DEVIANTA SI CONFORMISM

"Multi oameni naufragiaza in viata si nu pentru ca sunt rai, ci pentru ca le-a lipsit grauntele de prudenta si de stapanire de sine intr-un moment dat." (Fr. W. Forster)

Este necesar sa vorbim despre devianta atunci cand vorbim despre fenomenul de violenta. Pentru a putea explica de ce oamenii "naufragiaza" in anumite situatii din viata lor, in ce mod se abat de la norme, reguli este nevoie sa stim care sunt factorii si cadrul ce pot determina un astfel de comportament precum si tipurile de abatere de la "normal".

I.1   NORMATIVITATE

In cadrul Dictionarului de Sociologie (1998, p.389) norma reprezinta "un model, regula, prescriptie care regleaza comportamentul indivizilor, grupurilor, organizatiilor, colectivitatilolor.

Termenul de 'norma' este explicat in Dictionar de Sociologie (1973, p.178 ) ca 'toate comportamentele conforme asteptarilor unui anumit grup social".

Normalitatea unei persoane, situatii apare ca o masura a respectarii normelor, a constrangerilor si prescriptiilor societatii careia ii apartine persoana respectiva. Anormalitatea, comportamentul in afara normelor, provoaca efecte negative asupra lu Respectarea normelor reprezinta o constrangere a societatii asupra membrilor e Normele, asadar, nu vin din interiorul individului, ele sunt exterioare lui si provin din obiceiurile, legile, traditiile unei societati sau grup social care isi constrange astfel membrii sa adopte conduite si comportamente care sa corespunda asteptarilor acelei societati sau grup social.

Constrangerea pentru respectarea normelor sociale incepe inca de la cresterea si educarea copiilor, acestea constand tocmai din efortul de a impune copilului moduri de a vedea, simti, actiona intr-un fel la care el poate n-ar ajunge daca n-ar fi condus la acestea. Copilul este invatat sa respecte obiceiurile, traditiile, conventiile iar dezvoltarea personalitatii urmeaza un curs printre aceste jaloane: credintele, tendintele, practicile grupului luate in intregul lor. Obisnuinta colectiva se transmite prin educatie din generatie in generatie, dand astfel membrilor societatii siguranta si stabilitate.

Normele evolueaza odata cu societatea care le construieste si le aplica datorita evolutiei altor segmente ale aceleiasi societati: politic, economic, religios.

Normele sociale sunt impuse, promovate si perpetuate prin mai multe metode:

-interdictii: sunt interzise acele comportamente sau conduite care aduc atingere valorilor societatii sau grupului social ;

-recomandari: sunt recomandate, aprobate acele comportamente sau conduite care ajuta la integrarea individului ca membru al societatii;

-impuneri (activitatea normativa): sunt obligatorii acele comportamente sau conduite care conserva ordinea acelei societat

Nerespectarea normelor si modelelor societatii denota un comportament deviant, o iesire din normalitatea vietii si ordinii sociale. Astfel, sanctiunile unui comportament pot fi:

a) pedepse: sau sanctiuni negative, care pot fi administrate din interiorul individului, din propria constiinta (mustrari, remuscari, regret), fie din exterior, din partea celorlalti (mustrari, reprobare, retragerea suportului uman, intreruperea comunicarii, marginalizare, agresivitate); pot fi si sanctiuni aplicate de institutii si organisme (sanctiuni administrative, sanctiuni juridice).

b) recompense: sunt reprezentate de laude, aprecieri, prestigiu,

stima, cooperare, recompense materiale, etc. (Dictionar de Sociologie, 1999, p. 389-391)

Conformarea sau neconformarea la norme conduce subiectul uman la ocuparea unei pozitii (rol-status) in societatea respectiva iar aceasta pozitie primeste o valoare (pozitiva sau negativa) in functie de asteptarile societatii pentru acel rol sau status in sensul conformismului sau a proiectiei evolutive ale acelei societat

I.2   CONFORMISMUL

In Dictionarul elementar al limbii romane actuale (1995, p.106), este considerata conformista "persoana care accepta mecanic, riguros, idei sau dispozitii ale altora (uneori impotriva propriilor pareri)".

Oamenii tind sa se conformeze regulilor si normelor din mediul in care locuiesc:

insusirea normelor si valorilor in procesul socializarii a creat moduri de comportare care au devenit obisnuinte (respectarea regulilor de circulatie, plata impozitelor, etc.);

oamenii vad calea obtinerii recompenselor pe care le doresc prin atasamentul fata de norme si legi (acceptare, afectiune, suport social, prieteni, etc.);

oamenii se conformeaza regulilor si pentru a evita riscurile nonconformitatii, pentru a se feri de sanctiunile negative, pierderea respectului, caderea in ridicol, arestare, pierderea locului de munca. (Bujdoiu N., 2002, p. 202-203)

In conceptiile inspirate din functionalism, conformitatea reprezinta scopul principal al procesului de socializare, aceasta abordare este considerata, insa, de catre unii cercetatori o abordare conservatoare in plan teoretic, si paternalista din punct de vedere practic, deoarece limiteaza creativitatea tinerilor, ei fiind nevoiti sa respecte normele si legile fara a le contesta sau a le dezvolta pentru a fi adaptate noilor societati aflate in permanenta schimbare.

