Viata culturala - comuna roata de jos

VIATA CULTURALA - Comuna Roata de Jos

a) ETNOGRAFIE

Gospodaria taraneasca este produsul unui complex de factori, dintre care un rol important l-au avut: mediul geografic, ocupatiile, viata economica si sociala. Gospodaria taraneasca a capatat trasaturile specifice zonei in care a aparut, fapt ce se observa in materialele si tehnicile de constructii, in numarul, dimensiunile si functionalitatea acareturilor, (akaret, in limba turca = constructie auxiliara, anexe, care tin de de o gospodarie) si in modul de dispunere a acestora in raport cu locuinta.[1]

Gospodaria taraneasca se compune din: spatii de locuit, spatii de depozitare a produselor si spatii de adapostire a animalelor. In zona localitatii Roata gospodaria era formata din: locuinta, patul, hambar pentru depozitarea cerealelor, cosare pentru adapostul vitelor, cocina pentru porci, cotet pentru pasari, sopron pentru adapostirea carutei si uneltelor.

Delimitarea intre gospodarii se facea prin garduri din maracini sau nuiele impletite, mai tarziu din lemn (uluca sau scandura), iar la porti, la ulita, erau banci pe care membrii familiei se odihneau sau ieseau la vorba cu vecinii, in timpul repaosului duminical sau de sarbatori.

Casa era asezata mai departe de ulita, lasand in fata loc pentru caruta, iar acum, mai nou, pentru gradina cu flori sau gradina de zarzavat. Anexele erau construite, fie paralel cu casa, fie in spatele casei, in functie de teren.

Locuitorii aveau un cult deosebit pentru sursele de apa potabila, construind puturi (fantani). Pe fiecare ulita si la raspantii existau fantani cu ciuturi din lemn si cumpene. Erau fantani renumie in sat, cu apa limpede si rece: la Dumitru lui Gheorghe Voicu, la Sandica, la Zugravu, la Petrica la baba Ileana, la Florea Balan si altele. Aparitia puturilor "americane" si a electropompelor, a dus la pierderea importantei si la abandonarea puturilor traditionale. Un singur put cu cumpana din lemn poate fi vazut inca in punctul "La Serse".

Locuinta este caracteristica zonei din Campia Romana. Constructia casei depinde in mare masura de materiile prime pe care oamenii le au la indemana si de evolutia materialelor de constructie si a tehnicii, aflate in continua schimbare.

La inceputul secolului al XX-lea, in Roata inca mai existau bordeie. In 1906, asa cum reiese din raspunsul la Chestionarul dat cu prilejul Expozitiei generale, mai erau 7 bordeie. Ultimul bordei, apartinand lui Nitu Dumitru Geana, a existat pana in 1956.

Cea mai veche casa, in stil romanesc, se pastreaza si astazi, in Roata-Catunu, la nr. 620, si a apartinut lui Dinica Mihaiescu, coborator din familia boierului Mihai Popescu, caruia domnitorul muntean George Dimitrie Bibescu, in noiembrie 1845, i-a acordat titlul de "boier de neam", intarit prin diploma. Mihai Popescu era fiul preotului Ivan Mosteanu, a fost "dregator" la curtea domneasca-postelnic - si a primit o bucata de pamant - fusteica, ce se intindea de la Putul lui Postelnicu din Catunu, la Ghinda lui Draghici in Bratilov. Descendentii lui si-au schimbat numele din Mihaiescu in Postelnicu, dupa dregatoria stramosului lor.

Constructia dateaza, probabil, din 24 oct. 1871, data incrustata pe doi stalpi de la duvar.

Asezata pe grinzi groase de stejar este realizata prin "cosarit" (din nuiele impletite umplute cu pamant) - tehnica nefolosita in zona. Imbinarea elementelor constructive, grinzi, calcatorii stalpi, este formata prin cherturi si cuie din lemn.

Interiorul casei din 1871, probabil mai veche decat aceasta data, se compunea din 2 odai, un celar (incapere mica pentru depozitarea alimentelor si obiectelor casnice ,care pastreaza nealterata forma si sensul cuvantului din limba latina), o tinda si, in fata, un duvar (prispa imprejmuita cu scanduri); locuinta era acoperita cu sindrila.

Constructia a fost renovata in 1907, cand i s-a adaugat un focar si i s-a facut o subzidire pentru consolidare, fiind invelita cu tabla.Casa este locuita si azi.

In vremurile mai indepartate, amenajarea locuintei nu presupunea un efort prea mare, si nici materialele de constructie nu erau o problema. Lemnul, pamantul si paiele erau la indemana locuitorilor. Mutarea caselor de pe malul drept al Dambovnicului si din alte locuri - Catunul, Putul Voicului, Ciair, Comuna Noua - nu au necesitat cheltuieli mari si nici timp indelungat.

Casa preotului Stan Negulescu, construita in 1895,

cea mai veche locuinta din caramida, demolata in 1975

Casa taraneasca specifica zonei (1930) apartinand familiei Florea Boroi.

Imagine din 2004.

Casa moderna din Roata Mica (cu fantana cu roata la poarta) a familiei Ionita Ion. Fotografie din anul 2001.

Stiluri si tendinte noi, de tip urban, in constructia de locuinte: sus - constructie din anul 2000; jos - casa in constructie (2004).

In trecut, casele din zona Roata se realizau din paianta (barne si pari, umplute cu pamant, umezit si amestecat cu paie), iar mai tarziu din chirpici (chirpici - provine din limba turca - kerpic = caramizi confectionate din lut, paie si balegar, uscate la soare) si erau invelite cu paie. Se compuneau din 1-2 odai, o tinda si un celar (camara), iar unele aveau, in fata si o prispa.

Cea mai veche locuinta din caramida a fost casa preotului Stan Negulescu, construita in 1895, care se compunea dintr-o tinda, doua camere, de-o parte si de alta a acesteia, si o prispa, fiind invelita cu tabla. A fost demolata in 1975,  cind preotul Gheorghe Stanescu a construit o casa noua.Mai vechi decat aceasta fusese conacul Mariei Buescu, care arsese intr-un incendiu, dar refacut dupa aceea.

Despre preotul Stan Negulescu a ramas pana acum o zicala prin sat privind pe cei ce se imbogatesc peste noapte si care ar fi dat peste "comoara lui Popa Stan". Popa Stan avusese ceva parale din zestre si agoniseala, dar spre sfarsitul vietii devenise laudaros si senil, zicand ca, "pe unde trece calca pe bani".

In 1975, cei care lucrau la sapaturi si la demolarea casei erau foarte "atenti", doar-doar vor gasi comoara.La un moment dat, au gasit o tingire veche de arama, pe care preotul Gheorghe Stanescu, in 1935-1936, o ingropase ca priza la pamant, pentru radioul cu galena, si abia atunci au spus ce gandeau, crezand ca vor gasi "banii lui Popa Stan".

Interiorul casei. In camera de locuit se afla un mobilier sarac si simplu: un pat de lemn, confectionat din 4 pari batuti in pamant, si cateva scanduri; o masuta rotunda cu 3 picioare; cateva scaunele si o lada in care se tineau "toalele" (hainele) "de sus" (de sarbatoare) si de moarte.

Vesela era compusa din ceaun (tuci), gavane, cenace, strachini, linguri de lemn, pisalog, facalet etc. Toate  piesele erau agatate pe perete, in cuie, sau asezate pe corlata de la focar, (vatra la care se gatea mancarea), adica in tinda, care tinea loc de bucatarie.Langa vatra, se aflau pirostriile pe care se pregatea mancarea, un test in care se cocea painea si covata (copaia, capisterea facuta din lemn cioplit) in care se pregatea aluatul pentru paine.

La inceput, iluminatul artificial se facea cu opaitul si festila, si mai tarziu cu ajutorul lampii cu petrol.

Incalzirea locuintei se facea de obicei cu o soba cu cos orb, care se afla in tinda, ce tinea loc si de focar, avand combustibil din ogrinji (resturi vegetale de la nutreturi) sau lemne.

Daca erau doua camere de locuit, in una dintre ele, numita odaie, de obicei camera dinspre ulita, se pastrau hainele si zestrea familiei; cealalta era locuita zilnic daca familia nu era prea numeroasa.

Pe pereti, se aflau agatate prosoape (stergare) cusute sau alese la razboi, iar pe peretele dinspre rasarit erau agatate o icoana, sau mai multe, cu o candela.

Constructia locuintelor

La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, noile materiale precum: caramida arsa, cheresteaua, tabla galvanizata, varul hidraulic, cimentul (1908 - prima fabrica de ciment cu cuptor rotativ de la Comarnic) si cuiele, au produs o adevarata revolutie in constructii. Cei cu stare si-au realizat case cu fundatii de beton, cu incaperi multifunctionale, cu terase si balcoane.

Constructia caselor taranesti a continuat sa se faca din paianta (care asigura o protectie seismica mare, izolare termica si fonica), dar au aparut si primele "prefabricate", chirpicii.

Grinzile din lemn au fost inlocuite cu fundatia de beton, podina cu tavanul, pardoseala de pamant cu  dusumeaua, invelitoarea de paie sau sita (sindrila) cu tabla galvanizata, iar structura de rezistenta a fost realizata cu beton armat.

Aparitia BCA (beton celular autoclavizat) si folosirea lui in constructii, pe structuri de rezistenta de beton armat, a dus la realizarea unor constructii cu etaj (P + 1) cu dotari si interioare moderne (baie, WC, sufragerie, dormitoare, camera de zi), incalzire cu Butan Gass si confort sporit.

Dupa 1989, au fost construite cca. 120 de case noi si renovate aproximativ 350, in maniera moderna.

Exploatarea petrolului a creat conditii mai bune de locuit pentru petrolisti si familiile lor. Asa cum am aratat, pentru nefamilisti, s-au construit 2 blocuri de garsoniere, cu 104 camere si 6 blocuri cu 78 de apartamente.

Santierul Energopetrol a construit un camin pentru nefamilisti cu 40 de locuri.

De asemenea, dupa 1989, s-au dat in folosinta alte 2 blocuri cu 25 de apartament, 3 garsoniere cu confort sporit si un bloc de garsoniere cu 39 de camere. Toate au incalzire centrala, apa curenta, gaze si canalizare. Trecerea de la traditiile satului patriarhal la o asezare noua, de tip modern, s-a facut fara drame inutile, ca o cerinta fireasca a progresului social.

b) PORTUL POPULAR.

COSTUMUL POPULAR DE SARBATOARE

Portul este specific civilizatiei unei comunitati si depinde de factorii geografici, climatici, de starea sociala, gradul de instruire, materiile prime existente si de posibilitatile materiale.

Costumul popular din Roata este cel vlascean traditional si nu difera de portul celorlalte zone din judet. Unele piese componente ale portului sunt de origine balcanica si orientala, atat din punct de vedere al formei si ornamentatiei, cat si din punct de vedere lingvistic.

Costumul femeiesc de sarbatoare se compune din camasa, ie, testemel (basma), valnice sau pesteman, bete, scurteica si incaltaminte.

Femeile purtau pe cap o basma neagra de lanita in trei colturi, tulpan sau testemel, ori o dirmea de bumbac, basma neagra simpla sau cu flori, iar in sezonul rece o broboada de lana tricotata cu ciucuri. Camasa lunga, de bumbac, era cusuta cu flori cu altita, incretituri si rauri pe brat, si in poale cu colturi; in timpul verii, se purta ie confectionata din panza alba de bumbac, de in sau de borangic, cu cusaturi alese cu motive geometrice, cu fluturi si impodobita cu margele si paiete (stelute). Doua valnice (zuvelca), una in fata si cealalta in spate, si incingatoare din bete inguste, colorate, cu ciucuri la capete, completau portul femeiesc.

Dar elementele de imbracaminte erau foarte diverse. Astfel, pestemanul este o bucata de tesatura in forma dreptunghiulara, larga, incutata marunt. Se poarta prins la spate cu capetele aduse peste solduri, spre fata. Pe fondul negru tesut, are o varga rosie la poala si bordurile alese policrom la capete.

In picioare, purtau ciorapi de lana sau muselin (fire de bumbac sau matase stravezie), opinci, papuci sau sandale. In anotimpul friguros purtau scurteica (haina lunga) confectionata din postav,imblanita si cu guler din blana de vulpe fara nasturi.

Giuvreaua era batista cusuta cu motive florale pe margini care era folosita si ca legatura pentru bani.

In satul Sadina, femeile se deosebeau de celelalte, avand un costum popular aparte. Ele purtau o fusta neagra creata, pe dedesubt aveau o camasa alba cu dantela pe poale. Vara, purtau o camasa alba inflorata, iar in sezonul rece, peste aceasta aveau un camizol (haina scurta cu maneci) incins cu un cordon (Inf. invatatoarea Stanescu Elena - 86 ani). Localnicii le numeau "sarboaice".

Costum femeiesc cu "pesteman" specific portului din Vlasca

Invatatoarea Jenica Popescu purtand un frumos si autentic costum popular,

opera proprie. Fotografie inedita, datata 27 decembrie 1937.

Ipingea

Gheba pastrata in "casa mare", pana astazi.

Camasa de mireasa

Femei din Roata in portul traditional cu scurteica,

prin deceniul II al secolului XX.

  

Anghel Flamanzeanu, prin anul 1962,

in portul batranesc traditional (stanga) si Olteanu Neagu (dreapta).

Grup de fete si barbati in comune populare, in anul 1941.

Fete din Roata, in costume populare, iunie 1943.

Copiii de azi, din Roata, indrumati de cadrele didactice si de parinti, poarta cu mandrie costumele populare. Sus: Gradinita din Colonie (1987);

Jos: "Gradinita Veseliei" (1995).

Costumul barbatesc de sarbatoare se compunea din caciula sau palarie, camasa, nadragi (pantaloni), brau, manta (haina lunga) si incaltaminte.

Barbatii purtau camasa de tort (fir tors de canepa sau de in) sau bumbac; nadragii (pantalonii) erau confectionati din postav (aba sau dimie) cu turul larg, stramti la glezne, de culoare inchisa; pe cap purau caciuli din pielicele de miel sau de oaie, iar vara, palarii. In picioare, purtau ciorapi, obiele (bucati de panza sau de postav cu care taranii isi infasoara laba piciorului in loc de ciorapi sau peste ciorapi) din aba (postav dat la piua), opinci din piele de vaca, porc sau cal. Unii purtau opinci din piele tabacita, bocanci, sandale sau iminei (din turcescul yemeni), pantofi cu varful ascutit, cu caputa inconjurand calcaiul, facuti din marochin (piele de capra sau de oaie tabacita vegetal).

