Fara carne - de unde fier?

O alta obiectie care se ridica, imediat ce vine vorba de alimentatia vegetariana, este in legatura cu fierul. Se exprima teama ca vegetalele nu pot furniza cantitatea necesara de fier, deci, consumul de carne, mai rar sau mai des, ar fi indispensabil pentru a nu fi lipsiti de acest mineral si a nu deveni anemici.

Este adevarat ca lipsa de fier, datorita unei alimentatii deficiente si a pierderilor de fier cauzate de parazitii intestinali, constituie o problema globala, afectand 30% din populatia planetei, in ciuda faptului ca fierul e unul din elementele ce se gasesc in cantitatile cele mai mari in scoarta pamantului.

In organismul uman, dupa calciu, fierul ocupa locul al doilea, totalizand 3-4 grame sau 40-50 mg pe kilogram de greutate corporala. 75% din acest fier se gaseste in compusi metabolici activi - fierul functional, iar restul se afla in depozitele organismului - fierul de depozit - (aproximativ 10 mg/kilocorp la barbati si 5 mg/kilocorp la femei inainte de menopauza), de unde se poate mobiliza usor, daca scad cantitatile de fier activ.

Un barbat adult dispune de un depozit de fier de 900 mg. Femeile care pierd fier prin menstruatie, sarcina si nasteri au un depozit de fier de aproximativ 300 mg. Cu ocazia unei menstruatii se pierd 20-40 mg fier. Intre perioadele menstruale, femeile pierd, ca si barbatii, aproximativ 1 mg/zi, datorita descuamarilor celulare, de pe tegumente si mucoase.

La un barbat, depozitele de fier (in special in ficat) sunt suficiente pentru 3 ani, la femei numai pentru 6 luni (J.Nutr.2004;134:3171S-3172S).

Tabelul 5 Distributia fierului la adulti

(Encyclopedia of Human Nutrition,Vol.2, Academic Press, London 1999

Principalele functii ale fierului sunt in transportul oxigenului, respiratia celulara, sinteza acidului dezoxiribonucleic (substratul genelor), transportul de electroni, in imunitate, in mecanismele de detoxifiere, in activitatea musculara, in cresterea celulara si in metabolismul oxidativ. Fierul e o componenta importanta si pentru dezvoltarea creierului, fiind necesar, nu numai pentru diferentierea celulara, ci si pentru sinteza de proteine, producerea de hormoni si pentru aspectele principale ale metabolismului energetic. Toate aceste functii se datoresc reactivitatii excesive ale acestui mineral

Faptul ca serveste foarte usor ca donor sau acceptor de electroni, indica atat rolul fierului in metabolism, cat si toxicitatea lui. Fierul ionizat poate participa si in reactiile ce produc radicali liberi toxici, care, la randul lor, pot leza componentele celulare. Una din cele mai nocive actiuni ale fierului liber in celule este initierea peroxidarii lipidice (o reactie in lant intre un acid gras polinesaturat din membranele celulare si oxigen),ducand la tulburarea functiei membranelor si la moarte celulara.

Cunoscand si aceste actiuni, intelegem de ce organismul controleaza, in limite foarte inguste, continutul in fier al corpului si ca metalul insusi e transportat si inmagazinat nu ca un cation liber, ci ca o componenta a unor proteine, care-l fixeaza.

Nu mi-am permis sa obosesc pe cititori, amintind toate functiile fierului in organismul uman. Dar cele mentionate sunt suficiente pentru a crea o aura in jurul acestui element, si sa ne ingrijoreze ca nu cumva, evitand carnea, sa fim lipsiti de o componenta atat de importanta a alimentatiei noastre.

Necesarul de fier pentru barbati adulti si femei dupa menopauza este de 1-1,5 mg/zi, iar pentru femei, inainte de menopauza, e de aproximativ 2-2,5 mg/zi.

Absorbtia fierului din tubul digestiv poate fi foarte diferita (intre 1 si 40%), in functie de continutul in fier al alimentelor, forma chimica, alimentele cu care se consuma, depozitele de fier existente si nevoia individuala de acest element pentru fabricarea globulelor rosii. In mod normal, absorbtia fierului este de 10-15%.