In realitate lucrurile nu decurg chiar asa mecanic astfel incat toti oamenii sa se conformeze. Factorii sociali, individuali, socio-economici, de mediu, de personalitate si cei biopsihici pot induce tipuri de comportamente neconforme, deviante, intalnite la persoane de toate varstele.

I.3   DEVIANTA

Asa cum am amintit mai sus, devianta este "un comportament atipic, care se indeparteaza de la pozitia standard si transgreseaza normele si valorile acceptate si recunoscute in cadrul unui sistem social"(Sorin Radulescu, Dan Banciu apud Bujdoiu N., 2002).

In orice societate exista un ansamblu de valori, reguli, norme ce o caracterizeaza si stabilesc ceea ce este acceptat si ceea ce poate fi considerat deviant in acea societate.

Andrei Stanoiu defineste devianta ca "acel comportament pe care un numar de oameni il respinge ca fiind limitele admise (tolerate); comportament valorizat negativ si care provoaca reactii ostile din partea unei parti a membrilor societati"

Ca notiune socio-criminologica, devianta desemneaza, in intelesul sau cel mai larg, abaterea sau nonconformismul indivizilor fata de normele si valorile sociale. Devianta constituie sfera larga a evolutiilor atipice ale individului, ea fiind divizata in mai multe segmente care pot forma o scala graduala. Catalogarea diferitelor comportamente ca fiind normale sau patologice depinde de natura normelor sociale incalcate si de gradul de toleranta al societatii respective. (Bolos D., Salagean D., 2005)

In Dictionar de Sociologie (1993, p.165), devianta este definita ca "orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii ori ale unui grup social particular." Ca si comportament, ea se opune conformismului si cuprinde nu doar incalcarile legii (infractiuni, delicte), ci orice "deviere" de la regulile de convietuire si ordinele cele mai importante din cadrul unui grup, a unei societati, organizatie, institutie. Astfel, devianta cuprinde o diversitate de acte sau conduite, de la cele ciudate, excentrice (limbaj, vestimentatie nonconformiste) incompatibile cu normele grupului, sau ale societatii, pana la cele imorale (indecenta obscenitatea), ce nu sunt mereu sanctionate de lege si pana la cele cu caracter antisocial (acte infractionale care sunt pedepsite legal) sau asocial (bolile psihice).

In realitatea sociologica se intalneste ideea conform careia devianta poate fi definita ca "orice tip de comportare ce intr-un fel sau altul esueaza sa raspunda asteptarilor comportamentale impartasite de grupul particular in care ea se petrece. Ea presupune un -agent -, o norma, , un act sau o actiune, o audienta ce defineste actul ca neinscriindu-se in limitele de conformitate intr-un anumit moment al societatii"(A.. Mihu apud Bujdoiu 2002, p. 252)

I.3.1  TIPURI DE DEVIANTA - CLASIFICAREA ACTELOR DEVIANTE

In functie de varietatea comportamentelor J.Fichter (apud Bujdoiu 2002) face o distinctie intre devianta pozitiva, prin care individul se abate de la stereotipurile conformitatii si adopta creativ norme si valori superioare si devianta negativa, care se caracterizeaza prin incalcarea si refuzarea indicatiilor normelor medi Devianta negativa cuprinde un set mai mare de posibilitati de manifestare, cea mai grava dintre ele fiind delincventa, aceasta avand gradul cel mai ridicat de periculozitate sociala deoarece afecteaza cele mai importante relatii si valori sociale si incalca regulile, normele morale si juridice care orienteaza comportamentul indivizilor.
   O alta distinctie in cadrul delicventei este cea realizata de Edwin Lambert (1951 apud Bujdoiu 2002):
- devianta primara in care autorul porneste de la faptul ca aproape orice persoana trece din cand in cand peste reguli, dar aceasta are un caracter temporar, astfel persoana ramanand una acceptata din punct de vedere social;
- devianta secundara care apare la persoanele ce accepta devianta ca rol, fapt ce atrage consecinte asupra identitatii sale sociale si asupra conceptului de sine.

Maurice Cusson face o lista aproximativa cu sapte categorii de devianta:

a. Infractiunea si delictele cuprinzand:omorurile, furtul, violul, delincventa juvenila, infractiuni ale gulerelor albe.
b. Sinuciderea
c. Consumul de droguri cu implicatiile dezorganizate de factura psiho-sociala (consum de marijuana, hasis, opiacee, cocaina, alcool etc.)
d. Transgresiunile, conduitele sexuale deviate: prostitutia, homosexualitatea, lesbianismul, pornografia. Exista sociologi americani care includ adulterul si celelalte forme de sexualitate extraconjugale in capitolul deviantelor sexuale.
e. Deviantele religioase care prin atitudini fanatice antreneaza unele secte religioase, erezii, vrajitori
f. Bolile mentale au fost si ele analizate din punctul de vedere al abaterii de la normele sociale. Au fost abordate originea sociala a anumitor simptome psihice, raspandirea tulburarilor mentale si lumea sociala a azilurilor
g. Handicapurile fizice: relatiile tensionate care pot fi observate in momentul interactiunii persoanelor "normale" cu cele surde, nevazatoare, obeze, handicapate. (Cusson M. apud Boudon Raymond, 2005)