In sezonul rece, purtau ghebe (manta taraneasca impodobita cu gaitane si siret), imurluce (haina lunga de dimie, cu gluga impodobita cu gaitane, snur si fir de arnici) sau ipingea ( din limba turca = yapincak) si cojoace din piei de oi, frumos ornate cu motive florale din mesina colorata. Altii purtau dulame (haina scurta de postav neornate) si flanele.

La brau, barbatii purtau tescherea (teschea) -punga cu bani, iar fumatorii, tecsila (tasca, punga de piele in care se tine tutunul), luleaua din lut ars, amnar, iasca si cremene.

Costumul popular rotean, precum si costumul indeobste vlascean, este unic in tara, avand o valoare artistica deosebita, rezultand din ornamentatia decorativa si cromatica. Indeosebi la costumul femeiesc predomina culorile: rosu, cafeniu, albastru, rosu-visiniu, negru, auriu, vernil, firul de aur si paietele.

Nota caracteristica a camasilor este compartimentarea in patrate a randurilor din altita, fiecare patrat reprezentand un motiv independent, asezat de obicei in sens oblic. Alte elemente caracteristice se refera la stilul decorului si coloritul policrom al acestuia ca si la tehnica de cusatura care pastreaza puncte de veche traditie, cu exceptionala finete a micilor detalii. Utilizarea abundenta a borangicului reflecta, de asemenea, apartenenta la costumul specific zonei din sudul tarii.

Aparitia atelierelor de manufactura a postavului, a fibrelor textile, a dus la obtinerea unor panzeturi, imprimeuri si stofe noi, cu calitati deosebite, iar industria fibrelor sintetice a dus la inlocuirea tesaturilor traditionale.

Nadragii, imurlucul, valnicul, scurteica etc. au fost inlocuite cu "haine nemtesti" mai elegante si mai comode.

De-a lungul vremii, moda a contribuit si ea la schimbarile vestimentare. Dupa ultimul razboi, la barbati, inca se mai purtau pantaloni bufanti, golf, malagamba, mai tarziu evazati, iar la femei moda maxi, mini, retro, a compleului, fusta si taior; acestea au inceput sa poarte pantaloni largi, mulati si blugi (pantaloni stramti, confectionati dintr-un material special, foarte rezistent - din lb. engleza - blue jeans.)

Aparitia atelierelor de tabacarie si cizmarie a dus la diversificarea obiectelor de incaltaminte (ghete, pantofi, cizme, etc.) si la disparitia opincilor. Se poarta incaltaminte cat mai durabila si comoda, tip sport, adidasi etc.

Astazi, in magazin, gasindu-se o diversitate si o abundenta de produse de imbracaminte si incaltaminte, meseriile de abalar, gebar, cojocar, opincar si altele, au disparut.

Cu toate acestea, unii roteni varstnici, barbati si femei nu au renuntat usor la traditie, unele componente ale portului popular mentinandu-se pana astazi.

Este impresionanta grija intelectualilor din comuna pentru salvarea valorilor etnografice traditionale in fata ofensivei modernismului.

Ilustram aceasta afirmatie printr-o scrisoare, pastrata in original, purtand numarul 28 din 5 iunie 1928, cu antetul si sigiliul Scolii primare mixte din Sadina, prin care directorul acesteia, Ioan Coman, se adresa Presedintelui Camerei Agricole Giurgiu, pentru a fi sprijiniti, prin acordarea unor sume de bani in vederea premierii a trei fete care vor prezenta cele mai frumoase costume populare confectionate in casele lor, cu prilejul unui concurs local.

Intrucat acest document are nu numai o valoare istorica, ci si simbolica, il vom prezenta in intregime:

"Scoala primara mixta

din comuna Sadina jud. Vlasca

Nr. 28

5 iunie 1928

Domnule presedinte,

La sate ca si la orase a patruns portul modern inlaturand fara nici un motiv frumosul nostru port national.

Adresa Nr. 28 din 5 iunie 1928, prin care directorul Scolii Sadina cerea sprijinul presedintelui Camerei Agricole Giurgiu, in vederea alocarii unor fonduri pentru premierea castigatoarelor concursului de costume populare initiat de conducerea scolii, in scopul salvarii traditiilor nationale.

Vazand raul ce se abate pe aceasta comuna si fiind de datoria mea de dascal, apostol al lui Hristos, am luat o ofensiva pentru a impiedica acest port si a raspandi cat se poate de mult portul national roman. Asa la 1 noiembrie 1927 cand am avut prima data curs cu adultii si adulte, am promis adultelor care vor avea costum national mai frumos si mai bine lucrat de ele, un mic premiu care se va da la Sft. Petru 1928, cand va fi serbarea de finele anului scolar si vor participa toti locuitorii. Dupa serbare va fi o hora unde vor avea dreptul sa joace numai fetele care au costume nationale.

De la 1 noiembrie si pana in prezent fiecare fata, fie bogata sau saraca, a cautat de si-a lucrat costum care de care mai frumos.

Cum timpul se apropie si neavand nici un fond pentru a da cel putin 1000 lei la trei fete, va rugam, Domnule Presedinte, sa ne veniti in ajutor.

Directorul Scoalei,

Ioan Coman

D-^sale

Domnului Presedinte al Camerei

Agricole Giurgiu."[2]

In prezent, costumul popular autentic este pastrat si prezentat cu respect de catre formatiunile artistice de dansuri si cantece populare care activeaza in cadrul Caminului cultural, sau de catre tinerii care participa la unele manifestari traditionale din timpul sarbatorilor de iarna.

c) DATINI

FOLCLOR

Din generatie in generatie, s-au pastrat traditiile romanesti ocazionate de evenimente din ciclul vietii: nunta, nasterea, botezul si taierea motului (tunsul), moartea si obiceiuri calendaristice legate de sarbatorile de iarna, primavara, vara si altele. Toate acestea fac parte din sfera folclorului, care cuprinde manifestarile spirituale ale poporului, oglindesc raportul omului cu natura, cu viata sociala, fiind sub influenta credintelor si a superstitiilor mostenite din trecut. Folclorul tarii noastre este foarte bogat si variat in genuri si stiluri regionale. Poporul roman pastreaza si astazi cele mai multe din valorile sale traditionale. Transmitand mai departe caracterul specific al folclorului nostru, vom aprecia mai bine contributia poporului roman la faurirea culturii nationale si la patrimoniul universal.

Locuitorii din Roata au avut intotdeauna o bogata viata spirituala.

Oameni harnici si optimisti, ei si-au trait viata in stransa armonie intre ei si cu natura inconjuratoare, sub semnul sacrosanct al divinitatii.

Toate aceste elemente fundamentale ale vietii lor individuale si sociale isi gasesc corespondentul, ca intr-o cronica vie, in creatia folclorica, in obiceiurile si traditiile pastrate din mosi-stramosi.

Vom prezenta o parte semnificativa si reprezentativa a acestora, productii folclorice, datine si obiceiuri populare, culese de noi in ultimii cinci ani, cu observatia ca aceasta zestre este mult mai bogata, necesitand inregistrarea, studierea si valorificarea sa in continuare.

OBICEIURILE DE NUNTA

Casatoria si intemeierea unui camin propriu a fost si ramane un moment crucial in viata fiecarui tanar si, totodata, un prilej de bucurie si incredere in noua "casa de piatra", cum isi ureaza unii altora cu acest prilej.

Cununia si nunta au darul de a incununa tanara pereche, atat sub semnul vesniciei credintei in sfintele taine ale vietii, cat si ale legilor si moralei lumesti, statornicite prin traditie si protejate prin drepturile constitutionale.

De aceea, pregatirile si ceremonialul de desfasurare cuprind etape si verigi obligatorii indelungate si complexe care implica nu numai familiile mirelui si miresei, ci si rudele acestora, biserica, organele de stat, practic, intreaga comunitate care isi exprima bucuria si solidaritatea

Acestea cuprindeau nu numai grija fireasca a parintilor privind alegerea facuta de fiii sau fiicele lor, ci si asigurarea zestrei cu care acestia sa porneasca la drum in vederea construirii si amenajarii propriului "cuib".

La curtile domnesti si boieresti, de pe vremuri, nunta tinea, adeseori, chiar si trei saptamani de petrecere si desfatare.

In trecut, nunta la Roata dura, de regula, trei zile, de sambata pana luni seara, constituind, intr-adevar, un eveniment aflat in atentia si pe buzele tuturor. Aceasta cuprinde mai multe momente printre care:

PETITUL

Tanarul candidat la insuratoare impreuna cu parintii si cateva rude apropiate, mergeau la parintii fetei - "buna de maritat" - s-o ceara pentru casatorie. Printre altele, aduceau o sticla de rachiu, sau o plosca de lemn sculptat, legata cu o funda rosie, pe care o puneau jos. Daca fata ridica vasul si turna in pahare, era semn ca accepta si ca discutiile pot sa inceapa cu privire la zestre si la nunta. Daca plosca sau sticla ramanea jos, era semn ca nu se accepta candidatura.

Explicatiile erau de prisos.

Petitul avea loc, de obicei, in zilele de sarbatoare din caslegi, evitandu-se posturile de peste an.

Erau situatii cand viitorii miri hotarau "sa se ia" fara stirea parintilor si "fugeau", stand impreuna pe la neamuri, pana cand partile cadeau la invoiala, daca nu cumva se termina cu "tambalau", care alimenta copios "gura satului - sloboda"

Daca partile se puneau de acord, urma logodna, ceea ce semnifica intelegerea prealabila a tinerilor de a se casatori. In aceasta perioada se "punea nunta", adica se stabileau datele concrete ale acesteia si, totodata, mergeau la Primarie ca "sa treaca nevasta pe numele lui", prin cununia civila.

Unele cupluri se obisnuiau cu statutul incert sub raport civil, de convietuire (concubinaj) "fara acte", pana la sfarsitul vietii, sau se hotarau "sa intre in randul lumii" abia cand aveau copii. Au fost situatii cand, la cununia religioasa, la momentul "Isaia dantuieste", sa se prinda in ritualul inconjurului mesei si copiii, sau, fortand nota, in stil folcloric, unul din copii sa planga "sa-i dea mama tata " In situatia familiilor nelegitime, serviciul de stare civila acorda copiilor numele de familie al mamei, bunicilor, sau al celor care i-au declarat la primarie.

"M-am insurat la o litra de tuica

Si-am divortat din doua palme" - a devenit zicala prin care "moralistii" satului au surprins acest prost obicei.

Dar sa revenim la situatiile firesti. Daca lucrurile decurgeau normal, la petit se hotara data nuntii, se alegeau nasii si se tocmeau lautarii, caci "nunta fara lautari nu s-a pomenit."

S-a pastrat si in satele din Roata, pana in perioada interbelica, traditia "colacerilor."

Cu cateva zile inainte de nunta, acestia colindau ultitele satului, vestind evenimentul si invitand pe sateni.

Un moment deosebit in ziua nuntii, poate cel mai pitoresc al traditiei, era acela cand nuntasii, nunii si ginerele, insotiti de colaceri calari pe cai impodobiti, si purtand la gat stergare mari de borangic cu alesaturi, iar in mana plosca legata cu funda rosie, plina cu vin, soseau la casa miresei. Unul dintre colaceri rostea "colaceria" - oratie de nunta - in care cerea socrilor mici "floarea din gradina", fiica lor, pentru casatoria cu mirele.

Nunii si nuntasii veneau cu trasuri si carute, trase de cai frumos impodobiti.

Momentele principale ale nuntii erau: fedelesul cu barbieritul ginerelui, udatul miresei, gatitul bradului, nuneasca, legatul miresei, jucatul lumanarilor, garaganele si rachiul rosu.

FEDELESUL

Sambata seara, se aduna acasa la ginere pocanzeii (prietenii si rudele acestuia) si, in acordul muzicii lautaresti, care contine texte speciale, se chefuieste si se danseaza.

Este un fel de a spune adio burlaciei.

Punctul culminant este "barbieritul ginerelui".

Se alege "barbierul" - un baiat cu parinti in viata din neamul ginerelui, se pun bani sub piciorul drept al acestuia, si, in vreme ce este "ras", taraful canta cu mult "of":

"Pai, of, of, pusei briciul sa ma raz,

Of, of, mor fetele de necaz,

Of, of, ca eu ma-nsor si le las;

Of, of, raz barba de tinerete,

Of, of, si-astept cea de batranete.

Pai, Of, of, ca flacaul s-a-nsurat,

Mai, mai, nu mai pleaca seara-n sat;

Pai, of, of, cand eram la taica june,

Of, of, stiam floarea cum se pune,

Of, of, puneam floarea la ureche,

Of, of, si plecam in sat la fete;

Pai, of, of, cand eram la taica-l meu,

Of, of, puneam calul cum vream eu,

I-auzi, mai, infraiat si zorzonat,

Mai, mai, eu eram la fete drag"

La sfarsitul ceremonialului, "barbierul" primeste un plocon, iar lautarii banii de sub piciorul mirelui.

OBICEIURILE DIN DUMINICA NUNTII

Gatitul miresei

Duminica dimineata, nasa impreuna cu tineri si tinere, cu bradul si rochia de mireasa, coronita si voalul traditional, insotiti de lautari, merge la mireasa.

Nasa, impreuna cu "suratele", imbraca si gatesc mireasa, in timp ce taraful canta un cantec incarcat de sentimentul "ruperii" al "instrainarii" de casa parinteasca:

- "Miresica cu parinti,

La ce naiba te mariti,

Ca mila de la parinti

Anevoie ai s-o uiti.

- Plange-ma, mama, cu mila,

Ca si eu ti-am fost copila;

Acum plec de langa tine,

In alta casa straina;

Plange-ma, mama, cu dor,

Ca ti-am fost de ajutor,

,Si-acuma plec si te las,

Cu trei lacrimi pe obraz.

