Familia Neisseriaceae

Familia Neisseriaceae

Genul Neisseria

Specii patogene Neisseria gonorrhoeae (gonococul)

Neisseria meningitidis

Specii saprofite Neisseria cathorahalis,

Neisseria subflava

Neisseria flava

Neisseria sica

Neisseria mucosa

Neisseria lactamica

1. Neisseria gonorrhoeae (gonococul)

1. Habitat

Gonococii sunt paraziti strict la om cu localizare in mucoasele tractului urogenital.

2. Caractere morfologice

N. gonorrhoeae (gonococul) este un coc Gram-negativ, reniform, nesporulat, necapsulat (exceptie varianta mucoasa). Asezati in diplo, de regula, se gasesc intracelular si extracelular.

3. Caractere de cultura

Gonococul este un germen foarte pretentios; necesita pentru dezvoltare o atmosfera umeda, 2-3% CO₂; temperatura optima este cuprinsa intre 35s - 36sC, iar pH-ul : 7,2 - 7,6. Dupa o perioada de incubare de 48 ore, pe medii imbogatite (ser, ascita, sange, vitamine din grupul B), de exemplu: agar - sange chocolat, apar colonii albe-cenusii nehemolitice.

Mediile selective (Mueller - Hinton, Tayer - Martin) cu antibiotice (vancomicina, colimicina, nistatin) diferentiaza speciile patogene de cele saprofite, care sunt inhibate. Se mai pot folosi pentru izolare membrana coriolantoalantoidiana a oului embrionat si culturi celulare de fibroblasti, de rinichi de maimuta.

4. Caractere metabolice

Produc catalaza si indofenoloxidaza, care se evidentiaza cu solutie 10% tetramethyl-p-phenylendiamina. Singurul zahar fermentat de gonococ este glucoza, fapt ce il diferentiaza de speciile saprofite (N. sicca, N. flavescens, N. subflava,    N. mucosa).

5. Rezistenta  si sensibilitate la agenti fizici si chimici

Gonococul este un microorganism foarte delicat; este repede distrus de caldura umeda. Antisepticele ca sublimat 1/10000, nitrat de argint 1/400 omoara germenii in cateva minute. Germenii aveau o sensibilitate naturala la numeroase antibiotice, penicilina si sulfamide. Incepand cu anul 1946 s-au semnalat tulpini rezistente la sulfamide si penicilina, ceea ce face necesara antibiograma.

6. Structura antigenica

Gonococii prezinta numeroase antigene de grup si de tip:

antigen capsular k cu specificitate de specie la gonocoii izolati din infectiile acute;

antigene somatice: polizaharidice (LPS), proteine si nucleoproteine cu specificitate de specie.

7. Patogenitate

Gonococii se gasesc pe suprafata mucoaselor, in special a uretrei, a colului uterin si conjunctivei. Patogenitatea acestora este datorata factorilor de virulenta (pili, capsula, enzime de clivare a IgAs) si a unui factor sensibilizant similar endotoxinelor. Acesti factori mediaza atasarea unor bacterii la celulele epiteliale si favorizeaza cronicizarea infectiei.

8. Patogenie - Aspecte clinice

Poarta de intrare a gonococilor este formata de organele genitale. Poate evolua ca o infectie inaparenta in 80% cazuri la femei si 10% la barbati. Contaminarea are loc pe cale veneriana. Cele mai frecvente forme sunt: infectiile genitourinare la barbat si femei. Se caracterizeaza prin scurgeri mucopurulente asociate unor procese inflamatorii locale, polakiurie si disurie. La femei poate interesa zonele superioare, cauzand salpingite (inflamarea trompelor lui Fallopio), stenoze, retractii fibroase interesand ovarul. O alta complicatie este abcesul in cavitatea peritoneala: pelvi-peritonite. La barbati, infectia se poate extinde la veziculele seminale, epididim si prostata determinand inflamatie, durere si febra mare. Se poate complica cu stenoze uretrale, sau sterilitate (consecinta epididimitei).

