Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L.Caragiale"

REPERTORIU

Domeniul :ARTE / TEATRU
Specializarea: ARTELE SPECTACOLULUI  - ACTORIE  

Lacul

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca;
Tresarind in cercuri albe
El cutremura o barca.

Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;

Sa sarim in luntrea mica,
Inganati de glas de ape,
Si sa scap din mana carma,
Si lopetile sa-mi scape;

Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blandei lune -
Vantu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune!

Dar nu vine Singuratic
In zadar suspin si sufar
Langa lacul cel albastru
Incarcat cu flori de nufar.

Blesteme

In doua surcele de vreasc sa se faca
Picerele tele, faptura buimaca.
Presni-ti-ar timpanu,
Sa n-auzi cind trece traivanul.
Sa uiti la cetanii tipicul
Si psalmii in zi de Craciun.
Sa n-ai dupa masa tutun.
Sa-ti puta buricul.

Vedea-te-as in vreo fituica
Pus cu litere de-o schioapa.
Curge-ti-ar pe-o nara tuica,
Pe cealalta numai apa.
Lauda-te-ar Bogdan Duica
Si pupa-te-ar Popa Iapa !

Rastoarne-se cerul, sa-ti cada-mprejur
Taria sfarimata in cioburi de-azur.
Porneasca-se vintul, cind somnul incepe,
La sa-ti necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, sa macine-n guse
Ninsori de funingini si ploi de cenusse.
Sa latre la tine cazut in noroi
Zavozii furtunii cu coada vulvoi.
La urma si muntii, sculati in picioare
Cu labele-n solduri porinind fiecare,
Pe crestet sa-ti calce, facindu-te turta,
Sa nu se cunoasca genunchii de burta.

Pe tine, jivina de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Si cind vei cerca sa mai scrii vreo

sudalma,
Sa-ti fete un soarece-n palma.
La fund, calimara apropae uscata
Sa aiba si-o musca-necata
Si, stropi de cerneala zvirlind pe hirtie
Penita cracita sa nu vrea sa scrie.
Un dinte sa-ti creasca, de cremene lunga
Intors catre lume sa-mpunga,
Iar altul, de coca si moale, atins,
Sa-l simti ca te doare-ntr-adins
La urma, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile si vag pederaste,
Sa-ti strimbe-n nestire tinuta si graiul,
Si-n uliti sa creasca alaiul
Virtej petrecindu-te-n cale
Pacate, mascari, osanale.

Iar tu, piaza rea,
Nu te departa
De prin preajma sa.
Da-i in ochi albeata,
In par matreata,
In nas roseata,
In inima un ceas rau,
In piept o scoaba
Si-n pat o baba.
Fa din el papuse,
Sa-l striveasca-n use
Fata jucause:
Sa-i smulga urechea si titele
Sa-i curga prin coate taritele,
Stuchi-l-ar mitele !

Balada vesela despre crasmari

De sulita, de lance aruncata,
de ghioaga si de buzdugan strunjit,
de barda, de sageata ferecata,
de palos, de baltag si de cutit,
de teapa si de furca otravita,
de iatagan, de cange, de custura
si de banditi pandind la cotitura
sa fie dati gramada la pamant,
strapunsi in inimi, sfartecati pe rand,
taiati la beregati sa-i rupa chinul
si-n fund de iad sa stea cat mai curand
crasmarii care ne boteaza vinul!

De arc turcesc, de spada-ncovoiata
le fie-mpuns burtoiul ghiftuit;
de foc grecesc le arda chica toata
si creierii le urle-n nesfartit;
in streang le-atarne hoitul imputit
si ciuma bata-i cu vatamatura ;
ba m-as ruga sa fie trasi, cu ura,
in tepi aprinse, sa-i aud zbierand;
beli-i-ar zece gazi de vii, ranjind
si in ulei incins sa-si iute cinu;
legati de patru cai sa vad crapand
crasmarii care ne voteaza vinul!