- Taci, mireasa, nu mai plange,

Ca la soacra ta te-oi duce,

Si ai sa te mai vezi fata,

Cand o canta cucu-n balta

Si cristeiul pe corlata"

Udatul miresei

Mireasa si doi flacai, cu un borcan legat cu funda rosie si un manunchi de busuioc, ornat cu arnici rosu si beteala, insotiti de fete si baieti, in compania lautarilor, merg la o fantana dintr-o raspantie. Un flacau scoate apa, iar al doilea umple borcanul si impreuna cu mireasa merg in raspantie, fac semnul crucii, se roaga, flacaii tin de funda borcanului, iar mireasa il varsa cu piciorul. Ritualul se repeta de trei ori. Cu apa ramasa si cu manunchiul de busuioc, mireasa si flacaii stropesc asistenta, formata din tineri dornici sa se casatoreasca. Fetele iau busuioc, sa le aduca noroc in casatorie.

Se face o hora mare si se cinstesc participantii cu rachiu si vin.

Gatitul bradului

Dupa ce se intorc de la udat, fete si facai, in acordurile muzicii de nunta, orneaza bradul cu cordele (panglici), cu mere, covrigi, flori din hartie creponata si un stergar de borangic cu motive florale alese.

Textul cantecului este si de data aceasta sugestiv pentru starea sufleteasca a miresei:

"Sariti frati, sariti surori

De-mi gatiti bradul cu flori,

Infloriti, flori, si-mbobociti,

Ca mie nu-mi trebuiti!

Mie cand imi trebuiati,

Voi atunci imboboceati

Busuioc verde stufos,

Ramai, tata, sanatos!

Busuioc verde pe masa,

Ramai, mama, sanatoasa,

C-ai crescut fata frumoasa,

S-acum pleaca si te lasa,

C-asa-i din batrani lasat,

Ca sa plec dupa cel drag.

Maica, maiculita mea,

Vino sa-ti sarut mana,

Ca ti-oi fi gresit ceva

Din copilaria mea,

De cand eram mititea

Pai, foaie verde de bujor,

Sariti frati, sariti surori,

De-mi gatiti bradul cu flori,

Ca eu plec in straiori,

Fara mila, fara dor,

Fara nici un ajutor!

Lamaita inverzita,

C-asa e fata ursita,

Ca sa-si paraseasca satul

Si sa-si urmeze barbatul,

Sa lase frati si surori,

Sa creasca prin straiori,

Sa lase frati si vecini,

Sa creasca printre straini"

Nuneasca

Inainte de a merge la biserica, pentru ceremonia religioasa, se face o hora mare in care se prind mirii, nasii, socrii mari, pocanzeii si "oamenii nasului" (invitatii). In panere, soacra mica randuieste daruri: stergare din borangic, marame, camasi de noapte, cusute cu flori etc.

Cantecul "nuneasca" subliniaza semnificatia acestui moment crucial, scotand in lumina frumusetea celor doi miri si sarbatoarea legarii vietilor si destinelor lor, la care participa intreaga natura: soarele, luna, pasarile, comunitatea sateasca.

Cantecul are un ton luminos, plin de optimism: este ultima veriga a ceremonialului care conduce pe miri si pe nuntasi in fata altarului, pentru sfintirea cununiei religioase. Cum se va vedea, lautarii nu-si uita interesul nici cu acest prilej, fortand darnicia nasilor, a nunilor si mirelui:

"Haida, haida, nune mare,

Ca e zi de sarbatoare,

Si da soarele devale

Haida, haida, nu mai sta,

Ca sa jucam nuneasca.

Mirilor sa ne traiti

Ani frumosi si fericiti,

Sa ne traiasca si nasii,

Sa boteze copilasii,

Sa traiasca si socrii,

S-aiba grija de copii

Ce mai soare luminos,

Ce mai ginere frumos!

Ce mai luna luminoasa,

Ce mai mireasa frumoasa"!

Cruciulita de argint,

Amandoi v-ati potrivit,

Si la ochi si la sprancene,

Ca doi porumbei la pene

Daca nu se potrivea,

Nici nasul nu-i cununa;

Bine-ti pare, nune mare,

Cu prosopul, la gat, mare,

Baga mana-n buzunar,

Da bacsis la lautar,

Da bacsisul cat de mare,

Ca e fala dumitale.

Mirele, ca un paun,

S-a legat de-acum, acum;

Haida, haida, nu mai sta,

Sa vada toata lumea:

Baga mana-n buzunar,

Da bacsis la lautar,

Da bacsisul cat mai mare,

Ca e fala dumitale.

Cum mai joaca mireasa

Cu ginerele langa ea,

Ca e zi de sarbatoare,

Si sa-ntindem hora mare,

Sa jucam cu mic cu mare,

Ca e zi de sarbatoare"

In timpul jocului, o femeie din neamul miresei da peste mana ginerelui si miresei, de mai multe ori, cu un colac si o sticla de vin.

Dupa terminarea horei, nasa rupe colacul in capul miresei si arunca spre asistenta bucati din acesta, care sunt prinse de cei dornici sa se casatoreasca.

Apoi, alaiul nuptial se indreapta spre biserica, pentru cununia religioasa. In fata pasesc o fata cu oglinda, un baiat si o fata care poarta lumanarile.

"Udatul miresei". Imagine din anul 1964.

Cununie religioasa din anul 1976.

Pe parcursul slujbei religioase, ginerele sau mireasa incearca sa se calce pe picior, sau sa faca cu piciorul drept un pas in fata, semn al suprematiei in casatorie.

La iesirea din biserica, lautarii le canta "Multi ani traiasca!"

Seara de duminica este rezervata petrecerii propriu-zise, numita "masa mare", cu bucate alese, stropite din belsug cu bautura, cu muzica adecvata si buna dispozitie generala.

Petrecerea se prelungeste pana in zori, cand urmeaza "jucatul lumanarilor", garaganele si darul.

Un lautar, pe ritm de geambara, joaca lumanarile, dupa care taraful interpreteaza "Garaganele", versificarea unei pericope de origine religioasa - "Nunta din Cana Galileii":

"La nunta ce s-a intamplat,

Cana Galileii;

Fost-a  si Isus chemat,

Cana Galileii;

Iisus si cu maica sa,

Cana Galileii,

Au venit la refenea,

Cana Galileii,

La masa ce-a fost poftit,

Cana Galileii,

Vinul li s-a ispravit,

Cana Galileii,

Atunci, mama lui Isus,

Cana Galileii

La ucenici ca le-a spus,

Cana Galileii;

Sase vase au adus,

Cana Galileii,

Si le-a umplut pana sus,

Cana Galileii,

Isus le-a blagoslovit,

Cana Galileii,

Apa-n vin s-a prefacut,

Cana Galileii,

Mesenii au cunoscut,

Cana Galileii,

Minunea ce s-a facut,

Cana Galileii"

Legatul miresei

Dupa ce mesenii isi dau darul, care nu constituie o constrangere, ci un gest de solidaritate cu tanara familie, nasa, impreuna cu "suratele", vin cu oglinda, desfac voalul si coronita miresei, si o leaga cu un batic, in timp ce lautarii interpreteaza "Cantecul miresei":

"Ia-ti, mireasa, ziua buna,

De la tata, de la muma,

De la flori din gradinita,

De la fete din ulita;

Miresica, miresica,

Roaga-te de nasa ta,

Sa-ti lase codita,

Impletita de maica ta;

Azi mai esti cu fetele,

Maine cu nevestele,

Poimaine cu babele

Sa le-auzi vorba si sfatul,

Cum se farmeca barbatul.

Miresica, miresica,

Roaga-te de nasa ta,

Sa-ti mai lase ghirlanda,

Ca frumos iti sta cu ea!

Ce bine era odata,

Cand eram la mama fata,

Dar acum ma maritai,

Multa dragoste stricai;

N-am stricat numai pe-a mea,

S-am stricat p-a multora."

Coronita si voalul se pun unei tinere care doreste sa fie cat mai curand mireasa.

La venirea si plecarea nuntasilor, taraful canta "Marsul", care are doua nuante muzicale distincte, marcand inceputul si sfarsitul petrecerii.

Rachiul rosu

In trecut, luni dimineata, daca fata a fost fara prihana, nasa si cateva femei, insotite de lautari, mergeau pe ulitele satului si jucau "camasa miresei." Soacra mare ii trimitea soacrei mici un plocon constand dintr-o gasca legata cu funda rosie.

Daca insa mireasa era "prihanita", ("fereasca Dumnezeu"! - cum isi spuneau in gand, cu teama, mamele), atunci lucrurile se complicau. Si, asa cum se intampla din vremuri imemoriale prin satele din stanga Dunarii, biata femeie era plimbata, luni dimineata, prin sat pe o grapa de nuiele trasa de o martoaga, spre hazul si tinerea de minte a satenilor si disperarea parintilor. Socrul mic, ca sa astupe necazul si sa-si spele rusinea, mai dadea ceva zestre, sau ramanea cu "beleaua" in casa.

Lunea este ziua celor care au "alergat" la nunta, ziua "gonitorilor".

Cei care au muncit si au asigurat buna desfasurare a nuntii petrec cu lautari, cu ciorba de potroace sau bureti, fripturi, scaldate din belsug in bautura, intr-o atmosfera de voie buna si veselie.

(Informatori: Boroi Dumitru, Florica Postelnicu,

Zidaru Ion - lautar, 2001)

*

Am descris, pe larg, o nunta clasica, traditionala din mediul rural, asa cum am apucat noi insine, pana de curand, in Roata.

Din pacate, astazi, se fac mai rar asemenea ceremonii nuptiale care sa respecte "la sange" toate componentele traditiei.

Cauzele sunt multiple: starea economica precara, emanciparea, aparitia unor facilitati moderne, mentalitati si tendinte simplificatoare, pragmatice, de tip occidental. Elementul spiritual se estompeaza, in favoarea unor practici contractuale si tranzactionale.

Datorita acestor tendinte, dar si aparitiei muzicii electronice, a noii infuzii "bosforice" de timpul "manelelor", lautarii, care au avut o contributie deosebita la pastrarea si imbogatirea muzicii populare, au cam iesit din scena si sunt slabe sperante ca vor mai putea transmite urmasilor maestria lor.

Ne aflam intr-o perioada de tranzitie. La nunti se folosesc atat instrumente si sisteme de amplificare electronice, cat si lautari, in carne si oase, adusi cu greu din alte localitati.

La masa de duminica seara, spre exemplu, cand instrumentele electronice tac, cate un mesean batran cheama lautarul (vioristul si "guristul") sa-i cante la ureche, ceva de "inima albastra", aducandu-si aminte de tinerete si de traditia locala.

Drept rasplata, infige niste bancnote sub corzile arcusului sau ale tambalului si, cazand prada nostalgiei, se trezeste cantand ceva de genul:

"Fa-ma, Doamne, tinerel,

Sa trec la Dambovnicel

Si s-alerg cu calu-n spume

La mandra, dusa prin lume,"

sau:

"C-asa-i lumea trecatoare,

Unul naste, s-altul moare,

Lume, soro lume"

Printr-o asociatie de idei, se spune ca un lautar hatru s-ar fi adresat, de haz, de necaz, unui cal pe care mecanizarea l-a scos din brazda:

- "Pe tine te-.a omorat tractorul,

Si pe mine difuzorul

Ce putem face? Nimic nu sta in loc, totul se transforma

OBICEIURI SI TRADITII LEGATE DE NASTERE

Nasterea unui copil constituie un eveniment fericit in fiecare familie, care implineste rostul casatoriei si al societatii umane.

Pana in 1941, asistarea nasterii era asigurata de "moasa comunala", o femeie mai in varsta, fara pregatire speciala, dispunand doar de experienta si rutina capatate prin practica, in timp.

Existau mai multe moase empirice, care aveau un teritoriu strict delimitat, pe sate: in Zgaia - moasa Ileana, in Roata de Jos - moasa Marina, in Roata - Catunu - Hoata, si in Sadina - moasa Fluturica (Anica lui Manu).

In ziua intai dupa nastere, moasa mergea la biserica, cu o sticla cu apa, pentru a fi sfintita, preinchipuind botezul. Se stropeau casa, femeia care a nascut, pruncul si toti membrii familiei si se punea in baia copilului, in primele trei zile.

In a treia seara de la nasere, se faceau ursitorile: se pun pe masa mancare, bautura si un dar pentru moasa, compus din trei paini, trei cepe, trei capatani de usturoi, o pasare, un litru de tuica, unul de vin si ceva bani.

Se zice ca ar fi trei ursitori, si numai cea mica decide cum va fi copilul in viata si, daca lehuza doarme usor, va visa cum va fi ursit pruncul.

La 40 de zile, mama si copilul, insotiti de moasa, merg la biserica, pentru molifta, obicei pastrat din Vechiul Testament, semnificand momentul in care Maica Domnului l-a dus pe Mantuitor la templu.

Botezul este considerat poarta prin care copilul intra in sanul bisericii si se face la cateva saptamani de la nastere.

Pruncii botezati in aceeasi apa din cristelnita (cazanul de botez), daca erau baieti, deveneau "frati de cruce", iar daca erau fete, se considerau "surate".

In situatia in care erau botezati in aceeasi apa baieti si fete, casatoria intre ei era interzisa.

De anul nou, moasa dadea pruncii de grinda, si le facea cadou o camasa alba cusuta cu flori.

La varsta de un an si jumatate, sau la trei ani, baietilor li se lua "motul", cu care ocazie, nasul, pe langa unele sume de bani, ii daruia finului o oaie, un vitel sau un purcel, dupa posibilitati.

Ca si in alte ocazii, botezul si taiatul motului erau motive de petrecere, pe care rotenii, ca de altfel toti romanii, le traiau si le mai traiesc inca cu intensitate.

FILOZOFIA SI RITUALURILE MORTII

Sfarsitul vietii pamantesti si trecerea in nefiinta a celor dragi constituie un prilej de durere si intristare. Aceste trairi sunt exteriorizate, indeosebi in lumea satelor, prin jale si bocet.

De obicei, bocetul constituie o modalitate de omagiere si evocare a vietii celui disparut.

Exista traditia ca mortul sa fie bocit numai ziua, pentru ca noaptea sa fie lasat sa se odihneasca.

Una din credintele si practicile rituale este priveghiul pe timpul noptii, pentru ca mortul sa nu se transforme in strigoi si sa iasa din mormant, in noaptea de Sf. Andrei, pentru a suge sangele celor apropiati si a pricinui neajunsuri celor pe care i-ar intalni.

La casa mortului se pune doliu - o basma neagra pe care se scriu datele de identitate ale acestuia, o cana cu apa si un caier de lana, conform credintei populare ca sufletul colinda sase saptamani si ca trebuie sa bea apa si sa se odihneasca pe ceva moale.

