cu sunet sincron, cadrele se ordoneaza in functie de comentariu, daca acesta exista, sau se ordoneaza dupa scenariu sau dupa desfasuratorul indicat de realizator.

Pentru momentele de discontinuitate sau pentru a sugera trecerea timpului (elipsa), montajul foloseste "planuri de legatura" (planuri interme-diare ).

Legarea cadrelor nu se face totdeauna prin acelasi procedeu, ci in functie de efectul cautat :

Taietura - este cel mai des intrebuintata si consta in lipirea pur si simplu a doua cadre.Asigura un ritm normal (natural ) de receptare a succesiunii cadrelor.

Fondu'-ul consta in intunecarea imaginii la sfarsitul unui cadru si iluminarea treptata a urmatorului cadru care, parca apare din intuneric.

Au chaine-ul consta in suprapunerea ultimelor fotograme ale unui cadru peste primele din cadrul urmator. Acest procedeu ca si fondu-ul nu se recomanda pentru actiunile alerte (ele incetinesc ritmul povestirii); Ele dau rezultate in crearea unei anumite atmosfere, in secvente cu imagini cu tenta poetica, in cazul cadrelor lungi realizate prin miscari lente si complexe de aparat. Se mai numesc si procedee optice.

Stricarea scharf-ului: ultimele fotograme din cadru isi pierd claritatea, se trece la cadrul urmator tot cu scharf-ul stricat, apoi claritatea revine.

Stop-cadrul (imaginea "ingheata", ultima fotograma devenind o fotografie). Se utilizeaza mai ales in finalurile de film sau de emisiune.

O forma speciala de montaj este "montajul subliminal": intr-un cadru se introduce o fotograma straina temei tratate, care nu va fii perceputa niciodata separat, ca atare (ea este prezenta in fata ochilor doar 1/24 secunde). Fotograma respectiva bine aleasa si inserata cu atentie si cu intentie, poate crea senzatii sau induce stari diferite (anguasa, repulsie, sete, somn, simpatie pentru un candidat la alegeri, etc.). Modalitatea de montaj subliminal este interzisa si pedepsita de lege.

Montajul imaginii TV preia aceleasi reguli si procedee ca si cele de la tehnologia filmului pe pelicula.

Sunetul

Sunetul este principalul aliat al imaginii in demersul mesajului TV.

In televiziune, pentru emisiunile de tip artistic (serial, teatru TV, teleplay, spectacol muzical, sepctacol concurs, etc.) realizarea sunetului se face in priza directa. Pentru aceasta, platourile de filmare sunt izolate fonic, comenzile regizorale adresate operatorilor de imagini se transmit prin casti, interpretii isi invata rolurile si se trag atatea duble pana cand una este cel putin multumitoare.

Atunci cand emisiunea "iese" din sudio, inregistrandu-se in  decor natural se poate folosii filmarea in play-back.

Pentru tot ce inseamna publicistica TV (stiri, reportaje, interviuri, mese rotunde, documentare, anchete, etc.) play-back-ul este exclus, ca si post-sincronul.

Aici, sunetul este de patru categorii:

Sunetul sincron (persoana ce vorbeste in video)

Sunetul de ambianta (fundalul sonor)

Textul din off (comentariul reporterului)

Ilustratia muzicala.

Operatiunea de finisare a emisiunii prin care componentele (de mai sus) coloanei sonore se inbina si se dozeaza este mixajul.

Instrumentele de ordonare a filmarii

Moalitatile de anticipare si conturare a produsului final-filmul, sunt:

Ideea. Legislatia nationala si internationala a drepturilor de autor defineste si remunereaza aceasta forma (schitarea succinta-1-3 pagini dactilografiate-a unui punct de plecare pentru un viitor film artistic sau documentar). Astfel, pe genericul unor filme se poate citii: "dupa o idee de . ".

Subiectul este un pas inainte fata de idee (4-6 pagini), care cuprinde obligatoriu: actiunea in datele ei esentiale, personajele principale si pe acelea secundare indispensabile intelegerii faptelor si relatiilor dintre personaje, conflictul, deznodamantul.

Sinopsisul este o povestire mai ampla (12-18 pagini) care dezvolta subiectul, ordoneaza faptele cronologic, contine notatii asupra caracterului si aspectului fizic al personajelor cat si asupra naturii si intensitati conflictului si a manierei in care aceste elemente se vor structura pe ecran. Ideea, subiectul si sinopsisul sunt instrumente ce tin de munca scenaristului.

Scaleta de secvente-constituie impartirea sinopsisului intr-o suita de secvente ce urmeaza a devenii succesiunea secventelor principale ale viitorului film. Astfel, povestea este repartizata in momente-cheie care sunt amplasate in obiecte de filmare (locuri, decoruri naturale sau constituite). Pentru  producator, scaleta de secvente este un instrument eficace de control asupra proiectului.