Majoritatea fierului alimentar se gaseste sub forma trivalenta, ca hidroxid de fier sau ca o legatura organica trivalenta (fier profirina). In mediul gastric acid, aceste legaturi se desfac in fier ionic liber si fier organic labil. Pentru desfacerea fierului e nevoie de acidul clorhidric din sucul gastric si de acizii organici din alimente si sucurile digestive. Sub actiunea lor, fierul trivalent se transforma in fier bivalent, care e mai solubil si se absoarbe mai usor. Absorbtia fierului din alimente se realizeaza prin transport activ, in intestinul subtire, fiind maxima la nivelul mucoasei duodenale. Avand in vedere ca, de obicei, se absoarbe numai a zecea parte din fierul ingerat, cantitatea de fier din alimente va trebui sa fie intre 10 si 20 mg/zi.

Absorbtia fierului este reglata de peptidul  hepcidin, secretat predominant in ficat.(J Nutr 2004;134:1-4)

Organismul unui nou-nascut contine aproximativ 250 mg fier.

Prin sarcina si nastere o femeie pierde in jur de 500 mg fier.

Cantitatea totala de 3-4 grame fier din organismul uman se imparte in doua parti inegale : fier functional si fier de depozit. Majoritatea fierului functional se gaseste sub forma proteinelor hem. Hemul este componenta colorata a hemoglobinei si a mioglobinei. Este fractiunea ce ramane dupa desfacerea globinei din hemoglobina si mioglobina. Hemoglobina este pigmentul colorat din globulele rosii (eritrocite),care da culoarea rosie sangelui, este cea mai importanta proteina hem, continand 80% din fierul functional. Cantitatea totala de hemoglobina din organismul unui adult este de aproximativ 650 grame. In maduva osoasa eritroblastele produc zilnic 57 g hemoglobina. Un gram de hemoglobina contine 3,46 mg fier. Rolul hemoglobinei este de a transporta oxigenul de la plamani la tesuturi si de a participa in reglarea pH-ului sanguin.

Mioglobina se gaseste in celulele musculare si reprezinta 10% din fierul functional. Mioglobina functioneaza ca un depozit de oxigen, asigurand aportul adecvat de oxigen, in timpul contractiei musculare.

O parte din fierul functional se gaseste sub forma nehem. Astfel,in mitocondrii (uzinele de energie ale celulelor) compusii nehem reprezinta majoritatea fierului din numeroasele enzime pe care le contin.

Am aratat ca fierul din alimente se absoarbe in intestinul subtire, mai ales in duoden. Intrand in plasma, fierul e legat repede de proteina specifica transportoare de fier: transferina. Eliberarea fierului din transferina plasmatica este mediata de un receptor specific de transferina.

Receptorii de transferina se gasesc pe suprafata tuturor celulelor, in functie de nevoile lor de fier. Fierul ce intra in celule si nu e folosit imediat pentru sinteza compusilor metabolici activi, ci este inmagazinat sub forma de feritina. Feritina serveste ca o proteina de depozit, care incorporeaza fierul, pentru a proteja celulele de leziunile oxidative care ar putea fi produse de fierul ionic. Feritina contine 20% fier. Feritina serica este un indicator al depozitelor de fier din organism. Valorile normale: la femei inainte de menopauza 8-120 micrograme/litru, la femei dupa menopauza 80-300 micrograme/l, la barbati 18-440 micrograme/l.

A doua forma de proteina de inmagazinare a fierului este hemosiderina, cu o proportie de fier de 30-37%.

Eritrocitele au o durata de viata de aproximativ 120 zile, dupa care sunt inglobate si digerate de macrofagele din spina, ficat si maduva osoasa. In organismul unui adult se distrug zilnic aproximativ 25 miliarde de eritrocite. Fierul este despartit de globina  si, in decurs de cateva ore, fie ca e redat plasmei, fie ca e incorporat, ca fier de rezerva, in celula, de unde va trece, in mod treptat in plasma. Cantitatea totala de fier in plasma este de 3-4 mg.

Un mecanism de excretie activa al fierului nu exista. Pierderi mici survin prin descuamarea celulelor epiteliale ale tegumentelor, tractului gastrointestinal si ale cailor urinare. Cantitati mici de fier se gasesc si in transpiratie, bila, urina si fecale. Nivelurile sanguine constante sunt mentinute prin modificarea absorbtiei fierului din intestin. Cu toate acestea, aportul excesiv de fier poate duce la supraincarcare. La barbatii sanatosi, pierderea de fier e de aproximativ 1 mg/zi. La femei, inainte de menopauza, pierderea este de 1,5 mg/zi. (EurJNutr 2006;45:123-135)

In alimentatia de tip apusean,10% sau mai putin din fier este sub forma de fier hem, derivand mai ales din hemoglobina si mioglobina din carne. Fierul hem e absorbit repede si intr-o proportie mai mare (15%-35%), si aceasta fractiune mica de fier alimentar poate aduce 1/3 din necesarul de fier al unei persoane cu o alimentatie mixta (omnivora).