Daca cel decedat a fost tanar, necasatorit, este imbracat in ginere, cu floare in piept, iar daca este fata este imbracata mireasa si se gateste un brad cu varful in jos.

In primele sase saptamani de la deces, pe langa randuiala bisericeasca, se dau "diminetile"(se imparte mancare la vecini) si se "cara apele".

"Apele mici" - inseamna ca se duc zilnic trei galeti de apa la trei case, iar "apele mari" - de doua ori pe saptamana la trei case, si se fac crestaturi pe raboj (un bat pe care se faceau crestaturi pentru numaratoare si socoteli simple).

Dupa pomana de sase saptamani, se "dezleaga apele": fata care a carat apele, impreuna cu un baiat - martor, insotit de o femeie, merg la garla. Intr-o coaja de dovleac (glaveaja) se pun faina si trei lumanari aprinse; se tamaie mancarea ce se imparte martorului, care este intrebat daca marturiseste ca fata a carat apele. Martorul confirma si "pluta" este lansata la apa; se numara crestaturile de pe raboj si se arunca 42 de cani de apa pe mal (cate zile a carat apele), dupa care rabojul se rupe si se arunca in apa.

Pentru cei ce au murit fara lumina (lumanare), si neimpartasiti (cuminecarea), in Vinerea Mare (Saptamana Mare) se aprinde, seara, la denie, o lumanare din ceara de albine, la Sfanta Masa si se duce la biserica un cocos alb pentru preot.

Daca murea moasa, femeia care a nascut mai multi copii, asistata de ea, ii facea o pereche de manusi cu degetele pe jumatate, ca pretuire pentru ca a salvat multe suflete.

*

Frumoase si generoase obiceiuri, care dovedesc marea sensibilitate si disponibilitate sufleteasca a romanilor.

Desigur, unele traditii si practici, cum ar fi institutia "moasei comunale" empirice, au disparut ca urmare a dezvoltarii civilizatiei si culturii populatiei. Asistenta sanitara si medicala este asigurata de medicii de familie, de spitale, dispensare si policlinici.

La fel, mai ales in mediul urban, s-au produs transformari de fond in ceea ce priveste traditiile legate de nunta, de nastere, ritualurile legate de moarte.

Aceasta nu inseamna insa sa aruncam peste bord traditiile si practicile populare, ci, adaptandu-ne noilor cerinte ale progresului, sa conservam zestrea spirituala a poporului nostru, mentinandu-ne astfel individualitatea si originalitatea in spatiul si timpul european si universal.

FOLCLORUL OBICEIURILOR DE PESTE AN

"Ceea ce caracterizeaza, printre altele, folclorul romanesc este bogatia obiceiurilor traditionale legate de muncile agricole de peste an si de pastorit. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au pastrat, cu succesive schimbari de functie si cu necontenita accentuare a partilor spectaculoase, pana in zilele noastre.

Printre obiceiurile traditionale, cele ale sarbatorilor de iarna ocupa, datorita amploarei lor, un loc deosebit."

OBICEIURILE DE IARNA

In localitatea Roata acestea se inscriu in fondul general, specific zonei de sud a tarii. Multe se pastreaza si astazi: colindele, steaua, sorcova, capra si plugusorul, altele au disparut: Vasilca, Irozii s.a.

Colindele

In ajun de Craciun, grupurile de colindatori merg, seara, cu colindul pe la casele gospodarilor, facandu-le urari simbolice pentru noul an, pentru care sunt rasplatiti cu covrigi, colacei, nuci, mere si altele:

"Am plecat sa colindam,

Domn, domn sa-naltam,

Cand boierii nu-s acasa,

Domn, domn sa-naltam,

C-au plecat la vanatoare,

Sa vaneze caprioare;

Caprioare n-au vanat,

Si-au vanat un iepuras,

Sa faca din pielea lui

Vesmant frumos Domnului

Domn, domn sa-naltam"

Steaua

In seara de Craciun, se colinda cu Steaua, facuta dintr-o vacalie (colac de lemn in jurul ciurului) imbracata in hartie, cu icoana "Nasterii Domnului" in centru, simbol al stelei ceresti care a calauzit magii pana la staulul sfant din Betleem. Textul colindului s-a generalizat, atat prin scoala cat si prin calendarele populare care au circulat in perioada interbelica, dar mai ales prin practica anuala:

"Steaua sus rasare

Ca o taina mare,

Steaua straluceste

Si lumii vesteste

Ca, astazi, curata,

Preanevinovata,

Fecioara Maria,

Naste pe Mesia.

Magii, cum zarira

Steaua si pornira,

Mergand dupa raza,

Pe Hristos sa-l vaza.

Si daca pornira,

Indata-l gasira,

La dansul intrara

Si se inchinara,

Cu daruri gatite,

Lui Hristos menite,

Luand fiecare

Bucurie mare,

Care bucurie

Si la voi sa fie,

De la tinerete,

Pan' la batranete".

Sorcova

Sorcova este un colind de Anul Nou, foarte raspandit, reprezentand simbolul innoirii:

"Sorcova,

Vesela

Sa traiti

Sa-mbatraniti

Ca un mar,

Ca un par,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca piatra,

Iute ca sageata,

Tare ca fierul,

Iute ca otelul,

La anul si la multi ani!"

Plugusorul

In ajunul si in ziua de Anul Nou, pe la casele gospodarilor, se colinda cu Plugusorul.

Acesta este un colind stravechi, inchinat vietii agrare, muncii si rodniciei pamantului, redate printr-o naratiune in versuri, o succesiune de imagini alegorice si simboluri deosebit de sugestive.

Colindul are doua momente distincte: in seara de Anul Nou, grupuri de copii si tineri merg la casele gospodarilor, prezentand textul Plugusorului, subliniindu-si oratiile prin refrene si clinchete de clopotei.

In dimineata Anului Nou, se porneste pe ulitele satului "Plugul cel  mare" care presupune o pregatire si o regie aparte. Astfel, pe un plug tras de doi boi, impodobiti cu culori vii, se monteaza un brad decorat cu panglici si figuri din hartii colorate.

Cativa flacai (5-7), imbracati in costume populare si purtand pe cap palarii decorate cu cordele colorate, trosnesc din bice, la comanda unui urator care recita Plugusorul, acompaniat de buhai si de salbe de clopotei si aruncand la ferestre si in raspantii boabe de grau.

Refrenele sunt reluate de intregul grup.

Redam in continuare, cateva fragmente din varianta cea mai cunoscuta in zona noastra:

"Aho, aho, copii argati,

Stati putin si nu manati,

Langa boi v'alaturati

Si cuvantu-mi ascultati:

S-a sculat mai an

Badica-Troian

Si-a incalecat

Pe-un cal invatat,

Cu nume de Graur,

Cu seaua de aur,

Cu frau de matasa

Cat vita de groasa.

Si in scari s'a ridicat,

Peste campuri s'a uitat,

Ca s'aleag' un loc curat

De arat

Si semanat.

Si curand s'a apucat

Campul neted de arat

In lung

Si'n curmezis.

S'a apucat intr-o Joi

C'un plug cu doisprezece boi.

Boi, bourei,

In coada cudalbei

In frunte tintatei.

Manati, copii!

- Hii, hii!

Ziua toata a lucrat,

Brazda neagr'a rasturnat

Si prin brazde-a semanat

Grau marunt si grau de vara,

Dee Domnul sa rasara!

Manati, mai!

- Hai, hai!

Si, cand lucrul l-a sfarsit,

Iata, mari, s'a starnit

Un vant mare pe pamant

Si ploi multe dupa vant,

Pamantul de-a racorit

Si samanta de-a'ncoltit.

Manati, copii!

- Hai, hai!

La luna,

La saptamana

Isi umplu cu apa mana

Si se duse, ca sa vada

De i-a dat D-zeu roada

Si de-i graul rasarit

Si de-i spicul aurit.

Era'n spic ca vrabia,

Era'n paiu ca trestia!

Manati, copii!

- Hii, hii! [ . ]

Ei cu stanga apucau

Si cu dreapta secerau

Si prin lan inaintau,

De parea ca innotau.

Altii'n urma lor legau,

Snopuri nalte adunau

Si clai mandre ridicau,

Ce la soare se uscau.

Manati, mai!

- Hai., hai! [ . ]

Troian mult se bucura

Zeciuiala morii da,

Pe morar il daruia

Apoi calare suia

Si voios se intruna

Cu flacaii ce mana,

Iar boii se opinteau

Si rotile scarsaiau.

Manati, mai!

- Hai, hai!

"Plugul cel mare din Roata Mica(Zgaia), in anul 1994

(Plugul tras de boi este inlocuit cu tractorul )

Iata mandra jupaneasa,

Dochiana cea frumoasa,

C'auzea tocmai din casa

Chiotul flacailor,

Scartaitul carelor;

Si-n camara ca mergea

Si din cuiu isi alegea

Sita mare si cam deasa,

Tot cu panza de matasa.

Sufleca la maneci albe

Si-arata bratele dalbe;

O fotografie emblematica intru amintirea frumoaselor

traditii ale neamului nostru. (1994).

Si cernea,

Mari, cernea,

Ninsoarea se asternea;

Pe sus, tobele bateau,

Negurile jos cadeau.

Manati, mai!

- Hai, hai!

Apoi maia plamadea

Si-o lasa pana dospea;

Apoi colaci invartea,

Pe lopata mi-i culca

Si'n cuptor ii arunca; [ . ]

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mandre lu Troian,

Astfel sa dea si la voi,

Ca s'avem parte si noi.

Sa va fie casa,

Casa;

Sa va fie masa,

Masa;

Manati, mai!

- Hai, hai!" [ . ]

Vasilca

Vasilca este un obicei practicat mai ales de tigani. O capatana de porc, frumos decorata cu panglici multicolore, era asezata pe o tava, cu care se colida prin sat si se canta:

"Sol co la vasilcolo,

Ce-ai mancat

De esti grasa si frumoasa

Si asa de aratoasa

- Am sarit intr-o gradina

Lang-o tufa de sulfina

Doua verze am mancat,

Am mancat de m-am umflat,

Si daca ma vazura,

La mine sarira

Rumanii cu furcili,

Tigani cu baroasele;

Ma prinsera, ma taiara,

Ma parlira, ma.-mpartira:

Au luat rumanii slanina

Si tiganii capatana.

Ce-ai in casa sa-ti traiasca

Ce-ai afara sa-ti izbaveasca,

Ca nisipul sa praseasca!"

Ursita

In seara din ajunul Anului Nou, baieti si fete se aduna in casa unui gospodar care are fata de maritat.

O batrana pune pe masa mai multe obiecte: pieptene, inel, oglinda, mamaliga, carbune etc, pe care le acopera cu caciulile baietilor care se afla in alta incapere.

Dupa aceea sunt chemati baietii sa ridice caciulile pentru a vedea ce obiect se ascunde sub fiecare. Cu mult haz, se interpreteaza semnificatia obiectelor:

pieptenele - inseamna ca se va insura cu o fata urata, cu dinti mari - coltoasa;

oglinda - o fata foarte frumoasa;

inelul - casatorie;

banii - o fata pricopsita - cu avere;

carbunele - neagra si urata ("neagra la suflet");

mamaliga - moale, bleaga.

Obiceiul se repeta si cu fetele, dornice sa-si afle ursita.

Jocul ursoaicii

De 1 martie, Marinache, tigan ursar, iesea cu ursoaica Maritica la joc. Se strangea lumea, vorba ceea, "ca la urs". Tiganul canta din dairea, copiii aruncau flori, iar ursoaica juca. Cate un taran mai curajos se intindea pe jos si ursoaica il "calca" pe sale, indepartandu-i betesugul. Ursarul colinda pe la casele oamenilor, fiind rasplatit cu bani si alimente.

Marinache cu "Maritica"

Manicatoarea

Cu o zi inainte de Sfantul Gheorghe, se pun mladite de salcie la casa, grajd, poarta si caruta, ca sa indeparteze duhurile rele, strigoii si necazurile. Vacile se bat cu liliac, "sa nu le ia laptele," si se leaga la coarne cu tei, "sa nu o ia lupul".

De paresimi (Postul Pastelui)

Nu se organizau petreceri, hore sau baluri.

Flacai si fete mergeau duminica la "rediu" (padurice), intr-o poiana, unde se canta din fluier sau caval si se incingea hora.

Hora de Paste. Hora cu strigaturi

De Pasti, tinerele fete ieseau pentru prima oara la hora, gatite cu ii, cusute de mana lor. Hora se organiza si in alte zile de sarbatoare. Muzica era asigurata de un taraf de lautari. Jocurile specifice erau: hora, braul, murguletul, mintita, rogojina si altele.

Cate un flacau chipes si bun de gura conducea jocul, schimband sensul miscarii, la dreapta sau la stanga, sau imprimandu-i un ritm vioi, saltaret, prin strigaturi:

"Hora mare flacai n-are

C-au murit de galbinare,

Unu-doi ce-au mai ramas

Poarta caciula pe nas.

. . . . . . . . . . .

La fetita jucausa

Sta gunoiul dupa usa;

Pune boii la tanjala

Si scoate gunoiu-afara.

La casa cu doua fete

Mor pisicile de sete"

(Strigaturi vechi din regiune, culese de preotul Gheorghe Stanescu).

Calusul

Este unul dintre cele mai vechi jocuri populare, despre care se crede ca a aparut inca pe vremea traco-getilor. Se practica in cadrul obiceiurilor de Rusalii, ea insasi o sarbatoare cu o indelungata existenta in mitologia populara. Ceata de calusari este formata din 9 jucatori, un "vataf" si "mutul" Calusului.

Cu o saptamana inainte de Rusalii, calusarii se intalnesc si fac "legamantul" (juramantul).

In ziua de Rusalii, acestia apar imbracati in costume populare, incinsi cu bete tricolore si purtand palarii decorate cu panglici multicolore si paiete sclipitoare, la picioare cu salbe de clopotei si incaltati cu opinci, iar in mana cu cate un ciomag pe care il folosesc in diverse figuri pe timpul jocului.

Ceata insotita de "mutu", personaj mascat si imbracat haios (cu o camasa zdrentaroasa, "fusta din patura, incaltat cu o opinca mai mare si una mai mica, de forme si culori diferite - dupa fantezia fiecaruia), avand in maini o sabie de lemn si un bici.

In frunte se afla un stegar, care poarta o prajina, in varful careia sunt arborate un stergar alb si un manunchi de spice de grau.