Scenariul este textul (50-80pagini) care cuprinde in plus fata de elementele enumerate dialogul. Un scenariu profesional cuprinde:

Actiunea pe secvente

Toate personajele principale si secundare

Toate replicile rostite in film, sincron sau din off

Descrierea si / sau sugerarea elementelor care definesc personajele, natura lor fizica si interioara, relatiile dintre ele, reactiile lor la replici si la fapte

Descrierea si/sau sugerarea obiectelor de filmare (natuale sau constituite), punctarea elementelor care  determina atmosfera fiecarei secvente in parte.

Scenaristii cu experienta isi pot permite sugestii de regie si de montaj (miscarea personajelor in cadru, legatura de montaj, etc.)

Decupajul regizoral. Asa cum scaleta de secvente imparte naratiunea sinopsisului in secvente, decupajul regizoral compartimenteaza scenariul in cadre (planuri) precizand pentru fiecare cadru lungimea in metri de pelicula, natura planului (plan apropiat, mediu, gros-plan, etc.), natura miscarii aparatului (panoramare, transfocare, etc.), replicile rostite in cadru, zgomotul (ambianta sonora), miscarea personajelor in cadru, etc. Decupajele se redacteaza pe coloane:

Decupajul este cea mai completa imagine a vitorului film si cel mai important instrument pentru producator (baza de calcul a costurilor, baza de calcul pentru stabilirea calendarului de productie, punctul de plecare pentru stabilirea resurselor: interpreti, figuranti, decor, recuzita, costume,  deplasari, cascadorie, aparatura specifica).

Devizul este calcului final (totalul cheltuielilor) defalcat pe capitole.

In televiziune, algoritmul este ceva mai simplificat, dupa tipurile de emisiuni:

Emisiunile de tip artistic incep prin a fi idee-subiect care, odata aprobate, duce la scenariu. Scenariul de teatru T.V. este foarte aproape ca forma de obisnuitul text dramaturgic.

Scenariul pentru un teleplay este foarte aproape de scenariul de film.

Scenariul pentru un spectacol cu public va fi un desfasurator al momentelor   ( textele cupletelor, monologurilor, scenetelor, pieselor muzicale, etc.).

Aprobarea scenariului duce la forma finala a distributiei si a devizului insotit de calendarul inregistrarilor, filmarilor, montajului.

Emisiunile publicistice se aproba spre productie prin admiterea ideii-subiect. Ulterior, se aproba si participatii la emisiune, locurile de filmare, devizul si planul calendaristic.

Emisiunile compuse din mai multe subiecte (telejurnalul). Documentul-ghid care ordoneaza munca tuturor (redactori, prezentatori, editorul-coordonator, regizorul de montaj, echipa de studio) este desfasuratorul. Acesta precizeaza toate subiectele emisiunii, ordinea intrarii in emisie, sursa de imagine (caseta, telecinemateca, banda, car de reportaj la fata locului, satelit, material iconografic, etc.)

Fenomenul manipularii in mass-media

De la sloganurile de strada ("ati mintit poporu' cu televizoru'"), la comunicate oficiale si pana la insinuari ca in nu stiu ce tara alegerile prezidentiale au fost influentate grosolan prin mesaje T.V. subliminare, se insiruiesc o seama de semnale de alarma ce au determinat pe cercetatorii mass-media sa studieze cu atentie fenomenul  manipularii. Aceasta are posibilitati mai ample in cazul televiziunii, data fiind puterea de acoperire a canalelor T.V.

Manipularea are un prim punct de plecare , faptul ca autorul de mesaj (comunicatorul ) din mass-media, pe langa informare "alba", impartiala, este tentat sa comentaze sau chiar sa pledeze, cautand sa convinga receptorul de justetea pozitiei sale.

Este natural ca pozitia subiectiva a comunicatorului poate veni din convingeri corecte sau false, sincere sau interesate, ca interpretarile pot fi de buna credinta sau rau intentionate. Aceasta face ca functia de informare sa fie distorsionata, transformandu-se in final in dezinformare. Premisele manipularii sunt:

Comunicarea de masa nu este (precum comunicarea interpersonala) un fenomen reversibil, mesajul  nu circula in dublu sens. Realizarea feed-back-ului necesita o perioada relativ mare de timp.

Informatia este intotdeauna inclusa (in sensul multimilor) in mesaj, acesta continand, pe langa "ceea ce se comunica", si "cum se comunica". Modul in care se comunica ("cum se comunica" ) influenteaza si chiar modifica receptarea informatiei, cu atat mai mult cu cat mesajul televizat se adreseaza in proportie considerabila afectivitatii receptorului.

