Viata urbana in evul mediu occidental

VIATA URBANA IN EVUL MEDIU OCCIDENTAL

Vechile orase din timpul Imperiului roman au continuat sa existe in perioada medievala, chiar daca fusesera in mare parte distruse si devastate, mai ales de catre barbari. Monumentele si edificiile publice, inclusiv cele de cult greco-romane, erau ruinate iar populatia oraselor scazuse dramatic, ajungand abia la cateva mii de locuitori intr-un oras mare. Perimetrul unui oras se redusese iar activitatile mestesugaresti si comerciale disparusera aproape complet in zorii Evului mediu. Unele orase mai pastrau ziduri de aparare iar in caz de pericol intre aceste ziduri isi gaseau adapostul si oamenii din zona rurala. In vchile centre urbane, din Italia, Franta, Spania, existente inca din Antichitate, locuiau si marii proprietari funciari, impreuna cu servitorii lor, aici primind produsele necesare de pe domeniile lor, care erau situate in afara orasului.

De regula, intrun oras se tinea un targ, in care taranii din imprejurimi si negustorii ambulanti isi vindeau produsele celor din oras sau in satele vecine. Orasele de resedinta ale episcopilor erau totodata si centre administrative, fara sa aiba insa o populatie activa de mestesugari si negustori si fara personalitate juridica si institutii proprii.

In secolul VIII, ia nastere un nou tip de oras, burgul , (de la latinescul burgus -cetate) si incepand de la sfarsitul secolului IX numarul acestora creste neancetat. Termenul burgensis - burghez (locuitor al unui burg) apare catre anul 1000. Burgul era plasat, de regula, intr-un loc favorabil circulatiei de marfuri si persoane, situat de obicei la intretaierea de drumuri comerciale, in imediata apropiere sau chiar in interiorul zidurilor unui oras sau ale unui castel. Mestesugarii si comerciantii erau principalele categorii de locuitori ai unui burg, activitatile lor fiind strans legate intre ele. Comerciantii procurau si vindeau mestesugarilor materiile prime necesare produselor acestora (metale, piei, lana etc.), pe care negustorii le comercializau. Este evidenta functia primordial economica a burgului , diferita de vechile nuclee urbane antice si de cele constituite in jurul unor castele si manastiri. Activitatile mestesugaresti si comerciale ale celor care traiau in asemenea asezari erau direct legate de existenta unui feud. Cele mai multe burguri erau autonome, independente de vechile orase, manastiri si castele, mai tarziu au aparut si asa numitele "burguri rurale", infiintate in zone de campie, de regula, departe de vechile centre urbane.

Burgul era organizat in jurul unei piete centrale, avand scopuri comerciale. Pe langa mestesugari si negustori, familiile si servitorii lor, aici locuiau si zarafii (camatarii) si giuvaergii (mestesugari care se ocupau cu prelucrarea metalelor pretioase ), mai ales de origine evreiasca. Odata cu dezvoltarea burgurilor, nobilii au inceput sa-si construiasca aici resedinte masive din piatra, cu mai multe nivele si turnuri cat mai inalte, semn al bogatiei si prestigiului. Adeseri, nobilii isi investeau veniturile in operatiuni comerciale, spre exemplu ca cei din Venetia si Genova, orase-porturi maritime. Printre locuitorii burgului se numarau si cei veniti din vechile orase sau castele, cei care fusesera in serviciul episcopilor, abatilor sau castelanilor. De asemenea, iobagii fugiti de pe mosii sau taranii saraciti. Cei din urma, desi erau oameni liberi, erau inca dependenti de fostii lor stapani feudali, carora trebuiau sa le plateasca in continuare anumite dari si taxe sau sa presteze munci, mai ales agricole.

Libertatea personala, din punct de vedere juridic, a burghezilor asigura o coeziune acestei societati urbane, care pentru a-si salva libertatea si a-si dobandi practic autonomia, inclusiv cea administrativa, trebuiau sa obtina acceptul episcopului sau nobilului de care depinsesera inainte, ceea ce a dus la o serie de conflicte. Fata de seniorii ecleziastici, cei laici au acordat de obicei mai usor, in schimbul unor taxe, autonomie burgului si locuitorilor lui.