Infectii extragenitale

Infectia gonococica netratata in stadiul acut progreseaza mai ales la femei (datorita perioadelor menstruale), producandu-se o diseminare limfatica sau sanguina cu localizari articulare si meningeale. La nou-nascut, forma comuna de infectie este gonococica consecutiva trecerii fatului prin canalul vaginal la mame infectate. Infectia poate fi urmata, in cazul unui tratament incorect, de cecitate.

Manifestari orale

Mucoasa bucala prezinta o rezistenta specifica fata de infectia gonococica. Stomatita gonococica s-a observat frecvent la persoane, in particular la homosexuali, cu practici aberante (orogenitale). Periooada de incubatie in cavitatea bucala variaza de la 1 - 2 zile pana la o saptamana. Pot apare variate tipuri de leziuni locale si generale. Se descrie o membrana aderenta rugoasa. Aceasta membrana prezinta puncte de eroziune. Infectia intereseaza gingia, limba si palatul moale si se asociaza cu o halena fetida. Bolnavii cu infectii prezinta febra de peste 40sC. Se descriu cazuri de faringite gonococice asimptomatice cu toate ca s-au izolat gonococi din secretiile faringo-amigdaliene. Manifestarile clinice ale leziunilor locale in stomatita gonococica pot stimula angina Vincent. Diagnosticul poate fi dificil si se realizeaza prin datele anamnestice. Diferentierea de neisseriile, ce compun flora normala a cailor respiratorii superioare si cavitatii bucale, se face prin tehnicile de izolare bacteriana.

9. Imunitate

Infectiile gonococice sunt urmate de un raspuns imun umoral. Anticorpi antigonococici apar la 10 zile de la debutul primei infectii. Eficienta lor este redusa fiind posibile reinfectii. Au un rol in limitarea localizarilor la distanta. Antigenul proteic din membrana externa este responsabil de diferente serologice de

N. gonorrhoeae. Antigenul LPS este principala componenta a membranei externe care, conform datelor recente, ar induce un raspuns imun protector. In infectiile cronice se observa un raspuns imun umoral si mediat celular.

10. Tratament

Tratamentul cu antibiotice trebuie instituit cat mai precoce si in doze suficiente (penicilina, ampicilina, probenecid si spectinomicina).

11. Epidemiologie. Profilaxie

Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav, receptivitatea fiind caracteristica tuturor varstelor.

Consta in educatia sexuala a tinerilor, depistarea precoce a infectiei gonococice si tratament judicios aplicat.

12. Alte specii saprofite

Neisseria cathorahalis, Neisseria subflava, Neisseria flava, Neisseria sica, Neisseria mucosa, Neisseria lactamica se gasesc in flora indigena la nivelul mucoasei.

2 Neisseria meningitidis (Meningococ)

1. Habitat

Neisseria meningitidis se gaseste la nivelul nazo-faringelui si la suprafata mucoasei tractului respirator. Exista purtatori aparenti sanatosi in proportie de peste 30% din populatia umana.

2. Caractere morfologice

N. meningitidis este un diplococ Gram negativ, cu dispozitie intra si extracelulara. Pe frotiul efectuat din produsele patologice, germenii pot prezenta o microcapsula.

3. Caractere de cultura

Meningococul este foarte pretentios din punct de vedere metabolic; necesita pentru izolare medii imbogatite: geloza cu sange, ser, ascita. Temperatura optima pentru dezvoltare este 36-37sC. Culturile cresc mai bine intr-o atmosfera umeda, cu concentratie de CO₂ 5-10%. Coloniile sunt de 1-3mm, rotunde, convexe, translucide. Se mai pot face culturi in sacul vitelin al oualor embrionate.

4. Caractere metabolice
In ceea ce priveste echipamentul enzimatic, poseda o citocromoxidaza si enzime ce fermenteaza glucoza si maltoza. Prezenta enzimelor autolitice face din meningococ unul din germenii care necesita rapiditatea examenului de laborator, dupa recoltarea probelor. Acesta se poate liza in mediul de cultura sau chiar in produsul patologic.