Tot Cusson, distinge o alta clasificare in universul deviantei, identificand o gradatie a categoriilor de devianti, de la perfect voluntar la involuntar:

a) Deviantii subcultural Este vorba in acest caz de indivizi care contesta legitimitatea normelor pe care le incalca si care sunt numiti de R. Merton nonconformisti sau minoritati active de catre S. Moscovic In aceasta categorie intra membrii cultelor religioase nerecunoscute, disidentii, teroristii si revolutionari

b) Transgresori Reprezinta acea categorie de devianti care recunosc legitimitatea normelor pe care le violeaza si care actioneaza din interes. Ei reprezinta in fapt majoritatea deviantilor.

c) Indivizii cu tulburari de comportament. Aceasta categorie este reprezentata de toxicomani, dependenti de drog, sociopati, nevrozati etc. In cazul acestora caracterul voluntar al actului este discutabil. Se considera ca in cazul toxicomanilor si dependentilor actul lor este voluntar cel putin in prima faza a evolutiei lor iar in momentul in care se instaleaza dependenta nu mai sunt in intregime liber In cazul sociopatilor sau nevrozatilor, este greu de distins latura de determinare de cea de compulsiune.

d) Handicapati In ceea ce priveste surzii, orbii, paraplegicii, debilii si bolnavii mentali nu exista un consens in randul sociologilor in ceea ce priveste incadrarea lor in randul deviantilor. Unii sociologi cum este Ervin Goffman au fost preocupati de interactiunea persoanelor cu handicap fizic cu semenii din anturajul lor.

(Cusson M. apud Bujdoiu 2002, p.239)

I.3.2  CARACTERISTICI ALE DEVIANTEI

Emile Durkheim (apud Bujdoiu 2002, p.241) considera ca fenomenul de devianta are un caracter universal , deoarece "nu poate sa existe societate in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv; este inevitabil ca printre abateri sa nu fie unele care prezinta un caracter criminal". Astfel, devianta reprezinta un fenomen normal in evolutia unei societat

Privind la fenomenul deviantei putem constata dincolo de marea varietate a comportamentelor considerate deviante faptul ca exista si o mare mobilitate si variabilitate a interpretarilor si definitiilor ce i-au fost date de-a lungul diferitelor perioade sau epoci istorice sau in diferite spatii culturale. Cu alte cuvinte exista a o mare variabilitate a comportamentelor ce sunt considerate deviante in functie de momentul istoric sau de spatiul cultural. Nu exista criterii clare si reguli neschimbate care sa stabileasca granite sigure, neschimbatoare intre comportamentele conformiste si cele deviante.

Schimbarea sociala sau trecerea la o noua epoca istorica este insotita de schimbari la nivelul valorilor si normelor sociale dar si a sanctiunilor aplicate celor care le incalca. In felul acesta se schimba si reactia publicului fata de diferite tipuri de comportamente astfel incat ceva ce era perceput ca deviant la un moment dat poate parea in alt moment in acord cu valorile sociale promovate de societate. Schimbarea sociala determina astfel schimbarea stilului de viata al oamenilor, schimbarea functiilor unor institutii sociale si schimbarea definitiilor date deviante Comportamente considerate forme grave de devianta cum a fost cazul homosexualitatii in trecut sunt astazi tolerate intr-o masura semnificativa cel putin la nivel legislativ desi cea mai mare parte a publicului heterosexual o califica drept o forma de devianta. Mai mult, unele tari au legiferat si casatoriile intre persoane de acelasi sex. Putem spune ca, desi respinsa inca in mare masura, atitudinea publicului fata de homosexualitate a devenit mai toleranta sau cel putin ambivalenta.

Prostitutia larg tolerata in trecut si considerata un "rau necesar" in cele mai multe societati in trecut a devenit astazi un comportament dezaprobat public. Un alt exemplu este reprezentat de catre conducerea automobilelor sub influenta alcoolului care in primele decenii ale secolului al XX-lea nu era sanctionata prea dur si care la sfarsitul anilor '70 si '80 a inceput sa fie sanctionata drastic ca urmare a asocierii realizate de public intre accidentele grave si consumul de alcool la volan.

Din cele de mai sus rezulta faptul ca devianta este o notiune relativa care nu poate fi evaluata decat prin raportare la sistemul simbolurilor culturale si al normelor sociale existente intr-o societate la un moment dat. Caracterul relativ al definirii deviantei este foarte bine exprimat de constatarea facuta de o serie de sociologi (Cohen, 1966, Clifford, 1977 si Cusson, 1983 apud Boudon R., 2005, p 463-474) care au identificat doar patru tipuri de conduite reprimate in toate culturile:

incestul dintre mama si fiu, tata si fiica, frate si sora;

rapirea si violul unei femei casatorite;

omorul si anume actul uciderii voluntare al unui membru al propriului grup;

furtul.

Relativitatea deviantei poate semnifica trei lucruri diferite:

1) Un act sau conduita va fi considerat deviant in functie de circumstantele sociale in care se produce. Schimbarea contextului social in care are loc actul sau conduita va schimba si semnificatia actului respectiv. Astfel uciderea unui soldat inamic pe timp de razboi este un comportament legitim, mai mult chiar autorul unui asemenea act poate fi chiar decorat pentru eroism. Dimpotriva daca acest act se produce in timp de pace si victima este un membru al propriului grup autorul unui asemenea act va fi judecat pentru omucidere. Asadar judecarea unui act ca fiind deviant sau nu poate fi desprinsa de situatia in care se produce.