Restul fierului, adica 90% sau mai mult din alimentatia populatiei din tarile industriale, si adesea 100% din alimentatia din tarile in curs de dezvoltare provine din fierul nehem, ce se absoarbe in proportie de 5%-10%, dupa o prealabila solubilizare.

Absorbtia fierului nehem e favorizata de acidul clorhidric din sucul gastric, de acidul ascorbic (vitamina C), acidul citric (din fructele citrice), acidul maleic (din dovleac, prune, mere), acidul lactic(din varza acra), acidul tartaric si alte substante acide din hrana de fiecare zi.

In schimb calciul si proteina din lapte, fosfatul, precum si polifenolii si taninul (ce se gasesc in ceaiul negru si cafea),  inhiba, in grade diferite, absorbtia fierului. Consumul frecvent de ceai negru, in tarile in curs de dezvoltare, constituie una din cauzele anemiei prin lipsa de fier, in regiunile respective.

Nu putem sa nu amintim ca, la copiii mici, laptele de vaca creste, in mod considerabil, pierderea de sange, prin fecale. (J.Nutr.2005;135:771-777).

Inainte de a prezenta amanunte, sa retinem ca produsele cerealiere integrale, zarzavaturile, fructele proaspete si cele uscate, nucile, avocado si legumele, in special soia, furnizeaza cantitati suficiente de fier, incat cei ce renunta la carne nu  vor suferi din lipsa acestui element.

Absorbtia fierului din produsele de soia fermentate, cum ar fi miso si tempeh este mai buna decat din bobul de soia sau faina de soia integrala.

Fierul hem, provenind din carne, se absoarbe mai usor decat cel nehem, si acest adevar face pe multi sa obiecteze si sa aiba retineri in ce priveste vegetarianismul adevarat.

Ce ne spun epidemiologii ? Ne spun ca majoritatea vegetarienilor din tarile civilizate NU sufera de lipsa de fier. Unul din motive este ca vitamina C, prezenta din abundenta in dieta vegetarienilor, creste absorbtia fierului nehem, in timp ce nu are nici un efect asupra fierului hem. De asemenea, vitamina C impiedica actiunea unor substante care franeaza absorbtia fierului, cum sunt fitatii din cereale. Aproximativ 75 mg de vitamina C cresc absorbtia fierului de 3-4 ori.

Cantitatile mari de calciu din lapte si branzeturi scad absorbtia fierului, calciul fiind singura componenta alimentara care inhiba absorbtia atat a fierului hem cat si a fierului nehem (Am J Clin Nutr 2002;76:419-425).

Natura ofera o cantitate suficienta de fier, sub forma feritinei, care este forma de depozit a fierului in plante. Feritina e alcatuita din mii de atomi de fier si oxigen intr-o carapace de proteina, care e foarte stabila la temperatura, incalzire si la substantele ce denatureaza proteinele. Este "concentratul de fier" al naturii. Si daca fierul depozitat in feritina asigura dezvoltarea sanatoasa a plantelor si animalelor, atunci, cu siguranta, ea poate fi utilizata si ca o sursa nutritiva de fier pentru om.

Legumele in general si soia, in special, au un continut mare de fier si feritina. In boabe cea mai mare parte a fierului este sub forma de feritina (aproximativ 90%). Posibilitatea utilizarii fierului este incomparabil mai mare din feritina decat din fierul trivalent din alimente.

In boabele de soia, fierul solubil, asociat cu fractiunea proteinica a feritinei, reprezinta 70-90%, in timp ce in fasolea obisnuita reprezinta aproximativ 49%. Fierul din soia e absorbit mai bine decat din orice alta sursa vegetala, si cantitatea de fier ce se poate utiliza de organismul uman este de doua ori mai mare decat in celelalte legume. S-a demonstrat ca produsele de soia amelioreaza anemia la fel de repede ca si carnea sau tabletele cu fier, deoarece fierul din feritina se absoarbe bine, chiar daca hrana contine o cantitate mare de fitati. Departamentul de Nutritie al Universitatii de Stat Pensylvania, SUA, considera soia drept o sursa excelenta de fier pentru om, deoarece din feritina de soia se absoarbe la fel de bine ca si din feritina animala. Extinderea consumului de soia pe tot globul ar putea rezolva, in mare masura, deficitul de fier ce exista in unele regiuni (Am J Clin Nutr 2006;83:103-107).