Intreaga ceata joaca calusul in acordurile unei melodii ritmate si sincopate, interpretate de un taraf de lautari.

Calusarii din Roata, in anii '60 ai secolului XX.

Vataful este cel mai bun jucator si el comanda figurile prin strigaturi ritmate. "Mutul" este "fala" calusului. El face ordine, vegheaza ca executia jocului sa fie corecta, si, prin gesturi si atitudini, produce buna dispozitie in randul spectatorilor.

Jocul continua o saptamana dupa Rusalii, pana duminica urmatoare, cand "se sparge calusul", membrii cetei angajandu-se ca si la anul "s-o puna de un calus".

Calusarii colindau pe la casele gospodarilor, insotiti de alaiul curiosilor. Nu era casa sa nu-i primeasca si sa-i omeneasca.

Calusul s-a jucat pana in 1968, echipa de calusari din Roata evoluand pe  scenele multor festivaluri de folclor.

Printre calusarii vestiti se numara: Flaidar Stan, care a fost primul "vataf", Dragomir Nedelea(Mierlescu) - "vataf", Flaidar Ion(Jidanul) - "vataf", Flaidar Ion(Droaga), Marin Ion(Cioranu), Dobrin Ion(Ene), Pangaleanu Marin, Flaidar Dumitru(Cioroiu), Duta Anghel, Stanica Calin, Voicu Alexandru(Neder) - "mutul" calusului.

Frumusetea si pitorescul acestor jocuri populare de la hora satului au ramas in amintirea celor varstnici.

Incercarea de reabilitare a cantecului si jocului popular romanesc este salutara cu atat mai mult cu cat multe dintre motivele baladesti si ritmurile moderne se regasesc din belsug in acestea.

Paparudele

Este un stravechi obicei mitologic, practicat in verile secetoase, invocand gratia divina sa aduca ploaia.

Un grup de fetite cu bustul gol, infasurate in bozii si lipan, avand pe cap cununi de verdeata, merge din casa in casa unde, prin cantec si dans ritual, cheama ploile, asistenta udandu-le cu apa:

"Paparuda-ruda,

Ia iesi de ne uda,

Cu galeata rasa,

Ploaia sa se varsa,

De joi pana joi,

Sa dea noua ploi

De marti pana marti,

Ploi sa nu mai stati.

Adu, Doamne, cheile,

Sa deschizi portitele,

Sa inceapa ploile,

Sa curga siroaiele."

Caloianul (Scaloianul)

Este un alt obicei folcloric practicat pe vreme de seceta, pentru a aduce ploile.

Copiii modelau din pamant o papusa pe care o impodobeau cu flori si lumanari, o asezau pe o pluta si, in alai, cantand, mergeau la garla ca "sa o dea pe apa".

"Ene, Ene, Scaloiene,

Du-te la mos Dumnezeu,

Ca s-au uscat campurile;

Ca sa-ti dea cheitele,

Sa deschizi portitele,

Sa curga ploitele,

Ca sa creasca granele,

Granele, ca granele,

Mai ales porumburile."

In cazul unor secete prelungite, cu aspect de calamitate, localnicii nu se lasau doar in seama copiilor, ci se organizau si aduceau de la Manastirea Glavacioc icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul in brate.

Un sobor de preoti, cu sfanta icoana si prapuri (steaguri bisericesti), in danganitul clopotelor, mergea in fruntea enoriasilor, care carau vase cu apa in carute, deplasandu-se fie pe Valea Bratilovului, fie la lacul Simii, sau la garla, unde se oficia o slujba religioasa, invocand mila Domnului si ridicarea pedepsei ceresti, prin slobozirea ploilor.

In timpul procesiunii, erau deschise vanele butoaielor, apa curgand in siroaie de-a lungul drumului.

Clicul (Sezatoarea)

In serile lungi de toamna si iarna, flacai si fete se strang la casa unui satean. Baietii curatau porumb, iar fetele tricotau, torceau sau rasuceau fire. Cand atmosfera se "incalzea", clicul se transforma intr-o adevarata sezatoare. Participantii isi etalau calitatile artistice: se canta, solo sau in grup vocal, din fluier sau caval, se spuneau basme si ghicitori, se recitau poezii si baladele "Gruia lui Novac" si "Mihu copilul". Se depanau amintiri si se infiripau idile. Gazda, ospitaliera, isi trata oaspetii cu boabe de porumb fierte, cu pasat si, desigur, cu cate o bardaca de vin.

Astronomia populara

Interesul taranilor pentru miscarea astrelor si semnificatiile spirituale sau practice ale acesteia s-a pastrat, cum este si firesc, pana azi. Pe cerul instelat ei descopera un adevarat orologiu celest si multe intelesuri legate de viata si destinul oamenilor.

Masurarea perioadelor de timp dupa aparitia regulata a unor constelatii sau stele din emisfera boreala, era strans legata de periodicitatea ciclurilor agrare.

Ei au ajuns sa recunoasca usor diferite constelatii, carora li s-au dat denumiri populare precum: "Rarita", (un grup de trei stele din constelatia Orion), "Closca cu pui" (Constelatia Pleiadelor), "Ciobanul cu oile" (Lira), "Hora" (Coroana boreala), "Carul mare" (Ursa Mare), "Carul mic" (Ursa mica, cu Steaua polara), "Luceafarul" de zi si de noapte (Planeta Venus), "Drumul robilor" (Calea Laptelui) etc. Nu erau neglijate nici fazele lunii.

Desi prin instructie scolara si mass-media s-au explicat multe din fenomenele astronomice, totusi mai sunt inca multi sateni, de regula mai varstnici, care cred ca, in timpul eclipselor de soare si de luna, acestea ar fi "mancate" de. varcolaci.

La fel, caderea meteoritilor este interpretata ca fiind semnul mortii oamenilor.

OBICEIURI, PRACTICI POPULARE EMPIRICE SI SUPERSTITII

LEGATE DE VIATA SI SANATATEA OAMENILOR

Descantecele

Mai sunt unii oameni care, din lipsa de cultura si instruire, mai cred in superstitii si in speranta ca isi vor gasi leacul prin vrajitorie, magie etc.

Deochiul inseamna puterea atributa unor oameni de a imbolnavi pe altii din priviri.

Formele de manifestare sunt: durerile de cap, ameteli, somnolenta etc, pentru care, de-a lungul timpului, au fost nascocite diferite descantece.

"Descantatoarea", de regula o femeie in varsta, versata si cu o bogata fantezie, forta de sugestie si de convingere, rosteste descantecul consacrat, recurgand la gesturi magice si la un joc "psihologic" sugestiv, masand tamplele, varful capului, casca, in timp ce recita, monoton, cu repetitii, invocatii si imprecatii mestesugite, textul adecvat. Iata o varianta:

"Pasare alba, codalba,

In sus te inalta,

In jos te lasa.

De o fi deochiat (cutare)

Din zori in zori,

Din pranz in pranz,

Din namiezi in namiezi,

De o fi de soare,

Sa-i pice razele;

De o fi de vant,

Sa-i sece narile;

De o fi de gard,

Sa-i pice proptelele;

Sa se mire tot satul,

Cum se mira de.. cutare..

De o fi de barbat,

Sa-i crape boastele;

De o fi de femeie,

Sa-i crape calcaiele,

Sa-i curga unturile;

De o fi de fata mare,

Sa-i cada cositele,

Sa mire tot satul

Cum s-a mirat de..cutare.

Iesi deochi dintre ochi,

Din fata obrazului,

Din creierii capului,

Din zgarciul nasului.,

Sa ramana curat, luminat,

Ca argintul strecurat,

Ca roua din camp,

Ca-n ceasul ce te-ai nascut

Leac de la limba mea,

De la Maica Precista,

Si de la Cristos,

Ca-i mai cu folos."

Descantecul de frica

Se pune un fir rosu de arnici la mana dreapta sau la gat. Prin gestica si formule magice, se descanta:

"A plecat.(cutare)

Pe o cale, pe o carare.

Si s-a intalnit cu urata,

Si cu ciuma in cale.

Si mi l-a luat,

Si mi l-a snopit,

Oasele i le-a inclestat,

Sangele i l-a tulburat". (fragment)

Descantecul de junghi

Se descanta cu cutitul cu varful in jos, atingandu-se locul dureros:

"Tu, urato,

Tu, coltato,

Tu zambato.,

Sa te duci la casa ta,

La masa ta,

La copiii tai;

Cu cutitul te-oi taia,

Cu apa te-oi ineca,

Cu fierul te-oi ardea." (fragment)

Descantecul de raie

Se descanta, amestecand osanza cu floare de pucioasa (sulful fiind o substanta antiparazitara).

Descantecul de "buba la inima"

E vorba, de fapt, de durerile de stomac. Se descanta si se sting carbuni in apa (bicarbonat, care neutralizeaza sucul gastric) care calmeaza suferinta

Ghicitul

Sunt inca oameni creduli, care, pentru a-si prevedea viitorul (casatorie, avutie, sanatate etc), recurg la "ghicitori".

Ghicitul se practica folosind cartile de joc, bobii de porumb, ghiocul, palma clientului, cafeaua etc).

In cazul cartilor de joc se aleg 24, folosindu-se formule si descantece consacrate:

"Douazeci si patru de carti,

Douazeci si patru de frati,

Bine stiti, bine sa-mi dati,

Cum tiparul v-a tiparit,

Zugravul v-a zugravit

Asa sa-mi dati de stirea lui

(Daca are bucurii, necazuri, daca da veste etc).

Se face semnul crucii pe pachetul de carti si "se taie", dupa care se asaza intr-o anumita ordine si prezicatorul le talmaceste sensurile (evident, fiecare cu fantezia si psihologia lui).

Datul in bobi

Se asaza 41 de boabe de porumb, se amesteca, rostindu-se formula magica:

" Patruzeci si unu de bobi,

Patruzeci si unu de frati,

Bine stiti, bine sa-mi dati.

Cum stiti a incolti,

A rasari si a rodi,

Asa sa-mi stiti de. (numele)

Daca e bine, sanatos

si are bucurii

Sa iesiti pe cinci,

La inima trei,

Ca-i mai cu temei.

Campurile pline,

La inima bine.

Daca nu, sa-mi iesiti

In frunte pe noua,

La inima doua,

Campurile pline

Sa vaz bine, si mai bine,

Daca vine sau nu vine."

Se taie si se fac trei gramezi, dupa care, din trei in trei, se impart, facandu-se previziunile.

CANTECUL POPULAR

Balada

Aria geografica si etnofolclorica in care a dainuit secole la rand localitatea Roata este depozitar unui adevarat tezaur de cantece populare, intre care balada, doina, cantecul de dragoste si dor prezinta multe elemente originale.

Prezentam un fragment de balada de haiducie:

"Verde, verde, margarit,

De cand nu mai sunt haiduc

Sapte lemne-n codru plang.

Sapte plang, sapte se frang,

Nu s-aduc de vrasmasie,

Asta-mi vor dusmanii mie,

Sa-mi vaza casa pustie,

Copilasii in slugarie

Si nevasta la doicie

Pe malai, nu pe simbrie"

Cantecul de dragoste

"Cine iubeste si lasa,

Da-i Doamne, o grea pedeapsa:

Iarba deasa la fereastra,

Si caramizi dupa soba,

Ca nu s-a tinut de vorba."

sau:

"Foaie verde solzi de peste,

Femeia care iubeste,

Spala noaptea si carpeste,

Si ziua se primeneste;

Calca cu papuci-n deste,

Calca rar si apasat,

Fara teama de barbat,

Ca femeia e ca dracu,

Sa-si pacaleasca barbatul."

Doina

Se intalnesc si in satele din Roata mai multe specii de doine: de jale, de instrainare, de despartire, de dor etc. Foarte frecvent, in cantece apare simbolul cucului:

"Vine cucul de trei zile

Si n-are pe ce se pune.

S-ar pune pe-o ramurea,

Aproape de casa mea,

Dar mi-e frica de belea,

Ca-l impusca cineva".

ori varianta:

"Canta cuce, nu mai sta,

C-am dat de inima rea,

Mi-a pierdut murgu seaua,

Seaua si ipingeaua

Giuvreaua cu dragostea,

Si mi-a gasit-o mandra,

Si nu vrea sa mi-o mai dea".

Cucul apare si in doina de instrainare:

"Cucu de trei luni tot vine,

Si tot nu-i strain ca mine,

Iar eu de-o zi am plecat

Si tare m-am strainat."

Despartirea de cei dragi a fost traita ca pe o grea pedeapsa, iar doina constituia mijlocul ideal de a-i da expresie artistica:

"De cand badea mi s-a dus,

Negura-n poarta s-a pus.

Si pe pari si pe nuia,

Si la inimioara mea".

"Cate stele sunt pe cer,

Pan'la ziua toate pier,

Numai la inima mea,

Ce s-a pus nu se mai ia.

DIN FOLCLORUL ETNIEI RROMILOR

Rromii din localitatea Roata, asezati aici inca din epoca feudala, in afara contributiei lautaresti la pastrarea folclorului romanesc, precum si de activa lor prezenta in folclorul obiceiurilor, si-au consacrat propriile creatii lirice, precum cantecele culese de curand, pe care le prezentam, in premiera, in limba romanes si in traducere:

Ghili Halaimos   Cantec de cearta

Pe cai har izelino"  Pe o vale verde

Calel a beau romano   Joaca o nunta tiganeasca

Acarlema te chelau  Si ma cheama ca sa joc,

Ai me ni caman te geau Si eu nu vreau ca sa joc

Ca sam hali ai marde    Ca suntem batuti, si certati

Tu mare rovlea pagle    Ciumegile voastre-s rupte,

Ai mare surea sinel  Si cutitele noastre taie"

Ghili Holearico  Cantec de suparare

Jeau po drom gandin chare    Merg pe drum si ma gandesc

So carel mare save   Ce-or face ai mei copii

N-ai le-ngo dat chare Nu este tatal lor acasa

Hal fasui oparime    Mananca fasole oparita

Ca n-ai le-ngo da chare Ca nu e tatal lor acasa

E sa-i on amarame   Ei sunt amarati

Culese de C. Stanescu de la Stan Dorina,

absolventa de liceu din Roata-Catunu,

fochist la Schela Roata, mama a 5 copii

(anul 2000).

d) ASEZAMINTE CULTURALE

CAMINUL CULTURAL

Pana in 1954, anul construirii localului caminului cultural, activitatea cultural-artistica se desfasura in cadrul scolilor.