Plesni-le-ar tunul capatana boata,
lovi-i-ar trasnetul pe drum, cumplit
si-apoi o haita de dulai, turbata
le rupa halci din trupul hacuit;
orbeasca-i fulgerul ca un cutit,
zapezi si grindeni bata-i pe caldura,
uda-i-ar ploile fara masura
cand umbla goi si-n preajma n-au vesmant;
sa piara de pumnal far' un cuvant
si hoitul lor sa-l valureasca Rhinul;
de optzeci de ciocane piara-n vant
crasmarii care ne boteaza vinul!

INCHINARE:
Stapane, blestema-i-ar Domnul sfant
sa suga pana or crapa, veninul,

ca necinstiti si fardelege sunt
crasmarii care ne boteaza vinul!

Rea de plata

Ea vine de la moara;
Si jos in ulicioara
Punandu-si sacul, iaca
Nu-l poate ridica.
Ti-l duc eu! Cum? Pe plata!
Iar ea, cuminte fata,
Se si-nvoieste-ndata.
De ce-ar si zice ba?
Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumatate
Cer plata, trei saruturi.
Dar uite, felul ei:
Sta-n drum si sa socoate,
Si-mi spune cate toate,
Ca-s scump, ca ea nu poate,
Ca prea sunt multe trei!

Cu doua se-nvoieste,
Iar unul mi-l plateste,
Cu altul sa-mi ramaie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am sa-l vad cat veacul!
Si iata-ma, saracul,
Sa-i duc o postie sacul
P-un singur sarutat!

Scara

Am gasit-o ieri in prun,
Dar sa nu grabiti ocara!
I-am luat in pripa scara.
Ea ma-njura: Esti nebun?
Pune scara!
Daca-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urma, pe-un cuvant:
Sa se lase sarutata
De atatea ori deodata
Cati fustei la scara sant.
Sarutata
Laudat fii, Tata sfant!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinta:
Doar o fi avand stiinta,
Scara cati fustei avea,
Pe credinta
Asta e pierzarea mea!

Si-o sarut mereu-mereu:
Orice-ati spune, orice-ati face,
Nu stiu cum, dar mie-mi place
Sa sarut asa sunt eu!
Orice-ati face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uita! Azi ma duc
Pe la ei, si iata scara!
Vrand sa pui la cale tara,
N-am de lucru si m-apuc
Sa-ntorc scara,
Si cand colo, stau nauc!

Dau sa numar la fustei
Uite-i, frate, doisprezece!
Si-un cutit prin piept imi trece
Implantat de mana ei!
Doisprezece,
Iaca-mi moartea, dragii mei!

A gresit, imi spuneti voi?
Cum de n-a gresit sa-mi spuie
Treisprezece? Sa mai suie,
Nu sa-mi faca mai vreo doi!
Nu sa-mi spuie
Ca e miercuri, cand e joi!

Zici ca poate n-a stiut
Cand vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numarat ea bine
Scoborandu-i si-a tacut!
Nu de mine,
Mi-e de dansa, ce-a facut!
M-a scurtat asa, stiind!
Daca-i fire mincinoasa,
Ce folos e ca-i frumoasa?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasa!
N-o mai cred, s-o vad murind!

Vis

In fata casei in care convietuiesc cu mine insumi
Era o agitatie nemaipomenita.
Toata omenirea se adunase acolo
Si vroia sa treaca prin versurile mele.
Eu abia puteam stavili valurile de oameni,
Alergam de colo-colo, asudat tot,
Si imparteam bonuri de ordine.

Erau acolo si paduri, muntii si rasarituri de luna:
Auzisera ca e vorba de poezii
Si venisera din obisnuinta.
Ca sa impac si oamenii si natura
Eu ii alegeam pe cei mai voinici,
Ii rugam sa ia in brate,
Pe langa bucuriile si necazurile lor,
Un copac, sau un munte,
Si numai asa le faceam vant
In cate o strofa.

Niste femei foarte frumoase
Tineau de patru colturi desertul lui Gobi
Si voiau sa mi-l deie cadou.
Le-am multumit emotionat si l-am primit,
Cu toate ca mai fusesem indragostit.

Actorii

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cand incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

La lectie

De cate ori sunt scos la lectie
Raspund anapoda
La toate intrebarile.

