Familia Spirochetaceae

Familia Spirochetaceae

Genul Treponema

Specii: Treponema calligyrum, Treponema genitalis, Treponema denticola, Treponema microdentium, Treponema mucosum, Treponema vincenti, Treponema pectinovarum, Treponema socranskii, Treponema pallidum, Treponema pertenue, Treponema carateum.

Genul Leptospira

Specii: Leptospira icterogenes, Leptospira biflexa, Leptospira interrogans

Genul Borrelia

Specii: Borrelia recurentis

1. Genul Treponema

Microorganismele din genul Treponema se caracterizeaza prin faptul ca prezinta spire rasucite, uniforme, fine cu extremitati subtiri (trepo=rasucire, nema=fire). Speciile genului se pot diferentia in trei grupe principale:

a) Treponeme patogene pentru om, care determina boli endemice cu transmisiune veneriana sau neveneriana.

1. Treponema pallidum - agentul etiologic al sifilisului identificat in 1905 de  Eric Hoffman si Fritz Schandin.

2. Treponema pertenue - agentul etilogic al Pianului (Frambosia) boala endemica, neveneriana intalnita la copiii din tarile umede tropicale.

3. Treponema carateum - agentul etiologic al Pintei, boala sexuala, endemica in Statele mexicane, America Centrala si de Sud, Filipine si zone din Pacific.

b) Treponeme saprofite

1. Treponema calligyrum si Treponema genitalis intalnite pe mucoasa genitala.

2. Treponema denticola Treponema microdentium, Treponema mucosum, Treponema vincenti, Treponema pectinovarum si Treponema socranskii

prezente pe mucoasa orala, intalnite in unele afectiuni locale (parodontoza, leziuni ulcerative-gingivale si angina Vincent).

c) Treponeme importante in diagnostic, obtinute in conditii speciale de laborator:

- Treponema Reiter (tulpina nepatogena, cultivata pe medii artificiale in conditii de anaerobioza. Este utilizata in prepararea unor antigene necesare in diagnosticul sifilisului).

- Treponema Nichols (tulpina patogena obtinuta prin infectarea testiculara a iepurilor) utilizata in executarea unor teste de diagnostic al sifilisului de inalta specificitate.

- Treponema cuniculi (patogena pentru animale de laborator, iepuri) utilizata in cercetari experimentale ale infectiilor cu Treponema pallidum.

Treponema pallidum

1. Habitat

Treponema pallidum se gaseste pe mucoasa genitala si orala. In sangele conservat rezista 24 de ore. Este agentul sifilisului (lues), infectie care se transmite prin contact sexual in peste 83% cazuri.

2. Caractere morfologice

Agentul etiologic al sifilisului T. pallidum are o morfologie nediferentiata fata de T. pertenue, T. carateum, T. microdentium si T. mucosum la examenul microscopic.

Este un microorganism spiralat, flexibil, de o lungime intre 8-20 µm si un diametru de circa 0,2 µm. Corpul bacteriei prezinta 8-20 spire, regulate, la o distanta de    1 mm. La T. pallidum s-au descris 3 flageli (fibrile) care reprezinta organul locomotor.

La exteriorul treponemelor s-a diferentiat un invelis de aspect mucoid, asemanator capsulei bacteriene. Acesta pseudocapsula provenita din materialul gazdei, are rol in protectia germenului fata de reactiile de respingere (imune) ale organismului gazda.

Studiul morfologic se face pe frotiuri colorate prin metode speciale (Giemsa, albastru Victoria, coloratia Fontana-Tribondeau: impregnare argentica).

Observatia cu privire la preparatele fixate si colorate care pot deforma corpul bacterian, face ca pentru diagnosticul treponemelor sa se prefere examenul germenilor vii la microscopul cu fond intunecat sau imunofluorescenta.

Imunofluorescenta este tehnica pentru confirmarea treponemelor bucale.