Se organizau spectacole, cu participarea elevilor si a tineretului satesc, cu prilejul sarbatorilor nationale, inceperii si incheierii anului scolar, al unor zile festive, prilejuite de aniversari sau evocarea si comemorarea unor evenimente istorice, a eroilor etc.

Este de-a dreptul remarcabila pentru acele vremuri, punerea in scena de catre cadrele didactice, cu participarea unor artisti amatori din randul satenilor, a unor piese de teatru de mare finete, precum comedia "O noapte furtunoasa" de I.L. Caragiale, sau de evocarea a unor momente cruciale din istoria tarii. Cateva fotografii ale actorilor din spectacolele prezentate in cadrul caminului cultural, in anii 1946 si 1947, pe care le reproducem in premiera, sunt deosebit de sugestive.

Intr-un proces-verbal din 14 iunie 1943, preot-profesor I. Hundrea, inspector la Comitetul de Cultura al judetului Vlasca, de care apartinea comuna Roata, scria:

"Acest camin cultural viaza numai prin straduinta parintelui Stanescu.

De acum inainte va trebui ca in fiecare sat sa se tina sezatori duminicale de catre elementele satului respectiv, urmand ca sectia Caminului sa activeze in toata comuna

Preotul Gheorghe Stanescu a fost un factor activ in viata culturala si spirituala a comunei. A condus caminul cultural pana in anul 1950. In 1952, organele locale au luat hotararea de a se construi un local propriu pentru caminul cultural, punandu-se bazele unei activitati culturale sistematice si permanente.

La edificarea locasului si-a adus o contributie esentiala prof. universitar dr. ing. Constantin Matei, fiu al satului, care a donat o mare suma de bani si materiale de constructie (caramida si ciment), dar si cetatenii comunei, prin contributia baneasca si in munca. Constructia a fost terminata in 1954.

Printre cei care au muncit efectiv, ca salahori, au fost chiaburii: Toghina Marin, Visan Marin, Stan Dan, Voicu Gh. Dumitru, Mihalache Neagu, Postelnicu Gheorghe, Stefanescu Marin si altii.

Proces verbal din 14 iunie 1943,

cu privire la starea caminului cultural, incheiat de pr. prof. I Hundrea,

inspectorul Comitetului de Cultura al judetului Vlasca

In legatura cu infiintarea oficiala, inainte de cel de-al doilea razboi mondial, a Caminului Cultural "Renasterea", care a functionat in localul scolii, precum si cu realizarea unui local propriu, dupa razboi, dispunem de memoriile scrise de preotul Gheorghe Stanescu si profesor universitar dr. Constantin Matei, care s-au pastrat intr-un dosar apartinand acestei institutii.

Ambii autori releva starea de inapoiere culturala a satelor romanesti, datorita fenomenului analfabetismului, care cuprindea in perioada interbelica, circa 40% din populatia tarii, precum si greutatile intampinate de intelectualii din satele comunei Roata in initierea si desfasurarea unei activitati culturale sistematice.

Initiativele si apelurile insistente ale unor mari personalitati culturale, precum savantul Nicolae Iorga, sociologul Dimitrie Gusti, reprezentantii doctrinei poporaniste, in frunte cu Constantin Stere si Garabet Ibraileanu, scriitori de renume ai tarii etc., au determinat conducerea tarii de a adopta hotararea privind infiintarea de camine culturale in toate satele, fara ca aceasta sa fie insotita si de sprijin material din partea statului.

"La initiativa unui grup de intelectuali si gospodari ai satului, noteaza preotul Gheorghe Stanescu, intr-o adunare tinuta la 9 martie 1939, a luat fiinta in comuna Roata, Caminul Cultural "Renasterea", avand ca presedinte pe Gh. Stanescu, care, la 27 iulie, in acelasi an, se constituie dupa statut, fiind recunoscut de "Fundatia Culturala", care patrona caminele culturale la nivelul tarii.

La 30 iulie 1939, intr-o sala mica de clasa, are loc o sezatoare culturala, cu un program bine alcatuit si prezentat, la care a asistat si dr. ing. Constantin Matei, fiu al satului. Spatiul era mic (sala neincapatoare), fiind ocupat de cei ce prezentau programul si de asistenta, formata din personalul didactic, copii, rudele acestora, ceea ce facea imposibila participarea satenilor care aveau nevoie de asemenea manifestari culturale".

Acest fapt l-a impresionat profund pe dr. ing. C. Matei, care scrie, la randul sau:

"In sufletul meu incoltise mai demult dorinta de a face ceva pentru satul din care imi trageam obarsia. Intamplarile amintite au trezit din nou dorinta, care nu a incetat pana cand m-am hotarat definitiv, sa cladesc caminul. Dar trecerea la fapte n-a putut avea loc decat dupa 7 ani."[4]

Razboiul si vremurile tulburi care au urmat au amanat aplicarea acestui obiectiv, dar, in aceasta perioada, arhitectul sef de la Institutul Agronomic Bucuresti, la rugamintea prof. univ. C. Matei, a elaborat proiectul pentru cladirea institutiei, care a fost aprobat de "Sfatul caminului", creat in acest scop, format din reprezentanti ai administratiei si satenilor.

Cei doi initiatori au reluat preocuparile, coordonand in mod direct lucrarile, care, in lipsa fondurilor necesare, au impus implicarea financiara a prof. univ. C. Matei, care a suportat personal producerea unui numar de 50000 de caramizi arse.

La 11 iunie 1946, in localul primariei, presedintele caminului cultural, pr. Gh. Stanescu a incheiat o conventie cu mesterii caramidari Miu Grosu, Oprea Geanta si Florea Tudor, care au executat comanda, transportand caramida, in primavara anului 1947, la locul destinat constructiei, urmand sa se procure si celelalte materiale.

Caminul Cultural construit in anii 1952-1954. Imagine din 2004

Activul Caminului Cultural. Fotografie din anul 1939.

Prof. dr. ing. Constantin C. Matei, sef de catedra

la Institutul Agronomic "N. Balcescu" Bucuresti,

a contribuit substantial la construirea caminului cultural din Roata.

Proces verbal din 27 februarie 1949 care consemneaza serbarea prezentata de formatiunile artistice ale caminului cultural la Scoala Sadina (cantece, poezii, teatru), precedata de conferinta "Pregatirea semintelor pentru insamantari"

Intre timp, la 15 august 1947, a avut loc reforma monetara, care, spre regretul initiatorilor, a blocat posibilitatile financiare ale donatorului.

Lucrarea a fost reluata de noile autoritati, in 1952, folosindu-se caramida existenta si finalizandu-se cladirea caminului cultural, caruia i s-a dat numele "Lumina".

In noile conditii, activitatea culturala s-a amplificat de la an la an, creindu-se formatiuni artistice care au participat la diferite concursuri si manifestari culturale pe plan local, in comunele vecine, dar si la nivel raional si judetean.

Ca intotdeauna, animatorii si instructorii acestora au fost cadrele didactice si alti intelectuali.

Astfel, formatia de teatru era instruita si condusa cu multa pasiune de prof. Ion Stanescu, cea de dansuri populare de invatatoarea Maria Stanescu, corul de prof. Stelian Stefanescu etc. Din enumerarea acestor formatiuni artistice rezulta ca se depasise cu mult faza de improvizatie, imprimandu-se un caracter permanent, pe baza de program diversificat.

In cadrul festivalurilor nationale organizate pana in 1989, grupul coral, de pilda, format din cadre didactice si tineret, sub bagheta unor cadre de specialitate, printre care profesorul de muzica Trentea Traian si compozitorul Gheorghe Bazavan s-a bucurat de mult succes.

Asa cum am aratat la capitolul "Traditii folclorice", echipa de "Calusari" a avut o contributie insemnata in mentinerea si promovarea valorilor populare autentice.

De o buna apreciere se bucurau spectacolele prezentate de artistii amatori, unii dintre ei afirmandu-se ca reale talente.

Astfel, solistul Flaidar Vasile-Tilus (1943-1992), cu o voce placuta, calda, interpreta cu maestrie balade si cantece batranesti, participand la numeroase concursuri si festivaluri folclorice, in cadrul carora a fost rasplatit cu premii si diplome. A fost finalist la Festivalul-concurs "Cantarea Romaniei" (faza republicana) si la festivalul folcloric "Maria Tanase" de la Craiova.

O alta prezenta remarcabila pe scena caminului cultural a fost Stamate Vasilica-Sia (n. 1954), solista de muzica populara, care a fost remarcata si indrumata la Scoala populara de arta, avand calitati vocale deosebite si un repertoriu bogat. Ea a participat la Festivalul-concurs "Maria Tanase" de la Craiova. Talentul si harul interpretativ au propulsat-o ca solista de muzica populara in cadrul unor prestigioase institutii si formatiuni artistice, precum: Teatrul "Ion Vasilescu", Ansamblul "Rapsodia Romana", Ansamblul "Doina Ilfovului", Ansamblul "Mugurel de cantec romanesc", impreuna cu care a efectuat turnee in Belgia, Olanda, Germania, Bulgaria s.a

Echipa de teatru a Caminului Cultural Roata, in anul 1941.

Marin Stanescu in rolul unui personaj istoric (1942).

Nicolescu Aristotel, Stan Nicolae si Georgescu Gheorghe - interpretand personaje din piesa "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale, in anul 1946.

   

Gica Stefanescu in rolul lui Rica Venturianu si Iorga Maria al Zitei din piesa "O noapte furtunoasa" de Caragiale.

Belega Dumitru si Cracan Ion,

membri ai echipei de teatru a Caminului cultural din Roata,

intr-o sceneta satirica(1972).

Vasile Cristea si Albu Ilinca intr-o piesa pusa in scena in anul 1978

Flaidar Vasile si Stemate Vasilica,

doi dintre prestigiosii solisti de muzica populara,

intr-un spectacol din 1972

Talentata solista vocala Trancuta Steliana,

in spectacol, in anul 1972.

Bogata activitate cultural-artistica este rodul muncii si talentului unor cadre didactice care au creat si pregatit cu perseverenta si pasiune formatiunile artistice ale Caminului Cultural de-a lungul timpului. Am nominalizat, pe parcurs, pe multi dintre acestia. Iata si pe cativa dintre instructorii dedicati acestei activitati.

   

Prof. Stanescu Ion,  Inv. Tranca Stefania,

instructorul formatiei   instructor de dansuri

de teatru (1946-1972). populare (1964-1970).

Invatatoarea Maria Stanesu (nascuta Iorga), instructor de dansuri la scolile Sadina si Roata de Jos.

De-a lungul anilor, pe scena caminului cultural au evoluat nu numai formatiunile artistice proprii, ci si renumite ansambluri artistice de amatori si profesioniste din alte localitati, precum si solisti prestigiosi, printre care: ansamblul folcloric al judetului Ilfov, iar apoi al judetului Giurgiu, condus de Ion Albesteanu, Benone Sinulescu, Maria Dragomiroiu, Ileana Ciuculete, Maria Vaduva, Georgeta Anghel, Tita Stefan si altii.

De asemenea, au fost prezentate numeroase spectacole de catre Teatrul "Ion Vasilescu", Teatrul "Valahia" din Giurgiu, trupe de circ si de varietati.

Au fost organizate numeroase adunari publice, conferinte, simpozioane pe teme literare, stiintifice, agricole etc.

Toate acestea au contribuit la ridicarea nivelului cultural al locuitorilor, tineri si varstnici, confirmand rolul caminului cultural, institutie cu o vechime de un secol in viata satelor, de factor de cultura si civilizatie, de educatie permanenta.

Intre 1960 - 1990, in cadrul caminului cultural a functionat si un cinematograf satesc, care prezenta filme artistice de 2-3 ori pe saptamana. Aceasta intensa activitate culturala s-a desfasurat in perioada 1968-1990, cand la conducerea caminului cultural s-au aflat invatatorii Tranca Stefania (1968-1972 si 1976-1990) si Anghelin Aurica (1972-1976).

Tot in cadrul caminului cultural, s-a desfasurat, in aceasta perioada, si o intensa activitate sportiva, la diferite discipline precum sah, tranta, tenis de masa, fotbal etc. Echipa de fotbal Vointa"  Roata a activat in campionatul judetean, avand in componenta sa si pe Pangaleanu Florea, vice-campion republican la fotbal, cu echipa sa in campionatul scolilor profesionale editia 1971.

Aparitia si generalizarea televiziunii, cu programe atat de bogate si variate, a scos treptat din circuit si cinematograful, asa cum discotecile, beneficiind de cuceririle electronicii, au scos din traditia seculara horele populare, dar si mai recentele "baluri" si "seri de dans", animate de vestitele tarafuri de lautari.

Sa speram ca programele de revitalizare, modernizare si dotare a caminelor culturale, cuprinse in strategiile de guvernare, dar si initiativa institutiilor locale si a intelectualilor, isi vor face efectul si in comuna Roata, desigur, in contextul noilor si spectaculoaselor mutatii care s-au produs in sfera culturii si a comunicatiilor pe plan universal, dar si al schimbarii mentalitatilor gresite despre aceste institutii.

BIBLIOTECA COMUNALA

Biblioteca publica constituie, in toate tarile civilizate, o realitate prestigioasa.

UNESCO o defineste ca o "institutie democratica, de invatamant, cultura si informare". Ea colectioneaza carti, publicatii periodice, imprimate, documente audio-vizuale, spre a le pune in mod organizat la dispozitia cititorilor.

In tara noastra, privilegiul de a dispune de biblioteci, inainte de generalizarea invatamantului public, l-au avut manastirile, scolile confesionale si marii carturari.

Se stie, de pilda, ca stolnicul Constantin Cantacuzino, autorul primei istorii moderne a tarii noastre, avea o bogata biblioteca, cuprinzand sute de volume si documente rare, la palatul sau din Margineni, Prahova.

Activitatea de organizare a bibliotecilor publice a inceput in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

In 1864, Nicolae Kretzulescu a redactat Regulamentul pentru bibliotecile publice, care a fost promulgat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 19 octombrie acelasi an.

Acest regulament prevedea infiintarea de biblioteci didactice speciale, comunale, urbane, rurale si centrale.