- Cum stai cu istoria?
Ma intreaba profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am incheiat o pace trainica
Cu turcii.

- Care e legea gravitatiei?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apa sau pe uscat,
Pe jos sau in aer,
Toate lucrurile trebuie sa ne cada
In cap.

- Pe ce treapta de civilizatie
Ne aflam?
- In epoca pietrei neslefuite,
Intrucat singura piatra slefuita
Care se gasise,
Inima,
A fost pierduta.

- Stii sa faci harta marilor noastre sperante?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vant puternic
Mai zboara cate un balon.

Din toate astea se vede clar
C-o sa raman repetent,
Si pe buna dreptate.

Destin

Gǎina pe care am cumparat-o asearǎ

Congelatǎ,

Inviase,

Fǎcuse cel mai mare ou din lume,

Si se decernase premiul Nobel.

Oul fenomenal

Trecea din manǎ in manǎ,

Dǎduse ocolul pǎmantului in cateva sǎptǎmani,

Si ocolul soarelui

In 365 de zile.

Gǎina primise nu stiu catǎ valutǎ forte,

Evaluatǎ in bǎniti de grǎunte,

Pe care nu prididea sa le mǎnance,

Pentru cǎ era chematǎ peste tot,

Tinea conferinte , acorda interviuri,

Era fotografiatǎ.

De multe ori reporterii tineau neapǎrat

Sǎ apar si eu in pozǎ

Alǎturi de ea.

Si astfel ,dupǎ ce toatǎ viata

Mi-o inchinasem artei,

Am devenit celebru

In calitate de crescǎtor de pǎsǎri.

Pantomima

Un barbat ca la treizeci de roluri.

Langa el , un suflet.

(Poate sa fie si de femeie )

Barbatul se uita la suflet.

Ca si cand ar vedea ceva

Pe fruntea lui apare un rid(din dreapta)

Femeia se uita la barbat

In parul ei apare o agrafa(din luna)

Intra un nor.Intra o vaza, o floarea soarelui.

Intra un glont.

Barbatul si femeia stau pe-o piatra

Si asteapta ca lucrurile sa aiba

Vreo legatura.

Ti-ai gasit!

El isi aranjeaza tinuta

Se-ntinde jos si moare.

In scena

Nu se afla nici un cuvant.

Numai o frunza,legata ingenios de-o sfoara

Se lasa si se ridica,

Se lasa si se ridica.

Poveste DE nicaieri

Nimeni si Nimic erau frati. De mici copii nimeni nu avusese grija lor si nimic din ce era nu le apartinea. Dar ei erau fericiti. Nimeni si nimic nu le tulbura viata: nu aveau amintiri, nu aveau pe nimeni si nimic nu-i supara. Nimeni tinea mult la Nimic, ca la fratele cel mic, iar Nimic ar fi vrut sa-i semene fratelui sau, sa fie si el un nimeni, dar poate ca era mai bine asa. Nimic sa fie nimic si Nimeni sa fie nimeni.

Sau indragostit de aceeasi fata, de domnisoara Niciodata, iar cind a fost sa aleaga, a preferat sa-i lase balta, asa ca nimic nu s-a ales din dragostea lor, dar nimeni nu s-a suparat, mai ales Nimic care i-a spus lui Nimeni ca nimeni si nimic n-o sa-i desparta.

Ei lucrau cu ziua pe la orisicine si nimeni n-avea sa le zica nimic.

Intr-o zi Nimeni s-a imbolnavit, dar i-a spus fratelui sau, mai mic, ingrijorat si speriat:

- N-am nimic!- insa din pat nu s-a mai ridicat. Nimic s-a dus sa cumpere medicamente, dar spiterul nu i-a dat, pentru ca atunci cind l-a intrebat pentru cine sunt, Nimic i-a zis: "pentru Nimeni".

In vremea asta domnisoara Niciodata s-a nimerit la usa lor si a batut tare, intrebind: - E cineva acasa?- si dinauntru i s-a raspuns - Da Nimeni! - iar fata s-a suparat, ca venise la impacat si dusa a fost.

Nimeni nu i-a spus nimic lui Nimic si cel mai mare se stingea incet, cite un pic.