Prin examenul microorganismelor vii se poate observa mobilitatea caracteristica treponemelor: rotatie axiala, pendulare, translatie si flexie, ultima caracteristica speciilor patogene.

3. Caractere de cultura

Dificultatile intampinate la izolare, datorate imposibilitatii cultivarii treponemelor au intarziat cunoasterea metabolismului acestor germeni. Nu s-a realizat pana azi cultivarea treponemelor patogene pe medii artificiale.

4. Caractere metabolice

Cercetari recente dovedesc ca treponemele au o imensa activitate metabolica "in vivo" sau "in vitro". Treponemele virulente poseda capacitati anabolice; spre exemplu pot incorpora acid oleic si acid palmitic pe care il folosesc ca sursa de carbon pentru sinteza unor metaboliti; sunt capabili sa sintetizeze ARN ribozomal si ADN; catabolizeaza incomplet glucoza si piruvatul pe calea glicolizei anaerobe (Embden-Mayerhof-Parnas = EMP) pana la acid lactic, acid acetic, CO₂, sursa majora de energie.

Fiind considerate initial anaerobe, s-a dovedit mentinerea mobilitatii si virulentei in conditiile unei tensiuni reduse de oxigen (3%), tensiune ce corespunde valorii normale in tesuturi a oxigenului. Treponemele patogene pot utiliza oxigenul ca acceptor final de electroni prin intermediul citocromoxidazei.

Treponema pallidum se poate mentine viabila 30 zile pe culturi celulare, fara a se constata multiplicarea.

5. Rezistenta si sensibilitatea la agenti fizici si chimici

T. pallidum este rapid imobilizata si distrusa la contactul in exterior cu oxigenul, detergenti, solutii hipotonice, sapun, compusi mercuriali si alti agenti bactericizi.

Este rapid distrusa de temperaturi mari, de 41sC, fapt ce a dus la ipoteza tratarii sifilisului prin terapia hiperpiretica. Treponema pallidum moare in 48 ore in flaconul de sange conservat la 4sC, fapt ce justifica conservarea sangelui 3 zile inainte de transfuzii.

Este sensibila la majoritatea antibioticelor, dar, mai ales, la Penicilina si Eritromicina.

6. Structura antigenica este insuficient elucidata, se cunosc urmatoarele fractiuni:

antigene polizaharidice de invelis specifice T. pallidum

antigen fosfolipidic: cardiolipina (Wasserman), nespecific, gasit in egala masura in alte tesuturi umane (cord sau ficat), sau alte bacterii, la nivelul mitocondriilor.

antigen proteic de grup, comun genului Treponema, extras initial din T. Reiter.

7. Patogenitate

T. pallidum se caracterizeaza prin capacitatea de a se multiplica in tesuturile si organele omului, determinand leziuni cu evolutie cronica.

8. Patogenie. Aspecte clinice

Sifilisul este o boala caracteristica omului. Evolueaza cronic, cu leziuni multiple la nivelul tesuturilor si organelor. Boala se transmite prin contact sexual sau, mai rar, nesexual (7% cazuri) prin sarut, lapte matern sau de la doica bolnava, congenital, transfuzii; folosirea de obiecte (pahar, prosop, WC) si instrumentar infectat stomatologic exceptional 0,1% din cazuri. Exista riscul contaminarii personalului din cabinetele dentare in timpul tratamentelor de specialitate solicitate de bolnavi cu leziuni la nivelul cavitatii orale. Contaminarea se poate realiza direct (contaminare manuala) sau indirect cu produse de la nivelul sancrului (aerosoli). In ultimul caz sunt vizate zona oftalmica si perioftalmica.

Perioada de incubatie a bolii variaza intre 10-90 zile (in medie trei saptamani) de la contact. In acest timp se produce multiplicarea germenilor la locul de inoculare si diseminarea acestora pe cale sanguina si limfatica.

Evolutia sifilisului are loc in 3 perioade distincte

1) Perioada primara se caracterizeaza prin leziunea denumita "sancru dur" localizat in regiunea genitala in 95% din cazuri; in functie de poarta de intrare s-au semnalat leziuni si la nivelul cavitatii orale. Leziunile orale intereseaza, in general, buzele, limba, rar gingiile.

