Compozitia normala a aerului
Compozitia chimica normala a aerului (in volum procente atmosfera uscata): azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Aceste gaze reprezinta in toŽtal 99,99% din compozitia aerului. Restul de 0,01% este alcatuit din alte gaze, cum ar fi: neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La toate acestea se adauga proportii variŽabile de vapor de apa (0,2 - 3%).
Din punct de vedere al sanatatii prezinta o deosebita importanta oscilatiile in concentraŽtie ale CO2 si ale O2 din aer, aceste substante avand un rol deosebit in metabolism, in principal in schimbul de gaze la nivelul plamanilor.
Oxigenul poate influenta sanatatea prin scaderea concentratiei lui in aer si prin scadeŽrea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scaderea presiunii partiale la nivelul plamanilor, alterarea schimbului de gaze (O2 siCO2) si a procesului de oxigenare a sangelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie, sau anoxie, gravitatea lor fiind dependenta de gradul de scadere a presiunii partiale.
Ce este poluarea?
Daca ne punem sa cautam definitii ale poluarii, vom gasi multe, ca de exemplu aceasta: "Poluarea atmosferica implica emanarea de substante daunatoare organismelor vii." sau " Intelegem prin poluarea aerului prezenta in atmosfera a unor substante straine de comŽponenta normala a aerului, care in functie de concentratie si/sau timpul de actiune provoaca tulburari ale sanatatii omului, creeaza disconfort populatiei dintr-un teritoriu, afecteaza flora si fauna sau altereaza mediul de viata al omului".
Cea mai potrivita si exacta mi se pare cea data de Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S). Se vorbeste despre poluare atmosferica atunci cand una sau mai multe substante sau amestecuri de substante sunt prezente in atmosfera in cantitati sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru oameni, animale, sau plante si contribuie la punerea in pericol sau vatamaŽrea activitatii sau bunastarii persoanelor".
Poluarea, printre alte clasificari, este clasificata in poluare naturala sau artificiala (antropogena).
Procesele de productie industriala si productia de energie a industriei, economiei enerŽgetice, a focarelor sunt principalele surse ale poluarii atmosferice antropogene dar la acestea putem adauga orice arderi (combustii) din care rezulta substante poluante.
Sursele naturale principale ale poluarii sunt eruptiile vulcanice, furtunile de praf, inŽcendiile naturale ale padurilor si altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substante organice.
Poluarea: Surse, Poluanti, Efecte
Principalele surse
Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala. Procesele de producŽtie industriala. Emisiile sunt substante eliberate in atmosfera de catre uzine, sau alte centre. Procedeele de productie industriala elibereaza emisiile, care se redepun in cazul in care nu exista filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substantele specifice sunt atunci eliberate si pot provoca local catastrofe.
In momentul procesuŽlui de combustie, substantele gazoase, lichide si solide sunt eliberate in atmosfera de furŽnale. In functie de inaltimea furnalelor si de conditiile atŽmosferice, gazele de esapaŽment provenind din focare se raspandesc local sau la disŽtante medii, - uneori chiar si mari - cazand din nou sub forma de particule mai fine decat poluarea atmosferica masurabila in locurile de emiŽsie.
Degajarile industriale in ultima instanta nimeresc in sol, e cunoscut faptul ca in jurul uzinelor metalurgice in perimetrul a 30-40 km in sol e crescuta concentratia de ingrediente ce intra in compozitia degajatilor aeriene a acestor uzine.
Transporturile sunt, dupa cum bine stiti, o alta importanta sursa de poluare. Astfel, in S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar in unele localitati ajung chiar si pana la 90%. Autovehiculele care functioneaza cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce in ce mai mult in seama. Orasele mari sau aglomeratiile urbane dense sunt afectate in mare masura de transporturile cu eliberare de noxe.
Emisiile de poluanti ale autovehiculelor prezinta doua mari particularitati: in primul rand eliminarea se face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea unor concentratii ridicate la inaltimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mica si mare capacitate de diŽfuziune in atmosfera. In al doilea rand emisiile se fac pe intreaga suprafata a localitatii, difeŽrentele de concentratii depinzand de intensitatea traficului si posibilitatile de ventilatie a straŽzii. Ca substante poluante, formate dintr-un numar foarte mare (sute) de substante, pe primul rand se situeaza gazele de esapament. Volumul, natura, si concentratia poluantilor emisi deŽpind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului si de conditiile tehnice de functionare. Dintre aceste substante poluante sunt demne de amintit particulele in suspensie, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compusii organici volatili (benzenul), azbestul, metanul si altele.
Los Angeles este o aglomerare urbana-suburbana cladita pe o coasta deluroasa, avand in vecinatate la sud si la est Oceanul Pacific. Muntii se intind la est si la nord; de asemenea la nord se gaseste San Fernando Valley, o parte a orasului cu aproximativ o treime din populatia orasului. Los-Angeles-ul face legatura intre regiunile sale prin intermediul unor mari autostrazi de otel si beton, construite pentru transportul rapid, la mari viteze, dare care este de obicei congestionat de trafic. Smogul produs de gazele de esapament ale masinilor sau de alte surse este o problema continua a poluarii.