I-a spus lui Nimic sa-l cheme pe popa, dar acesta n-a venit pentru ca nu te duci la impartasanie la nimeni.

Intr-o dimineata Nimeni l-a rugat pe Nimic sa-l duca in gradina sub merii in floare, sa se bucure nitel de soare. Cel mic l-a purtat in brate si l-a rezemat de un mar in floare, sa se bucure nitel de soare. Nimeni odat-a oftat si cu Dumnezeu s-a .impacat.

A trecut pe-acolo un satean si-a intrebat ca cine-i mortul, iar Nimic i-a raspuns:

- Nimeni! - si omul s-a dus in treaba lui, dar a povestit prin sat ca a murit Nimeni si oamenii l-au crezut nebun.

Nimic l-a pus intr-o groapa, sub merii infloriti pe Nimeni si-a stat acolo pina-n zori. Il durea, nu-l durea? Nu simtea nimic Si dupa ce s-a inchinat, s-a ridicat si s-a tot dus spre Apus. De atunci nimeni n-a mai stiut nimic despre Nimic.

Timon din Atena

Mai bun ospat . nicicand sa nu va-mbie, cireada de lingai!

Doar apa chioara si fum platiti!

Atat va spune Timon, ce naclait de-a voastra linguseala, se spala si v-arunca-n fata, zoaia ticalosiei.

Sa traiti in ura ani lungi: Paduchi scarbavnici si ranjiti, Calai curtenitori, lupi blanzi, ursi gingasi,

Chilipirgii, capusi, muscoi de-o vara, Slugi josnice, ca fumul nestatornici!

Si cate-s bube-n lume, . sa va umple din crestet pana-n talpi.

Ce? Vrei sa pleci? Domol! I-ati leacu-ntai si tu si tu;

Stai! . Bani voiesc a-ti da, necum a-ti cere.

Se duc? . Sa nu mai fie praznic unde sa nu mai stea un misel in capul mesei!

Arzi, casa! Piei Atena! Pe vecie urata omenirea va sa-mi fie!

Sa mai privesc odata.

- Zid ce-ncingi acest barlog de lupi, te-afunda-n glii, . Atena n-o mai strajui!

- Matroane, faceti-va de cap!

- Copii, fiti rai!

- Nebuni si robi, . zvarlitii de pe banci pe senatorii gravi, cu frunti vrastate, slujind in locul lor!

Neprihanire, te spurca sub ai mamei ochi!

- Mofluzi, . .nu-napoiati nimic . si . creditorii . cu brisca injunghiati-i!

- Slugi, . furati! . stapanii vostri-s hoti de drumul mare ce fura legiuit;

- Tu . fata-n casa, . .te culca cu stapanul, caci stapana . e la tractir;

- Nevarstnic fiu, . ia carja parintelui schilod si . crapa-i teasta!

Evlavie si teama, adevar,

Dreptate, pace, tihna, casnicie,

Iubire de aproape, - nvatatura,

Moravuri, datini, taine, meserii,

Dregatori si legi,

Va preschimbati in ceea ce-i potrivnic firii voastre, si haosu-l inscaunati!

Voi, molimi, urgia v-o abate spre cetatea ce-a dat in parg pentru-a cadea!

Voi, junghiuri, chirciti pe senatori, betegi lasandu-i, precum le sunt naravurile!

Pofta, patrunde-n minti si maduvi tineresti, facandu-le sa lupte cu virtutea si sa se-nece in desmat!

Buboaie, in atenieni prasiti-va, si lepra sa va fie rod!

Suflarea unui om prefaca boarea altuia-n duhoare!

Soborul omenesc, prietesugul otrava sa-nsemne!

Goliciunea e tot ce-ti fur, cetate blestemata, . dar gata si pe-aceea sa ti-o las!

Lui Timon dati-i codrul, caci in el . cea mai cumplita fiara e un miel pe langa om.

Ah, virgula, cerule, te-ndura- Pe atenieni zdrobeste-i.

Pe masura ce anii trec, fa ura mea sa creasca si intreaga semintie omeneasca sa fie tinta ei.

Amin!