Principalele forme de abarte de la informarea exacta, strict obiectiva, sunt:

Persuasiunea este actiunea autorului unui mesaj, care pledeaza implicit sau explicit pentru o idee sau o teza, incercand sa acrediteze o opinie. Operatiunea nu are nimic reprobabil in sine (chiar actul justitiei recunoaste pledoaria ca pe o incercare de argumentare a unui punt de vedere). Actiunea persuasiva in mass-media nu este ingrijoratoare atata vreme cat ea nu contine intentionalitate negativa.. Prin posibilitatile deosebite ale limbajului sau specific, televiziunea vehiculeaza cel mai persuasiv tip de mesaj din cate se cunosc.

Manipularea (ca procedeu de denaturare a obiectivitatii si nu ca denumire generica a fenomenului complex de influentare si canalizare cu intentie a opiniei publice) reprezinta variante malefice a persuasiunii. Aici este prezenta (ca si in cazul infractiunii definita in codul penal) intentia (in cazul acesta) de a incalca normele deontologice, de a trunchia sau deforma cu buna stiinta a faptelor obiective, de a tranforma mesajul intr-o miciuna, totala sau partiala. Ceea ce da forta actului manipulator prin audio-vizual este credinta omului in ceea ce "a vazut cu ochii lui".

Formele sub care se intalneste manipularea sunt:

Manipularea punctuala (printr-un mesaj anume), poate fii executata de autorul emisiunii respective.

Manipularea semi-punctuala (printr-un ciclu-serie de emisiuni pe o tema data, intr-o companie anume), rezultatul politicii unei redactii sau unui departament.

Manipularea de durata (orientarea constanta a postului), cu acordul factorilor de decizie din structurile postului de televiziune.

Ca procedee, un mesaj manipulator se poate realiza astfel:

Inregistrarea tendentioasa a imaginii [ascunderea proportiilor unei manifestatii (prin incadratura sau miscare de aparat) pentru a permite comentariul din off pe falsul deja creat de imagine] .

Folosirea tendentioasa a unghiulatiei si mai ales a obiectivelor cu efecte speciale (distorsionare pana la caricaturizare si compromitere).

Folosirea posibilitatilor montajului:

Se elimina elementele esentiale

Afirmatia se transforma in negatie si invers (este suficienta "ciupirea" din  imagine si sunet a unui "nu" plasat la inceputul frazei).

Prezentarea unei imagini ca apartinand altui eveniment.

Mixaj realizat intentionat defectuos (o voce poate fii complet acoperita de zgomotul sau muzica de fond).

Folosirea unor elemente incongruente sau inconpatibile in alcatuirea mesajului (sunetul si imaginea se contrazic si produsul final este conpromis).

Manipularea numai prin text (imaginea este corecta, dar comentariul insinueaza neadevaruri despre cauze si/sau consecinte).

Manipularea prin paginatie: un eveniment de prima importanta este lasat la sfarsitul emisiunii informative, in timp ce evenimente convenabile sau fara importanta sunt paginat la inceputul emisiunii.

Manipularea prin omisiune ("conspiratia tacerii")

Practic, este imposibila inventarierea tuturor posibilitatilor de manipulare aflate la dispozitia realizatorului sau programatorului de mesaj televizat.

Aici, mai trebuie amintite doua aspecte:

Falsa manipulare (anumite operatii tehnice ca: mixajul, taietura de montaj, etc. sa fie executate gresit, fara rea intentie);

Fenomenul numit de Umberto Eco "decodificare aberanta": omul cauta si este dispus sa primeasca mesajele care ii convin, care nu-i contrazic opiniile, convingerile (mai ales cele politice), credinta religioasa, criteriile de judecata, puterea de intelegere si sistemul propriu de valori. Cand un mesaj se opune acestui sistem constituit, receptorul are tendinta de a-l respinge si contesta. Fenomenul este mai restrans in presa scrisa caci, fiecare isi alege mesajul (publicatia care scrie in concordanta cu propriile opinii).

Manipularea, dincolo de intentia malefica, foloseste mijloace profesionale de finete, iar falsul este greu de depistat de publicul larg.

Dezinformarea: suprimarea brutala a oricarei obiectivitati a mesajului. Cadrul social-politic cel mai propice dezinformarii este dictatura (regim comunist, fascism, dictatura militara de tip sud-american, etc). Aici, instrumentul dezinformarii este cenzura (impartirea dupa criterii politice a mesajelor in difuzabile si nedifuzabile). Dezinformarea exista insa mai mult sau mai putin in toate regimurile.

Intoxicarea este o varianta a dezinformarii. Ea consta in suprasaturarea socialului cu informatia falsa, in blocarea canalelor de comunicare cu mesaje false, fie pentru a pregati opinia publica pentru o "lovitura" de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect, previzibil si asteptat.