Leziunile amigdaliene se pot diagnostica gresit ca fiind de etiologie difterica.

Leziunile sifilitice initiale s-au semnalat la dentisti si personalul ajutator, la nivel ocular si perioftalmic.

Aspectul leziunii este caracteristic = eroziune cu margini difuze si cu baza indurata. Serozitatea de la nivelul sancrului este foarte bogata in spirochete.

Sancrul se insoteste de adenopatie regionala, rezultanta diseminarii pe cale limfatica a treponemelor.

Aspectele locale dispar spontan, dupa patru-sase saptamani, fara urme evidente. Aceasta nu corespunde cu vindecarea, ci cu trecerea in perioada secundara.

2) Perioada secundara

Perioada cu manifestari clinice.

Dupa 2-6 luni de la contagiune apar leziuni secundare multiple la nivelul tegumentelor si mucoaselor.

Leziunile maculopapuloase intereseaza in mod difuz mucoasa orala, linguala, genitala precum si tegumentul de la nivelul axilei palmelor si plantelor. Interesanta de semnalat posibilitatea ca la nivel oral infectia sifilitica sa se manifeste printr-o mica papula umeda cu localizare la nivelul unghiului oral, ce poate trece neobservata.

Pe durata stadiului secundar, infectia se poate manifesta cu febra, cefalee, astenie si limfadenopatie generalizata. In perioada secundara, treponemele difuzeaza in tot organismul, bolnavul fiind foarte contagios.

Leziunile secundare se vindeca spontan intre 4-12 saptamani (mai rar 2-4 ani), urmand o indelungata perioada de latenta.

Perioada de latenta este o perioada lipsita de leziuni clinice. Lichidul cefalorahidian nu prezinta modificari majore, testele serologice sunt pozitive. Durata este in medie de patru ani, dar se poate extinde si pe o perioada de zece ani.

S-a semnalat ca la 20% dintre bolnavi nu s-a inregistrat aparitia leziunilor tertiare, fapt explicat de o buna reactivitate a organismului.

3) Perioada tertiara

Se caracterizeaza prin leziuni limitate la anumite nivele (cord, sistem nervos si tesutul osos), sarace in treponeme.

Leziunea caracteristica sifilisului tertiar este reprezentata de o masa granulomatoasa semitumorala numita: goma sifilitica.

Afectarea sistemului nervos si cardiovascular este insotita de complicatii grave, responsabile in 90% de cazuri mortale. Leziunile de la nivelul sistemului nervos se asociaza cu paralizie generala, tabes, iar cele cardiovasculare cu aortita, insuficienta aortica si anevrism.

Sistemul osos este afectat in 5% cazuri la pacienti cu sifilis tertiar, oasele frecvent interesate fiind cele craniene si tibia.

Leziunile orale sunt localizate la nivelul palatului moale, buze, limba, gingie. Goma faringiana poate distruge palatul.

O forma particulara de sifilis este sifilisul "asimptomatic" sau "decapitat" la persoanele infectate in cursul tratamentului cu antibiotice pentru alte afectiuni 8 de exemplu, o infectie mixta gonococ-sifilis). In aceasta situatie, cantitatea de antibiotic este insuficienta pentru distrugerea treponemelor, dar modifica simptomatologia primara. Simptomele primare sunt nesemnificative si scapa examenului medical.

Sifilisul congenital

Sifilisul congenital este o infectie datorata trecerii treponemelor de la mama la fat, transplacentar.

O bolnava de sifilis in momentul conceptiei, sau in primele luni de sarcina, avorteaza sau va da nastere unui fat mort. O infectie contractata in a doua jumatate a sarcinii determina nasterea unui copil cu sifilis congenital, cu manifestari caracteristice la extremitatea cefalica.

