Definitia "ideala" a fantasticului inca nu a fost gasita si e putin probabil sa se gaseasca vreodata una in masura sa-l circumscrie sub toate aspectele sale. Fantasticul exploreaza spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele zilnice, abandonarea rutinei, "visul treaz al individului". Se stabilesc astfel relatii intre normal si supra-normal.
In pictura, curentul ce reprezina fantasticul este suprarealismul. Acesta este un curent artistic aparut in Europa dupa primul razboi mondial, care si-a propus sa exploreze subconstientul, celebrand virtutile irationalului. Pictura suprarealista este patrunsa de dorinta de a trezi nelinistea, de a terifia printr-un straniu sentiment ce releva neprevazutul.
Considerand ca imaginea fantastica creata din vis si realitate este mai relevatoare decat realitatea fenomenala, pictorii suprarealisti cauta legaturi negandite intre lucruri reale, pe care le produc intr-o factura realista. Dar opera in ansamblul ei nu mia aprttine realului, ci unui imaginar halucinant.
Suprarealismul se dovedeste a fi cel mai reprezentativ curent ce contine fantasticul, in cea mai deplina forma a lui. Tainele pe care incearca sa le reprezinte artistii plastici, dar mai ales pictura - ramura a artei ce poate reflecta cel mai evident "taina artistului" - vor fi prezentate prin impletirea retelelor dense de imagini si analogii
Un cercetator de marca al fenomenului, Tzvetan Todorov, pune un mare accent pe ezitarea cititorului si a personajelor in privinta naturii fenomenului perturbator. Daca cititorul (sau personajul care traieste ezitarea) opteaza pentru o solutie rationala, atunci naratiunea intra in sfera straniului, dimpotriva, daca el accepta o explicatie supranaturala, se patrunde in domeniul miraculosului. Fantasticul este deci identificat cu efemerul ragaz al ezitarii cititorului sau al pesonajului, el nu dureaza decat doar atat cat tine ezitarea. Definit in raport cu realul si imaginarul, fantasticul ii apare lui Tzvetan Todorov drept "ezitarea cuiva care nu cunoaste decat legile naturale pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural".
Cel mai cunoscut scriitor de proza fantastica din tinuturile mioritice ramane Mircea Eliade. Autorul devine creatorul unei teorii originale despre fantastic, bazata pe camuflarea sacrului in profan sau, altfel spus, pe teoria irecognoscibilitatii miracolului. Pentru a facilita dezvaluirea fantasticului in realitatea cotidiana, scriitorul isi concepe naratiunile pe mai multe planuri, creand niste universuri paralele dominate de legi diferite ale spatiului si ale timpului. Eroii lui Mircea Eliade vor fi preocupati in permanenta de descoperirea unor semnificatii profunde, inaccesibile oamenilor de rand. Acesta este motivul pentru care naratiunile prozatorului pot fi privite ca o lunga initiere spirituala a unor personaje cu vadite preocupari intelectuale. Pe parcursul formarii lor, personajelor li se fac diferite semne, in masura sa le calauzeasca spre revelatia misterului.Fantasticul se gaseste si primele nuvele ale lui Eliade scrise dupa razboi: Fata capitanului(1955), Ghicitor in pietre(1959), La tiganci (1959).Insa capodoperele lui raman : "La tiganci " si "Pe strada Mantuleasca ".
O alta mare personalitate a prozei noastre fantastice este Vasile Voiculescu.Principala opozitie pe care se structureaza universul povestirilor lui Vasile Voiculescu este aceea dintre vechi si nou, dintre mitic si laic. Initiatii lui Vasile Voiculescu sunt oameni care traiesc la marginea civilizatiei, in mijlocul naturii. Ca atare ei nu evolueaza, ramanand neschimbati ca si spatiul in care isi duc existenta. Izolarea lor nu reprezinta atat o sfidare, cat o maniera de a pastra credinta arhaica, motiv pentru care ei nici nu vietuiesc in aceeasi dimensiune temporala cu ceilalti locuitori ai satelor. Acest lucru impiedica posibilitatea comunicarii intre reprezentantii a doua lumi avand credinte distincte.