Un alt moment important este acela din 28 decembrie 1951, cand Consiliul de Ministri a emis Hotararea nr. 1542 privind masurile ce trebuie luate pentru restructurarea si imbunatatirea activitatii bibliotecilor. Aceasta prevedea, printre altele, reorganizarea retelei de biblioteci publice, care cuprindea: bibliotecile judetene, municipale, orasenesti, comunale si satesti.

Dupa anul 1970, bibliotecile publice, si mai ales cele de la sate, au trecut printr-o perioada mai putin fasta, in sensul ca prin Decretul - de trista amintire - nr. 703/1973, devenit Legea nr. 29/1974 privind stabilirea normelor unitare de structura pentru institutiile cultural-educative, republicata in 1977, se desfiintau bibliotecile comunale, multi bibliotecari ramanand pe drumuri.

Posturile de bibliotecari comunali s-au reinfiintat, dupa 1990, dar situatia nu s-a imbunatatit, din cauza lipsei de fonduri pentru procurarea noilor aparitii editoriale sau a unor publicatii cerute de cetateni.

Acelasi destin l-a avut si il are si biblioteca din comuna Roata.

Fondul de carte insuma, in 1984, 16.697 volume, in profil enciclopedic, inregistrandu-se 585 de cititori si 2.785 volume citite.

In cadrul Schelei petroliere exista, de asemenea, o biblioteca sindicala cuprinzand 5.500 de volume si 210 cititori.

La acestea se adauga bibliotecile scolare care dispuneau - la Roata de Jos - de 6.500 volume, iar la Cartojani - 5.800 volume.

Cu o zestre totala de peste 34.400 volume, comuna Roata dispunea, deci, de posibilitatea satisfacerii cerintelor culturale si de informare in toate domeniile, ale cetatenilor.

De-a lungul anilor, au lucrat ca bibliotecari oameni competenti si pasionati precum: Tuturescu Aurelia, Gurau Ioana, Boroi Doina, Draghici Jeni, prof. Busila Georgeta si Zoe Petre.

In prezent, biblioteca comunala.functioneaza la Cartojani.

e) PUBLICATII

Anul 2004 consemneaza aparitia pe raza comunei Roata de Jos a primei publicatii locale, intitulata Orizontul. Ea apartine Primariei si se inscrie in preocuparile Consiliului Local privind transparenta activitatii administrative, prin informarea sistematica a populatiei in legatura cu deciziile, proiectele si programele adoptate, cu modul de aplicare a acestora, in spiritul legii si al intereselor cetatenesti.

Colectivul de redactie, format din: prof. Nica Gheorghe, viceprimar, in calitate de redactor-sef, Sandu Lilica, secretar, si Petre Elena-redactor, a publicat cinci numere, formate din 6, respectiv, 12 pagini, cuprinzand o tematica variata, din care retin atentia: obiectivele colectivului redactional, un interviu cu primarul comunei, Marin Ghidanac, privind prioritatile si agenda sa de lucru, Componenta Consiliului Local, ales in 2004, informatiile referitoare la ajutorul social, programele si modul de folosire a fondurilor publice, evolutia populatiei, prin prisma ultimului recensamant, recomandari medicale, hotarari ale Guvernului, precum si rubricile speciale consacrate traditiilor populare, vietii culturale si sportive, educatiei civice etc.

Colectivul redactional explica si motivatia simbolica a titlului: "Orizontul este linia imaginara unde avem impresia ca se uneste cerul cu pamantul. Oricat ai merge spre ea, nu vei ajunge niciodata. Deci, Orizontul este provocarea de a merge inainte

Nu oricum, ci infaptuind proiecte spre binele oamenilor - adaugam noi - bazandu-ne chiar pe tematica publicatei.

Primele numere ale publicatiei "Orizontul".

f) PERSONALITATI

DIN CULTURA, ARTA, INVATAMANT,SISTEMUL SANITAR,

STIINTA, TEHNICA, ECONOMIE, ARMATA, POLITIE, JUSTITIE DIPLOMATIE etc.

Asa cum am subliniat pe parcursul lucrarii de fata, in contextul fiecarui capitol (administratie, biserica, invatamant, cultura, domeniul sanitar, industrie, agricultura, armata, politie etc) dezvoltarea comunei Roata, din cele mai vechi timpuri pana azi, este rodul muncii, creatiei si al jertfei tuturor fiilor sai.

Am nominalizat insa pe cei care s-au implicat activ in viata comunitatii, cu convingerea ca savarsim astfel un act de dreptate, deoarece ei sunt reprezentativi pentru noi toti, ei au impins inainte, in domeniile lor, viata economica, sociala si culturala, spiritul de unitate in credinta, limba, traditii si idealuri.

Toti cei despre care vorbim in carte sunt cuprinsi, in ordine alfabetica, in indicele de persoane din final.

Totusi, asa cum este normal, consideram necesar ca pe unii dintre rotenii de vaza, si personalitatile ridicate dintre noi, sau care au venit alaturi de noi, spre a contribui la dezvoltarea localitatii, care

s-au afirmat in profesiunile lor, atat in comuna, cat si pe intinsul tarii, sau chiar in strainatate, sa-i prezentam in acest capitol cu principalele lor date biografice, spre a ramane drept pilda pentru cei de azi si de maine.

ANGHEL GHEORGHE

Inginer de telecomunicatii. S-a nascut la 2 martie 1950. A fost director la Grupul Scolar de Telecomunicatii Bucuresti. In perioada 1978 - 1984, a fost coordonator al colectivelor de profesori pentru programe scolare, liceale, tehnice pentru scoala profesionala si scoala de maistri. In perioada 1984 - 1990 - coautor la revizuirea manualelor de specialitate pentru liceu si scoala de maistri. In 1993 a participat la cursuri de specializare prin televiziunea pe cablu in Italia, Danemarca, Germania si Anglia. In 1998 a urmat cursuri de specializare in Retelele de telecomunicatii inteligente in Franta.

In prezent, este director in SNTC Romtelecom SA.

ANGHEL IANCU COSTEL

Nascut la 3 oct. 1942. Pictor bisericesc. Tatal croitor, mama casnica. A absolvit Scoala tehnica de cartografie postliceala, unde a invatat "mestesugul". A studiat gravura cu maestrul Marcel Olinescu si la Scoala superioara de pictura bisericeasca cu maestrul Iosif Keber. A ilustrat volumele "Marile batalii al romanilor" de col. Romanescu si "Istoria militara a poporului roman", editata de Inst. de Istorie Militara. A participat cu gravuri si picturi, la numeroase expozitii colective in Bucuresti, Suceava, Covasna, Vatra Dornei, iar in 1978, a avut o expozitie personala de gravura la Casa Armatei din Bucuresti. Are lucrari de gravura si pictura in Anglia, Grecia, SUA si Franta. Din 1980, lucreaza pictura bisericeasca (restaurare si pictura din nou) la bisericile Dudesti Cioplea Buc., Cosniciuc de Sus (jud. Dolj), Castelu (Constanta), Moreni (Calarasi), Gageni (jud. Prahova).Din 1990, lucreaza numai in judetul Arges, restaurand si pictand bisericile din Padureti, Marghia de Sus, Stolnici, Ciocanesti, Deagu de Sus, Recea de Sus, Recea de Jos, Poiana Lacului.

BARON STAN

Artist plastic - grafician. Nascut la. 13 aprilie 1937 (tatal croitor, mama casnica). Absolvent al Institutului "Nicolae Grigorescu" unde a

avut profesori pe: Gh. Saru, Eugen Popa, Iuca Simion, Iosif Molnar si altii. Face grafica de carte, grafica publicitara, arta monumentala, ilustratii la Editura Didactica, Editura Ion Creanga, Editura Libra si Editura Universitatii Spiru Haret. A colaborat cu multe muzee din Bucuresti si centrele judetene. Arta monumentala: Cortina de autor pentru Palatul National al Copiilor . A publicat in Gebrausgraphic International.

BOROI NICOLAE

S-a nascut la 22 februarie 1948. Era de profesie inginer chimist. A urmat cursurile Facultatii de Chimie Industriala a Institutului Politehnic Bucuresti, iar dupa absolvire, in 1975, a fost repartizat la IPROCHIM, ca inginer proiectant. Intre 1975-1980, a lucrat in cadrul Intreprinderii de Comert Exterior - CHIMIMPORT-EXPORT, iar din

1981 pana in 1986 a indeplinit functia de consilier economic in cadrul Agentiei Economice a Romaniei din Canada. In perioada 1986-1990 - a functionat in calitate de consilier in Ministerul Comertului Exterior - Directia America-Canada. Din 1991, este manager al Grupului de firme ROMCAN Bucuresti. A trecut in nin noiembrie 2004.BOROI VASILE

Jurist, nascut la 7 oct. 1936. A fost procuror sef al orasului Slobozia, inspector in Procuratura Generala si judecator la Curtea Suprema de Justitie, in trei magistraturi.

BRASOV AUREL

Inginer, s-a nascut la 20 mai 1936 la Bustenari, comuna Telega, judetul Prahova. Scoala elementara a urmat-o in localitatea natala si a continuat studiile la Scoala Medie de Petrol din Campina pe care a absolvit-o in 1954, cand a fost repartizat la Schela de Extractie Ticleni.

Intre 1959-1964, urmeaza cursurile Institutului de Petrol, Gaze si Geologie. La absolvire, a fost incadrat ca inginer stagiar la Schela de Extractie Cartojani. Pana in 1969 a fost promovat inginer sef de sectie, iar din 1969 pana in 1977 a fost inginer sef. Timp de 18 ani (1977-1984 si 1985-1996) a indeplinit functia de director al Schelei de Extractie Roata (Cartojani), perioada in care a format si indrumat multe serii de specialisti, asigurand extinderea continua a activitatii schelei. De asemenea, si-a adus o contributie deosebita la dezvoltarea localitatii si la cresterea calitatii vietii locuitorilor, sprijinind numeroase activitati edilitar-gospodaresti si sociale ale autoritatilor locale, precum si asigurarea bazei materiale pentru dezvoltarea unei bogate activitati culturale si sportive. (sprijinirea scolilor, infiintarea gradinitei cu program prelungit, construirea stadionului si crearea echipei de fotbal "Petrolul" etc.).

BUESCU PANA

Licentiat al Facultatii de Stiinte din Paris, absolvent al Scolii de Agricultura din Grignon, a fost profesor de fizica, chimie si tehnologie la Scoala Centrala de Agricultura si Silvicultura de la Herastrau (1870-1900).

CALIN GHEORGHE

Inginer industrie usoara. Nascut la 11 aprilie 1943. Este director general la SC Dambovita SA Bucuresti.

CALIN MARIN

Inginer mecanic. Nascut la 23 iunie 1946. Este director general la PETROSERV Videle.

ENESCU DUMITRU (TICA)- 1923-1999

Inginer agronom. Tatal preot, mama casnica. A fost cercetator stiintific la Statiunea Hortiviticola Stefanesti si Statiunea Albota.

GHEORGHIU ADRIAN

Inginer. S-a nascut la Sinaia, la 21 aprilie 1957. Dupa absolvirea cursurilor Facultatii de Forajul Sondelor si Exploatarea Zacamintelor de Titei si Gaze, din cadrul Institutului de Petrol si Gaze din Ploiesti, a fost repartizat ca inginer la Schela de Extractie Roata. A indeplinit functia de inginer sef de sectie si inginer sef, pana in 1996, cand a fost promovat ca director general al Schelei de Extractie Roata. In anul 1999, i s-a incredintat raspunderea de director in Directia de investitii a S.N.P. Petrom S.A. Bucuresti.

In perioada in care a lucrat la Schela Roata impreuna cu colectivul sau, s-a preocupat efectiv nu numai de problemele bunei functionari a intreprinderii, ci si de dezvoltarea edilitar-gospodareasca a localitatii.

In legislaturile 1996-2000 si 2000-2004, a reprezentat judetul Giurgiu, inclusiv comuna Roata, in calitate de deputat.

GRIGORE VASILE

General de brigada M.I. S-a nascut la 11 iulie 1942, in satul Sadina. A urmat cursurile scolii generale in comuna natala, apoi pe cele ale scolii profesionale ale Uzinei de Mecanica Fina din Sinaia (1956-1959) si ale liceului (in 1960-1964).

In anul 1967, a absolvit cursurile Scolii de Ofiteri M.I. din Bucuresti, iar in 1970 a obtinut licenta la Facultatea de Drept Bucuresti, urmata de cursuri post-universitare si de cursul de cadre de conducere la M.I. Bucuresti.

Pregatirea scolara, universitara si perfectionarea profesionala i-au permis sa ocupe functii de raspundere in sistemul Ministerului de Interne, timp de 30 de ani (1967-1997) si sa avanseze pana la gradul de colonel in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Prahova.

Din 1998 si pana in prezent, indeplineste functia de Sef Corp Gardieni Publici Prahova.

In 2004, prin decret prezidential, a fost avansat la gradul de general de brigada.

ION I. LUCIAN

S-a nascut la 4 februarie 1961.Absolvent al Academiei de Stiinte Economice din Bucuresti, a lucrat ca economist la SINTOFARM Bucuresti. In prezent, este manager al unui complex hotelier PALACE din statiunea Venus, pe litoralul Marii Negre. A sprijinit financiar lucrarile de reparatii si restaurare la biserica Zgaia si a dotat cu birotica si calculatoare Scoala generala Nr. 1 din Roata.

IONITA ION

Inginer agronom. S-a nascut la 6 ianuarie 1944 in comuna Ogrezeni, judetul Giurgiu, intr-o familie numeroasa, cu 7 copii.

Cursurile scolii elementare le-a absolvit in localitatea natala, iar studiile medii la Liceul "I.L.Caragiale" din Bucuresti. Urmeaza cursurile Institutului N. Balcescu din Bucuresti, pe care l-a absolvit in 1971.

La terminarea studiilor a fost repartizat ca inginer agronom la Intreprinderea Agricola de Stat Clejani.

Intre 1971-1973 a fost sef de ferma la ferma Oarza, apoi inginer sef intre 1973-1981, iar din 1981-1997 a indeplinit functia de director general la I.A.S. Clejani.

Din 1997, este manager general la "S.C. RAMIRA S.R.L.", care, in noile conditii ale economiei de piata, se afirma ca o unitate de referinta in agricultura judetului Giurgiu.

In activitatea sa a indrumat si format multi specialisti in agricultura, ingineri stagiari, tehnicieni, mecanizatori etc.