Treponema pallidum produce modificari particulare la nivelul dintilor. Invadeaza mugurii dentari determinand un raspuns inflamator si distrugeri tisulare. T. pallidum determina anomalii de forma, pozitie, modificari in structura smaltului la nivelul incisivilor mediani superiori (incisivii Hutchinson) si a primilor molari permanenti (molarii Mullery).

Sifilisul afecteaza osul frontal, maxilarul si mandibula, cauzand hiperplazia osoasa, urmata de deformari ale faciesului.

O alta manifestare a sifilisului congenital o constituite triada Hutchinson (cheratita, leziunea nervilor cranieni, deformari ale incisivilor superiori).

9. Imunitate

Nu s-a dovedit existenta unei rezistente naturale fata de sifilis. In cursul infectiei se dezvolta un raspuns imun umoral, anticorpi sunt evidentiati prin reactii serologice incepand de la mijlocul perioadei primare. Denumirea lor nu a avut in vedere factorul antigenic treponemic ce a stimulat producerea lor, ci dupa comportamentul lor "in vitro" fata de treponema sau dupa reactiile prin care se evidentiaza.

Se descriu: a) anticorpi fara actiune antitreponemica - anticorpii antilipoidici tip Wasserman (reagine): sunt evidentiati prin reactia de fixare a complementului (RFC) cu antigene-extracte lipoidice, din cord de bou. Evidentierea lor constituie mijlocul frecvent al diagnosticului de laborator.

b) anticorpi antitreponimici cu actiune antitreponimica "in vitro".

imobilizine (anticorpi provin de la pacienti infectati cu T. pallidum si cu actiune imobilizanta asupra treponemelor vii (TIT);

anticorpi imunofluorescenti (se pun in evidenta printr-un test foarte sensibil de imunfluorescenta indirecta FTA (fluorescein treponemal antibody) ce foloseste ca antigen - treponema Nichols.

In ultima vreme, pentru cresterea sensibilitatii testului, anticorpii se cupleaza cu antigenul lipoidic de pe suprafata treponemei Reiter (FTA - ABS).

Pe parcursul evolutiei bolii se instaleaza un raspuns imun de tip celular, ce explica tendinta de localizare a treponemelor, numarul mic in leziunile tertiare, aparitia accidentelor grave (de hipersensibilitate intarziata) declansate  de distrugerea unui numar mare de treponeme si eliberarea rapida de antigene dupa administrarea Penicilinei.

10. Tratament

Penicilina este antibioticul de electie pentru T. pallidum. Vindecarea este insotita de negativarea testelor.

11. Epidemiologie. Profilaxie 

Sifilisul se situeaza pe primul plan dintre bolile venerice. Depistarea bolnavilor si tratamentul obligatoriu, educatia tineretului si sterilizarea corecta a instrumentarului chirurgical, dentar sunt masuri principale profilactice.

2. Genul Leptospira

1. Habitat

Leptospirele se gasesc in animale bolnave (soarece, caini, porci) ca si in apele statatoare poluate cu dejecte de animale bolnave.

Microorganismele din genul Leptospira se deosebesc de celelalte spirochete prin finetea spirelor (leptos=fin). Genul curprinde trei specii:

Leptospira icterogenes: cuprinde 19 grupuri serologice cu 180 serotipuri patogene;

Leptospira biflexa: cuprinde 38 grupuri serologice saprofite nepatogene.

Leptospira interrogans

2. Caractere morfologice

Studiul preparatelor proaspete la microscopul cu fond intunecat a pus in evidenta microorganisme filamentoase subtiri, foarte mobile, cu diametru de 0,06-0,12 µm si o lungime de 6-40 µm, spirele sunt dese si foarte mici, cu capetele indoite in carlig. Miscarile leptospirelor sunt de flexie, translatie si rotatie.

Pentru examenul morfologic pe preparate fixate si colorate se utilizeaza metoda Giemsa sau Fontana - Tribondeau.