2) Un act sau comportament poate fi calificat ca fiind deviant sau nondeviant in functie de statusul autorulu Astfel potrivit lui S. M Radulescu (1999), intr-o societate in care sinuciderea este condamnata de prescriptiile morale sacrificiul capitanului unui vas care prefera sa moara odata cu nava decat sa o abandoneze inainte de a salva pe ceilalti membrii ai echipajului sau pasageri va fi considerat un act de eroism. Un alt exemplu in acest sens poate fi cazul delictelor comise de "gurelele albe", delapidari, acte de coruptie etc. in care inalti functionari ai institutiilor publice vor fi tratati cu clementa fata de justitie sau de alte agentii de control social.

3) Un act sau comportament poate fi de asemenea judecat ca fiind deviant sau nondeviant in functie de contextul cultural in care se produce. Un exemplu in acest sens este cazul consumului de droguri tolerat in China sau in cultura islamica si prohibit in cultura occidentala si cel al consumului de alcool unde situatia este inversa.

Daca ceea ce este considerat deviant variaza enorm de la o societate la alta si de la un grup la altul in functiile de definitiile adoptate devianta si judecatile creatoare de devianta au un caracter universal in sensul ca in toate grupurile umane cunoscute au existat si exista conduite blamate si sanctionate. In opozitie cu opinia prezenta in cunoasterea comuna potrivit careia devianta reprezinta o incalcare a standardelor morale absolute si naturii umane sociologii apreciaza ca devianta are origini sociale si reprezinta o violare a socialitatii definita de valori si norme sociale. In acest context, atitudinea relativista potrivit careia normele si valorile sociale sunt variabile si depind de contextul cultural al societatilor sau grupurilor umane este absolut necesara pentru a evita judecarea diferitelor culturi din prisma unui singur sistem valoric si normativ si pentru intelegerea adecvata a societatilor si comportamentelor sociale.(Boudon R., 2005, p 463-474)

I.3.3  TEORII ALE DEVIANTEI

Deoarece am discutat despre semnificatia termenului "devianta", despre caracteristicile si tipurile de devianta, trebuie sa identificam factorii, cauzele ce duc la aparitia acestui tip de comportament. Dat fiind ca exista o vasta clasificare a tipurilor de teorii ale deviantei voi alege teoriile cele mai potrivite pentru aceasta cercetare, teoriile care explica cel mai bine tipul de comportament deviant, din perspectiva mea.

In primul rand, consider ca este important sa tratam Teoria controlului social, fiind incadrata in categoria de teorii sociologice despre micro-niveluri (Bujdoiu, 2002). Aceasta teorie se refera in general la aparitia unui comportament criminal ca fiind rezultatul lipsei unui control intern, efectuat de catre individ, si in lipsa unui control extern, efectiv, si adecvat, efectuat de societate. Teoreticienii acestei teorii afirma ca integrarea comunitatii si legaturile sociale puternice ii fac pe oameni sa accepte normele si valorile comunitatii lor si sa se conformeze acestora. Hirschi (1969) dezvolta aceasta idee, considerand ca atasamentul, legaturile puternice cu alti oameni poate produce o schimbare in sentimentele, preocuparile persoanelor, facandu-le sa actioneze mai "responsabil". Astfel, in viziunea lui Hirschi, angajamentul, sau investitia oamenilor in societate, le tempereaza comportamentul, iar implicarea in activitati nedeviante si cu oameni nedevianti, lasa mai putin timp pentru comportament delincvent.

Deoarece este nevoie si de alte explicatii ale acestui comportament vom vorbi in continuare despre Teoria Etichetari Aceasta abordare asupra comportamentului deviant presupune ca o persoana sau un act devin anormale doar in urma aplicarii cu succes a etichetei de "deviant" din partea altor oamen Becker si Lemert considera ca orice persoana intr-un moment sau altul poate adopta un comportament deviant, incadrandu-se in categoria deviantei primare, despre care am vorbit si mai sus. Astfel, in viziunea lor, un deviant primar poate fi o persoana care face niste greseli minore, putand fi de cele mai multe ori neremarcate de cei din jur. Insa, daca aceste acte deviante minore sunt descoperite si facute publice de catre persoane semnificative (prieteni, parinti, politie) persoana care a incalcat norma e confruntata cu probele si trece printr-o "ceremonie de degradare". Aici persoana este acuzata si pedepsita pentru fapta sa, astfel, accepta etichetarea data si isi construieste un nou concept despre sine. Ca rezultat, sanctiunile au drept efect intarirea tocmai a comportarii pe care trebuiau sa le elimine. Nu este exclus ca anumiti devianti sa ajunga la stadiul de devianta secundara prin autoetichetare. Ceremonia de degradare poate sa-l formeze pe deviant asa incat sa nu se mai comporte astfel, insa acest lucru nu este general valabil.