Cand vrem sa facem un control de laborator privind fierul  din organismul nostru, trebuie sa stim ca determinarea fierului plasmatic nu reprezinta decat cantitatea circulanta a fierului legat de proteina transportoare transferina, dar care nu reprezinta decat 0,1% din rezervele de fier ale organismului. Mult mai utila este determinarea in ser a proteinei ce inmagazineaza fierul, feritina, si care intra in sange din organele de depozit, adica ficat, splina si maduva osoasa. Un microgram de feritina/litru corespunde la aproximativ 10 mg fier de rezerva.

Timp de mai bine de 100 de ani, in medicina se vorbea despre fier numai la superlativ. Surpriza a aparut acum 25 de ani, cand s-a constatat ca supraincarcarea organismului cu fier, din alimente sau medicamente, poate favoriza aparitia cancerului si a unor boli cardiovasculare, in special infarctul miocardic. A fost o surpriza deloc placuta, despre o componenta pana atunci foarte apreciata a alimentatiei.

In anul 1992, Salonen si colaboratorii au publicat studiul efectuat asupra a1931 barbati din Finlanda, aratand ca nivelurile crescute de fier din organism, documentate prin concentratii crescute de feritina serica, constituie un factor de risc pentru boala coronariana. Barbatii cu feritina serica peste 200 micrograme/litru au prezentat un risc de 2,2 ori mai mare de infarct miocardic decat barbatii cu valori mai mici. Autorii au observat o asociere semnificativa intre consumul de fier si boala coronariana. Pentru fiecare mg de fier ingerat, riscul bolii coronariene creste cu 5%.

Un alt autor finlandez, Tomainen, a efectuat o cercetare asupra a 2682 barbati si a gasit ca donarea de sange scade riscul infarctului miocardic cu 86%. La o donare de sange se pierd aproximativ 200 mg fier. Cei ce doneaza sange in mod regulat au rezerve de fier mai mici, fara insa a fi anemici.

Asocierea intre consumul de fier si boala coronariana a fost documentata si intr-o cercetare efectuata in Grecia. Autorii au gasit o crestere de 60% a riscului bolii coronariene fatale, printre barbatii care consumau de 6 ori pe saptamana carne, in comparatie cu cei ce aveau pe masa carne mai rar decat o data pe saptamana.

Datorita proprietatilor chimice unice, fierul joaca un rol esential in biologie. Si cu toate ca are o importanta vitala, datorita faptului ca este foarte reactiv, atunci cand este in exces poate fi toxic.

Fierul e un catalizator in formarea de radicali hidroxil, care sunt prooxidanti puternici, ce ataca membranele celulare, lipidele, proteinele si acizii nucleici. Fierul poate cataliza convertirea   radicalilor liberi slab reactivi, in radicali liberi foarte activi. Fierul constituie un factor de risc pentru ateroscleroza, datorita calitatilor sale prooxidante. Intrat in circulatie, fierul ionic sau liber poate favoriza productia de radicali liberi, ce oxideaza lipoproteinele cu densitate mica (LDL), contribuind atat la ateroscleroza cat si, direct, la leziunile miocardice ischemice, in timpul reperfuziei miocardului lezat.

Lipoproteinele cu densitate joasa (LDL sau colesterolul "rau") pot traversa peretele arterial, fara a produce leziuni. Reactiile radicalilor liberi, catalizate de fier, produc oxidarea lipoproteinelor LDL, iar LDL oxidat are proprietati citotoxice, ducand la modificari in celulele endoteliale, care-si pierd integritatea, usurand, in acest fel, acumularea de monocite si depunerea acestor particule de LDL, favorizand, in acest fel, progresul leziunilor aterosclerotice.

Multi nu stiu ca in afara colesterolului oxidat introdus in organism prin branzeturi, mezeluri, oua si lapte praf, colesterolul poate fi oxidat si in organismul uman. Nivelurile mai ridicare de fier, documentate prin determinarea feritinei, favorizeaza convertirea colesterolului normal, in forma primejdioasa oxidata, care lezeaza endoteliul vascular.

Alimentatia bogata in carne furnizeaza cantitati mari de fier foarte usor absorbabil, ce duc la niveluri mai ridicate de hemoglobina, cu care, pe vremuri, unii se mandreau. Insa mai multa hemoglobina inseamna, pe de o parte, mai mult oxigen in sange, combustibilul oxidarii catalizate de fier, iar pe de alta parte, concentratiile mai mari de hemoglobina cresc vascozitatea sangelui, marind posibilitatea coagularii intravasculare si a initierii unui infarct.