3. Caractere de cultura

Leptospirele sunt microorganisme aerobe, cultiva pe medii lichide imbogatite cu ser de iepure, la pH 7,2 - 7,4 si la temperatura de 28-30sC (mediu Uhlenmuth si Korthof).

4. Caractere metabolice

Mediile nu se tulbura prin multiplicarea leptospirelor, prezenta lor trebuie urmarita timp de 60 zile pe preparate proaspete intre lama si lamela.

5. Rezistenta si sensibilitatea la agenti fizici si chimici

Leptospirele rezista multa vreme in apa si sol. Sunt foarte sensibile la uscaciune, variatii de pH, dezinfectanti. Leptospirele patogene sunt mai sensibile la actiunea oligodinamica a metalelor, in special la ionii de cupru, la bicarbonat de sodiu si la actiunea antibioticelor: penicilina, streptomicina, novobiocina, kanamicina, pristinamicina, nistatin, optochina, ceea ce permite prepararea mediilor selective utilizate la izolarea leptospirelor din produsele patologice.

6. Structura antiogenica

Leptospirele prezinta doua antigene majore:

un antigen de suprafata - proteinopolizaharidic (PPZ) specific de tip;

un antigen somatic - lipopolizaharidic (LPS) cu specific de gen.

7. Patogenitate

Patogenitatea leptospirelor se bazeaza pe caracterul de virulenta.

- Substratul virulentei este reprezentat de o serie de: enzime (hialuronidaza, colagenaza, fibrinolizina, lipaza) si de antigenul de virulenta din invelisul extern (PPZ) al leptospirelor

- Endotoxina (LPS), izolata din peretele celular al leptospirelor patogene si nepatogene este pirogena, dermonecrotica si letala. Ea intervine in formele grave de boala.

8. Patogenie. Aspecte clinice

Leptospiroza este o boala profesionala, omul se imbolnaveste prin contact cu produse patologice provenite de la animale: urina, sange, organe infectate si alimente.

Infectia se mai poate realiza in timpul spalatului in apele poluate (mai ales stagnante). Leptospirele patrund prin tegumente, mucoase, difuzeaza pe cale sanguina la nivelul principalelor organe (ficat, plaman).

Infectia tipica este produsa de L. icterohemoragica si se caracterizeaza prin 5 sindroame: febril, hepatic, renal, meningeal si hemoragic. In formele grave predomina icterul si hemoragiile, ceea ce demonstreaza participarea endotoxinei.

9. Imunitate

Imunitatea post-infectioasa este de tip umoral, specifica de tip. Anticorpii specifici (lizine, aglutinine, precipitante, anticorpi fixatori de complement) apar din a 5-a, a 7-a zi de boala si ajung la valori maxime in a 3 -a, a 4-a saptamana de boala si apoi se mentin la valori mici chiar ani de zile.

10. Tratament

Pentru tratamentul leptospirozelor se prefera: peniciline si tetracicline, cloramfenicol, iar administrarea trebuie sa fie cat mai precoce.

O data patrunse in tesuturi, devin mai greu abordabile prin chimioterapie, in dozele uzuale.

11. Epidemiologie. Profilaxie

Leptospiroza este o antropozoonoza. Transmiterea bolii la om se face prin contact direct cu animalele bolnave (porci, vite) sau prin consum de carne insuficient pregatita.

O alta cale de infestare a omului se realizeaza prin scaldatul in iazuri sau ape statatoare, poluate cu dejectii animaliere. Calea principala de patrundere a leptospirelor este cutanata, conjunctivala sau pe la nivelul mucoasei nazofaringiene si mucoasa digestiva. Sunt afectati adultii tineri, batranii, boala avand un caracter sezonier. Profilaxia se efectueaza prin masuri nespecifice, evitarea scaldatului in locuri neamenajate si controale veterinare repetate pentru depistarea si tratarea animalelor, precum si in abatoare.

