Nevoile persoanelor varstnice

Nevoile persoanelor varstnice

Nevoia unei persoane se defineste drept senzatia de lipsa sau de rau care impinge fiinta umana la acte indispensabile satisfacerii nevoilor respective (Bogdan Constantin, 1997, 363).

In masura in care este posibil, trebuie incercata satisfacerea atat a nevoilor dar si a dorintelor persoanei varstnice pentru ca sa nu se ajunga la boala psihica.

Persoanele varstnice au nevoie de afectiune, de comunicare, de incredere si sinceritate, de acceptare in randul familiei si de sprijin emotional.

Prof. univ.dr. Viorel Prelici sustine ca "prin trebuinta intelegem ceea ce este necesar- atat pentru o persoana cat si pentru un sistem social- pentru ca, intr-o anumita situatie, sa poata functiona in limite asteptate sau normale. Trebuinta nu este dorinta de a avea ceva, ci lipsa de ceva"(Prelici Viorel, 2001, 24)

Elaborarea unor politici, programe sau servicii pentru populatia varstnica trebuie sa ia in considerare, pe langa drepturile si capacitatile persoanelor varstnice si nevoile acestora.

Satisfacerea nevoilor influenteaza atat implinirea vietii individului cat si calitatea functionarii sale ca membru al unei familii, al unei societati. Astfel ca implinirea lor nu este numai o problema individuala, ci si societala, societatea asumandu-si responsabilitatea asigurarii bunastarii membrilor ei.

Nesatisfacerea unora dintre nevoi, ignorarea lor poate adanci suferintele, poate grabi instalarea dependentei si scurtarea vietii.

Asistenta sociala, componenta a sistemului national de protectie sociala, cuprinde serviciile sociale si prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala (art.2, al.2 din Legea 47 din 2006 privind sistemul national de asistenta sociala)

Tot in Legea 47 din 2006, in art.5, lit.b, nevoia sociala  este definita ca fiind ansamblul de cerinte indispensabile fiecarei persoane pentru asigurarea conditiilor de viata, in vederea integrarii sociale.

Bradshow (apud. Vladescu Cristian, 1992, pp.258-259) distinge patru categorii de nevoi: nevoi normative, nevoi resimtite, nevoi exprimate si nevoi comparative.

Nevoia normativa este cea definita de specialisti. Ei sunt cei care stabilesc un standard la care se raporteaza situatia reala, indentificandu-se astfel nevoia ca deviatie de la normal. Se pune problema in acest caz a definirii starii de normalitate. Datorita faptului ca este necesara in acest caz prezenta specialistului, diferiti specialisti pot avea opinii diferite despre aceste nevoi, astfel ca nu exista o nevoie normativa absoluta.

Nevoia resimtita se constituie ca o reflectare a ceea ce doresc oamenii. De exemplu, in cazul varstnicilor, multi dintre ei resimt nevoia de comunicare interpersonala ca urmare a singuratatii si izolarii.

Nevoia exprimata reprezinta cererea, respectiv o nevoie resimtita pentru care se solicita satisfacerea, implinirea. Nevoile exprimate pot sau nu sa coincida cu cele resimtite.

Nevoia comparativa apare ca rezultat al comparatiei populatiei care nu beneficiaza de un serviciu, cu situatia beneficiarilor serviciului respectiv.

Nevoia este o necesitate. Necesitatile nu sunt insa statice. Putem astfel vorbi de necesitati evolutive, necesitati care se caracterizeaza prin crestere (Zamfir Elena, 1997, 310). Nivelul de aspiratii este cel care determina aceasta crestere a necesitatilor. Prof. univ.dr. Elena Zamfir realizeaza urmatoarea clasificare a necesitatilor umane, din punct de vedere al calitatii vietii: necesitati universale care stau la baza unor indicatori absoluti ai calitatii vietii.

Necesitati umane universale evolutive care genereaza indicatori ai vietii atat absoluti, cat si relativi.

Necesitati authentic umane, dar alternative - necesitati care caracterizeaza un stil de viata sau altul, o cale de realizare sau implinire, toate acestea putand duce la fericire.

Necesitati artificiale, compensatorii, false - necesitati a caror simpla prezenta indica un mod de viata alienat, marginal, in ultima instanta patologic. Implinirea lor genereaza doar iluzia unei satisfactii partiale, de moment, dar cumulate in timp, ele caracterizeaza o cale eronata care, in cele din urma, esueaza (Zamfir Elena, 1997, 328).