Eruptiile vulcanice genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi care, schimba local nu nuŽmai micro si mezorelieful zonei in care se manifesta, dar exercita influente negative si asuŽpra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de remanenta in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetatori apreciaza ca, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestra provine din activitatea vulcanica. Aceste pulberi se presupune ca au si influente asupra bilantului termic al atmosferei, impiedicand dispersia energiei radiate de PaŽmant catre univers si contribuind in acest fel, la accentuarea fenomenului de "efect de sera", produs de cresterea concentratiei de CO2 din atmosfera.
Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afaŽnate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetaŽtiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului. Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele ce formeaza "scheletul mineral" si le transforma in suspensii subaeriene, care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspenŽsii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate. Cercetari recente, din satelit, au aratat ca eroziunea eoliana numai de pe continentul African ajunge la 100-400 milioane tone/an. In acest context, se pare ca desertul Sahara inainteaza in fiecare an cu 1.5 pana la 10 km. Furtuni de praf se produc si in alte zone ale globului. Astfel, in mai 1934, numai intr-o singura zi, un vant de o violenta neobisnuita a produs un intens proces de eroziune eoliana pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado. Norii negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, dupa ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au intunecat Washington-ul si New York-ul si s-au deplasat mai departe catre Atlantic. In 1928, la 26 si 27 aprilie, o furtuna a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime de 12 - 25 mm pe o suŽprafata de 400 000 km2, situata in zona precaspica. Evaluarile facute cu acest prilej au aratat ca, numai pe teritoriul tarii noastre s-au depus circa 148 milioane m3 de praf, din cantitatea totala ridicata.
Incendiile naturale, o importanta sursa de fum si cenusa, se produc atunci cand umiditaŽtea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicala, desi, in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea incendiului. La sfarsitul anului 1982 si inceputul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei si Malayesiei au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare de paduri tropicale. In coasta de Fildes, in 1983, focul a distrus circa 450 000 ha, iar in Ghana, in timpul aceleiasi secete, a fost distrusa prin foc o mare suŽprafata de paduri si circa 10% din plantatiile de cacao. In anii deosebit de secetosi, chiar si in zonele temperate, se produc dese incendii ale padurilor. Astfel, in 1992, dupa o succesiune de ani secetosi, au izbucnit incendii devastatoare chiar si in padurile Frantei si ale Poloniei. Se pare ca situatia climatica din deceniul 80 a extins mult suprafetele de paduri vulnerabile la inŽcendii pe intregul glob.
Activitatile "casnice" sunt, fie ca vrem, fie ca nu, o sursa de poluare. Astazi, in multe tari in curs de dezvoltare, asa cum este si tara noastra, lemnul de foc este la fel de vital ca si elementele, iar ca pret, in unele locuri, are un ritm de crestere mai mare decat alimentele. CaŽuza cresterii zi de zi a pretului este restrangerea suprafetelor de padure. Multe tari care fuseŽsera candva exportatoare de material lemnos, au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. In S.U.A. si India se ard anul circa 130 miŽlioane de tone de lemn de foc; in S.U.A. aceasta cantitate asigura doar 3% din consumul de energie, in timp ce in India, aceiasi cantitate asigura 25% din consum. Deci, pentru tarile in curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de satisfacerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru aceste tari consumul de lemn este o necesitate; tari ca Suedia, Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, in politica lor economica, reducerea consumului de peŽtrol si, in compensatie, cresterea contributiei energetice a lemnului de foc. Chiar in S.U.A., acolo unde pretul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o orientare spectaŽculoasa catre folosirea lemnului. Se apreciaza, de exemplu, ca in aceasta tara, dupa 1973, foŽlosirea energiei obtinute din lemn, in sectorul casnic, a sporit de doua ori. Vanzarile anuale de sobe, intre 1972 si 1979, au sporit de noua ori, iar in 1981 s-au vandut pe teritoriul Statelor Unite circa 2 milioane de sobe pentru incalzirea locuintelor cu lemne. Fumul emis de sobele cu lemne are o culoare albastra fumurie si contine o cantitate insemnata de materii organice, care se apreciaza ca pot fi cancerigene. Dar in scopuri casnice nu se ard numai lemn, ci si cantitati enorme de carbuni, petrol, si gaze naturale, din care rezulta de asemenea substante toŽxice.
Principalele substante poluante
Substantele poluante din atmosfera sunt substante gazoase, lichide sau solide, care ii modifica compozitia.
Gazul carbonic(CO2) , numit stiintific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv si aduce clorul pentru fotosinteza. CO2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reancalzire a aerului, efectul de sera. Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO2, temperatura atinge 470° C.
Bioxidul de carbon intalnit in atmosfera in proportie de 0,03% nu produce tulburari manifestate decat in situatiile in care este impiedicata trecerea gazului din sangele venos in alveola pulmonara si eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar in momentul in care presiunea partiala a CO2 din aer creste atat de mult incat impiedica eliminarea acestui catabolit. Initial apare o crestere a CO2 din sange (hipercapnie) mai putin datorita patrunderii lui din aerul exterior, cat datorita autointoxicarii organismului.
