Rolul formarii profesionale in administratia publica

ROLUL FORMARII PROFESIONALE IN ADMINISTRATIA PUBLICA

1. SISTEMUL DE PERFECTIONARE A FUNCTIONARILOR PUBLICI IN UNIUNEA EUROPEANA

Inainte de a prezenta principalele aspecte ale sistemului de perfectionare pentru administratia publica locala din Uniunea Europeana, consider drept oportuna definirea conceptului de perfectionare. Astfel, potrivit literaturii de specialitate,[1] perfectionarea reprezinta un proces prin care se asigura posibilitati de invatare pentru imbunatatirea competentelor profesionale si performantelor manageriale.

Formarea apare sub doua forme: formare post angajare si formare continua. Perfectionarea postangajare le permite noilor angajati focalizarea pe cunostintele si abilitatile necesare in pozitia detinuta, pe rezolvarea problemelor cerute de postul ocupat.

Perfectionarea continua le permite functionarilor publici sa isi actualizeze abilitatile care le sunt necesare pentru a indeplini eficient sarcinile specifice postului ocupat. Ea poate fi realizata atat la locul de munca, cat si in afara sa. Cursurile sunt de scurta durata si sunt realizate de catre institutii specializate, universitati, etc.

In statele membre ale Uniunii Europene, conceptul de perfectionare privit ca un privilegiu pentru individ este foarte bine stabilit. Desi functionarul public beneficiaza in mod evident de "oportunitatile de invatare", avand posibilitatea de a ocupa o functie mai buna si de a avea un salariu mai mare, perfectionarea nu duce in mod automat nici la promovare si nici la un salariu mai bun. Pomovarea se bazeaza in special pe performantele profesionale ale functionarului public si mai putin pe acreditarile academice.

In tarile Uniunii Europene au fost create sisteme de perfectionare destinate functiei publice, diferentiate in functie de o serie de factori precum: caracterul unitar sau federal al statului, natura functiei publice, maniera in care se realizeaza recrutarea personalului, obiectivele sistemului de perfectionare, cadrul juridic, finantarea, institutiile de formare, continutul formarii, etc.

Prin intermediul sistemului de perfectionare in administratia publica in tarile Uniunii Europene s-au urmarit o serie de obiective: implementarea reformei, modernizarea administratiei, ameliorarea competentelor si calificarilor profesionale ale personalului, cresterea eficientei serviciilor publice, etc.

Potrivit literaturii de specialitate,[2] in anumite tari dreptul si/sau obligatia functionarilor de a se perfectiona continuu sunt inscrise in Constitutie. In majoritatea tarilor formarea este prevazuta in statutul functionarului public sau in alte reglementari legislative.

Finantarea formarii profesionale poate fi descentralizata sau centralizata.In primul caz, creditele sunt atribuite bugetului institutiei care gestioneaza fondurile destinate formarii propriului personal si care le transmite institutiei care efectueaza perfectionarea. In cazul finantarii centralizate, fondurile sunt atribuite institutiei responsabile cu functia publica sau institutiei de formare. Cele mai multe guverne aplica un sistem mixt de finantare.

Elaborarea politicilor de formare revine in principiu organismelor publice, care supervizeaza politicile referitoare la serviciul public si la personalul administrativ. Este vorba de ministerele insarcinate cu functia publica si reforma administrativa (ca in Franta sau Spania) sau de ministerele de interne (ca in Germania sau Olanda).

Statutul formatorilor depinde mai mult de perfectionarea furnizata decat de specificul national. In ceea ce priveste formarea permanenta, formatorii sunt in general recrutati cu titlul de colaboratori externi. In majoritatea institutiilor care furnizeaza cursuri de formare continua, personalul permanent nu este numeros.

Administratiile publice din tarile Uniunii Europene au pus la punct structuri si proceduri care permit evaluarea nevoilor de formare ale functionarilor publici. Aprecierea nevoilor reprezinta, de obicei, responsabilitatea fiecarui minister sau serviciu public. Procedura de apreciere a nevoilor se sprjina, de regula, si pe informatiile furnizate de catre beneficiarii formarii. Pentru a fi eficienti, ei trebuie s isi evalueze continuu nevoile de formare si sa le adapteze schimbarilor permanente din administratie.

2. PERFECTIONAREA RESURSELOR UMANE - O NECESITATE OBIECTIVA IN INSTITUTIILE PUBLICE DIN ROMANIA

Complexitatea mediului social, politic si economic din tara noastra, precum si dinamismul schimbarilor intervenite in institutiile publice a impus declansarea procesului de profesionalizare a managementului public.

Profesionalizarea managementului public consta intr-un proces amplu de atragere, selectie si creare, in cadrul institutiilor si autoritatilor publice, a unui corp de functionari publici specializat in domeniul managementului public, care sa exercite functiile managementului public, sa aplice metode, tehnici si abordari care sa conduca la obtinerea, in institutiile publice a unor performante deosebite, raspunzand asteptarilor celorlalte institutii si autoritati din sistemul administrativ si cetatenilor.

