Protectia Salariatilor

Protectia Salariatilor

Sanatatea si securitatea in munca nu este un concept nou in reglementarile referitoare la legislatia muncii in Romania, fiind prezent si in Legea privind sanatatea si securitatea in munca nr.319/2006 si in Normele generale de protectia muncii aprobate prin Ordinul M.M.P.S. nr.578/20.11.1998 si Ministerului Sanatatii DB/5840/26.11.1998.

Sanatatea si securitatea in munca sunt parti componente ale procesului de munca, iar managementul acestora este parte componenta a sistemului general de management.

Acest loc important, pe care sanatatea si securitatea angajatilor la locul de munca il au si-l vor avea si in viitor, este evidentiat si prin faptul ca in Codul al Muncii le sunt rezervate un titlu distinct si anume Sanatatea si securitatea in munca.

Constitutia garanteaza la art.22, bineinteles cu caracter general, dreptul la integritate fizica si psihica al persoanei. Art.41, alin.2 dispune "Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite de lege".

Codul muncii prevede in art.6, alin.1 ca "Orice salariat care presteaza o munca beneficiaza de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, de protectie sociala, de securitate si sanatate in munca, precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nicio discriminare". Sanatatea si securitatea in munca este deci, un drept al oricarui salariat care presteaza o munca. Prin urmare angajatorul are obligatia sa ia toate masurile necesare pentru protejarea vietii si sanatatii salariatilor si sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca.

Obligatia privind sanatatea si securitatea in munca este reglementata de titlul V al Codului muncii, prevederile acestui titlu completandu-se cu prevederile legii nr.319/2006 privind sanatatea si securitatea in munca precum si ale legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale . Aceste acte normative instituie, printre altele, obligatia angajatorului de a lua toate masurile pentru protejarea vietii si sanatatii salariatilor, chiar si in situatia in care se apeleaza, pentru realizarea activitatilor respective, la persoane sau servicii externe, suportand in exclusivitate costurile privind sanatatea si securitatea in munca. Contractul colectiv de munca la nivel national are si el un rol deosebit de important in ceea ce priveste reglementarea sanatatii si securitatii in munca, alaturi de contractele colective de munca de la nivelul ramurilor de activitate al grupurilor de unitati si al angajatorilor, ce contin numeroase prevederi referitoare la conditiile de munca si protectia muncii.

In ceea ce priveste protejarea sanatatii, angajatorul are obligatia de a asigura accesul salariatilor la serviciul medical de medicina muncii.

Serviciul medical de medicina a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociatie patronala. Medicul de medicina a muncii fiind la randul lui un salariat, atestat in profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de munca incheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronala. Medicul de medicina a muncii este membru de drept in comitetul de securitate si sanatate in munca.

Medicul de medicina a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii unor salariati, determinata de starea de sanatate a acestora.

In scopul de a asigura implicarea salariatilor la elaborarea si aplicarea deciziilor in domeniul protectiei muncii la nivelul fiecarui angajator se constituie un comitet de securitate si sanatate in munca, atat in cadrul persoanelor juridice din sectorul public, cat si in sectorul privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei.

Organizarea comitetului de securitate si sanatate in munca este obligatorie la angajatorii persoane juridice la care sunt incadrati cel putin 50 de salariati. Exceptie o constituie cazul in care conditiile de munca sunt grele, vatamatoare sau periculoase, cand inspectorul de munca poate cere infiintarea acestor comitete si pentru angajatorii la care sunt incadrati mai putin de 50 de salariati.

Componenta, atributiile specifice si functionarea comitetului de securitate si sanatate in munca sunt reglementate prin Ordin al ministrului muncii si solidaritatii sociale (Ordin nr.187/1998, M.O. 169/29.04.1998).

O persoana poate fi angajata in munca numai in baza unui certificat medical, care constata faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci. Nerespectarea acestei prevederi atrage nulitatea contractului individual de munca.

Certificatul medical este obligatoriu si in urmatoarele situatii:

a) la reinceperea activitatii dupa o intrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile de munca avand expunere la factori nocivi profesionali, si de un an, in celelalte situatii;

b) in cazul detasarii sau trecerii in alt loc de munca ori in alta activitate;

c) la inceperea misiunii, in cazul salariatilor incadrati cu contract de munca temporara;

d) in cazul ucenicilor, practicantilor, elevilor si studentilor, in situatia in care urmeaza sa fie instruiti pe meserii si profesii, precum si in situatia schimbarii meseriei pe parcursul instruirii;

e) periodic, in cazul celor care lucreaza in conditii de expunere la factori nocivi profesionali, potrivit reglementarilor Ministerului Sanatatii si Familiei;

f) periodic, in cazul celor care desfasoara activitati cu risc de transmitere a unor boli si care lucreaza in sectorul alimentar, zootehnic, la instalatiile de aprovizionare cu apa potabila, in colectivitati de copii, in unitati sanitare, potrivit reglementarilor Ministerului Sanatatii si Familiei;

g) periodic, in cazul celor care lucreaza in unitati fara factori de risc, prin examene medicale diferentiate in functie de varsta, sex si stare de sanatate, potrivit reglementarilor din contractele colective de munca.

La angajarea in domeniile sanatate, alimentatie publica, educatie si in alte domenii stabilite prin acte normative, se pot solicita si teste medicale specifice suplimentare. La indicatia medicului de medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilitatilor medicale cu riscurile profesionale evaluate, examenul medical la angajarea in munca pentru locurile de munca si activitatile cu expunere la factori nocivi profesionali cuprinde si examene medicale suplimentare (art.60 din N.G.P.M./2002).

Referitor la securitatea la locul de munca angajatorul, in cadrul propriilor responsabilitati, va lua masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.

Un lucru important este faptul ca anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca angajatorul este obligat de a informa persoana care solicita angajarea sau dupa caz salariatul de clauzele generale pe care intentioneaza sa le introduca in contract printre care nu vor lipsi si atributiile postului si riscurile specifice postului.

In cazul in care angajatorul nu-si executa obligatia de informare in termen de 15 zile de la momentul lansarii ofertei de incheiere sau modificare a contractului individual de munca salariatul este in drept sa sesizeze, in termen de 30 zile instanta judecatoreasca competenta si sa solicite despagubiri corespunzatoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii de catre angajator a obligatiei de informare.

La adoptarea si punerea in aplicare a masurilor prevazute pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, angajatorul va tine seama de urmatoarele principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursa;

d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;

e) luarea in considerare a evolutiei tehnicii;

f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;

g) planificarea prevenirii;

h) adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie individuala;

i) aducerea la cunostinta salariatilor a instructiunilor corespunzatoare.

De asemenea angajatorul are obligatia sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Aceasta instruire va fi realizata periodic, prin modalitati specifice stabilite de comun acord de catre angajator, impreuna cu comitetul de securitate si sanatate in munca si cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor. Instruirea se va realiza obligatoriu in cazul noilor angajati, al celor care isi schimba locul de munca sau felul muncii si al celor care isi reiau activitatea dupa o intrerupere mai mare de 6 luni. Instruirea este obligatorie si in situatia in care intervin modificari ale legislatiei in domeniu.

De retinut faptul ca in toate cazurile instruirea se efectueaza inainte de inceperea efectiva a activitatii.

In scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si substantelor folosite in procesul muncii. Angajatorul raspunde pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz de accidente de munca, pentru crearea conditiilor de preintampinare a incendiilor, precum si pentru evacuarea salariatilor in situatii speciale si in caz de pericol iminent.

Angajatorul este obligat, ca in conditiile legii, sa-i asigure pe toti salariatii pentru risc de accidente de munca si boli profesionale.