3. Genul Borrelia

1. Habitat

Borreliile sunt spirochete izolate de la artropode, animale si om. Sunt prezente in sange, dar se gasesc si pe mucoase. Genul Borrelia cuprinde un numar mare de specii saprofite, conditionat patogene si patogene. Dintre acestea, pentru om au importanta urmatoarele:

borrelii patogene - agentii febrelor recurente transmise prin insecte hematofage (paduchi si capuse): Borrelia recurentis (Obermeyeri);

borrelii comensale - conditionat patogene, care in asociatie cu germeni anaerobi determina leziuni ulceroase la nivelul mucoaselor orala si genitala.

2. Caractere morfologice

Speciile de Borrelii nu difera morfologic; sunt bacterii spiralate lungi 3-20 µm si 0,2-0,5 µm grosime. Spirele, in numar de 4-10, sunt largi si neregulate, care se termina cu capete efilate. Pe preparatul proaspat, intre lama si lamela, examinat la microscopul cu fond intunecat, se pune in evidenta mobilitatea excesiva a bacteriilor. Se pot colora prin tehnica Gram (fiind Gram negative) si Giemsa. Modificari morfologice au fost observate in diverse produse patologice, astfel, in sangele uman, apar sub forma de stelute cu capete libere si mobile sau sub forma granuloasa cu contururi sterse.

3. Caractere de cultura

Borreliile sunt specii ce necesita pentru izolare lichide imbogatite cu ser, aminoacizi, albumina, extract de drojdii si oua embrionate de gaina (de 12-16 zile).

4. Caractere metabolice

Sunt specii microaerofile, fermenteaza glucoza si au activitate dehidrogenazica.

5. Rezistenta si sensibilitatea la agenti fizici si chimici

Borreliile sunt rezistente la temperaturi scazute, astfel la t=0sC rezista 100 zile, iar congelarea la -76sC asigura viabilitatea lor peste 2 ani. Sunt sensibile la antibiotice: penicilina, cloramfenicol etc.

6. Structura antigenica

Structura antigenica este insuficient cunoscuta. S-a observat o structura antigenica diferita la borreliile izolate din diverse faze de evolutie a bolii. Exista variante antigenice si in raport cu vectorul (paduche si capuse).

7. Patogenitate

Partogenitatea borreliilor se bazeaza pe factorii de virulenta si relatiile ce se stabilesc cu organismul si cu flora conditionat patogena locala.

8. Patogenie. Aspecte clinice

In functie de agentii infectiosi, afectiunile determinate de borrelii se pot diferentia in doua grupe:

1) Febrele recurente

Sunt determinate de Borrelia recurentis, transmisa de la om la om prin intepatura paduchelui (Pediculis humanus). Infectia se caracterizeaza prin perioade febrile alternand cu perioade afebrile. Numarul perioadelor febrile variaza intre 3-7 zile, in medie (uneori pana la 10). Durata lor variaza de la 3-4 zile initial, putand ajunge la 10 zile in cazurile grave. Boala este anergizanta, putand fi insotita de leziuni necrotice si hemoragice la nivelul principalelor organe: ficat, rinichi, splina.

2) Procesele ulceronecrotice de la nivelul mucoaselor

Multe procese ulceronecrotice ale mucoasei orofaringiene sunt datorate unor asociatii microbiene aerobe-anaerobe. Asociatiile sunt formate din Borrelia recurentis si Fusobacterium necrophorum. Aceste asociatii pot fi gasite in angine, pioree dentara, ulcere pseudomembranoase ale tonsilelor stomatitele ulcerative.

9. Imunitate

Dupa infectie se obtine o imunitate de tip umoral de scurta durata. Reinfectia este posibila dupa cateva luni.

10. Tratament

Antibioticele utilizate sunt: penicilina, doxicilina alaturi de masuri de igiena (dezinsectie, dezinfectie si educatie sanitara).

11. Epidemiologie. Profilaxie

Insectele hematofage (paduche, capusele) trasmit prin intepatura la om borreliile, agentii febrelor recurente, astfel ca principalele metode de profilaxie vizeaza masuri de higienizare si dezinsectie.