In tarile dezvoltate[3], procesul de profesionalizare a managementului public a fost declansat si s-a realizat in conditiile in care s-au asigurat premisele stiintifice, informationale, umane si tehnico-materiale necesare.

In aceste tari, inca de la declansarea procesului reformelor in sectorul public, una din schimbarile majore a vizat crearea si dezvoltarea unui corp profesionist de functionari publici, neutru din punct de vedere politic si care sa isi asume responsabilitatea atat in punerea in aplicare a cadrului legislativ, dar mai ales in ceea ce priveste realizarea obiectivului fundamental al managementului public.

In sistemul de management public din Romania, profesionalizarea managementului public este absolut necesara daca se doreste orientarea sistemului administrativ si a statului catre valorile promovate in toate democratiile occidentale. 

Etapele importante ale acestui proces sunt:

Elaborarea unui studiu amplu de diagnosticare in domeniul resurselor umane;

Fundamentarea strategiei globale in domeniul resurselor umane in sectorul public;

Elaborarea strategiei globale in domeniul resurselor umane in administratie si in celelalte domenii de activitate din sectorul public;

Pregatirea resurselor umane pentru implementarea strategiilor;

Asigurarea climatului organizational;

Implementarea strategiilor de resurse umane;

Monitorizarea, evaluarea si adoptarea strategiei globale si a celor din domeniul resurselor umane.

Efectele unei astfel de schimbari fundamentale in cadrul institutiilor si autoritatilor publice din tara noastra sunt net in favoarea initierii si extinderii unor asemenea initiative.

Cateva dintre cele mai importante efecte sunt:

Imbunatatirea semnificativa a calitatii deciziilor administrative;

Amplificarea functionalitatii la nivel de institutie si de sistem administrativ in ansamblul lui;

Imbunatatirea calitatii serviciilor oferite institutiilor si cetatenilor;

Imbunatatirea imaginii institutiilor publice si a autoritatilor statului.

Initierea si accelerarea procesului de profesionalizare a managementului in sectorul public din tara noastra reprezinta una din premisele necesare in procesul reformei structurale si functionale a administratiei publice.

Trebuie mentionat ca Romania, in calitate de tara candidata pentru aderarea la Uniunea Europeana, a accelerat procesul de reforma legislativa si institutionala la nivelul administratiei publice.Printre obiectivele generale ale Strategiei Guvernului Romaniei pentru perioada 2001-2004, privind accelerarea reformei in administratia publica se regasesc realizarea coerentei actului administrativ si perfectionarea managementului in administratia publica.

Principiile care stau la baza reformei administratiei publice sunt:

Separarea functiilor publice de cele administrative;

Definirea clara a rolului, responsabilitatilor si relatiilor intre autoritatile publice, institutiile si serviciile publice;

Autonomia decizionala;

Transparenta actului de guvernare si administrativ;

Simplificarea procedurilor si actelor normative;

Respectul fata de cetateni si implicarea acestora in procesul decizional al autoritatilor locale.

Pentru armonizarea legislatiei romanesti cu acquis-ul comunitar au fost emise o serie de acte normative privind functia publica si functionarul public prin care au fost reglementate:

categoriile de functionari publici si clasificarea functiilor publice;

drepturile si indatoririle functionarilor publici;

selectarea si numirea in functii a functionarilor publici;

incompatibilitati pentru functionarii publicii;

evaluarea activitatii functionarilor publici;

organizarea si desfasurarea examenului de atestare pe post a functionarilor care ocupa functii publice;

evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici.

Diverse studii de specialitate[4] au reliefat faptul ca, in contextul actual, functionarul public devine un actor important in integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. De modul cum functionarul public isi exercita atributiile, competentele si responsabilitatile depind: procesul de modernizare si adaptare a administratiei publice la realitatile economiei si societatii romanesti, raspunzand, in acelasi timp, structurilor similare din tarile Uniunii Europene; oferirea de servicii publice de calitate si in conditii de eficienta; transparenta actului administrativ; dezvoltarea capacitatii de gestionare a administratiilor publice.

Pe drept cuvant se apreciaza ca valoarea unei administratii este data, in primul rand, de potentialul uman pe care il are si mai putin de mijloacele materiale de care dispune. De aceea, pentru cresterea performantelor administratiei publice, o atentie deosebita trebuie acordata problemei formarii si perfectionarii atat a alesilor, cat si a functionarilor publici.

Fara o profesionalizare a managementului public este foarte greu de presupus ca institutiile si autoritatile administrative din sectorul public vor ajunge la niveluri de performanta comparabile cu cele ale organizatiilor similare din tarile dezvoltate.