S-a implicat direct in viata economico-sociala a localitatii, sprijinind derularea unor programe edilitar - gospodsaresti. A facut numeroase donatii pentru biserica din comuna Marsa si pentru biserica Zgaia, precum si diferite actiuni umanitare.

In calitate de consilier local, a sustinut si sprijinit multe actiuni ale Consiliului local comunal.

Ca specialist, acorda consultanta si indruma micii proprietari de terenuri prin: procurarea de seminte selectionate mecanizarea lucrarilor agricole si incurajeaza dezvoltarea formelor asociative.

IVASCU RADU EUGEN

Inginer agronom. S-a nascut la 5 sept. 1969. Tatal inginer agronom, mama profesoara.Absolvent al Institutului Agronomic "N. Balcescu", Facultatea de Agronomie. Este dr. ing. asistent universitar la catedra de marketing a Universitatii de Stiinte Agricole Bucuresti. A publicat numeroase studii si lucrari in specialitatea marketing agricol.

MARINESCU GHEORGHE (GICA)- 1917-1996

Medic primar veterinar. Tatal medic veterinar, mama casnica. A lucrat cercetator la Institutul Zootehnic Bucuresti, sectia nutritia animalelor. A publicat lucrari de specialitate in domeniu.

MATEI I. CONSTANTIN

Inginer agronom, comuna Roata de Jos, (n. 8 aprilie 1899, m. 26 oct.1979); tatal "plugar" (dupa foaia matricola) mama casnica. A fost profesor, dr. ing., sef de catedra "Pasuni si fanete" la Institutul Agronomic "N. Balcescu" Bucuresti. Dupa pensionare(1962), a continuat sa lucreze, in cadrul institutului, ca sef al Laboratorului de

control al calitatii semintelor. A publicat numeroase studii si lucrari de specialitate. A contribuit substantial la construirea caminului cultural.

MATEI I. NICOLAE (1924-1988)

Inginer agronom.A lucrat ca vicepresedinte al Comitetului de Stat al Planificarii si director general in Ministerul Agriculturii.

NISTOR MARIA (n. STEFANESCU)

Nascuta in anul 1934 iulie 23. Tatal croitor, mama casnica. Inginer geolog, specialitatea prospectiuni geologice si geofizice. In 1957, a lucrat la Intreprinderea de prospectiuni geologice si geofizice Bucuresti, la echipele seismice 12-13 care si-au desfasurat activitatea pe teritoriul comunelor Roata de Jos, la Gratia, Preajba, Silistea si in alte zone, lucrari ce au condus la descoperirea importantelor zacaminte de hidrocarburi, (Cartojani, Preajba, Glavacioc, Baciu si altele) care au format Schela de extractie Cartojani - Roata. Din 1960 pana la pensionare, in 1989, a lucrat la serviciul geologic al Schelei Cartojani, contribuind la descoperirea de noi zacaminte de hidrocarburi. A contribuit la elaborarea unor lucrari de cercetare din zona si a punctelor de exploatare si a format multe generatii de geologi, care fac cinste actualei Societati Nationale a Petrolului.

OLTEANU CONSTANTIN (DINICA) - 1908-1983

Nascut in comuna Roata de Jos; tatal "plugar", mama casnica. Inginer agronom si economist. A fost director economic la "Banca de Investitii" a Romaniei. Prin osardia lui s-a plantat un panou in cimitirul bisericii Sadina, cu eroii cazuti in cel de al doilea razboai mondial.

PARVU ALEXANDRU

Inginer TCM. S-a nascut in 1927. Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, Facultatea tehnologia constructiilor de masini - sef de promotie. A fost inginer sef la Intreprinderea Mecanica Fina Bucuresti.

PARVU PETRE

Inginer silvic. S-a nascut in anul 1928. A absolvit Facultatea de Silvicultura. Director la IFET Brasov si la Directia judeteana silvica.

POPESCU CALIN (1901-1978)

A fost un om cu un destin aparte. Dupa cel de al doilea razboi mondial, a fost prim-gardian al lui Lucretiu Patrascanu, ministrul Justitiei in primele guverne de dupa 23 august 1944. Dupa cum se stie, seful sau a fost asasinat in mod bestial de "tovarasii" sai de partid, iar cei din preajma sa au suportat un regim de teroare. Popescu Calin a fost arestat, in februarie 1948, si incarcerat in temnitele de la Aiud, Sighet, Satu Mare si Poarta Alba, de unde a fost eliberat abia dupa 7 ani, fara sa fi fost judecat, cu motivatia cinica: "retinut pentru cercetari". In tot acest timp, cu ajutorul unor gardieni binevoitori, a reusit sa comunice cu familia prin batiste si bucati de panza scrise cu creionul chimic.

STAMATE ANTON

S-a nascut la 18 dec. 1939. Absolvent al Scolii de ofiteri de militie Baneasa si al Facultatii de drept a Universitatii Bucuresti. A fost profesor la Scoala de ofiteri de militie Bucuresti.

STANESCU NICOLAE (NAE)

Inginer constructii civile. Nascut in anul 1933 octombrie 8. Tatal preot, mama casnica. A fost director la Intreprinderea de prefabricate "Progresul" Bucuresti. In 1959 a facut proiectul clopotnitei la biserica Zgaia, iar in 1977 a intocmit "Proiectul de consolidare a bisericii Zgaia", dupa cutremurul din 4 martie 1977. A realizat proiectul si devizul de "invelitoare" la biserica Zgaia, in 1980.

STEFANESCU GHEORGHE. (1929-1996)

Inginer agronom. A fost director general la Centrul de perfectionare a cadrelor din agricultura - mecanizare.

STEFANESCU ST. ION

Nascut la 8 iunie 1941. Inginer electronist. Tatal invatator, mama casnica. A absolvit Facultatea de electronica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti. Dupa absolvire, a fost cercetator la Institutul de Fizica Atomica - Magurele, Bucuresti, de unde a obtinut o bursa de studii in SUA. A lucrat ca cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Nucleare Pitesti. Este dr. ing. in electronica si profesor asociat la Universitatea din Pitesti.

TUTURESCU MARIN

Nascut la 24 iunie 1958, a urmat cursurile mai multor forme de invatamant: scoala profesionala, Liceul teoretic, Scoala militara de subofiteri, de 2 ani, Scoala militara de ofiteri (3 ani) si Facultatea de Stiinte Juridice. A lucrat ca ofiter in cadrul Ministerului de Interne, pana in anul 1993. Pregatirea si experienta profesionala l-au ajutat sa ajunga un prosper om de afaceri, conducand, in calitate de manager, firmele SC CONSTEF-IMPEX SRL si SC GINET & MARY SRL.

UDROIU NEAGU

Publicist si scriitor. S-a nascut la 3 aprilie 1940. Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, Facultatea de Metalurgie. In 1973, obtine o bursa a Institutului Mondial al Presei si studiaza in SUA (1973-1974). Redactor sef la Televiziunea Romana si publicist comentator la ziarul "Scanteia" (1974-1978), secretar responsabil de agentie la Agerpres (1979-1991), director general al Agentiei Nationale de Presa Rompres (1990-1991), in prezent ambasador la Helsinki (Finlanda). A publicat: Profesiune si sens de viata. Bucuresti, Edit. Politica, 1973. 96 p.; Reporter pe Mississippi. Bucuresti, Edit. Politica, 1976. 272 p.; Pieton prin orasele lumii. Cluj, Edit. Dacia, 1976. 204 p.; Hawaii. Bucuresti, Edit. Sport-Turism, 1977.

Dintre fiii satului s-au ridicat multi alti specialisti in diferite domenii, care, prin activitatea lor desfasurata pe raza comunei sau in alte localitati, ne-au facut cinste. Ii vom prezenta pe profesiuni, in ordine alfabetica:

AUTORII MONOGRAFIEI

STANESCU AL. MARIN

S-a nascut in comuna Roata de Jos, la 10 octombrie 1926, fiind al optulea copil in familia notarului Alexandru Stanescu.

Dupa scoala primara, din comuna, a urmat cursurile gimnaziului "Heliade Radulescu" din Bucuresti, fiind intretinut de fratele sau, Nicu, iar apoi, dupa plecarea acestuia pe front, a primit bursa care se acorda, prin concurs, elevilor merituosi.

Gimnaziul era o scoala de cartier, pentru oameni saraci, dar

cu profesori minunati, multi pensionari, dar cu titluri universitare, care-i inlocuiau pe tinerii profesori plecati pe front. In 1943, dupa terminarea cursurilor, neavand posibilitati materiale pentru a urma cursurile liceale, se inscrie la Scoala elementara P.T.T. pentru telegrafie si mecanica fina. Dupa absolvire, in 1944, este numit telegrafist la Blaj. In septembrie acelasi an, este pus la dispozitia armatei, dupa care se inscrie la Liceul "Sfantul Vasile", Blaj. In ultimul an de liceu este transferat la Oficiul regional P.T.T.R. Sibiu, ca atasat tehnic.

Intre 1950-1952, indeplineste functia de director la Arsenalul Armatei din Sibiu. Cand acesta se militarizeaza, este transferat la Sfatul Popular al regiunii Brasov, la industria locala (Intreprinderea mecanica, unde a lucrat pana in 1987, cand s-a pensionat. Aici a indeplinit functia de maistru-sef de sectie si director comercial.

Dupa pensionare, fiind pasionat de istorie, a scris o lucrare, ramasa in manuscris - "Neamul Stanestilor - Note biografice". In 1989, scrie "Insemnari despre Roata", in care mentioneaza: "M-a ajutat foarte mult Costea Stanescu, pe care-l rog () sa completeze" (pag. 42). Adunand date noi, in 1992, redacteaza lucrarea de la care am pornit in elaborarea monografiei de fata, "Note despre localitatea Roata din fostul judet Vlasca si imprejurimile sale." Se stinge din viata la 1 decembrie 1997, in urma unui atac de cord.

STANESCU AL. ION

S-a nascut la 5 iulie 1941 in comuna Roata. Absolvent:al Scolii de biblioteconomie si al Facultatii de filologie a Institutului Pedagogic Bucuresti.

A functionat ca bibliotecar sef la Biblioteca oraseneasca Focsani, director la Biblioteca oraseneasca Alexandria, bibliotecar principal la Biblioteca judeteana Teleorman, iar in prezent este bibliotecar la Biblioteca pedagogica "Constantin Noica" din Alexandria.A debutat in publicistica la ziarul "Teleormanul"

si a mai colaborat la "Cenaclul", Azi, Albatros, Universul teleormanean si altele.

A publicat: Dictionar al oamenilor de cultura, arta si stiinta din judetul Teleorman. Ed. Calende. Pitesti, 1993/174 p.; Scriitori teleormaneni in viata - Antologie, iar in anul 2003, impreuna cu Iulian F. Preda monografia Antonesti - satul de pe Tinoasa (Edit. Tipoalex, Alexandria).

STANESCU CONSTANTIN (COSTEA)

S-a nascut la 2 septembrie 1935 in comuna Roata, fiind al doilea fiu al preotului Gheorghe Stanescu.

Urmeaza scoala primara in comuna si la Seminarul Central din Bucuresti, care, in 1948, se desfiinteaza prin reforma invatamantului.

Continua studiile la scoala elementara din Roata, iar intre 1950-1954, urmeaza cursurile Scolii Medii Tehnice Sanitare din Bucuresti si Sibiu.

Lucreaza ca asistent medical in judetele Prahova si Teleorman (1954-1960), dupa care se transfera la Dispensarul Intreprinderii de Petrol Roata, ca asistent medical principal, unde lucreaza pana la pensionare, in 1998.

Fiind depozitarul celor doua lucrari monografice redactate de regretatul Marin Stanescu, la indemnul si cu sprijinul redactional al prof. dr. Gheorghe Marinica din Ploiesti, pe baza unei tematici sistematice, incepe sa lucreze cu migala si perseverenta la monografia localitatii, adunand un volum insemnat de material documentar si informatii utile de la institutii si locuitori, pe care le-a prelucrat si redactat impreuna cu Ion Stanescu si Gh. Marinica, reusind sa-i dea forma finala in luna iunie 2001.

In anul 2003, impreuna cu prof. Gh. Marinica din Ploiesti, a publicat vol. Bisericile din comuna Roata de Jos, iar in anii 2003 - 2004, a extins documentarea, contribuind la elaborarea editiei de fata a monografiei.

MARINICA GHEORGHE

Prof., Ploiesti

Nascut la 7 martie 1935, in satul Vadu Parului, comuna Albesti-Paleologu, judetul Prahova.

A publicat articole, studii, monografii, eseuri, proza scurta, versuri, printre care:

Imagini prahovene(coautor), Edit. Arta Grafica, Bucuresti, 1974

Prahova vatra de istorie(coautor si coordonator, impreuna cu prof.dr. Ion St.Baicu), Comitetul de Cultura si Arta si Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova,1977

Prahova. Monografie, in colectia "Judetele Patriei" (coautor si coordonator), Edit. Sport - Turism, Bucuresti. 1981 Muntele Athos. Intre legenda si realitate(serial I-VI), Prahova, 1992; Ploiesti. 1597-1997. Patru secole de istorie, Edit. Salt si Primaria municipiului Ploiesti, 1997; Prahova. Album monografic(in limbile romana, engleza, franceza), Edit. Mectis Ploiesti si Consiliul Judetean Prahova, 1998; Apostolul se-ntoarce din surghiun. In memoriam Constantin Stere (distinsa cu premiul pe anul 2001 al Societatii Cultural-Istorice "Mihai Viteazul"), Edit. Mectis Ploiesti, 2001; Constantin Stere. O viata exemplara in slujba democratiei si unitatii nationale, Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, 2003(si in volumul de studii Sub harul Muzei Clio, Societatea Culturala "Ploiesti-Mileniul III", 2004); Constantin Stere-doctrinarul si aparatorul cauzei taranesti, Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, 2003; Bisericile din Ploiesti, I, Bisericile Ortodoxe(impreuna cu C.Trestioreanu), monografie in limbile romana, engleza, franceza, germana si rusa, Edit. Ploiesti-Mileniul III, 2003; Bisericile din comuna Roata de Jos. Monografie(impreuna cu C Stanescu), Edit. Printeuro, Ploiesti, 2003; Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova. Pagini de Monografie, Edit. Ploiesti-Mileniul III, 2004; Bisericile din Ploiesti, II, Biserici Crestine (impreuna cu C.Trestioreanu) monografie in limbile romana, engleza, Edit. Ploiesti-Mileniul III, 2005.

GLOSAR