Urmarind 45.000 barbati, cercetatorii de la Universitatea Harvard, SUA, au constatat ca cei care au consumat cantitatile cele mai mari de fier de origine animala, adica fier hem, au avut cele mai ridicate niveluri de feritina - dovada rezervelor mari de fier in organism -, dar si cele mai multe infarcte miocardice.

Se stie ca, inainte de menopauza, probabilitatea femeilor de a face un infarct miocardic este numai pe jumatate in comparatie cu barbatii. Unii considera ca aceasta se datoreste faptului ca barbatii au de doua ori mai multa feritina de cat femeile.

Cercetatorii de la Universitatea Minnesota, Minneapolis, SUA, au constatat ca alcoolul, in loc de a fi util, poate tulbura homeostazia fierului si poate contribui la mortalitatea cardiovasculara (Am J Clin Nutr 2005;81:787-791)

Aproximativ 50% din cancerele colorectale sunt atribuite factorilor alimentari, si 15-20% factorilor genetici. Cantitatile mari de fier alimentar (intalnite la consumatorii de carne) scad vitamina E din colonocite (celulele epiteliului intestinului gros), favorizeaza stresul oxidativ (prin formarea de specii reactive de oxigen) si scad activitatea enzimelor antioxidante din intestinul gros. De asemenea, fierul hem din alimentatie favorizeaza dezvoltarea unor cripte aberante in mucoasa colica, care sunt primele leziuni neoplazice identificabile. Fierul alimentar este absorbit de celulele colonului, unde produce leziuni oxidative ale acidului dezoxiribonucleic. Capacitatea lui de a cataliza formarea de specii reactive de oxigen este un factor de risc important pentru cancerul colorectal. (Gut 2006;55:1384-1386)

Daca faptul ca asa-numita carne rosie (vita, porc, oaie, girafa, cal, cangur etc.) creste riscul cancerului de intestin gros este cunoscut mai de mult, ulterior s-a constatat ca si carnea de pasare, cu un continut mai redus de hem, favorizeaza aceasta neoplazie. Caracteristica principala a dietei cu carne de pasare este continutul mare de acid arahidonic si niacina (acid nicotinic, vitamina PP). Acidul arahidonic are proprietati cancerigene mai ales prin cresterea sintezei de prostaglandine. Alimentatia cu carne de pasare contine de 12-15 ori mai multa niacina decat dozele recomandate. Daca dozele fiziologice de niacina pot proteja impotriva cancerului, cele mari au o actiune toxica. Acest adevar il uita foarte des persoanele care, pentru prevenire sau tratament, inghit megadoze de vitamine! Niacina, in cantitatile celor ce consuma carne "alba", stimuleaza eliberarea de histamina si sinteza de prostaglandine. Studiul efectuat asupra a 34.198 adventisti de ziua a saptea din California a aratat ca ingestia de carne "alba", in cea mai mare parte carne de pui, creste riscul cancerului colorectal de trei ori. (J.Nutr.2004;134:2711- 2716)

Depozitele mari de fier din organism predispun la diabet de tip 2 si la hepatita B si C.

Vegetarienii nu sunt expusi riscului de a acumula cantitati prea mari de fier. Alimentatia lor ofera suficient fier, insa fara primejdia unui aport excesiv.

Adaugarea de fier si vitamina C la produsele cerealiere, asa cum se mai practica in unele tari, nu este de recomandat.

O veste proasta pentru fumatori : tutunul creste nivelul fierului din organism, deci fie parasirea fumatului, fie a carnii sau, cel mai bine, si a fumatului si a carnii!

Supraincarcarea cu fier altereaza functiile de aparare ale organismului, la fel ca si lipsa de fier. Este mai bine ca nivelul sideremiei (al fierului sanguin) sa fie la limita inferioara a normalului decat la cea superioara, caci, in lupta impotriva bolilor infectioase, e mai avantajos sa avem mai putin fier. Fiecare agent patogen are nevoie de fier, pentru a se inmulti si, daca gazda dispune de cantitati mari, atunci viata microorganismelor e usurata.