Teoria anomiei (Robert K. Merton)

Pentru o lunga perioada de timp ideea originara in teoria psihanalitica a lui Freud potrivit careia comportamentele nonconformiste se datoreaza impulsurilor biologice care nu sunt controlate adecvat de catre societate a reprezentat o explicatie larg acceptata in randul sociologilor. In opozitie cu aceasta, urmand conceptia lui Durkheim potrivit careia "faptele sociale" trebuie explicate prin "fapte sociale" au aparut o serie de teorii care sustin faptul ca anumite aspecte ale structurii sociale genereaza circumstante sociale in care incalcarea normelor sociale reprezinta "un raspuns normal". Una dintre aceste teorii a fost cea a lui Merton (1938), iar obiectivul principal al teoriei sale a fost cel de a explica modul in care anumite structuri sociale exercita o presiune asupra anumitor persoane care determina angajarea acestora in activitati cu caracter deviant.

Potrivit lui Merton printre elementele sociale si culturale definitorii pentru o societate doua au o importanta deosebita: scopurile si interesele promovate social si modelele sociale acceptabile pentru atingerea acestor scopur Aceste doua elemente sunt separate din necesitati de analiza, desi ele functioneaza impreuna in conditii concrete. Primul, contine scopurile, interesele definite cultural de societate si reprezinta un cadru de referinta pentru aspiratiile considerate legitime de catre aceasta. Aceste scopuri sunt mai mult sau mai putin integrate si implica grade diferite de prestigiu social si incarcare emotionala.

Potrivit lui Robert Merton, in societate exista o neconcordanta intre conditiile sociale si oportunitatile individuale de a obtine bunastarea materiala, prestigiu social si implinirea. Aceasta discrepanta dintre scopurile promovate de societate si sistemul de mijloace sociale legitime de obtinere a acestora genereaza o stare de tensiune si de dezorientare normativa numita anomie. Potrivit autorului reactia sau adaptarea la aceasta stare de anomie poate genera diferite tipuri de comportamente deviante. Reactiile la starea de anomie sunt descrise in termeni de acceptare sau respingere a scopurilor culturale si a mijloacelor legitime si pot fi cuprinse in cinci tipuri distincte. Inainte de a descrie aceste tipuri de raspunsuri posibile voi observa faptul ca indivizii pot adopta una sau alta dintre aceste posibile raspunsuri la starea de anomie si pot trece de un tip de raspuns la altul in cursul angajarii lor in diferite activitati sociale. De asemenea, aceste tipuri de comportamente se refera la ajustari ale rolurilor sociale jucate de oameni in diferite situatii specifice si nu la schimbari la nivelul personalitatii acestora.

• Conformarea

Reprezinta cea mai comuna si mai raspandita forma de adaptare la starea de anomie si nu are un caracter deviant. Ea consta in acceptarea atat a scopurilor sociale cat si a mijloacelor legitime de atingere a lor. Larga raspandire a acestui tip de comportament este foarte importanta deoarece asigura continuitatea si stabilitatea societati Desii conformarea la normele sociale si la regulile formale pune aparent in dezavantaj si in pozitii indezirabile pe cei care se angajeaza in asemenea comportamente acesta reprezinta un tip de comportament adoptat de multi oamen

• Inovarea

Este un alt tip de comportament cu rol de adaptare la starea de anomie. Caracteristic acestui tip de adaptare este acceptarea scopurilor sociale si respingerea mijloacelor institutionale. Respingand mijloacele legitimate social, inovatorii adopta mijloace dezaprobate social dar eficace in atingerea scopurilor promovate social. Exemple in acest sens sunt artisti nonconformisti, hotii, escrocii, inovatorii, vanzatorii de droguri, etc. Toti acestia reusesc sa obtina bogatie, prestigiu, recunoastere sociala prin mijloace ilegitime dar eficiente. Cauza unor astfel de strategii de adaptare la anomie se gaseste in particularitatile contextului cultural implicat.

• Ritualismul

O alta modalitate de adaptare la anomie caracterizata de respingerea scopurilor sociale si de acceptarea mijloacelor institutionale este ritualismul. Ritualistii se concentreaza asupra mijloacelor institutionale intr-o masura atat de mare incat ajunge sa ignore scopurile sociale. Un exemplu tipic este reprezentat de cazul birocratilor care sunt excesiv preocupati de respectarea regulilor formale si care ajung sa abandoneze scopurile institutie Avem de a face in acest caz de o asimilare accentuata a mijloacelor institutionale in detrimentul adoptarii scopurilor sociale.

• Retragerea

Este cea mai putin frecventa forma de adaptare la starea de anomie. Cei care adopta o asemenea strategie de adaptare "sunt in societate dar nu participa la viata sociala". Din punct de vedere sociologic acestia constituie "alienatii". Neimpartasind orientarea generala din societate ei sunt inclusi in aceasta mai mult fictiv. In aceasta categorie intra indivizii asociali: vagabonzii, alcoolicii, drogatii, prostituatele, psihoticii si alte categorii oameni care traiesc la marginea societati Aceasta modalitate de adaptare este adoptata in cazul in care societate acorda importanta celor doua componente structurale, indivizii asimileaza complet atat scopurile sociale cat si mijloacele institutionalizate iar acestea sunt incarcate afectiv si inalt valorizate dar procedurile institutionalizate care asigura atingerea acestor scopuri nu sunt accesibile indivizilor.

