Componentele sistemului respirator sunt caile respiratorii (cavitatea nazala, faringele, laringele, traheea, bronhia) si plamanii.
Fosele nazale, care alcatuiesc cavitatea nazala, se deschid la exterior prin nari, iar in faringe prin doua orificii. Interiorul foselor nazale este captusit cu o mucoasa ale carei secretii mentin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizata, incalzeste aerul inspirat. Mucusul, cat si firele de par din fosele nazale opresc inaintarea prafului si a altor impuritati care se pot afla in aerul inspirat.
Faringele este organul in care se incruciseaza calea respiratorie cu calea digestiva.
Laringele este alcatuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezinta o proeminenta, numita "marul lui Adam". La intrarea in laringe se afla un capacel numit epiglota, care, la nevoie, astupa cavitatea laringelui numita glota. Laringele este si organul vorbirii, deoarece in interiorul sau se afla doua perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.
Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, mentinut deschis datorita inelelor cartilaginoase din care este alcatuit; spre esofag, tesutul cartilaginos este inlocuit cu tesut moale, ce usureaza trecerea alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este captusit cu o mucoasa umeda, ale carei celule sunt ciliate. Cilii se misca de jos in sus, antrnand astfel impuritatile spre exterior.
Bronhiile, in numar de doua, sunt ramificatii ale traheii care patrund in plamani. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor contine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramifica in bronhii secundare: doua in plamanul stang, trei in plamanul drept.
Plamanii sunt doua organe buretoase elastice, de culoare roz, asezate in cutia toracica, deasupra diafragmei.
Plamanul drept este alcatuit din trei lobi, iar plamanul stang are doar doi lobi, intre cei doi plamani aflandu-se inima.
In fiecare lob patrunde cate o bronhie secundara, care se ramifica in tuburi din ce in ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, cand ajung sa aiba 1mm in diametru, nu mai au inele cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termina cu saci pulmonari, alcatuiti din mici umflaturi cu peretii foarte subtiri, numite alveole pulmonare.
Alveola pulmonara este unitatea structurala si functionala a plamanului.
Intre sacii pulmonari se afla un tesut conjunctiv elastic. Plamanii nu au muschi.
Suprafata lor este acoperita de doua foite, numite pleure. Una este lipita de plaman, cealalta de peretele intern al cavitatii toracice. Intre ele se afla o cavitate foarte subtire, in care se gaseste o pelicula de lichid.
Plamanii sunt foarte bine vascularizati de arterele si venele pulmonare. Arterele pulmonare patrund in plamani printr-unloc numit hil, se ramifica si insotesc bronhiile pana la sacii pulmonari, unde se ramifica in arteriole care se continua cu capilarele. Acestea se deschid in venule care inconjoara sacii, insotesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc in venele pulmonare (cate doua de fiecare plaman) si ies din plaman tot prin hil. Ele se deschid in final, in atriul stang.
Un plaman este, deci, alcatuit dintr-un mare numar de saci pulmonari. Suprafata acestora sete foarte mare datorita alveolelor, a caror suprafata totala atinge
200 m patrati. Astfel, sangele si aerul se gasesc in contactpe o mare suprafata. Ele sunt separate doar de peretii foarte subtiri ai alveolelor si ai capilarelor.
Fiziologia sistemului respirator
Functionarea sistemului respirator, prin care se asigura respiratia, cuprinde, in principal, respiratia pulmonara si respiratia celulara.
Respiratia pulmonara
Aceasta etapa a respiratiei cuprinde doua faze: patrunderea aerului in plamani (inspiratia); eliminarea aerului din plamani (expiratia), care dureaza mai mult decat inspiratia.
Un om adult aflat in repaus executa 16 miscari respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creste in timpul activitatii musculare, al exercitiilor fizice etc.
Respiratiile normale sunt acte reflexe involuntare.
Plamanii, neavand muschi, urmeaza pasiv miscarile cutiei toracice. In timpul inspiratiei, volumul cutiei toracice creste datorita contractiei muschilor respiratori: diafragma se contracta si coboara, muschii intercostali trag coastele si le ridica. Miscarea coastelor impinge sternul inainte, iar plamanii se umplu cu aer. In momentul expiratiei, muschii se relaxeaza, iar plamanii isi micsoreaza volumul o data cu cel al cutiei toracice, eliminand aerul.
Inspiratia este, deci, faza activa a respiratiei, iar expiratia este faza pasiva. Intrarile si iesirile de aer din sistemul respirator prezinta ventilatia pulmonara, care depinde de frecventa si profunzimea miscarilor respiratorii. Acestea pot creste prin antrenament, gimnastica etc.
Aerul este un amestec de gaze in urmatoarea proportie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon si alte alte gaze in cantitati foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.
Compozitie(%)
Azot Oxigen Dioxid de carbon Vapori apa Temperatura
Aerul inspirat 78 21 0,03 variabil variabila
Aerul expirat 78 16 4,5 saturat 37 grade C
Astfel in plamani, aerul pierde oxigen, se imbogateste in dioxid de carbon si vapori de apa.
Schimbarile de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sangele si aerul se gasesc in contact pe o mare suprafata.
Dioxidul de carbon din sange traverseaza peretii capilarelor si peretii alveolelor, de unde va fi eliminat prin expiratie. Oxigenul din aerul ajuns in anveole in urma inspiratiei traverseaza peretii acestora, peretii capilarelor si ajunge in sange, care il transporta la organe.
Schimbul de gaze la nuvelul pulmonar are loc intotdeauna in acest fel, datorita diferentelor de presiune a acestor gaze in plamani si sange.