Caracteristicile alimentatiei vegetariene ar sugera ca disponibilitatea fierului este mai mica. Insa la vegetarieni se constata o excretie fecala de feritina mai mica, sugerand o adaptare fiziologica, pentru a creste eficienta absorbtiei de fier, pe langa cantitatile mai mari de vitamina C, A si beta-caroten din alimentatie, care favorizeaza absorbtia fierului nehem (Am J Clin Nutr1999;69:944)

Femeile vegetariene prezinta o sideremie mai redusa cu aproximativ 10%. Dar aceasta scadere nu este patologica si nu inseamna un deficit de fier care sa fie corectat. Prin natura lor, chiar si femeile omnivore au o sideremie mai scazuta, care este foarte bine tolerata (Prof. dr. H. Rottka, Freie Universität Berlin).

Un studiu efectuat asupra a 30 de persoane, care se alimentau exclusiv vegetarian (15 barbati si 15 femei), cu varsta medie de 18 ani si 30 de omnivori de aceeasi varsta (15 barbati si 15 femei) a gasit concentratii sanguine de fier mai mici la 23% dintre omnivori si numai la 20% dintre vegani. Autorii cred ca deosebirea de datoreste mai degraba sexului feminin decat modului de alimentatie (Am J Clin Nutr 2002;76:100-106).

In trecut se credea ca fitatii din vegetale scad absorbtia fierului. Azi se stie ca, chiar si in cantitati mari, fitatii Nu influenteaza, in mod negativ, resorbtia fierului.

Unii se tem ca fibrele alimentare, reprezentate in mod bogat in alimentatia vegetariana, ar impiedica absorbtia fierului. Studii efectuate pe voluntari au aratat un bilant al fierului mai favorabil la cei cu o ingestie de 59 g fibre pe zi, decat la cei care nu consumau decat 9 g/zi.  Aceste date confirma situatia favorabila a vegetarienilor totali, care consuma, in medie,45 g fibre/zi.

Fierul e foarte important in perioada de intarcare, cand copiii cresc foarte repede si au cerinte mari de fier. Fierturile de cereale (grau, ovaz, orez, porumb, sorg), fierte in apa si nu in lapte, ofera o cantitate mai mare de fier, deoarece contributia fierului din laptele de mama este mica.

Acidul fitic poate fi degradat, in intregime, de fitaze, enzime ce inlatura gruparea fosfat din acidul fitic. Fitazele pot fi activate prin tinerea in apa a cerealelor 24-72 ore, acidul fitic scazand cu 49%,sau prin germinare, ce produce o scadere de 92% a acidului fitic.

Reamintim ca surse bogate de fier in alimentatia vegetariana sunt lintea, soia, produsele de cereale integrale, fulgii de ovaz, semintele de floarea soarelui, nucile, patrunjelul, fisticul, caisele si stafidele, incat cei ce renunta la produsele alimentare de origine animala, n-au nici un motiv sa se teama de lipsa de fier. In schimb, adoratorii cafelei sau a ceaiului negru trebuie sa stie ca taninul si polifenolii continuti in aceste bauturi scad absorbtia fierului cu 40-60%.

Persoanelor care, din anumite motive, se gasesc in fata unui tratament cu preparate de fier, le amintim ca administrarea intravenoasa de fier se poate insoti de o serie de efecte secundare acute, de la dureri lombare, greata, varsaturi, scaderea tensiunii arteriale, pana la reactii alergice si anafilactice.

Cresterea complexelor de fier cu greutate moleculara mica din circulatie, dupa administrarea intravenoasa altereaza functia leucocitelor, inhiba efectele antibacteriene ale citokinelor, tulbura reactivitatea vasculara si lezeaza endoteliul vascular prin oxidarea lipoproteinelor cu densitate mica (LDL). (Aktuel Ernaehr Med 2004;29:129-133).

Suplimentarile cu fier pe cale orala, pot creste concentratiile fierului in tubul digestiv, marind leziunile mucoase la pacientii cu boala intestinala inflamatorie (colita ulceroasa, boala Crohn).

Cercetatorii de la Universitatea din Adelaida, Australia, au observat ca, administrarea de fier, pe cale orala, in cursul graviditatii, poate duce la tulburari de comportament la copii (de exemplu, hiperactivitate) (New Scientist 29 oct.2005 p.18).

As dori sa incheiem capitolul acesta cu cuvintele lui Joe M. McCord de la Universitatea Colorado, SUA, care scrie: "Poate ca mai important decat orice este faptul ca aceasta noua intelegere a metabolismului fierului ne poate ajuta ca, in sfarsit, sa inlaturam vechile credinte in profesia medicala ca 'fierul se absoarbe greu' si 'mai mult e mai bine'. Niciuna nu este adevarata!" (J.Nutr. 2004;134:3171S-3172S).