• Rebeliunea

Este o alta forma de adaptare la starea de anomie si este caracterizata de respingerea deopotriva a scopurilor valorizate social si a mijloacelor aprobate social. Cei ce adopta o asemenea atitudine incearca sa inlocuiasca vechea ordine sociala si normativa cu alta noua. Exemple pentru acest tip de raspuns la starea de anomie sunt reprezentantii organizatiilor revolutionare care isi propun schimbarea modului de a gandi si de a fi al oamenilor prin intermediul unor ideologii, ai organizatiilor teroriste, liderii grupurilor religioase fanatice, ai subculturilor juvenile (rockeri, hippy, etc.).

Limitarea oportunitatilor de angajare la ocupatii manuale care cer o calificare redusa si care ofereau salarii mici nu puteau concura in ceea ce priveste succesul material cu veniturile mari oferite de activitatile ilicite. Lipsa unei bune integrari intre mijloacele si scopurile sociale valorizate de cultura dominanta si particularitatile structurii de clasa se combina pentru a favoriza aparitia unei rate inalte a conduitelor deviante in aceste societat

In concluzie, dezideratul etic al coordonarii dintre cele doua elemente ale structurii sociale: scopurile si mijloacele aprobate social nu se indeplineste iar aceasta lipsa de coordonare conduce la anomie. Daca una din functiile organizarii sociale este acela de a furniza o baza pentru regularizarea si asigurarea previzibilitatii comportamentelor umane, disocierea dintre aceste doua componente face ca indeplinirea acestei functii sa fie limitata.

Teoria dezorganizarii totale

O contributie importanta la intelegerea si explicarea deviantei a fost adusa de catre reprezentantii Scolii Sociologice de la Chicago si a fost concretizata in teoria dezorganizarii sociale. Ideea centrala a acestei teorii este, potrivit reprezentantilor acestei scoli (W. Thomas, Fl. Znaniecki, C. Shaw, H. D. Mc Kay apud Ogien Albert, 2002), aceea ca problemele sociale si devianta sunt determinate de dezorganizarea sociala produsa de procesele de modernizare pe care societatea le suporta (industrializare si urbanizare). Ideea potrivit careia delincventa este produsul factorilor de mediu sustinuta de catre reprezentantii acestei scoli nu este noua ci are o lunga istorie.

Dezorganizarea sociala este, prin urmare, un rezultat al schimbarilor sociale care determina cresterea numarului de probleme sociale si dinamica acestora amplificand somajul, saracia, violenta si criminalitatea.

Pe scurt teoria dezorganizarii sociale poate fi sintetizata de urmatoarele asumptii de baza:

Delincventa este rezultatul slabirii capacitatii institutiilor din comunitate de a realiza in mod eficace controlul social. Indivizii care locuiesc in comunitati caracterizate de dezorganizare sociala nu sunt persoane dezorientate ci raspund la starea de dezorganizare ce caracterizeaza comunitatea;

Starea de dezorganizare a comunitatii este determinata de procesul rapid de industrializare si urbanizare ca si de procesul de emigratie care se produce in aceste zone;

Eficienta institutiilor comunitare ca si valoarea rezidentiala si comerciala a zonelor urbane corespund conceptelor si principiilor ecologice influentate de conceptele de competitie si dominare;

Zonele dezorganizate social conduc la formarea unor subculturi delincvente care iau locul culturii dominante si care tind sa se autoreproduca.

Cu toate aceste limitari, teoria dezorganizarii sociale a adus o contributie semnificativa la intelegerea cauzelor delincventei juvenile si a reprezentat o premisa istorica pentru geneza sociologiei problemelor sociale. Teoria dezorganizarii sociale a oferit totodata o fundamentare pentru dezvoltarea unor programe comunitare destinate reabilitarii sociale si reinsertiei sociale a tinerilor delincvent

Teoria "asocierii diferentiale", una dintre cele mai cunoscute teorii individualiste si a fost elaborata de catre Edwin H. Sutherland (apud Ogien A., 2002, p 100-104) in mai multe versiuni, forma finala fiind stabilita in 1947. Daca teoriile functionaliste cu privire la devianta explica de ce in ciuda presiunilor exercitate de societate asupra indivizilor pentru a se conforma normelor sociale, incalcarile acestor norme continua sa existe, ele nu raspund la intrebarea: "De ce un anumit individ se angajeaza intr-o anumita activitate devianta?". Teoria asocierilor diferentiale a fost conceputa pentru a oferi o astfel de explicatie. Sutherland a aratat ca teoria anomiei si cea a dezorganizarii sociale, care subliniaza rolul comunitatii si al structurilor sociale in geneza delincventei, esueaza in explicare conduitelor individuale ale celor care incalca normele sociale. Astfel, explicatia la nivel macrosocial nu ofera un model teoretic explicativ al mecanismelor psiho-sociale prin care factorii de mediu influenteaza motivatia indivizilor.

Teoria asociatiilor diferentiale se situeaza in cadrul teoriilor interpersonale si situationale. Principalele asumptii ale acestor teorii sunt:

1) credinta flexibilitatii comportamentului uman, inclusiv a comportamentului deviant, schimbandu-se in functie de circumstante si situatii;

2) societatea si persoanele delincvente nu sunt "rele" in sine iar comportamentele infractionale apar in aceleasi conditii sociale ca si cele conformiste iar o persoana poate realiza ambele tipuri de comportamente in perioade de timp diferite;

3) multe din comportamentele infractionale sunt realizate in contextul unui grup sau a unei bande. In cazul in care conditiile particulare ce duc la aparitia comportamentul deviant sunt schimbatoare in timp si spatiu, banda sau grupul ofera un mediu stabil caracterizat de norme sau de modele de comportament tipice.