Caracterele specifice fantasticului in proza lui Eliade, trasaturile lui sunt: faptul ca este un fantastic de tip erudit - autorul facand apel la stiinta, istorie, psihianaliza, filozofie, si, in special, la mituri. Tema principala a fantasticului lui Mircea Eliade este relatia dintre sacru si profan, relatie profund fructificata in nuvela La Tiganci . Iesirea personajelor lui Mircea Eliade din profan se produce preponderent ca o ruptura de nivel, in urma carei rupturi, personajul se trezeste undeva, in viitor - cazul lui Iancu Gore din Douasprezece mii de capete de vite un negustor care, dupa bombardament iese din adapost intr-un alt timp - la fel se intampla si lui Gavrilescu din La Tiganci si al altor personaje din nuvelistica fantastica a lui Eliade care intra, pe neasteptate, intr-un univers paralel caracterizat prin alta masura a vremii.
In opera ,, Lostrita" scrisa de Vasile Voiculescu geneza operei ,, Lostrita"- compusa in 1947 si publicata in volumul ,, Iubire magica"(1966)- se afla in intentia autorului de a proiecta obsesia inaccesibilului in lumea fabuloasa a pescuitului, recuperand estetic semnificatiile profunde ale acestei practici stramosesti. Tema acestei povesti de vanatoare si, totodata, de ,,iubire magice" este aceea a regesiunii in matricea originara.Lostrita, femeia-peste, simbol al seductiei mortale, este natura insasi, care vine in intampinarea aspiratiei eroului, nu intamplator numit Aliman (numele format prin alipirea prefixului ,,a" la substantivul ,,liman" sugereaza o tinta aflata in afara oricarei conditionari ,, fara liman, limita"). Din aceasta perspectiva, lostrita - pusa in relatie cu alte mituri valorificate aici : mitul stimei, al rusalcai, sirenei sau ondinei -reprezinta anima psihopomp al lui Aliman, calauza venita din lumea apelor primordiale. Rolul de calauza se vadeste in subsumarea unei duble conditii - supraumana si subumana, in acelasi timp. Cand se manifesta la suprafata, printr-o metamorfoza diabolica, a regnurilor - ca ,, fata adusa de ape", lostrita refuza orice tentativa de nuntire lumeasca, pentru ca ,, o initiere eroica nu este niciodata familiala", dupa cum spune vocea autorizata a lui Mircea Eliade. Implinirea ,, aspiratiei virile catre absolut" a lui Aliman, calificat pentru aceasta, se petrece sub semnul unei razvratiri impotriva conventiilor, a eresurilor intuind ca numai refacand drumul in ,, contra firului apei" prin cosmica nunta cu lostrita, se va integra in unitatea primordiala. La toate acestea se adauga finalitatea estetica urmarita de Voiculescu, devenita pur exercitiu spiritual, care face din text un spatiu al comunicari esentiale : ambiguitatea deschide multiple porti narative, pe unde cititorul este invitat sa paseasca si sa participe.In Lostrita nu putem spune ca avem un plan fantastic si unul real deoarece inca de la inceput ne este prezentata o povestire despre Necuratul si diversele forme sub care el se infatiseaza oamenilor.Dar putem spune ca sacrul apare cu adevarat o data cu intalnirea lui Aliman cu lostrita, personajul continuand sa accepte realitatea ca singura existenta deci planul fantastic coincide cu planul real al personajului.
In acest caz, spatiul intermediar dintre profan si sacru este constituit de apa, de Bistrita.
Deoarece face parte dintr-o opera fantastica exista si o ezitare dar nu din partea personajului principal, ci din partea personajelor secundare, a satenilor.
In Lostrita putem identifica o astfel de situatie atunci cand Aliman da drumul lostritei de lemn pe Bistrita, urmarea fiind una cat se poate de ciudata si ilogica: "Bistrita venise sodom din mal in mal, carand sfaramaturi de sate la vale, cu case, oameni si vite." Daca arunci o bucata de lemn in apa, ceea ce te astepti mai putin este sa vina o viitura de asemenea amploare.Numai ca Aliman rostise un descantec prin care se lepadase de Dumnezeu si isi vanduse sufletul diavolului.
In Lostrita avem astfel de rupturi caci insasi lostrita isi are corespondent intr-o sirena, intr-un duh necurat, chiar intr-o fata dar in nici un caz intr-un peste ceea ce este ea de fapt.