Incepand din secolul XI, locuitorii burgurilor si-au creat un anumit statut, o pozitie legala, angajandu-se printr-un juramant sa se apere solidar si sa se ajute intre ei. Cel mai vechi text de acest fel, din secolul XII, este numtr Hotararirile din Saint Quentin , despre care se presupune ca expunea cutume deja in functiune de mai mult de un secol. Acesta prevedea ca oricine se poate stabili in burg, cu conditia sa nu fie hot. De asemenea, noul venit avea nevoie de permisiunea primarului sau a juratilor orasului pentru a putea ramane, trebuia sa se supuna justitiei orasului, dupa care putea depune juramantul comunal de intrajutorare. Pe de alta parte, seniorii care aveau o resedinta la tara, nu aveau voie sa aiba un castel sau o locuinta fortificata in burg, nu aveau nici un drept asupra locuitorilor acestuia, nu puteau contracta imprumuturi fara sa depuna un gaj iar, daca erau solicitati, trebuiau sa participe la actiuni de judecata si sa dea ajutor militar burgului.

Orasul era condus de consuli alesi dintre burghezi sau de un primar ori de un consiliu municipal ales de delegatii orasului. Rolul principal in aceste consilii il detineau negustorii si apoi mestesugarii, dintre cei mai instariti, astfel incat cu timpul se ajunge la o oligarhie burgheza. Reprezentantii Bisericii erau de cele ai multe ori ostili acestor noi forme de organizare si autonomie, astfel incat au existat numeroase conflicte cu acestia . Aceasta situatie a determinat aparitia institutiei "comunelor", ca rezultat al unui spirit asociativ determinat nu atat juridic cat de necesitatea de a convietui intr-un perimetru restrans, de a imparti in mod egal anumite obligatii comnitare, privind apararea, administratia, intretinerea edificiilor publice, indeosebi biserica sau catedrala burgului.

Primele asemenea organizari urbane, numite "comune" au aparut in Italia, apoi in Franta si erau conduse de membrii cei mai bogati ai comunitatii burgului, mai ales negustori. Acestia obtineau o serie de reduceri de taxe, precum si o seama de libertati : independenta personala fata de senior, eliberarea de orice servituti a celor ce se stabilisera in oras cel putin timp de un an si o zi, dreptul de casatorie in afara senioriei, posibilitatea de a se muta oriunde, abolirea sau reducerea obligatiei serviciului militar, stabilirea unor norme precise in fixarea impozitelor. Darile, inainte fixate in mod arbitrar de catre senior, incasate in interesul sau exlusiv, in "comune" si burguri erau fixate in proportie cu veniturile fiecaruia si destinate folosului comun, ceea ce a marcat un mare pas inainte. Abolirea tuturor privilegiilor senioriale asupra burgului a dus la o reala autonomie : militara -locuitorii burgului aveau dreptul sa poarte arme, pentru apararea propriilor interese ; judiciara - justitia era administrata de judecatori alesi de burg ; administrativa - comunitatea burgului se ingrijea de lucrarile de sistematizare ale orasului, de aparare, constructia si intretinerea zidurilor de aparare si a bastioanelor, impunea singura toate taxele si contributiile , pe care le administra singura. Hotararile importante erau luate in cadrul adunarilor generale, la care participau toti membrii comunitatii. In acestea erau alese persoanele care primeau functii judiciare, im administrarea patrimoniului public, rezolvarea treburilor curente. Tote acestea au schitat, deja la sfarsitul secolului XI, trasaturile unei viitoare organizari municipale.

Aceste schimbari in evolutia urbana au avut efecte benefice asupra dezvoltarii mestesugurilor si comertului, implicit a agriculturii, care a beneficiat de noile investitii. Din punct de vedere social, s-a conturat o noua clasa, burghezia, cu o vocatie economica in primul rand dar care a favorizat, prin puterea ei economica, inflorirea artelor si stiintelor. Noul tip de oras, tot mai raspandit in Europa occidentala, a contribuit la dizolvarea treptata a vechilor structuri feudale.