Ideea fundamentala care sta la baza teoriei asocierilor diferentiale este: comportamentul deviant este un comportament invatat in contextul interactiunilor cu altii ca si comportamentul conformist. Astfel acelasi proces de invatare care opereaza in acelasi context, structura sociala, interactiuni, si situatii produce deopotriva comportamente deviante si conformiste. Diferenta consta in directia in care aceste procese de invatare actioneaza. Aceste procese de invatare cuprind tehnici de comitere a infractiunilor (de exemplu cum sa deschizi un lacat fara sa faci zgomot) dar si motive, impulsuri si tehnici de rationalizare a comportamentelor infractionale.

Teoria asocierilor diferentiale se concentreaza asupra a patru concepte: asocierea diferentiala, intarirea diferentiala, imitatia si definitiile.

Pe scurt, Teoria asocierii diferentiale poate fi sintetizata prin intermediul unui set de enunturi:

Comportamentul deviant (infractional) este invatat si nu mostenit. Tinerii care nu se angajeaza in comportamente infractionale datorita unor predispozitii innascute, ci acest lucru ce datoreaza antrenamentului si experientei anterioare in comiterea de infractiun

Comportamentul infractional este invatat in interactiune cu alte persoane prin intermediul unui proces de comunicare. Aceasta comunicare are in general un caracter verbal dar poate include si alte forme.

Procesul de invatare are loc cu precadere in cadrul unor grupuri cu caracter intim si personal. Acest lucru semnifica faptul ca agentii de comunicare impersonali cum sunt televiziunea, ziarele joaca un rol mai putin important in geneza comportamentelor infractionale decat relatiile personale.

Invatarea comportamentelor infractionale cuprinde: tehnicile de comitere a infractiunii care uneori sunt foarte simple alteori foarte complicate, directiile specifice ale motivelor, impulsurilor, rationalizarilor si atitudinilor necesare pentru comiterea unor astfel de comportamente. Astfel invatarea comportamentelor infractionale cuprinde nu doar modalitatile de realizare a acestora ci si motivatia necesara pentru a le comite.

Directiile specifice ale motivelor si impulsurilor sunt invatate atat prin intermediul definitiilor defavorabile cat si favorabile violarii normelor sociale. In unele societati, individul este inconjurat de persoane care definesc in mod invariabil codurile legale ca reguli ce trebuie respectate in timp ce in altele individul este inconjurat de persoane a caror definitii sunt favorabile incalcarii normelor sociale. In societatea americana (la care Sutherland se raporteaza) aceste definitii nu au caracter favorabil sau nefavorabil omogen ci sunt amestecate si au un caracter conflictual.

O persoana devine delincventa datorita expunerii excesive la definitii favorabile violarii normelor sociale comparativ cu cele favorabile conformarii la normele sociale. Acesta este principiul asocierii diferentiale si se refera deopotriva la asocieri criminale si asocieri noncriminale precum si la fortele care se opun unor asemenea asocier O persoana devine delincventa datorita contactelor excesive cu modele criminale si datorita izolarii fata de modelele noncriminale. Reciproca acestui enunt este de asemenea adevarata. Asocierile neutre nu au nici un efect sau au unul redus asupra aparitiei comportamentelor infractionale. Mare parte din experienta unei persoane este neutra din acest punct de vedere. Asemenea experiente nu au nici efect pozitiv si nici negativ asupra genezei comportamentelor infractionale atata timp cat nu sunt asociate cu normele morale.

Asocierea diferentiala variaza in ceea ce priveste frecventa, durata, prioritatea si intensitatea. Aceasta inseamna ca asocierile cu comportamentele infractionale variaza in ce priveste toate aceste aspecte. Frecventa si durata asocierii ca modalitati de asocierii sunt evidente, au aceeasi semnificatie ca si in limbajul comun si nu necesita explicati Prioritatea expunerii se refera la selectia sau predominanta unui model comportamental in cursul copilariei si este importanta deoarece comportamentele indezirabile invatate in timpul copilariei ca si comportamentele care violeaza normele sociale dezvoltate in aceeasi perioada a vietii pot persista toata viata. Aceasta tendinta nu a fost demonstrata dar prioritatea este importanta datorita influentei sale selective asupra comportamentulu Intensitatea asocierii nu este clar definita dar se refera la aspecte cum sunt prestigiul sursei modelului comportamental, puterea de influenta a acestuia si reactiile emotionale la aceasta asociere.

Procesul invatarii comportamentelor infractionale prin intermediul asocierii cu modele infractionale sau conformiste implica aceleasi mecanisme de invatare ca si in cazul comportamentelor conformiste. Aceasta inseamna ca invatarea comportamentelor infractionale este un proces complex care nu poate fi redus la procesul imitari O persoana care este sedusa de exemplu invata comportamentul criminal prin asociere dar acest proces nu poate fi numit imitatie. In acelasi timp actele criminale sau conformiste sunt invatate in acelasi mod. Comportamentele rezultate sunt diferite dar procesul invatarii este identic.

