Consilierea in situatie de criza

Consilierea in situatie de criza

Situatia de criza (o situatie traumatica pentru client) este perceputa de client ca generatoare de consecinte cu efect extrem de negativ asupra vietii sale individuale, familiale si sociale.

Interventia in situatia de criza presupune lucrul intensiv si de scurta durata cu clientul, prin centrarea pe situatia concreta si gasirea unei solutii pentru acesta care sa il ajute sa-si foloseasca resursele pentru a depasi situatia si sa-si desfasoare activitatile de zi cu zi intr-un mod cat mai acceptabil si eficient pentru el si pentru cei din jur. Obiectivul pe termen lung al interventiei consta in evitarea efectelor negative ale situatiei asupra clientului si familiei sale.

Se exploreaza resursele si sprijinul imediat de care dispune clientul, capacitatea de toleranta a clientului, mediul personal sau institutional care poate sustine clientul. Dupa ce alternativele au fost explorate in raport cu suportul aferent, clientul va decide calea de actiune. Clientul se va angaja in respectarea caii de actiune alese.

Criza implica o pierdere de bunuri materiale, de persoane prin deces, a unor idealuri sau aparitia unor handicapuri.

Exista 2 tipuri de crize in functie de modul de producere:

-criza de dezvoltare (criza de pubertate, nasterea unui copil, menopauza, pensionarea, moartea cauzata de batranete, etc.)

-crize neasteptate (boli terminale- cancer, SIDA, accidente soldate cu handicap, etc.)

Criza este o tulburare emotinala acuta in starea de echilibru a subiectului insotita de o prabusire a capacitatii acestuia de adaptare. Cand apare criza, apar manifestari fiziologice, psihologice, manifestari cognitive, manifestari relationale. Criza este determinata de un eveniment stresant care duce la producerea unei pierderi. Criza este temporara. Pentru depasirea starii de criza se lucreaza pe mai multe planuri incluzand in procesul de interventie subiectul, familia, comunitatea si institutiile din diverse domenii ale societatii.

Efectele unei crize pe plan psihic, sunt urmatoarele:

1. paralizia (in urma socolui),

2. negarea,

3. mania, concretizata in formula de ce mi se intampla tocmai mie

4. resemnarea este o stare pasiva (in care subiectul isi spune asta este, traiesc cu durerea mea, renunt sa mai lupt)

5. negocierea este etapa in care subiectul ajunge sa-si spuna astept aceasta daca cineva imi explica de ce sau este ultimul lucru rau care mi se poate intampla

6. acceptarea reprezinta interventia in criza avand ca obiect adaptarea subiectului la efectele crizei in asa fel, incat sa aiba posibilitatea de a rezolva alta criza cand se va confrunta cu aceasta.

O criza poate crea un stres posttraumatic. Orice rezolvare a unei crize trebuie sa dureze aproximativ 6-8 saptamani. Reintegrarea dupa o criza reprezinta o resocializare a subiecgtului intr-un context adaptativ nou.

Criza prabuseste mecanismele adaptative si defensive ale clientului. Inca in 1991, Roberts descria 7 etape ale rezolvarii unei crize dupa cum urmeaza:

1. evaluarea riscului si sigurantei clientului si a celor apropiati lui,

2. stabilirea unei relatii de comunicare adecvata cu clientii (centrata pe afectiune)

3. identificarea problemei majore a clientului,

4. rezolvarea emotiilor, sentimentelor din jurul problemei identificate si oferirea de sprijin,

5. explorarea alternativelor,

6. formularea unui plan de actiune,

7. oferirea unui sprijin post-criza.

Principiile de actiune pentru rezolvarea crizei sunt urmatoarele:

1. nu este anormal ca subiectul sa experiementeze un dezechilibru social, psihic si fizic,

2. crizele fac parte integranta din viata fiecarui om,

3. orice om are tendinta de a reechilibra sau mentine echilibrul sistemului din care face parte,

4. orice criza creeaza o stare de vulnerabilitate,

5. starea de vulnerabilitate creata de criza este un cadru propice al interventiei,

6. criza ofera oportunitati de dezvoltare sau de patologizare in functie de demersul interventiei.

Conform analizei lui Hallmark, criza reprezinta un ajutor imediat, o interventie scurta. Asistentul social are un rol activ, scopul interventiei fiind reducerea simptomelor clientului (prin ventilare afectiva). Criza reprezinta un sprijin practic si de informare, sprijin in accesarea resurselor existente, pentru mobilizarea suportului social, incurajarea ventilarii emotionale continue si un suport activ pentru restructurarea rapida a starii de competenta. Criza presupune discutarea aspectelor cognitive legate de testarea realitatii si confruntarea cu experienta avuta.

Abordarea centrata pe sarcina se bazeaza pe perspectiva clientului, pe relatii de colaborare si presupune interventii structurate.

Accentul cade pe client (el defineste problema, isi asuma sarcini si tot el ajunge la rezolvarea lor).

Problema este definita in termeni specifici, clari si care solicita o schimbare contextuala. Abordarea centrata pe sarcina se preocupa de probleme recunoscute si acceptate de client.

Problema trebuie sa fie posibil de rezolvat, prin actiuni care sa se poata rezolva si in afara programului terapeutic. Aceasta trebuie sa provina din acele aspecte pe care clientii vor sa le schimbe in vietile lor. Poate veni din dorintele nesatisfacute ale subiectului, asa cum le percepe acesta.

Etape tehnicii bazate pe abordarea centrata pe sarcina sunt urmatoarele:

-explorarea si precizarea problemei din punctul de vedere al subiectului,

-realizarea unui contact (client-asistent social), centrat pe problema (o defineste, stabileste obiectivele, temporizare exact cu 8-12 saptamani). Contextul este redeschis negocierii.

-planificarea sarcinilor

-stabilirea factorilor motivatori si explicarea necesitatii indeplinirii unor sarcini,

-anticiparea obstacolelor,

-simularea-modelarea (dirijata),

-revizuirea problemelor si sarcinilor atasate acestora,

-analiza contextuala- identificarea si utilizarea resurselor,

-incheierea interventiei.

Reid enumera problemele la care se poate aplica strategia abordarii centrate pe sarcina:

1. conflictele interpersonale,

2. insatisfactiile legate de relatiile sociale,

3. problemele cu organizatii si institutii formale,

4. dificultatile in indeplinirea unor roluri sociale.

5. problemele legate de luarea deciziilor,

6. stresul emotional.

7. resursele inadecvate fata de nevoile subiectului

8. unele probleme psihologice si comportamentale care pot fi abordate potrivit modelului centrat pe sarcina.

Asistentul social trebuie sa urmareasca in cadrul acestui model, in momentul transpunerii sale in practica:

-acuratetea prezentarii problemei de catre client,

-scopul si implicatiile pe care le au obiectivele asumate,

-consistenta informatiilor care se circumscriu problemei.