Observatia

OBSERVATIA

Definire

Observatia este o tehnica de investigatie utilizata si in domeniul asistentei sociale care are ca scop culegerea de informatii cu valoare de fapte, necesare pentru a le completa/confirma pe cele rezultate in urma altor tehnici (documentarea, interviul sau intrevederea).

Observatia are o mare importanta in mod deosebit in primele etape ale instrumentarii cazului (dupa sesizare/referire, evaluare initiala, evaluare complexa) dar se aplica pe tot parcursul lucrului la caz.

Pentru o abordare organizata, coerenta si logica a acestei tehnici se utilizeaza si se recomanda construirea unui ghid de observatie.

Caracteristici

Observatia este o tehnica care se aplica permanent, pe tot parcursul instrumentarii cazului.

Se aplica in spatiul profesional al asistentului social si in mediul de provenienta/de viata al clientului (familie, grup de prieteni, comunitatea scolara/profesionala, etc.), in situatii clar determinate (vizita la domiciliu, intrevedere, etapa de potrivire dintre copil si asistent maternal, etc.) si/sau in situatii experimentale (introducerea unui factor neprevazut care poate afecta echilibrul relatiilor; ex: implicarea unui martor la un abuz in cadrul unei intrevederi cu abuzatorul care isi neaga vinovatia).

Observatia presupune urmarirea comportamentului verbal si non-verbal al intrelocutorului/clientului, tipul si structura relatiilor din mediul investigat, atitudini, stari si reactii emotionale.

Observatia poate fi clasificata astfel:

Observatia directa: asistentul social sta fata in fata cu clientul;

Observatia indirecta: asistentul social observa aspecte din mediul de provenienta al clientului. Informatii cu privire la client pot fi obtinute prin observatie si in absenta acestuia. Ex: asistentul social realizeaza o vizita la domiciliul beneficiarului si, in lipsa acestuia, observa starea locuintei, conditiile de igiena si curatenie, aspectul copiilor sau al altor membri din familie, etc.

Din punctul de vedere al intentiei aplicarii tehnicii, al planificarii :

Directionata/anticipata/planificata - asistentul social isi propune sa observe unul sau mai multe aspecte in mod deosebit. Presupune obligatoriu existenta unui ghid de observatie.

Intamplatoare - pe parcursul utilizarii unei alte tehnici (intrevederea, consilierea, etc.) fara ca asistentul social sa-si fi planificat sa urmareasca un aspect anume (ex : in cursul discutiei cu mama, asistentul social poate observa cum se comporta aceasta cu copiii ei care pot intrerupe dialogul).

O forma speciala a observatiei o reprezinta observatia participativa care se realizeaza prin implicarea in evenimente sociale in cadrul carora asistentul social poate investiga structura relatiilor interpersonale si interfamiliale, a comportamentelor si atitudinilor de grup.

In general, observatia presupune contactul vizual cu clientul dar, in anumite situatii, celelalte simturi ne pot oferi informatii mai complexe decat vazul (ex: mirosul  specific al unei locuinte neingrijite, o igiena personala precara pot fi sesizate doar prin observatia olfactiva; temperatura in camera, etc.)

Observatii si recomandari

Informatiile obtinute exclusiv prin tehnica observatiei nu sunt relevante daca nu sunt confirmate/validate si prin alte tehnici;

Exista situatii contextuale in timpul observatiei intamplatoare care ne pot oferi informatii eronate (ex: clientul este observat intamplator intr-o situatie care nu-i este specifica);

Utilizarea acestei tehnici si a informatiilor rezultate necesita o minima experienta in domeniul social pentru a se reduce cat mai mult riscul subiectivitatii si al abordarii empirice;

Inregistrarea infromatiilor rezultate prin aplicarea tehnicii observatiei se realizeaza dupa intrevederea cu clientul, fiind necesara si analiza si sinteza acestora.