Comportamentele infractionale ca si cele conformiste sunt expresia acelorasi nevoi si valori sociale. Din acest motiv incercarea de a explica comportamentele infractionale prin intermediul motivatiilor financiare, cautarea placerii, dobandirea unui statut social sau starea de frustrare este inutila intrucat aceleasi motive caracterizeaza si comportamentele conformiste (legitime). Astfel de exemplu un hot fura pentru a obtine bani sau diferite bunuri dar aceeasi motivatie o are si angajatul care lucreaza cinstit intr-o firma privata sau institutie publica. Scopurile urmarite de catre delincventi sau nondelincventi sunt identice semnificatiile acestora sunt insa diferite. Acelasi lucru si in cazul respiratiei care este necesara pentru orice comportament dar care nu diferentiaza pe cele infractionale de cele legitime.

I.4   COMPORTAMENTUL DEVIANT DIN PERSPECTIVA ASISTENTEI SOCIALE

Pentru asistenta sociala comportamentele care se abat de la norme, reguli, care constituie un pericol pentru echilibrul si bunastarea comunitatii, este esentiala. Daca nu ar fi aceste comportamente, interventia asistentilor sociali nu ar avea nici un rost. Astfel, actiunea asistentiala are ca scop fundamental refacerea capacitatii de functionare sociala normala a individului, grupului si comunitati "Normalitatea" pe care o vizeaza asistenta sociala este opusul deviantei si inadaptari (Bocancea C., Neamtu G. 1999, p. 30)

Termenul de "inadaptare sociala" este central in analiza comportamentelor din perspectiva asistentiala. "Inadaptarea poate fi conceputa drept ceea ce il deranjeaza pe altul, ceea ce este contrar utilitatilor sociale sau ceea ce dauneaza altora; este incapacitatea sau dificultatea de a indeplini o sarcina sau de a asuma un rol prevazut, asteptat sau prescris de catre societate. Aceasta inadaptare poate fi provocata de o schimbare culturala, de mediu sau de o diferenta intre aspiratiile sau norma individului si exigentele sau normele societatii"(Pascale Desrumaux-Zagrodnicki).

Atunci cand o persoana detine un atribut ce o diferentiaza de ceilalti, de grupul din care face parte, blocandu-i accesul la relatii normale cu ceilalti, respectivul atribut poate fi numit stigmat.

E. Goffman (1975) vorbeste despre trei categorii de caracteristici, atribute care ii pun pe anumiti indivizi intr-o pozitie de disconfort si inferioritate. Astfel, cele trei categorii sunt:

a) Stigmatul corporal: diformitatile si anomaliile morfologice care determina fie numai o identitate estetica aparte, fie si o incapacitate partiala sau totala de miscare sau de realizare a unor activitati pe care marea majoritate le poate desfasura;

b) Stigmatele ce tin de modul de manifestare a individului in societate: incalcarea frecventa si constienta a normelor sociale, practicarea de relatii homosexuale, faptul de a se droga, de a reveni mereu la inchisoare, de a avea o vestimentatie socanta, de a cersi, a se prostitua, a fi dependent de alcool, etc.;

c) Stigmatele "tribale", care constau in identitatea rasiala, nationala, lingvistica sau religioasa.

Stigmatul este in stransa legatura cu inadaptarea, o astfel de persoana reprezentand o exceptie deranjanta in grupul de apartenenta. Din perspectiva asistentiala, identificarea inadaptarii presupune o analiza a comportamentelor din doua unghiuri de vedere: cel al atitudinii persoanei fata de comportamentul pe care il manifesta, si cel al normativitatii, al modului in care este perceput respectivul comportament de catre societate.

Pascale Desrumaux-Zagrodnicki (1998 apud Bocancea C., Neamtu G. 1999 p.32) propune o clasificare in care sa operam cu criteriul atitudinii si al acceptantei sociale. Comportamentele pot fi, astfel, conforme sau contrare atitudinii unei persoane si conforme sau contrare normelor sociale. In primul caz avem comportamente pro-atitudinale sau contra-atitudinale, iar in al doilea caz, comportamente pro si contra-sociale. Astfel, din cele de mai sus, rezulta urmatorul tabel:

Un comportament deviant sau inadaptat se defineste astfel prin raportarea la norma sociala, insa nu putem considera o conduita inadaptata ca fiind contra-normativa. Din punct de vedere al asistentei sociale este important sa stim care este atitudinea persoanei fata de comportamentul pe care il manifesta, conditiile in care se manifesta, daca se repeta.

Deseori in practica asistentiala se constata demararea unor interventii doar in baza determinarii aspectului contra-normativ al actiunii unui client. Asistentul social realizeaza evaluarea unui comportament presupus contra-normativ in functie de:

• gravitatea conduitei deviante a individului;
• acumularea de conduite contrarea utilitatii sociale;
• caracterul singular al acestei conduite in grupul de apartenenta al clientului; reactia de respingere din partea mediului social, care nu accepta sa tolereze incalcarea normelor. (Bocancea C., Neamtu G., 1999)

Astfel, o asemenea interventie poate fi realizata si in cadrul elevilor cu comportament deviant sau contra-normativ, insa trebuie sa tinem cont de cele patru elemente de mai sus si sa incercam sa ii ajutam sa constientizeze gravitatea si consecintele faptelor lor, ca in final sa se readapteze, sa se reintegreze in clasa, scoala si chiar in societate.