5. Rezistenta - sensibilitatea la agenti fizici si chimici

Meningococul este putin rezistent la variatii de pH, umiditate si, in special, de temperatura. Se autolizeaza in afara organismului, in picaturile Pflügge, in 30', ce face necesar ca  transportul produselor patologice (LCR, sputa) sa se faca rapid si la 37sC pana la laborator. In general, este sensibil la chimioterapie: penicilina, ampicilina, meticilina, rifampicina, cephalotin etc.; s-au semnalat tulpini rezistente in cadrul grupului B si in grupul C.

6. Structura antigenica 

Antigenele meningococului se gasesc la nivelul capsulei si in peretele celular.

Antigenul capsular e de natura polizaharidica cu specificitate de grup. Pe baza antigenului capsular s-au diferentiat mai multe grupuri (A, B, C, D, X, Y, Z, Z', W135).

Antigene somatice: proteina majora prezenta in membrana externa, a permis diferentierea tipurilor serologice; lipopolizaharidul (LPS) asemanator cu endotoxina de la enterobacterii; polipeptidul (antigen proteic comun) este o fractiune de natura lipoproteica asemanatoare cu cea extrasa din peretele enterobacteriilor.

7. Patogenitate

Meningococii sunt patogeni printr-o serie de factori de agresivitate, printre care capsula si endotoxina (LPS). Polizaharidul capsular are proprietati antifagocitare, iar LPS are inalte calitati toxice.

8. Patogenie. Aspecte clinice

Poarta de intrare a meningococilor este nazofaringele si, in general, mucoasa respiratorie. Rezulta, de obicei, o infectie inaparenta. Numai la 1/1000 cazuri urmeaza o imbolnavire generala (aparitia starii de boala generala s-ar datora unui deficit imunitar de IgM sau in apararea celulara). Leziunile care apar sunt predominant vasculare, cu lezarea peretelui vascular, necroza, tromboza, rezultand petesii intinse, adevarate zone hemoragice.

Aspectele clinice sunt diverse. Astfel, infectia meningococica se poate manifesta ca o rinofaringita, meningita sau septicemie meningococica.

Forma ce mai grava este septicemia fulgeratoare cu sindrom Waterhouse - Friderichsen, hemoragii la nivelul glandelor suprarenale, prabusirea functiilor suprarenalei, fenomen explicat si printr-un proces de coagulare diseminata intravasculara (deficiente importante ale factorilor de coagulare).

9. Imunitate

Imunitatea umorala se manifesta in timpul proceselor infectioase prin aparitia in serul bolnavului de anticorpi, la 5-15 zile de la inceputul infectiei, care nu reusesc sa protejeze organismul.

10. Tratament

Tratamentul este chimioterapic, la care se adauga corticoterapia. Se prefera antibiotice testate prin antibiograma.

11. Epidemiologie. Profilaxie

Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav sau purtatorul. Transmiterea se realizeaza prin picaturile lui Pflügge, copiii si adultii fiind receptivi in sezonul rece.

Profilaxia specifica s-a incercat in zonele endemo-epidemice (Africa, America) prin vaccinuri preparate din polizaharide meningococice.

La contacti se practica chimioprofilaxia (penicilina).

Un rol important ii revine depistarii sursei si cresterii rezistentei organismului.

3. Germenii saprofiti Neisseria cathorahalis, Neisseria subflava, Neisseria flava, Neisseria sica, Neisseria mucosa Neisseria lactamica, ai cavitatii orale si al cailor respiratorii (frecvent la nivelul faringelui). Pentru a-i diferentia de meningococ avem in vedere urmatoarele caracteristici: cultiva pe medii uzuale usor, la examenul microscopic sunt dispusi frecvent intracelular.

Pot determina uneori meningite sau infectii pulmonare.