Nevoia de asistenta sociala este o categorie aparte care faciliteaza satisfacerea  "resursele elementare minime necesare pentru o viata demna si o functionare sociala normala, neacoperite prin efortul persoanei/familiei in cauza si nici de componentele de asigurare sociala ale sistemului de securitate sociala"(Zamfir Catalin, 1999, 445).

Persoanele varstnice se afla uneori in situatia de a avea nevoie de asistenta sociala, nevoie care poate fi provenita din lipsa resurselor economice - un nivel de viata sub standardele minime acceptate, lipsa locuintei, lipsa de acces la serviciile de asistenta medicala, sau din limitarea severa a capacitatilor personale de a duce o viata normala - handicap, probleme de sanatate, probleme de integrare in viata de familie sau in comunitate, dificultati de relationare cu ceilalti, etc. Suportul material si serviciile de asistenta sociala sunt cele doua modalitati de sprijin pentru persoanele care se confrunta cu nevoia de asistenta sociala.

Nevoia de asistenta sociala reziduala reprezinta nevoia de asistenta sociala neacoperita de sistemul de asistenta sociala (Zamfir Catalin, coord., 1999, 446), in cazul varstnicilor din Romania aceasta nevoie fiind evidenta.

Legea nr.17/2000 a persoanelor varstnice reflecta cerinta evaluarii nevoilor persoanelor varstnice. Conform art.4 al legii amintite, nevoile persoanelor varstnice se evalueaza prin ancheta sociala care se elaboreaza pe baza datelor cu privire la: afectiunile ce necesita ingrijire speciala; capacitatea de a se gospodari si de a implini cerintele firesti ale vietii cotidiene; conditiile de locuit; veniturile efective sau potentiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vietii.

Deseori, nevoile sociale nesatisfacute (afectivitatea predominant depresiva determinata de singuratate, izolare sociala, lipsa unor preocupari care sa dea sentimentul de utilitate) influenteaza starea de sanatate fizica si psihica, generand sau sporind astfel nevoile medicale (Margineanu I., Socol Gh., 1991).

Cel mai eterogen grup populational este cel al persoanelor in varsta. Nevoile si particularitatile acestor persoane difera mult, datorita factorilor genetici, de mediu si datorita experientei unice de viata. Este greu de facut un algoritm al nevoilor persoanelor in varsta, pentru ca acesta nu poate fi aplicat la toate aceste persoane. Caracteristicile personale, individuale in combinatie cu experienta proprie de viata, cu evenimentele inedite de viata creeaza o combinatie ciudata, unica. Acest fapt ne arata ca "raportul dintre importanta socialului si cea a schimbarilor personale inclina in favoarea celor din urma"(Dallos Rudi si Mclaughlin Eugene, 1997, 124).

Elaborarea programelor si serviciilor pentru varstnici trebuie sa tina seama de diversitatea acestui grup de persoane vulnerabile si defavorizate.

Persoanele varstnice sunt persoane cu nevoi speciale, persoane vulnerabile care impun ajutor si protectie pentru a trai in conditii decente.

Prin diferite programe, trebuie sa se incerce schimbarea mentalitatii populatiei majoritare, aceea ca varstnicul consuma si ca oricum nu mai are mult de trait, fapt care provoaca discriminari in accesul la serviciile medicale si sociale,  fiind acordata o atentie mai scazuta mentinerii independentei varstnicilor in detrimentul tinerilor.

Organismele Internationale (Natiunile Unite, Organizatia Mondiala a Sanatatii) au stabilit grupele de persoane varstnice care sunt supuse unor riscuri speciale, in planul sanatatii, al situatiei sociale si economice. Aceste grupe cuprind: persoane peste 85 de ani, persoane in varsta care traiesc singure, femeile in varsta (in special celibatarele si vaduvele), persoanele in varsta care traiesc in institutii colective, persoanele in varsta fara copii, persoanele in varsta suferind de afectiuni sau handicapuri grave, cupluri in varsta in care unul din membrii este grav bolnav.

Un model foarte raspandit este modelul conceptual al Virginiei Henderson care identifica 14 nevoi fundamentale ale bolnavilor in general: a respira; a bea si a manca; a elimina; a se misca; a mentine temperatura corpului; a dormi si a se odihni bine; nevoia de curatenie corporala; a se imbraca si dezbraca; a evita orice pericol; nevoia de a comunica; de a trai conform propriilor convingeri spirituale; de a avea o preocupare, de a se realiza; de a se recreea; de a invata (Stoianovici Serban, Bogdan Constantin, 1997, 15).

Nevoile unei persoane sunt multiple si complexe, scopul satisfacerii lor fiind acela de a obtine o stare de bine - conditia sanatatii, o stare de confort psihic si fizic si o crestere a calitatii vietii.